I rehabilitate dogs IF their humans are trainable!

9 octombrie 2025 / Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu

***Army – Fearful case rehabbed 5 years ago (2020)***

Am să vă povestesc azi despre reabilitare de-a fir a păr. Este un subiect complex ce implică foarte multe părți ale unei ecuații deloc ușoare, dar în același timp simple (știu, sună paradoxal). Titlul ne dă o parte a acestei ecuații: OMUL!

Ei bine, aceasta este partea cea mai grea! De ce? Ai zice că e mai ușor cu omul decât cu câinele, dat fiind că vorbim aceeași limbă (most of the time) și ar trebui să ne înțelegem ca între oameni, nu? Ei bine… Nu chiar! Știți faza aceea din filmul The Notebook, în care el o întreabă pe ea ce vrea și ea îi răspunde „It’s not that easy!”

Da, it’s not that easy cu omul pentru că de cele mai multe ori, deși știe într-o oarecare măsură că are o problemă, nu e total conștient de implicațiile acesteia și de câta muncă implică, din partea lui, rezolvarea acesteia. Există o vorbă: „Dacă nu vrei să auzi adevărul, nimeni nu ți-l poate spune!”.

De aici pornim în procesul ăsta al reabilitării – de la adevăr! În acești 9 ani de lucru cu oamenii și câinii lor, am ajuns să descopăr, din nefericire, din ce în ce mai des ca oamenii nu mai sunt dispuși să audă adevărul. Vor zice că își doresc să știe cum să rezolve X sau Y problemă, însă atunci când le dai soluții variate, nu sunt dispuși să le accepte. Și vor face orice să audă acele răspunsuri pe care le vor ei, nu cele de care au nevoie real! Și când spun că vor face orice, chiar ma refer la ORICE, de la a schimba 3-5 traineri, pana la a improviza diverse tehnici pe genunchi, numai pentru a evita privirea adevarului in fata si iesirea din zona de comfort.

Practic, ce vreau sa spun este ca sunt extrem de rare cazurile imposibil de reabilitat, insa sunt foarte dese in schimb, cazurile in care omul nu este invatabil. Nu pentru ca nu ar avea capacitatea, ci pentru ca nu vrea sa depuna efortul, iar reabilitarea e un team effort real. Echipa fiind formata din 3 variabile. Le luam pe rand:

OMUL (stiu, ma repet, insa asta este partea esentiala a ecuatiei):

Omul este variabila cea mai importanta pentru ca el traieste 24/7 cu cainele in casa, respectiv curte, el convietuieste cu patrupedul sau. Niciodata eu ca si behaviorist nu voi putea compensa pentru timpul petrecut de stapan cu cainele sau. Daca eu petrec 2 h cu blanosul in cadrul sedintei, stapanul petrece inca 22 h in acea zi cu el, pe langa acelea. Daca eu petrec 4 h intr-un eveniment, alaturi de tine ca stapan si cainele tau, tu vei petrece inca 20 h in aceeasi zi cu el (si tinem cont ca in acele 4 h nu voi fi numai alaturi de voi ci si cu ceilalti participanti la eveniment). Daca mergem intr-un eveniment de tip Bootcamp, vom petrece cateva zile impreuna, apoi insa, din cele 30 de zile (in medie) ale lunii respective, restul cainele le va petrece strict cu tine. Daca vine la mine in pet boarding si petrece o saptamana cu noi si haita, celelalte 3 saptamani ramase din luna le va petrece acasa. Iar daca vine in In Home Rehab, minim 2 saptamani, iar apoi revine acasa si tu revii la a face exact aceleasi lucruri cu el ca si inainte, it won’t be long before he will get back to his old habits, pentru ca influenta ta nu va putea fi niciodata combatuta de mine, in putinul timp petrecut cu el.

So it all comes down to you! Tu ai cea mai mare putere de influenta asupra cainelui tau!

Majoritatea celor ce au experienta mai mare decat mine si o expertiza clar mai vasta, zic acelasi lucru, sub diverse forme, iar eu nu pot decat sa fiu de acord: „Trainingul, respectiv reabilitarea sau educarea, cainelui nu are loc doar in sedinta cu specialistul, sau o data pe saptamana la o clasa de grup. Aceasta are loc in viata de zi cu zi alaturi de caine, din micile (sau marile) actiuni pe care le faci repetitiv si care devin automatisme. Acolo sta reabilitarea cainelui tau!”

Asadar ce ar trebui sa stii tu ca stapan, atunci cand te hotarasti sa te imbarci intr-un proces de reabilitare cu cainele tau:

Devino constient si prezent la emotiile si energia ta!

De aici porneste totul! Cainii nostri sunt oglinzile noastre in fiecare clipa. Am observat asta atat de pregnant de-a lungul timpului, la proprii caini. In mod special la Fuki, cu care am o conexiune mai profunda. Intotdeauna mi-a reflectat starea! Daca eu am avut o perioada mai incarcata, drenanta emotional si fizic, el a fost mai ursuz, poate chiar usor reactiv. Daca eu am fost centrata si echilibrata, el a fost mai calm si ingaduitor. Oamenii si cainii catre care arat eu o afinitate, are ok in his book also. Oamenii si cainii pe care nu ii am chiar la suflet, el ii repereaza instant, nu pentru ca eu arat ceva anume catre ei, ci pentru ca imi percepe energia interioara instant si actioneaza ca atare.

Pe langa observatiile cu proprii caini, am observat in anii acestia de experienta, cat de mult oglindesc cainii energia stapanilor lor. Daca un om are social anxiety, cainele este in general reactiv la oameni, caini sau situatii noi. Daca omul este nesigur, cainele isi va lua rol de paznic atat pentru el insusi cat si pentru stapan, nu pentru ca este foarte sigur pe el, ci tocmai pentru ca omul sau nu isi intra in rolul de lider si de protector al haitei. Si asa mai departe, as putea vorbi toata ziua despre aceste oglindiri, insa un lucru e cert: Focus Goes Where Energy Flows. Iar daca energia ta e off, a cainelui tau va fi exact la fel!

***Science agrees with what I was saying above***

Implementeaza cat de bine si consecvent poti toate protocoalele date de catre specialist!

Asta inseamna sa nu te eschivezi, sa cauti scurtaturi, sa eviti sa privesti realitatea in ochi sau sa te iei dupa alti 7 trainers pe care i-ai gasit tu in online sau pe TikTok. Daca ai luat decizia sa colaborezi cu un specialist, atunci mergi pe mana acestuia si pe ce te invata macar pret de 3 luni (sa nu zic 6 luni). Dar mergi all in, nu doar asa… 30% cu chiu cu vai. Nu, ALL IN! Pentru ca nimic nu va functiona daca nu depui un real efort in sensul asta. Nimic nu se va intampla, mai ales daca al tau blanos are una sau mai multe probleme comportamentale , mai mult sau mai putin intense, cu care te confrunti de ceva timp, daca nu pui osul la treaba.

E ca la dieta sau ca atunci cand inveti o limba noua, presupune timp, efort si consecventa. Nu se intampla peste noapte. Nu se va intampla daca nu schimbi nimic (apropo, definitia nebuniei, data chiar de catre Einstein, este sa faci acelasi lucru repetitiv si sa te astepti la rezultate diferite). Nothing changes if you don’t change (your ways at least, if nothing else)!

Ca termeni de timp, nu iti pot da unii exacti, caci vorbim despre un proces. Iti pot spune insa ca daca al tau caine a practicat in mod consecvent anumite comportamente pret de 1 an, ar fi bine sa iti dai atat tie, cat si lui, un minim de 6 luni pentru a reabilita acele comportamente. Desigur, ele se pot opri si din prima clipa in care se schimba foaia, insa rareori omul se schimba peste noapte din a se face pres in fata cainelui sau, la a deveni un real lider benevol. Astfel nici procesul de reabilitare nu va avea loc peste noapte.

Ofera-i cainelui tau efortul fizic si mental adecvat rasei sale sau mixului de rase din care face parte!

Nu exista reabilitare fara a-i da Cezarului ce-i al Cezarului. Cainele este un patruped. Este facut pentru a parcurge distante mai mici sau mai mari pe jos, mergand sau alergand (and everything in between). Daca tu vrei sa il scoti doar pana in fata blocului si inapoi caci e uda ploaia, atunci cu parere de rau iti spun ca nu va inceta sa latre pana ii duce pe vecini la disperare si nici nu se va opri din distrugerea casei tale atunci cand esti plecat, pentru ca nu ii oferi alternative de a-si consuma acea energie pe care o are in mod instinctual.

Cainele este facut sa exploreze teritorii de kilometri intregi (sa nu zic zeci de kilometri, iar unele rase chiar sute) iar tu vrei sa doarma 23 h/zi si eventual sa dai skip si la acea unica ora cand are ocazia sa iasa la aer si sa atinga un petic de iarba. Nu va functiona, si niciun joculet de enrichment nu ii va indeplini acea nevoie de a explora teritoriul cu haita lui! Asadar asuma-ti animalul pe care ti l-ai ales spre convietuire si ofera-i ce are nevoie in FIECARE zi (nu doar in weekend).

Ca un mic indrumar (desi nu e intotdeauna valabil, e un minim minimorum necesar):

Rase mici – minim o plimbare pe zi de 45 min (cel putin) si inca una de 15 min
Rase medii – minim o plimbare pe zi de 1 h si inca una de 20 min
Rase mari – minim o plimbare pe zi de 1,5 h si inca una de 25 min
Rase foarte mari – minim o plimbare pe zi de 1 h si inca una de 30 min

Din nou, acestea sunt niste linii generale, caci exista rase de caini mici ce au nevoie de foarte mult efort fizic si mental si rase mari sau foarte mari ce nu au neaparata nevoie de atata efort. Conteaza si personalitatea si energia fiecarui individ in parte, cat si varsta si diferite considerente medicale.

Dar daca ti-ai luat caine crezand ca tu nu vei avea nimic de facut, you have another thing coming. Cainele are nevoie de timpul, consecventa si atentia ta, nu doar de mangaieri si mancare. Are nevoie sa faci lucruri cu el!

Pune toata familia in acord cu ce urmeaza sa implementezi cu cainele!

Una dintre cele mai mari piedici in reabilitare si in lucrul nostru cu oamenii in general si cu cainii lor, sunt familiile dezbinate. Nu in acte, ci in mentalitate. Cu cat sunt mai multi membrii ai familiei ce convietuiesc cu cainele, cu atat munca noastra este mai dificila. Teaching people and having them work together is like herding cats!

In general este relativ simplu sa lucram cu o persoana single si cainele ei versus o familie cu doi parinti, doi copii si eventual si un bunic sau doi ce convietuiesc impreuna. In al doilea caz cel putin 5 suflete trebuie sa se puna in acord si nu doar atat ci sa ii ofere cainelui in aproape egala masura exercitiu, disciplina si afectiune. Ceea ce va dati seama cat de simplu este… NOT! Dar sa nu credeti ca daca avem un cuplu e mai usor. Nuuuu, in general se intampla ca unul dintre cei doi sa fie in totala opozitie cu cele recomandate de specialist, iar celalalt sa aiba de ales intre a avea un caine ok dar a merge impotriva dorintelor partenerului, sau sa renunte la a educa cainele pentru a acomoda preferintele iubitului/iubitei. Cum o dai bine nu e!

***Tigra – Rehabilitated 6 years ago (owner lives alone) – Human & dog reactive case***

Disciplina NU este Bau Bau!

Este un dintre piedicile cele mai mari in reabilitare e faptul ca omul percepe disciplina ca fiind ceva rau, vreo tortura aplicata cainelui, cine stie ce actiuni brutale sau instrumente menite sa aduca durere si chin in viata cainelui.

Oameni buni, haideti sa ne lamurim odata pentru totdeauna: nu a inceput nimeni sa lucreze cu cainii din ura pentru acestia si din dorinta sadica de a-i vedea suferind. Adica, sper ca va dati cu totii (macar cei ce cititi aceste randuri) seama ca e o absurditate sa crezi asta despre un om care si-a dedicat viata sa ajute cainii si pe stapanii acestora! Haideti sa mai revenim putin cu picioarele pe pamant si sa aducem ceva common sense into our minds, ca deja o luam razna cu totii cu atata pozitivism si orientare DOAR spre bine, frumos, pozitiv si fara nicio dificultate what so ever.

Deci… Disciplina este un set de reguli, limitari si restrictii, de implementat cu cainele tau. Este o structura clara a lucrurilor. Si este absolut necesara in procesul de reabilitare! Adica fara ea nu se poate. Si chiar daca pare scary, nu este nici pe departe la fel de scary ca trimiterea cainelui la adapost sau mai rau, eutanasierea lui. Cred ca in alegerea dintre a-ti cere spatiu in fata cainelui (aka a-l trimite la o oarescare dinstanta de tine cand iti invadeaza spatiul) si a ajunge la adapost sau eutanasiat ca a muscat pe cineva (facand paza pe tine PENTRU ca nu ti-ai cerut spatiul in fata lui), prima alegere este la mintea cocosului si nu e deloc grea. Sau poate este asa doar pentru mine… You pick! Let me know in the comments what your choice was!

