A venit timpul sa povestesc despre ultima noastra patanie. Am asteptat sa ma asigur ca Fuki e in afara oricarui pericol inainte sa vorbesc deschis despre toate emotiile traite in perioada asta.

Va fi o postare lunga si detaliata, dar necesara, atat din perspectiva psihologica, cat si cea fizica (health wise).

Let’s begin with the beggining. Era sambata, 6 Mai anul Domnului nostru 2023 🙂 cand era planificat sa mergem la un gratar si sa sarbatorim Yuki’s Gotcha Day & Breed Reveal Pawty. Dupa gratar, aveam in plan sa le dam blanosilor acasa gaturi de curcan crude. Toata saptamana le-am cautat si nu le-am gasit, pana am primit un tips ca gasim la Auchan, singura problema fiind ca nu apucam sa le congelam si sa le oferim cainilor dupa decongelare.

Am zis fuck it, e carne de consum uman, s-a mai intamplat (rareori insa s-a intamplat) sa dam necongelat lui Fuki, asa ca am zis ca preferam sa luam si sa le punem la frigider cat stam la gratar, apoi le dam acasa (desigur nu am luat in calcul si timpul pe drum, cate o ora dus si una intors, timp in care au stat in masina). Toate bune si frumoase, ne-am petrecut fain, noi mergand acolo insotiti de Fuki, Aria si Lexy (sisters from another mister, care erau la noi in gazda).

Am petrecut acolo un timp foarte relaxant, printre oameni dragi si caini faini. A venit timpul sa revenim acasa. Zis si facut, acasa am luat gaturile si le-am spalat bine, apoi le-am oferit cateilor. Toti le-au mancat cu pofta, ca de obicei.

Fetele, Aria si Lexy, au plecat acasa la ele a doua zi dimineata, iar noi am pornit catre Covasna, dat fiind ca incepea perioada pe care ne-am setat-o ca fiind de vacanta si deconectare pentru noi. Din nou, toate bune si frumoase. Mihai imi spune inainte sa urcam in masina, ca Fuki in plimbarea de nevoi parea cam apatic. Nu am bagat prea mult in seama asta, avand in vedere ca se mai intampla a doua zi dupa oase de vita sau gaturi sa se strice putin la burta si sa nu fie super activ (a se nota ca si-a facut toate nevoile si treaba mare cam moale, din nou insa, nimic atipic).

Asadar ne-am vazut de drum cu voie buna si entuziasmati pentru noua aventura ce ne astepta!

Pe drum am primit o veste care ne-a lovit in adancul inimilor, anume ca unul dintre cainii nostri preferati (all time favorite) – Keeta, nu mai este printre noi. A trebuit la jumatatea drumului sa tragem putin pe dreapta, caci ne-a bufnit plansul pe amandoi si am stat 5 min sa bocim ca prostii pentru un caine ce a insemnat mult, atat pentru noi cat si indirect pentru Fuki (a fost unul dintre motivele pentru care eu mi-am luat Akita; asta pe langa faptul ca el o respecta si o indragea tare mult, fiind si unul dintre primele lui role models). Si asta si faptul ca stapanii ei ne sunt prieteni si oameni dragi, deosebiti. Stirea ne-a lovit ca un glonte, direct in inima. Am povestit asta pentru ca va avea relevanta mai tarziu.

Dupa ce ne-am recules, am pornit mai departe. Dupa masa am ajuns la destinatie. Tipic, Fuki e foarte excited cand mergem in locuri noi, cu verdeata si cu natura, daca mai sunt si animale (cum au fost acolo – vaci, oi etc) e si mai bine! De data asta insa a fost… Relativ indiferent, de parca ce era ca il scoteam intre betoane in Popesti, ce era ca am ajuns in acest paradis verde, pentru el era totuna. Asta a fost un prim red flag. Dar am pus-o tot pe seama faptului ca poate nu i-a picat foarte bine gatul si ca l-a afectat si starea noastra nu tocmai ok in urma povestii de mai sus.

A trecut si duminica asa, nici noi nu am fost foarte activi, caci eram obositi dupa o saptamana plina, nici el caci am crezut ca e cumva si el off dupa drum, emotii cu Keeta. Nu a vrut nici sa manance (dar din nou, nu e ceva atipic pentru Fuki, mai ales dupa o zi petrecuta in masina mostly. Am incheiat cu el stand pe terasa si noi ascultand greierii si broastele. Idilic cumva.

