Azi vorbim despre castrare si sterilizare. Pare ca e un subiect neverending precum povestea.

Am tot dezbatut aspectul asta pe live-uri pe Instagram (pe care apoi le-am urcat si pe canalul de Youtube):

Live talk w/ Care For Dogs

Live talk w/ Gabriela Manu ( Canisa Kokeltal Berner)

Live specific despre Castrare si Sterilizare

Am vorbit si vorbim mereu despre subiectul asta in cadrul sedintelor de lucru cu clientii, la evaluari, la evenimente si in grupul nostru de Whatsapp cu clientii. E ceva ce mereu vom promova si vom sustine. Si da, pot veni gurile rele si sa spuna ca nu e treaba noastra sa dezbatem subiectul pentru ca nu suntem veterinari.

Granted, nu suntem specializati in medicina. Insa avem o experienta practica in lucrul cu cainii si stapanii acestora ce ne impinge sa vorbim mereu pe marginea subiectului.

Si acum o sa vorbesc in numele meu, cu toate ca atat eu cat si Mihai ne dam cu capul de incapatanarea stapanilor in ce priveste subiectul si de parerile impartite ale veterinarilor care nu ajuta deloc in a usura decizia primilor mentionati.

O voi lua pe rand cu cateva situatii specifice pe care le intalnim in activitatea asta:

1. Am caine metis (nu stiu ce mix de rase)
2. Am caine ce seamana cu rasa X (caine fara acte doveditoare aka pedigree, dar care arata trasaturile unei rase)
3. Am caine din rasa X (cu pedigree si acte in regula)
4. Am caine in coproprietate cu crescatorul (are pedigree si urmeaza sa isi castige dreptul de monta in expozitii si sa fie periodic montat)

Dupa ce vom dezbate fiecare situatie in parte, voi scrie putin si pe marginea legislatiei din Romania si din punct de vedere al implicatiilor comportamentale si chiar si fizice si psihologice la caine, din perspectiva mea ca specialist in comportament.

De asemenea voi scrie si din perspectiva mea ca proprietar de caine (cu 3 crescuti cap coada de mine la activ).

Sa le luam pe rand asadar.

Situatia 1. Am caine metis (nu stiu ce mix de rase este):

Daca te regasesti in aceasta situatie, cu exceptia cazului in care conditia medicala a cainelui nu permite acest lucru, sterilizarea/castrarea ar trebui sa aiba loc oricand incepand cu varsta de 8 luni, indiferent daca blanosul este mascul sau femela.

Nu mai cadeti in capcana care se tot promoveaza in randurile stapanilor de caini cum ca ar trebui sa faca un rand de pui, sa aiba minim X varsta (am auzit toate varstele de la 1 an la 8 ani), ca se ingrasa, se inraieste, se se se….

Nu se va intampla absolut nimic altceva in afara faptului ca veti avea un caine mai calm si mai putin energic, ceea ce in circumstantele normale ale marii majoritati a oamenilor nu este deloc ceva de nedorit. Din pacate aici intervine sfatul medicului veterinar tipic, care in afara faptului ca nu cunoaste legea si daca o cunoaste nu o aplica, mai e si ignorant in ce priveste partea comportamentala a ecuatiei, nu doar cea fizica.

Si nu, femela nu TREBUIE sa faca un rand de pui si nici masculul nu TREBUIE sa fie si el barbat odata!

Multe studii arata chiar ca sterilizarea femelei inaintea primului ciclu de calduri este mai favorabila decat asteptarea sa treaca X cicluri.

Majoritatea veterinarilor vizeaza si pun accentul pe partea de dezvoltare a oaselor si musculaturii. Si da, partea hormonala data de a avea un organism intact aduce o devoltare armonioasa desigur, insa majoritatea cainilor (vom discuta si exceptiile) sunt foarte frumos dezvoltati pana la varsta de 8 luni si pana intr-un an.

Nu e ca si cand vrei un caine iesit din comun de dezvoltat (tineti cont ca inca discutam de metis), mai ales daca l-ai luat pentru a-l tine la apartament si nu ai nici spatiu nici timp prea mult sa il alergi.

Luam si legea in calcul aici care spune ca ORICE caine FARA pedigree si drept de monta TREBUIE sterilizat (si nu la 8 ani)!