Afectiunea data cu cap, nu oricand, oricum, la orice ora din zi sau noapte!

Ei, aici deja devine chin pentru unii oameni (majoritatea). Nu pentru ca este ceva greu, ci pentru ca sunt prea angrenati in instant gratification-ul lor ca sa mai conteze ce este bine pentru caine. Emotionalul in general bate rationalul! Si da, in 80% din cazuri, afectiunea oferita in momentele nepotrivite sau in exces este cauza problemelor de comportament.

Nu am intalnit inca un caine care sa aiba probleme comportamentale pentru ca i se oferea prea multa plimbare sau prea multa disciplina si structura. Nope, in general raportul este invers, anume 80% din timp cainele primeste afectiune si daca are noroc poate in restul de 20% din timp celelalte elemente de care are nevoie.

Insa, ceea ce o buna parte din stapani nu stiu, este ca afectiunea oferita pe starile mentale sau emotionale nepotrivite ale cainelui (de la surescitare pana la panica) sau pe actiunile nepotrivite ale acestuia (de la sarit pe om pana la muscat) duc la crearea majoritatii problemelor de comportament! Asadar nu ne ramane decat sa sustragem atentia si afectiunea oferite in respectivele momente, pentru a rupe ciclul acesta. Problema este ca omul in general vrea sa dea afectiune si sa primeasca atentie de la caine de cate ori vrea ori unul ori celelalt, iar stoparea acesteia cand cainele manifesta anumite comportamente nedorite, in unele cazuri inseamna sa nu oferi acea atentie decat de vreo 2-3 ori pe zi cate 5 min maxim.

Soc si groaza! Au venit astia rai de la Yoolia’s Pack si ne-au luat toata bucuria din viata!

Ei bine… Sacrificii trebuie facute daca vrei sa vezi rezultate. Si acum intelegeti cati oameni sunt dispusi sa faca acele sacrificii pentru cainele lor si imbunatatirea relatiei cu acesta (si da, retragerea temporara a afectiunii functioneaza al naibii de bine in consolidarea relatiei cu cainele), dupa numarul real de cazuri reabilitate (in general, nu doar de catre noi). Va zic eu, nu este atat de mare pe cat ar putea fi, si asta nu pentru ca nu poate cainele!

***Blegovici – 90% rehabilitated (most of her rehab was done 4 years ago); what you see here wouldn’t have been possible 4 years ago – she was one of our red zone cases (human & dog aggressive)!***

2. CAINELE

Bineinteles ca si cainele e parte din ecuatie (despre el era vorba nu?). Intr-o mai mica sau mai mare masura orice caine se poate reabilita. Exista desigur si mici exceptii, cum ar fi cainii ce au probleme neurologice. Insa aceia sunt extrem de rari. Sunt si caini ce deja au ajuns in Red Zone (adica pe o scara de la 1-10 de intensitate, fie ca este de frica/panica sau de agresivitate, ei trec de 10), cu care este un proces greu, atat emotional cat si timewise pentru toti cei implicati. La fel, nu am intalnit prea multi in cei 9 ani de cariera. Ii pot numara pe degetele de la o mana.

Restul sunt tipicul cainelui neindeplinit, fie fizic, fie mental, fie ca rasa si care au dezvoltat diverse probleme mai mici sau mai mari. All doable, all a step away from rehab. Cainele este din punctul meu de vedere cea mai usoara parte a ecuatiei, caci acesta traieste in PREZENT! Nu sta nici in trecut, sa-si planga de mila sau sa se victimizeze si nu sta nici in viitor (desi exista aici mici exceptii in cazul celor cu anxietate anticipatorie) sa fie anxiosi constant.

Unul dintre mentorii mei, Larry Krohn, zicea ca 90% din problemele de comportament ale majoritatii cainilor s-ar rezolva daca oamenii doar ar iesi cu ei si le-ar da o plimbare structurata sanatoasa pe zi! Atat de simplu si totusi atat de underrated.

De-a lungul anilor pot spune ca am observat acelasi lucru. Majoritatea cainilor cu care am lucrat aveau nevoie de o plimbare buna, in structura, pe zi si cateva reguli implementate de stapani in viata de zi cu zi. Atat! Easy breezy. Desigur au fost si cazuri unde a fost nevoie de mai mult, de niste protocoale mai clare, de niste rutine si o structura a zilei mai elevate. Insa per total, socializare corecta si plimbare structurata, astea au fost cheile succesului de-a lungul timpului.

Reabilitarea este simpla, noi o facem complicata. Cainii in complexitatea lor sunt totusi niste fiinte simple in esenta, nu au niste nevoi exagerate, ci doar punctuale. Noi complicam lucrurile, aducem tot felul de tehnici, stiinta si termeni stiintifici, instrumente peste instrumente… Iti spun un secret: cea mai buna forma de reabilitare si legare a relatiei intre tine si cainele tau este sa il observi in liniste. Nimic mai mult sau mai putin.

Doar stai in liniste, undeva in natura, si observa-ti propriul caine. Ce face cand ii dai libertate (desigur se poate, pentru a te simti tu in control cat si pentru a fi el in siguranta, sa te folosesti de un long line)? Cum se manifesta cand aude sau vede ceva? Care este primul sau impuls, sa mearga catre stimul sau sa se indeparteze? Cum analizeaza lucrurile, folosindu-si nasul, gura, ochii, labele sau urechile? Cat de des vine la tine? Daca nu vine deloc cum te face asta sa te simti? Ii place sa interactioneze cu tine sau prefera sa exploreze singur? Daca apare un om in peisaj cum se comporta? Dar daca apare un caine? Ce face la alti stimuli precum pasari sau pisici? Cum alege sa-si consume energia, alergand, sapanad, rozand sau latrand? Si cate si mai cate observatii se pot face… Cu conditia sa nu intervii. Sa il lasi sa fie caine si sa faca exact lucrurile care il fac caine!

***Luna – Rehabbed 4 years ago (had major separation anxiety issues); now her owner Robert is our trusted pack mate & helping other people rehab their own dogs!***

Un alt lucru ce face cainele sa fie cea mai usoara parte a ecuatiei este faptul ca el isi doreste sa fie echilibrat! Niciun caine ever nu vrea sa fie agresiv, reactiv sau anxios. Pentru ei astea sunt stari mentale dezechilibrate, anormale, care se corecteaza in lumea lor. Un caine echilibrat intotdeauna va adresa un caine ce este intr-un registru nesanatos. In natura in general dezechilibrele se corecteaza. Singurele animale care sunt in negare in ce priveste starea lor emotionala si mentala, cat si echilibrul lor, suntem noi, oamenii!

Noi putem functiona si fiind anxiosi constant sau intr-o perpetua stare de discomfort. Cainii nu. Cainii cauta mereu echilibrul si tot ceea ce fac, fac pentru a ajunge inapoi la acea stare normala a lucrurilor, chiar daca solutiile pe care le gasesc nu se potrivesc in stilul nostru de viata.

De exemplu: cainele latra pentru a-si consuma energia in exces acumulata in zile la rand de stat in casa. Nu este o solutie potrivita pentru un caine ce sta la bloc, insa pentru cineva cu o curte mare, de la tara, acesta poate fi un comportament dezirabil si pentru cainele respectiv o solutie viabila.

Observam in general un shift atunci cand mergem la sedinte, caci cainele de cele mai multe ori abia ne asteapta! Asta pentru ca de multe ori suntem singurii care ii intelegem, le intelegem nevoile si chiar le si indeplinim, in acel scurt timp pe care il petrecem cu ei. Drept urmare se ataseaza de noi. Uneori atat de mult incat daca ne vedem pe strada uita de stapani! Nu pentru ca nu-si iubesc (sau mai bine spus nu le sunt loiali) stapanii, ci mai degraba pentru ca in lumea si psihologia lor, iubirea se traduce prin indeplinirea nevoilor haitei si membrilor acesteia. Iar daca ei vad ca noi facem asta, atunci ei percep din partea noastra o iubire diferita fata de cea oferita de stapani. Which is sad, for they live with them!

Personal, imi doresc sa vad din ce in ce mai multi caini loiali si bucurosi alaturi de stapanii lor, mai degraba decat sa arate asta catre mine. Pentru mine nu este atat de important sa ma iubeasca al tau caine, este in schimb important ca el sa se simta vazut, iubit si inteles de tine! If he loves me too, then that’s a very welcome bonus! 🙂

***Charlie – Rehabbed 3 years ago (pulled on leash, was overexcited around dogs)***

3. SPECIALISTUL

Aici avem undeva la 20-30% din ecuatie. Da, conteaza sa ai alaturi de tine pe cineva specializat, care stie real sa faca fata oricarui tip de situatie, a lucrat cu diferite si variate rase si metisi, are o cazuistica bogata si face lucrurile din pasiune, nu doar pentru bani. E de asemenea important sa gasesti pe cineva care este intr-un continuu proces de invatare, nu care le stie pe toate si nu mai este nimic nou sub soare pentru el. Compasiunea si empatia sunt plusuri, ca si respectul aratat fata de clientii lui, cu mentiunea ca acestea vin cu si prin reciprocitate, nu sunt one sided. Nu uita ca el este acolo pentru a te ajuta sa-ti intelegi si educi cainele, nu pentru terapie (a ta sau de cuplu ori familiala).

Acum, the trainer/behaviorist can only do so much, as stated before. Nu te poate inlocui pe tine si nu iti poate inlocui cainele, ori circumstantele. Cel mult iti poate oferi solutii personalizate pentru tine si cainele ori situatia data, nu are cum sa schimbe nimic propriu zis.

De asemenea, nu apela la acesta in ultimul ceas, caci auzim mai des decat ne-am dori „am incercat totul (mai putin sa apelam la cineva), daca nici asta nu functioneaza va trebui sa-l dam” … Este deja a point of no return acela. Cumva arunci presiunea pe umerii omului care vine cu buna credinta sa te ajute, in contextul in care poate ani de zile ai lasat lucrurile sa degenereze pana la un punct extrem. Apoi te astepti sa vina cineva cu bagheta magica si sa rezolve peste noapte ce ai stricat tu in atata timp. Nu este fair si nici ok asta.

Specialistul, in acceptiunea mea, va face tot ce este omeneste posibil sa va ajute, astfel incat sa nu fiti nevoiti sa luati decizii radicale, insa din experienta, exact acei oameni ce spun ca noi suntem ultima lor solutie, sunt cei ce nu sunt dispusi sa aplice exact acele protocoale ce le-ar salva relatia cu cainele si ar crea armonie in convietuire!

Nu suntem nici noi perfecti, sa ne intelegem. Nici pe departe! Gresim si noi constant, invatam din greseli, crestem, adaugam la bagajul de cunostinte, ne redresam, o luam de la capat, ne atasam (desi nu ar trebui) de cazuri, atat de caini cat si de oameni, ne punem cenusa-n cap de multe ori insa facem tot ce ne sta in puteri sa facem ceea ce trebuie atat pentru om cat si pentru cainele lui.

Acum de cele mai multe ori asta nu e primit intotdeauna cu bratele deschise. Putem, din dorinta de a ajuta, uneori sa fim prea mult, sa punem poate prea multa presiune pe om cand el nu este dispus sa faca acele lucruri, sa fim poate prea exigenti sau sa avem asteptari mai mari decat ar trebui numai pentru a fi dezamagiti apoi. Cred ca aici este mereu loc de imbunatatire si comunicare deschisa, atat din partea noastra cat si din partea omului cu care lucram. Din pacate insa nu avem mereu ocazia sa discutam deschis, caci oamenilor le este fie rusine sau teama sa vorbeasca deschis despre ceea ce simt sau au nevoie. Si atunci e un fel de guessing game. O fi prea mult sau prea putin ce i-am dat ca teme? I-am spus ce are de facut intr-un mod pe intelesul lui sau a perceput-o mai mult ca pe o cearta? I-am atras atentia prea ferm sau exact cat trebuie de asertiv? Samd, intrebarile pot continua mult si bine.

Din nou, din experientele trecute, oamenii vor sa fie tinuti in brate metaforic si sa li se laude si cel mai mic efort, insa deopotriva functioneaza mai bine si pun osul mai mult la treaba cand sunt trasi putin la raspundere pentru faptele lor (or lack there of). In general, desi nu o vor admite, oamenii cu care noi am lucrat au crescut si invatat mai mult in conditiile in care ne-am asumat mai mult rolul de zbiri, fata de versiunea noastra de good cops. Rezultatele sunt concludente si vorbesc de la sine. Daca i-am luat cu frumuselul si usurelul, au facut la fel de usurel si putintel. Daca i-am luat cu „biciul” au bagat carbuni si au tras tare iar rezultatele au fost pe masura!

Acum va las pe voi sa va trageti propriile concluzii despre cum este mai bine, in primul rand pentru caine, apoi pentru relatia om-caine.

