It’s a shame…

Picture copyright goes to Life Magazine

E o vorba la romani: „Cu rusinea mori de foame”. Tot romanii sunt cei cu cele mai mari si multe rusini, vinovatii si overall sentimente negative. Rusinea si vinovatia insa sunt cele mai grele poveri pentru majoritatea.

Scopul acestui articol este sa „bury a friend” – anume rusinea si fricile in speta!

Intalnesc deseori asta in domeniul meu de activitate, din motive care mai de care mai valide sau invalide (aka ciudate, fara sens).

O lista de „rusini” intalnite:

  • Imi pare rau pentru deranj, casa nu e aranjata, nu am apucat sa sterg praful, sunt jucariile copilului insirate etc
  • Mi-e rusine sa ies din casa cu cainele caci e spaima cartierului, latra, trage in lesa, nu il pot stapani
  • Mi-e rusine sa le zic oamenilor sa nu puna mana pe pui/caine sau sa le zic sa nu isi lase cainele sa vina catre noi
  • Mi-e rusine sa cer ajutor (fie la noi, fie altcuiva)
  • Mi-e rusine de ce zic oamenii pe strada cand ne vad
  • Mi-e rusine sa sun la Politie cand ceva nu e in ordine si ar trebui raportat (aici se imbina cu „ma simt vinovat ca parasc pe cineva”)
  • Mi-e rusine sa renunt cand nu mai pot (la fel, merge mana in mana cu „ma simt vinovat/a ca renunt”)
  • Mi-e rusine sa nu deranjez cu intrebari, sa imi clarific anumite lucruri
  • Mi-e rusine sa spun ce simt, atunci cand simt

Si lista ar putea continua lejer insa ma voi opri momentan aici. Lista de frici nici nu o voi deschide, ca sunt infinite acestea…

Haideti insa sa le dezbatem putin pe cele enumerate mai sus.

  1. Rusinea de ce ar putea spune cineva cand intra la tine in casa

Inteleg, evident, ca spatiul intim al oricaruia dintre noi, anume casa noastra, e ceva sacru si acolo ne permitem sa fim noi, fara a ne scuza.

Insa atunci de ce o fac atat de multi atunci cand le trecem pragul?

Un lucru ce e bine sa se inteleaga din start, si este valabil pentru toti profesionistii ce au serviciul de asa natura incat ajung in casele voastre, este ca nu suntem acolo sa va judecam pe voi sau stilul vostru de viata!

Nu venim sa analizam casa, ci modul in care va raportati la caine si el la voi. De asemenea, nu suntem acolo sa judecam aranjarea mobilei, cat praf e pe raft sau ca e TV-ul pe Insula Iubirii sau nu. Suntem acolo sa va sprijinim sa faceti lucrurile mai bine in ce priveste relatia cu cainele si atat!

Desigur, sunt cazuri si cazuri, si le-am vazut pe toate, from slums to riches, nu e nimic nou sub soare pentru noi si nu multe ne mai impresioneaza. Daca faci asta de ceva timp (minim 5 ani) ajungi sa le cam vezi pe toate. Acum, nu zic ca nu observam anumite lucruri, ca vine prin natura activitatii. Eu ca profesionist am nevoie sa fiu atent la tot ce misca in casa respectiva, de la ce carti ai pe raft (daca ai) pana la unde doarme cainele si cate ore. Dar asta nu inseamna ca judec! Atentie!

Haideti sa facem diferenta intre observare si judecare/blamare. Aici se cam rupe filmul la majoritatea oamenilor.

Dau din casa: la noi e foarte probabil ca daca vine cineva in vizita va da de par de caini/pisici cam pe peste tot, fie ca e pe canapea, haine, pe jos, poate si in paharul tau cu apa. It is what it is si e cam imposibil sa nu fie asa cand sunt intre 2-8 suflete pe mp at any given time of the day or night!

Asta inseamna ca nu facem curat? Nu. Cel putin eu sunt a bit of a neat freak si inclin mereu sa fac ordine/curatenie, caci nu pot functiona bine daca nu e casa cat de cat ok. Mihai la randul lui e putin obsessed de praf (care cel putin la noi, in Popesti, cat si la noi in curte, unde avem nisip, e imposibil de evitat). Credeti ca nu stergem praful? Well, poate nu atat de des (nu pentru ca nu am vrea, ci mai degraba pentru ca daca am sta sa stergem si praful zilnic, probabil nu am mai face ce facem, ci am desfasura o activitate noua de servicii de curatenie, caci nu am mai avea timp de altceva). 🙂

Pe jos la noi e mereu fie nisip din blanurile sau de pe labutele cateilor, fie par (care daca nu se aspira sau matura la 2 zile, zici ca nu am facut cu saptamanile curat), fie bale de la bolurile de apa sau apa propriu zisa sau nisip de pe labutele pisicilor (de la litiera). Cu titlu de exemplu, astazi am facut luna curatenie in toata casa. Sunt doar 3 caini si 2 pisici on the premises right now. Cat credeti ca o sa tina? Va zic eu: maxim 24 h (asta e cazul fericit). Ca sa nu mai zic de urme de labute, stropi de noroi (in zilele ploioase) fie pe perdele, fie pe pereti, fie pe jos sau pe noi, most likely. :))

O sa ziceti de ce nu curatam cateii pe labute cand vin de afara. Honestly, din 2 motive: unul este ca preferam sa fie si ei caini pana la capat si al doilea pentru ca ar dura o vesnicie la atatia caini si nici nu ar face mare diferenta (ar reduce cu max 50% urmele).

Deci la noi, cu exceptia cazului in care am angaja o persoana care sa ne faca efectiv curatenie zilnic in casa, nu sunt mari sanse sa gasesti foarte curat, decat daca vii imediat dupa ce am terminat curatenia, which rarely is the case for such a coincidence!

Nu ne este rusine cu asta. Again, it is what it is, asta ne este stilul de viata si facem cat de bine si mult putem cu resursele de timp pe care le avem. Does that make us dirty people? Should we be ashamed of ourselves & our house?

Nu din punctul meu de vedere! Ne asumam acest stil de viata si cine ne trece pragul nu are decat sa accepte acest lucru sau nu si atunci sa nu ne mai viziteze. Dar atata timp cat noi stim ca facem atat de bine cat putem sa fie ok, nu cred ca e cazul sa ne rusinam cu nimic. De asta veti mai si vedea cate un story sau postare pe social media cu nisip pe parchetul nostru sau urme de bale. Cred ca asta doar arata realitatea din teren, sa zic asa.

Daca tu consideri ca ai facut tot ce ai putut mai bine dar casa este nu tocmai bec, atunci ia un pahar de vin sau un ceai si odineste-te 5 min pe canapea. E ok. Nimeni nu te judeca si nici tu nu ar trebui sa o faci!

Stii acele momente cand efectv nu mai poti si zici fuck it, azi nu am rabdare de asta? Just do what you feel like doing at that moment. Si lumea nu va arde pentru ca nu ai dat tu cu mopul azi. 😉

2. Mi-e rusine sa ies din casa cu cainele, e spaima cartierului etc (se leaga si cu „Mi-e rusine ce zice lumea de el/noi cand il/ne vede”)

Aici din nou esti in mintea ta mult si prejudeci atat oamenii cat si cainele. Iesi din mintea ta si stai putin si analizeaza rational, mai ales daca ai inceput deja sa lucrezi cu cainele tau la reabilitare/educare. De ce iti pasa de ce ar spune oamenii respectivi? Te-ai gandit ca poate chiar empatizeaza cu tine ca au si ei acasa un specimen similar? Poate se uita la tine cu apreciere ca iti tii cainele in lesa si faci ce poti sa nu ajunga la cainele lor sau chiar la ei. Poate doar te-au observat sau au fost surprinsi cand ai aparut dupa colt. Poate, poate, poate… Sunt atatea posibilitati neutre sau chiar pozitive, incat nu are sens sa te duci direct strict la cele negative!

Genul asta de rusine o gasesc a fi cea mai nociva, caci tine atat omul cat si cainele intr-un cerc vicios: nu iesi afara ca rade lumea de tine, cainele sta inchis intre pereti (chiar si daca e la curte), se incarca cu energie si frustrare caci nu ii sunt indeplinite nevoile de baza, apoi reactioneaza si mai urat/intens data viitoare cand iesi. Si tot asa…

E dreptul tau sa iesi pe strada, atata timp cat esti in control si ai instrumentele potrivite pe caine, sa lucrezi cu acesta. Fie ca este vorba de a sta la un colt de bloc sa se acomodeze cu lesa, sau ca vorbim despre a astepta sa se calmeze langa un gard unde latra un alt caine. And don’t let anyone tell you otherwise!

Se intampla si asta, sa iasa cineva dintr-o curte, sa va alunge de acolo ca sunteti pe spatiul lui. Ei bine, nu e chiar asa. Atata timp cat nu sprijini gardul, esti pe un trotuar sau strada publica si cainele tau nu face bahaos starnind celalalt caine, ai tot dreptul sa stai linistit si sa astepti sa se calmeze. E de responsabilitatea celui care detine cainele de dupa gard sa isi controleze animalul, nu e vina ta ca respectivul se agita doar pentru ca tu ai trecut cu al tau blanos pe acolo.

Din nou, nu va fie rusine sa va vedeti de treaba voastra in liniste si pace.

De asemenea, daca aveti un caine reactiv, nu va fie rusine sa iesiti cu el afara, la plimbare (preferabil structurata si cu instrumentele potrivite, dupa cum am mai spus – inclusiv botnita unde este cazul). Va reactiona probabil si voi veti adresa reactia, deci voi va faceti datoria de cetateni responsabili. Cui nu-i convine sa-si vada de drum.

De obicei oamenii care au ceva de comentat in astfel de situatii sunt fie cei carora le este frica de caini (si ii inteleg si nu ii blamez nici pe ei, desigur, dar nu e problema voastra asta), fie cei carora nu le plac cainii (si aici din nou, why do you even care?) sau cei care au la randul lor caini ce nu sunt in control sau sunt off leash dar „friendly” si atunci nu inteleg de ce al vostru nu este. Oricare din aceste cazuri ar fi, nu are de ce sa va pese de opinia lor.

Vedeti-va de cainele vostru, de munca voastra cu el si de long term goal pe care il aveti cu el: anume sa devina un caine echilibrat, la care sa va uitati in primul rand voi cu apreciere!

3. Mi-e rusine sa zic NU (fie interactiunilor umane, fie celor canine)

Aici cred ca avem de-a face cu persoanele ce sunt people pleasers, caci nu imi imaginez un introvertit neaos ca ar avea o problema cu asta.

Cainele tau e exact asta: AL TAU! Nu este un bun comun, la care are acces oricine isi doreste asta. Trateaza-l, din punctul asta de vedere, exact cum ai trata un bebelus. Daca acolo nu ai lasa pe oricine sa il atinga, atunci nu ai de ce sa lasi cainele tau sa fie folosit ca un tampon emotional for everyone in need.

E una sa iti socializezi cainele sanatos, sa il scoti in lume sa vada tot felul de oameni, sa interactioneze sub o forma sau alta, sa vada ca oamenii nu sunt scary, insa e cu totul alta sa ii lasi spatiul intim invadat de oricine oricum. Tu decizi care intercatiuni sunt propice pentru el, cat de des, cat de intens, cat de ok e el cu a fi atins etc. Ce a functionat foarte bine la mine, cu Fuki de exemplu, a fost regula 80-20! 80% din timp refuzam, 20% din timp acceptam (in functie de cat de ok e omul sau copilul).

Tot tu decizi si cu ce caini interactioneaza blanosul tau si in ce circumstante! Din nou, la fel ca si la copil, daca pe acela nu il lasi sa se joace chiar cu oricine si oricand (constient fiind ca poate sa se aleaga cu deprinderi nu tocmai ok dupa viziunea si valorile tale), atunci nici cainele nu ar trebui sa interactioneze cu orice caine, in orice fel, la orice ora din zi sau noapte.

Facand asta nu te vei asigura ca ai un caine foarte sociabil, ci dimpotriva, s-ar putea chiar sa ai opusul si anume un caine reactiv fata de alti caini, caci nu te-a vazut niciodata cerandu-i spatiu in fata acestora. Deci refuzati cu incredere si folositi fara rusine fraza magica: E IN DRESAJ, NU ARE VOIE SA INTERACTIONEZE (valabila atat la oameni cat si la caini)! Works every single time!

4. Mi-e rusine sa cer ajutor, sa intreb, sa nu deranjez

Asta ma termina de fiecare data si e asa annoying ca imi vine sa ma dau cu capul de pereti efectiv cand o aud. Din simplul fapt ca sta omul cu intrebarea aia si/sau in greseala aia cu saptamanile, daca nu chiar cu lunile si persevereaza in ea, doar pentru ca nu vrea sa deranjeze.

Efectiv nu are logica pentru mine asta! Adica tu m-ai chemat, sa rezolvi o problema, m-ai platit (chiar si daca am facut doar o evaluare) si apoi stai cu rusinea in brate, sa nu cumva sa deranjezi sau sa te gandesti ca trebuie sa platesti ca sa iti raspund.

Acum don’t get me wrong, sunt unele intrebari la care nu se poate da un raspuns simplu pe Whatsapp sau gasi o solutie de la distanta. Insa sunt destul de rare. Most questions people have are basic & we can easily bring light into darkness in one chat. Mor cate putin in interior cand pana si oameni cu care ne stim demult, avem o relatie long standing, care au adus cainele in gazda, ori au venit la evenimente, ori au abonamente in lucru, stau cu intrebarile nepuse sau le pun pe te miri unde, pentru ca nu vor sa deranjeze… 😦

By all means, bother us with your questions! Promit ca nu o sa incheiem prietenia! :)) That’s what you payed us for! Da, avem un program evident si da, sunt momente in care suntem in vacanta si acestea sunt anuntate mereu. Acum depinde desigur si de la caz la caz, dar niciodata nu am fost deranjati de un om real interesat sa invete si sa faca ce e mai bun pentru cainele sau, iar pentru asta vine catre noi cu intrebari. Never happened!

Sigur, daca ai 25 de intrebari si noi cu toata bunavointa raspundem la 2, 3, 5 iar tu nu ai avut parte decat de o evaluare, e clar ca undeva acolo ai nevoie de hands on work. Si intelegem atunci cand bugetul nu permite asta si raspundem cu drag oricat de mult putem, dar uneori chiar nu se poate doar de la distanta. Asta nu inseamna ca suntem deranjati daca nu ai un abonament in lucru si pui o intrebare. Dimpotriva, asta ne arata ca ai toata bunavointa de a lucra spre reabilitarea sau educarea cainelui tau. Ne creste inima in noi cand vedem asta!

Am mai spus-o si o mai spun: programul nostru se incheie la 21:30 in teren si pana la 22:30 poate mai raspundem la mesajele voastre, insa daca tu ai o problema stringenta la ora 4 dimineata, tu imi poti scrie, fara nicio problema, insa iti voi raspunde cand ma voi trezi, caci telefonul meu va fi pe mod silentios. Asadar cum ai da-o, nu prea ai cum sa ma deranjezi... 😉

5. Mi-e rusine sa sun la Politie cand vad ceva in neregula (aka ma simt vinovat sa parasc pe cineva)

Asta cred eu ca este motivul principal pentru care nu se misca anumite lucruri asa cum ar trebui in tara asta. Anume oamenii au fost atat de traumatizati de toata treaba cu comunismul unde toata lumea dadea in gat pe toata lumea, incat acum sunt scarbiti sa raporteze lucruri ce ar trebui raportate, si nu o fac pur si simplu.

Inteleg ca procedurile la noi si hartogaraia te omoara, insa in acelasi timp, daca eu nu zic/fac nimic, tu nu zici/faci nimic, ala nu zice/nu face nimic, lucrurile nu se vor schimba niciodata.

Asadar haideti sa trecem peste sentimente de vina si rusine si sa ne facem datoria civica cu raspundere si responsabilitate. Esti in parc si te ataca bichon-ul cuiva, iar politia locala taie frunza la caini, mergi pana acolo si trage-i putin de maneca. Esti pe strada si vezi un caine maltratat de niste pustani, suna rapid la 112 si asigura-te ca ajunge Politia Animalelor acolo inainte ca ei sa plece. Ai auzit vecinul ca vrea sa-si monteze metisul ca e frumos si vrea pui? Informeaza-l ca pica sub incidenta legii si ca va fi raportat daca o va face. Si daca in 3 luni vezi ca are pui, pune mana pe telefon si fa-ti datoria de a-l raporta.

Si da, nu suntem in comunism sa-ti parasti vecinii. Dar fara legi aplicate si cu mentalitatea „Lasa ca cine stie ca fac eu monta” nu se va schimba nimic, vor continua sa fie abandonuri peste abandonuri si adaposturi arhipline.

Va spun de acum ca atat eu, cat si echipa, daca auzim sau vedem pe undeva ca al vostru caine, care nu are pedigree si drept de monta (sau chiar si cu ele, daca celalalt caine nu le are) a fost imperecheat si a reiesit o monta ilegala, o vom raporta!

Fara doar sau poate, no excuses si cu nimic personal. Just doing our jobs & being responsible! Si fara rusine, fie ca ne stim de ieri sau de 6 ani. It is a matter of fact & non-negotiable!

6. Mi-e rusine sa renunt cand nu mai pot (aka ma simt vinovat, simt ca am esuat)

Rusinea asta o inteleg cel mai bine, pe ici pe colo am trecut si eu prin ea si uneori recunosc ca inca trec, insa e pentru tine ca om, la fel de nociva ca cea de a spune nu.

Se refera la cazul in care ai facut cat de mult si bine ai putut tu pentru cainele tau, in situatia data. Ai lucrat cat si cum ai putut, uneori cu mai multi specialisti, alteori nu. Ai dedicat cat timp si resurse aveai si totusi nu simti ca poti convietui cu o calitate a vietii decenta, impreuna cu cainele ales. Da, puteai face mai bine si sa alegi mai ok sau sa nu fi luat o decizie emotionala candva. Granted! Insa trecutul nu poate fi schimbat si realitatea prezenta arata ca nu este un match real intre tine si cainele tau. Sunt si astfel de situatii. Te-ai scimbat, ai crescut in relatia cu el, dar el e la un nivel (energetic, genetic si al pozitiei naturale in haita) si tu la un cu totul altul. Iar asta rareori se poate schimba, fara o schimbare radicala a stilului tau de viata.

Uneori se poate face acea schimbare. Alteori chiar nu. Si singura cale ramasa este sa check out or live in misery, both you and the dog.

Personal cred cu tarie ca exista un caine pentru fiecare om, asa cum exista si un partener de viata pentru fiecare om. Acela potrivit manusa pentru el. Si nu e o rusine sa admiti ca nu te potrivesti cu cainele tau. Nepotrivire de caracter.

It takes quite a bit of courage to do that. Desigur, sunt si oameni care se lupta cu morile de vant si traiesc asa cum se poate cu astfel de mismatches, dar la fel ca si in relatiile interumane de aceeasi natura, nu este nimeni truly happy. E doar un compromis ce se face de ambele parti si traim intr-un concubinaj comod, intr-o situatie de comfort incomfortabila. E precum proverbialul cui pe care cainele sta si se vaita, dar nu se misca pentru ca nu il doare chiar atat de tare.

Ei bine, pe unii chiar ii doare si chiar nu pot sa gestioneze eficient anumiti caini. Si atunci renunta. Iar eu personal sustin oricand o astfel de alegere (atentie insa, DOAR dupa ce s-au facut toate eforturile sa se lucreze atat la om cat si la caine si nu mai este nimic de facut), atata timp cat se gaseste un camin mai potrivit pentru cainele respectiv, unde sa infloreasca si sa fie fericit!

La fel si omul, in timp, dupa vindecare, poate sa aleaga fie un animal care are nevoie de el, dar care nu este atat de solicitant si complex in psihologie (ex. pisica), sau sa aleaga sa fie mult mai aware si sa faca o alegere asumata, cantarita foarte bine, studiata si poate chiar sustinuta de un specialist, si sa ia un caine mai potrivit pentru ei.

Nu este insa nimic de blamat in astfel de cazuri. Si nu este o rusine sa accepti infrangerea. Poate duce la multe lucruri bune, de ambele parti.

Nu vorbim insa aici de acele cazuri in care oamenii au luat de Craciun un pui pentru copil si peste 6 luni se trezesc ca de fapt nu au timp de el, nu mai e pui si copilul nu mai e interesat si atunci renuntam la caine. Asta e cu totul altceva, nu sunt si nu voi fi niciodata de acord cu genul asta de abordari ipocrite si efectiv tratarea unui suflet ca pe un obiect la care renunti cand te-ai plictisit de el.

Am patit si eu cu Jinx o situatie similara, sub o forma sau alta, si am povestit despre ea pe larg. De asemenea, de-a lungul carierei in acest domeniu, am patit de maxim 3 ori (that I know of) sa nu reusesc sa ajut un duo om -caine si sa fie necesara o relocare, din cauza nepotrivirii de caracter (unul din acele cazuri este cel actual, postat pe pagina noastra de Facebook).

Chiar si asa, nu o sa bravez si sa zic ca nu le resimt ca pe niste esecuri sub o forma sau alta, ca profesionist. Din simplul fapt ca mereu e acel „dar daca…” ce e un defect profesional. Stiu ca s-a facut tot ce se putea cu situatia data. La fel cum stiu ca omul a facut atat cat a putut. There is no easy way out.

Pe de alta parte, trec relativ usor peste asta cand imi amintesc ca atat Cesar, cat si alti profesionisti au dat de aceste cazuri care nu s-au putut rezolva alaturi de stapanii actuali ai cainilor si s-au cautat alte familii pentru ei. Daca la case mai mari se intampla, atunci nici eu nu sunt Mafalda, sa reusesc sa le rezolv pe toate. E imposibil sa ai procentaj maxim intr-un domeniu unde ai de-a face cu atat de multe variabile.

7. Mi-e rusine sa spun ce simt atunci cand simt

This is the mother of all evil! Emotii reprimate si care rabufnesc de nicaieri cand ti-e lumea mai draga.

In asentiment cu ultimul articol de pe acest blog, intram putin in profunzimea lucrurilor si de ce-ul din spatele celor intamplate. Anume rusinea de a spune ce simti atunci cand simti.

Multe dintre persoanele despre care am discutat in acel articol dar si altele pe langa ele, ar fi fost inca alaturi de noi daca la prima chestie care li s-ar fi parut aiurea la noi sau in comunicarea cu noi, ar fi venit catre noi in privat si ne-ar fi spus simplu si deschis: „bai pe mine m-a deranjat asta, asta si cu asta si modul in care ai pus problema acolo”. Sau sa intrebe: „Mai, mie mi se pare ca acolo nu era necesar x, y sau z. Tu ce zici? Cum vezi lucrurile? De ce ai abordat asa problema?”

Adica… De ce sa nu faci asta, dar sa stai si sa acumulezi sentimentul de nedreptate sau de incorectitudine si apoi sa il reversi asupra noastra din nimic? De ce sa nu comunici, ca de la om la om, macar in privat daca nu fata in fata, mai ales cand ai avut atatea ocazii de-a lungul timpului?

Sincer, imi plac mai mult oamenii care din prima se simt ofensati de ceva (whatever that is) si ies din grupul nostru de clienti de exemplu si nu mai continuam colaborarea. Acolo e clar si simplu: nepotrivire de caracter! 🙂 Ne dam buna ziua pe strada daca ne vedem si recunoastem si ne vedem de vietile noastre.

Insa atunci cand alegi sa stai cu lunile sau chiar anii, mai ales cand te simti abuzat sau oprimat, dar nu zici nimic… Pai sa-mi fie cu iertare, dar iti meriti soarta de victima (poate chiar o imbratisezi sub o forma sau alta).

O stiti pe aia cu copilul care nu plange nu primeste? Sub o forma sau alta se aplica si aici, in comunicarea dintre noi. Daca tie ti-e rusine sa-mi zici in fata ce te deranjeaza, eu nu am cum sa stiu ca te deranjeaza, caci mie probabil mi se pare normal si natural ce fac. E atunci de datoria ta sa vii catre mine si sa-mi spui cum simti si de ce, sa te inteleg cumva. Daca chiar vrei sa o duci mai departe, pui si una doua intrebari, sa vezi de unde vin si eu, ca poate are sens si un motiv comportamentul meu, chiar daca tie iti scapa.

Si uite cum din conflict avem pace si intelegere. Dar asta doar daca trecem peste rusine si bariere de comunicare, frici si alte din astea. Hmmm…parca parca ar merge asta si la nivel macro si politic. Ce-o zice Kissinger de asta?

Anyway, this is just my view on things. Take it with a grain of salt, I don’t own the absolute truth nor does anyone. But hopefully you have a little less shame in your sistem now & a little more attitude!

O sa va las tot cu un citat despre politica, daca tot am incheiat asa apoteotic si in ton cu vremurile:

If one of the parties is shameless, the other one cannot afford to be spineless!

Read that again. 😉

Truth is rarely pure and never simple

Am decis ca astazi sa vin in fata voastra cu adevarul. Come clean so to say, so that I may set myself, and therefore maybe others, free!

Va fi un articol raw, pe ici pe colo poate abraziv sau neplacut. Scopul lui nu este spalarea rufelor in public, ci spalarea si curatarea numelui meu si implicit al Yoolia’s Pack! Asta neexcluzand evident aducerea la suprafata a unor adevaruri care inclusiv mie imi este greu pe undeva sa le spun. Pentru ca in primul rand, asa cum cineva mai intelept decat mine zicea, atunci cand indrepti un deget catre cineva , trei degete sunt indreptate catre tine. Deci imi este greu sa scriu acest articol pentru ca acele degete le indrept in primul rand eu spre mine, inainte de a le indrepta catre oricine altcineva.

But nonetheless, I must put and end to all the drama and lies spread about me, us & our business!

So here I go again on my own, dupa cum zicea melodia…

De aproape 1 an incoace se tot vehiculeaza in mediul online diverse povesti, care mai de care mai inflorite, despre mine/noi si Yoolia’s Pack. Au venit cu o oarescare doza de adevar (as zice in proportie de 30%), insa de la tantar la armasar este cale lunga si deja ceva ce a pornit ca o nemultumire a unor oameni, s-a transformat in bullying si efectiv dorinta de a ne face rau, atat personal cat si business-ului nostru, construit numai noi stim cu cata sudoare si truda!

Asadar pentru ca aceste persoane nu ezita sa povesteasca in lung si-n lat despre parte din experienta lor, asa cum au perceput-o ele, voi povesti si eu din perspectiva mea/noastra, cum au stat si stau lucrurile.

Subliniez ca este experienta noastra personala si NU invalidez prin ea experienta altora. In acelasi timp insa, asa cum a one sided love/relationship/story is not the whole, la fel si aici, sunt doua parti ale ecuatiei, nu una singura. Si am de gand sa le povestesc de-a fir a par, exact asa cum s-au intamplat, cronologic si factual.

Pentru ca unul dintre lucrurile reprosate de acesti oameni in online este ca nu am respectat anumite limite ale GDPR (cu toate ca exact acei oameni care imputa acest aspect au semnat contractul nostru de GDPR ironically), voi face tot posibilul sa nu divulg identitatea lor, desi ei nu au aratat aceeasi curtoazie.

POVESTEA 1:

A inceput in Iunie 2021, cu niste proaspeti stapani de Corgi, care ne-au contactat sa ii ajutam cu blanosul, caci erau putin overwhelmed. S-a nimerit ca eram si vecini de cartier si aveam o comunicare faina intre noi, we clicked pretty fast.

Am creat grup pt catel si acolo am vorbit cate-n luna si-n stele, atat despre cazul lor si educarea celui mic, cat si despre diverse, glumite, funny stuff etc. Chiar ne-am inteles bine cu acest cuplu si pe masura ce timpul trecea, ne apropiam din ce in ce mai tare, we saw eye to eye on many aspects si catelul ne era drag tare, atat mie cat si lui Mihai.

De-a lungul relatiei si discutiilor, printre altele, le-am recomandat si sa-l castreze pe blanos, caci niciunul nu stateau prea bine nici cu timpul nici cu rabdarea si dupa niste luni in care se tot codeau daca sa mearga cu el in show si sa ii ia dreptul de monta (fiind un caine cu pedigree), cainele incepand sa dea semne ca i se urca testosteronul la cap, iar ei deja erau iritati de tot felul de comportamente ale acestuia.

Nu am fi recomandat acest lucru neaparat, DACA erau implicati (cum de altfel mai avem clienti) in tot ce tine de procesul indeplinirii cainelui, pe toate planurile (fizic si fiziologic, mental, emotional, instinctual etc). Astfel incat, dupa cum am explicat deja intr-un alt articol, sa isi ia respectivul drept de monta si macar o data pe an sa se asigure ca blanosul are o monta cu o catea cu cel putin aceleasi acreditari (eventual chiar in cadrul canisei de la care acesta a fost luat), astfel incat sa nu existe nici riscuri pe parte fizica pentru mascul long term (cancer de prostata spre exemplu) dar nici pe parte psihologica (frustrare acumulata din cauza neindeplinirii unei nevoi instinctuale).

Ei deja se confruntau cu anumite comportamente ale cainelui care le dadeau batai de cap, in ciuda a tot ce lucrau cu el otherwise, asadar ramanea acest aspect de luat in considerare. Am ajuns impreuna la concluzia ca este cea mai potrivita solutie pentru ei (ba chiar ne-au felicitat cand am facut un live pe acest subiect) in contextul lor de la momentul respectiv (lipsa timpului necesar pentru participare la expozitii si cautarea unei monte potrivite si conforme cu specificatiile legii). Asadar oamenii au facut pasul si au castrat catelul.

Dupa acest moment, catelul a avut o prima cazare la noi, toate bune si frumoase, mult du-te vino in conversatii, punctat ce am observat noi la el si mentionat ce mai este de lucrat si unde trebuie pus accentul. Ce mi-a placut mie mereu la partea masculina a familiei, era ca a fost de la capul locului pus pe treaba cu cainele. Nu a facut rabat la ce i-am spus sa imbunatateasca atat in relatia cu cainele cat si in training si a fost implicat de-a lungul timpului. Partea feminina, intrucatva, dar nu in aceeasi masura ca el.

