Am să vă povestesc azi despre reabilitare de-a fir a păr. Este un subiect complex ce implică foarte multe părți ale unei ecuații deloc ușoare, dar în același timp simple (știu, sună paradoxal). Titlul ne dă o parte a acestei ecuații: OMUL!
Ei bine, aceasta este partea cea mai grea! De ce? Ai zice că e mai ușor cu omul decât cu câinele, dat fiind că vorbim aceeași limbă (most of the time) și ar trebui să ne înțelegem ca între oameni, nu? Ei bine… Nu chiar! Știți faza aceea din filmul The Notebook, în care el o întreabă pe ea ce vrea și ea îi răspunde „It’s not that easy!”
Da, it’s not that easy cu omul pentru că de cele mai multe ori, deși știe într-o oarecare măsură că are o problemă, nu e total conștient de implicațiile acesteia și de câta muncă implică, din partea lui, rezolvarea acesteia. Există o vorbă: „Dacă nu vrei să auzi adevărul, nimeni nu ți-l poate spune!”.
De aici pornim în procesul ăsta al reabilitării – de la adevăr! În acești 9 ani de lucru cu oamenii și câinii lor, am ajuns să descopăr, din nefericire, din ce în ce mai des ca oamenii nu mai sunt dispuși să audă adevărul. Vor zice că își doresc să știe cum să rezolve X sau Y problemă, însă atunci când le dai soluții variate, nu sunt dispuși să le accepte. Și vor face orice să audă acele răspunsuri pe care le vor ei, nu cele de care au nevoie real! Și când spun că vor face orice, chiar ma refer la ORICE, de la a schimba 3-5 traineri, pana la a improviza diverse tehnici pe genunchi, numai pentru a evita privirea adevarului in fata si iesirea din zona de comfort.
Practic, ce vreau sa spun este ca sunt extrem de rare cazurile imposibil de reabilitat, insa sunt foarte dese in schimb, cazurile in care omul nu este invatabil. Nu pentru ca nu ar avea capacitatea, ci pentru ca nu vrea sa depuna efortul, iar reabilitarea e un team effort real. Echipa fiind formata din 3 variabile. Le luam pe rand:
- OMUL (stiu, ma repet, insa asta este partea esentiala a ecuatiei):
Omul este variabila cea mai importanta pentru ca el traieste 24/7 cu cainele in casa, respectiv curte, el convietuieste cu patrupedul sau. Niciodata eu ca si behaviorist nu voi putea compensa pentru timpul petrecut de stapan cu cainele sau. Daca eu petrec 2 h cu blanosul in cadrul sedintei, stapanul petrece inca 22 h in acea zi cu el, pe langa acelea. Daca eu petrec 4 h intr-un eveniment, alaturi de tine ca stapan si cainele tau, tu vei petrece inca 20 h in aceeasi zi cu el (si tinem cont ca in acele 4 h nu voi fi numai alaturi de voi ci si cu ceilalti participanti la eveniment). Daca mergem intr-un eveniment de tip Bootcamp, vom petrece cateva zile impreuna, apoi insa, din cele 30 de zile (in medie) ale lunii respective, restul cainele le va petrece strict cu tine. Daca vine la mine in pet boarding si petrece o saptamana cu noi si haita, celelalte 3 saptamani ramase din luna le va petrece acasa. Iar daca vine in In Home Rehab, minim 2 saptamani, iar apoi revine acasa si tu revii la a face exact aceleasi lucruri cu el ca si inainte, it won’t be long before he will get back to his old habits, pentru ca influenta ta nu va putea fi niciodata combatuta de mine, in putinul timp petrecut cu el.
So it all comes down to you! Tu ai cea mai mare putere de influenta asupra cainelui tau!
Majoritatea celor ce au experienta mai mare decat mine si o expertiza clar mai vasta, zic acelasi lucru, sub diverse forme, iar eu nu pot decat sa fiu de acord: „Trainingul, respectiv reabilitarea sau educarea, cainelui nu are loc doar in sedinta cu specialistul, sau o data pe saptamana la o clasa de grup. Aceasta are loc in viata de zi cu zi alaturi de caine, din micile (sau marile) actiuni pe care le faci repetitiv si care devin automatisme. Acolo sta reabilitarea cainelui tau!”
Asadar ce ar trebui sa stii tu ca stapan, atunci cand te hotarasti sa te imbarci intr-un proces de reabilitare cu cainele tau:
- Devino constient si prezent la emotiile si energia ta!