Luni, 8 Mai, a decurs cumva la fel. Ma asteptam sa isi revina blanosul, dar nu a fost chiar asa. Acum, un lucru important de mentionat este ca nici eu, nici Mihai, nu suntem oameni panicosi la primul semn de ceva, adica lasam putin lucrurile sa se desfasoare, sa vedem ce se intampla si de ce. Nu ne aruncam direct in cel mai negru scenariu si nici nu suntem oamenii care sa alergam la medic cum tusim putin sau ne doare vag ceva. Sincer, ne gandeam si ca era posibil sa il fi afectat vestea despre Keeta, fie ca a simtit si el ceva legat de asta, fie ca ne-a simtit pe noi afectati din nou.

Am decis sa merg putin cu Fuki pe dealul din spatele complexului, sa ne miscam putin si sa isi faca nevoile. Prima sperietura pentru mine a fost cand la coborare mi s-a parut ca se clatina si era cumva bleg pe picioarele din spate si la fel de apatic. Mi-am pus atunci primul semn de intrebare daca e ceva in neregula cu el. Nu a facut decat pipi (veti vedea mai incolo de ce e relevant).

Imediat ce am coborat din deal, i-am scris pe Whatsapp Georgianei, o clienta draga noua, care este si medic veterinar. Imi place la ea faptul ca nu e nici ea panicoasa la orice si ne da de obicei o perspectiva obiectiva asupra lucrurilor. Ce suspectam noi era desigur ca gatul de curcan, combinat cu niste biscuiti (mai multi decat ar fi primit el de obicei) de la Pawty, nu i-a picat bine si ca are ceva din punct de vedere digestiv. Georgiana ne-a intrebat daca are toate deparazitarile la zi (which he did) si atunci am concluzionat tustrei ca de la capusa nu are cum sa fie (ea suspectand din prima babesioza), mai ales ca noi folosim si protectie extra (pe langa intern/extern si solutii repelente naturale, foarte eficiente so far) , si ca ar fi deranjat la stomac de la gatul necongelat. Eu eram sceptica si legat de asta, din simplul fapt ca de la stapanii lui Aria si Lexy nu am primit niciun feedback ca s-ar fi stricat sau deranjat la stomac si nici ca ar fi apatice. De asemenea, cum am mai spus, s-a mai intamplat, nu des, dar s-a intamplat, sa ii mai dam necongelat si nu s-a intamplat absolut nimic.

In orice caz, Georgiana ne-a recomandat Nospa si Controloc, de la farmacia umana, pentru a-i calma stomacul, crezand cu to(n)tii ca este vorba de o problema de digestie. Asta desigur si pe fondul faptului ca pana aici, in afara de apatie, semnele si simptomele lui nu erau deloc indicatoare de babesioza. Asadar am mers asa luni, i-am dat respectivele, si am asteptat o imbunatatire.

Georgiana ne-a recomandat desigur si o vizita la vet a doua zi, in cazul in care nu se schimba nimic. Easier said than done, cand esti in cucuiata, intr-un sat, in Covasna. Dar nu se punea problema sa nu facem ce era mai bine pentru el, daca lucrurile ramaneau la fel. Ea ne-a mai zis desigur si ca daca excludem mancarea, ar putea fi o multitudine de lucruri (avand in vedere si ca nu se tinea foarte bine pe picioare) si de asta ar fi necesar un control. Dupa cum bine intelegeti din conversatie, pana seara nu s-au imbunatatit multe, nu mancase doar bause apa si nu isi facuse treaba mare (lucru pe care l-am pus si pe seama lipsei de miscare).

Pana aici, pot spune ca am fost cat de cat ok, emotional si mental. Evident ca mi-am facut putine griji, insa prin preajma lui am lucrat la mine sa fiu cat mai calma, bucuroasa sau chiar entuziasmata in interactiuni si hotarata unde era cazul.

Eu personal, cu toate ca nu sunt cum ziceam, o fire panicoasa, insa fac fata mai greu schimbarilor de plan, lucrurilor inopinate, problemelor de sanatate (ale mele, ale altora, ale animalelor), nu pentru ca nu as putea ci pentru ca mintea mea le vede ca pe un semn de slabiciune & I hate that with all my heart. Something triggers inside me when disease happens to or around me & I crumble slowly but surely. I much better deal with death than disease.