Toate bune si frumoase, am tot tinut legatura si comunicat de-a lungul timpului. E drept, uitandu-ma acum peste conversatiile de pe Whatsapp, ca modul nostru de a pune anumite lucruri in vedere, de atunci (2021) era destul de din topor. Acum uitandu-ma inapoi, vad cat de mult am evoluat de atunci, chiar daca si acum gurile rele inca ne acuza de un stil abraziv de comunicare, dar dupa cum ar vedea oricine ar citi aceste conversatii, ar intelege ca se poate si mai rau. Nu o spun ca pe o scuza, in niciun caz, just as a matter of fact. De asemenea, oamenii nu ne-au comunicat niciodata (ei doi ma refer) ca ar fi deranjati in vreun fel de stilul nostru de comunicare. Ci pur si simplu they went along with it, noi dadeam una, ei (sau el in speta) o dadea in gluma si tot asa. Things worked out like that, without anyone complaining.

Acum, sa v-0 spun pe aia dreapta si sa citez pe cineva de pe Facebook, eram si noi atunci finuti ca smirghelul! :)))

Sa ne intelegem insa: nu am vorbit niciodata licentios, nu am injurat pe nimeni, nu am denigrat (cel putin nu in acceptiunea noastra, acum depinde ce inseamna asta pentru fiecare in parte) pe nimeni, nu am avut absolut niciodata cu ei si cu nimeni altcineva vreo intentie de a face rau sau a-i face sa se simta prost. Dimpotriva, am vrut mereu ca ceea ce am comunicat, indiferent daca acea comunicare a fost mai rasarita sau nu, sa aduca plus valoare acelui om si relatiei lui cu cainele sau. Niciodata personal nu am putut si nu voi putea sa fac rau voit si fara motiv cuiva, fie prin vorba sau port. That’s beyond my views and values in life!

Si asa am ajuns la inceput de 2022, cand am gandit conceptul de grupuri regionale de pack walks, despre care am vorbit intr-o postare anterioara. Nevoia acestora a aparut in urma mai multor solicitari din partea clientilor si plangeri, ca nu au caini echilibrati cu care sa socializeze cainii lor. Inclusiv cuplul despre care vorbim a spus-o de mai multe ori.

Asadar am anuntat conceptul pe grupul de clienti, am desemnat cate un om care era mai implicat pe fiecare zona, iar acestora li s-a oferit ocazia sa fie admins pe grupurile lor zonale si sa le creeze. Which they did, pe diverse zone, care erau mai populate la momentul respectiv cu clientii nostri (am pus o intrebare pe grup, iar fiecare a mentionat zona din care face parte).

Mister despre care vorbim a creat grupul de Popesti si a fost foarte implicat, mai ales la inceput, in acesta si in a invita oamenii din zona sa iasa in plimbari structurate in haita. All good and dandy, iar asta ne-a apropiat evident si mai tare de ei ca si clienti. Cel putin odata la 2-3 zile eram in comunicare cu ei sub o forma sau alta, ne atatam si glumeam pe diverse teme, inclusiv recunosc, mai radeam in privat de cate o persoana mai noua in grup ce inca nu stia ca blanosul nu se educa numai cu pupici. 🙂

Tot in acea perioada, a inceput sa iasa si Robert cu gasca din Popesti in plimbari si inclusiv intre ei si el s-a legat o amicitie faina.

Si uite asa ajungem sa ne apropiem ca oameni nu doar ca relatie trainer-client. Si am decis sa-i invitam la nunta noastra! Chiar ne simteam bine cu ei si parea ca si ei se simt cel putin la fel de bine cu noi, altfel nu vad de ce ar fi dat curs acelei invitatii… Am dansat, ne-am petrecut si ne-am bucurat de prezenta lor, cu toata inima.

Apoi, in timp, dat fiind ca ne-am tot lovit de tot felul de situatii, care mai de care mai diverse, ca asa se intampla in lucrul cu oamenii, regulile grupului de clienti au suferit modificari diverse, pe care am fost nevoiti sa le implementam cand si cand, sa atragem atentia asupra nerespectarii acestora si asa mai departe.

Soon enough si pe grupurile regionale a trebuit sa implementam anumite reguli. Apoi am ajuns la concluzia ca se cere un grup de caterinca, asa ca am infiintat un Funny Posts grup, dar si acolo a venit in timp nevoia sa atragem atentia in anumite momente legat de rolul si scopul lui (mai ales cand oamenii postau chestii educative acolo). Si tot asa. La evenimente la fel, se cereau niste reguli mai clare si in pack walks de orice natura, iar in pet sitting nu mai vorbesc!

Si uite asa din cei fun si funny, chiar si din topor cum eram atunci, am ajuns aia rai care nu lasa oamenii sa faca nimic… 😦

Ce nu se intelege/percepe decat atunci cand esti in papucii nostri, este ca lucrurile astea nu vin din nevoia de a controla, cat mai degraba din necesitatea de ordine atunci cand vorbim de grupuri mari de oameni, despre care oricine care a avut vreodata de-a face fie cu organizarea de evenimente ori cu forumuri/grupuri de Facebook/Whatsapp etc, poate spune cum fie degenereaza atunci cand nu sunt reguli sau regulamente clare si linii clar trasate de discutie/interactiune, fie se sting caci raman doar cativa oameni, care se „cearta” intre ei, toti ceilalti care erau real si punctual interesati de o informatie sau un eveniment, paraseau respectivele grupuri din dorinta de liniste si pace.

Blanosul lor a mai venit la noi intre timp, iar ei au fost tare multumiti de recomandarea de a-l castra, caci l-a calmat foarte mult si au putut duce si ei o viata linistita langa el in urma procedurii. Ne-au multumit legat de asta in cateva randuri bune!

La un moment dat, la ultima lui cazare la noi, in Noiembrie 2022, cu toate ca mai fusese inainte, am avut un miscomunication pe niste ore de predare a catelului. A fost mostly neatentia mea, avand atunci si o perioada aglomerata si cu cazari si cu sedinte, ramasese in mintea mea o ora de predare si ei ce este drept, comunicasera alta. Aici a fost my bad in proportie de 80%. Zic doar atat si nu 100% pentru ca stapanul tipic (si ei by then ne cunosteau suficient cat sa stie ca facem confirmari si reconfirmari pentru orice) dadea un semn in prima parte a zilei (dimineata in speta) sa reconfirmam ora de predare etc. Ei nu au zis nimic pana cu 20 min inainte de a aduce cainele. Iar noi eram deja la sedinte si nimeni acasa. Din nou, greseala la noi, la ambii, ca niciunul nu am dat nici noi niciun semn. Asa este cand te obisnuiesti cu binele (oameni care confirma si reconfirma). Din povestea asta am invatat sa scriem noi si sa ne asiguram la asigurare mereu, caci e responsabilitatea noastra la urma urmei, chiar daca e o nevoie a clientului.

Am abordat prost situatia atunci, in mod special pentru ca personal nu stiam sa fac fata atat de bine la neprevazut si la presiune ori situatii critice. Nici acum nu consider ca sunt formidabila la ce tine de aceste aspecte, but it is much improved considering how I was back then.

Avand asta in vedere, imi voi cere scuze oficial si public pentru ca nu am abordat prea sanatos toata situatia la acel moment! So if any one of you two see this, sorry for my behavior then!

Pana la urma s-a rezolvat, catelul a ajuns la noi si oamenii si-au vazut de deplasare. Au ramas insa cu un gust amar, aveam sa aflam mai tarziu. Lucru pe care din pacate au ales sa nu il comunice clar si raspicat la acel moment, desi ar fi ajutat in pastrarea unei relatii bune, chiar daca nu ar fi fost o conversatie foarte placuta, din perspectiva ambelor parti.

Am comunicat insa in continuare, Merry Christmas and what not, LMA de aniversari si chiar daca nu vorbeam atat de des ca inainte, din perspectiva noastra eram in continuare amici.

Am omis sa mentionez ca dupa nunta noastra, cu unii dintre invitati am reusit sa ne vedem la o bere, sa mai inchegam putin relatiile. O astfel de intrevedere a avut loc cu Robert si iubita lui de atunci de exemplu. Am tot vrut sa avem una si cu ei, insa nu ne-am sincronizat nicicum. Toate ca toate, a venit si momentul la care am reusit sa ne facem putin timp pentru o iesire la munte cu niste oameni dragi si am profitat de aceasta ocazie sa ii invitam si pe ei alaturi de noi.

Asta se intampla in Mai 2023, urmand ca in August sa facem iesirea propriu zisa. Oamenii au dat ghes, au zis ca vin, everyone was happy happy joy joy si ne bucuram ca in sfarsit avem ocazia sa petrecem ceva timp impreuna si cu alta ocazie decat cele ce tin de business (evenimente sau pack walks regionale).

Zis si facut, vine si August si noi eram deja la locatia unde trebuia sa ne vedem. Pe 18 August era intalnirea mai exact. Vine seara (check in se facea incepand cu ora 15:00) si la 20:00 primim mesaj de la om ca ei nu mai vin (in contextul in care inchiriasem toata locatia special sa fim doar noi acolo, cu cainii etc) ca a intervenit ceva si nu mai pot ajunge. Nicio explicatie extra, nimic. De ne uitam unul la altul si eu si Mihai, perplexi. E drept, omul ne-a intrebat cat costa cazarea in sine, si-a achitat cele 2 seri rezervate si nu ne-a lasat cu ochii in soare din punctul asta de vedere, insa din punct de vedere personal, a fost aiurea, to say the least.

Tot in acel moment, ea a parasit grupul cainelui ei (deci al nostru de comunicare cu ei doi), ceea ce din nou ni s-a parut peculiar, pentru ca nu avusesem niciun schimb de replici aiurea sau ceva, nu am avut efectiv nicio cearta sau comunicare acida in perioada respectiva. Nu am intrebat insa nimic (poate si aici a fost o greseala din partea noastra), crezand ca poate s-au despartit si i-am dat spatiu si timp lui sa vina catre noi cand simtea el nevoia.

El a ramas si ultima comunicare pe grupul cainelui lor a fost cand am luat-o noi pe Vanya, moment in care parea ca se bucura pentru noi.

La acel moment insa, tot in Octombrie 2023, am avut o situatie de cotitura in grupul de clienti si s-a cerut o curatenie generala si o purificare a vibe-ului grupului. Am scos din grup o masa de oameni, care fie nu respectau regulile grupului, erau mereu in opozitie, nu parea sa le placa sa faca parte din grup sau sa ne fie alaturi in diversele evenimente, sau pe la fata erau haha hihi, iar pe la spate ne muscau de posterior, in cadrul plimbarilor regionale. Drept urmare, am eliminat din grup pe toata lumea care fie nu respectase regulamentul (una dintre reguli fiind ca macar odata la 6 luni sa vii intr-un eveniment de grup, fie ca este unul oficial organizat de noi, sau unul regional si drept urmare GRATUIT), fie erau in opozitie cu valorile noastre organizationale si ceea ce voiam sa cladim.

Omul nostru nu era neaparat impotriva noastra as a whole, dar deja parea deranjat de prin vara de anumite lucruri pe care le doream respectate (cum ar fi sa nu se posteze chestii educative pe grupul de caterinca). Atunci cand i-am atras atentia asupra acestui aspect, s-a retras din respectivul grup, prin vara lui 2023. Iar la „curatenia generala” din toamna, l-am scos si din grupul de clienti, caci nu fusese la niciun eveniment, de orice natura, platit sau nu, din Ianuarie 2023.

Nimic nou sub soare din punct de vedere al faptului ca mereu am fost fair si integri si am tratat pe TOATA lumea la fel, indiferent ca au fost membri ai familiei, prieteni sau clienti, cand a venit vorba de ce tine de business (inclusiv grupul mentionat). Nu am facut si nu vom face niciodata nepotisme sau derogari doar pentru ca ne stim, sau am iesit odata la bere (sau de mai multe ori).

PERSONAL IS PERSONAL, BUSINESS IS BUSINESS!

We don’t mix the two. Putem fi prieteni si sa nu avem nicio treaba pe partea de business, putem fi doar business si sa nu ne apropiem neaparat ca prieteni si putem fi si si, insa fara tratatii speciale cand vine vorba de business (mai ales cand ceea ce facem influenteaza si un alt suflet viu, ca nu lucram cu masini).

Asadar in ce priveste grupul nostru de clienti, nu avem mama si nu avem tata, suntem la fel de cut throat si cu cel mai bun prieten si cu cel mai nou client! There is no in between.

Omul nostru, desi ne stia principiile si valorile, inclusiv in ceea ce priveste acest grup, a fost foarte ofensat in momentul in care l-am scos din grup. Si nu pe buna dreptate, din nefericire pentru el. Pentru ca mereu inainte sa eliminam oamenii din grup, odata la 6 luni, mentionam ca cine doreste sa fie reintrodus, nu are altceva de facut decat sa ne dea un semn in privat si sa isi ia angajamentul sa fie putin mai prezent pentru cainele lui (nu pentru noi)!

Deci nu ar fi avut decat sa vina catre noi, sa ne spuna ca isi doreste reintroducerea in grup, si l-am fi introdus fara nicio problema. Mai ales ca tot scopul curatarii grupului este sa fie un mic wake-up call pentru cine doarme in papuci in ce priveste fie educarea proprie legat de psihologie canina cat si in ce priveste socializarea corecta a propriului caine. Deci nu e o excludere totala din viata si sufletele noastre a celor eliminati. Nici pe departe. Nu e nici ceva facut cu rea intentie, ca sa dam un exemplu sau sa linsam pe cineva, asa cum se mai portretizeaza online. E pur si simplu un reminder that you might want to be more & do more for your dog!

That’s it! No hard feelings involved! Si o pot confirma asta persoane care au fost de-a lungul anilor eliminate si au solicitat reintroducerea, mai devreme sau mai tarziu, lucru pe care de altfel l-am si facut si ne-am bucurat de revenirea lor intotdeauna.

Deci nimic mai simplu. Comunicare. Si dorinta de a ne fi si tu alaturi. Atat.

Ei bine, nu. Din Octombrie si pana in Decembrie 2023, omul nostru nu am zis nici pas, iar nu mai devreme nici mai tarziu de 24 Decembrie la ora 1:00 noaptea, deci in toiul Ajunului Craciunului, s-a gandit sa ne faca drept cadou un minunat review pe Google de 1 stea, in care pe langa alte lucruri urate spuse despre noi si cum ca nu stie de ce a fost dat afara din grup (bullcrap of course, stia prea bine), a mai spus si ca regreta castrarea cainelui (in contextul in care am mentionat deja ca in multiple randuri ne-a multumit pentru asta) si ca toata lumea care e in grup ne sunt acoliti si spalati pe creier (iar deja aici ni s-a parut total necinstit fata de oameni ce i-au fost prieteni sau pur si simplu il admirau).

Am ramas socati, ca dupa atatia ani impreuna, in care credeam ca ne stie si ne cunoastem si chiar ne placem ca oameni, sa vina asa ceva din partea lui. In contextul in care, cu exceptia celor mentionate mai sus ca si greseli asumate din partea noastra, nu am avut niciodata niciun alt gand spre si despre ei decat de bine si de apropiere, lucru ce il pot confirma oamenii din comunitate, care stiu cata incredere aveam in el, mai ales in pack walks, unde ii dadeam diversi caini pe mana, cum il laudam mereu pentru relatia cu cainele sau si cum ne raportam la ei in general.

Intelegem ca omul s-a simtit tradat cand a avut loc eliminarea din grup, insa sa iti stea capul la a dauna unui business din care tu nu ai avut decat de castigat de-a lungul timpului, de la informatie, la servicii, la relatii si inclusiv prietenii (care din pacate l-au influentat negativ intr-un mare fel, caci unele au fost legate cu oameni de o anumita factura – ah, the irony 😉 ) tocmai in Ajunul Craciunului (nu ca in alt moment ar fi fost mai misto, dar parca prea stai cu ranchiuna, ca sa petreci timpul scriind un review kilometric in loc sa te bucuri de timpul cu familia si prietenii). Asta daca prietenii nu sunt aia nepotriviti si toxici. As we shall discuss further…

Ne pare rau ca tot timpul asta nu s-a incheiat cu o poveste de prietenie mentinuta de-a lungul anilor, ci cu ranchiuna revarsata fara rost. 😦

POVESTEA 2:

Aceasta este legata cumva de povestea 1, ca de altfel si de povestea 3, prin prisma faptului ca toti 3 cainii sunt Corgi si oamenii intre ei se stiau de pe grupul de Corgi Romania de pe Facebook, dar s-au cunoscut si apropiat prin faptul ca au participat impreuna la evenimentele noastre oficiale sau regionale (deci practic datorita noua si contextului oferit de noi au legat prieteniile astea).

Din pacate aceasta persoana despre care voi povesti in continuare, cu toate ca nu i-am facut niciun rau niciodata, este cea mai toxica pe care am cunoscut-o pana acum si cea mai vengeful.

Ne-am cunoscut in Octombrie 2022, cand ne-a contactat partenerul ei pentru pet sitting. Am mentionat, cum facem de obicei, ca inainte de orice cazare este necesar sa facem o evaluare a blanosului, ca sa vedem cu cine avem de-a face, atat din perspectiva eventualelor probleme de comportament cat si a relatiei stapan – caine. Zis si facut, Mihai a fost la evaluare, i-a placut cainele, toate bune si frumoase.

In Noiembrie 2022 am facut un test stay pentru caine. Cu toate ca avea peste 8 luni si era necastrat, am acceptat in ideea ca stapana isi dorea neaparat sa mearga cu el in expozitii si sa ii ia dreptul de monta, cat si sa faca monte legale cu acesta. Conform regulilor noastre de pet sitting, daca blanosul este din punct de vedere legal in regula (are pedigree si drept de monta, cat si merge la monte regulate), atunci il acceptam si necastrat/sterilizat. Asadar am zis sa give it a try, dat fiind ca omul isi propusese sa faca aceste lucruri.

Inca din prima zi de test cainele marcase in casa, lucru comunicat si lor, in urma mai multor discutii avute pe tema mentionata si in povestea 1 (anume ca degeaba cainele are pedigree si drept de monta, daca nu isi si indeplineste instinctul de imperechere periodic – ideal de 2 ori pe an, minim macar odata, si desigur cu o femela de aceeasi teapa, ca sa fie in legalitate).

E drept si aici din nou, voi fi fair si voi spune ca modul de comunicare poate nu a fost cel mai oportun (a nu se intelege prin asta ca i-am luat pe oameni la 13-14, ci pur si simplu a fost destul de direct/vehement ca nu da bine la CV-ul cainelui de sedere la noi, faptul ca din prima zi a marcat prin casa). In acelasi timp nu am facut altceva decat sa comunicam realmente ceea ce se intampla in timp real.

Bun… Au trecut si zilele de test, oamenii au parut sa ia ca atare ce le-am spus si inclusiv modul de comunicare, baiatul a trecut testul si au rezervat urmatoarea sedere care dura pret de 1 luna. Oamenii au intrebat din prima de discount si mai ca nu ne-au facut sa ne simtim prost ca nu il oferim.

Nu zic, era dreptul lor sa intrebe, granted, mai ales fiind o sedere mai lunga, insa in acelasi timp, noi avem o regula nescrisa ca discounts in ce priveste cazarile sa nu oferim decat dupa 3 sederi minim. Vrem in felul acesta sa ne asiguram (nu doar prin test de 3 zile) ca blanosul este ok in toate circumstantele (de multe ori in 3 zile nu apucam sa testam de exemplu cum este in masina, sau in parc, ori cand vin musafiri la noi etc), ca oamenii ne sunt fideli si nu suntem doar o varianta de moment, ca exista o periodicitate a cazarilor (nu vin doar odata pe an sau mai rar catre noi) si ca blanosul sta o bucata mai mare de timp (daca sederile sunt in general de 3-4 zile, nici nu apuca bine sa intre in ritmul haitei ca pleaca).

Mentionez ca in urma testului, stapana a revenit cu mesaj catre noi la cateva zile cum ca era „extrem de incantata de noul eye contact al lui F. (…) I am extatic!” (am citat direct cuvintele ei).

Revenind la prima cazare reala. Cu toate ca regula noastra este sa nu facem discount de la prima cazare, am facut totusi cadou o zi si jumatate de cazare pentru ca era o perioada lunga. Pe toata perioada sederii sale cu noi, F. nu ne-a facut probleme si comunicarea cu stapana a fost faina si light hearted, updates multe, funny stuff & jokes si overall o colaborare misto. Din partea noastra nimic de reprosat pana aici.

Nu l-am predat bine pe catel ca femeia ne spune ca pleaca din nou peste 2 saptamani. In acea perioada eram si noi in vacanta, la Brasov. Dar am facut un compromis si i-am spus ca daca e ok sa il luam cu noi, facem si asta, caci ne-a demonstrat in acea luna ca ne putem baza pe el in diverse circumstante.

Zis si facut, in ziua plecarii am mers si am luat cainele de la el de acasa, l-am dus cu noi la Brasov si am facut concediul impreuna, aducandu-l inapoi acasa la intoarcere. Deci zero stres pentru stapana, all inclusiv cu socializare, explorare etc. Nici nu ne-a intrebat daca am achitat extra la cazare pentru el sau ceva. Nici noi nu am zis, pentru ca ne-am asumat ca il luam daca asta ne-a fost vorba, indiferent de ce presupune asta pentru noi ca stres, financiar or otherwise. In schimb, femeia ne-a cadorisit o sticla de ceva traditional polonez, so I’ll give her props for class!

Ca o mentiune si un citat din mesajul ei de la predarea lui F. inainte de plecarea la Brasov „Porcu v-a vazut nici nu m-a mai bagat in seama. Era gen <Yayayay tabara cu Fuki, furk you mahm>!”

Ca sa intelegeti ce fel de relatie creasem cu cainele, una de care era foarte constienta si stapana.

Un alt mesaj, pe parcursul cazarii respective a fost „Uaaaa, ce tareeee!!!!! F. nu a fost pana acum pe poteci de munte!” in contextul in care cainele avea aproape anul. Deci ea singura a admis ca alaturi de noi cainele a explorat locuri pe care nu le mai vazuse.

In acea cazare, rosese la un moment dat din covorul de la cazare, caci fusese lasat (impreuna cu Fuki) singur in camera pret de 2-3 h, cu toate ca ii lasasem bete de ros. I-am comunicat acest aspect femeii, impreuna cu faptul ca atat in cusca (in prima sedere) cat si in afara ei, in ciuda faptului ca a fost obosit la fel de mult ca si Fuki si fara vreo legatura cu anxietatea de separare, de care nu suferea, are tendinta sa isi faca de lucru cu textilele (deci nu cu chestiile tari, de ros). Am concluzionat impreuna cu Mihai ca din nou, motivul ar putea fi modificarile hormonale, date fiind multiplele cazuri cu care am lucrat si unde s-a observat o diminuare considerabila a comportamentelor de genul asta (avand in vedere si aplicarea anumitor reguli generale si structura in viata cainelui) in urma castrarii.

Stapanul cainelui (el) la momentul respectiv fusese de acord cu noi ca ar fi de luat in considerare si ca vor face si pasul asta, nestiind insa cu exactitate cand.

Adus cainele acasa din cazare, urmand ca la finele lunii Ianuarie 2023 sa ne vedem in cadrul unui eveniment organizat de noi. Toate bune pana la acest punct, cand trebuia data o confirmare pentru eveniment.

Ca mentiune: in evenimentele noastre de grup, in special diferitele tipuri de Pack Walks, avem niste reguli de conduita bine trasate, astfel incat atat noua ca organizatori cat si participantilor sa ne fie viata mai usoara si sa nu avem situatii neplacute. Astfel incat, am decis ca in momentul anuntarii acestor evenimente, sa se faca o lista de participare, pe care se trece oricine doreste sa faca parte din eveniment (prin mesaj in privat la noi) asta insemnand ca persoana si-a declarat intentia de participare. Apoi, cu o saptamana inainte de eveniment, la o data anuntata in avans atunci cand se deschide lista de participare, se revine cu o confirmare clara (adica mai trebuie trimis un mesaj, tot in privat, de confirmare).

Am ajuns la aceasta procedura in urma multor evenimente unde fie cineva uita ca e evenimentul atunci, iar noi faceam goodie bags aiurea, sau cineva se trezea cu o seara inainte de eveniment ca vrea sa vina, cand deja toate erau pregatite si nu mai aveam cum sa facem rost de ceva si pentru intarziati etc. E practic o masura de siguranta si un much needed reminder intr-o lume in care lucrurile se misca rapid si toti suntem pe fuga. Mereu aceste lucruri sunt anuntate in avans si date ca reminder pe grupul de clienti, astfel incat sa nu trebuiasca sa isi aminteasca omul, caci amintim noi (pentru cine acorda desigur atentie grupului).

Ei bine, in ciuda tuturor reminderelor, femeia nu a confirmat si atat ei cat si celorlalti care nu au facut-o le-am dat tag in grup, ca asteptam inca o confirmare de la ei. Aici s-a cam rupt pentru prima data filmul, ea trimitand a doua zi mesaj ca nu considera ca e neserioasa ca nu a confirmat ca ea credea ca odata ce a zis ca vine, e confirmat.

Acum sa ne intelegem, noi nu acuzam pe nimeni ca e neserios, insa avem aceste reguli, comunicate si rascomunicate, punctate de fiecare data, inainte de fiecare eveniment (deci cel putin de 1-2 ori pe luna) si date reminders peste reminders pe grup pentru ca oamenii sa nu uite. And yet, people still can’t follow these simple guidelines. And still get offended when you adress them about it.

Aici a fost un prim semnal de alarma pentru noi ca omul este sensibil la orice e remotly unpleasent. Dar am zis nah, a avut si femeia o zi, happens to the best of us.

Asta se intampla in Ianuarie 2023. De atunci si pana in Iunie, almost no contact. Nu a mers in plimbari in haita in grupurile regionale, nu a fost la vreun alt eveniment oficial, nu a adus cainele in pet sitting, nu a pus nicio intrebare pe grupul lui F.

Nu ne-am alarmat prea tare, sunt multi clienti ce au perioade mai tacute si isi vad de treaba, comunicam punctual daca au vreo problema sau nevoie de vreun serviciu, ori daca au vreo intrebare. So all nice so far. Mai putin faptul ca urmarind contul lui F. am observat ca stapana lucreaza cu un alt dresor, pe care de altfel il cunoastem. Again, nu ne-am alarmat prea tare, stiind ca omul face handling de ring si ca ei voiau sa ii ia dreptul de monta cainelui. Ba chiar avusesem o discutie la un moment dat pe tema asta si le-am spus ca nu e neaparat specializarea noastra, indrumandu-i catre cineva care stiam ca are peste 20 de ani de experienta pe aceasta directie. Au ales sa nu lucreze cu acea persoana ci cu respectivul dresor. Am zis ca e normal, oamenii si-au ales pe cine au considerat ei.

Din nou un semnal de alarma, caci Mihai cand fusese la ei, la evaluare, a spus ca mai lucrasera cu un alt dresor inainte. Deci femeia umbla din floare in floare la profesionisti in domeniu, mai ceva ca o albina. Basically ne schimba ca pe ciorapi, probabil atunci cand nu ii convenea ceva ce i se comunica.

Si ajungem in August 2023, cand il vedem pe F. la un alt dresor, in pet sitting, persoana pe care o urmaream si care l-a cunoscut pe F. cand l-am invitat sa participe la evenimentul nostru de Craciun, caci pe vremea respectiva omul ne stima (or at least that’s what he portrayed) si ne-a solicitat daca se poate sa vina alaturi de noi. Se discutase la momentul respectiv si de o colaborare insa something was fishy about him and we found out later what – omul nu voia altceva decat sa se „inspire” (ca sa nu zic direct fure) de la noi, totul de la know-how, la clienti. Lucru pe care il face pana in ziua de astazi, cu toate ca discutasem niste lucruri, de care noi la randul nostru ne-am tinut, iar el nu. But that’s another story for another time!

Asadar am hotarat sa ii scriu stapanei legat de asta, avand in vedere ca ea isi lua informatii gratuite de la noi (prin intermediul grupului de clienti), dar in pet sitting il ducea pe caine altundeva (basically la concurenta) desi nu i-am spus niciodata ca nu il mai primim pe F. si la dresaj la fel cauta alte variante.

In linii mari, mesajul meu zicea ca e o tara libera si evident ca fiecare lucreaza cu cine vrea si cum vrea, le-am zis ca ne place de F. si noi nu am zis niciodata ca nu il primim, si ca am fi curiosi de perspectiva lor si de ce au facut alegerea asta. De asemenea, am mentionat in mesaj ca avand in vedere ca aleg sa lucreze cu alti profesionisti, vom lua decizia sa o eliminam din grup, caci oricum se vedea in privat cu gasca de Corgi si doar cu ei iesea, astfel ca se si imprietenisera, faceau gratare impreuna etc. Iar pentru asta nu era necesar sa aiba acces in grupul de clienti sau cele regionale (pe care de altfel nu le folosea).

Raspunsul a venit destul de evaziv, spunand ca ne-a intrebat daca noi ne ocupam de dresaj de concursuri (which she did in fact) si noi am zis nu (which again we did) si ca au lucrat o vreme cu dresorul mentinat de noi si apoi s-au dus la un club de dresaj sa lucreze mai intens pe o anumita directie. Iar cu omul mentionat mai sus au colaborat pentru cazare doar. Si fara nicio remuscare (la modul, mi-a prins bine grupul, mersi de info, mi-ar placea sa raman etc) a zis sec „sigur, pot iesi de pe grup fara probleme”. Deci din perspectiva ei, nu lua nicio valoare de acolo (si este de inteles, caci femeia nu era niciodata activa in invatare acolo).