Mergem mai departe la urmatoarea situatie.

2. Am caine ce seamana cu rasa X (caine fara acte doveditoare aka pedigree, dar care arata trasaturile unei rase):

Aici deja mi se ridica parul in cap cand aud atat atitudinea stapanilor cat si a veterinarilor. „Ia uite-l ce frumos este, vreau si eu un pui de la el” (stapanul) sau „e un caine de rasa dom’ne, pacat sa nu aiba si el o tura de pui” (veterinarul).

In primul rand, indiferent de ce iti scrie vetul pe carnetul de sanatate, cainele NU ESTE de rasa daca nu are PEDIGREE (actul doveditor al provenientei si genealogiei cainelui). Si aici nu vorbim despre acel elusive pedigree promovat de samsari in general („au parintii pedigree dar nu i-am mai scos si lui”, „costa extra pedigree-ul”, „un parinte avea pedigree dar celalalt nu si nu am putut scoate puilor” samd).

Daca al tau caine nu are acest act doveditor, NU ESTE DE RASA!!! Drept urmare nu se poate imperechea!

Este in afara legii si oricine din jurul tau care cunoaste legea si vrea sa o respecte, te poate denunta autoritatilor pe buna dreptate, daca iti montezi ilegal cainele. Atat eu cat si Mihai suntem in acest registru si mereu le spunem oamenilor din jurul nostru care au caini metisi cu sau fara aspect de rasa, ce vor sa ii monteze, ca nu avem nicio remuscare sa denuntam astfel de incalcari flagrante ale legii.

„Dar baiatul/fata mea e mai frumos/frumoasa decat unul de rasa pura”, „Vreau un pui de la el/ea”, „Toti prietenii vor un pui de la el/ea” si alte astfel de bazaconii.

In primul rand, daca credeti ca pentru o femela e fun sa duca o gestatie si o fatare, you’ve got another thing coming!

Procesul e unul greu, neplacut (toate partile, de la monta pana la fatare), dureros si chiar periculos in multe cazuri (femela putand inclusiv sa-si piarda viata in caz de complicatii). „Dar este atat de natural, aia de pe strada o fac de cand mosii rosii” e o alta obiectie a oamenilor. Da, cei de pe strada o fac de cand mosii rosii caci e un instinct primar asupra caruia nu au niciun control si nimeni nu sta sa faca statistici legat de cate catele raman cu sechele sau mor in acest proces, ci doar aleg sa vada ce le place, anume ca exista catele cu pui bine mersi (vorba vine, ca nici aceia nu sunt bine dar asta e alta poveste).

Legat de frumusetea exemplarului tau, nu e contestat de nimeni acest fapt. Toti cainii sunt frumosi in felul lor aparte si individual. Si chiar daca din punctul tau (si poate chiar si al veterinarului tau) arata mai bine decat un individ cu pedigree cu aceleasi trasaturi, monta unui caine nu e despre aspect, ci despre o serie lunga de multi alti factori ce trebuie luati in calcul (precum temperament, genetica etc). Aspectul cainelui tau e doar o parte a ecuatiei, cealalta parte vine si de la partenerul de monta si nu garanteaza aspectul puilor.

Daca acestia ies cu diverse probleme, mai mult sau mai putin grave, de tip displazie de exemplu, esti dispus sa platesti pentru tot ce implica tratamentul acestor probleme? Iar daca tu nu esti, viitorii stapani sunt?

Nu inteleg de ce oamenii merg mereu pe ideea „vreau un pui de la cainele meu”. Cainele tau, daca arata a o anumita rasa, nu este unicat, in sensul in care poti da o tura prin oricare adapost si iti garantez ca vei gasi un pui sau un adolescent care sa arate similar si iata cum, fara a inmulti aiurea un exemplar si a iesi alti 5-7 pui care au nevoie de stapani, ai luat unul dintr-un loc in care erau sute si ai si eliberat un spatiu pentru un alt amarat de pe strada.

E aceeasi mentalitate despre care vorbeam in articolul trecut cu emotionalul nostru egoist, care are aceasta placere sa aiba ceva al lui, fie ca este de la cainele sau sau de la el insusi (vezi sutele de mii de copii facuti de parinti care daca sunt luati la 13-14 legat de motivele pentru care i-au vrut, nu o sa gaseasca altul decat ca „imi doream unul al meu”- deci un motiv egoist prin excelenta).