Si asa, cu treziri peste noapte caci Fuki respira sacadat si atunci cand face asta, mai ales daca nu e extrem de cald in incapere, e semn ca il taie nevoile, a facut cateva cacareze (excuse my french) tari si ne-am culcat la loc.

08.05.2023 – Fuki not feeling so great, on the hill

A venit si marti, 9 Mai. Am fost la vet in oraselul apropiat de locatia noastra. Cantarit baiatul, povestit povestea, uitat pe carnetul de sanatate, vazut ca toate deparazitarile sunt in regula (ca suspiciunea si a lor a fost initial tot de babesioza), simptomatica era de toxiinfectie alimentara, asa ca oamenii i-au facut un antibiotic, am mers putin, ne-am plimbat ba cu masina, ba pe jos, caci aveam ceva treaba in zona si parea sa fie un 10-15% mai activ decat in ziua anterioara. A si luat vreo 6-7 boabe din mana, ceea ce a fost incurajator fata de nimic zilele trecute (inclusiv chestii mai interesante, gen branza etc, nu le voia) insa era in continuare tot apatic fata de normal.

Am incercat inclusiv sa ii fac o supa de boabe (apa calduta cu putin gust de supa si cu boabele lui inmuiate in ea) poate poate il inspir sa manance. Nimic. Deja aici incepusem sa ma ingriorez mai tare, insa ma mai tempera Mihai, care pe tot parcursul experientei si-a pastrat cumpatul foarte bine, atat pentru mine (sa imi fie sprijin) cat si pentru Fuki (sa nu simta din partea noastra o energie naspa, si asta putand sa ii inhibe recuperarea).

Am concluzionat ca pentru mine personal este foarte greu sa pastrez o atitudine pozitiva daca nu vad niciun semn de improvement, cu toate ca stiu prea bine teoria, sunt si capabila sa o aplic in mare parte, insa atunci cand iti vezi cainele pe care il cunosti, ii stii capacitatile fizice, mentale si emotionale, stii cat de rezistent este (a parcurs 690 km pe jos in Spania, pe Camino de Santiago, la naiba, nu e vreun caine de canapea) e…mai greu sa iti controlezi toate emotiile si sa iti canalizezi energia aia de paramedic. Am avut noroc ca au fost lucruri de facut, am avut planuri pe care le voiam duse la capat si intru catva focusul asta si pe alte lucruri m-a ajutat sa nu merg in directia nesanatoasa de overthinking, ruminating & being overly anxious about things. It’s easier said than done, intotdeauna, but at least I tried my best.

In tot acest timp Fuki bea apa precum o vita dar nu manca. Still no real consistent poop, still no simptoms of babesiosis, still apathetic. Seara am decis sa ii scriu unei prietene ce este asistenta intr-un cabinet veterinar in Brasov, sa o intreb daca putem face o ecografie abdominala la ei, gandindu-ne ca Fuki ar putea avea un blocaj, motiv pentru care nici nu se tine bine pe picioarele din spate si nici nu mananca/defecheaza.

Ea mi-a raspuns si a ramas sa mergem in ziua ce urma la ei sa facem un consult si ecografie.

In noaptea respectiva am avut un breakdown efectiv, caci ma omora lipsa unui diagnostic clar si a unui plan de tratament concret, deja ma termina starea lui si a trebuit sa dau cumva toata emotia aia afara. I still struggle with healthy outlets for venting when I feel overwhelmed. E un proces in lucru la mine si am marele noroc in demersul asta sa am langa mine o persoana care nu ma judeca pentru modul in care aleg sa o fac si intelege de unde vin si cum sa ma ia. Ce pot sa zic, tuturor ni-i greu si nu sunt nici vreo exceptie, nici perfecta. Working on myself daily.

Miercuri, 10 Mai. Am pornit dis de dimineata catre Iris Best Vet Brasov. Ajunsi acolo, povestim din nou povestea cu gaturile, deparazitarile, constipatia, lipsa apetitului si apatia. Still no babesiosis symptoms.