***Zooky – Rehabbed 3 years ago (growled at the todler; dog reactive)***

Astea sunt lucrurile de luat in considerare cand vreti sa incepeti un proces de reabilitare cu cainele vostru. Si pentru ca blogul meu se numeste What Would Dog Do, voi incheia de acum fiecare postare cu cate o concluzie in consecinta.

WHAT WOULD DOG DO:

Daily reminder to check your energy
Would go out for a walk, or two, or 10
Would listen to their leader (in your case teacher)
Structure gives me clarity so please see discipline as a plus
I was made for loving you baby, you were made for loving me (but I CAN get enough of you, baby, can you please stay away from me?)
Yesterday is history, tomorrow is a mistery, but today is a gift! That’s why it is called the PRESENT (master Oogway would have been a great dog owner)
Balance is important for me
Choose my teacher wisely & don’t get mad at him when he just wants what’s best for me (even if that’s no fun for you)

Read that again (and again, and again)! 😉

Read, you might learn something

3 septembrie 2025 / Yoolia's Pack 2025 / 2 comentarii

***Some of the books I’ve read on dogs***

A venit și vremea discuției despre cărți. Abia așteptam! Cartile au fost si sunt una dintre pasiunile mele. Daca vrei vreodata sa-mi faci un cadou, your best bet este o carte! Nu vor fi niciodata prea multe si nu le voi fi citit niciodata pe toate.

Astazi insa vorbim nisat pe carti cu si despre caini, psihologie canina, dresaj, rase si basically tot ce tine de domeniul asta frumos! Nu sunt putine so buckle up. 🙂 Voi face in asa fel incat sa va dau cate un mic rezumat asupra lecturii, un fel de review si sa va las si cu un citat reprezentativ, care a ramas cu mine, din cartea respectiva.

Mentionez ca din imaginea de mai jos, nu am apucat sa iau notite din toate acele carti, si de asemenea, ca am omis inca vreo 2-3 care au fost citite dar nu fotografiate. So lets dig in!

***Alte cateva citite de-a lungul timpului***

Inainte de a continua insa, un mic disclaimer, din observatiile mele de-a lungul anilor de studiu (atat al acestui subiect cat si pe altele) sau mai bine zis, un mic ghid despre cum sa citesti o carte.

Ghidul Yooliei pentru parcurgerea unei carti:

Primul pas este sa iti placa sa inveti, sa citesti si sa te pasioneze subiectul sau macar sa fii curios
Apoi este important sa fii prezent acolo, cu cartea si paginile ei, nu cu mintea in 7 parti
Creeaza-ti un spatiu al tau, un coltisor sau o camera (dupa posibilitati), unde sa poti sta linistit, tu cu tine si cu cartea, pret de cateva zeci din minute (poate chiar o ora, why not?)
Citeste cu creionul (sau pixul sau markerul) in mana; subliniaza paragrafele cu care rezonezi mai mult; reciteste acele paragrafe de cateva ori, stai cu ele si digera-le
Nu renunta pe parcurs! E unul dintre pasii cheie ce va garanta intelegerea cartii; Nu toate cartile sunt la fel de interesante/captivante, insa daca renunti dupa cateva pagini, nu vei ajunge niciodata la o concluzie sanatoasa (unii ar spune chiar asumata) asupra acelei carti
Dupa ce ai citit cartea, lasa sa treaca 1-2 saptamani si apoi incepe sa iei notite din ea (noteaza pe un caiet/agenda paragrafele subliniate – vezi in acest fel daca mai rezonezi cu ele in aceeasi masura); pastreaza astfel de jurnale de lectura a la long pentru toate cartile, in timp, dupa ce acumulezi anumite experiente, vei putea trece prin ele din nou si din nou, sa iti refrisezi memoria sau pur si simplu sa vezi cum gandeai si ce considerai important in anumite etape ale vietii; notitele te ajuta de asemenea sa sedimentezi informatia primita, noi memorand mult mai usor ceea ce scriem cu propria mana, fata de ceea ce citim doar
Ultimul pas, dar nu cel din urma, este sa IMPLEMENTEZI cele citite, notate si invatate, astfel incat sa te creasca, sa te faca mai bun si sa te ajute real in viata (knowledge is power)

Pe langa toate cele de mai sus, evident ca e important sa nu ne oprim din invatat, respectiv citit. In Romania avem o reala problema din punctul asta de vedere, caci majoritatea oamenilor se opresc din invatat (sa nu mai zicem citit) odata ce au iesit din bancile scolii (fie ea liceu sau facultate). Ceea ce e cu adevarat tragic, avand in vedere ca lumea este intr-o continua schimbare, mereu apar informatii noi si cine nu creste (aka invata) putrezeste (cum era vorba).

M-ar bucura foarte mult ca macar cititorii (see what I did there?! 😉 ) acestui blog sa fie ceva mai elevati, mai curiosi, mai doritori (poate chiar avizi) de informatie si sa o spun mai pe sleau, mai inteligenti. Lord knows we need more people like that!

Haideti asadar sa intram in paine…

Steven R. Lindsay – Adaptation And Learning

Este sincer o carte pe care nu o recomand decat daca ai planuri serioase sa urmezi o cariera in domeniul dresajului sau al reabilitarii canine. E un fel de Biblie a domeniului canin, insa din perspectiva mea, prea stufoasa (exact ca si cartea mentionata) pentru a putea fi usor parcursa si inteleasa de catre stapanul tipic. Ca sa va faceti o idee, sunt 4 volume ale acestei carti, asta este doar primul, fiecare dintre ele fiind la fel de stufoase, stiintifice, cu multe studii, luate lucrurile de la Ana la Caiafa si puricate si mega-puricate. Nu spun ca nu este o carte extraordinara, insa pentru a va face o imagine de ansamblu, mi-a luat aproape 2 ani sa o parcurg si nu pentru ca nu citesc destul de rapid sau pentru ca citeam o pagina la o saptamana, ci pentru ca atat de greoaie este lectura (si asta va zice o persoana avida sa invete si care citea ori de cate ori gasea un moment liber).

Citat reprezentativ: „Dogs are prepared to enjoy close social contact with conspecifics & human companions but are unprepared to cope with loneliness and extended periods of separation. They are prepared to adjust socially within a highly structured and regimented social order but may become socially confused and overly competitive within an environment lacking the presence of a dominant figure modulating such competitive tendencies.”

2. Barbara Bouyet – Akita, Treasure of Japan

Asta a fost cartea pe care am citit-o inainte sa-mi iau Akita. Consider ca a fost un compendiu care m-a ajutat sa am o imagine clara asupra rasei pe care urma sa o detin si cu care urma sa convietuiesc! O recomand cu toata caldura oricarui detinator de Akita, fie ca este japonez sau american acesta din urma, iar daca intentionezi vreodata sa ai un astfel de caine, de asemenea as lua-o ca o lectura obligatorie. In ea am descoperit de la fatare si pana la batranete, de la comportament la probleme de sanatate, este totul acolo. Cartea asta este in sine o comoara din biblioteca mea si o pretuiesc ca atare.

Citat reprezentativ: „By nature, Akitas are a silent breed; their quiet behavior belies the stresses they are feeling. They are not indifferent to fear and apprehension; they simply suffer silently.„

3. Patricia McConnell – The Other End Of The Leash

Cartea Patriciei este o lectura ce ajuta atat stapanul de rand cat si un eventual profesionist sa-si inteleaga mai bine cainele sau cainele cu care lucreaza. Este destul de usor de parcurs, nu atinge neaparat subiecte precum reabilitarea comportamentala, dar exemplifica destul de bine psihologia canina cat si cea umana. E similara cu un roman despre oameni si caini. Pentru ca in general sunt un om caruia ii place sa ia din orice citeste macar un lucru interesant si pe care il pot aplica usor, evident ca si din aceasta carte am gasit multiple idei, abordari si situatii ce m-au ajutat sa am o alta perspectiva asupra capatului meu de lesa, dar si asupra capatului cu un blanos atasat.

Citat reprezentativ: „We can’t live with animals with the equivalent of carpet knives in their mouths without running into occasional problems”

4. Pocket Eyewitness – Dogs

This one is mostly a book about different breeds of dogs and a little bit about the history of the species. Foarte lejera lectura, multe imagini pentru cei mai vizuali dintre voi, ceva…frumos, de vara 🙂 Dar acum serios, mie personal imi plac genul asta de carti, caci simt ca imi dau putina relaxare creierului, dupa multele carti mai intense ca informatie. Acest gen de carte ma relaxeaza, imi bucura copilul interior care vede poze dragute cu caini 😀 si desigur nu e de dat la o parte nici informatia legata de rase, dar de asemenea tineti cont sa o luati cu un dram de sare. Genul asta de carte nu este in general cea mai researched ever. Ce am observat de-a lungul timpului despre cartile ce abordeaza diferitele tipuri de rase, este ca o lectura combinata a mai multora ne da o imagine de ansamblu corecta. Daca citim o singura carte pe subiect si credem ca stim cu ce se mananca fiecare rasa in parte, we’ve got another thing coming! De asemenea, nimic nu se compara cu cartile specifice pentru cate o rasa anume, cum este cea de Akita de mai sus, caci acolo cercetarea a avut loc cu siguranta si sunt in general scrise fie de crescatori sau de arbitri specializati, deci oameni ce chiar cunosc respectivele rase.

Citat reprezentativ: „Kublai Khan, the great 13th century Mongol leader of China is said to have owned 5000 Mastiffs, the most ever kept by one person!”

5. Karen Sullivan – Get Fit With Your Dog

Pentru aceia dintre voi care sunteti activi sau va doriti sa fiti mai activi, aceasta este cartea pe care o cautati!E o carte usurica, despre cum sa implementezi activitati care sa aiba efect si asupra fitness-ului general al vostru ca echipa om-caine. Karen knows her stuff! Vorbeste in carte si despre nutritie, cat si despre activitati cardio sau de alte naturi, care sa aduca plus valoare in vietile voastre. Cu cititul este evident usor, cu implementatul…Depinde de fiecare dintre noi in parte!

Citat reprezentativ: „Reaching goals doesn’t mean stopping dead once you feel fit; it means continuing for life!”

6. Mike Darton – A Dog Lovers Miscellany

Desi e micuta, cartea asta iti ajunge la suflet pentru modul inteligent in care este scrisa, cu foarte mult simt al umorului dar si multe fun facts. Cartea are de asemenea multe citate de la oameni celebri ce au avut caini si au vorbit/scris despre acestia. E sincer o lectura ce te unge pe suflet, numai buna de luat in vacanta, pentru aceia dintre voi care urmeaza sa mergeti intr-una. O recomand cu toata caldura!

Citat reprezentativ: „If you keep more than one dog at home, it is important to remember not to treat them as equal in status at all times. The owner or handler has to take the place of the pack leader and each dog by instincts and social learning knows its place in the rank order of subordination to the leader. To treat dogs equally could therefore cause dissension and even make the dogs slightly less certain of your role as the pack leader.”

7. Tudor Tim Ionescu – Liderul Haitei

Una dintre putinele carti in limba romana citite de mine (asta pentru ca in ce-i priveste pe autorii din alte tari, prefer sa citesc versiunea in limba engleza, care de obicei este si limba autorului). Tudor scrie foarte fain, o carte ce se potriveste oricui si e pe intelesul tuturor, ce imbina atat putin din psihologia canina cat si destul de multe elemente de dezvoltare personala. Trebuie sa fiu sincera si sa spun ca in 2018, cand cochetam cu ideea scrierii unei carti, aveam o viziune foarte similara pentru aceasta, cu ceea ce a publicat Tudor in 2019. Chiar imi luasem ceva notite intr-un caiet in care comparam elemente din filosofia de reabilitare a lui Cesar Millan cu elemente din psihologia si dezvoltarea personala umana, caci mergeau mana in mana. Ei bine, Tudor mi-a luat-o inainte asadar nu am putut face altceva decat sa ma bucur de lectura si de faptul ca great minds think alike (evident ca a trebuit sa am pe prima pagina si autograful autorului, ca sa fie treaba treaba)!

Citat reprezentativ: „Iubesc teama, pentru ca in spatele fiecarei frici se afla persoana care vrei sa fii!”

8. The Monks of New Skete & Mark Goldberg – Let Dogs Be Dogs

Hands down one of the best dog books I ever read! 10/10 would recommend! Si da, sunt entuziasmata de asta. Cum sunt dealtfel de orice carte in ale carei pagini imi regasesc propria mentalitate, filosofie, gandire si abordare (it’s confirmation that my head is in the right space). Mai ales atunci cand in lectura respectiva gasesc echilibru, calm, bun simt sau common sense si un mod de a scrie ce poate fi lecturat cu usurinta atat de un stapan la primul caine, cat si de un profesionist in domeniu, fara ca niciunul dintre cei doi sa se plictiseasca. Daca vrei sa iti intelegi cainele, asta este una dintre lecturile pe care ar trebui sa le ai in „to read list”! Un element ce nu se regaseste in cartile enumerate mai sus dar il veti gasi de asemenea aici este si modul in care cainele este, pe langa o fiinta emotionala si instinctuala, si una spirituala. Va las pe voi sa descoperiti restul si sa va delectati cum am facut-o si eu. 🙂

Citat reprezentativ: „When you live with dogs in a way that makes sense to them and ecourages them to collaborate within the pack, nature and the divine force that guides it do the rest.”