Daca demontez si ideea ca „toti prietenii vor un pui de la cainele meu” dati voi o bere si mergeti sa va sterilizati catelul/cateaua, ok?

Hai sa vedem. Deci prietenii tai aia multi si buni, toti dragii de ei sans chien, vor morti copti unul de la cainele tau, da? Ok… Sa zicem ca inghit galusca asta fara sa imi stea in gat. Aveti cumva un contract scris? De cate ori acesti asa zisi prieteni au zis ca orice problema ai poti apela la ei 100%, si cand ti s-a spart teava de la scurgere nu erau de gasit sau aveau si ei problemele lor si erau prinsi cu munca si nu puteau veni sa ajute? Ah, ok… Shit happens si nu au putut fi atunci de ajutor. Cool, cool. E de inteles. Dar cand ai avut nunta si nici acolo nu au putut ajunge ca fix atunci aveau concediul si nu aveau cum sa il mute? Ah… Da, of course, intelegem si asta. Oricum nu toata lumea isi permite in ziua de azi sa dea un dar de… Cat mai este darul acum? 1000-2000 lei? Pe acolo, nu?

Ok, deci ii scuzam si de data asta. Dar un caine, care oricat ar fi el de mic, dragut, de la cainele tau pe care il iubesc mult acesti prieteni, nu va fi o problema sa adopte, nu? Pai hai sa vedem, their track record is not that bad, right? Doar ca un caine nu este o „zi pierduta pe repararea unei tevi” si nici un cost de 1000-2000 lei scazuti din buget, ci o responsabilitate de 10-15 ani, cu costuri asociate de aprox 250 lei (am fost extrem de darnica, fara sa iau in calcul situatii de tip probleme de sanatate/dresaj sau reabilitare/cazare in deplasarile cand nu poate fi luat) pe luna, adica echivalentul a 3000 lei pe an (asta in cel mai ieftin scenariu posibil, ala fara suplimente si cu mancare relativ medie ca pret), deci undeva la 36.000 lei de-a lungul vietii cainelui (presupunand ca acesta traieste doar 12 ani fara reparatii).

Adica undeva la 7500 Euro. Deci prietenii tai sunt dispusi sa renunte la banii astia si sa isi dedice o buna parte din timpul liber (precar) cainelui, doar pentru ca al tau caine e dragut si ei il indragesc, nu? Ce sa zic… Daca ai 5-7 (caci cam asta e media unui cuib, asta daca nu ai norocul sa iasa 10 din prima) astfel de prieteni dedicati, esti mai norocos decat 99,9 % dintre noi restul plebei. I doubt it tho’, for some reason… 😉

3. Am caine din rasa X (cu pedigree si acte in regula):

Si am ajuns si la situatia asta. Din ce in ce mai des intalnita. Pe de-o parte un lucru bun, pe de alta parte, nu intotdeauna.

Legea aici spune intr-adevar ca, daca obtii dreptul de monta in expozitii, poti imperechea exemplarul tau. Toate bune si frumoase. Dar vine intrebarea mea (si nu numai a mea): de ce?

E o intrebare pe care v-o recomand ca check up la orice vreti sa faceti sau orice decizie vreti sa luati, indiferent in ce arie a vietii. „De ce vreau sa fac asta”? O sa va ajute sa luati decizii mult mai bune.

Asadar haideti sa vedem de ce vor oamenii care au caini cu pedigree sa ii monteze? Well, majoritatea au ca motivatie cam aceleasi lucruri discutate mai sus. Doar ca acestia sunt si in dreptul lor legal sa le puna in aplicare, spre deosebire de primele 2 situatii. Si cu toate ca sunt in legalitate, din punctul meu de vedere tot nu ar trebui sa o faca.

De ce (see what I did there)? Pentru ca NU sunt crescatori legitimi. Nu au studiat suficient si amanuntit rasa si implicatiile cat si impactul unei monte asupra acesteia (vorbesc acum in cazul a 90% din detinatorii acestor exemplare, or fi si exceptii, de asta nu am zis 100% dar eu nu le-am intalnit inca).