Consider acum, looking back, ca a fost genul acela de client care odata ce nu a primit exact genul de informatie pe care il voia si cu care era de acord, nu mai gaseste nimic relevant indiferent ce ii oferi. De asemenea, orice nu este pe plac, in informatie sau comunicare, se exclude (intamplator fiind si lucrul de care ea ne acuza pe noi, which is as further from the truth as it can get).

Cand i-am spus ca am inteles decizia de a colabora cu prima persoana in ce priveste dresajul de ring sau de concurs, dar nu si pe a doua, legata de cealalta persoana, cand daca noi nu eram disponibili putea la fel de bine sa apeleze de exemplu la o pensiune canina sau un alt pet sitter, a explodat legat de faptul ca e o piata libera si ca poate merge unde vrea fara sa ne ceara noua voie (lucru factual de altfel si mentionat si de noi, insa noi nu intrebasem de ce nu ne-a cerut voie, ci doar voiam sa intelegem ce a dus-o in acea directie de a colabora cu concurenta noastra directa) si ca viziunea noastra legat de castrare e la poluri opuse, ca noi nu acceptam caini necastrati (desi cum necum il acceptasem pe F. si necastrat) si ca el nu va fi castrat prea curand. Apoi a inceput sa spuna ca pe grupul de clienti nu a cerut ea sa fie ci am adaugat-o noi obligat fortat (in contextul in care mereu in urma evaluarii intrebam oamenii daca vor sa faca parte din grup si daca nu, aia este, iar daca da, atunci le comunicam regulile acestuia si le solicitam o confirmare ca sunt ok cu ele si le-au inteles, altfel nu ii introducem, lucru de care femeia a avut parte si in buna constiinta a cerut sa fie acolo si a dat confirmarile necesare) si ca spera ca nu am pierdut multi bani cu diseminarea informatiilor gratuite catre ei.

Evident ca am ramas uimita de reactie, in contextul in care toate mesajele mele au fost literalment impaciuitoare si cu intrebari, nu afirmatii (deci nu presupuneri de foul play sau aratat cu degetul), astfel incat sa ne lamurim daca am gresit cu ceva in relatia cu ei sau nah, pur si simplu daca puteam face ceva mai bine sau e ceva ce nu le-a convenit, caci catre noi nu ajunsese nicio nemultumire de la ei.

Asta i-am si spus in ultimul mesaj de pe grupul lui F. dar pana sa se livreze, ea parasise propriul grup, cat si pe cel de clienti. Si daca dintre cei ce urmaresc contul lui F. vrea cineva sa se lamureasca daca spusele mele sunt adevarate sau am vorbit in vreun fel beligerant cu ea, poate oricand sa solicite screenshots cu aceasta comunicare, caci inca le pastrez in telefon. Pentru ca stiu ca s-au portretizat niste atrocitati despre cum sunt eu Dragon Lady si ii umilesc pe oameni cu cuvintele mele (apparently I have a lot of power I didn’t quite know about, over other people), poate se doreste pe aceasta cale si adevarul alb pe negru.

Ultimul mesaj de pe grupul lui F. i l-am trimis stapanei lui si in privat, strict pentru a ma asigura ca nu am fost inteleasa gresit, dar deja imi daduse block. Pentru literally nimic. Pentru faptul ca adresasem o intrebare, din punctul meu de vedere cat se poate de valida in relatia trainer-client. Nu i-am vorbit urat acestei persoane, nu i-am spus nimic de rau despre cainele ei si nu i-am reprosat nimic. Doar am intrebat ceva ce era absolut normal sa intreb.

Here comes the juicy part of the story!

Aceasta conversatie avea loc in August, dupa cum am spus. In Octombrie, right about when the group got clensed, vine review de 1 stea de la nimeni alta decat stapana lui F.!

O intreaga polologhie despre cat de naspa suntem noi ca oameni si ca nu acceptam feedback (pe care de altfel ea nu l-a dat niciodata), ca dominam discutiile (asta insemnand in traducere libera ca dam argumente rationale si faptice, astfel incat nu ai cum sa le combati, ca ar insemna sa minti) si ca tratam oamenii precum cainii.

Printre multe alte rautati de genul, absolut gratuite din partea ei, fara un fundament real (cel putin nu in ce priveste strict relatia noastra cu ea)!

De atunci incepand, femeia asta nu a facut altceva decat sa se foloseasca de platformele ei (cu following destul de mare) sa ne faca efectiv rau, gratuit, afacerii noastre si sa indeparteze oamenii de noi, foarte direct si deschis, postand atat pe stories cat si pe timeline, orice numai adevarul nu.

Timp de 1 an, aceasta persoana ne denigreaza cu orice ocazie pe care o are, ne face stalking atat noua cat si oricui cu care colaboram, trimitand inclusiv la partenerii nostri lucruri neadevarate si fara alt scop decat sa ne distruga bunul nume, creat cu truda si blood, sweat & tears, cum ar zice americanii.

Daca la prima poveste am avut pentru ce sa imi cer iertare real, pentru ca am gresit in acea relatie, la aceasta persoana efectiv nu consider ca am gresit cu ceva si cu toate astea, pare ca si-a facut un scop in viata din a ne face rau. Pentru ca nu sunt genul de persoana care sa vrea sa intoarca raul inapoi, nu voi da link nici catre contul ei privat, nici catre cel al catelului, desi as putea face usor asta si sa cer sprijinul vostru in a raporta aceste conturi, dat fiind hate speach-ul propagat si rautatea pura si bullying-ul venit din partea ei. Nu o voi face insa pentru ca ma consider mai sus de atat si nu o spun la modul arogant.

Pentru S. in cazul in care vei citi asta, sper sa te vindeci si sa gasesti un scop mai mare in viata decat a face rau altuia, care nu ti-a dorit decat binele. Sper sa ajungi sa fii impacata cu actiunile tale si sa nu uiti ca karma is usually a bitch, and whatever you send out there comes back a thousand fold!

POVESTEA 3:

Ajungem si la al treilea Corgi si stapanii lui.

Intamplator sau nu am intrat in contact cu ei la o zi distanta de momentul in care am intrat in contact cu stapanii lui F., tot in Octombrie 2022. Toate bune si frumoase, ne-am vazut la evaluare, au intrat in grup, au venit la evenimentul nostru de Craciun de atunci. Si s-a vazut de la inceput ca se purtau cu cainele precum cu bibeloul (daca avea cateva scari de coborat/urcat il luau in brate, nu cumva sa isi rupa coloana, la 5-6 luni), cu grija si atentie.

Nu pot spune ca m-am alarmat foarte tare, caci nu ar fi nici primii nici ultimii asa. Dar e de retinut, veti intelege mai incolo de ce. Am lucrat mai apoi pe niste sedinte pentru S. (cainele lor). Ca sa ne intelegem, intotdeauna intrebam oamenii, fie ca este vorba de evaluari sau abonamente daca doresc factura, atunci cand incepem colaborarea. Inainte intrebam doar verbal (ceea ce s-a intamplat si la ei), de aproximativ 1 an, ne-am tras invatamintele si intrebam in scris, sa ramana negru pe alb. Factura se emite oricum, indiferent, dar majoritatea oamenilor nu o doresc, caci este doar maculatura, axtrem de putini oameni deduc efectiv constul reabilitarii si educarii cainelui lor. Asta va fi relevant mai incolo.

Apoi au vrut sa-l aduca pe S. in gazda la noi. Asadar am programat o sedere de test. Pana la acea sedere au mai ajuns la un eveniment in Ianuarie 2023 si in general au fost destul de activi in evenimentele oficiale, organizate de noi, lucru ce ne-a incantat, in primul rand pentru ei, apoi pentru caine si nu in ultimul rand pentru relatia noastra cu ei, considerand din nou ca sunt oameni faini ce vor sa faca ce e mai bun pentru cainele lor. Nu am avut niciodata probleme de procedura cu ei, legate de confirmari si reconfirmari etc. Deci nimic de reprosat.

In Februarie 2023 a venit si S. in test. Evident ca am dat feedback cu tot ce am observat, ca la fiecare test, ca de aia facem test, nu sa le inflorim. La vremea respectiva S. avea 7,5 luni, deci era adolescent ce sa mai. „Omul” nostru marca intr-o fericire si cand zic marcat era la modul 7-8 pipi in 20 min (for the average person reading this, that’s not normal).

Le-am pus si lor in vedere varianta castrare, ei au dat-o frumos pe gluma si s-au fofilat de la aceasta decizie, caci si-au asumat ca vor face anumite lucruri cu cainele (which they eventually did). Tot in acea prima zi, cainele a avut reactii agresive catre noi la orice fel de corectie primita (orice depasea simplul NU). Am avut cu el 5 ritualuri de supunere in acea zi, cu unul dintre ele le-am trimis si video oamenilor, eu avand o voce tremuranda pentru ca deja imi pierdusem din calm (si da, asta a fost o greseala a mea la momentul respectiv) data fiind frecventa reactiilor si intensitatea lor, iar ei pareau sa o dea pe gluma si optimism cand le ziceam de una alta, si erau foarte flower power.

Nu aveam nicio placere in glas (cum s-a portretizat mai tarziu de catre ea) ci mai degraba un rasul plansul, ca nu ma faceam inteleasa in text de catre ei. A doua zi dupa ce le-am trimis video si text legat de situatie, ea a inceput sa intre in defensiva ca la ei nu a avut reactii (granted, probabil adevarat avand in vedere ca situatia nu a fost de aceeasi natura: distrageri diverse + consecinte reale pentru comportamente nu doar NU spus pe un ton mai ridicat si atat) si ca avand in vedere ca nu e good fit o sa vina tatal ei sa ia cainele.

Reiterez ca era abia a doua zi de test si dimineata (practic erau abia 24h), deci nu era relevant neaparat, dat fiind ca blanosul era in adaptare si nu mai avusese parte de structura la modul real pana atunci (aici ei ar contrazice si ar zice ca a avut, dar putini oameni stiu ce inseamna efectiv o structura reala pentru caine). Am incercat sa o linistesc atunci, sa ii explic ce anume am vrut sa zic si cum ar trebui facute anumite procese, inclusiv corectiile, astfel incat sa inteleaga si ei.

Pot admite, nu cu usurinta, ca da, am gresit in aceasta abordare ca profesionist, in relatia cu clientul. Nu fata de caine, asa cum s-a portretizat, mai ales ca avea efectiv nevoie de o anumita abordare. Dar fata de ei, puteam fi ceva mai diplomata in comunicare. Imi pare rau pentru asta, dar mai ales imi pare rau pentru ca mi-am pierdut, fie si pentru cateva minute, calmul cu cainele, caci asta nu ar trebui sa se intample niciodata in relatia om – caine (mai ales cand vorbim de behavior). Nu pot spune altceva in apararea mea decat ca sunt si eu om, si orice specialist, oricat ar fi el de bun, are si el momente in care greseste. Ideal este sa fie cat mai rare. Perfectiune nu exista insa. Din pacate.

Asadar imi voi cere scuze din nou public si oficial, atat lui S. pentru ca poate nu aveam cea mai buna energie in prezenta lui in acel moment specific (desi nu faceam eu acel ritual ci Mihai) cat si stapanilor caci puteam aborda mai echilibrat situatia.

Ce as vrea insa sa mentionez este ceea ce le-am comunicat si lor in mesajele ce au urmat, anume ca reactiile lui S. nu au fost unele de teama atunci cand era corectat, ci unele de dominare/entitlement, deci nici urma de „pui incoltit si abuzat” cum a portretizat ea ulterior intr-un review ce a fost dat jos de Google for hate speach (cause it actually was and a total and blatant lie about us & our methods).

Eventually S. got into the pack rhythm and he passed the test! We were happy for him as he was a good boy overall.

Asadar oamenii au rezervat o urmatoare sedere in Aprilie 2023 (asta in contextul in care ei ulterior ne-au acuzat de abuz in video pe care l-am trimis cu ritualul de supunere din prima zi de test, deci practic au inteles de ce-ul din spate si au vazut ca S. s-a simtit bine la noi, dar cand nu le-a convenit ceva, brusc a devenit abuz ce facusem).

Zis si facut, venit baiatul din nou in gazda, din nou in prima zi marcat in casa, caci aveam si femele (chiar daca sterilizate) in pet sitting. Le-am dat variantele pe care noi le vedem pentru ei, dat fiind ca S. avea deja 9-10 luni, fie castrarea sau urgentarea procesului cu drept de monta si montele in sine (cu toate ca suntem perfect aware ca montele in general se fac dupa varsta de 2 ani a cainelui; asta in contextul in care hormonal el e ready to mate incepand cu 8 luni, deci acumuleaza atat testosteron cat si frustrare pana la 2 ani, asta daca are noroc sa aiba monta atunci si nu la 3-4 ani). Am mentionat de asemenea si ca il putem lua in lipsa acestor lucruri doar daca nu avem femele in gazda, deci nu am inchis usa total, cel putin nu din perspectiva noastra, dar probabil la ei a ajuns altceva.

Dupa ce am lucrat 2 sedinte cu ei inainte de aceasta sedere, au mai solicitat un follow up session, deci din perspectiva noastra, din toata interactiunea asta cu ei so far, oamenii aveau incredere in noi si nu le-a displacut colaborarea noastra. Or so we thought.

Ce stiu este ca la ultima sedinta lucrata cu ei, anume aceasta mai sus mentionata, din Mai 2023, oamenii au fost foarte incantati ca am desensibilizat catelul la uscatorul de par si bormasina si am lucrat niste handling afara. Robert mi-a fost shadow si martor caci a fost si el la sedinta si poate confirma. Eu cu aceasta impresie am ramas, mai ales in contextul in care oamenii se prezentau in continuare in cadrul evenimentelor de grup, deci le placea sa fie alaturi de noi.

Intre timp ne-am intersectat cu oamenii la o expozitie canina, unde am stat putin de vorba, i-am laudat ca fac pasii necesari pentru luarea dreptului de monta si am fost mandri de ei ca s-au descurcat singuri, fara sa mearga la dresaj de ring iar oamenii au luat titlu de campion pentru cainele lor, deci efectiv am avut toata stima, lucru comunicat si lor atat pe viu, cat si in evenimente si in privat, in alte discutii cu alti stapani.

Mereu am avut numai de bine de spus despre ei si despre S. Au venit oamenii in continuare la toate Pack Walks Generale, inclusiv dupa „marea migratie” din Octombrie 2023. Am simtit pe undeva ca au fost afectati de faptul ca omul nostru din primul story a fost eliminat din grup, dat fiind ca se imprietenisera si cu el si cu stapana lui F., dar nu au zis nimic, au ramas in continuare in grup si au fost activi in evenimente.

In Decembrie 2023 am trimis pe grup un Google Form pentru feedback, cum facem de altfel anual, sa vedem ce am putea imbunatati in relatia cu clientii nostri, in evenimente si overall in business-ul nostru. A raspuns si ea. La una dintre intrebari, voiam sa clarific raspunsul ei, caci era vorba despre implemetarea activitatilor specifice rasei, intr-un anumit tip de eveniment, iar in cazul lui Corgi, din nefericire, este ceva mai greu sa faci asta, in lipsa de bovine (pentru cine nu intelege la ce ma refer, dati un search pe Google cu istoricul rasei). De asemenea, la altele, femeia a scris ca este necesar un mod de comunicare cu respect si profesionalism si feedback-ul sa nu implice in mod automat si repercusiuni. Asa ca am vrut sa lamuresc si acest aspect. Anume ca sunt total de acord cu prima parte (comunicarea cu respect si profesionalism) si faptul ca nu feedback-ul in sine a fost motivul incheierii colaborarii noastre cu anumite persoane (aici ea referindu-se la omul din prima poveste si nu numai si la exodul din Octombrie) ci faptul ca nu am mai vazut rostul unor colaborari, in contextul in care persoanele respective fie erau total inactive (fie ca au dat sau nu feedback) sau ne vorbeau de rau pe la spate si nu erau in concordanta cu valorile noastre ca oameni dar si ca business (acestea fiindu-ne comunicate de mai multe ori si de catre mai multe persoane, deci nu inventate de noi sau ca ni s-a parut noua, ci faptic).

Ca raspuns din partea ei la ce tine de activitati specifice rasei, ne-a indrumat catre o persoana din Covasna care face niste chestii faine cu Corgi si pentru asta ii multumesc, caci chiar e o informatie de ajutor!

Tot in chestionarul respectiv, am mai avut o rubrica de Let it Flow, de bine sau mai putin bine, unde ea din nou a mentionat ca faptul ca chestionarul era obligatoriu (facut asa apropo pentru a incuraja oamenii sa il completeze, altfel il completau tot aceiasi 20 -30 care sunt activi in tot ce priveste grupul si nu aveam un feedback real statistic) aduce aminte de instanta din Octombrie, unde s-a cerut feedback asumat si optional si ca atunci noi am eliminat din comunitate persoanele ce nu aveau parerile si opiniile noastre. Furthermore, unele dintre persoanele respective (una singura de fapt, despre care nu vom vorbi astazi caci isi da oricum prea multa importanta, nu i-o voi oferi si eu extra) erau active in comunitate si membri vechi si lucrul asta a cauzat o scadere a numarului si calitatii plimbarilor regionale.

I-am explicat si ei cum va povestesc voua acum ca era de fapt o singura persoana, care a admis singura cu propriile cuvinte ca ea nu ne recomanda si ca nu vede nimic bun in colaborarea cu noi, astfel incat nu am vazut scopul pastrarii unei astfel de persoane toxice in comunitatea noastra, doar de dragul faptului ca era activa. A fi activ a prost, fara a fi in controlul emotiilor tale si al cainelui si fara a ne onora ca specialisti, atat pe noi cat si brandul nostru, nu ne ajuta cu absolut nimic! Ba dimpotriva. Si ceea ce nu s-a observat la momentul eliminarii oamenilor acestora din grup in Octombrie 2023, a fost ca actually au ramas in grup si persoane cu opinie divergenta fata de a noastra. Dar nu e ca si cand toata lumea are inregistrate in telefoane numerele tuturor din grup si nici nu a stat nimeni, in afara de noi, sa faca o analiza clara a activitatii acelor oameni, comunicarii lor cu noi si cu ceilalti membri ai grupului, prezenta in grup si la evenimente cat si feedback-ul dat si modul in care acesta a fost comunicat (apropo de a fi respectuos).

Deci nu, in cazul in care va intrebati, nu toata lumea care nu a fost de acord cu noi a fost data afara din grup, that’s not who we are & that’s not how we do things! That’s just how these people perceived it and portrayed us to be like.

In urma acestor explicatii, oferite si ei, just because I wanted to clear the air, si sa nu existe nelamuriri in nicio privinta, mai ales ca ii apreciam ca si clienti si oameni, in ciuda faptului ca stiam ca sunt in legatura si cu ceilalti doi stapani si mai mult ca sigur le livrau insight in ce priveste ce facem noi pe grup si in evenimente, ea nu a comentat nimic. Nici tu „da, inteleg”, nici „eu nu sunt de acord”… Nimic. Malc.

Mi s-a parut putin ciudat, but that’s me, always having faith in humanity.

Dupa aceasta interactiune, la inceput de an, au mai venit catre noi ici colo cu cate o intrebare, la care am raspuns mereu cu drag si ne-am oferit sa ii ajutam si fizic, daca au nevoie sa facem un follow up session.

Ultima noastra interactiune pe grupul lor a fost de la ultimul eveniment de grup, in Iunie 2024, cand au confirmat prezenta, iar la fata locului, cand m-am apropiat de ei, pareau ok, dar cumva distanti si reci. Am zis insa ca nu e nimic de care sa ma ingrijorez, caci or avea si oamenii o zi. Aparent nu a fost chiar asa, caci in urma cu nici o saptamana, cand am hotarat in urma unei cantariri atente a situatiei si a multor sfaturi ale clientilor, legate de implementarea unei taxe de membership, pentru grupul de clienti, avand in vedere volumul si valoarea informatiilor cat si accesul in comunitate, femeia s-a activat totally out of the blue (asta in contextul in care in chestionarul din Decembrie mentionasem aceasta taxa si majoritatea oamenilor au votat ca nu au nicio problema cu asta).

Ca sa ne intelegem, membership-ul costa 1 E (respectiv 5 lei) pe luna, deci nu o suma! E mai mult o forma de responsabilizare si sa vedem daca chiar e apreciata informatia livrata si comunitatea sau nu se dau 2 bani metaforici pe ea.

Ei bine, femeia mea a inceput sa intrebe de bon pentru cei 5 lei si sa il avertizeze pe Robert sa aiba grija sa nu isi asume riscuri pentru noi, in contextul in care noi l-am delegat sa adune el banii ca sa nu facem 100 de facturi pentru 5 lei, ci sa facem una singura pentru un singur transfer.

I-am explicat si femeii asta, cat si celorlati din grup, in mod public, desi era clar ca problema si deranjul ei nu erau cei 5 lei, ci ceva mai profund.

Ce anume, nici pana in ziua de azi nu am inteles. Ce e si mai ciudat, este ca a scris un review mult mai hate filled decat cel al persoanei din a doua poveste, chiar a doua zi dupa ce a postat pe grup si dupa ce a si iesit din el, cat si din grupul lui S. Review in care ne acuza de cate-n luna si stele, de la abuzul suferit de S. la noi (referindu-se si dand inclusiv link la video pus pe Youtube cu ritualul de supunere trimis de noi in prima zi de test a lui) si ca facem evaziune fiscala si ca suntem asa si pe dincolo etc.

Asta in contextul in care S. dupa sederile la noi si dupa sedintele cu noi, de fiecare data cand ne vedea in evenimente, efectiv ei nu il puteau stapanii, atat de entuziasmat era la noi, de la un moment dat l-am luat eu de pe mana lor si l-am plimbat cu mine o vreme, pentru ca ma cauta printre oameni si pe ei nu ii mai auzea. Asa de abuzat a fost la noi!

Si asa abuzat a fost ca l-au mai adus inca odata, sa fie treaba treaba iar la evenimente veneau pentru ca probabil le placea abuzul nostru verbal si dominarea, ca altfel nu imi explic. Cat despre sedintele cu noi, acolo e misterul cel mai mare! De ce Dumnezeu ne-or fi chemat, nu stiu… Cum de altfel nu stiu nici de ce nu au solicitat factura (chiar si cand i-am intrebat de ea) daca tot era atat de importanta pentru ei?!

Acum astea fiind spuse si va zic cu mana pe inima, ca mai mult de atat nu este de spus, in sensul ca nu am ascuns niciun detaliu si nicio conversatie, spuneti voi daca raul mai mare suntem noi sau oameni de genul, care desi considera prin experienta lor (care granted, din perspectiva lor poate fi una neplacuta) si actiunile pe care le intreprind in continuare impotriva noastra, ca ajuta alti oameni sa se fereasca de noi (us being some sort of Boogey Man of the canine world apparently), de fapt le fac acestora un deserviciu si aici voi da un singur exemplu.

Avem acum un caz cu care lucram, oameni care ne urmaresc de ceva timp, dar au fost reticenti sa ne contacteze caci au vazut pe diverse platforme comunicari negative despre noi. In lipsa de alternative insa si pentru ca situatia era din ce in ce mai grava in ce priveste comportamentul cainelui, au ales totusi sa ne contacteze. Lucrasera inainte cu 2 alti dresori. Nu au vazut vreo imbunatatire majora. Oamenii fiind dispusi sa lucreze si sa aplice.

I-au spus atat lui Mihai la evaluare cat si mie la prima sedinta ca sunt tare bucurosi ca nu au ascultat de gurile rele. Ca sunt uimiti de cat de gentil am lucrat cu cainele si de ce imbunatatiri vad deja. Cazul este unul reactiv la oameni si caini, destul de delicat si singurul abonament de 10 sedinte in lucru la momentul actual, caci de asa natura este situatia (ca sa intelegeti gravitatea). We have a long road ahead, but we’ll surely rehabilitate this beautiful dog!

Insa ganditi-va ca daca acesti oameni se lasau influentati de cele ce se spun despre noi de catre persoane ca cele de mai sus, carora da, pe alocuri le-om fi gresit, dar nu intr-atat incat sa imi denigrezi bunul nume si business-ul, nu ar fi ajuns la noi si probabil acel caine ar fi ajuns in cel mai bun caz la adapost inapoi si in cel mai rau caz la eutanasiere.

Doar pentru ca cineva care s-a simtit intr-un fel, cu sau fara motiv, si-a facut o misiune sa dezinformeze (nu sa informeze, atentie)!

Drumul spre Iad e pavat cu bune intentii…

Remember that and if you believe us to be authentic, by all means give us a good review and help people get their dogs rehabilitated!

Never Walk Alone

Bootcamp 2024 pack

Printre toate temele de discutie avute pe lista mea interminabila, am decis sa o abordez pe ultima, anume Dog Psychology Bootcamp.

E prea la cald dupa terminarea evenimentului, ca sa nu astern cateva cuvinte pe „hartie”!

Impactul pentru mine anul asta, a fost mai mare, a cazut like a rock si a facut un click mare cat casa ca sunt in locul, momentul si cu oamenii potriviti. Mai mult decat atat, anumite visuri chiar devin realitate daca crezi suficient de mult in ele, dar si daca faci pasii necesari in directia lor.

But first things first, haideti sa povestim despre istoria Bootcamp si cum a ajuns acest eveniment sa se transforme efectiv sub ochii mei in ceva viu, constantly changing and evolving!

Editia de anul acesta a fost practic a 6-a, asta insemnand o experienta acumulata de 6 ani in care am organizat consecvent acest tip de eveniment. Cred ca este singurul care nu a disparut din programa fiecarui an (restul fie au fost inlocuite de altele, dupa cerere, sau modificate/eliminate complet).

Lucrurile nu au fost insa roz de la inceputuri…

Primul Bootcamp a venit asa…Ca o nebunie a mea, gandindu-ma cum as putea face o iesire in natura mai ampla, cu caini si oamenii lor, intr-un loc fain si sa imbin asta cu un Workshop. Zis si facut! Am anuntat evenimentul, s-au strans o mana de oameni, dintre care o parte inca sunt cu mine/noi, care au avut incredere intr-o pustoaica (cel putin in ce priveste experienta in domeniul asta, ca varsta era de 30 ani atunci, so not quite a kid), sa ii aduca de la Bucuresti la Bran.

Imi amintesc si acum cum am ajuns la pensiune dimineata devreme, alaturi de partenera mea Tina, de la Tina’s Pet Paradise, caci nu aveam masina proprie. Alaturi de noi erau si bunica mea, mama si sora. Le-am chemat pentru ca era ziua mamei care tocmai trecuse prin al doilea divort si mie imi anulase cineva in ultimul moment o rezervare, drept urmare aveam o camera libera si am zis sa-i fac o surpriza si ziua de nastere mai frrumoasa, neavand multe experiente de genul la viata ei de pana atunci.

A fost cumva a family & customers meeting, iar eu aveam toate emotiile caci trebuia pentru prima data sa ma ocup singura si pe cont propriu de tot ce inseamna organizare, de la activitati, la pensiune, mese cat si de caini. Looking back I was a little bit crazy to figure it out on my own like that! But it worked out somehow.

Nu mai am acum timpul sau rabdarea sa caut poze de la acel moment, insa a doua parte a acestui articol cred ca va compensa aceasta lipsa si va va da un taste legat de ce inseamna acum Bootcamp.

In orice caz, spuneam ca am ajuns dimineata devreme la pensiune, caci eu trebuia sa imi notez tot Workshopul de Dog Psychology pe flipchart, de mana! A iesit chiar frumos, inca mai am acele foi rulate spre amintire.

Am avut incredere insa in mine si in capacitatile mele si am avut un eveniment atat de fain, indiferent cat de rudimentar ar fi fost, incat oamenii si-au dorit sa participe la un urmatorul!

In ciuda faptului ca atunci abilitatile mele de comunicare erau below sea level, in ciuda faptului ca nu aveam experienta in a organiza astfel de evenimente, in ciuda faptului ca era sa ne pierdem pe traseu in prima zi, sau a faptului ca nu stiam cum sa dozez efortul si sa iau in calcul capacitatile fiecarui participant, in ciuda faptului ca a trebuit fiecare sa-si aduca propria mancare, caci pensiunea noastra, oricat de faina si cu un vibe rustic de munte era (multumesc pe calea asta Casa Tolstoi si lui George proprietarul ei, pentru ca ne-a primit), nu avea decat micul dejun inclus, restul meselor trebuiau gatite/pregatite de noi… In ciuda tuturor oprelistilor, Bootcamp a fost apreciat si dorit in continuare.

Cred ca ce a contribuit atunci au fost pura pasiune pentru caini, entuziasmul pentru o noua aventura si increderea in viziunea a ceea ce am vrut sa fie Bootcamp, anume un eveniment care sa aduca mai mult decat ar putea un Workshop sau sedintele individuale, sa aduca oamenii mai aproape de instinctual, sa le dea ocazia cainilor sa fie in natura si parte din aceasta. De asemenea, mi-am dorit inca de la inceperea acestui proiect, sa fie exact cum ii spune numele, anume o iesire din zona de comfort, o spargere a tiparelor de comoditate de acasa, putina disciplina si militarie, dar suficient cat sa pastreze si factorul fun! Mi-am dorit de asemenea sa arat oamenilor care ne primesc, de la pensiuni, ca si clientii cu caini pot fi civilizati, pot avea o conduita in interactiuni si pot pastra camerele si locatia curate si neafectate de trecerea noastra pe acolo.

Am vrut sa devenim, haita noastra, un exemplu de ASA DA! Am vrut sa arat ca se poate. Se poate sa ramana camera fara par pe paturi si fara stricaciuni in urma trecerii multor caini pe acolo. Se poate ca o curte sa ramana curata in urma noastra si sa fie stranse deseurile, atat biologice cat si altele. Se poate sa se uite oamenii din jur, vecini sau alte pensiuni, cu admiratie catre noi, ca nu deranjam sub nicio forma (nici macar cu poluare fonica).