9. Carlo de Vito – The Everything New Puppy Book

Aceasta este una dintre multele carti pe tema cresterii puilor pe care le-am citit. E una dintre cele mai comprehensive, abordand totul de la ziua 1 pana la 1 an si mai mult. Pe langa partea de training, autorii vorbesc si despre etapele de dezvoltare ale puilor, instrumente necesare in primul an de viata, dresaj si cum sa abordezi comenzile si cate si mai cate. Din punctul meu de vedere, daca o parcurgi inainte de a-ti lua un pui este arhisuficient pemntru a fi pus la punct cu etapele de inceput din relatia om-caine! Tips and tricks, program pe ore, partea medicala cat si partea de puppy proofing the home, le gasiti intre paginile acesteia. I highly recommend and praise it.

Citat reprezentativ: „You’ve decided that you want a puppy. That’s a fine decision, but just remember that what you’re really bringing home is a DOG!„

10. About Pets – Bullmastiff

Asta este prima carte despre Bullmastiff pe care am citit-o. Nu tocmai un compendiu (este destul de scurta, o citesti relativ repede), dar a adus niste informatii faine pe intelesul oricui si-ar dori un astfel de caine. La vremea respectiva nu am gasit mai multe carti pe tema asta, asa ca m-am ajutat de aceasta, videos, informatii din online cat si evident discutiile cu crescatorii parintilor Vanyei, pentru a ma lamuri asupra aspectelor de luat in calcul cand voi fi avut cainele. Din nou o carte cu multe imagini, usoara pentru ochi si de avut in biblioteca daca vreodata te gandesti sa-ti iei Bullmastiff sau daca ai deja unul.

Citat reprezentativ: „The Bullmastiff needs to be reared with discipline, very consistent and above all friendly. Its nature is to be obedient. As he is a working dog, he likes to be kept busy.„

11. Claire Arrowsmith & Alison Smith – Puppy Bible

I gotta admit the title really does it justice, it really is a puppy owners Bible! Cum ziceam am citit mai multe carti despre cresterea puilor, iar cea de mai sus si aceasta sunt unele dintre cele mai faine. Ai mura-n gura de la A la Z literalmente TOT ce trebuie sa stii despre cresterea puilor in cartea asta. Nu trebuie decat sa vrei sa-ti intelegi puiul si sa fii dispus sa-ti iei timp sa o citesti, caci este destul de stufoasa. Cam asa cum ar trebui sa fie orice almanah de informatie! Si daca nu ai in acest moment un caine, dar te gandesti sa iti iei unul (eventual si pui), ar fi o idee buna sa-ti comanzi cartea asta inainte. Vei fi mai pregatit cu siguranta 😉

Citat reprezentativ: „The best breeders health check their puppies, breed responsibly, raise healthy, well-socialized dogs with good temperaments in their own home and have relatively few litters.„

12. Rodney Habib & Dr. Karen Shaw Becker – The Forever Dog

Ei bine, daca vreti sa invatati despre nutritie canina, asta este cartea pentru voi. Este una dintre cartile studiate de mine pe subiect si va spun cu mana pe inima ca daca o cititi cap coada, veti sti mai multe despre cum sa va hraniti corect cainele (species appropriate diet) si despre cum nutritia influenteaza sanatatea acestuia decat veterinarul vostru (the average vet I mean, nu cei holistici)! Nu pot sa zic ca este cartea mea preferata pe marginea nutritiei canine, insa pentru publicul general este mai usor de digerat decat altele ce merg mai in-depth. Dupa cum se vede si din imagine a fost pentru multe saptamani best seller in SUA si cred ca asta spune ceva despre calitatea informatiilor cuprinse in paginile ei.

Citat reprezentativ: „We would be irresponsible to dodge difficult and sensitive conversations! When you know how and why, the doing takes care of itself.”

13. Gabriele Lehari – 400 Rase de Caini

O carte pentru oricine vrea sa invete despre rase. Tradusa in limba romana (din germana cred, caci pe parcursul ei tot se mentioneaza despre incidenta rasei respective in Germania), cu toate ca este o carte comprehensiva prin prisma numeroaselor rase pe care le descrie, este destul de usoara si nu abordeaza in profunzime fiecare rasa in parte ci doar caracteristici generale. Pentru un incepator in domeniul acesta sau pur si simplu un mare iubitor de caini, aceasta poate fi cartea potrivita pentru a-si face o idee despre ce rase i-ar fi potrivite. E o carte faina si pentru pet sitteri, care au nevoie sa cunoasca in mare cateva caracteristici ale fiecarei rase, astfel incat sa-si adapteze abordarea in consecinta.

Citat reprezentativ: „(Caine Lup Cehoslovac) Instinctul pronuntat de vanatoare trebuie infranat inca de la inceput. Acest caine nu este deloc pentru incepatori!„

14. Jim & Jamie Dutcher – The Hidden Life of Wolves

Cartea asta este pentru cei care vor sa inteleaga mai bine cainele prin studierea stramosului sau lupul! Este o carte care desi pare usoara, presarata cu fotografii sau ilustratii frumoase, spune o poveste sfasietoare despre lupta lupilor cu omul si cum cei dintai pierd batalia. Cartea a venit in urma documentarului cu acelasi nume (nu recomand nici una, nici alta, daca nu sunteti pregatiti sa varsati cateva lacrimi). Cand intelegi cat de complexe sunt legaturile dintr-o haita de lupi, cu usurinta, daca ai putin common sense si spirit de observatie, poti vedea atat similitudinile intre cele doua specii, cat si diferentele. Este o carte fascinanta pe care v-o doresc tuturor (nu voi spune v-o recomand)!

Citat reprezentativ: „A wolf that loses its fear of humans does not have long to live.„

Cam atat pentru azi, va voi lasa cu aceste lecturi, caci am cuprins prin ele o buna parte din lumea chinologica. Eu le-am parcurs in aproximativ 3 ani pe acestea (mostly because lack of more time dar si pentru ca pe langa cartile despre caini mai citesc, evident, si alte carti, de diverse feluri si din diverse domenii) si desigur pe langa acestea au mai fost multe de-a lungul anilor (vedeti primele 2 imagini) si inca altele in derulare (reading them at the moment).

M-ar bucura sa imi spuneti in comentarii la aceasta postare, cate dintre cele mentionate v-au trecut pe sub ochi si degete si daca abia acum va apucati de ele, sa imi spuneti cand le veti termina, cum vi s-au parut, daca au aprins vreun beculet, daca v-au adus mai multa claritate, motivatie sau pur si simplu au fost o lectura placuta.

Voi incheia acest articol cu un citat care ma reprezinta din punct de vedere al filosofiei in ce priveste cititul:

THINK BEFORE YOU SPEAK. READ BEFORE YOU THINK. (Fran Lebowitz)

Vanya’s story

3 iulie 2025 / Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu

***One of her first events – Halloween Pack Walk 2023***

Maine este ziua Vanyei. Implineste 2 ani in data de 4 Iulie 2025. Acum 2 ani venea pe lume practic. Am considerat de cand am aflat ca mama ei a fatat in aceasta data ca a fost un semn de la Univers (data de 4 Iunie fiind cea in care eu cu Mihai ne-am unit destinele). Despre tot procesul alegerii ei cat si despre primele saptamani alaturi de noi am scris AICI.

Azi am decis insa sa va povestesc despre viata alaturi de ea, despre cum a fost si ce am invatat in acesti aproape 2 ani. It’s gonna be a rollercoaster so buckle up! Ah, si voi face putin spam cu poze, caci s-au adunat mii in anii astia, mi-a fost greu sa selectez doar cateva.

Asadar despre viata alaturi de Bullmastiff…Ei bine, nu e ceva despre care pot spune ca aveam vreo idee reala pana sa ma inham la aventura asta, impreuna cu Mihai! Mi-am dorit un molossoid tocmai pentru a ma creste si dezvolta ca si specialist in comportament si psihologie canina. Nu am avut placerea, de-a lungul timpului, sa lucrez cu multi caini de talie foarte mare sau gigant, cum nu am avut ocazia sa lucrez cu bully breeds prea multe. Cred ca ii pot numara pe toti pe degetele de la cele doua maini din dotare, drept urmare I can’t really call that an actual experience. Asadar am vrut sa vad cu ce se mananca, ce este diferit si ce este similar cu alti caini, mai ales ca focusul meu principal a fost mereu cainele si psihologia lui ca si specie, nu atat de mult rasele. Deci am vrut sa vad cum scot un caine dintr-un bully, sub o forma sau alta.

***Vanya’s first senior role model – Tigra; Also Vanya’s first trip to Brasov***

Si uite asa am pornit in nebunia asta de calatorie cu Vanya. Cu un research pe care il consideram la vremea respectiva destul de bine facut. Si chiar a fost, pentru cat am putut atunci. Am vorbit cu crescatori, am urmarit paginile de social media dedicate, cat si grupurile de rasa. Am studiat carti despre rasa si nu numai, am facut atat cat am putut cu ce am avut. Cu toate astea… Nothing beats time and experience!

Experienta hands on cu Vanya a fost total diferita de cum m-am asteptat cand am luat decizia sa o luam. Cum ziceam mai sus a fost un rollercoaster! Pentru inceput, sa ne intelegem, TOTI cainii pe care eu personal i-am crescut, cu sau fara partener, au fost crescuti dupa aceleasi principii. Fara exceptie! Regulile si structura date de psihologia canina cat si de informatiile si experientele acumulate de-a lungul timpului le-am „turnat” in cainii mei inca din 2009. Asta inseamna practic 1 caine reabilitat in felul acesta si 3 (so far) crescuti de la bun inceput pe aceste principii. Nu pot sa va spun decat ca indiferent cat de consecventa am fost eu pe a ma asigura ca fac totul ca la carte (ma rog, macar in proportie de 95-97%, las loc de eroare in proportie de 3-5% ca nu e nimeni perfect, myself included), rasa fiecaruia dintre caini si-a spus cuvantul, cat si personalitatea fiecaruia indiferent de rasa. Chiar daca toti au crescut sa fie caini echilibrati si membrii buni ai societatii din care fac parte, cu totii sunt/au fost diferiti intre ei.

Asadar Vanya, caci despre ea este vorba, m-a invatat si inca ma invata rabdarea. Multa. Enorm de multa rabdare! Daca ma intrebai acum 7 ani daca Fuki a necesitat rabdare, iti raspundeam ca mi-a scos peri albi si ca a trebuit sa-mi folosesc multe rezerve de rabdare pentru a-l creste. Acum ma uit la vitica noastra si realizez ca nu stiam despre ce vorbeam. Sau ma rog, I thought I knew but I had no idea! 🙂 Cu Fuki a fost usor!

***Una dintre primele iesiri la terasa, Fuki i-a servit drept model de caine matur, pe tot parcursul***

Da, rabdare! Muuuuulta, multa rabdare! De ce? Ei bine pentru ca desi a avut parte de multa expunere de-a lungul timpului si cum spuneam multa socializare si multa informatie pompata, fata prinde greu. Si lent! Sa nu uitam lent. Si are nevoie de enorm de multa repetitie sa prinda lucrurile. Nu cele simple, precum comenzi. Acelea le-a fluierat din primele 2 luni. Probabil de asta si considera unii oameni ca Bullmastiff-ul este o rasa inteligenta. Pentru ca da, in ce priveste obedienta este soldatelul perfect! Executa comenzile fara sa stea prea mult pe ganduri, e rapida si in a le performa si in a le memora. In schimb in ce priveste chestiile cainesti….acelea ce tin de a fi efectiv caine, de a avea instinctele bine puse la punct, de a analiza anumite situatii, de a se conecta cu omul si a lucra alaturi de el on her own, nu prin comenzi ca robotelul… Nope! If that’s what you’re looking for, then Bullmastiff is not the dog for you!

Asteptarea mea a fost sa „fure” de la Fuki anumite trasaturi de genul, sa invete cum sa fie caine, cum sa se conecteze cu omul si sa-l respecte. She does respect humans, but doesn’t know how to take her queues from us. Am omis practic un lucru esential: genetica si scopul rasei.

Sunt si downsides la a merge doar pe psihologia speciei. Cu timpul si experienta am invatat sa ajung la un echilibru intre a trata cainele ca pe un caine (aka a-l onora in integritatea speciei lui) si a tine cont de rasa si genetica, cat si scopul, acesteia. Asta este un al doilea punct pe care l-am invatat odata cu venirea Vanyei in viata mea!