Sa nu mai vorbim despre faptul ca majoritatea stapanilor de caini cu pedigree au senzatia ca strict detinerea actului de pedigree le da automat dreptul la monte, omit sa citeasca si restul paragrafelor legii care vorbesc despre obtinerea si a dreptului de monta pentru a fi in legalitate. Un caine cu pedigree poate sa nu fie in standardul rasei (sa aiba anumite defecte genetice) sau sa nu aiba temperamentul potrivit si sa nu primeasca automat dreptul respectiv.

Acum revenind la monta, dupa participarea la 2 expozitii diferite, in cadrul carora cainele este arbitrat de cineva specializat in rasa respectiva si primeste 2 titluri de Excelent (care atesta ca atat fenotipul cat si temperamentul sunt in standard), se considera ca exemplarul si-a castigat dreptul de monta. Insa asta nu inseamna ca e gata si monta. Ma bucur si ca incepand cu finele acestui an regula va fi de 3 titluri minim pentru a primi dreptul de monta, deci va fi putin mai dificil de obtinut si e foarte bine asa!

La randul tau, trebuie sa gasesti un partener pentru cainele tau, cu aceleasi standarde (pedigree si drept de monta) pentru ca monta sa fie in legalitate. La femele nici nu mai vorbim ca e necesar sa urmaresti toate modificarile in nivelul hormonilor, astfel incat sa prinzi perioada optima cand femela sa accepte masculul si sa se lege monta. E un intreg proces si numai cineva care a petrecut putin timp cu un crescator legitim stie cat de frustrant, time & money consuming si de durata poate fi.

Sa nu uitam ca in rastimpul asta nu doar tu te frustrezi, ci si cainele tau, care poate ajunge la maturitate (varsta de 3 ani) fara sa isi fi implinit acest instinct primordial si fara sa i se fi inlaturat partea aceasta hormonala astfel incat sa nu apara aceasta frustrare. Si de asemenea, in cazul rar in care se aliniaza astrele si planetele si nu mai este Mercur in retrograd, iar tu chiar gasesti un partener in standarde pentru caine, iar monta are loc cu succes, asta ajuta cainele tau sa fie linistit si calm (fara frustrare acumulata) pret de numai 6 luni. Apoi totul trebuie repetat. Again, and again, and again… Intre varstele de 1,5 si 8 ani, cam asta ar trebui sa fie jobul tau full time (mai ales daca esti norocosul detinator al catelei).

Realist vorbind, chiar ai genul asta de timp? Dar resursele financiare sa participi periodic la concursuri? Ai genul de expertiza sa stii ce ai de facut cu cateaua si puii imediat dupa fatare? Daca apar probleme? Daca nu gasesti stapani pentru pui, esti dispus sa ii pastrezi tu?

Si acum vei spune ca tu ai masculul, nu te intereseaza restul. Atunci de ce mai faci monta daca nu te intereseaza? De ce mai treci prin tot procesul asta? Care e sensul? Ajungem cumva inapoi la motivele date de antropomorfizare si egoism mentionate mai sus? Doesn’t make too much sense, does it?

Am mai intalnit cazul in care oamenii isi asuma o cauza de tip „vreau sa fie mai cunoscuta/populara rasa, ca nu prea sunt in Romania exemplare”. My question to you is: ai facut un studiu de piata real sa vezi cat de dorita este rasa? Poate ca este un motiv pentru care nu e atat de populara. Dar sa zicem ca nu e unul, pur si simplu romanii nu stiu despre respectiva rasa, ce te face pe tine salvatorul acesteia? Crescatorul de unde ai luat cainele tau probabil stie foarte bine cu ce se mananca rasa lui si face suficiente monte cat sa popularizeze in timp rasa sa. It’s his job, not yours!

Revin si la un subiect pe care atunci cand l-am adus in discutie, in diverse circumstante, oamenii nu au stiut ce sa raspunda pentru ca nu si-au pus problema asta. Anume, ok, tu esti un om responsabil, care face tot ce tine de el sa fie lucrurile in legalitate, sa fie puii si parintii ok, sa gaseasca stapani pentru pui etc. Puii vor avea pedigree (daca lucrurile sunt facute corect), ce ii opreste pe stapanii acestora sa faca si ei monte la randul lor cand puii vor ajunge la varsta propice, pe aceeasi mentalitate ca tine (sau poate mai rau, poate ei nu merg pe calea frumoasa si corecta/legala, poate doar ii monteaza ca ei cred ca pedigree-ul le da acest drept)? Si sa presupunem ca te transformi tu in Robocop si tii tu evidenta la tot ce se intampla cu puii, astfel incat sa nu existe astfel de monte de la ei. Chiar ai genul asta de timp si rabdare?