Si am reusit sa pastram acest standard de atunci si pana acum, in fiecare an, fara exceptie! Ajungand ca unele pensiuni (cum este si Casa Tolstoi), sa ne primeasca aproape exclusiv pe noi ca si grup de oameni cu caini, afland de la ei ca in alte tabere canine ce au mai avut loc de-a lungul timpului pe la ei, s-a lasat un gust amar si s-a trecut la decizia de a nu mai primi decat ocazional si individual stapani de blanosi.

Cu exceptia noastra! Ceea ce pe mine ma incarca de mandrie (in sensul bun, not ego related) pentru ca am tinut mereu la standardele acestea de igiena si structura. Oamenii nostri, majoritatea, au cusca dupa ei, sau au cainii educati astfel incat sa nu urce in paturile curate, sa nu devasteze camerele sau sa faca stricaciuni prin curte, chiar daca se bucura la fel de mult de spatiul oferit ca oricare altii.

Si da, se poate si cu structura si cu fun! Una nu o exclude pe cealalta. Dimpotriva, stapanul are mai multa liniste si libertate, iar cainele invata ca poate fi relaxat si calm si in alte locuri, nu doar acasa. Win – win!

Si asa, fuse si se duse primul Bootcamp in 2019!

In 2020, a venit a doua editie, cu o idee mai multi oameni si o alta locatie, tot in Bran. Tot atunci a venit pentru prima data in eveniment si Mihai, insa din postura de participant. Tot eu centram, tot eu dadeam cu capul.

S-a facut un prim powerpoint cu o prima prezentare pt Workshop pe proiector. Oamenii nu au fost la fel de inchegati ca in primul, o parte dintre ei fiind acolo pentru prima data, o parte nu (fusesera in 2019). Fiind si anul cu pandemia, ne-am vazut de cateva ori (putine) in pack walks, care la vremea respectiva erau doar de catre mine organizate, si cam atat. People were weird about social distance si in ce priveste purtarea mastii, nu se cunoasteau intre ei si grupul a inceput sa iasa din carapace abia prin a 2-a zi seara, in conditiile in care in a 3-a zi ne luam ramas bun.

Din nou, nu am avut masina proprie asa ca research pentru traseu sau zona nu am putut face, am mers cumva pe unde stiam deja din anul anterior ca se poate. La fel, a trebuit sa facem gratar, which might sound fun but it actually wasn’t so much so, caci dupa o zi obositoare de traseu, respectiv workshop, numai de gatit/gratarit nu iti mai ardea. Dar am avut noroc ca exista partea masculina acolo pentru a se ocupa de hrana bestiilor (si aici ma refer la noi, femeile :)))) ).

Oana Boutique a fost pensiunea ce ne-a acceptat atunci, locatia frumoasa, cu o curte mare si faina pentru ce aveam nevoie, insa cu proprietara am avut o comunicare destul de deficitara, asa ca am decis sa nu revin.

A fost un amalgam si atunci, dat fiind ca mereu am fost cumva singura & I only knew how to look out for number 1, am fost destul de selfish in acel Bootcamp si pe traseu mergeam eu cu capul inainte si lasam oamenii in urma, nu stiam sa look after my pack, I was kind of a lonely wolf (or she-wolf, as the song goes). Nu stiam sa dau timp de respiro oamenilor, ingramadind intr-o zi si antrenament dimineata (da da, functional gen sau cross fit, imagine that!) si traseu la pranz.

Noroc ca Workshopul era mereu in prima zi (in loc de Welcome gen), doar ca nici asta nu era tocmai bine gandita, dat fiind ca oamenii veneau gata obositi de pe drum si eu ii bagam in lectie 🙂 I was young and inexperienced. Tot asa cu familie, catel, purcel pe langa, imbinand utilul cu placutul. Acela a fost ultimul Bootcamp unde am avut loc si am putut invita un partener (Tina).

And yet, people liked it & they came another year after that!

Asta sau activitatea dinaintea acesteia m-a invatat sa vand al naibii de bine. :))

De data asta, in 2021, deja Mihai intrase putin in paine alaturi de mine, devenisem deja Yoolia’s Pack (nu mai eram Yoolia – Dog Behaviourist). Si vazand dorinta si placerea lui inspre dezvoltarea personala, am introdus un element nou in Bootcamp, acum organizat cu 2 creiere, nu doar unul: Workshop de dezvoltare personala!

Ai zice, ce Dumnezeu are dezvoltarea personala cu psihologia canina?! Dar ai sa razi, draga cititorule, chiar are! Pentru ca focusul lui in acel workshop nu a fost ca la clasicul seminar de dezvoltare personala, pe cum sa devii bogat si fericit, ci pe cum sa fii calm si asertiv in relatia cu cainele!

Si de atunci s-au schimbat putin lucrurile. In bine. Pe langa activitatile ceva mai bine organizate, ne-am orientat putin mai mult spre om, cu compasiune si iubire. Atunci eu venisem si cu experienta primului TSAC prin care am trecut cu Fuki si am zis ca ar fi interesant sa invatam oamenii in cadrul Bootcamp si ce inseamna un good citizen test, asa ca am introdus, asa cum am stiut noi, si acest element.

Atunci, tot la Casa Tolstoi, s-a inchegat ceva mai bine grupul, oamenii au fost mai apropiati, s-au legat prietenii si noi i-am adus pe unii oameni dintre cei de acolo, mai aproape de sufletul nostru. Sunt multe povesti din acel Bootcamp, dar as scrie pana maine daca le-as povesti pe toate.

Am ras si am plans impreuna, am trait emotii intense si bune si mai putin bune, si am crescut impreuna. Acela a fost si ultimul Bootcamp in care familia (in speta doar sora mea si iubitul ei de atunci) au fost alaturi de mine/noi. Odata pentru ca Bootcamp a devenit ceva mult mai serios (intr-un sens bun) cat si pentru ca ajunsesem deja sa nu mai avem locuri suficiente pentru toata lumea care voia sa participe.

Au fost multe lectii invatate si o experienta din care aveam sa construim scheletul pentru ceea ce este Bootcamp acum!

A venit apoi 2022 cu editia a 4-a de Bootcamp, de data asta insa intr-o conjunctura total diferita, pentru ca deja de la inceputul anului, conceptul de pack walks regionale intrase in joc! Doamne, ce diferenta a putut face acest aspect….

Practic ne-a usurat munca cel putin cu jumatate, prin simplul fapt ca o buna parte din oameni se stiau din plimbari si grupul era semi-inchegat deja, noua ne ramanea doar partea practica nu si componenta sociala de bifat!

Multe schimbari au venit in 2022, atat prin prisma locatiei, de data asta optand pentru Pensiunea Kokel din Dumbraveni, unde pe langa serviciile si cazarea premium, aveam acces la restaurant de 5 stele (Bistroteca Baum), cu toate preparatele posibile pentru toate gusturile posibile (daca vreodata ajungeti pe acolo, indiferent de alegerea culinara facuta, trebuie sa incercati si sosul de trabuc, e mandatory), cat si prin prisma faptului ca noi eram deja mult mai organizati atat in evenimente (pe langa pack walks regionale, deja dadusem drumul la Workshops si faceam ceva mai des si Pack Walks Generale) cat si in general.

Aici am introdus pentru prima data o zi de acomodare cu apa si inot, a cainilor, si o zi de obedienta, ceva mai structurata, pe partea de TSAC, alaturi si cu ajutorul lui Liviu Obrejan (Lupus Fortis Mediensis)!

Insa, pentru ca din nou, nu aveam toate piesele pe tabla, organizarea a lasat pe ici pe colo de dorit. Am adaptat insa si luat in calcul, am invatat din greseli & we did better next year!

Si asa am ajuns in 2023, la editia 5, aceeasi locatie, grupul aproape acelasi (cu mici exceptii) si cu un participant care a venit din alta localitate (fata de Bucuresti) pentru prima data.

Lucrurile au iesit excelent si oamenii (ca de altfel in fiecare an, in ciuda diverselor minunsuri) au continuat sa vina. Unii ne spuneau ca isi fac concediul si isi iau zilele libere in functie de Bootcamp. Altii ca abia asteptau sa prinda loc (da, asta e deja alt subiect, ca locurile in Bootcamp se dau ca painea calda, daca nu din prima zi cand anuntam datele exacte, maxim in a doua, si vorbim aici cu 6 luni inainte de data cu pricina, caci programul noi il anuntam in Ianuarie pentru tot anul). Din nou s-au legat sau reiterat prietenii, s-au facut amintiri iar pentru noi a fost primul Bootcamp cu un om in echipa – Robert!

Si ajungem la momentul prezent, cu ale lui implicatii si la de ce titlul articolului este NEVER WALK ALONE.

Practic editia 6 a Bootcamp, editia de anul acesta, a incununat tot efortul meu/nostru de anii trecuti cat si toate experientele de la inceput si pana acum. A fost de departe cel mai reusit Bootcamp, atat pentru ca o buna parte dintre oameni se stiau din pack walks (inclusiv cei care au venit de la distanta – Iasi, Timisoara, Constanta), cat si pentru ca am stiut sa organizam totul cu gandul la ei si la echilibru.

Am ales ca si locatie, una speciala pentru sufletul nostru, anume Pensiunea Popasul Ursilor din Chiscau, judetul Bihor. E speciala pentru ca eu in zona aceea mi-am petrecut verile alaturi de verii mei in copilarie, unchii mei sunt acolo si au pictat biserici in tot judetul, iar una care mi-a impactat sufletul a fost si cea in care eu si Mihai ne-am spus DA in fata Divinitatii, cea din Poienii de Sus.

La pensiunea mentionata, am petrecut cu familia dupa cununia religioasa in 2021 si tot acolo ne-am petrecut o vacanta frumoasa in perioada respectiva. Ne-am legat de acel loc iar Mihai a fost impactat de platoul carstic Padis si energia locului.

Asadar am hotarat sa le aratam si celor din haita acest loc de suflet si de pus la inima. Which we did, in ciuda distantei relativ mare (coltul celalalt al tarii).

Prima zi a fost zi de Welcome, no pressure, just setting things up for success si fiecare dintre parti si-a comunicat asteptarile si doleantele. Nu am mai ingramadit nimic altceva decat o cina buna in stomac. 😉

Welcome Day
Always be impeccable with your words (never assume, always take notes)

Oamenii au intrat in vibe-ul Bootcamp aproape instant, toti au fost punctuali si au ajuns la timp (cu o mica exceptie, de inteles datorita distantei), pentru ca au invatat de-a lungul timpului in evenimente, cat de important este acest aspect. Ne creste inima cand vedem cum sunt de organizati de ceva timp incoace!

A doua zi a fost Nature Day, o zi dedicata mamei naturi si partii de efort fizic si mental, atat pentru oameni cat si pentru caini. Spre deosebire insa de alti ani, cand bagam un antrenament serios inainte, sa ma asigur ca toata lumea e deja obosita pe munte :))) , acum am ales sa lucram la partea de energie inainte de orice si sa ne setam corect ziua, cu calm, bucurie, deschidere si iubire.

Am mai facut meditatii (mostly testat apa cu degetul) si in alti ani. Acum insa, cu ajutorul unor oameni tare dragi sufletului nostru – Ema si Adi, care ne-au acompaniat cu baie de sunete, Mihai a putut sustine o meditatie ghidata Reiki, absolut superba si de atat de mare ajutor pentru mindsetul oamenilor. Gotta give him props for being such a master on the spiritual side! You gotta be there to feel & experience it.

Energia locului a facilitat curatarea energiilor noastre
Right energy for the dogs & for their humans

Dupa aceasta setare absolut deosebita si un mic dejun ardelenesc, am pornit pe traseu. Unul de data asta nici prea prea, nici foarte foarte, potrivit pentru toata lumea. Dat fiind ca a fost primul an cand am putut fi ceva mai multi (datorita pensiunii cu mai multe camere), a trebuit sa luam in calcul ceva sa se potrivesca tuturor! A fost si pentru noi o premiera si a trebuit sa facem o recunoastere foarte buna a traseelor in prealabil, pana am ales unul ok din toate punctele de vedere.

Toata gasca s-a bucurat de natura in splendoarea ei
Dupa Silent Walk o balaceala faina
Si din nou la deal! 🙂

A fost magica ziua asta. Cu suisuri si coborasuri 😉 A ajutat enorm insa ca toata lumea stia deja ce aveau de facut, cum arata structura in plimbare, cum arata off leash in structura, cum adresam sau recompensam ceva si ca au putut sa faca o baie de sunete si in natura, alaturi de pasarile, oile si vacutele ei.

Apoi a venit Obedience Day, ziua dedicata disciplinei si structurii in relatia cu cainele. Aici din nou am apelat la ajutorul lui Liviu de la Lupus Fortis, pentru ca are un fler aparte pentru tot ce tine de obedienta.

You either hate him or love him. Usually it’s the latter & we vibe with him so as long as he’s willing to help, we’ll be grateful to have him over in our Bootcamps!

Impulse control exercise for Noodle who has some reactivity still
Our resident vet – Georgiana from Lu Medical Vet
Tataie Pufu whom we honour greatly, has proven that old dogs (13 years old to be more precise) CAN learn new tricks!
Obedience doesn’t mean robotic
The team has to work also!
Sometimes we laugh, sometimes we cry, but we go through it together as a team
Feedback is raw but helpful
Small dogs passed with flying colors (straight A’s)
Paying attention is part of discipline
Pack Power

Si am incheiat si ziua asta cu succes si cu multe lectii invatate. Chiar si eu am dat „examenul” alaturi de Vanya, pentru a-i testa obedienta invatata in decursul lunilor de cand suntem impreuna cat si sociabilitatea!

Inainte sa intrebati, stam bine, insa mai este de lucru pana la 10 pe linie. In contextul in care a si trecut prin primul ciclu de calduri in namiezul evenimentului. Personal sunt foarte mandra de cum a performat, dat fiind ca au fost multe premiere in viata ei, in acest eveniment specific. M-a surprins placut si sunt recunoscatoare pentru ce relatie frumoasa am construit so far!

Workshop Day a venit cu partea de iubire (chiar si tough love) si loialitate. De ambele parti, atat cea umana cat si cea canina. Si invatarea a ce inseamna de fapt afectiune si iubire pentru caine si cand cat si cum sa o oferim!

Inainte de a invata insa, am mai facut o mica incursiune in natura si le-am dat o forma de afectiune inedita si cateilor, anume am facut confidence building, schimb de owners si balaceala, sa fie treaba treaba si sa ii avem calmi la partea de invatare teoretica.

Baietii de la Constanta!!
Viszlele maestrii la agility
Iasiul a fost top!
Nici beagle Ema nu se lasa mai prejos!
Schimb de mame
Balacealaaaa!
The dream team
A great many thanks to our partners: DogPro, Bully Pet Supplies, Barf Diet & Farmina for the many goodies!

In acea seara ne-am mai aratat intr-un fel inedit si inopinat iubirea ce o purtam cainilor nostri si am organizat o ceremonie a focului ca forma de onorare a tot ce s-a intamplat in acele zile! Vibe-ul a fost cum nu se poate mai fain si mai intim.

Calmness around the fire
Your vibe attracts your tribe
I see each and everyone of you who had the guts to step up and be vulnerable!
Intelepciune, putere, fun, don’t take things personally

Acum, ce legatura au toate astea cu Never Walk Alone?

Well, mi-am dat seama in acest Bootcamp cat de mare si puternica este haita mea. Mi-am dat seama ca nu sunt singura si suntem inconjurati de oameni care ne vin in ajutor imediat cum avem nevoie. Mi-am dat seama ca asa cum eu ii vad pe ei (da, pe voi!) si ei ma vad pe mine. Mi-am dat seama cat de mult am crescut alaturi de ei si de echipa, mi-am dat seama cat de mult au crescut ei, fiecare in parte si cat de mult impact are aceasta haita mixta de oameni si caini.

Bootcamp a devenit nu un abonament de 10 sedinte adunate intr-un weekend, cum ziceam la primele editii. Ci un eveniment ce cuprinde in cateva zile echivalentul a 3-5 workshops (leash handling, obedience, confidence building, calm around dogs, expunere etc), imbina holistic partea spirituala si energetica ce influenteaza cainii, cu partea pragmatica de la exercitiu fizic si mental, disciplina si pana la afectiune toate in diferite circumstante si practic oamenii ajung sa vada atat o alta parte a lor, cat si o alta parte a cainelui lor. A ajuns sa fie un retreat, o vacanta activa, o experienta si un eveniment instinctual.

Yoolia’s Pack a capatat o cu totul alta insemnatate si toate feedbacks ce au venit in urma acestui Bootcamp imi arata ca nu mai este cazul sa fiu a lone wolf. I will never walk alone again!

Si cu asta si cateva lacrimi ce inevitabil curg din preaplinul inimii mele, inchei aceasta postare si va las cu mesajele (unele) primite de la cei care au trait experienta asta alaturi de noi.

Remember: you don’t have to walk alone, unless you want to!

Read that again.

Animal Police, well-being for all & romanian culture in regard to animals

Words from & for the wise

Am ales imaginea de mai sus si subiectul asta in sine, pentru ca este mult de discutat si un subiect on going pentru mult timp de acum inainte. Momentan ne aflam cu totii, cei din Romania, in conjunctura din prima fraza regasita in imagine: we are weak, therefore every situation is a problem!

La ce ma refer cu si prin asta? Ei bine, la faptul ca momentan nu avem o comunitate a iubitorilor si detinatorilor de animale atat de inchegata, incat sa putem misca ceva la nivelurile de mai sus, administrative si executive. Pentru ca majoritatea romanilor nu numai ca nu stiu legile (inclusiv organele care ar trebui sa le puna in aplicare), dar nu isi stiu nici macar drepturile. Hence, indata ce se intampla ceva, direct consideram acel lucru o problema.

Aici contribuie desigur si lipsa unei infrastructuri care sa ajute, cum avem in Europa, respectiv America. Sisteme de altfel foarte functionale, dar care, dintr-un motiv sau altul, administratiei de la noi ii scapa. Anume, sa ai la cine sa apelezi (24/7) in cazul unei situatii de criza, sa ai unde sa duci un animal al strazii odata gasit, sa ai – indiferent din ce punct al tarii apelezi – unde sa faci o plangere care sa si fie rezolvata, nu doar sa existe pe hartie si atat. Sa existe organe COMPETENTE care sa solutioneze eventualele situatii punctual.

De ce lipsesc aceste lucruri? Partial pentru ca sunt, realist vorbind, probleme mai mari in tara asta decat acestea, granted! Partial insa, pentru ca nu sunt solicitate (suficient de puternic si insistent) de catre oamenii in putere sa o faca – cetatenii! Adica noi!

Imi vine un exemplu in minte de anul trecut:

Eram in drum spre Iasi, cu Mihai, Fuki si Tigra in masina. Eram cumva presati de timp caci trebuia sa ajungem la Max Dog Animal Shelter, sa ii vizitam si sa facem o donatie din partea intregii comunitati Yoolia’s Pack. Eram la limita cu timpul caci era singura zi pe care o aveam la dispozitie pentru a face asta si ei erau doar pana la o anumita ora acolo.

La un moment dat, pe undeva in apropiere de Barlad, vedem un caine lovit pe o trecere de pietoni, nu se putea ridica. O masina oprise deja si o doamna incerca sa il faca sa se miste. Am oprit si noi evident si cu chiu cu vai am reusit sa mutam cainele pe marginea drumului, in afara pericolului iminent de a mai fi lovit de o alta. Am stat vreo jumatate de ora acolo, incercand sa ii dam putin comfort (apa, mancare), fiind si canicula in acea zi de vara, si sa solutionam cumva sa fie luat si ingrijit. Din pacate, ca si noi dealtfel, doamna respectiva trebuia sa ajunga undeva si nu mai putea ramane. Noi am vorbit atat la adapostul unde urma sa mergem, incercand sa gasim o solutie spre a-l transporta cineva pana acolo (masina noastra era full de bagaje si caini) si sa contactam Politia Animalelor pentru a-l lua ei daca nu si sa il duca undeva pentru ajutor veterinar, respectiv foster/adapost.

Evident ca nu am gasit nicio varianta. 😦 Politia Animalelor nu a putut fi contactata decat prin mesaj, pe Facebook si asta la niste ore distanta (atunci am primit raspuns). Cei de la adapost erau peste capacitate cu mult, lucru confirmat si la fata locului, unde, in ciuda sufletului pus de catre Silvia, administratorul de acolo, cat si de catre mana de lucru (practic sotul ei si fiii), aveau peste 400 de caini in grija, cai si magari, chiar si pisici, si posibilitatile cat si conditiile erau minimale. Chiar nu avea ce sa caute acolo un caine lovit de masina si care avea nevoie de ingrijire permanenta. Am sunat chiar si la cabinete veterinare din zona, incercand sa le explicam situatia si sa vedem daca se poate deplasa cumva cineva la fata locului. Unele au raspuns dar nu s-a putut, altele nu au raspuns. Am sunat inclusiv la un alt adapost din zona extinsa, nu am rezolvat nimic.

Raspunsul Politiei Animalelor din ziua respectiva (a se observa orele)
Parte din conversatia cu Silvia(Max Dog Animal Shelter) In urma discutiei cu ea am sunat si la cabinete veterinare

Asadar am fost nevoiti, cu inima indoita si cu multa vinovatie in suflete, sa mergem pur si simplu mai departe si sa speram in vreo minune si ca vreun om bun la suflet si cu loc in masina, sa il fi luat si ajutat. Din pacate, cu toata pozitivitatea noastra, avand in vedere zona si posibilitatile oamenilor de acolo, nu trebuie sa fii un geniu sa-ti imaginezi care este probabilitatea ca acel caine sa nu fi supravietuit.

O problema a carei rezolvare are foarte multe implicatii. Una dintre ele este sa existe un serviciu functional, in oricare parte a tarii, al Politiei Animalelor. Ca sa nu mai mentionez ca educarea populatiei generale este din punctul meu de vedere cel mai mare minus pe care il avem in acest moment.

Si iata cum suntem slabi/mici in fata oricarei situatii de acest gen, care se transforma astfel intr-o PROBLEMA

Ajungem insa usor usor sa devenim mai echilibrati, incetul cu incetul, cu o caramida a educatiei aici si alta dincolo, pana incepem sa avem in loc de probleme, provocari!

O astfel de provocare am intampinat tot anul trecut, in cadrul unui Workshop, cand un caine cu stapan (dar neinsotit) a traversat bulevardul Victoriei (pentru cei ce nu sunteti din Bucuresti, este unul foarte circulat si central), aproape cauzand doua accidente, pentru a ajunge la noi (care eram evident insotiti de cainii nostri)! Noi ne-am facut treaba, l-am tinut la distanta de cainii cu care lucram, insa blanosul ne tot dadea tarcoale. Nu se lasa dus de acolo. Vazand ca stapanul tot nu isi face aparitia, am zis sa sunam la numarul de pe zgarda (at least there was that, avea o zgarda cu un banut pe care era trecut numele cainelui si numarul de telefon al stapanului).

Zis si facut, cineva din grup a apelat stapanul, care a si raspuns! Oh happy day! NOT! Pentru ca stapanii erau total dezinteresati de caine. Pe langa raspunsul clasic (anume „Lasati-l ca vine el singur acasa, asa se plimba el ca mai iese din curte„), cand i-am spus doamnei (caci era o ea care a raspuns) ca era sa cauzeze doua accidente rutiere, a zis ca ea nu are cum sa vina dupa el caci este cu copilul acasa. Ce pot sa va mai spun, vorba lui Hagi?!

Pentru ca Norocel se tinea dupa noi, am zis sa punem o lesa pe el (noroc ca aveam una extra la noi) si sa vedem cumva cum facem sa solutionam aceasta provocare, dupa ce terminam cu Workshop-ul. Zis si facut! Norocel a avut parte de un Workshop de Expunere la Stimuli gratuit si chiar a venit cu noi la terasa! 🙂

Unul dintre motivele pentru care l-am luat cu noi a fost si pentru ca stapana, pana sa inchida telefonul, mentionase ca pe la 15:00 ar putea sa-l ia, ca atunci vine sotul. Drept urmare, am petrecut cateva ore bune cu Norocel, care in opinia mea proprie si personala, este un caine extraordinar de fain ca si temperament (face parte din categoria: intalnesc oameni si mi-e mila de cainii lor). Si vine si ora dupa amiezii si ne indreptam cu totii catre punctul de intalnire cu stapanii, de la Piata Victoriei. Ce sa vezi, stapanii ca doua floricele, au venit cu catel cu purcel (aka copil) sa isi ia bine mersi cainele. Fara nicio atitudine recunoascatoare si nici macar una umila, sa vezi cumva ca le pasa sub o forma sau alta de acel suflet.

Asadar am facut din asta o provocare: aceea de a ne asigura sau a face tot ce ne statea in putere ca legea sa se aplice. Am dat intamplator de niste jandarmi chiar in piata, pe care i-am intrebat, de fata cu stapanii cainelui (pe care inca nu il returnasem, caci era pe lesa cu Mihai), ce e de facut in circumstanta respectiva. Aceia vazand ca nu au sanse sa let things slide cu noi, ne-au indrumat spre cea mai apropiata sectie de politie. Restul povestii va las pe voi sa o vizionati pe contul nostru de Instagram (click AICI).

Bottom line, dupa o ora de stat la sectie, timp in care s-a facut educatie cu politistii de pe tura, legat de legile din Romania, s-a solutionat ulterior cu o amenda pentru stapani (nu s-a dat pe loc, dar am fost anuntati in urma numarului de dosar de la momentul respectiv ca asta a fost cursul lucrurilor). Un mic pas pentru roman, un mare pas pentru schimbare!

Si uite asa am intrat putin (tapped into) intr-o minte echilibrata si am putut vedea ceva ce parea o problema, ca pe o PROVOCARE de fapt!

Moving forward in time, hopefully we’ll get into a stronger mind, where the situation can actually become an opportunity!

Cum? Fara a ne lasa intimidati, impresionati sau chiar frustrati (hard, I know) de oamenii needucati si fara common sense (este ceva diferit dar inrudit cu bunul simt, care din pacate nu are o traducere punctuala in romana), fara a ceda/a ne supune/lasa capul in fata autoritatilor cand acestea habar nu au ce sa faca si sunt clueless si ele.

Prin educare! Din nou si din nou. Multe situatii, aceeasi solutie! Noi putem informa atat cat putem si cat ne permite reach-ul, atat in social media, cat si pe aceasta cale a scrisului de exemplu. Informam oamenii in cadrul evenimentelor sau sedintelor private si pe grupul nostru de clienti, insa asta este o picatura intr-un ocean.

Las mai jos o lista cu cele ce ar trebui stiute/facute/imbunatatite in Romania (hopefully it helps & it reaches the people who can actually make a change):

  • Educarea populatiei generale (toata, nu doar detinatorii de animale) in ce priveste legile cat si aplicare lor; atat ce reguli trebuie respectate si de catre cine, cat si ce drepturi au si in ce circumstante

Asta o vad pusa cel mai bine in aplicare prin media, atat scrisa cat si pe TV. E modul in care majoritatea oamenilor isi iau informatia, nu din social media (pentru ca depinde de ceea ce urmaresti si te preocupa si sunt anumite procente din populatie care au un smartphone si au social media, nu toate). Acolo ar trebui rulate bucati de infomercials cu aceste subiecte – obligativitatea sterilizarii/castrarii; ordonanta guvernamentala 55 din 2004 privind cainii considerati periculosi; consecintele nerespectarii legii; drepturile tale dar si obligatiile ca si proprietar de caine/pisica/animale etc. Toate aceste aspecte sunt mult mai importante decat cea mai recenta pastila pentru durerile de stomac, dar evident, nu la fel de productive pentru buzunarele celor din media.

  • Organele competente, in special recent infiintata Politia Animalelor, sa isi faca datoria conform legii si fara discriminari.

Ce inseamna asta? Ei bine, daca ai citit ordonanta mai sus mentionata, vei intelege ca aici ma refer la a se aplica legea indiferent ca vorbim despre caini mici sau mari, de stapani tineri sau de varsta a doua, de oameni cu posibilitati sau fara etc. Nu doar pentru ca ai caine mic, dar care ataca fara a fi provocat, inseamna ca tu poti sa il plimbi off leash ca nu te ia nimeni la ochi. Nu doar pentru ca ai crezut ca al tau caine este prietenos, il poti lasa fara lesa, fara a te gandi la bunastarea si drepturile celorlalti oameni din parc. Nu doar pentru ca ai copil, ai mai multe drepturi decat altii si poti sa nu acorzi atentie cainelui (eventual nici copilului, caci „E copil, dom’le, nu stie„). Nu doar pentru ca existi, ti se cuvin beneficii si libertati, fara a exista consecinte. Asadar in momentul in care eu apelez la Politia Locala sau a Animalelor, cu o plangere concreta si valida (inteleg ca oamenii pot si sa piarda timpul autoritatilor, insa aici este din nou responsabilitatea acestora din urma sa aiba acel common sense in a distinge ce e sau nu legitim), vad de responsabilitatea lor sa se asigure ca legea este aplicata intocmai, fara drept de apel.

  • Cetatenii la randul lor (nu neaparat cei implicati, in caz de incident, ci oricare observator direct) este necesar sa se implice in a se asigura ca ceilalti oameni respecta legile, prin apelarea la simtul civic si la normele bunului simt

La ce ma refer aici este ca in Germania am observat un lucru, anume ca si daca o luai pe aratura, ti se atragea atentia (nu de catre autoritati, ci de catre oamenii din jur). Maybe there’s a reason why the country is doing so well! Asadar daca vezi vecinul ca urmeaza sa plece de langa deseul cainelui sau fara a-l aduna, nu trece doar aruncandu-i o privire sictirita, ci atrage-i atentia! Daca vezi ca un caine off leash in parc agaseaza oamenii si cainii, sub egida „e prietenos”, poate ii atragi si tu atentia stapanului, chiar daca nu ai fost deranjat direct. Daca dintr-o curte ies cainii pe strada constant, si sunt un risc pentru accidente sau sunt teritoriali, poate faci o plangere oficiala la Politia Locala. Si asa mai departe, simtul civic nu lasa lucrurile sa treaca neobservate. Si nu, nu mai suntem in comunism, asta nu te face SRI-ul cartierului si nu te face un om rau. Te face doar un om cu common sense, care face tot ce ii sta in puteri pentru ca lucrurile sa intre intr-o oarescare normalitate si la noi.