Cand a venit d-na veterinar, a decis inainte de eco sa verifice pe cale mai directa colonul. Asadar Fuki a trecut pentru prima data printr-un examen anal. Oh, well… Constipat era clar, un blocaj avea clar, dar nu la nivelul tractului digestiv (ma rog, nu asa se considerase la momentul respectiv), ci efectiv la iesire.

D-na medic a scos efectiv un dop de materie fecala uscata si tare (era pamant, asa arata). A scos cat a putut asa, iar Fuki a fost cel mai cuminte caine ever, cu toate ca era o situatie complet noua pentru el, chitaind putin la inceput (va dati seama ca a durut putin, el nefacand sunete de durere niciodata la vet sau in viata in general), apoi acceptand cu rabdare totul. Eu am fost cea care l-a ghidat prin toata experienta. Nu a fost necesar decat sa ii tin putin capul la inceput, pana i-a scos d-na doctor dopul respectiv. In rest a stat singur, atat la aceasta procedura, cat si la injectiile ce au urmat (fie subcutanate – antibiotice daca nu ma insel; fie pe gura – dandu-i-se si ulei de parafina, pentru a-i ajuta digestia sa elimine totul). In timpul procedurilor, eu reusesc sa imi tin mereu cumpatul si sa fiu calma si increzatoare, versus ingrijorata si moale. De asta cainii mei mereu au fost ok la veterinar, indiferent de proceduri.

Am mai fost de asemenea mandra de el nevoie mare, caci l-au laudat atat d-na doctor cat si prietena mea pentru cat de calm este. E ciudat insa cum pot sa fiu atat de calma la vet, dar nu imi vine atat de natural si atat de usor sa fac asta ulterior acasa, cand il vad ca boleste (cum ar zice romanul). Acolo incep sa sufar alaturi de el si apoi sa ma inciudez (mai ales stiind cat de multa grija am sa fac toate lucrurile corect astfel incat sa nu ajungem sa trecem prin probleme de genul), sa ma frustrez, sa ma ingrijorez etc. All the good things. NOT! But, I’m only human after all, dupa cum zice cantecul. Lucrez constant la a-mi imbunatati aceste reactii si la a invata din experientele avute, astfel incat sa fiu mai buna si mai cumpatata data viitoare.

Fuki parea mai happy dupa aceasta vizita, veterinarul ne-a dat inca o seringa de ulei de parafina de dat dupa masa, caci nu reusise sa scoata tot dopul (era putin mai sus decat putea sa ajunga ea restul) in caz ca inca nu face si a venit cu recomandarea de multa miscare fizica, sa punem digestia in miscare (bine, saracul nu prea avea ce sa mai faca, caci nu mancase mare lucru).

Asa ca asta am facut, am mers cu baiatul, dupa cum era planul, la Lacul Sfanta Ana, in Harghita!

Ne-am plimbat 10 km in acea zi dar el tot nu a vrut sa-si faca nevoile. Totusi, ne-a incurajat faptul ca parea mai vivace si mergea singur, fara lesa (pana la acest moment ajunsesem sa il scoatem pe lesa pentru ca doar asa il puteam ghida sa se miste, altfel nu voia), relaxat, cautand mancare (de undeva cumva ii venise pofta de mancare) si gasind chiar pesti morti in lac 🙂

De-a lungul traseului a mancat o mana de boabe, apoi la complex a lipait cateva boabe cu mancare umeda (am zis sa ii ajute atat apetitul cat si tranzitul). A fost un big improvement avand in vedere lipsa totala de pofta de mancare pe care a avut-o. Am tinut legatura cu Cristiana, prietena mea ce ne-a ajutat, pe parcursul zilei, recomandandu-mi ca daca nu face si nu face in urmatoarea zi, sa ii zicem ca sa mergem la o radiografie, la un cabinet recomandat de ea (altul decat al lor). Noi i-am dat si restul de ulei de parafina si a ramas sa o tin la curent. Peste noapte nimic (din punct de vedere al tranzitului)

Joi, 11 Mai. Pentru ca recomandarea ramasese sa faca miscare, am urcat frumos baiatul in masina dupa micul dejun, si am mers catre Cascada Casoca. In respectiva dimineata era so & so, similar cu ziua anterioara. Am zis ca today is the day, a si mancat putin ieri, ii si dadusem uleiul extra, am zis ca suntem set!