Sa zicem ca doar unul dintre respectivii pui ajunge sa faca o monta la maturitate (desi statistic vorbind daca tu ai facut asta o vor face si viitorii stapani ai puilor, majoritatea), tii tu cont si ce se intampla cu puii puiului tau? La cine ajung? Daca acei stapani sunt responsabili? Daca ii vor steriliza sau nici macar nu vor avea pedigree pentru ei si ii vor monta aiurea in continuare? Si uite asa de la un caine de rasa se ajunge la metisi si la multi caini care arata a X rasa si se gasesc prin adaposturi sau abandonati in diverse locuri. Nu crezi? Fa un research mai detaliat, garantez ca vei ajunge la aceleasi concluzii. Dau eu berea aia daca nu.

Si uite asa se ajunge la a avea cainii de la punctul 2. De asta si in acest caz recomand castrarea/sterilizarea incepand cu varsta de 8 luni (la rasele de talie mica/medie) si putin mai tarziu la cele de talie mare/foarte mare (nu mai tarziu de 1-1,5 ani).

O sa las aici inca un link, de la un alt specialist in comportament, care a explicat foarte bine si la obiect, de ce e bine sa dam Cezarului ce e al Cezarului si sa lasam crescatorii sa se ocupe de monte.

Deborah Faoro despre reproducere responsabila

4. Am caine in coproprietate cu crescatorul (are pedigree si urmeaza sa isi castige dreptul de monta in expozitii si sa fie periodic montat):

Ajungem si la ultima situatie. Una…Nu cu mult mai fericita decat cea de la punctul 3, cu diferenta ca ai suportul crescatorului mai la indemana. Dar nu ar trebui sa te bazezi pe asta prea mult.

Let’s sinc into it. Ce inseamna coproprietate? Inseamna ca atat tu cat si crescatorul detineti cainele. E un fel de shared custody. Si atunci crescatorul isi asuma ca la momentul la care puiul are varsta propice pentru participarea la expozitii si este dezvoltat atat ca temperament cat si ca aspect asa cum era de dorit, il duce el in show pentru a-i castiga dreptul de monta si se ocupa si de match making si ii va gasi partener/a.

Acum, nu zic ca nu poate functiona, dar nu e deloc garantat. Din mai multe motive. Unul este acela ca si crescatorul are proprii caini ce necesita atentia si timpul lui, au diverse perioade in care trebuie montati si cum ziceam e un proces foarte costisitor (atat ca timp cat si financiar) si frustrant. Acum daca el de exemplu are un cuib acasa, se apropie o expozitie si are si el 3 caini ce trebuie prezentati si mai are eventual si o familie care necesita prezenta sa, e clar ca prioritatea sa nu vei fi tu si cainele tau.

Nu din rea vointa, ci pur si simplu pentru ca there’s only so much time & band lenght in one human. Si din nou, daca ati petrece putin timp pe langa un crescator legitim, ati intelege de ce omul de rand, cu un job al lui, o viata personala si care si-a luat caine pentru a se bucura de un companion, nu are ce cauta sa monteze acel caine.

Si cum se traduce asta pentru cainele tau in coproprietate? Pai basically va ajunge si el sa isi ia dreptul de monta si sa faca o monta… La un moment dat. Poate la 2 ani, poate la 4, poate la 6. Depinde in speta de cat de mult timp poate dedica crescatorul pentru asta. Meanwhile tu stai cu „the hormone monster” in casa. Si te dai cu capul de pereti de ce nu te asculta si nu te poti intelege cu el.