  • Legile care se emit sau care deja exista, sa fie mai bine gandite, de catre oameni care chiar stiu cu ce se mananca un caine de exemplu si sa puncteze mai clar anumite aspecte.

Ce vreau sa spun prin asta? Simplu! Legile la noi sunt facute de dragul de a fi facute, nu sunt gandite nici pe departe holistic si nici sanatos. Sau poate sunt doar eu mai ciudata. Haideti insa sa luam un exemplu simplu: pandemia! Legea provizorie de la momentul respectiv a fost scrisa pe genunchi, de dragul de a fi scrisa. Atat. Fara a fi nimeni prin Guvern care sa aiba vreo minima tangenta cu ce inseamna un caine in integritatea lui, ci doar au luat in calcul ca cine are caine, ori are un bichonel la bloc, care oricum nu e plimbat, ca sta omul lui in fata blocului la barfa cat timp cainele e in gradina blocului; sau are curte si atunci la ce mai are nevoie sa iasa de acolo? Din nou, am ramas cu mentalitatea din anii 90 in Guvern, unde cainele e doar in curte pe lant.

Asadar ne-am trezit cu o lege deficitara, in conditiile in care majoritatea oamenilor pe care noi ii stim si cu care lucram, cu caini, au indivizi high energy (unii chiar foarte high), cu care nu puteau, conform legii, sa iasa mai mult de 50 m in jurul blocului. Vorbim de caini ce aveau nevoie de 5-7 km minim de plimbare, ca sa nu mai vorbim de alergare. Ce alternative aveau stapanii? Fie sa isi indeplineasca animalul si sa riste amenda (been there, done that) sau sa nu il indeplineasca si sa stea cu Cujo in casa, ca undeva trebuie sa se duca acea energie (asa ca se duce fie pe muscat, latrat sau distrus lucruri). Fun, right?! Doar pentru ca cineva a gandit cu capul cel mic, mai degraba decat cu cel mare (si sunt convinsa ca au fost mai multe capete implicate, nu doar unul, evident).

La fel este si legea legata de spatiile verzi, sau cea legata de cainii in lesa si multe alte astfel de legi, gandite prost, aplicate cand si cand si cel putin la fel de prost etc. E o discutie foarte ampla si mi-ar placea sa o am fie intr-un interviu TV sau la un podcast, ca live pe Instagram deja am avut-o de atunci (chiar postat si pe YouTube) si tot degeaba. But here’s to hoping!

Astea sunt doar 3 dintre lucrurile ce imi vin in minte la prima strigare, legate de tot ce inseamna acest subiect. Cu siguranta cand toate astrele si planetele se vor alinia, iar aceste aspecte vor face parte din normalul Romaniei si in consecinta a romanului, vom avea acea minte puternica, ce va vedea OPORTUNITATI acolo unde inainte erau probleme.

Pana atunci haideti macar noi, cei din prima linie, sa ne concentram fortele inspre binele tuturor, inclusiv al nostru, sa ne gandim si la cum actiunile noastre ii afecteaza pe ceilalti cu care vietile ni se intersecteaza intr-un punct sau altul, si sa aducem o raza de lumina si speranta ca putem fi si noi ca vecinii din Vest!

Peace, love & oportunities to you all!

Chilli’s Story

Chilli’s first day with me

A venit momentul sa va povestesc si despre Chilli – my first unicorn dog.

Chilli a venit in viata mea pe neasteptate, inopinat si a schimbat-o radical, as it usually goes with these things. Din povestea lui Jinx, stiti putin din parcursul lucrurilor, insa azi va voi detalia istoria.

Practic, in aceeasi perioada in care l-am cunoscut pe Chilli, conchetam cu ideea de a ma aventura in activitatea asta, de dog behaviorist. Studiasem ani de zile, aplicasem cu Jinx si cainii apropiatilor cat si cainii altora sau ai strazii, dar oficial eram wellness coach atunci, nu dog behaviorist.

In activitatea mea de wellness coach, aveam desigur clientii mei, dintre care si un olandez, expat, impreuna cu sotia lui. La fel ca si in actuala activitate, in aceea de atunci, tineam legatura destul de strans cu clientii mei si eram inclusiv conectati pe retelele sociale. Acest client a postat intr-o buna zi, pe wall-ul lui, ca se cauta voluntari pentru a creste pui de Labrador, pentru asociatia Light Into Europe.

Postarea mi-a starnit interesul, mai ales ca toate costurile cresterii puilor, cat si cele medicale erau asigurate de fundatie. Dupa cum am mai povestit, la momentul respectiv situatia mea financiara nu era una dintre cele mai stralucite, insa imi doream un caine, mai ales prin prisma faptului ca voiam sa incep sa activez ca dog behaviorist, iar asta era putin ciudat in lipsa unui patruped ce putea servi drept exemplu de asa da, pentru potentialii clienti.

Asadar am luat legatura cu oamenii de la fundatie si am fost surprinsa de cat de rapid s-au miscat lucrurile. Practic ei aveau nevoie de voluntari pe o perioada determinata, pe perioada sarbatorilor de iarna. Am zis ca antrenamentul nu mi-ar strica, dat fiind ca nu il mai aveam pe Jinx de niste ani. Aveam si timpul necesar in perioada respectiva sa fiu acasa si sa am grija de pui.

Acestia aveau numai 2 luni, erau freshly weaned. Initial voiau sa-mi dea o femela, insa apoi, pentru ca le-am spus ca nu e o problema orice pui mi-ar da, au zis sa-l iau pe Chilli, denumit asa pentru ca era unul dintre cei mai activi pui din cuib. Practic high energy, front of the pack (urma sa aflu mai tarziu ca un front of the pack intr-un cuib de labradori, din parinti crescuti pentru acest job, este de fapt un caine happy-go-lucky daca e crescut corect).

Zis si facut, am rugat atunci un prieten sa vina cu mine sa il iau din zona Dristor. Era o seara friguroasa de Decembrie, in 2016, cand l-am primit in brate pe Chilli, la pachet cu mancare, boluri si o cusca. A se nota ca pana la momentul respectiv nu folosisem cusca vreodata (Jinx era deja adult si fara anxietate de separare, cand am aflat eu de cusca). A mai venit si cu un set clar de instructiuni, legate de comenzile pe care trebuia sa le folosesc cu el, cat si cata mancare sa ii dau, impartita in cate mese etc.

Comenzile ce trebuiau lucrate cu el erau in engleza (fundatia tinea ca blanosii ce urmau sa fie caini ghizi, sa fie instruiti ca in tara mama – UK) si de aici inainte asa au ramas pentru toti cainii nostri. Chilli a fost catalizatorul in acest aspect.

Sarbatorile respective au trecut rapid si eu ma intelegeam cu Chilli perfect! Ne potriveam de minune si creasem deja o legatura faina bazata pe incredere si respect. A fost destul de greu sa ma despart de el dupa cele 2 saptamani in care aveau ei nevoie de ajutor.

After the holidays, before he went back to the charity

Trecusera vreo alte 2 saptamani si am primit un mesaj de la ei cum ca ar mai avea nevoie de ajutor pentru Chilli. My heart jumped with joy! Cu toate astea, trebuia sa iau serios in considerare adaptarea stilului meu de viata la convietuirea cu el. Cele 2 saptamani de sarbatori au fost una, iar o perioada mai lunga (cum solicitau ei) era alta. Trebuia sa iau in calcul timpul real pe care il aveam la dispozitie pentru a ma ocupa de el (inca nu avea schema de vaccinuri gata si nu putea fi scos afara), sa vad cum fac cand plec din Bucuresti caci nu aveam masina, dar cea mai importanta si grea decizie, cat si constientizare, era faptul ca acest caine ce imi era incredintat si de educarea caruia eram responsabila sa ma ocup, NU ERA AL MEU DE DREPT SI TREBUIA SA MA DESPART DE EL CAND AJUNGEA LA VARSTA DE 1 AN!

Asta era de fapt ce trebuia sa decid: pot sa imi asum o astfel de responsabilitate sau nu? Pot sa fiu prezenta mereu si constienta la faptul ca nu va fi al meu, oricat de mult m-as fi atasat de el si oricat de mult as fi investit in el?

Raspunsul probabil v-ati dat si voi seama ca a fost DA!

Si m-am dedicat intru totul, cu cea mai mare rabdare si cel mai mare calm, fara retineri sau exceptii de la reguli, cu multa structura si no holding back. L-am tratat ca pe cainele meu, fara a omite sau pierde din vedere misiunea lui in viata aceea de a fi caine ghid pentru nevazatori!

Acum, pentru perspectiva, va voi vorbi putin despre ce inseamna acest lucru, inainte de a ne intoarce la povestea lui Chilli.

Cainii ghizi sunt caini de serviciu, care sunt pentru beneficiarii lor (fie nevazatori fie persoane cu deficiente de auz), ochii respectiv urechile pe care nu ii/le au! Acesti caini nu sunt niste caini oarecare, ci ei sunt crescuti special pentru a servi acestui scop si antrenati de mici, in diverse moduri, pentru ca la varsta adulta sa poata fi de un real ajutor oamenilor lor. Acrestia au acces peste tot, in toate spatiile publice, de la avion pana la restaurante (indiferent daca sunt sau nu pet friendly), prin LEGE!

Nu orice labrador/retriever poate fi caine de serviciu. Nu orice caine (indiferent de rasa) poate fi caine de serviciu. Ca exemplu clar, parintii lui Chilli aveau la randul lor training de caini ghizi, au fost special selectati prin virtutea temperamentului lor sa fie montati, iar cuiburile lor sa aibe acele trasaturi genetice care sa ii faca apti pentru acest job. Sunt toate lucrurile perfecte asa? Nu neaparat. Chiar si cu atata selectie, tot se intampla ca nu toti puii din cuib sa fie potriviti pentru acest rol, cum a fost cazul cu unul dintre fratii lui Chilli, care desi imi scapa acum motivul exact, nu s-a calificat pentru a fi caine ghid. Nu avea temperamentul potrivit.

Pe langa selectia pe parte temperamentala, evident ca parintii acestor caini au pedigree la randul lor, astfel incat sa se asigure sanatatea progeniturilor. Dupa ce se fac teste peste teste si examene sa se asigure ca bolile genetice specifice rasei nu au risc sa se regaseasca la pui (sau ma rog, riscul este cel mai diminuat posibil), acestia merg la voluntari, odata ce intarcarea a avut loc.

Voluntarii la randul lor au responsabilitatea sa ii invete pe pui comenzile de baza si anumite lucruri specifice, in functie de ce se cere de la fundatie. Desigur au responsabilitatea pastrarii in siguranta a puiului si sa-i asigure o „copilarie” faina, cu multe experiente si expuneri (de exemplu se incurajeaza sa iei puiandrul peste tot, de la magazine, la terase, la concerte, la mare sau la munte etc) pentru ca acesta sa fie cat mai bine socializat si desensibilizat. Tot voluntarii merg la toate controalele veterinare si se ocupa de bunastarea generala a cainelui.

Tipic, puiul sta in grija voluntarului pana la varsta de 1 an, apoi acesta revine la fundatie pentru a incepe trainingul specific pentru noul job. Overall, la finalul acestui proces (incluzand pairing-ul cu un beneficiar potrivit, care este si acela o intreaga poveste ), cainele in jurul varstei de 2 ani este in campul muncii, iar un astfel de caine valoreaza in jur de 15.000 $.

That’s all in a nutshell. Sunt multe detalii de luat in calcul si discutat, dar ca idee, nu, doar pentru ca ai un labrador/retriever friendly, nu inseamna ca poate fi caine de terapie sau de serviciu (care este si mai intens ca si job).

Chilli’s first trip to Brasov

Revenind insa la povestea lui Chilli…

Chilli’s first case – my mom’s dog Lissa

Ziceam ca, faptul ca Chilli a venit in viata mea, a avut un impact major. Practic am format impreuna o echipa de necontestat! Chilli a devenit, odata cu terminarea schemei de vaccinuri, mana mea dreapta si acel exemplu pe care mi-l dorisem pentru alti caini.

Cu Chilli am putut pune in practica pentru prima data cresterea corecta de la 0 a unui pui. Cu Chilli am invatat despre cusca si cat de benefica este in cresterea puiului. Cu Chilli si prin rolul lui de caine ghid am invatat despre importanta unei comenzi pentru nevoi. Chilli m-a crescut cu adevarat ca si dog behaviorist.

Cu el am pus in aplicare tot ce am ratat cu Jinx, ce nu am putut recupera pentru ca am aflat tarziu de psihologia canina, cand acela avea deja 1,5 ani. Cu Chilli a trebuit sa fiu inventiva cand aveam 2 luni de stat in casa, pana termina schema de vaccinare, si trebuia sa ii consum energia in contextul in care avea una crescuta.

Chilli a crescut sa fie un puiandru, un adolescent iar mai apoi un adult foarte echilibrat, in care puteam sa am incredere cu orice caine si orice om. De asta mentionasem la inceput ca a fost primul (si nu este exclus sa fie chiar ultimul) meu unicorn dog.

La ce se refera acest termen? Ei bine, unicorn dog este acel caine rarisim, cu care nu te intalnesti pe toate drumurile. Este un caine care natural este happy-go-lucky (nici prea dominant, dar nici timid), care are un je ne sais qoui, care parca iti vorbeste cu ochii, care e intelept inainte de vreme, care e bun la toate, de la cresterea sanatoasa a puilor, pana la a se intelege bine cu caini cu care nici un caine nu se intelege si pana la a se strecura pe sub orice piele a oricarui om, chiar daca acesta nu e mare fan caini.

Nu am intalnit astfel de caini decat foarte rar. Asa cum nu am intalnit caini Alpha decat extrem de rar (stiu sigur de unul singur, care nu mai este printre noi acum). Chilli a fost si este (doar ca nu in Bucuresti) unul dintre cei mai buni!

Expunere
Socializare cu orice fel de caine

Desigur, in ce priveste fundatia, aveam intalniri periodice cu acestia, vizitele la vet cat si castrarea erau setate si trebuiau respectate, iar ei s-au asigurat intr-adevar de tot ce avea Chilli nevoie.

Eu la randul meu, m-am asigurat ca Chilli ajunge sa fie cel mai bun caine ghid ever! Norocul a fost si al lui ca a ajuns pe mainile mele, pentru ca la intalnirile cu alti voluntari se putea observa cu usurinta diferenta intre cainele care era Chilli si cum erau ceilalti caini in instruire, care inca nu stiau/respectau comenzile, erau surescitati sau se timorau inca atunci cand auzeau anumite sunete (precum artificiile de exemplu).

Chilli a fost implinit in toate calitatile lui – de animal, de specie, de rasa si de individ

Pe masura ce trecea timpul insa si relatia noastra devenea din ce in ce mai inchegata, se apropia si momentul despartirii. Nu am trait niciodata alaturi de Chilli cu frica acestui moment si asta m-a ajutat sa ma bucur de fiecare clipa alaturi de el, sa traiesc in prezent si sa fiu dedicata intru totul.

Nu voi ascunde insa faptul ca low key speram sa nu plece de langa mine la varsta lui de 1 an si eventual niciodata. Obviously an unrealistic hope.

Pana la varsta lui Chilli de 1 an s-au intamplat multe in viata mea. Am intrat in paine serios in activitatea de dog behaviorist, am pornit intai ca dog walker, cand clientii erau mai putini pe partea de reabilitare, apoi am inceput sa primesc si caini in gazda, pe masura ce imi fidelizam clientii de la dog walking.

Lucrurile se asezau pentru mine. Insa pentru ca deja Chilli trecuse de varsta de 1 an si fundatia nu zicea nimic legat de training, am inceput sa ma gandesc ce fac daca dintr-odata imi zic „Hai cu el maine la noi” si eu raman fara niciun ajutor canin. No right hand to help me & support me. Asadar m-am gandit serios ca Chilli ar trebui sa aiba un succesor.

Si asa, Universul le-a asezat ca in perioada respectiva sa cunosc o crescatoare de Akita Inu care tocmai ce avea un cuib nou. Am tinut legatura cu ea prin prisma activitatii, iar cand Chilli avea in jur de 1,5 ani l-am adus in haita noastra si pe Fuki!

Last time when it was only the two of us
And then there were two…

Fuki a venit natural, exact la momentul potrivit, atunci cand Chilli nu era nici pui, dar nici pe ultima suta de metri alaturi de mine, astfel incat sa nu apuce sa il invete tot ce stia pe acesta. M-am bazat foarte mult pe el sa serveasca drept exemplu pozitiv pentru Fuki in multe contexte, de la cel mai mic (comenzi de exemplu) pana la cele mai majore (inot, calm pe langa caini, sunete puternice etc).

Si a fost un exemplu extraordinar! Din pacate la vremea respectiva nu eram atat de constienta de faptul ca am un caine-unicorn si ma asteptam de la Fuki sa performeze exact la fel de bine ca Chilli, pentru ca aveam senzatia ca tot ce este acesta, vine din modul in care a fost crescut. Am pus multa presiune pe Fuki, pana sa inteleg impactul si importanta rasei si geneticii, pana sa inteleg diferentele intre indivizi etc.

Spun de multe ori ca nu primesti de obicei cainele pe care il vrei, ci pe cel de care ai nevoie. Chilli a fost cainele pe care mi l-am dorit dintotdeauna, insa nu stiam pe atunci ca a fost si cainele de care am avut nevoie. Atat pentru a-mi demonstra ca pot sa activez sanatos in acest domeniu, cat si pentru a-mi oferi o doza de incredere in mine, dar si pentru a-mi arata ca pot fi selfless. Pentru ca a fost nevoie sa fiu.

Cand Chilli a implinit 2 ani si putin a fost trimis in Austria sa lucreze alaturi de un trainer de acolo pe dresajul specific jobului sau. A fost o despartire dureroasa, nu voi minti. Trecand atat de mult timp si vazand ca tot nu incepe dresajul respectiv, tot speram ca au uitat de el si ca pana isi vor aminti, va fi prea tarziu sa mai inceapa. Ma imbatam evident cu apa rece, iar cand a venit ziua cu pricina, acea apa rece mi-a servit pentru dusul binemeritat.

Ultima lui zi cu mine a fost una presarata cu mult aer liber, plimbare off leash, inot pe saturate (iubea aportul din apa) si mancarea umeda preferata cat si un os de vita pe cinste. Multa joaca, acces in pat si stat cu el in brate incercand sa-mi opresc lacrimile sa curga. Cu toate ca mi s-a rupt inima, am facut tot posibilul sa nu transmit decat energie pozitiva catre el si calm, incredere, iubire si bucurie.

Last picture together before he left for training

Fundatia m-a tinut la curent cu deplasarea lui cat si cu feedback-ul de la trainerul sau de acolo. Acesta mi-a scris personal, sa ma felicite pentru munca depusa cu Chilli si sa imi spuna ca se vede ca s-a lucrat echilibrat cu el si ca a avut parte de structura sanatoasa (evident nu in cuvintele astea).

A fost o incununare a muncii mele ce a continuat foarte frumos, in aceeasi maniera, cu Fuki. Oamenii m-au mai intrebat de-a lungul timpului (cu cei de la fundatie in frunte, care ma asteapta oricand cu bratele deschise ca si voluntar) daca as mai dori sa fac asta candva. Sincer, cu toata bunavointa, consider ca experienta cu Chilli a fost one of a kind si nu cred ca as mai putea sa o repet. Atat din considerente emotionale, cat si din considerente pragmatice. Cel mult mi-ar placea si cred ca as putea cu usurinta sa fac foster, in viitor, daca spatiul mi-o va permite. Consider ca e pe undeva mai usor pentru mine sa ma detasez emotional in contextul respectiv, insa este o discutie ampla si pentru o alta data.

Dar nu s-au oprit aici lucrurile! Chilli a mai revenit apoi pentru o perioada la mine, dupa training-ul de afara, total neasteptat dar foarte apreciat. Trecusera cateva luni bune si nu mai speram la asa o surpriza, insa pana la pairing-ul final, a mai stat cu mine cateva luni bune, plecand de tot abia la inceputul lui 2020. Practic, in loc de 1 an cu el am avut parte in total de aproximativ 3 ani si nu puteam cere nimic mai mult. I was very blessed & lucky to have him for so long!

Last Light Into Europe event together
Last day together
Last night together

Si uite asa a plecat pentru a doua oara. Nu voi zice decat ca nu a fost nici mai greu nici mai usor decat prima data. Despartirea nu e niciodata usoara, insa imi tot reiteram ca „this is what you signed up for” si usor usor am trecut peste. Mi-a fost infinit mai usor pentru ca l-am avut pe Fuki. Fara a revarsa asupra lui afectiune cat pentru doi, insa simplul fapt ca a fost acolo si a crescut alaturi de Chilli mi-a adus alinare la momentul respectiv.

Am aflat ulterior ca beneficiara lui va fi Simona si locuieste la Timisoara. A fost a treia incercare pentru el, primele doua nefiind un match. Una dintre ele era la Brasov si ma incanta ideea sa fie acolo, caci drumurile ma duceau mai des in zona si erau sanse mai mari sa il revad. Insa Universul le-a asezat cum stie el mai bine si ca un facut, cativa ani mai tarziu, drumurile mele (impreuna cu Mihai si Fuki) m-au dus la Timisoara.

Pentru ca intre timp ma imprietenisem cu Simona pe Facebook din simpla dorinta de a-l mai intrezari cand si cand pe Chilli, am mai interactionat putin cu ea prin comentarii la postarile ei si mi-a placut de ea ca om. Ajungand in Timisoara, natural i-am scris si uite asa, am ajuns sa ne cunoastem pe viu, sa ni-l incredinteze pe Chilli pentru o plimbare si Mihai a avut astfel ocazia sa il cunoasca si el!

Went out to lunch in Timisoara

Dupa aceasta intrevedere faina si wholesome as zice pentru mine, am ramas prieteni cu Simona si am descoperit cat de profunda este relatia ce s-a cladit intre Chilli si ea. Practic erau de nedespartit. Si acolo am inteles exact outcome-ul si importanta pe care un caine ghid o are in viata omului caruia ii serveste drept ochi. It’s a thing of beauty si pot spune ca sunt norocoasa si privilegiata ca am avut ocazia sa vad cu proprii ochi cum arata rezultatul muncii mele si sa il mai vad inca odata pe Chilli pe viu.

M-am incarcat enorm in acea interactiune, atat cu Chilli pe care si eu si Fuki l-am mai avut alaturi pentru inca o zi, cat si cu Simona. Mi-am dat seama cat de potriviti sunt unul pentru celalalt si ca locul lui Chilli nu a fost niciodata langa mine de fapt, a fost mereu menit pentru ea. Sunt o echipa si sunt acolo unde trebuie sa fie amandoi.

Dar Universul nu ne-a lasat cu o singura intrevedere. Ci a fost incredibil de darnic cu noi si a adus-o pe Simona si implicit pe Chilli alaturi de noi inca odata, chiar anul trecut. Simonei trebuie sa ii multumim pentru increderea acordata si pentru ca a decis sa apeleze asa cum i-am solicitat, la noi atunci cand a avut nevoie si uite asa ne-am trezit cu oaspeti de vaza la noi acasa! Ea insotita de Chilli, pentru ca avea de primit un premiu pentru implicarea ei sociala, la gala Cere, a petrecut astfel 2 nopti la noi acasa.

A fost o onoare si un privilegiu sa ii avem pe ambii alaturi pentru cateva zile si a fost interesant pentru mine sa il am atat pe Chilli cat si pe Fuki din nou acasa, dar in cu totul alte circumstante.

Noi trei si un Chilli

A fost din nou o incununare a muncii mele dar si a muncii Simonei sa o vad pe scena, atat pe ea cat si pe Chilli, reprezentand si sustinand o cauza frumoasa!

Povestea asta nici nu se putea incheia mai bine si mai frumos, iar partea cea mai faina este ca de fapt si de drept, este doar INCEPUTUL… 🙂

The Sound of Silence

Basically…

Clasa de azi va fi despre oameni, nu despre caini. Va fi despre psihologia umana si cum o abordam. Titlul initial al articolului era „Asteptari, dezamagiri, letting go & reviews”. Dar am decis sa se numeasca The Sound of Silence care, coincidentally or not, este si ceea ce ascult pe repeat acum (click AICI daca vrei coloana sonora pentru citit).

Zilele trecute ascultam si podcastul Despre Oameni si Caini, cu invitat special Marius Manole. Sincer nu stiam multe despre omul asta, dar mi-a ajuns la suflet datorita discutiei avute cu Olivia. Si ce a ramas cu mine au fost niste cuvinte, venite din modestia lui absoluta: „Vreti sa va descarcati aruncand cu cuvinte urate in mine? Faceti-o! Daca asta va face sa fiti mai ok si sa va racoriti, faceti-o!” M-au atins aceste cuvinte. Partial pentru ca stiu cum este sa fii at the receiving end. Partial pentru ca mereu mi-am dorit sa cunosc si sa ma inconjur de oameni care au succes in domeniile lor, dar care sunt modesti.

Modestia a fost ceva ce nu mi-a fost insuflat de mica (nu asa cum aveam nevoie – e o diferenta intre aceasta si rusine/umilinta), cu toate ca este o calitate pe care mereu am apreciat-o si cu toate ca nu am niste radacini privilegiate. Am cautat mereu sa o dezvolt si a fost mereu un struggle. E ciudat cumva, ca nu ma vad vreo regina sau deasupra tuturor, insa pentru ca ma lovesc de ignoranta aproape zilnic, e greu sa nu ma vad macar putin mai isteata decat majoritatea (si da, stiu ca acum vor tabari pe mine toti ca ma cred desteapta). Din pacate sunt painfully aware ca este una inteligenta si alta intelepciunea… The latter eludes me most of the time unfortunatelly.

Revenind insa la titluri si de ce articolul asta. Am decis sa il scriu ca o descarcare (venting if you will) pentru ca nu stiu o metoda mai buna de a lasa lucrurile sa iasa la suprafata alta decat scrisul (pentru mine cel putin). Si s-au adunat cateva…

Sa le luam pe rand:

ASTEPTARI:

Daca am invatat ceva in viata pana la varsta asta, este sa nu imi creez asteptari. Easier said than done, always! Dar lucrez constant la asta. Am mai invatat si ca daca am anumite asteptari (ca deh, sunt om totusi), sa le comunic celor de la care le am. Din nou, easier said than done, dar cred ca totusi cu partea asta am progres ceva mai mare si a cam devenit automatism. Acum, modul in care sunt comunicate respectivele asteptari conteaza de asemenea. Din pacate, modul meu de comunicare nu a fost niciodata unul dintre punctele mele forte. Asadar uneori comunicarea respectivelor asteptari pare mai degraba o comanda/repros/invinuire/pasive aggresivness. Rareori vine real din aceste registre, e doar an unfortunate style of communication I happen to have. Working on that too but it’s a lifelong process (sa ma fi vazut acum 10 ani, topor e putin spus 🙂 ).

Insa, asteptarile in domeniul de activitate ales, nu tin doar de dorintele mele proprii si personale, ci tin si de bunastarea vietii unui caine de obicei. Asadar este cam greu spre imposibil sa te detasezi de asteptari realiste sub o forma sau alta (ca de cele nerealiste deja m-am lepadat sper eu, ca de Necuratul). In sensul in care atunci cand cineva te contacteaza sa il ajuti cu cainele sau, te astepti sa considere ca are o problema si sa vrea sa o rezolve. Daca dupa ce te vezi in cadrul unei evaluari, iti zice ca se bucura enorm ca te-a cunoscut si ca deja se vad imbunatatiri de a doua zi dupa intalnire si ca abia asteapta sa puna in practica cele invatate, te cam astepti sa continue procesul, sa puna in aplicare consecvent cele invatate si sa vina cu intrebari/updates (desigur tu spunandu-i ca ii stai oricand la dispozitie pentru asta). Apoi, sa zicem ca nu s-au intamplat lucrurile chiar asa, dar omul dupa cateva saptamani/luni (timp in care a avut la dispozitie grup de suport tehnic pe Whatsapp, gratuit, care il poate ajuta enorm, cu conditia sa fie atent si sa puna in aplicare, lucru la care te-ai astepta de la cineva care spune ca vrea sa invete cum sa abordeze cainele corect), vine catre tine si iti solicita ajutorul hands on, ca nu se descurca singur. Cu tot dragul il oferi, mergi si lucrezi cu el 1-3-5 sedinte, apoi te astepti sa aplice cele invatate (asa cum poate el) si sa se tina cat de cat de treaba. Din pacate descoperi cu stupoare ca nu e asa, iar descoperirea vine abia dupa ce ceva se intampla aiurea (fie ca a avut vreo situatie cu cainele, fie ca s-a plans pe social media, fie ca il vezi efectiv pe strada ca nu face nimic din ceea ce l-ai invatat). Omul nu vine catre tine sa te intrebe, sa caute solutii, sa isi puna intrebari, sa iti dea updates, sa vina la clasele de grup de diverse feluri sau sa iasa in cadrul plimbarilor in haita regionale, with their peers, ca sa vada daca s-a mai confruntat cineva cu asta si cum a reusit sa rezolve, cum te-ai astepta. Ci prefera sa se dea la fund, sa caute solutii rapide si ineficiente la probleme de fond sau sa intrebe online. Apoi, dupa toate acestea, cand ajungi cu toata bunavointa la capatul puterilor si il scuturi putin sa il trezesti la realitate, ASTEPTAREA lui sa il tii in brate si sa ii plangi de mila dupa ce ca tot el nu a facut mai nimic sau doar 25% din ceea ce te-ai tot tinut de capul lui sub diverse forme sa faca, ii este spulberata! Si aici se sparge bula…

Intelegeti acum cat de greu poate fi sa nu ai niciun fel de asteptare? In contextul in care deseori viata unui blanos, care nu stie sa comunice pe limbajul nostru ceea ce are nevoie, depinde de cat de bine inteleg oamenii ce au de facut si cat de bine o si fac.