Si Fuki chiar ne-a facut o surpriza placuta cand la inceputul traseului a facut primul kk „sanatos” de cand plecasem de acasa! A fost efectiv petrecere, cred ca nu am fost atat de incantata sa vad un rahat in toata viata mea! :)) Atat eu cat si Mihai am batut cuba sanatos si ne-am bucurat in voie. Baiatul insa nu parea prea happy about it in sensul ca a cam trebuit sa tragem de el pe traseu, deci apatic tot era.

Am pus apatia lui pe seama oboselii din ultimele zile (seara nu prea dormea linistit, respira constant sacadat si se vedea ca nu e confortabil) si pe seama faptului ca probabil il jeneaza anusul/colonul. Am zis fuck it, we do this for your own good, asa ca nu renuntam si mergem pana la capat, cu chiu cu vai, cu mai mult vai.

And so we walked. 13 km de data asta. In hindsight, baiatul a fost un razboinic efectiv, in conditiile in care analizele aratau ca trebuia sa fie pe perfuzii si el a bagat ca un erou. Sincer, am atata respect pentru cainele asta incat nu pot descrie in cuvinte simple.

In orice caz, am ajuns la cascada, dupa ce Mihai a ramas cu el in urma la un rau, unde Fuki s-a placintit in apa, iar Mihai a meditat si s-a recules putin. Am facut asta si pe Camino, am facut cu schimbul cand unul dintre noi obosea sau Fuki nu mai putea, celalalt mergea inainte si cel mai puternic dintre noi (de obicei Mihai, cum ziceam, el isi tine mai bine cumpatul in situatii extreme) ramanea cu Fuki, dand catre el acea energie de care avea nevoie, fara sa ia nimeni nimic personal sau sa gandeasca egoist. Totul era pentru binele lui Fuki si acceptam fiecare dintre noi ca intr-un moment sau altul, nu suntem „fit” to guide te dog through the roughest patches.

Mihai are o capacitate extraordinara sa scoata entuziasm din „fantana seaca” si sa ramana calm si cumpatat atunci cand all hope seems lost. For that (and many others) I am extremely grateful I found him. Cu toate ca inainte sa apara el in viata mea, m-am descurcat excelent sa fac fata tuturor situatiilor ce au venit catre mine (every curve ball got managed in the most effective manner), acum ma simt si eu in sfarsit in siguranta, si este o relaxare anume care vine la pachet cu asta. Relaxare care pe de-o parte este excelenta pentru mentalul meu, dar pe de alta parte, nu ma mai tine in my utmost calm assertive nature overall. As in, I can relax and let him handle it, and he actually likes doing it. The downside is that Fuki got closer to him because of that si cu toate ca respecta si imi urmeaza directia, il vad ca in anumite contexte il cauta pe Mihai. And there’s nothing wrong with that (except that my ego hurts a little).

Revenind la povestea si ziua noastra, am fost de la cascada, si la Rezervatia de Zimbri de la Vama Buzaului. Am ajuns, am parcat si am mers la primul spatiu, unde erau tinuti reni. Am zis ca o sa ii prinda bine si lui Fuki, sa vada animale noi si sa intre putin nasul si curiozitatea in functiune. Tarcul lor era ingradit cu gard electric, de altfel nimic nou, caci in viata lui, Fuki s-a mai atins de garduri electrice si nici nu a simtit. Ei bine, de data asta, cu toate ca l-am ghidat din lesa sa nu isi bage nasul chiar in el, de curiozitate (pentru ca si renii venisera langa gard si pentru ca erau niste animale cu totul noi, pe care nu le mai vazuse niciodata) si-a bagat fix cel mai sensibil organ in gardul electric, intr-o secunda de neatentie din partea mea (adica nasul lui a atins just a little bit gardul). Soc! S-a retras chitaind cum nu l-am mai auzit niciodata facand-o, a plans cam 30-50 sec timp in care noi am mers initial catre el sa vedem daca nu s-a ranit efectiv (ceea ce nu se observa cu ochiul liber), apoi ca sa nu ii cream trauma, ne-am vazut de drum ghidandu-l si incercand sa glumim putin pe subiect, deci sa vada ca nu ne facem griji (cu toate ca I must admit, mi-a fost putin mila de el). Saracul, dupa ce ca era prastie din punct de vedere fizic, a mai fost si electrocutat. Ne-a urmat dupa episodul asta, a fost putin curios si la celelalte animale, dar nu s-a mai apropiat de garduri (desi celelalte nu erau electrificate). Am vazut abia a doua zi dimineata ca il curentase atat de tare incat i-a curs putin sange din nas (din nara cu care a atins). 😦