Mai avem si alta situatie de luat in calcul: daca tu detii femela, vine crescatorul sa stea cu tine in casa, sa te ajute in cele 2 luni in care puii iti vor manca noptile si ficatii? It takes a village to raise a litter. Just saying…

Pai e bomba de hormoni si nu mai poate nici el, caci nu are niciun outlet sa se descarce. Drept urmare, nu e o situatie deloc ideala si din pacate chiar cea mai neproductiva din punctul meu de vedere dintre toate. Unii crescatori chiar pun in contract sa nu se sterilizeze cainii pana la X varsta (lucru care din nou mi se pare aiurea, caci nu ei stau in casa cu produsii lor).

In cazul in care vreun crescator va propune asta, recomand cu caldura refuzarea ofertei. You’ll thank me later!

Astea fiind spuse, mergem sa discutam in continuare de legislatie. Las mai jos articolul de lege in cauza si il vom dezbate.

OUG 155/2001

In lege se recomanda castrarea/sterilizarea mai devreme, insa nu sunt de acord nici cu asta. In sensul ca hormonii sunt necesari totusi pentru dezvoltarea cainelui pana la un anumit punct (acesta nu este nici peste 2 ani dar nici intre 4-6 luni cum spune legea). Sterilizarea infantila intr-adevar poate avea efecte nedorite atat ca influenta in comportament cat si in dezvoltarea fizica a cainelui.

Intotdeauna pentru mine personal calea echilibrata este cea mai potrivita. Nici prea prea, nici foarte foarte. Un fel de Goldilocks, it has to be just right.

Oamenii insa mereu se plang ca nu au o tara ca afara, insa pentru ca acest lucru sa se intample trebuie in primul rand noi sa respectam legile cum o fac cei din afara. Si acestea la randul lor trebuie aplicate de organele abilitate exact ca afara – transant si fara exceptii (chiar dureros as spune). Iar ce putem face noi, fiecare in parte, pentru a ne asigura ca lucrurile se indreapta spre un fagas de normalitate si decenta, este in primul rand sa ne asiguram ca actionam noi sub umbrela legii dar si ca nu ii lasam pe altii sa scape pe principiul „Lasa ma, ca nu e ca si cand stie cineva ce fac eu cu cainele meu in gospodarie” caci daca vom continua sa acceptam genul asta de abordari, vom avea mereu adaposturile pline, caini care arata a X rase dar fara pedigree si diverse probleme care mai de care mai mari, atat comportamentale cat si fizice.

Si acum revin la veterinari, asa cum am promis.

Well, o sa imi iau mult hate pentru asta, insa sunteti parte din problema dragilor. I’m sorry to break this down for you, but it’s the truth. Nu toti dar, din pacate, inca multi.

Stiu si va dau dreptate ca sunt riscuri si la castrare/sterilizare, ca si la orice alta interventie. Si da, sunt aware ca o influenta asupra sistemului hormonal al cainelui poate avea si consecinte nu tocmai pozitive. Insa haideti sa vedeti si perspectiva mea ca specialist pe partea comportamentala cat si haideti sa dam lucrurile pe fata si legat de beneficiile castrarii/sterilizarii, nu doar a riscurilor.

Multi, daca nu majoritatea, recomandati sterilizare/castrarea la femele dupa varsta de 2 ani si eventual dupa unul sau chiar doua cicluri de calduri (unii merg si mai departe si recomanda dupa o fatare!) iar la masculi dupa varsta de 1,5-2 ani.

Hai sa facem asa, o lista pro si contra, cum se iau cel mai frumos si sanatos deciziile in viata.

Pro pentru castrare/sterilizare incepand cu varsta de 8 luni:

• Caine mai calm si fara frustrari acumulate
• Diminuat spre eradicat riscul de cancer la prostata la masculi si tumori mamare/ale ovarelor si uterului la femele
• Nu apare marcarea (in special la masculi) si tendinta de a monta (atat la masculi cat si la femele)
• Comportament mai supus fata de om
• Tendinte scazute de dominare si mai sociabili cu alti caini
• In legalitate si fara risc de monte necontrolate/accidentale
• Usurinta in gasirea unui pet sitter/pet hotel care sa accepte cainele in gazda

Contra la castrarea/sterilizarea cainelui incepand cu varsta de 8 luni:

• Posibila (nu probabila!) inhibare a cresterii si dezvoltarii cainelui
• Usor risc de cancer osos
• Usor risc de crestere in greutate (daca nu se tine sub control alimentatia)

Acum daca stam sa comparam cele 2 liste, care cantareste mai greu?