De aici porneste totul! Cainii nostri sunt oglinzile noastre in fiecare clipa. Am observat asta atat de pregnant de-a lungul timpului, la proprii caini. In mod special la Fuki, cu care am o conexiune mai profunda. Intotdeauna mi-a reflectat starea! Daca eu am avut o perioada mai incarcata, drenanta emotional si fizic, el a fost mai ursuz, poate chiar usor reactiv. Daca eu am fost centrata si echilibrata, el a fost mai calm si ingaduitor. Oamenii si cainii catre care arat eu o afinitate, are ok in his book also. Oamenii si cainii pe care nu ii am chiar la suflet, el ii repereaza instant, nu pentru ca eu arat ceva anume catre ei, ci pentru ca imi percepe energia interioara instant si actioneaza ca atare.
Pe langa observatiile cu proprii caini, am observat in anii acestia de experienta, cat de mult oglindesc cainii energia stapanilor lor. Daca un om are social anxiety, cainele este in general reactiv la oameni, caini sau situatii noi. Daca omul este nesigur, cainele isi va lua rol de paznic atat pentru el insusi cat si pentru stapan, nu pentru ca este foarte sigur pe el, ci tocmai pentru ca omul sau nu isi intra in rolul de lider si de protector al haitei. Si asa mai departe, as putea vorbi toata ziua despre aceste oglindiri, insa un lucru e cert: Focus Goes Where Energy Flows. Iar daca energia ta e off, a cainelui tau va fi exact la fel!
- Implementeaza cat de bine si consecvent poti toate protocoalele date de catre specialist!
Asta inseamna sa nu te eschivezi, sa cauti scurtaturi, sa eviti sa privesti realitatea in ochi sau sa te iei dupa alti 7 trainers pe care i-ai gasit tu in online sau pe TikTok. Daca ai luat decizia sa colaborezi cu un specialist, atunci mergi pe mana acestuia si pe ce te invata macar pret de 3 luni (sa nu zic 6 luni). Dar mergi all in, nu doar asa… 30% cu chiu cu vai. Nu, ALL IN! Pentru ca nimic nu va functiona daca nu depui un real efort in sensul asta. Nimic nu se va intampla, mai ales daca al tau blanos are una sau mai multe probleme comportamentale , mai mult sau mai putin intense, cu care te confrunti de ceva timp, daca nu pui osul la treaba.
E ca la dieta sau ca atunci cand inveti o limba noua, presupune timp, efort si consecventa. Nu se intampla peste noapte. Nu se va intampla daca nu schimbi nimic (apropo, definitia nebuniei, data chiar de catre Einstein, este sa faci acelasi lucru repetitiv si sa te astepti la rezultate diferite). Nothing changes if you don’t change (your ways at least, if nothing else)!
Ca termeni de timp, nu iti pot da unii exacti, caci vorbim despre un proces. Iti pot spune insa ca daca al tau caine a practicat in mod consecvent anumite comportamente pret de 1 an, ar fi bine sa iti dai atat tie, cat si lui, un minim de 6 luni pentru a reabilita acele comportamente. Desigur, ele se pot opri si din prima clipa in care se schimba foaia, insa rareori omul se schimba peste noapte din a se face pres in fata cainelui sau, la a deveni un real lider benevol. Astfel nici procesul de reabilitare nu va avea loc peste noapte.
- Ofera-i cainelui tau efortul fizic si mental adecvat rasei sale sau mixului de rase din care face parte!
Nu exista reabilitare fara a-i da Cezarului ce-i al Cezarului. Cainele este un patruped. Este facut pentru a parcurge distante mai mici sau mai mari pe jos, mergand sau alergand (and everything in between). Daca tu vrei sa il scoti doar pana in fata blocului si inapoi caci e uda ploaia, atunci cu parere de rau iti spun ca nu va inceta sa latre pana ii duce pe vecini la disperare si nici nu se va opri din distrugerea casei tale atunci cand esti plecat, pentru ca nu ii oferi alternative de a-si consuma acea energie pe care o are in mod instinctual.
Cainele este facut sa exploreze teritorii de kilometri intregi (sa nu zic zeci de kilometri, iar unele rase chiar sute) iar tu vrei sa doarma 23 h/zi si eventual sa dai skip si la acea unica ora cand are ocazia sa iasa la aer si sa atinga un petic de iarba. Nu va functiona, si niciun joculet de enrichment nu ii va indeplini acea nevoie de a explora teritoriul cu haita lui! Asadar asuma-ti animalul pe care ti l-ai ales spre convietuire si ofera-i ce are nevoie in FIECARE zi (nu doar in weekend).