Dupa ce ne-am intors Fuki in continuare nu voia sa manance (doar cateva boabe, pe post de treats, luate pe drum din mana). Seara abia se mai tinea pe picioare (se clatina), asa ca i-am scris din nou Cristianei, gandindu-ma ca din cauza lipsei apetitului si a faptului ca a baut multa apa si a mers mult, o fi pierdut minerale si are nevoie de o perfuzie ceva sa il puna pe picioare. Ne-am dat seama ca we’re not out of the oven yet si ca trebuie in continuare facut ceva sa se puna pe picioare, quite literally. Nu ne-am dat seama atunci cat de mare a fost si impactul emotional al socului patit, dar vorbim mai incolo despre asta.

Asadar fata ne-a recomandat sa mergem la Clinica Veterinara Lempes a doua zi, sa facem acea radiografie.

Vineri, 12 Mai, ziua mamei mele si ziua cand am aflat de fapt ce se intampla cu Fuki.

Plecat cu noaptea-n cap si cu bagaje si tot tacamul catre Sanpetru, unde era respectiva clinica. Eram cumva usor entuziasmata ca intr-un final ni se vor lamuri niste lucruri. Am ajuns, am vorbit cu o tipa tanara, Andrea, veterinar acolo, careia i-am povestit din nou toata povestea de la Ana la Caiafa pana in ziua curenta. Pe langa radiografie, fata ne-a recomandat si un set de analize de sange.

Zis si facut, a fost foarte deschisa, ne-a lasat si pe noi inauntru, imbracati cu acele halate si haine speciale, cu tot. Fuki din nou a fost exemplar, pentru prima data cand a facut o radiografie, pentru prima data cand i s-a luat sange. The epitome of calmness and submissiveness.

Pentru ca Andrea a fost precauta, a facut si un frotiu, caci analizele in continuare nu aratau clar semne de babesioza, si acolo a vazut babesiile in hematii. God bless her caci fara acel frotiu, nu cred ca stiam nici pana in ziua de azi ce are cainele si ni se stingea pe picioare!

Am descoperit asadar in sfarsit cauza si ni s-a prescris tratamentul si am reusit si eu sa rasuflu cumva usurata, chiar daca hopul nu era trecut inca. Fuki avea babesioza! Macar stiam cu claritate ce aveam de facut. Noi in seara respectiva trebuia sa fim la Bucuresti, asa ca am luat analizele si radiografia (care btw a iesit super bine, baiatul arata bine de tot pe interior), am dat o fuga pe la mama sa o sarbatorim si apoi back to the future cu noi.

A doua zi (13 Mai) am mers si la vetul nostru normal (de la Lempes primind inca 2 injectii ce trebuiau facute in zilele urmatoare), la Sanivet. Acolo, la o prima aruncare de privire, a zis si el ca nu are nicio treaba cu babesioza, si fara discutia despre frotiu, aproape ca nu l-am fi convins contrariul, ca sa intelegeti cat de atipice au fost si simptomele, cat si analizele de sange!

Tot in aceasta zi, am mers si pe ceva mai atipic, pentru a-l ajuta pe baiat sa treaca peste mai usor. Am mers pe o metoda holistica, anume Reiki! At first, doar putin si ne-a ajutat, ca si amator, Anca – partenera noastra in tot ce tine de pet taxi/plimbari structurate/day care. Ea a propus sa incerce sa il „citeasca” putin pe Fuki. So she did.

A zis dupa niste minute bune in care a fost cu mainile pe Fuki, ca simte o durere de cap destul de suparatoare, ii este putin rau si simte o anxietate generala (ca si cum el s-ar ingrijora de ingrijorarea noastra si ca are nevoie sa stie ca suntem noi bine si ca nu e o povara pentru noi). Asta pe mine m-a surprins putin pentru ca nu ii spusesem Ancai de episodul cu gardul electric si nici ca Fuki e un caine stoic in general si care nu isi arata durerile si suferinta. So… It raised some questions.