***Vanya & the boarding doggos – a love story***

Am invatat sa studiez cu atentie combinatia de rase care a dus la crearea unei alte rase. La ce ma refer? Ei bine Bullmastiff a rezultat ca rasa in urma combinarii Bulldog-ului vechi cu Mastiff-ul Englezesc. La vremea respectiva se dorea imbinarea curajului si fortei Mastiff-ului cu tenacitatea si rezistenta Bulldog-ului. Acum, proportia a fost de aproximativ 60% Mastiff si 40% Bulldog, insa in realitate va zic din experienta ca Vanya arata foarte multe trasaturi ale Bulldog-ului si da, are marimea apropiata de a Mastiff-ului. In mintea mea de atunci, Bulldog-ul cantarea mai putin in genetica ei (mai ales ca vorbim despre tipul vechi de Bulldog) si Mastiff-ul mult mai mult. Ei bine, practic la temperament am un Bulldog mai mare. :))) Exact ceea ce NU mi-am dorit vreodata! Si de aici reiese din nou vorba aceea: Nu ai cainele pe care ti-l doresti ci cainele de care ai nevoie!

Una dintre trasaturile mai fun ale Bulldog-ului (si ale raselor ce au in componenta lor gene de la acesta) este ca nu are nervi senzoriali in zona fetei, respectiv a capului. A fost creat asa pentru a se putea bate parte in parte cu taurul iar daca acesta vine cu capul inainte sa il impunga, Bulldog-ul sa nu simta nimic, hence sa poata lupta pana la moarte. Deci va dati seama ce trasaturi de caracter reies de aici…

Mastiff-ul on the other hand, era masiv si avea rolul de a intimida pe cei ce intrau ilegal pe o proprietate doar prin simpla prezenta! Cred si eu, cand vezi un caine de 75-80 kg (unii pot atinge chiar si 90 kg) ca sta si se uita la tine cu poker face, nu prea iti mai arde de furat…

Bulldog-ul are botul scurt (chiar si cel vechi, cu toate ca era mult mai ok din punct de vedere fizic decat ce vedem azi pe strada), lucru ce nu il face ideal pentru efort fizic sustinut sau inot. Mastiff-ul chiar daca are un corp mladios, picioare lungi si bot lung, din cauza masivitatii nu are o rezistenta extraordinara. Acum eu, in naivitatea mea de atunci (sa nu ii zic straight up ignoranta), am crezut ca Bullmastiff va fi best of both worlds, adica are cele mai faine trasaturi de la ambele rase! Boy, was I wrong… Adica, are si trasaturi faine, insa in acelasi timp, a luat si botul scurt (chiar daca este la jumatate intre Bulldog si Mastiff ca lungime a acestuia) de la Bulldog, si lipsa unei rezistente bune la efort fizic sustinut respectiv inot (acolo Vanya inca nu stie sa dea din picioarele din spate pentru a se sustine la suprafata apei) luate de la ambele rase. Deci aici atentie mare catre ce rasa inclinati! Studiati cu atentie si rasele ce fac parte din mixul genetic al respectivei rase, nu doar rasa in sine. E foarte important aspectul asta si e un lucru pe care pana la Vanya nu il constientizam atat de mult. Inca un lucru de care mi-am dat seama este ca pe masura ce in mixul genetic al unei rase sunt combinate mai multe rase, cu atat este mai indepartata rasa respectiva de a fi caine.

***Ritualuri pe care le-a invatat o parte de la noi si apoi prin exemplul haitei***

Asta e mai greu de explicat, I’m nevertheless gonna try my best. Ce vreau sa spun: exista rase neschimbate de sute si mii de ani, care nu au fost niciodata altceva decat acea rasa. Exemplu: Basenji, Saluki, Akita Inu, Husky etc sunt rase primitive. Acestea nu s-au transformat prin reproducere selectiva si nu s-au mixat cu alte rase. Ele sunt practic o forma pura a cainelui, care au ramas foarte aproape de instinctualul acestuia (respectiv, extrapoland putin, chiar aproape de lup). Pentru ca din punct de vedere instinctual sunt atat de bine definite, se comporta ca niste caini si atat. As in, tot ce tine de psihologie canina functioneaza extrem de bine la ei. It makes sense to them, prind rapid si te inteleg cumva din priviri. Pentru ei dresajul de obedienta este cumva redundant. E la „si altele”. Pentru ca relatia cu acestia se va construi prin elemente de structura, de comunicare non verbala, de energie, de calm si asertivitate reale.

Ei bine, pe masura ce ne jucam cu genetica acestora si ii mixam cu alte rase si facem combinatii de N luate cate K, atunci ne indepartam de instinctual si cream ceva diferit. Ii spune tot caine, insa pentru a ajunge la instinctualul real al cainelui, acesta are nevoie de multe eforturi.

Revenind la exemplul Vanyei, ea este un mix practic de 2 rase, Bulldog si Mastiff. Instinctualul, dupa cum am povestit mai sus, lasa de dorit. Adica nu este aware de inaltime, nu prea are instinct de conservare, nu analizeaza body language si in general nu analizeaza foarte multe, daca misca ceva ea se duce dupa acel ceva, nu pentru ca are un prey drive mare ci pentru ca atata poate. :))) Si nu, nu fac misto de ea, chiar asta este realitatea. Stiu ca toate astea vin pe liniile celor 2 rase mentionate, caci pentru asta au fost facute: sa nu le pese de propria viata si sa faca orice pentru protectia proprietatii, respectiv a stapanului (ori, in cazul Bulldog-ului, sa nu ii fie frica sa se lupte pana la moarte). Extrapoland insa in convietuirea intr-un camin normal (sau ma rog, poate suntem noi mai anormali asa), este mult mai stressful sa mergi cu ea la munte/mare pentru ca de inaltime nu ii este frica (cum ziceam – 0 instinct de conservare) si nu odata era sa-si rupa picioarele sarind de la inaltimi mari, with no regard for her own safety; iar la mare nu poate sta ca un caine normal care oboseste, la umbra, chill, caci ea daca vede copii, caini sau mingi alergand o ia la goana dupa acestea. Evident asta daca nu are comanda! Ca pe comenzi e top. Nu misca in front! Insa de exemplu Fuki (regardless de varsta, caci asa era si in adolescenta), care este un caine caine, poate lua aceste decizii singur. Poate evalua daca exista o prapastie si trebuie sa aiba grija (nu mi-a stat niciodata inima cu el pe munte, I trust him to make the right decisions), Vanya nu (cu ea nu odata era sa fac preinfarct). La mare e capabil sa analizeze daca e cazul sa se agite dupa un copil care alearga sau nu (in ciuda faptului ca are prey drive mai mare decat ea), Vanya nu.

Astea sunt cateva exemple pentru a va face o idee, nu e neaparat o comparatie sau competitie despre cine este mai fain sau nu. Vanya are atuurile ei pe care Fuki nu le va avea niciodata, ajungem si acolo.

Acum ganditi-va ca sunt rase care au in mixul genetic 4-5-6 alte rase! Nu va imaginati ce e acolo. Cat efort fizic si mental este necesar pentru a-i aduce spre instinctualul de caine si cat management pentru a-i face caini echilibrati! Si vedem astfel de rase la stapanul de rand care nu stie de ce nu se intelege cu Staffie-ul acasa sau pe strada.

***Bonus adus de Vanya in vietile noastre – l-a intinerit pe Fuki***

Revenind insa la vitica noastra… Da, am invatat multe despre genetica si rase. Practic daca lui Fuki ii ajung 1-1,5 h de plimbare pentru a fi chill & echilibrat ca si caine, Vanyei in splendoarea ei, ii trebuie undeva la 2-2,5 h pentru a obtine acelasi rezultat. Aici vorbim strict de plimbare structurata, fara alte adaugiri. Evident ca timpul acesta se poate scurta utilizand diverse strategii, de la alergat liber la tarc, pana la joaca structurata. Insa pe un baseline de plimbare, asta este diferenta intre ei doi.

Apoi ajungem si la traiul de zi cu zi cu Vanya… Apai aici avem de vorbit nu gluma! In primul rand e improtant sa tinem cont cand ne orientam spre rase foarte mari/gigant, ca mancarea va costa. Personal luam in calcul o crestere cu vreo 25-30% a costului pentru mancare fata de Fuki, dar nu… A fost dublat aproape. Which says a lot! Si asta in conditiile in care we don’t overfeed si Vanya este un caine foarte fit pentru varsta si rasa ei (practic e numai fibra toata). Peste asta, punem la socoteala toppings respectiv raw feeding, pe care noi le asiguram cainilor nostri ca o forma de preventie pe termen lung, asupra sanatatii. Pe langa suplimente naturale si seminte, toate de la Barf Diet (inclusiv treats/biscuits & o parte din chews), Vanya primeste odata pe saptamana fie hrana umeda calitativa, fie oase crude de vita, fie gaturi de curcan. Iar zilnic peste mancarea uscata (boabe de la Orijen) primeste lapte de capra (inmuierea boabelor in el sau apa calduta poate ajuta digestia si poate preveni torsiunea gastrica), leguminoase sau fructe maruntite (ex. morcov/banana) si/sau ou crud (de gaina sau prepelita) ori peste crud (ex. sprot) + ulei de somon peste.

Evident ca toate astea costa. In primul an de viata a avut si supliment pentru articulatii si cresterea armonioasa si de 2 ori pe an face o „cura” cu Aniflexi pret de o luna. Nu mai vorbim despre cornuri si lemne de ros, mostly de la Bully Pet Supplies, cu care printesa se delecteaza si pe care le da gata destul de rapid cu maxilarul si determinarea ei (media este de 2-3 luni per corn, lemnele si radacina de briar au rezistat cu stoicism).

Daca la mancare sare nota de 1000 lei pentru ambii caini (dar balanta inclinand mai mult spre ea), la veterinar e jale si prapad! 😦 Daca nu aveti un cont de economii special bugetat pentru situatii de urgenta, nu recomand sa va luati Bullmastiff, or any other giant breed for that matter. Poate nu stiati nici voi, asa cum si pentru mine a fost o surpriza, ca la veterinar, cel putin in Romania (insa am o suspiciune ca este la fel si in alte tari), pretul pentru diverse lucruri (de la deparazitare pana la diverse interventii) este per kilogram!

Asadar e una sa ai un caine de 25 kg si cu totul alta poveste sa ai un caine de 50 kg. Exemplu: o sterilizare tipica pentru un caine de talie medie spre mare merge spre 700-1000 lei. Pentru Vanya sterilizarea si tratamentul postoperator s-a ridicat la aproximatuv 3000 lei. Deci o diferenta sesizabila. Cand a tras pe nas o arista am avut din nou de scos din buzunar 2000 lei s.a.m.d. Sa nu mai vorbim ca la fiecare tura de deparazitari intrene + externe + solutii repelente ajungem aproape de 300 lei doar pentru ea. Acum inmultiti asta cu ce putin 8-9 luni pe an si aveti o estimare aproximativa a vietii cu Bullmastiff. 🙂

Acum sa mai pun la socoteala si faptul ca incepem de ceva timp (in speta de cand a crescut la marimea la care va si ramane) sa ne gandim ca trebuie sa schimbam masina. Nu pentru ca nu merge bine mersi, ci pentru ca nu mai are Doru’ Vaporu’ loc… Basically am surghiunit-o in portbagaj momentan, ca sa nu ii termine soldurile si spatele lui Fuki, peste care ajunsese sa stea intinsa. Saracul o accepta si o lasa, dar numai el stie ce-i in sufletul lui de 34 kg cand tabara purcelul de 50 kg peste el…

Deci da, multe costuri, unele asumate altele surpriza, in convietuirea cu animalul acesta minunat!

Au fost insa si surprize placute in viata alaturi de vitel! Una a fost faptul ca nu este atat de dificil de gasit cazari care sa accepte 2 caini mari. So far in astia aproape 2 ani, nu ne-a refuzat nimeni la cazare din acest motiv, aici sau in afara tarii. Oamenii in general observa ca sunt caini calmi si educati si nu au absolut nicio problema sa ne primeasca oriunde de la restaurante pana la unitati de cazare.

Apoi am crezut ca va fi teroarea cartierului din cauza aspectului si marimii. Nimic mai gresit! Majoritatea oamenilor o vad exact asa cum este – a big baby! 😀 M-a bucurat mult ca nu se sperie oamenii de ea pe strada (cu mici exceptii desigur si in general aceia sunt oameni carora le este frica de caini in general, indiferent de aspectul lor) si ca in cadrul sedintelor sau evenimentelor noastre de grup sunt incantati cu totii de cat de lipicioasa este si educata.

Personal sunt recunoscatoare, in ciuda tuturor dezavantajelor date de viata cu un gigant, ca Vanya m-a invatat atatea lectii! Unele le-am enumerat mai sus, altele vin si din alte registre, mai personale, mai aproape de suflet. Spre exemplu Vanya mi-a amintit ce inseamna veselia, pofta de viata, goofyness-ul si relaxarea adevarata. M-a reconectat cu mine insami. Cu copilul interior. Am o iubire aparte pentru ea fata de Fuki. El este cainele sufletului meu si cainele mintii mele. Ea este cainele inimii mele. Cumva Vanya pastreaza o inocenta copilareasca (ce granted, poate fi annoying uneori, caci e tuta efectiv) care imi permite si mie sa-mi aduc la suprafata acea parte a mea. Vanya e precum joaca. Nu mereu ai timp sau chef de ea, insa este necesara sufletului tau si odata ce ai intrat in joc efectiv te infloreste si te deschide!