Ca un mic indrumar (desi nu e intotdeauna valabil, e un minim minimorum necesar):
- Rase mici – minim o plimbare pe zi de 45 min (cel putin) si inca una de 15 min
- Rase medii – minim o plimbare pe zi de 1 h si inca una de 20 min
- Rase mari – minim o plimbare pe zi de 1,5 h si inca una de 25 min
- Rase foarte mari – minim o plimbare pe zi de 1 h si inca una de 30 min
Din nou, acestea sunt niste linii generale, caci exista rase de caini mici ce au nevoie de foarte mult efort fizic si mental si rase mari sau foarte mari ce nu au neaparata nevoie de atata efort. Conteaza si personalitatea si energia fiecarui individ in parte, cat si varsta si diferite considerente medicale.
Dar daca ti-ai luat caine crezand ca tu nu vei avea nimic de facut, you have another thing coming. Cainele are nevoie de timpul, consecventa si atentia ta, nu doar de mangaieri si mancare. Are nevoie sa faci lucruri cu el!
- Pune toata familia in acord cu ce urmeaza sa implementezi cu cainele!
Una dintre cele mai mari piedici in reabilitare si in lucrul nostru cu oamenii in general si cu cainii lor, sunt familiile dezbinate. Nu in acte, ci in mentalitate. Cu cat sunt mai multi membrii ai familiei ce convietuiesc cu cainele, cu atat munca noastra este mai dificila. Teaching people and having them work together is like herding cats!
In general este relativ simplu sa lucram cu o persoana single si cainele ei versus o familie cu doi parinti, doi copii si eventual si un bunic sau doi ce convietuiesc impreuna. In al doilea caz cel putin 5 suflete trebuie sa se puna in acord si nu doar atat ci sa ii ofere cainelui in aproape egala masura exercitiu, disciplina si afectiune. Ceea ce va dati seama cat de simplu este… NOT! Dar sa nu credeti ca daca avem un cuplu e mai usor. Nuuuu, in general se intampla ca unul dintre cei doi sa fie in totala opozitie cu cele recomandate de specialist, iar celalalt sa aiba de ales intre a avea un caine ok dar a merge impotriva dorintelor partenerului, sau sa renunte la a educa cainele pentru a acomoda preferintele iubitului/iubitei. Cum o dai bine nu e!
- Disciplina NU este Bau Bau!
Este un dintre piedicile cele mai mari in reabilitare e faptul ca omul percepe disciplina ca fiind ceva rau, vreo tortura aplicata cainelui, cine stie ce actiuni brutale sau instrumente menite sa aduca durere si chin in viata cainelui.
Oameni buni, haideti sa ne lamurim odata pentru totdeauna: nu a inceput nimeni sa lucreze cu cainii din ura pentru acestia si din dorinta sadica de a-i vedea suferind. Adica, sper ca va dati cu totii (macar cei ce cititi aceste randuri) seama ca e o absurditate sa crezi asta despre un om care si-a dedicat viata sa ajute cainii si pe stapanii acestora! Haideti sa mai revenim putin cu picioarele pe pamant si sa aducem ceva common sense into our minds, ca deja o luam razna cu totii cu atata pozitivism si orientare DOAR spre bine, frumos, pozitiv si fara nicio dificultate what so ever.
Deci… Disciplina este un set de reguli, limitari si restrictii, de implementat cu cainele tau. Este o structura clara a lucrurilor. Si este absolut necesara in procesul de reabilitare! Adica fara ea nu se poate. Si chiar daca pare scary, nu este nici pe departe la fel de scary ca trimiterea cainelui la adapost sau mai rau, eutanasierea lui. Cred ca in alegerea dintre a-ti cere spatiu in fata cainelui (aka a-l trimite la o oarescare dinstanta de tine cand iti invadeaza spatiul) si a ajunge la adapost sau eutanasiat ca a muscat pe cineva (facand paza pe tine PENTRU ca nu ti-ai cerut spatiul in fata lui), prima alegere este la mintea cocosului si nu e deloc grea. Sau poate este asa doar pentru mine… You pick! Let me know in the comments what your choice was!
- Afectiunea data cu cap, nu oricand, oricum, la orice ora din zi sau noapte!