Sau hai sa o spunem asa, pe sleau, veterinarul recomanda in general fie ce a invatat teoretic (fara sa fi intalnit multe cazuri pe teren) fie in necunostinta de cauza in ce priveste legea si in ce priveste partea comportamentala.

Adica noi vedem zi de zi caini cu o tona de frustrare acumulata, partial si din cauza faptului ca sunt intacti, care directioneaza toata energia respectiva catre diverse comportamente nepotrivite. Iar stapanii ajung sa ii indoape cu medicamente de calmare in loc sa scape de cauza, nu de simptom.

Nu zic nici pe departe ca singura cauza a acelor comportamente este faptul ca acei caini sunt necastrati si indata ce se intampla minunata operatie ca prin magie dispar comportamentele. In niciun caz. Este clar un cumul de factori, insa cu exceptia cazului in care vrei sa devii crescator si ai cainii necastrati sau ai un caine de lucru (fie ca mergi la competitii sportive cu el sau are un job unde e necesara multa stamina), nu e cazul ca stapanul tipic sa aibe un caine necastrat pana la varsta de 2 ani.

In general, majoritatea stapanilor nu reusesc sa le consume energia cainilor fie ei si castrati, daramite cand sunt o bomba de hormoni in perioada adolescentei (intre 8 luni si 3 ani). Ca sa consumi eficient un caine de genul asta de energia respectiva, ar trebui sa dedici minim 1 h dimineata de efort fizic sustinut + 30 min de efort mental extra fata de ce se intampla in cadrul efortului fizic (presupunand prin absurd ca toata lumea detinatoare de caini ar face din efortul de 1 h o plimbare structurata) si inca pe atat seara. Si repet, vorbim despre un minim minimorum!

Acum haideti sa ne gandim cati stapani au in primul rand ei energia sa dedice 3 h pe zi pentru a implini nevoile fizice ale cainelui, ca sa nu mai vorbim de timpul in sine. Dar la asta nu se gandeste niciun medic veterinar cand recomanda asteptarea pentru sterilizare/castrare. Cum de altfel nu iau in calcul nici perioadele de calduri ale femelelor, cand atat ele cat si masculii sunt efectiv innebuniti si nu te mai poti intelege cu ei.

Nu pentru ca nu ar vrea ei ci pentru ca efectiv nu pot, tot organismul lor ii directioneaza catre un lucru si un lucru singur – instinctul de a se imperechea. Si pentru acest instinct (cum de altfel si pentru cel de hranire) cainele ar fi in stare sa si moara, doar sa isi atinga scopul. Atat de puternic este!

Si acum haideti sa luam in calcul si riscul foarte crescut de pierdere a cainilor de curti, in aceste perioade, caci sapa, musca, sar si fac orice ca sa iasa din curte si sa-si caute pereche. Cine raspunde pentru asta? Voi ca ati recomandat asteptarea? Stapanul ca v-a ascultat pentru ca pentru roman orice figura autoritara este un mic dumnezeu (fie ca vorbim despre figuri medicale, politice sau religioase)? Sau cainele ca nu se poate controla (sau veti zice ca nu e educat, desi nicio educatie din lume nu se va putea pune cu un animal caruia instictul ii dicteaza sa se inmulteasca).

Sa mai spunem si ca un caine simte o femela in calduri pe o raza de minim 3 km in jur? Acum haideti sa ne gandim cate femele nesterilizate poate simti un mascul pe aceasta raza? De partea fizica, aceea dureroasa efectiv pentru masculul neimplinit mai vorbim?

Sunt multe de spus, mai am insa deja am ajuns la dimensiunile unui roman cu acest articol asa ca ma voi opri aici.

Haideti sa ne unim fortele ca si specialisti si sa ajutam in a educa stapanul care e necunoscator in loc sa il confuzam cum se intampla acum, cand voi ziceti asa, noi altfel, crescatorul altfel si vecinul de la 3 altceva. Hai sa ne uniformizam informatia si sa luam in calcul toate variantele, nu doar cea fizica sau cea legislativa ci si cea comportamentala/instinctuala.