Ce sa va mai spun? Vanya a fost cea mai buna alegere pentru haita noastra, a adus si aduce zilnic acea energie happy-go-lucky ce ne lipsea dupa plecarea lui Chilli. Ne ajuta zilnic in cadrul sedintelor, mai ales acolo unde este nevoie de un caine care sa nu ia lucrurile personal (vorba vine). Ne ajuta cu cainii din gazda, pentru a le arata ca e fun aici! Ne ajuta in cadrul evenimentelor cand o putem da pe mana oricui, fara griji ca nu se lasa condusa si ne ajuta in cadrul examenelor unde soldatelul perfect, G.I. Vanya, primeste note maxime.

Inca niste aspecte ce merita mentionate, ce tin de rasa, un fel de fun facts:

Bullmastiff nu stie ce este ala spatiu personal! Nu exista acest concept in lumea sa si daca poate sta claie peste gramada cu inca 3-5 caini sau sa stai peste ea in varful patului este extraordinar! Nota: majoritatea cainilor (atentie, caini nu tauri) nu sunt fani ai acestor doua activitati, dimpotriva. Bullmastiff nu stie sa mearga sa miroasa un caine la fund, as dogs do, ci va merge buluc plin de curiozitate si prietenie, direct in fata unui alt caine, fara a se gandi de doua ori la consectinte!
Bullmastiff nu stie cat de mare este. Are senzatia ca e o floricica si daca a facut ceva cand era pui, este bine sa te astepti sa faca acel ceva si la full size! Exemplu: daca Vanya se baga pe sub Fuki in curte as a pup, se baga la fel pe sub el si acum, doar ca il ridica de tot de la sol. :))
Bullmastiff (si rasele gigant in general) este un fel de cal, adica te poti orienta dupa aspectele comportamentale cat si la cele fizice ale calului si cu el!
Oricat l-ai educa si socializa, este doar un caine foarte mare si putin talamb (sa-mi fie cu iertare, nu e peiorativ, e doar o realitate). Pe principiul de desteapta e frumoasa! Iar asta spune totul.
In ciuda blanii destul de scurte, are o rezistenta destul de mare la temperaturi scazute, iar daca l-ai acomodat cu ploaia, este absolut unbothered toamna, iarna si primavara. Ca idee, am facut un test in primavara, la inceputul lunii Martie, cand am lasat-o impreuna cu Fuki, sa doarma afara o noapte, in zona Covasna. Temperatura a scazut la aproximativ -4 grade Celsius. She was just fine! Desigur a avut salteaua ei pe care a dormit si o paturica. Insa nu a parut sa fi avut vreo problema cu experienta in sine!
La temperaturi ridicate in schimb nu este deloc ok. Din cauza nasului destul de scurt (chiar daca nu pare asa fata de alte rase brahicefalice) nu pare sa se oxigeneze asa cum trebuie si tot ce depaseste 20-25 grade Celsius devine deranjant pentru ea, deci vara (asa cum se preconizeaza a fi de acum inainte) nu este deloc anotimpul ei preferat.
Sensibilitate fizica = 0 (adica nu simte aproape nimic, deci daca te bazezi ca iti controlezi fizic cainele de acest gen, you’ve got another thing coming!) Zona ei cea mai sensibila este posteriorul, unde mici senzatii de tip bici au un raspuns instant. Practic functioneaza precum vacile, pe care le mani de la spate cu nuielusa. Singurul control real pe care il poti avea asupra unui caine de genul (daca nu esti culturist ce practica HIIT) este cel mental. Adica ai nevoie sa creezi o relatie de incredere si respect din prima!
Sunt caini care nu au neaparat un fearlessness incorporat. Din observatiile noastre, atat la Vanya cat si la altii pe care i-am urmarit in comportament si body language in rastimpul asta, sunt in general caini ce merg in fata pe curiozitate, mai mult decat pe atac, insa datorita marimii impunatoare, a fetei care nu transmite multe indicatii si a instictului de a urmari ceea ce misca, puneau cel mai probabil oamenii pe fuga in trecut, din simpla dorinta de a se juca. :)) Stiu, nu veti vedea asta in prea multe carti sau pe la prea multi crescatori, but I’m telling you…
Din punct de vedere al efortului fizic si mental, Bullmastiff a fost creat sa protejeze mosia (care la vremea respectiva in UK era destul de ampla) de catre braconieri ce vanau animalele salbatice din apropierea acesteia. Asta inseamna ca efortul lor fizic era minimal, cu exceptia cazurilor in care aparea un astfel de persona in peisaj, moment in care Bullmastiff-ul tasnea catre individ cu o viteza uluitoare, il dobora si il tintuia la pamant pana cand venea proprietarul sau cel care administra mosia si il gonea, respectiv retinea. Acum, nu prea are nimeni cum sa se puna cu un tanc ce vine in viteza catre tine! E o forta a naturii din punctul asta de vedere. Totusi, trasatura asta pe noi ne-a invatat sa o intelegem pe Vanya, care de exemplu are nevoie odata la ceva timp sa alerge in galop la viteza maxima pentru a elibera acea energie acumulata (in ciuda plimbarilor zilnice si a efortului mental). Daca nu o face, atunci se vede, reiese in comportamentul ei sub o forma sau alta. De asemenea, nu are rezistenta prea mare pe partea de anduranta, caci nu a fost construita pentru asta, ci pentru sprint (think cheetah). Si da, tot trasatura asta iese la suprafata in joaca. Stilul ei este sa alerge si sa tackle the oponent, deci poate darama atat caini cat si oameni, fara a avea vreo intentie rea ci doar pentru ca genetica asta ii dicteaza.
Desi Bullmastiff nu a fost facut pentru a musca sau ataca prin muscatura, neavand decat scopul de a imobiliza tresspassers, totusi…cu muscatura sa nu este de glumit! Noi ii mai spunem Vanyei Bonecrusher, caci credem sincer ca are capacitatea ca intr-o singura muscatura intentionala sa rupa osul. Da, atat de puternic ii este maxilarul!

***Una din primele iesiri la munte (abia invata sa bea din apele curgatoare)***

Vanya este si cainele de care nu stiam ca am nevoie pe alte teme, fata de cea de crestere ca si specialist in psihologie si comportament. Este cainele care m-a facut sa vreau sa stau cu ea in pat! 😉 I know that might sound weird, insa nu am fost niciodata genul de om care sa aiba nevoie sa stea nas in nas cu cainele non stop. I actually value my personal space! In acelasi timp insa, cu toate ca am avut inca dinainte de a stii despre dog psychology caini, niciunul nu a fost mare fan al patului sau canapelei. Iar eu imi satisfaceam dorinta de a le da, respectiv de a primi la randul meu, afectiune in putinele momente in care ii invitam in pat. Ei bine, Vanya a distrus toate tiparele atat ale cainilor dinaintea ei, cat si pe ale mele.

A reusit prin nonsalanta ei in ce priveste spatiul personal, sa ma faca sa-mi placa sa o am alaturi de mine pe canapea! Cum? Simplu. Ma lasa sa o invart pe toate partile, sa-mi sprijin picioarele pe ea, sa ma rezem cu totul de ea si efectiv se vede pe ea cat de mult ii place sa fie acolo cocolosita intre noi si cat de relaxata este si bucuroasa, incat ti-e mai mare dragul sa o chemi alaturi. Practic ma incarc cu placerea ei de a sta pe pat, mai mult decat cu propria-mi placere de a o avea acolo. Si daca este ceva ce ii place mai mult decat sa manance in viata asta, atunci acel lucru este sa stea in pat!

***Cu vitelul in pat – her favourite place in the world!***

Asta sa nu credeti ca inseamna ca o chemam toata ziua buna ziua in pat. Prima invitatie acolo, conform traditiei, a avut loc cand a implinit 1 an! De cate ori credeti ca a fost chemata de atunci sa vina alaturi de noi? In orice caz mai des decat Fuki care nu este deloc un fan al acestei activitati, si oricat mi-as dori eu sa-l am aproape, ii voi onora particularitatile si preferintele. Daca stau sa le numar cred sa fi fost vreo 10 invitatii in decursul acestor 12 luni. Not great, not terrible! Do I have any regrets? Cum zicea meme cu tatuajul: NO RAGRETS!

Ne-am incarcat ambele cu atata iubire si energie pozitiva de la activitatea asta, in egala masura incat nu are rost sa o rarim. In acelasi timp, nu voi exagera niciodata cu asta, pentru ca pot observa cu usurinta ca daca intr-o luna am chemat-o de 2 ori de exemplu, incepe sa cerseasca invitatia. Semnele au fost intotdeauna acolo! 😉

Un lucru insa pe care il apreciez foarte mult la ea, este ca respecta cu strictete regulile casei, in ciuda preferintelor proprii. De exemplu, chiar daca este fomista rau, o putem lasa singura acasa cu acces in tot spatiul (by the way, incepand de maine cusca va fi alegerea ei, nu un requirement), nu intra in bucatarie, unde exista o limitare la prag chiar daca nu exista usa, si unde mancarea pisicilor ii este la indemana si la dispozitie non stop. Un alt exemplu este exact canapeaua. O putem lasa singura in living, fara a fi in cusca si noi sa plecam cateva ore bune de acasa, caci nu se va urca pe canapea fara invitatie!

Acestea sunt exemple de asocieri foarte bine facute, astfel incat sa putem avea incredere in cainele asta cu sau fara supravegherea noastra. Sunt un mare fan al acestor tipuri de asocieri. Care tin de psihologie canina si de structurarea activitatilor din casa si nu atat de mult de dresaj/obedienta. Obedienta te ajuta pana la un punct, dar nu il va ajuta pe caine sa gandeasca pe cont propriu si sa ia decizii sanatoase singur! Si vorbim aici de un caine – vitel care nu prea este caine si care dupa cum explicam la inceput este departe de instinctual.

***Primul ei Pet Expo -a reprezentat haita la standul DogPRO***

Ajungem si la expunere si socializare si aici voi lasa mai mult imaginile sa vorbeasca, pentru ca sunt extraordinar de multe situatii, exercitii si joculete prin care am trecut-o pe Vanya ca sa ajunga cainele care este astazi!

***Caini in gazda de toate felurile, cu care a socializat de mica si pe langa care a invatat sa fie calma si relaxata***

***Confidence building inca de la primele ei plimbari cu noi si pana in ziua de astazi***

***Fuki was her original mentor & showed her the rules, boundaries & limitations***

***Pack walks are a regular thing for her & no dog scares, intimidates or excites her excessively***

***We traveled as much as possible with her, in Romania mostly – for example this picture was taken at Rasnov fortress***

***Group sessions are a regular thing, she hepled rehab quite a few dogs so far in these 2 years***

***Urban agility wherever & whenever we can, no opportunity was missed***

***Toate anotimpurile au fost utilizate la potentialul maxim pentru aprofundarea socializarii***

***Toate suprafetele si toate inaltimile au contat***

***S-a plimbat vitel in pesteri diverse, amenajate sau nu***

***S-a lasat sa fie caine si sa se bucure in felul ei de natura***

***S-a lasat sa fie si vitica/purcica atunci cand si-a dorit si s-a putut***

A avut chiar luna trecuta si prima ei iesire din tara, la Bratislava si Viena! It was a blast si ea a fost minunata, chiar si cand am lasat-o la hotel singura (ma rog, fara compania noastra, a oamenilor)

***Last picture of her, with our latest Start It Right puppy! The legacy goes on!***

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa! Nah, just kidding. But seriously now… Iubesc cainele asta cu toate celulele mele si nu regret nicio secunda decizia de a o lua. In acelasi timp, nu stiu daca mi-as mai lua vreodata un molossoid si in speta un gigant. Unul dintre principalele motive este cresterea extraordinar de grea si lenta. Dureaza o vesnicie sa poti face activitati mai intense cu ei si la fel sa poti de exemplu sa ii sterilizezi/castrezi (daca la Fuki am facut pasul asta odata cu implinirea varstei de 8 luni, la ea a trebuit sa asteptam pana la 1,5 ani si evident ca intre timp a trecut si printr-o tura de calduri – the horror, THE HORROR!!!).

Este un caine potrivit pentru un incepator? In principiu da, prin prisma faptului ca ii place sa lucreze pentru om, sa execute comenzi si nu trebuie consumat foarte mult (she can lay all day somewhere, especially if that place is cosy/soft). In acelasi timp, daca nu esti un om ferm si hotarat, atunci nu as recomanda. Ai o casa cu curte ampla, fara prea multi copaci/obstacole? Poti merge pe un Bullmastiff cu conditia sa iesi cu el macar de 4 ori pe saptamana in plimbari si sa ii oferi o socializare corecta. Ai apartament de 2 camere sau garsoniera? Desi cuvintele astea vin de la o persoana ce a convietuit inclusiv cu haite de caini in garsoniera si nu a avut probleme, iar acum stau la 3 camere, trebuie sa recunosc ca Bullmastiff nu este potrivit (si in general rasele gigante) pentru apartament. Cu exceptia cazului in care ai un open space cu o suprafata relativ mare (de la 35 mp/camera in sus). Am descoperit asta the hard way, caci mereu cand auzeam ca ai nevoie de curte pentru a convietui cu caini de talie mare, mi se ridica parul de pe cap.