Ei, aici deja devine chin pentru unii oameni (majoritatea). Nu pentru ca este ceva greu, ci pentru ca sunt prea angrenati in instant gratification-ul lor ca sa mai conteze ce este bine pentru caine. Emotionalul in general bate rationalul! Si da, in 80% din cazuri, afectiunea oferita in momentele nepotrivite sau in exces este cauza problemelor de comportament.
Nu am intalnit inca un caine care sa aiba probleme comportamentale pentru ca i se oferea prea multa plimbare sau prea multa disciplina si structura. Nope, in general raportul este invers, anume 80% din timp cainele primeste afectiune si daca are noroc poate in restul de 20% din timp celelalte elemente de care are nevoie.
Insa, ceea ce o buna parte din stapani nu stiu, este ca afectiunea oferita pe starile mentale sau emotionale nepotrivite ale cainelui (de la surescitare pana la panica) sau pe actiunile nepotrivite ale acestuia (de la sarit pe om pana la muscat) duc la crearea majoritatii problemelor de comportament! Asadar nu ne ramane decat sa sustragem atentia si afectiunea oferite in respectivele momente, pentru a rupe ciclul acesta. Problema este ca omul in general vrea sa dea afectiune si sa primeasca atentie de la caine de cate ori vrea ori unul ori celelalt, iar stoparea acesteia cand cainele manifesta anumite comportamente nedorite, in unele cazuri inseamna sa nu oferi acea atentie decat de vreo 2-3 ori pe zi cate 5 min maxim.
Soc si groaza! Au venit astia rai de la Yoolia’s Pack si ne-au luat toata bucuria din viata!
Ei bine… Sacrificii trebuie facute daca vrei sa vezi rezultate. Si acum intelegeti cati oameni sunt dispusi sa faca acele sacrificii pentru cainele lor si imbunatatirea relatiei cu acesta (si da, retragerea temporara a afectiunii functioneaza al naibii de bine in consolidarea relatiei cu cainele), dupa numarul real de cazuri reabilitate (in general, nu doar de catre noi). Va zic eu, nu este atat de mare pe cat ar putea fi, si asta nu pentru ca nu poate cainele!
2. CAINELE
Bineinteles ca si cainele e parte din ecuatie (despre el era vorba nu?). Intr-o mai mica sau mai mare masura orice caine se poate reabilita. Exista desigur si mici exceptii, cum ar fi cainii ce au probleme neurologice. Insa aceia sunt extrem de rari. Sunt si caini ce deja au ajuns in Red Zone (adica pe o scara de la 1-10 de intensitate, fie ca este de frica/panica sau de agresivitate, ei trec de 10), cu care este un proces greu, atat emotional cat si timewise pentru toti cei implicati. La fel, nu am intalnit prea multi in cei 9 ani de cariera. Ii pot numara pe degetele de la o mana.
Restul sunt tipicul cainelui neindeplinit, fie fizic, fie mental, fie ca rasa si care au dezvoltat diverse probleme mai mici sau mai mari. All doable, all a step away from rehab. Cainele este din punctul meu de vedere cea mai usoara parte a ecuatiei, caci acesta traieste in PREZENT! Nu sta nici in trecut, sa-si planga de mila sau sa se victimizeze si nu sta nici in viitor (desi exista aici mici exceptii in cazul celor cu anxietate anticipatorie) sa fie anxiosi constant.
Unul dintre mentorii mei, Larry Krohn, zicea ca 90% din problemele de comportament ale majoritatii cainilor s-ar rezolva daca oamenii doar ar iesi cu ei si le-ar da o plimbare structurata sanatoasa pe zi! Atat de simplu si totusi atat de underrated.
De-a lungul anilor pot spune ca am observat acelasi lucru. Majoritatea cainilor cu care am lucrat aveau nevoie de o plimbare buna, in structura, pe zi si cateva reguli implementate de stapani in viata de zi cu zi. Atat! Easy breezy. Desigur au fost si cazuri unde a fost nevoie de mai mult, de niste protocoale mai clare, de niste rutine si o structura a zilei mai elevate. Insa per total, socializare corecta si plimbare structurata, astea au fost cheile succesului de-a lungul timpului.
Reabilitarea este simpla, noi o facem complicata. Cainii in complexitatea lor sunt totusi niste fiinte simple in esenta, nu au niste nevoi exagerate, ci doar punctuale. Noi complicam lucrurile, aducem tot felul de tehnici, stiinta si termeni stiintifici, instrumente peste instrumente… Iti spun un secret: cea mai buna forma de reabilitare si legare a relatiei intre tine si cainele tau este sa il observi in liniste. Nimic mai mult sau mai putin.