Dupa aceasta mini-sesiune, Anca ni l-a recomandat pe maestrul Reiki la care ea si-a dus ambii caini si care i-a ajutat mult. In acelasi timp discutand si cu mama acestuia, la randul ei maestra in domeniul asta, explicandu-i situatia si solicitand o citire de la distanta. Zis si facut, am discutat cu Andrei si am stabilit sa ne faca o vizita urmatoarea zi. Dupa sesiunea cu Anca Fuki parea sa se simta ceva mai bine (evident, era si a doua zi de tratament medical, but still).

Am mers in continuare pe tratamentul recomandat de la Lempes si am mai facut si in ziua urmatoare (14 Mai) ultima injectie (un antibiotic din ce am inteles). Si ne-am vazut dupa masa cu Andrei. Desi e un tip diferit, are intr-adevar un dar cu animalele si cu energia pe care o transmite. Fuki nu este un caine care sa accepte cu usurinta pe oricine, oricand si mai ales straini. Pe Andrei insa, cu toate ca a facut niste howls la inceputul sesiunii pe care nu l-am mai auzit facandu-le cu nimeni (un stil aparte de howls), l-a acceptat apoi pret de aproximativ o ora, sa tina mainile pe el si sa faca acest schimb de energie. In sesiunea asta, Fuki a fost mai calm decat il vazusem in ultima saptamana si a adormit atat de profund incat a si tresarit, lucru ce nu se intamplase de cand a inceput calvarul asta. Parca mi s-a luat o piatra de pe inima cand l-am vazut asa de peaceful (iar partea cea mai incredibila era din nou, faptul ca era asa cu un strain langa el).

Si de la Andrei, cat si ulterior de la mama lui (mesaj transmis prin Anca), a venit acelasi mesaj – durere de cap, stare semidepresiva/anxioasa, dar lasand la o parte problema fizica pe care o are, ei au conclus ca este si o problema a sistemului nervos care e data de altceva (nu de boala de care suferea). Atunci nu a facut click pentru noi ce ar putea fi, in afara de boala. Am aflat mai tarziu ce era, dintr-o carte! Las mai jos textul respectiv, caci am fost socata de cat de accurate descria exact simptomele lui:

„…Poor Bully had incurred the severest shock to the nervous system that a dog can ever receive: he broke down completely and, although I did not admonish him & indeed stroked and coaxed him, he lay on te carpet as though paralysed, a little bundle of unhappines, unable to get up. He shivered as in a fever & every few seconds a great tremor ran through his body. His breathing was quite superficial but from time to time a deep sigh escaped his tortured breast, and large tears overflowed his eyes. As he was literally unable to rise, I had to carry him down on to the road several times a day; he then walked back himself, but the nervous shock had so reduced the tone of his muscles that he could only crawl upstairs with an effort. Anyone who saw the dog at that time without knowing the previous history must have imagined him to be severly ill. It was several more days before he would eat and even then he could only be cajouled into taking food from my hands. For many weeks he approached me in an attitude of humble supplication, in sad contrast to the normal behavior of this self-willed and anything but servile dog.”

Practic descrie perfect starea lui Fuki din ziua cu electrosocul si in acelasi timp ne-a deschis ochii legat de ce au simtit atat Anca, cat si Andrei si mama lui, legat de durerea de cap, anxietatea/starea depresiva si sistemul nervos. Acest paragraf l-am citit cu cateva zile inainte de repetarea analizelor lui Fuki si efectiv mi-a facut click si s-a aprins un bec!

Nu am realizat pana atunci cat de mare a fost socul lui emotional si cat de mare impact a avut situatia respectiva. De asemenea insa, am realizat cat de bine am procedat pe moment si cata prezenta de spirit am avut, atat eu cat si Mihai, sa nu ne panicam, sa nu exageram in reactia noastra, sa nu mergem in a fi overprotective si nici sa nu ne invinovatim/sa ne ingrijoram extrem de mult fix atunci. Pentru ca toate astea i-ar fi creat o trauma atat de mare ca ar fi fost probabil catatonic dupa. Ne-am batut putin pe umar dupa ce am citit textul, caci am aplicat ce stiam ca trebuie si nu ne-am lasat emotionalul sa preia controlul (desi cum am zis, for a second there mi-a fost mila de el, nemaivazandu-l asa niciodata). Chiar m-am gandit ulterior daca nu am fost prea reci, caci efectiv nu i-am dat nicio clipa de gandire si stat in Aoleu chiar daca pentru el a fost atat socant (la propriu si la figurat) cat si dureros. Doar ne-am vazut de drum ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.