Timpul si experienta insa au demonstrat ca nu e numai despre a avea un caine calm in casa, pentru ca l-ai consumat fizic si mental, ci si despre Doru’ Vaporu’ care nu are loc sa se intoarca de 2 ori, ca darama tot in calea ei sau da din coada si sparge TV-ul! :))) Deci da, e nevoie de spatiu. Amplu!

Asadar acestea sunt o buna parte din observatiile mele de-a lungul acestor 2 ani cu Vanya. La multi ani, curvistina noastra! May they be blessed with all the peace, joy, freedom & experiences that we can conjur up for you. May you be with us for the longest time possible (rooting for 13 years) & with no vet visits (except for the regular checkups)!

Love you to bits, Goddess Belonging to the Forest 🙂

Movies & dogs (1)

27 martie 2025 / Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu

Welcome to my Ted Talk about dog movies and movies with dogs (and all in between)!

Pentru cine nu ma cunoaste inca destul de bine, I’m somewhat of a movie addict (or freak, depends on how you see it) sau cinefil cum s-ar zice pe romaneste. Adica stiu o multitudine de filme din toate categoriile posibile si imposibile. It’s kinda hard to find a movie I haven’t seen (si aici includ filme frantuzesti, japoneze, chinezesti, sarbesti, germane, italiene, indiene s.a.m.d)!

So I know my movies… Mihai spune deseori ca as putea face terapie prin filme, caci de multe ori am ajuns impreuna sau l-am condus pe el catre anumite insights personale, punandu-i filme care mi s-au parut relevante sau care mi-au deschis ochii in anumite spete. Asadar azi va las pe voi sa descoperiti si latura asta a mea si poate va voi deschide ochii si voua spre anumite lectii pe care fie le-am asimilat din respectivele filme, sau pur si simplu la anumite comportamente, atat umane cat si canine, demne de dezbatut si analizat. Voi lasa mai jos atat o lista personala de filme preferate cu caini, cat si filme in care apar caini in anumite roluri, ce merita dezbatute si din perspectiva unui dog behaviorist si de asemenea, filme care desi par usurele, vin cu deeper meanings!

Va recomand sa va luati cutia de popcorn, ceaiul sau sucul natural langa si nu lasati deoparte deschiderea de a invata, nu doar de a urmari aceste filme purely for entertainment. Stiu ca e o capcana greu de evitat, mai stiu insa si ca daca exista catusi de putina curiozitate in voi, veti gasi si lectii de luat si aplicat sau macar de digerat mai mult chiar si intr-o animatie sau intr-o comedie. As zice: „Watch a movie carefully, you might learn something!”

So let’s dog in! 😉 Nu le-am asezat intr-o ordine anume, ci cum imi revin in memorie, ordinea lor nu are vreo relevanta pentru cat de mult mi-au placut sau ce lectii mi-am sustras din ele.

Wendy and Lucy (2008):

Wendy and Lucy is a hard movie to watch. Not your average dog movie for the untrained eye. De obicei filmele premiate la diverse festivaluri de film nu sunt cele mai usoare. Acesta nu face exceptie, caci pune sub lupa atat o perspectiva diferita asupra vietii, nu tocmai privilegiata, cat si cat de mult relief poate aduce un caine in viata cuiva. Next time you see a hobo followed by an off leash dog, be midful of what that relationship might be based on!

Ce imi place mie la filmul asta, pe langa perspectiva mentionata este ca arata un om care nu renunta la caine in her most difficult times. Si arata o poveste realista, legata de relatia lor. Not all rainbows & butterflies. Watch it if you’re not a snowflake & pe propria raspundere (nu raspund pentru eventualele lacrimi de crocodil)!

2. Show Dogs(2018):

Show Dogs is more lighthearted, e un film usurel, de duminica! Portretizeaza destul de fain pe ici pe colo ce se intampla in lumea expozitiilor canine. Ca multe alte animatii/CGI (computer generate imagery, un fel de AI mai rudimentar) based movies, umanizeaza foarte mult cainii. Nu pot spune insa ca am vazut multe filme care sa ii portretizeze exact asa cum sunt – CAINI, nu versiuni canine ale oamenilor. Daca putem trece peste acest mic detaliu nesemnificativ (vorba vine), atunci you should get a kick out of this one. Se poate vedea si cu copiii de o anumita varsta (de la 7-8 ani in sus).

3. DogMan (2023):

Luc Besson a reusit sa surprinda aici esenta a ce inseamna energia in relatia cu cainii si cum cainii urmeaza asta mai mult decat orice altceva (cum arati, cine esti, cat de popular, ce job ai sau cu ce te imbraci)!

Din nou o capodopera din punctul meu de vedere, ce pune sub lupa psihologia umana dar si cea canina. De data asta se portretizeaza cainii in naturaletea si frumusetea lor raw. Filmul este unul dur, nu pentru toata lumea, but for sure worth a watch (or two)!

4. Wolves Unmasked (2021):

Acesta este documentar, nu film propriu zis, insa ne introduce in lumea fascinanta a lupilor, stramosii cainelui. Daca vom intelege radacinile de unde isi trage si cainele anumite comportamente, vom intelege si cainele in sine! E cumva ca la oameni, you don’t know where you’re going if you don’t know where you’re coming from. Same story, different species!

Recomand cu caldura urmarirea atat a acestuia cat si a altor documentare sau chiar citirea unor carti despre lupi, daca va plac macar cainii. Veti primi mai multe insights decat credeti legate de acestia. Iar pentru cei care inca sunteti in dubii daca al vostru caine se trage din lup sau sunteti confuzi in ce priveste mentalitatea de haita, imi permit sa va recomand si un podcast, pentru a lamuri once and for all toate intrebarile posibile: The Dog Psychology Podcast (click pe el pentru a urmari un episod anume ce dezbate aceasta intrebare).

5. Hachi: A dog’s tale (2009) & Hachiko Monogatari (1987):

Nu aveam cum sa omit de pe lista Hachi sau Hachiko! Este totusi un film despre Akita si mai mult decat atat un film inspirat de o poveste reala (my favourites).

Sunt insa doua versiuni: cea japoneza si de altfel originalul cat si cea americana sau the spin off (varianta mai comerciala). Evident este mai deep si, mai ales pentru fanii culturii japoneze (myself included), mai relevanta varianta originala, caci desi are putine dialoguri te transpune, intr-un mod in care doar acel popor poate, in viata reala a lui Hachiko! Bonus pentru mine este anul aparitiei filmului, care este acelasi ca si anul in care m-am nascut eu, drept urmare este ca o profetie cumva ca a trebuit in viata asta sub o forma sau alta sa mi se impleteasca drumurile cu un Akita (sau mai multi). Tot un mic detaliu pe care multi nu il stiu, este ca Hachiko (the O.G.) avea una dintre urechi lasate (lucru dealtfel portretizat in statuia sa din Shibuya, Tokyo), intamplator sau nu, aceeasi ureche pe care si Fuki o are lasata (acest lucru se considera defect al rasei). Daca mai luam in calcul si faptul ca Hachiko (originalul, din nou) s-a nascut in Noiembrie, ca si Fuki, deja incepem sa credem in coincidente. 😉

In varianta americana, ochii neantrenati in ale rasei Akita nu au observat ca puiul portretizat era de fapt Shiba Inu (probabil unul de 6-8 luni), lucru ce a furat putin din farmecul povestii in sine. Dar compenseaza pentru asta sarmul lui Richard Gere (razzle dazzle them cum ar fi spus in alt film)

Dar nu, spre deosebire de multi alti stapani de Akita, eu nu l-am luat pe Fuki in urma emotiei si povestii transmise de filmele acestea. Povestea lui Fuki o gasiti in articolul dedicat lui (click to read that one too)!

Revenind insa la aceste doua filme, pregatiti-va cutia de servetele, indiferent ce versiune alegeti sa vizionati, caci va da cu emotional damage. Radem, glumim si poate nu observam in viata de zi cu zi nivelul asta de loialitate in Fuki de exemplu, dar stiu ca undeva acolo zace o latura a lui similara cu a lui Hachiko. Si asta ma face pe mine personal recunoscatoare si incredibil de respectful towards him.

6. Togo (2019):

Asta este unul dintre filmele mele preferate, din categoria dog movies! Pe langa faptul ca este unul dintre putinele filme din 2015 incoace ce nu au inlocuit cainii reali cu CGI (decat in anumite secvente din film, foarte putine oricum fata de alte filme), portretizeaza excelent o relatie bazata pe incredere si respect intre stapan si caine, dar care a trecut prin trials & tribulations. Este efectiv fraza „nu primesti cainele pe care ti-l doresti ci pe cel de care ai nevoie” transpusa intr-un film, in a nutshell!

La fel ca si la Hachiko, este un film inspirat dintr-o poveste reala. In acelasi timp, las aici un gand legat de cursele de caini din Alaska si nu numai, caci in ultima vreme s-a ajuns ca inclusiv astea sa fie portretizate ca abuz. Well, my little snowflakes out there, try to get your asses off of your couches and take a hike (quite literally but figuratively too)! Cainii astia, facuti din vremuri preistorice aproape, sa traga la sanie, nu au alt outlet mai fain pentru a fi impliniti decat acesta. Este scopul lor in viata, ceea ce le spune genetica sa faca (de sute si mii de generatii) si le curge prin vene, so much so that they would rather die doing it, then sit on a couch all day, like some of you would prefer to have them do. Asadar let dogs be dogs, not couch potatoes, even if it’s sometimes dangerous or hard. They won’t back down from hardships, only you would, s0 stop comparing!

Urmariti Togo pentru a intelege la ce ma refer mai sus si, la fel, pregatiti servetelele si o patura cosy, caci la cata iarna si inghet veti vedea in film, probabil va va lua frigul 😉

7. The art of racing in the rain (2019):

Yet another tearjerker people! Filmele din 2019 au avut ceva special, mai ales cele cu animale. Acesta nu face nicio exceptie. As putea fi ochiul critic cu acest film si sa mentionez ca inca de la inceput porneste de la premiza luarii unui pui in teorie de rasa, insa in practica de la niste oameni care si-au inmultit iresponsabil cainii. Not a very smart way to portray to the public how to go about getting a dog…

Apoi portretizeaza evident idealul vietii alaturi de un caine, omitand ca acele comportamente evidentiate in film, aduc majoritatea cainilor departe de a creste ca individul respectiv! Basically ne arata cum loveste norocul pe unii oameni care fac toate greselile din lume (cu exceptia socializarii si expunerii, la capitolul asta secventele din film arata exact cum ar trebui facute lucrurile pentru a avea un caine echilibrat) si tot nimeresc un individ care este acel unicorn dog pe care cu totii ni-l dorim. Daca e ceva, pe langa socializare, ce filmul a nimerit, este personalitatea de Golden Retriever (in usoara opozitie cu cea a cainelui din filmul de mai jos).

Viewers be advised that this isn’t by far a portrayal of the reality most dog owners get! It’s just a movie!

Aici se recomanda vizionarea light, cu scopul aducerii acelor warm fuzzy feelings in viata voastra. Si atat! Nu este neaparat ceva educativ, cel putin nu in ce priveste psihologia canina. Poate in ceea ce priveste relatiile interumane. But nonetheless, it’s a great rom-com to watch with your significant other, so enjoy (sau Enzo-y 😀 )!

8. Marley & Me (2008):

Ei aici mai venim de acasa in ce priveste portretizarea corecta din punct de vedere comportamental, atat a rasei, cat si a „monstrului” caruia ii poti da nastere facand toate greselile posibile atunci cand vine vorba de cresterea cainelui! 🙂

Ce mi se pare interesant este cum in 2008 se aratau niste realitati ale comportamentului canin, care in 2019 (vezi mai sus) nu mai erau afisate. Asta consider ca ne arata putin si trendul in care oamenii s-au dus, anume pe ignorarea lucrurilor negative (in orice sfera) si scoaterea in fata doar a plusurilor sau a lucrurilor pozitive. Aici vin cu o mica mentiune (besides the point of this article, but on point with this observation): observ si in viata de zi cu zi si in lucrul cu clientii nostri (umani), cum oamenii nu mai vor sa auda o critica (fie ea si constructiva, in vederea cresterii si imbunatatirii relatiei cu cainele lor), nu mai vor nimic din sfera de „negativ”si vor doar incurajari, recunoastere si lauri (din pacate pentru mai nimic, nu neaparat pe meritate). Din punctul asta de vedere nu vad deloc bine viitorul nici al cainilor, nici al nostru ca omenire, caci nu ai cum sa cresti fara a da de nimic negativ (un obstacol, o cadere, o greseala, un sut in fund etc). E literalmente imposibil! Asadar data viitoare cand cineva va atrage atentia la ceva ce faceti gresit, in loc sa bateti in defensiva, respirati profund si multumiti-i omului care va face acea observatie. E foarte probabil sa fie un blessing in disguise acea „critica”! Oh, and work hard for your praises, no one owes you one just because you exist or because you do the bare minimum!