Doar stai in liniste, undeva in natura, si observa-ti propriul caine. Ce face cand ii dai libertate (desigur se poate, pentru a te simti tu in control cat si pentru a fi el in siguranta, sa te folosesti de un long line)? Cum se manifesta cand aude sau vede ceva? Care este primul sau impuls, sa mearga catre stimul sau sa se indeparteze? Cum analizeaza lucrurile, folosindu-si nasul, gura, ochii, labele sau urechile? Cat de des vine la tine? Daca nu vine deloc cum te face asta sa te simti? Ii place sa interactioneze cu tine sau prefera sa exploreze singur? Daca apare un om in peisaj cum se comporta? Dar daca apare un caine? Ce face la alti stimuli precum pasari sau pisici? Cum alege sa-si consume energia, alergand, sapanad, rozand sau latrand? Si cate si mai cate observatii se pot face… Cu conditia sa nu intervii. Sa il lasi sa fie caine si sa faca exact lucrurile care il fac caine!
Un alt lucru ce face cainele sa fie cea mai usoara parte a ecuatiei este faptul ca el isi doreste sa fie echilibrat! Niciun caine ever nu vrea sa fie agresiv, reactiv sau anxios. Pentru ei astea sunt stari mentale dezechilibrate, anormale, care se corecteaza in lumea lor. Un caine echilibrat intotdeauna va adresa un caine ce este intr-un registru nesanatos. In natura in general dezechilibrele se corecteaza. Singurele animale care sunt in negare in ce priveste starea lor emotionala si mentala, cat si echilibrul lor, suntem noi, oamenii!
Noi putem functiona si fiind anxiosi constant sau intr-o perpetua stare de discomfort. Cainii nu. Cainii cauta mereu echilibrul si tot ceea ce fac, fac pentru a ajunge inapoi la acea stare normala a lucrurilor, chiar daca solutiile pe care le gasesc nu se potrivesc in stilul nostru de viata.
De exemplu: cainele latra pentru a-si consuma energia in exces acumulata in zile la rand de stat in casa. Nu este o solutie potrivita pentru un caine ce sta la bloc, insa pentru cineva cu o curte mare, de la tara, acesta poate fi un comportament dezirabil si pentru cainele respectiv o solutie viabila.
Observam in general un shift atunci cand mergem la sedinte, caci cainele de cele mai multe ori abia ne asteapta! Asta pentru ca de multe ori suntem singurii care ii intelegem, le intelegem nevoile si chiar le si indeplinim, in acel scurt timp pe care il petrecem cu ei. Drept urmare se ataseaza de noi. Uneori atat de mult incat daca ne vedem pe strada uita de stapani! Nu pentru ca nu-si iubesc (sau mai bine spus nu le sunt loiali) stapanii, ci mai degraba pentru ca in lumea si psihologia lor, iubirea se traduce prin indeplinirea nevoilor haitei si membrilor acesteia. Iar daca ei vad ca noi facem asta, atunci ei percep din partea noastra o iubire diferita fata de cea oferita de stapani. Which is sad, for they live with them!
Personal, imi doresc sa vad din ce in ce mai multi caini loiali si bucurosi alaturi de stapanii lor, mai degraba decat sa arate asta catre mine. Pentru mine nu este atat de important sa ma iubeasca al tau caine, este in schimb important ca el sa se simta vazut, iubit si inteles de tine! If he loves me too, then that’s a very welcome bonus! 🙂
3. SPECIALISTUL
Aici avem undeva la 20-30% din ecuatie. Da, conteaza sa ai alaturi de tine pe cineva specializat, care stie real sa faca fata oricarui tip de situatie, a lucrat cu diferite si variate rase si metisi, are o cazuistica bogata si face lucrurile din pasiune, nu doar pentru bani. E de asemenea important sa gasesti pe cineva care este intr-un continuu proces de invatare, nu care le stie pe toate si nu mai este nimic nou sub soare pentru el. Compasiunea si empatia sunt plusuri, ca si respectul aratat fata de clientii lui, cu mentiunea ca acestea vin cu si prin reciprocitate, nu sunt one sided. Nu uita ca el este acolo pentru a te ajuta sa-ti intelegi si educi cainele, nu pentru terapie (a ta sau de cuplu ori familiala).