Nu e fun, dar cineva trebuie sa o faca. Si asteptarile curg si de o parte si de alta. Fara insa a avea loc o comunicare deschisa intre parti, care sa le puna pe masa la modul real si fara masti si a face frumos, doar sa dam bine.

Ar fi mult mai simplu daca eu ca behaviorist as veni si as zice: „Eu din momentul in care am inceput colaborarea, am asteptarea de la tine sa te ocupi de educarea ta si a cainelui tau (in consecinta) exact asa de mult cat spui ca il iubesti si iti doresti sa-i fie bine! Daca zici ca nu prea e o prioritate pentru tine, atunci all good, inteleg ca nu ma implic nici eu prea mult si nu iti dau decat cateva chestii de baza, pe care le faci tu in ritmul tau cand vrei. Daca zici ca al tau caine e lumina ochilor tai si faci orice pentru el, atunci eu ma astept ca tu sa prioritizezi acel caine exact la fel de mult cum prioritizezi relatia cu tine/sot/sotie/copii etc. Drept urmare, sunt atenta la tot ce misti in ce priveste cainele, iti pun in vedere fiecare mica greseala si de asemenea fiecare mic progres. Dar astept consecventa militareasca!”

Iar tu ca si client ai veni si ai zice: „Eu ma astept de la tine sa ……….” (fill in the blanks, orice e liber pentru pus pe masa cand vine vorba de asteptarile tale de la specialistul cu care lucrezi, eu sau altul, nici nu conteaza). Important este sa comunici! Ce e important pentru tine din relatia cu mine ca specialist? Ce nevoi ai? Ce te doare? Ce vrei si ce nu vrei? Ce stil de comunicare preferi? Cum imi pot face eu jobul in asa fel incat sa-ti intalnesc aceste asteptari?

Orice ar fi, fara a fi comunicat este greu de conciliat. Keep that in mind!

Daca tot suntem pe drumul asteptarilor, o sa recunosc aici public ca nu de putine ori m-am asteptat (my bad, I know) ca dupa o relatie de ani de zile cu X sau Y client, acestia sa ma vada, asa cum ii vedeam si eu, ceva mai mult decat o simpla relatie profesionala, ci mai degraba o amica (daca nu e prea mult sa zic prietena). Sa vina catre mine cu mintea si inima mai deschisa si sa ma cunoasca ceva mai bine decat cineva care s-a alaturat in joc de ieri. I was wrong in more than one instance in acest aspect. Oamenii sunt foarte diferiti in ceea ce considera apropiere si nu prea stiu sa diferentieze intre ce inseamna relatie pur profesionala si ce inseamna relatie ce are interconectate atat valente profesionale cat si personale.

Learned that lesson the hard way & lost a couple of people along the way, doar pentru ca ma asteptam sa ma cunoasca si inteleaga dupa mai mult de 5 ani. My bad there. Poate nici eu nu am comunicat pe intelesul lor aceste asteptari…

Si ajungem asa la DEZAMAGIRI:

Au fost multe si diverse. Cele mai mari au venit de la oamenii in care am pus si am dat cel mai mult suflet. Oameni pe care, cum ziceam mai sus, ii consideram prieteni. Oameni care unii au venit la nunta noastra. Oameni cu care am ras si plans, pe care i-am chemat la munte sau la mare cu noi, oameni cu care am stat la masa si cu care am vorbit cate-n luna si-n stele, nu doar despre caini ci despre viata.

Am invatat ca atunci cand ai asteptari, ai inevitabil si dezamagiri. They come in twos.

Sunt convinsa ca am si dezamagit. Mult si profund. Nu pentru ca mi-am dorit asta, nu gratuit, cum mi s-a mai spus. Ci in majoritatea cazurilor pentru ca nu mi s-au comunicat respectivele asteptari din partea lor. Ce sunt convinsa si absolut sigura, pentru ca altfel Universul asta in care suntem nu ar mai avea niciun sens, este ca asa cum eu nu am facut niciodata un rau voit si gratuit, nici persoanele in cauza nu au vrut sa faca rau si nu au avut intentii rele, ci ca si in cazul meu, a avut loc o comunicare defectuoasa. Asa imi place sa cred.

Ce mai stiu este ca oricat de dezamagita as fi de o persoana, niciodata nu as trece pe langa ea pe strada si sa nu o salut. Una din valorile mele in viata este sa las mereu loc (acolo unde si cat se poate) de buna ziua. Nu imi place si nu vad nimic bun in a intoarce spatele si a te preface ca nu vezi pe cineva cand acesta trece pe langa tine, avand in vedere ca nu ti-a facut niciun rau propriu zis (if that’s the case of course).

Personal, sunt dezamagita de fiecare data cand vad ca un caine este neinteles, nu este un match intre el si stapan sau nu ii sunt indeplinite nevoile instinctuale de baza. Sunt dezamagita cand omul zice ca face sau ca vrea sa faca si apoi descopar ca nu face. Sunt dezamagita cand oamenii zic ca au incercat orice si nu le iese (in contextul in care stiu ca au incercat DOAR ceea ce le era confortabil). Sunt dezamagita cand oamenii aleg sa se planga in loc sa faca. Sunt putin dezamagita (dar paradoxal ma si bucur in acelasi timp) cand omul multumeste lui X sau Y trainer din online, in contextul in care i-am spus/aratat/ghidat pasii exact in aceeasi directie, dar de la mine nu a auzit. Sunt dezamagita cand pun la dispozitia clientilor nostri instrumente gratuite de lucru sanatos (Dog Psychology group, Regional Pack Walk groups etc) si ei le iau for granted si nu le folosesc la potentialul maxim. Sunt dezamagita cand oamenii sunt nemultumiti in spite of my best efforts. Sunt dezamagita si de mine de cele mai multe ori si in cele mai profunde feluri, cand se intampla asa.

Din pacate cand oamenii sunt dezamagiti, real sau fara motive sanatoase, fac si lucruri mai putin ok. Printre ele din punctul meu de vedere se numara si reviews. Dar pana acolo avem de vorbit despre letting go.

LETTING GO:

Nu e ceva ce imi vine usor. Cred ca nimanui care este un impulsive overthinker nu ii este usor sa renunte. Mie una imi este una dintre provocarile cele mai mari in viata. Nu o fac des, nu pentru ca nu vreau, ci pentru ca al meu creier functioneaza pe ratiune (partea stanga e on full blast) si are nevoie sa inteleaga logic orice, dar atunci cand o fac este un sentiment incredibil de fain.

Am observat de asemenea ca nu sunt singura careia ii este greu sa renunte. Majoritatea oamenilor sunt in registrul asta. Le e greu sa renunte la ego, la a lua lucrurile personal, la a judeca, la a blama etc. Ne e greu mai bine zis. In ultimii ani analizandu-ma mult, punand multe in balanta, observand, o fac mai des si imi iese putin mai bine, dar nici pe departe la nivelul la care mi-as dori.

Renuntarea insa vine cu PACE la pachet. Cred ca de asta si scriu acest articol. Pentru a renunta la a intelege sau rationaliza anumite lucruri si sa accept doar ca asa stau ele si nu le pot influenta prea mult. Imi place sa cred ca am renuntat la a blama sub o forma sau alta anumiti oameni pentru anumite actiuni. Am renuntat la a fi atat de reactiva cum eram alta data. Am renuntat si la a pune atata suflet cum puneam inainte din pacate (nu intodeauna renunti numai la lucrurile negative, se mai strecoara si unele pozitive uneori), mai mult pentru a ma proteja de dezamagiri ca cele mentionate mai sus.

Un alt motiv pentru care imi e greu sa renunt in general, este pentru ca am un simt al loialitatii foarte bine inradacinat. Ai zice ca e un lucru bun, insa nu neaparat. Din cauza lui imi este greu sa renunt la oameni, situatii, atasament, ego (da, poti fi loial si felului tau de a fi), obiecte, stari emotionale, mentalitate etc.

Am reusit sa ma detasez de anumite momente traite, care au venit cu dezamagirile mai sus mentionate, insa se pare ca oamenilor le este mai greu sa treaca peste si sa move on with their lives. Si aici apar reviews.

REVIEWS:

Daca dupa ce cititi articolul asta vreti sa lasati unul, puteti da click mai sus, pe cuvantul subliniat. M-ar bucura sa fie unul real, nu unul din ciuda/nemultumire personala/ego. Ci unul real legat de cum considerati voi serviciile noastre, pe bune.

Revenind insa la oile noastre, eu personal am dat mereu reviews DOAR daca au fost solicitate sau daca mi-a placut enorm locul/serviciul respectiv. Niciodata nu am dat un review prost, indiferent daca aveam de ce sau nu. Indiferent ca am luat personal ceva sau nu. Indiferent ca am fost dezamagita de respectivul loc/serviciu sau nu. Un exemplu am in acest sens: am fost la un moment dat la un date cu Stany intr-un loc caruia i se facuse mare reclama si era foarte high end. Am tinut neaparat sa mergem acolo in ciuda preturilor piperate (si nu suntem genul care sa facem nazuri la a plati pentru ceva daca chiar isi merita banii) si a oamenilor ce frecventau locul (numai vedete, influenkeri etc). Felt very out of place, nu pentru ca nu eram ambii imbracati la 4 ace sau pentru ca nu ne simteam din peisaj, ci pentru ca am fost cumva tratati ca plebea de catre personalul de acolo si pentru ca am fost dezamagiti de mancarea care la suta de euro pentru 2 persoane (un fel de mancare fiecare si cate un pahar de vin) putea fi mult mult mai buna. Am mancat in multe locuri, gurmanda fiind, si mult mai gustos la jumatate de pret si am dat si mai multi bani insa pe mancare care m-a facut sa plang o lacrima de buna ce era.

Cu toate astea si cu toate ca am ramas cu un gust amar in urma experientei (felt like lost time & money), nu am dat review negativ. De ce? S-ar putea argumenta ca ar fi bine sa stie si altii sa evite locul. But who am I to say?! Poate tu daca mergi maine, gasesti locul si experienta ca fiind una extraordinara! Si poate daca citesti ceea ce tocmai am scris mai sus, care da, este o experienta reala dar PERSONALA a mea, nu te duci si nu ai parte de experienta vietii tale (diferita total de perceptia mea asupra ei). De ce ti-as fura acest drept?!

De asemenea, atunci cand esti antreprenor, intelegi mai bine cat de greu este sa cladesti un brand, sa pui suflet si timp/bani/efort etc in ceva, sa cresti poate de la 0 si sa iti creezi o reputatie frumoasa. Cineva care nu are un brand personal sau de business de sustinut si de aparat, habar nu are ce influenta poate avea un singur review prost. Oamenilor le este usor sa arunce cu noroi, fara sa stie cati ani si cat de greu s-a lucrat la ceva. Un job se schimba usor. Un business de la 0 nu se creeaza asa usor.

Mi se pare ceva ce faci, in ciuda cumva, nu doar legat de o dezamagire. Asta inn cazul in care aia a fost singura ta dezamagire in viata si nu stii cum sa faci fata altfel decat facand rau. Ceea ce pot intelege pana la un punct. Insa nu este jobul meu sa invat oamenii ca mai sunt si dezamagiri in viata si ca totul nu e roz mereu. Am patit sa vina review la 2 ani (!) dupa ce am fost o sigura data acasa la un om pentru o evaluare. La 2 ani!! Nu la o zi dupa, nu la o saptamana dupa. Am patit sa primim review negativ legat de ce facem noi in viata personala si in Ajunul Craciunului, ca si cand persoana respectiva nu avea altceva mai bun de facut de Craciun decat sa scrie un review prost la noi si nici macar legat de business (nu in totalitate). Am patit sa primim reviews doar cu stele (1-2) fara vreo explicatie, doar asa… Sa se simta bine cea de la capatul tastaturii, ca ne-a aratat ea noua! Intrebata persoana in privat ce anume nu a fost ok, m-a lasat pe seen.

Cumva cu tot faith-ul meu in humanity, lucrurile astea mi se par venite din rea vointa. Si aici deja este beyond dezamagire. Mi se pare ca ti-ai gasit un cal de bataie si reversi toate frustrarile tale pe el, fara sa aiba vreo vina reala. E ciudat cum oamenii functioneaza asa… Ducand poverile astea pe umeri, incarcandu-se negativ (nu ca nu am avea destule care sa ne incarce negativ prin simplul fapt ca traim unde traim), dand energie si efort inspre ceva atat de neproductiv pentru nimeni, atat pentru ei cat si pentru noi si pentru altii. In conditiile in care nu cunosc om sa nu se planga ca nu are timp, ei dedica timp si spatiu mental si emotional pentru a arunca noroi. Alea 5-10-15 minute pe care le folosesti asa, redirectionate in lucrul cu cainele tau, ar intoarce indoit efortul in imbunatatirea relatiei voastre cat si te-ar incarca pe tine pozitiv si te-ar face mai productiv atat pentru tine cat si pentru societate.

Nu stiu cum acest mic detaliu scapa oamenilor. Din atatea lucruri bune pentru tine pe care le-ai putea face cu timpul tau, de ce ti l-ai irosi pe un review negativ?

Si aici revin la ceea ce citam la inceputul articolului: if that’s the thing that toots your horn… Sure, arunca in mine cu vorbe urate sau reviews proaste. Dar nu vad cum asta iti va imbunatati viata, relatia cu sinele sau cu cainele.

Asadar… Listen to the sound of silence & sometimes maybe just STFU.

Read that again!

Jinx’s Story

Jinx & Negra circa 2008

Astazi va voi vorbi despre primul meu caine (acela crescut de mine for the first time) – Jinx. This is his story and inherently mine.

Pe Jinx l-am adoptat in 2008 vara, de la Asociatia Milioane de Prieteni, din Brasov. A fost primul caine luat de mic si crescut de mine personal, fara ajutorul parintilor. La momentul respectiv eu aveam 20 ani si evident ca nu luasem in calcul motivele pentru care voiam un caine, ce implica acesta din punct de vedere financiar si multe altele care acum tin (in my book) de common sense. Atunci eram doar o fata ce voia un caine drept cadou aniversar pentru 2 ani de relatie cu iubitul de atunci. Da, stiu… Parca nu suna a Iulia (sau mai bine zis a Yoolia). 🙂

Zis si facut, am urcat in RatBv, am ajuns la adapost, am batut la usa, am fost bine primiti de oamenii de acolo. Voiam un pui, cat mai mic posibil (cred ca le spusesem ceva de 2 luni or something). Nu aveau la acel moment decat un cuib de catei salvati, care imi amintesc si acum ca erau majoritatea negri si erau atat de mici incat trebuia sa ii hraneasca cineva cu biberonul. Nu au vrut nici ei sa imi ofere unul si nici eu nu imi doream o responsabilitate chiar atat de mare din prima. De mentionat ca deja o aveam acasa pe Negra, pisica din poza de mai sus.

Au zis insa ca in cabinetul veterinar aveau un puiandru, abia adus de pe strazi, care era de vreo 4-4,5 luni. Am zis lessee si am urmat omul cu pricina. Nu statuse mai mult de cateva ore in cusca de acolo, caci voiau sa ii faca vaccinul si un control.

We came, we saw, we adopted! Era un puiandru mascul, metis de labrador, bland si care parea a fi exact ce aveam nevoie. Medicul care era prezent i-a facut un control de rutina, i-a facut vaccinul si ne-a spus sa venim cu el tot la ei cand vom vrea sa il castram, caci fac operatia gratuit pentru cainii adoptati de acolo.

Imi amintesc si acum cum, fara sa stiu ceva la momentul respectiv legat de psihologia canina si cu ce se mananca ea, l-am luat, i-am pus zgarda si lesa la gat, si am plecat cu el pe jos tot drumul de la adapost, pana la statia de autobuz. Era o bucata sanatoasa de drum, undeva la 2 km aproximativ. Apoi l-am urcat in autobuz (nu mai stiu exact daca in brate sau ghidat de lesa) si imi amintesc ca era suficient de mic cat sa il urc pe bucata de langa geam unde puteai sa iti pui geanta sau sa iti odihnesti cotul. Acolo a si stat tot drumul pana acasa, pret de aproape o ora. Asta a fost prima lui asociere cu autobuzul, iar din acel moment am putut oricand sa merg cu el cu mijlocul de transport in comun, fara nicio problema! Ce inseamna cainele obosit si asocierea corecta. 😉

Odata ajunsi acasa a inceput bineinteles aventura, cu bune, cu rele, cu greseli colosale din partea mea (sau ma rog, a noastra a oamenilor, caci eram 2 care convietuiam), cu regrete pe ici pe colo dar si cu amintiri incredibile.

Iesirile pe munte erau preferatele lui (notice the backpack, aici deja incepusem sa invat despre psihologie canina)

S-au intamplat multe in viata mea, din momentul in care l-am luat si pana in momentul in care ne-am despartit. De la socializari aiurea (in hindsight), soldate chiar si cu o entorsa on my behalf, din cauza ca Jinx se alerga cu un alt caine in timp ce eu si stapanul ne plimbam pe campul din apropiere (hence structura 0) si la un moment dat a intrat prin spatele meu in asa fel si cu asa o viteza (si cele 20-25 kg ale lui) incat mi-a sucit laba piciorului, de am crezut ca ceva s-a rupt. Am chemat ambulanta, a fost cu distractie.

Anywho, Jinx devenise in timp foarte surescitat cand era vorba de caini, nu aveam o relatie decat prin prisma faptului ca si eu eram catusi de cat instinctuala si si el era un caine la baza loial si orientat spre om. Altfel, cutitul mi-a ajuns la os atunci cand in iarna anului 2009 (prin Ian-Feb), a reusit sa ma tarasca pe jos in timp ce tragea catre un caine (aveam ce-i drept vreo 47 kg atunci, but still). That filled the cup!

Asa ca am inceput sa caut solutii pentru a-l educa, caci nu aveam cum sa mai mergem inainte la modul respectiv. Mentionez ca pe la 1,5 ani il si castrasem, amintindu-mi cele spuse de veterinarul de la adapost. Am zis ca merita incercat, dat fiind ca nu aveam de gand sa il montez si am crezut ca asta ar putea rezolva problemele noastre. Zis si facut, prezentat cu patrupedul la usa adapostului si explicat de ce suntem acolo. Oamenii, for a second there, au facut ochii mari crezand ca veniseram sa il lasam acolo, apoi cand au auzit de ce venisem li s-au luminat fetele de bucurie, spunandu-ne ca rareori vin oamenii sa isi castreze/sterilizeze cainii, chiar daca le spun ca este gratuit la ei si ca nu stiau daca il mai aveam sau nu. S-au bucurat tare sa vada ca era un caine bine ingrijit (pe cat imi permiteam la vremea respectiva) si ca am luat decizia respectiva.

Tot cautand variante pe care sa mi le pot permite (adica gratuite, for I was basically broke then) pentru educarea lui, am ajuns la un forum numit Animalutze.com . Am fost in observare for the longest time, punand pe ici pe colo intrebari si citind si ce intrebari aveau altii si ce raspunsuri primeau. Am legat chiar si prietenii cu unii dintre membri forumului and I gaind some faith in humanity through them. Tot acolo am observat un anume Paul, care locuia in Statele Unite si avea un Rottie si un Pitbull, care erau cei mai echilibrati, calmi si educati caini pe care eu i-am vazut vreodata pana la acel moment al vietii mele.

Paul mai intervenea cand si cand cu cate un sfat catre un membru sau altul al forumului. Nu era nici prea prea, nici foarte foarte. He was like Goldilocks: just the right amount! Sfaturile sale erau insa mereu on point! Nu devia de la subiect, nu intra in polemici, nu se considera nici miezul din nuca, nici nu era usor influentabil. Era mereu rational, scurt si la obiect. Il admiram foarte mult prin prisma abordarii.

La un moment dat, dupa cum ziceam, cand mi s-a umplut paharul, am pus si eu un topic nou si o intrebare pe forum, in speranta ca Paul imi va raspunde, legat de cum sa il calmez pe Jinx si sa am o plimbare ok cu el. Daca eram mai ok financiar, as fi mers pe varianta dresaj si cu siguranta astazi nu mai stateam de vorba aici, pe blog. Insa Universul a asezat lucrurile in asa maniera incat sa fie necesar sa dedic timp pentru autoeducare si sa fiu azi aici unde sunt, scriind pentru mine si pentru voi.

Asadar, punct ochit, punct lovit, Paul a raspuns. Si raspunsul… Dumnezeule mare, a fost cred unul dintre cele mai lungi mesaje pe care le-am citit vreodata. Cred ca am dat cateva scrolluri bune ca sa ajung la capatul lui, iar asta in contextul in care eram la calculator, cu ecran mare! Omul mi-a detaliat de-a fir a par tot ce am de facut pentru a avea o plimbare structurata sanatoasa si calma. De la calmul cand pun lesa, pana la limitarea la prag, pana la calm pe scari (stateam atunci la etajul 3, fara lift), pana la contactul vizual inainte de a iesi din scara si la toate celelalte pe care trebuia sa le mai fac in cadrul plimbarii. I was in awe!

Stiam cum erau cainii lui caci pusese cateva videos legat de ei si observasem cum raspundeau la comenzi, cum puteau fi off leash in orice context si se uitau la el dupa aprobare, erau sociabili si calmi, atat cu caini cat si cu oameni. Evident ca daca era cineva de la care sa fi luat ceva de bun, era el.

Zis si facut, a doua zi, dupa ce citisem de cel putin 5 ori cele scrise de Paul, am pus in aplicare intocmai, pe cat de bine am putut. A durat 45 min pt ca Jinx sa fie CALM cand: am pus lesa, am deschis usa, am coborat cele 3 etaje si am iesit din scara. 45 min in care daca se agita la oricare dintre etape, reluam de la capat tot procesul! Cel mai greu (in sensul de a nu ma frustra) a fost sa ma intorc cu el de jos, din fata usii de la iesirea din scara, pentru ca se agitase, si sa reiau tot procesul, yet again. Dar mi-a iesit! Si de atunci, Jinx niciodata nu a mai fost agitat la iesirea din casa!

Paul a devenit un fel de guru pentru mine si de fiecare data cand aveam cate o intrebare/situatie, mergeam catre el pentru sfatuire. I-am trimis inclusiv videos cu backpack si cum faceam plimbarea structurata. Mi-am primit si eu de la el destule „relaxeaza bratul” si „nu mai tine tensiune in lesa”. :)) I wasn’t born a dog behaviorist. 😉 A se nota ca Paul nu era profesionist. El doar invatase la randul lui si aplica ce tinea de psihologia canina. Iar pentru ca eu eram efectiv fascinata de tot ce invatam si il tot bazaiam cu intrebari, la un moment dat omul mi-a zis sa il caut pe Cesar Millan si sa aplic tot ce pot din ce gasesc.

Pana la acel moment nu mai auzisem de Cesar. Din acel moment, cand am cautat tot ce am putut gasi cu Cesar si am luat TOATA seria Dog Whisperer la puricat si vizionat si ras-vizionat, nu am mai putut vedea lumea cu aceeasi ochi ignoranti de dinainte.

Tot din acel moment am inceput sa aplic TOT ce vedeam la Cesar cu Jinx. Cainele s-a transformat efectiv! Si dintr-un caine supraentuziasmat care matura cu mine pe jos, am ajuns sa am un caine cu care oriunde mergeam eram apreciata si oamenii ma intrebau cum de este atat de educat. Aveam o relatie frumoasa, bazata pe incredere, respect si loialitate. Puteam merge oriunde cu el, inclusiv off leash, era in continuare foarte friendly cu absolut toti cainii, dar nu mai era surescitat si eu obtinusem un caine echilibrat prin propriile forte si propria documentare si trial & error.

Jinx era my partner in crime. Si in timp ajunsesem sa ajut si eu la randul meu oameni cu care ma mai intalneam prin prisma lui, ce aveau caini, si le explicam ce si cum au de facut, le aratam, iar ei erau uimiti cum cainii lor ascultau de mine. Astfel, in timp, am realizat ca psihologia canina e un „limbaj universal” care functioneaza la toti cainii, indeferent de talie, sex, rasa.

Road to Bucharest & back (big fan of car rides)

Dupa cum spuneam mai sus, in timp, in viata mea s-au schimbat lucruri: am schimbat intai casa in care stateam si zona, apoi partenerul, apoi a venit o mutare in alt oras. Jinx a plecat cu mine din Brasov, unde stateam cand l-am luat, si a ajuns la Bucuresti. Pentru ca era un caine echilibrat si adaptarea i-a fost usoara. Si din nou aici a fost apreciat de toti cu care am intrat in contact, caci era un caine aproape perfect.

Unul dintre avantajele venirii in Bucuresti a fost ca am avut ocazia sa ma vad cu oameni de pe forum, care urmau aceeasi filosofie si cu care m-am intalnit de cateva ori sa facem plimbare structurata impreuna si sa intram la tarc pentru o socializare sanatoasa. Eu nu aveam pe nimeni in Brasov cu care sa il socializez asa cum voiam pe Jinx, faptul ca acum exista aceasta posibilitate, cel putin pentru membri comunitatii noastre, este un privilegiu si un avantaj incredibil! Visam atunci sa am asa ceva pentru Jinx. Acum, cu toate ca exista, unii oameni nu apreciaza acest lucru la adevarata lui valoare, nici pe departe.

Fast forward through yet another failed relationship si o mutare necesara, de data asta in chirie (ceea ce eu nu mai avusesem pana la momentul respectiv), am ajuns intr-un punct critic in relatia cu Jinx. Punctul la care a trebuit sa ne despartim. 😦

Stiu ca probabil o parte din cei ce vor citi aceste randuri ma vor judeca si imi asum asta. Imi doresc de asemenea sa fiu reala in acest blog, tell things how they are or were and show you my true self & the whole truth & nothing but the truth. Consider ca am facut ce am putut mai bine in circustantele respective si de asemenea, in hindsight, din nou, daca lucrurile nu se intamplau exact asa, cel mai probabil astazi nu eram aici, facand asta si scriind aceste randuri.

So here comes the hard part!

Era prin 2013, cand m-am despartit de omul pentru care ma mutasem in Bucuresti. Pana la acel moment, am locuit cu el niste ani, impreuna cu Jinx si Negra & Lisa (da, aparuse si o a doua pisica intre timp, neprogramata, ramasa in urma catorva incercari de rescue si foster de-ale mele; nu am reusit sa ii gasesc familie pret de 1 an asa ca a ramas cu mine), el avand propriul apartament (so no rent).

Eu castigam ceva din activitatea pe care o faceam la vremea respectiva, dar nu suficient cat sa sustin o chirire in Bucuresti, sa intretin o masina (aveam un Golf 3 atunci) cu cheltuielile aferente, 3 animalute si pe mine insami. Asadar la momentul despartirii, a trebuit sa iau o decizie daca raman in Bucuresti, in ciuda celor de mai sus & I make it work somehow, sau merg inapoi la Brasov si stau cu parintii, sora si bunica, in acelasi apartament (la 26 de ani, not my best option).

Dupa ceva dezbateri cu parintii, care mi-au oferit un mic suport de inceput, am decis sa raman in Bucuresti & strive to make things work. Which they did in some way, shape & form, for a while, gasind o varianta sa locuiesc cu o colega de apartament si sa impartim o chirie. Nu a fost fun sa gasesc modalitati de a ascunde animalutele de ochii proprietarilor, care nu voiau neaparat blanosi in apartament. But again, made it work somehow. For a while at least.

Apoi, am inceput o noua relatie. Care in timp a venit cu o propunere sa ne mutam impreuna intr-o chirie diferita (tot cu colegi de apartament, de data asta 4 camere, dar si 4 oameni, dintre care 2 nu formau un cuplu), alta zona, alta poveste. Cumva, trebuia sa aleg intre a fi cu persoana respectiva (de care eram foarte indragostita), a face sa functioneze lucrurile si cu animalele si sa am si o activitate suficient de dedicata incat sa imi castig existenta si sa imi mai ramana ceva la finalul zilei. Dupa multe dezbateri rationale, mai mult decat emotionale, am ajuns la o concluzie sfasietoare pentru mine, dar cumva necesara la acel moment pentru a putea sa move on: masina trebuia vanduta caci manca bani efectiv iar Jinx trebuia sa ajunga la o alta familie, caci implica mult timp, pe care eu nu il aveam daca voiam sa fac ceva in antrepriza respectiva.

Am rumegat-o pe toate partile, si oricum as fi dat-o, cel putin pentru momentul respectiv, asta era situatia si astea erau solutiile cele mai potrivite. Asa ca am mers cu Jinx si cu masina la Ciumernic (satul unde mi-am petrecut primii 3 ani de viata si tara la care ma intorc de fiecare data cu drag). Am hotarat ca Jinx sa stea, cel putin temporar, cu unchiul si matusa mea de acolo, la curte, unde puteam sa il vizitez ori de cate ori mi-as fi dorit, si de unde il puteam lua oricand circumstantele mele ar fi permis-o.

Ei l-au primit initial indoiti si eu evident ca eram cu inima franta ca trebuie sa las un caine invatat cu plimbari zilnice, cu structura, cu mancare cat de cat ok (atunci oricum doar visam sa ii dau Orijen sau lucrurile sanatoase si suplimentele pe care acum Universul ne ajuta sa le oferim animalelor noastre), cu caldura in interior etc, la tara, la curte, unde cine stie ce va primi de mancare (ii lasasem catva, dar ii va fi tinut doar vreo saptamana). Le-am spus sa imi dea telefon indiferent cu ce s-ar confrunta in ce-l priveste ca voi face tot posibilul sa ajut fie de la distanta, fie sa vin fizic.