Am mers in continuare pe suplimentare cu Hemovet pret de 10 zile, am primit recomandare de la Iris Vet sa ii luam si ulei de peste, pentru a evita problemele de constipatie pe viitor (in urma unui research am luat decizia sa mergem pe Brit), lucruri ce l-au pus foarte bine pe picioare pe baiat. A inceput sa isi faca nevoile normal, sa manance cu pofta (chiar a avut apetit ceva de speriat in urma tratamentului, atat medical cat si cel holistic) si sa fie activ intr-un mod ce aducea mai mult a el cel sanatos, imediat dupa sedinta cu Andrei. Asta ne-a incurajat si pe noi si ne-a dat incredere ca totul va reveni la normal in cel mai scurt timp.

Am comandat si de la Barf Diet niste biscuiti hepatici, pentru imunitate si renali, pentru a-l ajuta si nutritiv. Am luat-o si invartit-o pe toate partile sa fie bine, sa nu fie rau. Management mode activated! Insa nu am schimbat nimic din ce faceam inainte, doar am adaugat elemente extra. A mancat in perioada asta, post danger zone, inclusiv os de vita, la care a ros mai ceva decat oricand.

In 16 Mai, cu toate ca antidotul dat la Lempes era in teorie suficient pentru a fi imunizat si considerat deparazitat, i-am dat totusi si deparazitare interna si externa (la recomandarea lui Andrei, de la Sanivet). Si continuam cand mergem in zone verzi (padure, camp, tara etc) sa ii dam cu solutie repelenta Pawtelier.

Iar alataieri (26 Mai) i-am facut si al doilea set de analize, sa observam evolutia si sa refacem antidotul. La aceste analize, a reiesit ca inca are nevoie de suplimentare (recomandarea fiind de Hemovet in continuare + Cobalaplex + Hepatiale Forte; pret de o luna). Recomandare confirmata si de Georgiana (am invatat din toata experienta asta sa cerem mereu si o a doua, poate chiar si a treia opinie).

Azi, Fuki este bine, sanatos, in refacere si functional la capacitate optima! Chiar daca este inca pe tratament, suntem optimisti ca toate lucrurile se vor aseza & he’s gonna make a full recovery in no time!

Lectii invatate in acest proces:

• Intotdeauna congeleaza pret de minim 72 h carnea/oasele pe care ai de gand sa le oferi raw cainelui (apoi decongelezi si le dai)
• Indiferent cat de mult iti protejezi cainele si cu ce (deparazitare externa, interna, zgarda, solutie repelenta), intotdeauna exista un risc sa fie muscat de o capusa infectata cu babesia; Hope for the best, prepare for the worst! Fuki a mai avut de-a lungul timpului capuse pe el (e riscul asumat la rasele cu double coat si par lung, iar la el nici coloritul nu ajuta deloc), am crezut ca e destul de imun la ele, turns out no one (man or dog) is.
• Intotdeauna intreaba si o a doua sau chiar a treia opinie si fa analize de sange, sunt cele mai sigure
• Atitudinea calma si increzatoare e cea care functioneaza mereu cel mai bine, indiferent de context si de „necaz’
• Fii deschis/a la solutii holistice, nu doar cele evidente (medicale), s-ar putea sa ai surprize
• Citeste mereu cu scopul de a invata, informatii noi si relevante pot veni catre tine din cele mai surprinzatoare surse
• Asigura-te ca iti expui cainele la absolut tot ce te poti gandi, in cele mai ciudate colturi ale imaginatiei tale, pentru a invata sa fie calm in orice context, pentru ca la un moment dat, va conta mai mult decat crezi acum!
• Pastreaza mereu o atitudine pozitiva (atat cat poti pe moment), don’t despair, the Universe knows what it’s doing
• Nu te invinovati pentru greseli, happens to anyone, no matter who they are; important este sa inveti din ele si sa nu le mai repeti
• Pet your dog with gratitude for every moment spent together, you never know when it can all go away
• Last but not least….

Fuki is a badass!