Acum, the trainer/behaviorist can only do so much, as stated before. Nu te poate inlocui pe tine si nu iti poate inlocui cainele, ori circumstantele. Cel mult iti poate oferi solutii personalizate pentru tine si cainele ori situatia data, nu are cum sa schimbe nimic propriu zis.
De asemenea, nu apela la acesta in ultimul ceas, caci auzim mai des decat ne-am dori „am incercat totul (mai putin sa apelam la cineva), daca nici asta nu functioneaza va trebui sa-l dam” … Este deja a point of no return acela. Cumva arunci presiunea pe umerii omului care vine cu buna credinta sa te ajute, in contextul in care poate ani de zile ai lasat lucrurile sa degenereze pana la un punct extrem. Apoi te astepti sa vina cineva cu bagheta magica si sa rezolve peste noapte ce ai stricat tu in atata timp. Nu este fair si nici ok asta.
Specialistul, in acceptiunea mea, va face tot ce este omeneste posibil sa va ajute, astfel incat sa nu fiti nevoiti sa luati decizii radicale, insa din experienta, exact acei oameni ce spun ca noi suntem ultima lor solutie, sunt cei ce nu sunt dispusi sa aplice exact acele protocoale ce le-ar salva relatia cu cainele si ar crea armonie in convietuire!
Nu suntem nici noi perfecti, sa ne intelegem. Nici pe departe! Gresim si noi constant, invatam din greseli, crestem, adaugam la bagajul de cunostinte, ne redresam, o luam de la capat, ne atasam (desi nu ar trebui) de cazuri, atat de caini cat si de oameni, ne punem cenusa-n cap de multe ori insa facem tot ce ne sta in puteri sa facem ceea ce trebuie atat pentru om cat si pentru cainele lui.
Acum de cele mai multe ori asta nu e primit intotdeauna cu bratele deschise. Putem, din dorinta de a ajuta, uneori sa fim prea mult, sa punem poate prea multa presiune pe om cand el nu este dispus sa faca acele lucruri, sa fim poate prea exigenti sau sa avem asteptari mai mari decat ar trebui numai pentru a fi dezamagiti apoi. Cred ca aici este mereu loc de imbunatatire si comunicare deschisa, atat din partea noastra cat si din partea omului cu care lucram. Din pacate insa nu avem mereu ocazia sa discutam deschis, caci oamenilor le este fie rusine sau teama sa vorbeasca deschis despre ceea ce simt sau au nevoie. Si atunci e un fel de guessing game. O fi prea mult sau prea putin ce i-am dat ca teme? I-am spus ce are de facut intr-un mod pe intelesul lui sau a perceput-o mai mult ca pe o cearta? I-am atras atentia prea ferm sau exact cat trebuie de asertiv? Samd, intrebarile pot continua mult si bine.
Din nou, din experientele trecute, oamenii vor sa fie tinuti in brate metaforic si sa li se laude si cel mai mic efort, insa deopotriva functioneaza mai bine si pun osul mai mult la treaba cand sunt trasi putin la raspundere pentru faptele lor (or lack there of). In general, desi nu o vor admite, oamenii cu care noi am lucrat au crescut si invatat mai mult in conditiile in care ne-am asumat mai mult rolul de zbiri, fata de versiunea noastra de good cops. Rezultatele sunt concludente si vorbesc de la sine. Daca i-am luat cu frumuselul si usurelul, au facut la fel de usurel si putintel. Daca i-am luat cu „biciul” au bagat carbuni si au tras tare iar rezultatele au fost pe masura!
Acum va las pe voi sa va trageti propriile concluzii despre cum este mai bine, in primul rand pentru caine, apoi pentru relatia om-caine.
Astea sunt lucrurile de luat in considerare cand vreti sa incepeti un proces de reabilitare cu cainele vostru. Si pentru ca blogul meu se numeste What Would Dog Do, voi incheia de acum fiecare postare cu cate o concluzie in consecinta.
WHAT WOULD DOG DO:
- Daily reminder to check your energy
- Would go out for a walk, or two, or 10
- Would listen to their leader (in your case teacher)
- Structure gives me clarity so please see discipline as a plus
- I was made for loving you baby, you were made for loving me (but I CAN get enough of you, baby, can you please stay away from me?)
- Yesterday is history, tomorrow is a mistery, but today is a gift! That’s why it is called the PRESENT (master Oogway would have been a great dog owner)
- Balance is important for me
- Choose my teacher wisely & don’t get mad at him when he just wants what’s best for me (even if that’s no fun for you)
Read that again (and again, and again)! 😉
What Would Dog Do 