Apoi, am trecut pe la Brasov, am lasat masina spre vanzare si m-am intors cu maxi taxi la Bucuresti, iar in decurs de o saptamana eram mutata cu noul iubit. Mi-am facut insa nenumarate mustrari de constiinta, am avut ceva nopti efectiv nedormite, sunam periodic sa vad cum este Jinx si chiar pana aproape de stingerea lui din viata, am avut remuscari (cu toate ca imi impuneam mereu ca atunci cand il vad, sa fie o intrevedere happy, nu cu mila si nici cu vinovatie, ori supraentuziasm, ca sa nu ramana cu starile astea sau sa dezvolte anxietate de separare dupa aceea) legat de renuntarea la el, in contextul in care era efectiv cel mai bun caine ever.

Am fost in survival mode, pisicile puteau ramane, el nu, la momentul respectiv & for the longest time. Ce am facut mereu insa a fost sa il vizitez, si sa il scot in plimbare structurata si de explorare, de cate ori aveam ocazia.

One of Jinx’s first structured walks, in nature, after moving to Ciumernic

Ma asiguram ca daca ajungeam prin Brasov, dadeam o fuga si pana la el, sa il perii, sa il scot in plimbare, sa il deparazitez, sa petrec timp cu el, sa ii aduc mancare mai calitativa etc.

Nu se intampla atat de des cat mi-as fi dorit, insa nu ratam nicio ocazie de genul. El s-a adaptat foarte bine la viata la curte, in orice anotimp, iar unchiul si matusa s-au atasat mult de el, si el de ei. Nu a fost niciodata pus pe lant sau tratat prost, dimpotriva, unchiul, cand mai putea il mai scotea prin sat pe lesa, asa cum stia el, iar matusa ii mai strecura cate o cana de lapte extra cand avea. Insa au trecut asa niste ani, eu am fost on & off cu relatia respectiva, m-am mai mutat inca odata in alta zona, cu aceeasi persoana, apoi o mutare separata, tot in chirie, unde eram eu singura si pisicile. Practic mereu era ceva ce ma impiedica sa il iau inapoi pe Jinx. Ar fi fost cumva crud, sub o forma sau alta, sa ii dau iarasi viata peste cap, odata ce se adaptase acolo si chiar si matusa imi spusese ca nu stie daca ar mai putea sa il dea inapoi.

One of our exploration trips together, in another village
Having him smell, see, hear & touch different surfaces & places

Asadar Jinx a ramas cu ei, era cainele meu, dar locuia cu ei. In timp eu m-am mutat din nou, de data asta la Tineretului, trecusera niste ani de dupa ce Jinx nu mai era cu mine, si am inceput activitatea asta, concomitent cu voluntariatul la Light Into Europe si venirea lui Chilli in 2016 in viata mea si ca urmare a faptului ca in tot acest timp, din 2009 si pana la momentul respectiv, eu continuasem educarea si aplicarea conceptelor de psihologie canine invatate. Nici atunci inca nu eram stabila din punct de vedere financiar, motivul pentru care il luasem pe Chilli fiind ca, datorita timpului dedicat cresterii si educarii lui, asociatia se ocupa de toate costurile cu el (mancare, vet etc).

Dupa ce mi-am pus pe picioare brandul si activitatea in directia asta si l-am crescut pe Chilli sa fie unul dintre cei mai buni caini ghizi din generatia lui, am putut in 2018 sa imi asum real un caine al meu – Fuki, cu toate costurile aferente, si chiar daca trebuia sa intretin atat pisicile, cat si pe mine si pe el si o chirie si tot.

Pentru catva timp m-am gandit, inainte de a-l lua pe acesta din urma, sa il iau pe Jinx inapoi. Dar deja era senior (avea 10 ani, din care 5 petrecuti la tara), cu tabieturile lui de caine de curte (erau foarte mandri unchiul si matusa ca ii avertizeaza seara cand aude lucruri si ca alerteaza cand este cineva la poarta). Isi daduse singur anumite joburi, destul de productive pentru situatia data.

Asadar alegerea rationala si sanatoasa pentru toate partile implicate, a fost Fuki. Desigur ca first chance I got, am mers cu Fuki la el!

First visit with Fuki, first trip with both at Lacul Vulturilor
Still the calm confident dog I knew
Those gentle eyes will remain with me forever, engraved in my soul

Au urmat mai multe vizite impreuna cu Fuki, periodic, in care ieseam cu ambii in explorare, in diverse locuri, prin sat, pe dealuri sau chiar in day trips. Pana si Mihai a avut placerea sa il cunoasca si sa il vada in cateva randuri, in vizitele la Ciumernic. S-a indragostit pe loc, de la prima vedere! Nu aveai cum sa nu iubesti un caine ca Jinx.

Jinx & Fuki la Ciumernic in curte, circa 2020
Rasfat in iarba dupa plimbare happy go lucky attitude
Kindred spirits

La un moment dat, prin 2021, primavara, am primit un telefon de la mama. Era plansa si nu stia cum sa imi spuna ca Jinx s-a stins din viata. Eram in vizita impreuna cu Mihai, la prietena noastra Tina, cand am inchis telefonul si am izbucnit in plans. Si acum ma taie plansul cand ma gandesc la momentul ala si inevitabil curg cateva lacrimi. Jinx fusese lovit de o masina, pe langa casa matusii, caci mai iesea pe drumul pietruit si in jurul casei sa exploreze. Din pacate nu mai auzea si nici nu mai vedea bine, iar de miscat, pot spune ca la ultima vizita inainte de momentul asta, nu am putut sa mergem prea departe in plimbare. Se vedea ca oboseste rapid. S-a stins pe loc. Pe de-o parte ma bucura ca nu a suferit. A fost mai bine decat o batranete suferinda. Pe de alta parte regret ca nu am fost langa el, ca nu am putut face nimic si nici nu mi-am putut lua ramas bun fizic de la el. Unchiul si matusa au sunat-o pe mama caci le era rusine si nu au indraznit sa ma sune pe mine, de teama ca ma voi supara pe ei si nu voi mai veni in vizita.

Nu as avea cum sa fac asta, odata pentru ca imi sunt foarte dragi, iar in al doilea rand pentru ca spiritul lui Jinx este acolo. Il simt si il „vad” in curtea lor de fiecare data cand ii vizitez. E un vibe pe care l-a lasat in urma lui si pe care il regasesc mereu.

Last walk & picture together, in November 2020
My last omage to him, inked on my skin forever (circa 2023)

Jinx a fost cainele fara de care nu as fi descoperit psihologia canina. Ii datorez tot ceea ce sunt azi, in ce priveste cariera. A fost langa mine, la bine si la rau, aproape sau la distanta, in perioade foarte incerte din viata mea. A fost primul meu caine happy-go-lucky (for those of you who don’t know this, they are a rare find) si primul caine crescut de mine la care a trebuit sa renunt.

Postarea asta este ultimul meu omagiu (pe langa tatuajul pe care il vedeti mai sus) pentru el. Another way for him to be remembered and for his soul to know he was loved & cherished!

Run free, run wild, be your happy-go-lucky self & rest in power old faithful friend…

Initial asessment – what is it & why it is necessary

Quote from Pawsitively Calm (owned by Heather Arthur)

Azi am ales sa vorbesc despre evaluare, de ce se recomanda una, cum se desfasoara si ce presupune.

Am vrut sa dezbat putin subiectul pentru ca am observat ca majoritatea oamenilor nu prea stiu cu ce se mananca o evaluare, de ce este necesara, unde si cum are loc etc. So let’s dig in!

In primul rand o evaluare a patrupedului de catre un profesionist este mereu binevenita, mai ales daca acesta nu a avut parte niciodata de una. De ce? Pentru a afla cu cine stai in casa, so to speak. Pentru o analiza generala a cainelui tau, dar mai ales pentru a invata tu cum sa interactionezi cu acesta.

Oamenii ce ne contacteaza de multe ori vor direct sa lucram la problema pe care ei cred ca o au, in cadrul sedintelor de abonament. Insa asta este ca si cand ai merge la medic, ai tranti usa de perete si ai intreba omul din fata ta ce tratament iti trebuie si cat costa! 🙂 Intelegeti cum asta este destul de absurd, inaintea unui consult in prealabil? 😉

O evaluare este necesara si inainte de a lasa cainele in pet sitting/boarding undeva, majoritatea profesionistilor care au astfel de servicii solicita acest lucru, inclusiv noi!

Acum, nu stiu altii cum sunt, vorba lui Creanga, insa evaluarea asa cum o vedem si facem noi, dureaza aproximativ 2 h si are loc in mediul cainelui pe care il evaluam, fie ca acesta este un caine de curte sau unul de apartament. Multi oameni ce ne contacteaza isi doresc cu tot dinadinsul sa ne povesteasca totul la telefon sau pe Whatsapp, legat de cainele lor. De cele mai multe ori refuzam sa discutam in detaliu din mai multe motive:

  • Oamenii vor sa povesteasca pentru a se asigura ca am mai avut astfel de cazuri si au rezolvare situatiile cu care se confrunta (din experienta noastra de pana acum, nu prea exista caz care sa nu aiba rezolvare si nici nu prea sunt situatii cu care sa nu ne fi confruntat niciodata, asadar discutia este inutila, dat fiind ca in evaluare urmeaza sa discutam pe larg fiecare detaliu legat de cazul si cainele in speta)
  • Pentru mine ca om dar si ca profesionist, este mai ok (stiu, paradoxal) sa nu stiu foarte multe detalii dinainte sa vad pe viu cainele, omul si relatia dintre ei (asta deoarece din perspectiva umana, pot cu usurinta sa prejudec cainele si sa imi creez o imagine falsa despre caz, nu rare fiind cazurile cand omul interpreteaza gresit comportamentul cainelui, astfel incat eu vin biased deja cu o imagine si credinta ca am de-a face cu un caine reactiv/agresiv de exemplu, iar el este pur si simplu nesigur si oamenii interactioneaza gresit cu el, lucru care ma poate afecta si imi poate afecta interactiunea cu cainele cat si starea emotionala prealabila intalnirii; iar din perspectiva profesionala, merg din nou cu o prejudecata, crezand ca stiu despre ce este vorba, si deja pot merge cu solutii standard, fara sa iau in calcul individualitatea cainelui, lucru care din nou ar fi gresit dar o capcana in care este usor sa cazi, daca crezi ca stii in loc sa te asiguri; the mind works in mysterious ways, never underestimate its power & the power of the subconscious)
  • And last but not least, de asta ne vedem la evaluare, ca sa discutam toate aspectele ce tin de respectivul caine si caz, de ce sa vorbim pret de 30 min (timp pretios pt ambele parti implicate) despre aceleasi lucruri pe care le vom discuta oricum la fata locului? Am observat o dorinta destul de mare a oamenilor sa povesteasca moartea caprioarei inaintea intalnirii initiale. Don’t get me wrong, inteleg nevoia de a fi ascultat si auzit, insa din nou, de asta ne intalnim fizic (sau online, dupa caz) pentru a te asculta si a aloca respectivul timp si rezolvarii problemei (hence sa fim eficienti), nu doar pentru a ne plange despre aceasta (you have therapy & friends for that).

O alta obiectie sau intrebare pe care o mai primim este de ce are evaluarea loc in casa respectiv curte daca de exemplu problema acestuia este ca trage in lesa sau este reactiv la caini.

Ei bine, evaluarea porneste si va porni mereu din mediul cainelui, pentru ca problemele de baza, in special cele din relatia om-caine, acolo isi au radacinile! Nu pe strada, nu in apropierea cainelui celuilalt, nu in imbracamintea omului de la salubrizare etc. Nope, problema voastra porneste in 99,99% din cazuri, din CASA! Practic daca tu nu ai un minim de control pe propriul caine, sub propriul acoperis, iar perspectiva cainelui este ca he’s king of his castle, atunci sansele ca acesta sa te asculte afara sunt minime spre nule. De asemenea, tot in mediul cainelui putem observa cine este acesta cu adevarat: cat de dominant se considera prin prisma privilegiilor si libertatilor care i s-au oferit on a silver platter; cat de agitat, suprastimulat, reactiv este atunci cand vine un strain pe teritoriul lui; cat de speriat este daca cineva incearca sa interactioneze cu el; cat de maleabil este cand i se cere sa faca ceva (de exemplu o comanda sau sa opreasca un comportament); cum se comporta cu celelalte animale ale casei (pisici, papagali, rozatoare etc); cum interactioneaza cu toti membri familiei (fie ei copii, adolescenti, adulti sau batrani) samd.

Cainele poate fi cu totul altul in mediul lui fata de afara, de unde si considera oamenii ca au o problema in respectivul mediu, nu acasa. Cainele poate fi super in casa si sa se transforme in Cujo afara sau invers, poate fi exceptional in alt mediu fata de al lui si in casa sa faca paza pe teritoriu mai ceva decat cainii special antrenati pentru asta. Oh, you name it, I’ve seen it! 😀

Desigur, faptul ca evaluarea incepe in casa (de unde apropo, ne putem da seama atat despre caine cat si despre omul care sta in fata noastra), nu exclude faptul ca aceasta va continua acolo unde problemele isi fac cunoscuta prezenta. Deci da, daca al tau caine este reactiv la caini sau trage in lesa excesiv, vom merge si afara, in cadrul evaluarii, acolo unde te confrunti cu acele probleme. Si vom veni cu solutii in urma analizarii acestora. Nu vom sta doar in casa/curte (sunt foarte mici exceptii de la aceasta regula)!

Ce se discuta/puncteaza in cadrul evaluarii:

  1. Observam primele interactiuni, prima impresie asupra cainelui, asupra omului si asupra relatiei dintre ei si ne cunoastem cu totii
  2. Discutam despre problemele pentru care am fost chemati dar si despre istoricul cainelui, programul lui zilnic (rutinele), stilul de viata al omului cu cainele si in general, programul omului de zi cu zi, daca a mai avut caini in trecut si daca acestia s-au confruntat cu probleme de comportament
  3. Educam omul in ce priveste psihologia canina, despre perspectiva cainelui sau asupra lucrurilor si despre nevoile atat fiziologice cat si cele psihologice ale acestuia si elucidam care sunt motivele/cauzele aparitiei problemelor cu care se confrunta (asta este partea care de obicei nu place oamenilor, dat fiind ca in cele mai multe cazuri problema este la ei si este greu sa renunte la satisfactia lor emotionala pentru binele blanosului din dotare; nu voi intra mai mult in detaliu caci am mai discutat pe marginea subiectului aici)
  4. Observam cainele in situatiile in care apar problemele de comportament si observam abordarea stapanului in ce priveste respectiva situatie; Observam de asemenea ce instrumente/tehnici foloseste omul si de ce
  5. Preluam cainele de la stapan pentru a-i observa reactiile cu alt handler, eventual schimbam instrumentele folosite cu unele potrivite situatiei, adresam problemele acolo unde este posibil si timpul/situatia permite; Calmam cainele in contextul respectiv pe cat posibil (toate sub observatia stapanului in majoritatea cazurilor)
  6. Predam cainele inapoi stapanului, pe noul instrument si ajutam stapanul sa inteleaga mecanica si ce are de facut in contextul respectiv, cat si restauram relatia (din nou, pe cat se poate in timpul mentionat) astfel incat stapanul sa reprezinte liderul benevolent, de la care cainele primeste informatie de valoare, ghidaj si protectie
  7. Facem un rezumat si tragem concluziile, oferim un set de informatii (inclusiv o minuta a celor discutate in cadrul intalnirii) pe Whatsapp, pentru a le avea oricand la indemana stapanul, ii lasam cateva teme de lucru, dupa caz, si un timp mediu de o saptamana pentru a le pune in aplicare (timp in care poate reveni cu intrebari catre noi, updates sub forma scrisa, inregistrata sau video si feedback general legat de cum merg lucrurile in urma evaluarii); De asemenea, fiecare persoana care ne-a contactat pentru o evaluare, primeste invitatia de a se alatura grupului nostru de Dog Psychology, care are rolul de a o ajuta sa fie conectata la procesul de reabilitare a cazului sau si sa continue sa invete despre psihologia canina (bonus, are acces la comunitatea noastra de stapani educati si caini echilibrati, cu care se poate intalni in cadrul plimbarilor structurate organizate ad-hoc, in zona sa si nu numai).

Da, toate astea in 2 h (uneori poate fi putin peste acest timp)!

Dar sunt si oameni ai caror caini nu au probleme de comportament (cel putin nu in perceptia lor), caci abia au luat catelul si inca nu au terminat schema de vaccinuri. Nu este nicio problema nici in acest caz! Evaluarea se poate face fara probleme strict in mediul cainelui, practic nu se parcurg pasii 5-7 mentionati mai sus, acestia fiind inlocuiti cu comenzi de baza pe care stapanul le poate lucra in casa, ritualuri de masa facute corect, abordarea efortului fizic si mental in casa cat si potty training si crate training (creionarea unui program care sa ajute stapanul sa treaca prin acest proces cat mai usor si fara accidente, cat si cainelui sa ii vina in sprijin astfel incat sa il degreveze de decizii care de cele mai multe ori sunt prea complexe pentru varsta respectiva).

You get your money’s worth and more, either way, and that’s a promise!

Si nu, nu trebuie sa astepti pana la o anumita varsta a cainelui pentru a incepe sa te educi legat de abordarea lui si nici pentru a incepe educarea acestuia. Educarea cainelui incepe de la prima voastra interactiune si continua pentru tot restul vietii acestuia alaturi de tine!

Deplasarile le facem in Bucuresti si zonele limitrofe de obicei, avand insa si posibilitatea evaluarii online pentru cei care sunt la foarte mare distanta.

Evaluarea online difera ca structura strict prin lipsa partii practice a acesteia, analizarea cazului si informatiile primite fiind absolut similare si la fel de valoroase in rezultatele obtinute ca si cea fizica (am avut o multitudine de astfel de cazuri, unde rezultatele nu au intarziat sa apara, odata ce omul a pus in aplicare cele invatate, asa cum le-a inteles si a putut el).

Si desigur, ne putem deplasa daca se doreste acest lucru, in cadrul programului Dresori Calatori (Traveling Dog Behaviorists), in diverse zone ale tarii (in cateva cazuri chiar si in afara tarii), pentru a lucra hands on. Vom discuta pe indelete cu alta ocazie legat de acest serviciu!

Despre asta este vorba in cadrul evaluarii, pentru asta este importanta (practic este o oglinda a relatiei dintre tine si cainele tau) si chiar necesara, inaintea oricarui alt lucru (sedinte de lucru, pet boarding etc).

Recomand de asemenea, daca ai beneficiat de o evaluare acum mai bine de 2-3 ani (si nu ai continuat cu sedinte sau sa fii in contact cu cineva din domeniu sau cu noi), sa programezi o reevaluare a cainelui tau si a relatiei voastre de catre un specialist! Multe lucruri se pot schimba in 2 ani, voi (atat tu cat si cainele) nu mai sunteti aceiasi si un refresh (atat al informatiei cat si unul al perspectivei) nu strica niciodata.

That’s all folks!

If you like what you’ve read, share this post with your friends & on social media. If you didn’t benefit from an initial asessment yet, what are you waiting for?!

DM un on Instagram or Facebook & let’s meet up! 🙂

Start It Right & Vanya

Vanya at 1,5 months

Am vrut de ceva timp sa scriu despre Start It Right sau ce inseamna primii pasi in viata alaturi de caine si a cainelui alaturi de tine.

Sunt mai multe motive pentru care voiam sa abordez tema asta:

  • Vin Sarbatorile si statistic vorbind va fi o explozie, ca in fiecare an, de oameni ce vor darui sau vor primi in dar un caine (sau animalut de orice fel)
  • Oamenii chiar nu sunt constienti ca exista un serviciu de genul Start It Right pe piata (adica daca tot vrei sa faci un cadou special si care sa „dureze” in timp, decat sa-i oferi persoanei dragi un suflet viu, mai bine ii oferi posibilitatea sa lucreze cu oameni ca noi, care sunt specializati in domeniu, si care o pot ajuta sa isi aleaga exact cainele de care are nevoie astfel incat lucrurile sa mearga ca unse in ce priveste viata lor impreuna)
  • S-au aliniat planetele si a venit Vanya in viata noastra

Asadar le vom lua pe rand, punctand fiecare element in parte!

  1. Daruirea unui caine/animalut cadou de Sarbatori.

PLEASE DON’T DO THAT!

Un caine (si un animal in general) este o responsabilitate mult prea mare ca sa fie o surpriza for an unexpecting relative or friend! Ganditi-va ca nu este doar o distractie de moment sau o jucarie de plus umblatoare care sa-l tina ocupat pe cel mic pret de cateva zile. Mai mult, este si o responsabilitate (cu un sentiment de vinovatie atasat in caz de refuz) plasata pe umerii respectivei persoane!

De asemenea, NU OFERITI CADOU CAINI COPIILOR MAI MICI DE 10 ANI! Nu sunt inca nici capabili sa aiba grija de ei si nici sa isi asume responsabilitati atat de mari! Indiferent cat v-ati putea dori sa va indepliniti voi, ca adulti, anumite nevoi din copilaria proprie, oferindu-le ceea ce nu ati avut voi copiilor vostri, nu este aceasta cea mai buna varianta. Toata responsabilitatea si timpul necesar educarii si cresterii cainelui (care nu difera cu mult din punct de vedere al costurilor de orice fel – timp/bani – fata de cea a cresterii unui copil) vor pica tot pe umerii vostri, indiferent de promisiunile copiilor vostri ca vor avea grija.

Am vazut mult prea multi caini cedati altor familii sau mai rau, la adaposturi, pentru ca s-au plictisit copiii de ei, pentru ca parintii nu mai au timp sa se ocupe, caci copiii au zis ca o vor face dar nu au facut-o, pentru ca nu se gandeau ca necesita atata timp etc.

Please refrain! Respirati de 5 ori si think twice dupa cum zicea Celine Dion.

2. Start It Right!

Dupa cum ziceam, daca va ganditi serios ca este momentul sa va faceti cadou voua insiva un caine de Craciun, sau familiei ori cuiva drag, atunci o solutie mult mai sigura ca lucrurile nu vor deraia la prima adiere de vant este sa va orientati catre un serviciu de tip Start It Right (si sa va oferiti voua sau celor dragi acest serviciu drept cadou, mai degraba decat a va avanta direct catre un suflet, dintr-o decizie pur emotionala).

Cum poate ajuta un astfel de serviciu? Simplu! Un specialist (in cazul nostru chiar 2 – eu si Mihai) va va lua frumos de manuta si va sta cu voi si cu toata familia sau, daca este vorba despre o persoana draga, cu acea persoana, la masa si vom dedica o zi intreaga analizarii stilului vostru de viata, a energiei (atat fizica, cat si atitudinea) fiecarui membru al familiei, a conditiilor de viata in care urmeaza sa fie adus cainele, a timpului fiecarui membru al familiei in parte, a programului dupa care functioneaza fiecare membru individual al familiei, cat si familia as a whole etc.

Vom comanda sau pune pe lista toate cele necesare din punct de vedere tehnic si calitativ convietuirii cu cainele. Vom gandi locurile unde are acces in spatiul de convietuire si cand, vom stabili de comun acord responsabilitatile fiecarui membru al familiei cu cainele si ce vom face in diferite scenarii ce pot aparea in viata. Ne vom lua atata timp cat este necesar pentru ca toate lucrurile sa fie bine puse la punct.

Daca viitorul membru patruped al familiei nu este primul, adica daca in casa mai exista alte animalute (caini/pisici in speta), vom analiza si evalua inclusiv energiile lor si va vom da teme de lucru pentru ca ele sa fie ok cu blanosul ce urmeaza sa se alature familiei. Ne vom asigura ca TOTI membrii familiei (umani sau patrupezi) sunt luati in considerare inainte de a aduce o alta energie in mediu.

Vom hotari impreuna daca ceea ce se potriveste in mixul vostru familial este un pui, un adolescent, un caine matur sau un senior (in functie si de ceea ce va doriti cu totii). Vom stabili daca va fi un caine de rasa (cu pedigree) sau un metis (din nou luand in considerare dorintele voastre). Vom stabili, daca se doreste un caine de rasa, ce rasa dintre cele dorite se potriveste familiei/individului (daca vorbim despre o singura persoana) sau daca deja sunteti setati pe o rasa anume, va vom da din cunostintele noastre legate de acea rasa si va vom recomanda diverse carti/articole/video/documentare/site-uri/pagini social media de urmarit, asfel incat sa fiti asumati in decizia luata si sa stiti cu ce caine urmeaza sa convietuiti.

Veti avea apoi o saptamana la dispozitie pentru a va asigura ca puneti in aplicare totul, comandati toate cele necesare si va documentati pe toate directiile in care veti primi teme (inclusiv ca le aplicati in practica).

Dupa o saptamana, timp in care si noi ne vom face temele in ce priveste noul catel, vom dedica o zi sa mergem in vizite diverse.

Daca decizia este catre un caine de rasa, vom vizita canise (fie fizic, fie online), vom discuta cu crescatori, vom socializa cu oameni ce detin caini din acea rasa, din grupul nostru de clienti si nu numai (pentru a vedea si indivizi adulti din rasa respectiva, cat si pui, adolescenti sau seniori) si pentru ca intre timp noi ne vom fi interesat de cuiburi cu pui disponibili din acea rasa, vom merge sa alegem un pui/caine (depinzand de dorintele ce tin de varsta).

Alegerea va fi facuta de comun acord (va vom ghida in a alege energia potrivita pentru voi ca si familie). Alegerea nu inseamna ca veti si pleca alaturi de el acasa! Veti rezerva puiul/cainele si veti dormi peste noapte cu decizia luata, pentru a ne asigura ca este una buna si potrivita pentru voi 100%.

Daca decizia este sa adoptati, atunci vom dedica ziua respectiva pentru a vizita 1-3 adaposturi (sau daca aveti vreunul pe care va doriti sa il sprijiniti vom merge la acela) si a interactiona cu o serie de caini. Vom alege 2-3, de comun acord, pe care sa ii trecem mai departe prin cateva teste, sa le vedem personalitatea (atat cat poate fi vazuta in circumstantele date). Vom alege unul singur, impreuna, pe care il vom „rezerva” si nu vom pleca cu el acasa. We will sleep on it also, sa ne asiguram ca toata lumea e multumita cu decizia luata 100%.

In functie de situatie, fie vom merge a doua zi si vom lua catelul, in ambele situatii (cumparare/adoptie), fie vom mai astepta, dupa cum dicteaza circumstantele. In orice caz, in decurs de maxim o saptamana, vom merge din nou impreuna si vom dedica o zi acomodarii cainelui cu familia, in noul spatiu, cu celelalte animalute din spatiu etc.

Ne vom asigura ca la finalul zilei respective veti stii exact ce aveti de facut in fiecare zi pentru a avea un caine echilibrat si o relatie frumoasa pe tot parcursul vietii voastre impreuna!

Veti avea acces la noi evident, dar si la diverse resurse pentru a studia constant si a va aprofunda cunostintele in ce priveste psihologia canina, acces la evenimente de grup si diverse promotii.

Practic ne vom asigura (cat tine de noi bineinteles) ca niciodata nu veti avea nevoie de reabilitare a comportamentului cainelui!

Nu-i asa ca suna extraordinar de bine si ca te intrebi acum de ce nu exista un astfel de serviciu cand ti-ai luat tu caine? Sau ca l-ai recomanda oricui ar vrea sa-si ia un caine dar nu stie de unde s-o apuce (poate chiar si daca stie de fapt)?

Ei bine el exista! Si personal cred cu tarie ca daca oamenii ar primi un astfel de cadou de Craciun vs un animal in carne si oase, ar scadea radical rata de abandonuri aparute in general dupa trecerea sarbatorilor si chiar overall.

De Craciun fii mai bun si ofera know-how! 🙂

3. Planete aliniate si Vanya:

Acum haideti sa vorbim despre Vanya (be advised, there’s gonna be a photo dump)!

Prima poza din articol este una dintre primele ei poze clare, restul sunt mai mult videos in care este destul de greu sa o distingi pe ea de fratele ei colorat relativ la fel.

Care este povestea Vanyei? Ei bine, dragii babei, asezati-va pe langa semineu caci va dura putin. Luati-va ceaiul cu iz de scortisoara si faceti-va comozi la lectura!

Mihai la prima interactiune fizica alaturi de Vanya si fratii/surorile de cuib (in fundal este si mama lor, in dreapta)

Povestea Vanyei incepe in urma cu multi ani, cand am decis sa notez intr-o lista toate rasele de caini cu care m-as vedea la plimbare si convietuind. Una dintre aceste rase era Bullmastiff (unul dintre motive fiind ca dintre rasele molossoide si falcoase, era cel care lasa cele mai putine bale – nicidecum deloc insa)!

I always had it in the back of my mind ca dupa Akita va veni Bullmastiff. Nu stiam exact cand pentru ca depindea de multi factori, printre care eventual si sa am propria locuinta, nu sa stau in chirie, caci mai greu cu 2 caini talie mare respectiv gigant astfel.

Meanwhile, a venit Mihai in viata mea, long story short, circumstantele s-au schimbat, Fuki era la varsta potrivita sa fie un exemplu pentru un pui, noi doi ca si cuplu eram pregatiti sa ne asumam un pui inca din 2021, iar stilul de viata o permitea de asemenea. A trebuit sa mai asteptam putin pentru a termina tot ce tinea de nunta noastra in 3 acte si pelerinajul pe Camino de Santiago.

Practic din Noiembrie 2022 erau toate asezate, mai lipsea doar sa intram in legatura cu un crescator legitim, pe care eu personal il urmaream de vreo 4-5 ani in social media, caci venea highly recommended si de catre alti crescatori legitimi si buni din Romania – Andrei Tenu.

Asa ca la finalul lui 2022 am mers sa vizitam canisa, sa discutam cu dansul despre Bullmastiff ca rasa, sa ne zica pro’s and con’s, sa il descoasem legat de viitoarele cuiburi si sa ne cunoastem ca oameni. Ne-a placut foarte mult si am avut chimie, iar cainii lui erau incredibili atat in fenotip cat si in temperament. Ne-a picat cu tronc o catea pe care urma sa o monteze in 2023, care era brindle (avem un soft spot si noi ca suntem oameni la aceasta culoare) si avea un temperament exceptional (this will be important later in the story). A fost de altfel prima data cand am interactionat fizic cu rasa, deci un imprint in mintea mea/noastra!