Also, va rog eu mult de tot, nu mai treceti in carnetele de sanatate ale puilor care sunt adusi la voi pentru vaccinare si microcipare, care au fost adoptati sau chiar cumparati de pe net sau te miri de pe unde, rasa X sau Y, caci nu sunteti in masura sa faceti asta. Puteti scrie fain frumos „metis de rasa X” atata timp cat stapanul nu va prezinta niciun act doveditor al apartenentei la rasa, indiferent cat de mult arata individul a X sau Y rasa. Nu e de aptitudinile voastre, ca doar nu sunteti si arbitru de expozitie part time, pe TOATE rasele din lume.

Ah, si asta imi aminteste ca acum am mai vazut o noua tendinta de castrare chimica si eventual inlocuirea testiculelor cu „oute” artificiale. Lord give me strenght! In primul rand legat de prima parte, cat de toxica credeti voi ca este (si prin voi, ma refer la stapanul cainelui)? De ce sa faci asta de 2 ori pe an cainelui, cand nu are niciun sens nici din punct de vedere fizic (faci bine ca pastrezi glanda hormonala, faci rau ca bagi o gramada de chimicale in caine) iar din punct de vedere comportamental, am intalnit astfel de caini si sincer nu e mare diferenta intre unul complet necastrat si unul castrat doar chimic nu total. Legat de a doua parte, get a grip si terminati-va cu prostiile! Cainele nu stie ca are sau nu ceva acolo, cat de mult il compari cu tine (si da, ma adresez mai mult barbatilor aici)?

Si pentru ca ne apropiem de finalul acestei postari, o sa povestesc si din experienta mea cu indivizii canini detinuti pana acum.

O sa il iau in calcul inclusiv pe Rex, primul meu caine (de cand eram adolescenta), metis de corgi cu teckel, care a fost castrat la varsta de 1,5 ani, fara nicio problema de sanatate care sa apara din cauza aceasta, pana la decesul sau (din cauza unui accident auto, nu medicala sau de varsta – avea in jur de 4 ani cand a avut loc accidentul).

Apoi a venit Jinx, cainele meu personal, metis de labrador, castrat la varsta de 1,5 ani, fara nicio problema medicala pana la decesul sau la varsta de 13 ani.

Urmatorul a fost Chilli, labrador cu pedigree, cainele pe care l-am crescut ca si voluntar la Light Into Europe, pana la varsta de 3 ani. Castrat la varsta de 1 an, inca este activ si lucreaza la Timisoara, impreuna cu beneficiara lui Simona. Implineste anul asta frumoasa varsta de 7 ani. Fara nicio problema medicala data de castrare.

Si ultimul dar nu cel din urma, Fuki, Akita Inu cu pedigree, castrat la varsta de 8 luni. Mind you ca inclusiv crescatoarea mi-a recomandat castrarea, pentru ca Fuki are o gena recesiva ce nu ii permite participarea la expozitii si nici nu poate fi montat, pentru a nu transmite mai departe acesta gena (este vorba de blana lunga). Si da, nu odata mi-am auzit „vai dar ce frumos este, de ce nu il imperecheati?” . Ca sa intelegeti cat de oblivious sunt oamenii si cat de superficiali (nu iau in calcul altceva decat strict aspectul).

E un caine frumos? Sigur ca da, e superb (si nu o spun doar eu), asta nu inseamna ca ar trebui montat, in ciuda pedigree-ului foarte bun si a faptului ca e super bine din punct de vedere al sanatatii. Anul asta implineste 6 ani, fara nicio problema nici de dezvoltare, nici medicala si cu care am mers si am strabatut intreg Camino Frances de Santiago!

Acum or fi ai mei exceptii, dar ale naibii exceptii exceptionale… Nu au avut nici unii nicio problema de dezvoltare, nici de modificare a greutatii, nici de comportament etc. Ca sa nu mai vorbim ca ultimii 3, cu toate ca sunt (respectiv au fost) caini de talie mare, si Fuki chiar o rasa considerata dificila si care nu accepta alti caini in jur, cu totii sunt echilibrati atat in partea fizica, cat si in cea psihologica si comportamentala.

Sunt si au fost caini calmi si membri de vaza ai societatii in care traim cu totii.

Asadar voi ce credeti? Unde inclina balanta mai mult? Ce e mai corect si benefic atat pentru ei, cat si pentru convietuirea noastra pasnica si relaxata impreuna?

Spay & neuter your dogs!