Am tinut legatura cu omul si fara sa devin deranjanta (sper), mai aruncam pastila puilor cand si cand. Am descoperit ca se pregatea o monta cu un sire campion din UK si eram cu sufletul la gura sa vina anuntul confirmarii montei!

Intre timp in primavara am fost sa o cunoastem si vizitam si pe Katarina, un trainer din Germania care are la randul ei, nu unul, nu doi, ci 3 Bullmastiffs ai ei. Unul dintre ei, Bonsai, mascul brindle (see how that kept popping up), ne-a furat inimile si toti 3 erau incredibili ca temperamente! Asadar am vazut si cum arata un Bullmastiff educat.

Din pacate dupa niste luni bune, acesta intarzia sa apara. Asadar am mai aruncat o intrebare numai ca sa aflu ca din pacate monta nu va mai avea loc din cauza unor schimbari personale majore in viata lui Andrei. Dissapointing was an understatement! Asta am aflat undeva pe la finalul lui Mai 2023. Noi fiind gata de a avea puiul si cu totul asezat in sensul asta (de la mediu si stil de viata, la financiar, la emotional etc). Insa solutia salvatoare a venit tot de la Andrei – facuse o monta de curand cu masculul lui brindle – Pike!

Pike ne cazuse si el cu tronc la vizita initiala, caci si el era ditamai animalul si brindle. Asadar am vazut luminita de la capatul tunelului – timing-ul era potrivit si noi puteam sa ne bucuram de un pui dintr-o monta legitima si genetic sa fim incredintati ca lucrurile stau bine, bine de tot, stiind ca Andrei este un crescator setat pe conservarea rasei sale si care face toate testele posibile pentru a se asigura ca nu ies pui cu probleme (evident dupa cum o fi si norocul cu genele recesive) din montele sale.

Ne-a lasat contactul lui Marko Garri, crescatorul ce detinea femela cu care Pike a avut monta, care locuieste in Serbia. Evident ca in urmatoarea clipa i-am scris si astfel am continuat conversatiile cu acesta, care a fost foarte deschis si mi-a raspuns la toate intrebarile posibile (primul semn al unui crescator bun – e disponibil sa raspunda la intrebari la modul cel mai sincer). Spun „mi-a” pentru ca trebuie sa recunosc ca legatura cu ambii crescatori, cu Katarina, cat si tot procesul a fost sub o forma sau alta mai mult sub egida mea, consultandu-ma cu Mihai insa pe tot parcursul procesului, normal. Eu sunt de obicei cea care isi face research-ul si isi „baga coada” in toate relatiile cu toti oamenii din domeniul nostru, sub o forma sau alta, Mihai fiind cel care apoi ma ajuta si sprijina, ori imi este suport, in a pune planurile in aplicare. We work best together, one without the other would be much harder.

Asadar am primit toate testele pe care femela sa le avea pe parte de sanatate, toate titlurile pe care le avea in diversele expozitii nationale si internationale si raspunsuri la orice alte intrebari i-am adresat. La nici o luna dupa ce am intrat in contact, intr-o seara de Iulie fatidica (zic asta pentru ca vestea a venit pe data de 4 Iulie – seara, data de 4 fiind si data la care in fiecare luna noi ne sarbatorim inaintarea cu cate o luna in relatia noastra), am primit vestea fatarii cuibului V al Helenei (asa o cheama pe mama Vanyei)!

Erau 5 pui sanatosi, dintre care 3 femele si 2 masculi (cate o femela din fiecare culoare din standardul rasei – brindle, fawn, red si un mascul red si unul fawn). Evident ca ne-au tresarit sufletele si ca, fiind oameni si noi, repet, ne-au picat ochii pe femela brindle (the underlying story being that Mihai was always joking around that we’ll have a brindle female, cause the one from Andrei settled into our souls).

Am luat-o si ca pe un semn, cu toate ca eu mereu ziceam „hai sa nu ne precipitam nici pe femela, nici pe aspect pana nu le vedem energia pe parcurs”. Ziceam asta, insa trebuie sa recunosc ca undeva in adancul sufletului imi doream sa fie potrivita respectiva femela si ca energie. Ce ti-e si cu asocierile astea si cu imprintul emotional, oricat ai fi tu de rational si cu gandire critica, tot te „atinge” putin si te duce slightly in directia emotionala a lucrurilor.

Marko ne-a tinut la curent constant cu evolutia cuibului, nu a solicitat rezervare in avans (lucru rar intalnit intre crescatori) si nu a zis niciodata Nu la nicio solicitare din partea noastra. Inca din primele zile incepeau puii sa-si arate energia si mici fineturi ale comportamentului (se putea observa care se lupta cel mai mult pentru tzatza, care era mai blegut etc).

Venind videos constant, am putut observa cuibul in toate etapele: prima saptamana, cand puii nu au decat simtul mirosului si cel tactil; a doua saptamana cand incep sa deschida ochii si sa observe mediul, mama, fratii etc; a treia saptamana cand apare auzul, si incep sa perceapa sunetele din jur, vocea umana, sunetele pe care le fac mama si fratii samd.

Pentru ca ochii ne cazusera pe femela brindle, am fost putin mai atenti la ea in interactiuni. Am avut ochi pentru toti, dar mai mult pentru ea, trebuie sa recunosc. Energia s-a nimerit ca a fost si una seemingly potrivita pentru ce cautam noi.

A venit apoi si prima luna si apoi usor usor a doua (momentul in care trebuia sa luam o decizie legata de alegrea puiului nostru). Pe langa videos cu interactiunile puilor intre ei, ale lor cu mama si cu oamenii, inclusiv copiii lui, i-am cerut lui Marko sa ne faca un test Volhard pentru toti puii inainte de a lua o decizie, lucru la care din nou a raspuns afirmativ. Ne-am uitat atenti la reactiile tuturor puilor la toti stimulii testului, am vazut si lucruri ce nu ne-au placut, la unii sau la altii, cat si unde erau punctele pozitive ale fiecaruia. Niciunul nu statea prost, nici ca temperamente, nici la diversele teste. Insa noua tot ni s-a parut ca femela brindle le-a cam trecut cu brio si era potrivita ca energie pentru noi (in hindsight cel mai probabil am fost si putin biased).

Asadar am luat decizia impreuna cu Mihai si i-am transmis lui Marko alegerea noastra – femela brindle!

Din nefericire, in exact termenul mentionat de el pentru luarea deciziei, a luat o decizie si un alt crescator cu care el era in legatura, care la randul lui era in discutii pentru un pui din cuib. La o zi dupa ce am comunicat decizia Marko ne-a spus cu multa parere de rau si fiind vizibil pus intr-o situatie incomoda la randul lui, ca respectivul crescator era setat tot pe femela brindle si ca i-a promis prima alegere, nefiind pana la acel moment discutia despre respectiva femela, exact in ziua alegerii s-a sucit si nu era chip sa il intoarca in decizie (ne-a explicat si cum din pacate respectivul crescator, din SUA, avea si ceva influenta in lumea expozitiilor, mai ales in ce priveste rasa, si nu isi dorea probleme din punctul asta de vedere).

I-am inteles perspectiva, cu toate ca ne-a lovit cumva in moalele capului, noi fiind cu ochii de la inceput pe ea si fiind intamplator si cu energia potrivita (sau cel putin asa vazusem la momentul respectiv). Eu eram cu Robert in drum spre o sedinta cand am aflat vestea, Mihai era acasa cu alte treburi. Eu m-am abtinut cu greu sa nu plang cu bocete, iar la sedinta nici acum nu stiu cum de m-am remontat sa am o energie ok pentru cainele si omul cu care urma sa lucram.

Ajunsa acasa, i-am dat vestea lui Mihai. Am avut o decizie grea si apasatoare pentru sufletele noastre de luat! Am plans impreuna, caci l-a afectat si pe el cel putin la fel de tare, i-am aratat toata conversatia cu Marko, a inteles ca am tras cu dintii si cu frumosul si cu uratul si cu toate aptitudinile de negociere pe care le aveam sa ne pastram alegerea. Am contemplat daca sa ne mai luam pui sau nu. Am mai plans o tura. Ne-am si contrat putin in ce priveste rasa, el fiind omul care se adapteaza rapid. Eu fiind cea setata in her ways. Am pus pe masa si in discutie faptul ca ambii ne-am facut research-ul pe aceasta rasa, nu pe alta.

Am mai dat oful afara putin, apoi ne-am remontat, ne-am inteles unul pe celalalt discutand toate alternativele, l-am inteles si pe Marko (care si-a cerut scuze si ne-a facut inclusiv un discount pentru inconvenienta) si am inteles intr-un final lectia pe care Universul a vrut sa ne-o dea: cand iti doresti ceva cu incrancenare, acel ceva va fugi de tine. Surrender, let go of your ego & accept what’s presented to you!

Asa ca putin mai temperati emotional si mai putin investiti in ceva anume, dar contienti ca totusi nu are cum sa nu fie asta rasa pe care sa o avem si nici nu are cum sa nu fie asta momentul pentru ca totul se lega cumva, am mers inainte cu inima deschisa, dupa ce am dormit o noapte asupra gandului si deciziei, si l-am rugat pe Marko a doua zi sa mai faca odata testul Volhard pe ceilalti 4 pui. Voiam sa vedem si evolutia lor de la ultimul test si pana la momentul respectiv si sa luam o decizie de data asta finala.

La al doilea test Vanya a iesit cel mai bine (middle of the pack, not quite strong headed & dominant, but not an easy dog either). Nu am tinut de data asta cont de nimic altceva decat efectiv energia fiecaruia si rezultatele testului, pe langa cele mentionate mai sus ca factori in alegere. Asa ca am comunicat decizia lui Marko si a ramas Vanya 100% a noastra!

Ce a fost foarte interesant in tot procesul asta, este ca desi la prima aruncare de privire femela brindle era pentru noi, cumva senzatia (uitandu-ma in urma) a fost ca atunci cand ai un crush pe cineva care este tipul tau si fie ca ajungi sa ai o relatie sau nu, la pierderea respectivei persoane simti ca ti s-au innecat toate corabiile, ca apoi sa constati ca nu era cine trebuia in the first place si ca persoana care a venit in locul respectivului/respectivei iti aduce efectiv un sentiment de pace interioara si liniste/calm.

Cam asa a fost senzatia mea dupa ce am luat hotararea sa mergem pe drumul asta cu Vanya. A fost un sentiment de usurare ce a urmat deciziei si o liniste interioara care s-a asezat peste suflete, aducand in urma ei increderea ca am facut alegerea cea mai buna pentru noi, intr-un final.

Am pus mai sus imaginea cu Mihai si ea cu fratii ei. Acela a fost momentul de seal the deal, in sensul ca pe viu, altfel s-au simtit lucrurile, iar Vanya a fost clar alegerea potrivita pentru noi, femela brindle fiind ceva mai pushy si cu mai multa energie (ceea ce ar fi fost mai putin potrivit pentru Fuki, care a fost in tot procesul asta un factor important in luarea unei decizii)!

Am crezut ca ne va afecta intalnirea cu femela brindle, insa eu personal, din nou, m-am simtit exact cum ziceam mai sus, ca atunci cand esti in relatia potrivita pentru tine si te intalnesti pe strada cu fostul crush. You have all the good feelings towards that person, but you are actually grateful you’re not there anymore & that you are where you’re supposed to be & with whom you’re supposed to be with!

Love at first actual sight for Vanya – our Goddess belonging to the forest!

Marko ne-a spus ca cel mai devreme o putem lua la varsta ei de 3 luni, ca sa apuce sa faca imunizarile necesare pentru calatoria peste granita. Asa ca asta am si facut, la 3 zile dupa ce Vanya implinise 3 luni, am facut calatoria catre Serbia.

L-am luat si pe Fuki pentru ca ne si place sa calatorim cu el, voiam sa marcam intr-un mod special aceasta ultima calatorie cu el singur alaturi de noi, sa exploram o capitala europeana impreuna si sa ne fie alaturi in noua etapa a aventurii noastre ca familie!

Cu o zi inainte de deplasarea inapoi catre Romania am fost sa vedem puii, sa-l cunoastem pe Marko si familia lui si sa o cunoastem si pe Helena, mama puilor, caci pe Pike – tatal – deja il stiam si evident ca si pe Vanya pe viu (dovada poza de mai sus). Am vorbit cate-n luna si stele, i-am pus inca niste intrebari legate atat de rasa cat si legat de motivatia lui de a fi crescator de Bullmastiff si am setat ora intalnirii de a doua zi, cea in care urmam sa o si luam pe fata acasa.

Si iata ca a venit si ziua 1, cea in care am luat fata, am batut palma, am semnat actele, achitat banii etc. Si am pornit catre Romania, cu chiu cu vai, cu mai mult vai (pentru ca evident ca Vanya era total necunoscatoare in tot ce inseamna masina si deplasarea cu aceasta), dar asta este o poveste pentru alta data!

Las mai jos in imagini continuarea povestii:

A few moments before lift off – us, Marko & Vanya
Got her in the car with a little struggle! Her gazing for the last time at her former family
A bit anxious because everything is new & different
„I have no clue what is going on”
Starting to calm down after about 45 mins
Totally calm after 1 h
First time in the crate
This new environment is weird, I don’t know what anything is
But these people are not that bad…
This one tastes good :))
They give me all these things to chew that taste nice
And I feel relaxed around them
They take me places
And let me do things on my own
This crate thing is not that bad either
They took me to the vet & I learned there are cats there also, not just home
Starting to learn that I’m a strong independent bitch (quite literally)
They do all these crazy things with me & little by little I gain confidence
They like to take funny selfies too, especially this one!
And these two are my guardian angels!

Motivele pentru care v-am povestit toate astea sunt ca de fapt si de drept, noi am trecut prin Start It Right cu Vanya. Putin mai atipic ce-i drept, pentru ca trebuia sa ne invatam o lectie, insa procesul a fost exact cel pe care il recomandam a fi facut in acest program descris mai sus.

Daca vreti sa vedeti mai multe povesti cu happy end, cum este a Vanyei, spuneti celor din jur de Start It Right daca ii auziti ca vor un caine pentru ei sau altcineva. Sau daca va gandeati sa le oferiti cadou de sarbatori un blanos, poate povestea de mai sus va va ghida sa faceti o reconfigurare a traseului si sa optati pentru un astfel/altfel de cadou.

Daca cunoasteti sau sunteti crescatori deschisi, din nou, este o ocazie extra sa va asigurati ca nu va revin puii in canisa.

Daca cunoasteti sau sunteti ONG, promovati astfel de servicii pentru a nu va trezi cu caini ce revin inapoi in adapost (unii chiar de multe ori)!

Daca ceea ce am povestit mai sus te inspira sau crezi cu adevarat ca este un serviciu care ar putea schimba fata adoptiilor/achizitiilor de caini din Romania, share this blog! Cu cat afla mai multi oameni de astfel de servicii, cu atat, statistic vorbind, le vor accesa o parte dintre ei.

In the end I will quote a fellow trainer, whom I admire very much, Dog Pawfection:

„If you buy a gold fish, you have to feed it.

If you buy a car, you have to get fuel.

If you buy a dog, you have to train it.

Anything you add to your life is going to require more of you.

Stop adding more to your life than you are willing to maintain.”

Cats, force free & pity

In alte cuvinte mila nu ajuta la nimic si dusa in anumite extreme este chiar o boala

O sa va intrebati ce legatura au pisicile, cu psihologia canina, cu jurnalul unui dog behaviorist si cu mila si force free-ul.

Bare with me, there’s a long talk ahead!

Am atins putin subiectul cand am vorbit despre emotii si caini, insa acum vom merge ceva mai profund, to the depths of pity hell. Am ales sa vorbesc pe marginea subiectului si sa ma leg de pisici (paradoxal) pentru ca psihologia din spate e similara si se muleaza la orice specie, inclusiv la oameni.

Mi-a servit drept exemplu Shadow, cel mai nou membru al haitei noastre, care este un motan negru de aprox 1,5 ani si care atunci cand l-am luat in Martie era o umbra de pisica. In sensul ca se ascundea pe unde apuca, in cele mai indepartate si intunecoase unghere ale casei si nu voia sa aiba nimic de-a face cu noi. In a nutshell era speriat de bombe!

De ce l-am ales pe el? Nu de mila, ci din constientizarea ca sansele ca un pisic ca el sa fie adoptat la varsta pe care o avea si la tiparele comportamentale date erau minime. Deja fusese adoptat odata (inca de pui) si a fost returnat pe motive de mila. Da da, asa cum ati auzit – mila! Persoanei ce il luase ii era mila sa il mai vada speriat si „anxios” la atingere, nedoritor de interactiune sub nicio forma. Si atunci a luat hotararea sa il returneze la Miau Cafe, in speranta ca cineva cu mai multa experienta il va adopta si va putea sa-l scoata din carapace. In hindsight a fost decizia buna pentru el, caci a dat de noi, which was his luck in life I guess.

Cum credeti ca a iesit Shadow din carapacea lui de frica si fuga?

Obligat fortat! Adica opusul a force free. In ce sens? Practic, dupa ce i-am dat un timp de acomodare cu noul spatiu, l-am lasat sa exploreze singur noaptea si l-am ignorat cu desavarsire pe timpul zilei cand mai iesea de pe sub mobila, asta aducand la suprafata curiozitatea lui, am profitat de mici momente in care era in cate-un colt si nu avea unde sa fuga (ex. daca era urcat in centrul de joaca al Lisei, daca se nimerea in vreo cusca goala a vreunui catel) si prindeam momentul (atentie, nu il sacaiam sau alergam prin casa sa il incoltim pe undeva), atunci cu toate ca el se ferea si s-ar fi bagat in pamant de frica, ii aratam, prin cateva mangaieri usoare, ca atingerea noastra nu ii face niciun rau si ca we mean no harm & he doesn’t need to fear us.

Practic am fortat putin nota in anumite momente cheie, strict ca sa vada ca si in acel context, unde am putea sa ii facem rau daca am vrea, e in siguranta si intentiile noastre sunt strict sa ii fie lui bine. Nu voiam decat sa ii oferim afectiune. Ce era foarte interesant de observat in acele momente, era ca se vedea clar socul si uimirea in expresiile lui, faptul ca „WOW, am supravietuit atingerii ciudatilor astora”! El chiar era fascinat dupa fiecare astfel de interactiune si slowly but surely, a inceput sa devina din ce in ce mai relaxat cand ele se intamplau. A inceput sa fie din ce in ce mai curios de noi si sa exploreze inclusiv camerele in care eram noi. A inceput sa observe mai mult si sa nu mai fuga din camera cand ii ofeream afectiune Lisei (cealalta pisica a noastra). Si dupa aproximativ 2 saptamani de la adoptie, el deja venea pe canapea cu noi.

One of Shadow’s first times on the couch

Tot asa, pe masura ce s-a acomodat cu a fi in preajma noastra, am fortat din nou usor usor nota, furand cate o mangaiere cand si cand, atunci cand el nu era atent (asta pentru ca daca te vedea ca te intinzi catre el, se ferea sau fugea). Si la fel de slowly but surely, a inceput sa stea din ce in ce mai mult la mangaieri.

Asta la mine (eu fiind cea care l-a „fortat” ceva mai mult, intinzand limitele atat cat am putut fara a merge mai mult decat putea duce el), la Mihai a fost o perioada lunga reticent, Shadow neavand parte de multe interactiuni cu barbati in viata lui de pana la noi. Mihai initial nu a fortat nota cat am facut-o eu, insa a observat ca atata timp cat nu o facea, nici Shadow nu se apropia deloc. Practic am invatat ca Shadow pana nu era fortat sa isi infrunte fricile, nu le depasea nicicum. Sounds familiar?! 😉

Asadar a inceput si Mihai sa fie mai insitent cand prindea ocazia si ghiciti ce?! S-a intamplat exact acelasi lucru si cu el ca si cu mine: Shadow a inceput sa se apropie si de el la fel. Dupa ce s-a acomodat cu noi in diverse cisrcumstante, vazand consecventa din partea noastra si ca in mod repetat nu a patit nimic atunci cand s-a lasat mangaiat, a inceput sa capete curaj si sa testeze limite, sa se joace cu noi, intai timid (poate iti dadea o labuta peste mana dar apoi se retragea si se pregatea sa fuga ca si cand ar fi testat daca i se intampla ceva in circumstanta respectiva, sau musca si la fel, fugea de parca ar fi gresit cu ceva), apoi din ce in ce mai sigur pe el, ne cauta prin casa, ne miorlaia sa ii dam atentie, ba chiar o astepta si se astepta sa i-o oferim!

S-a mai intamplat insa ceva pe parcurs, care la fel contravine filosofiei force free: am oferit atat afectiune, cat si repercusiuni atunci cand o facea lata. Faptul ca istoricul lui ne spunea ca ii era frica de oameni, nu a insemnat pentru noi niciodata ca nu vor exista consecinte pentru greseli, regardless of that!

Ce inseamna asta? Inseamna ca Shadow a avut acces la toate facilitatile (bolurile lui de apa si mancare, intr-un loc safe si unde sa nu ii fie invadat spatiul de catre caini; litiera curata in fiecare zi; spatiu sa se desfasoare si unde a avut libertatea de a-si alege locurile preferate etc) dar a avut dupa prima saptamana si consecinte pentru actiunile lui. Let me clarify that for you: pentru ca Shadow si-a trait mare parte a vietii inainte de a veni la noi, intr-un spatiu limitat unde erau doar pisici si unde avea putine alternative pentru a gresi, cand a venit la noi, intr-un spatiu de 4-5 ori mai mare, desi stia (repet, dupa un timp) unde este de exemplu litiera (pentru ca o gasise inca din primele 2 zile si isi si facuse nevoile acolo), alegea sa faca si in alte locuri pipi (si nu, nu era marcat, caci e castrat), cum ar fi in paturile cateilor.

Asadar, dupa ce m-am asigurat ca i-am dat toate alternativele pentru a NU gresi (i-am luat inclusiv litiera separata, sa ma asigur ca are locul lui, nederanjat de deseurile Lisei), am setat si lucrurile in asa fel incat daca in ciuda aranjamentelor ca sa ii fie bine, el tot ar alege gresit, sa pot fi punctuala in a-i arata ca nu asta vreau /vrem de la el. Si minunea s-a intamplat! Urmarindu-l intr-o zi de la distanta, am fost on his case, pana cand l-am surprins ca s-a asezat sa faca pipi pe un patut, moment in care am luat sticla cu care stropesc florile si l-am stropit de l-am udat, facand si follow through, asigurandu-ma ca nu se mai intoarce la patut in ideea de a face pipi acolo niciodata! Si da, pisicile urasc sa fie udate, deci a fost cam cea mai neplacuta consecinta pentru el.

Ce credeti ca s-a intamplat? Credeti ca s-a creat o trauma si dupa ce l-am corectat in mod fair si punctual (timing bun, exact in momentul in care s-a intamplat boacana, astfel incat sa inteleaga crystal clear pentru ce a primit acea consecinta) dat fiind ca lui oricum ii era frica de oameni si era abia in a doua saptamana la noi? Nope! Shadow a inteles mesajul, de atunci nu a mai facut niciodata pe patuturi si s-a limitat la litierele disponibile, iar a doua zi dupa respectiva corectie era la loc pe canapea langa noi, cu aceeasi incredere castigata prin niste actiuni consecvente, repetitive, calme si increzatoare.

Shadow in his 3rd week with us

Sincer, nici noi nu ne asteptam sa iasa atat de rapid din carapace, si eram pregatiti mental si emotional ca in ciuda eforturilor noastre, el sa fie asa timid si neincrezator ca si temperament. And we were ok with that, acceptasem. Ne-a uimit insa cat de doritor era el de fapt de afectiune si cine era ca personalitate reala, in spatele mastii!

Nici pe departe pisoiul fricos si panicat pe care il cunoscusem si adoptasem. Nu avea nici in clin nici in maneca povestea despre cine era el cu individul Shadow pe care l-am observat noi in astea imediat 6 luni de cand il avem alaturi. Si motivul pentru care nimeni nu l-a cunoscut pe adevaratul EL a fost pentru ca din mila sa nu il „strice” mai mult, nimeni nu l-a fortat sa iasa din respectiva carapace. Nimeni nu si-a asumat sa intinda putin coarda cu el, sa vada ce s-ar fi intamplat. Just poke around for a bit, see what happens. Couldn’t get much worse than where he was, cause he was at rock bottom! Only way to go was up & the only way to get there was through fear itself!

First time in the yard, both us & him sharing trust in each other

Acum Shadow este cel mai cocky pisoi, se gudura pe langa noi si mai are putin sa ni se urce in cap cand vrea atentie, ne cearta de 70 de ori pe zi ba ca nu il bagam in seama, ba ca de ce iesim cu cainii in curte si pe el nu il luam, ba ca de ce nu ii dam si lui ce mancam noi si sincer s-a transformat in exact pisica pe care ne-o doream si de care aveam nevoie in haita noastra: fearless, calm, confident, not too active, curious, bold, affectionate, respectful with Lisa & us.

First time staying on me
First time staying on Mihai

Ce vedeti in pozele de mai sus este tot rezultatul fortarii mainii. Nu ar fi venit sau stat niciodata in brate, cum nu ar fi stat la mangaiat, cum nu ar fi iesit din cochilia lui, daca nu l-am fi obligat sa o faca pentru a vedea ca nu pateste nimic.

Acum, cum se leaga toata polologhia asta de caini si psihologia lor si ce este acest force free, dom’le?!

Well, easily put, cam asa functioneaza si la unii (chiar multi) caini. Anume, oamenii ii adopta pentru ca le este mila si pentru ca nu suporta, din punct de vedere emotional, sa ii lase acolo. All well and good (ish) daca odata ajunsi acasa, s-ar dezbraca de haine si de povestea din spate si ar lasa trecutul in urma, deschizand un nou capitol, o foaie alba pe care ei sa decida cum vor sa o umple.

Dar nu, ce se intampla in realitate este ca online vor da in majoritatea cazurilor de informatii bazate pe filosofia force free, care spune sa nu care cumva sa fortezi animalul sa faca vreodata in viata ceva ce nu vrea, ca e pacat si te bate Doamne Doamne!! Kidding, God is not part of that philosophy, cause in the Bible there’s not much mention of force free, on the contrary (that is tho’ another story for another time).

Asadar bietul stapan necunoscator care nu a vrut altceva decat sa ajute acel caine de care i-a fost mila (!), se chinuie si trece prin toate metodele pure positive pe care le poate gasi, pentru a scoate cainele 3 pasi in afara casei (asta in anumite cazuri, in altele nu poate face nimic cu el afara cause the dog is shutting down) sau nu reuseste indiferent ce ar incerca, sa il ajute sa nu-i mai fie frica de diversi stimuli.

Dupa ceva timp, va merge pe una din doua variante: fie va apela la un profesionist, fie va decide ca nu poate tine cainele caci nu mai suporta sa il vada asa. Ambele variante au cate doua outcome-uri:

  1. Omul apeleaza la un profesionist:

A. Profesionistul este tot pe principiul force free/pure positive si dupa ce incearca tot ce a incercat deja omul luand informatiile de pe net, si cainele nu iese din cochilie doar prin puterea cascavalului sau a ficatelului, si nici vorbitul pitigaiat nu ii merge, fie renunta pur si simplu (spunandu-i si omului ca asta este cainele pe care si l-a ales si asa va fi viata cu el) sau worst case scenario, ii recomanda omului returnarea la adapost sau eutanasia ca ultima solutie pentru ca patrupedul sa nu duca o viata chinuita traind in frica (daca credeti ca nu se intampla, you better believe it, e mai des decat ati vrea sa stiti).

B. Profesionistul este balanced trainer/behaviorist si atunci forteaza nota in anumite circumstante si nu renunta doar pentru ca blanosul nu vrea sa ia treats. Foloseste tot spectrul de cunostinte si cauta sa afle de unde vine cainele de fapt, ce are nevoie individul asta specific si cum ar putea sa il ajute, atat pe el cat si pe stapan, sa se deschida si sa isi traiasca viata fear free!

Acum la varianta asta, procesul nu arata foarte frumos at first si cu toate ca e evident unul dintre putinele (daca nu chiar singurul) lucruri ce ar functiona, omul care nu a adoptat rational ci emotional, s-ar putea, most likely, sa nu poata sa faca fata realitatii at hand. Si atunci ajungem la punctul 2.

2. Omul decide ca nu poate pastra cainele:

A. Pentru ca procesul este unul de durata si care implica destul de multa tarie de caracter si asumare (practic sa fii mental un fel de paramedic pentru cainele tau), omul zice „nu am stiut ca va fi atat de greu, aveam alta imagine pentru viata alaturi de caine” si ii gaseste (intr-un scenariu pozitiv) un alt camin cainelui, undeva la curte, la vreo cunostinta.

B. Il returneaza la adapost in ideea ca acolo poate va gasi un stapan mai potrivit (neluand in calcul alternativa ca un caine foarte timorat rareori isi gaseste un camin potrivit si fie este returnat over & over again, fie este eutanasiat, daca e la kill shelter). Either or, cainele ori isi traieste restul vietii dupa gratii, ori nu traieste (si putinul timp pe acest pamant l-a trait oricum in frica).

De ce asta? Pentru ca nimeni nu a avut curajul sa ii impinga limitele, sa fie putin forceful, pentru ca nimeni nu a dat mila la o parte pentru the greater good, pentru ca nimeni nu s-a gandit intai la caine si ce simte el, apoi la el insusi & because no one wants to get down to the nitty gritty and get their hands dirty or risk being judged for the greater good.

And because of that (and other such things) so many dogs wither and die in shelters everywhere…

Pity is a benign form of abuse!

Read that again.