Getting back to the movie tho’, e funny rau iar la final da, arata cum majoritatea cainilor seniori se linistesc si devin caini buni. Tot un tearjerker, de vazut cu familia, inclusiv copiii mici, insa nu de luat lectii despre cum sa cresti cu caine, ci mai degraba the lesson here would be: ASA NU! Indiferent cat de frumos o dau producatorii ca au avut viata faina, chiar daca era haos cainele. In realitate, nu e chiar asa fun cand ai un caine atat de anxios, distructiv si out of control. It’s just funny when it’s not you (and yours)!

9. Wolfwalkers (2020):

Una dintre animatiile mele preferate, ce ma duce direct in vremurile celtice! Mi se face pielea de gaina de fiecare data cand urmaresc filmul asta si ma transpune acolo instantaneu. Muzica si vizualurile sunt superbe iar povestea ne invata cum prejudecata cauzeaza mereu drame si suferinte.

It’s not just for the kids, it’s a lesson for all of us! Este unul dintr-o serie de 3 filme din folclorul irlandez, celelalte doua fiind Song of the Sea si Secret of Kells. Toate trei sunt deosebite atat ca povesti, cat si ca animatie si vizualuri (unlike anything you’ve ever seen) si ca muzica.

Acesta insa imi vorbeste sufletului cel mai mult si il pot revedea oricand fara a ma plictisi (that, in my book, is the trademark of a great movie)!

10. Because of Winn-Dixie (2005):

Filmul portretizeaza foarte fain cum reusesc cainii sa conecteze oameni ale caror drumuri nu s-ar fi intalnit altfel. Ar trebui o noua campanie pentru adoptii cu celebrul motto al celor de la Nokia: „Dogs – Connecting People”. 😉

Din nou, ca in majoritatea filmelor cu caini, se evidentiaza multe comportamente nesanatoase ale cainilor, ca fiind normale, insa trecand peste componenta asta, avem un film care ne pune in legatura cu copilul nostru interior si ne reaminteste sa fim deschisi si curiosi ca acesta. Ne ajuta sa pastram usile oportunitatilor deschise, caci s-ar putea sa intre pe ele prieteni de care nu stiam ca avem nevoie!

Lighthearted, de vara, 10/10 would recommend!

11. Strays (2023):

Lasand la o parte ca e putin nerealist faptul ca expun caini de rasa ca fiind vagabonzi, lucru nu imposibil dar destul de improbabil, este o comedie tare faina pentru adulti (nu va uitati cu copiii caci e deocheata rau)!

Am ras mult, au portretizat destul de fain perspectiva canina (evident lasand la o parte micile umanizari ce deja nu mai am asteptarea sa nu apara in orice film cu animale) si e smart, sarcastic, ironic here and there, basically everything you’d want from such a movie. E pe Netflix acum so watch it! You’ll thank me after 🙂

12. Isle of Dogs (2018):

Un film de Wes Anderson ne atrage atentia in general. Nu stiu insa de ce am senzatia ca pe acesta nu l-a vazut prea multa lume. Este destul de messed up si ne arata un posibil viitor, sau chiar prezent (daca luam in considerare ce se intampla in Coreea de Nord).

Personal nu sunt mare fan al acestui gen de animatie (intre CGI, desen si 3D), dar acesta specific m-a prins si din nou, ne pune in fata o perspectiva diferita. O realitate la care nu ne-am fi gandit sau care este departe de bula noastra sau coltul nostru de lume.

13. I am Legend (2007):

I am Legend nu este un film despre caini, insa ne duce back to roots cand vine vorba de colaborarea dintre om si caine in situatii de supravietuire. Will Smith isi joaca excelent rolul de lider si coechipier al lui Sam, GSD-ul care ii este alaturi cand lumea se sfarseste!

Acum, ca in toate filmele cu orice rasa de lucru, dar nu numai, ar fi bine sa nu ne indragostim de rasa respectiva doar prin prisma filmului in sine. Ci sa ne facem research, sa gandim putin critic si sa ne asiguram ca acea rasa se potriveste real stilului nostru de viata. Desigur sa tinem cont si de individul ales, indiferent de rasa din care face parte, caci daca va asteptati ca simplul fapt ca aveti un GSD, va va feri de toate relele si veti supravietui unui zombie apocalypse, atunci am vesti proase pentru voi… :)))

Din nefericire, statistic vorbind, de fiecare data cand o rasa a fost portretizata intr-un film de succes (vorbim blockbuster level) s-au intamplat 2 lucruri cu ea:

S-au umplut adaposturile de acea rasa (caci oamenii si-au luat-o strict emotional, pentru a trai aceleasi emotii vazute in film, iar odata ce realitatea i-a lovit au renuntat la caine)
S-a stricat rasa din punct de vedere genetic (pentru ca cererea a crescut brusc pe piata, o parte din crescatori au facut monte mai multe decat ar fi fost ideal, netinand cont de teste etc, si desigur au aparut concomitent multi samsari, care la fel au asigurat cainii respectivi conform cererii de pe piata; pentru ca apoi dupa boost-ul initial, rasa a primit „reviews” negative, stapanii nefiind pregatiti sa-i faca fata, a scazut cererea drastic, lasand crescatorii legit fara cumparatori reali si asumati)

Cam asta s-a intamplat in timp cu toate rasele de genul: dalmatieni, boxeri, rough collie, saint bernard, GSD si malinois. Acestea 2 din urma sunt cele mai recente. Insa cand a fost ultima data cand ati vazut un dalmatian, sau un saint bernard? S-au rarit pentru ca demand-ul a scazut pentru ei odata ce s-a dus hype-ul filmelor cu ei. It’s a sad reality, I know.

Revenind la film, ne arata foarte clar si ce efect terapeutic are cainele pentru om (he basically keeps you from going crazy in such isolation). E tot unul din acele filme pe care le-as revedea oricand, chiar daca finalul nu este cel mai fun. E real, e raw si e ce trebuie!

14. Babe (1995):

Babe nu este numai despre caini si chiar daca umanizeaza toate animalele, este totusi o capodopera ce ne arata simplitatea vietii la tara. Idealizata, desigur, but still. Ce imi place foarte mult la acest film este ca arata foarte clar atat ierarhia in haita de caini, cat si la alte animale, iar pe langa asta respectul oferit natural stapanului, si chiar contextul in care o anumita rasa este indeplinita.

Ne trece cumva prin conceptul de Animal (in care toate animalele comunica intre ele, in realitate prin energie si body language, iar in film prin limbaj verbal ca si noi) – Caine (unde exista haita, ierarhie dar si o relatie bazata pe incredere si respect cu stapanul) – Rasa (si indeplinirea acesteia oferindu-i contextul de a-si practica talentele native si genetice) si Individ (unde fiecare caine are plusurile si minusurile sale si o personalitate aparte).

Un film special atat pentru copii cat si pentru adulti!

15. Alpha (2018):

Alpha is right there at the top of my list (figurately speaking)! Atat de mult te intoarce la instinctual filmul asta si te transpune la inceputurile relatiei noastre cu cainii incat il simti in viscere. Este intru totul deosebit, de la grafica si imagini/vizualuri, pana la poveste si la muzica. Mi se pare incredibil cat de bine au putut reda trairi, emotii, comunicare si relationare, fara a face prea mult uz de cuvinte!

Cam la fel cum ar trebui sa comunicam si noi cu cainii nostri, nu prin cascade intregi de cuvinte, ci prin limbaj corporal, energie, atitudine, calm si rabdare. Si da, in film portretizeaza si cum s-a creat incredere intre om si lup (prin asocieri pozitive) dar si cum s-a creat respect (prin punerea piciorului in prag atunci cand a fost cazul).

Watch & more importantly: learn!

16. Red Dog (2011):

Red Dog e un film de pus la rana! Chiar daca nu pare la prima vedere, de-a lungul vizionarii ne transpune in Australia unde acest cattle dog atinge inimile tuturor celor pe care ii intalneste. Din nou ce imi place foarte mult este ca arata naturaletea anumitor stiluri de convietuire cu cainele. Ne arata cat de echilibrati sunt cainii carora li se permite sa fie caini, care nu sunt ultra cocolositi si care pur si simplu stau pe langa casa omului, alegand sa fie companioni, nefiind obligati fortati sa o faca.

Din nou, simt nevoia sa punctez ca un Australian Cattle Dog is no walk in te park (nor is one sufficient exercise for it) si ca desi pot fi exact asa ca in film de faini, trebuie tinut cont de stilul de viata portretizat acolo. Care nu este acelasi cu apartamentul tau de 2 camere din Titan! Cattle dogs sunt caini de lucru, activi si extrem de rezistenti la tot ce inseamna stres/efort fizic (de la alergat kilometri pana la a fi loviti de o copita fara a simti mare lucru, deci mica ta smucitura din lesa nu va face mare lucru in a-i comunica orice acestuia).

Si aici m-as asigura ca am niste servetele la indemana pentru finalul filmului! 😉

17. White Fang (1991):

Este cred unul dintre primele filme cu caini (sau ma rog lupi) pe care le-am vazut. Un clasic si un film pe care nu ai cum sa-l ratezi daca esti dog lover!

Colt Alb, dupa romanul cu acelasi nume al lui Jack London, este o poveste despre conexiune, loialitate, instinctual, natura si prietenie. Este si acesta de pus la rana si vazut cu intreaga familie (desi, pentru cei mai slabi de inger sau care sunt overprotective cu copiii, tineti cont ca are si scene de lupte intre caini etc). Este un film pe gustul meu pentru ca spre deosebire de cele din ultimii (multi) ani, ne arata realitati ce acum oamenii sunt prea moi sa le accepte. Asta este frumusetea filmelor vechi (anii ’80, ’90 si pe ici pe colo chiar si 2000, pana la un punct), nu se ascundeau dupa deget lucrurile. Se aratau in complexitatea, duritatea, onestia lor, fie ea frumoasa sau cruda, urata chiar.

Truth is truth, no matter what, or as Winston Churchill so wisely said: „The truth is incontrovertible. Malice may attack it, ignorance may deride it, but in the end, there it is.”

And with that I will end my movie list for the time being. Let me know in the comments when you’ve finished watching them all and I’ll make another one, cause Lord knows there are tens of good ones!

Meanwhile, make sure you take notes and remain with something from these viewings, not just entertainment. Am descoperit de curand ca pentru noi (eu si Mihai) au ajuns atat filmele cat si cartile sa fie adevarate lectii, nu conteaza genul lecturii sau al filmului, cu ceva ramanem de acolo. O fraza, un gand, o idee, o emotie… Te schimba. Te cresc. Te transforma ca om!

Lasa-te atins de un film, de o carte. Fii deschis si proactiv!

Puppyhood and the ignorance surrounding it

10 decembrie 2024 / Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu

Sunt atatea de spus pe subiectul asta ca nu stiu cum voi putea sa includ totul in aceasta postare, voi face insa tot posibilul sa fiu cat mai explicita, mai cuprinzatoare si mai clara in ceea ce am de transmis.

E si un moment oportun, dat fiind ca toata lumea are inclinatia sa ofere un cadou in perioada asta si ce cadou poate fi mai fain decat un animalut super cute?

Exact asa! It’s wrong! For so many reasons specified HERE. Nu mai stau sa despic firul in 4 din nou. Insa chiar mai devreme cineva dintre clientii nostri ne pusese in vedere ultima tendinta in materie de pui: GIVEAWAY! Era sa cad de pe scaun cand am vazut!!

Si nu orice pui era oferit cadou in acel Giveaway, ci un Cane Corso! Adica…Ceva lejer, de vara. :)) In acelasi timp, indiferent ce caine ar fi fost (ori pisica, ori hamster sau soparla for that matter) nu are ce sa caute asa ceva intr-un giveaway. Nu are niciun sens si cine a avut ideea asta nu a stat nici macar 2 minute sa o gandeasca mai profund (probabil la fel de mult timp de gandire a intrat si in decizia celor ce au comentat la acea postare pentru a castiga), caci daca se statea stramb si se gandea drept in acele 2 minute, acel cineva si-ar fi dat seama negresit cate se pot intampla si merge prost in toata povestea asta.

De la a ajunge cainele pe maini nepotrivite sau chiar rau voitoare si pana la castigarea concursului de catre un minor al carui parinti vor duce cainele la adapost a doua zi dupa ce a fost adus acasa. All the red flags in the world are right there in that post!

Insa revenind la oile noastre, caci sincer as prefera sa ma incarc cu energie pozitiva decat cu all that’s wrong out there (cause there’s a lot of bullshit). Asadar dupa ce am discutat despre Start It Right si evaluare in postarile anterioare, azi o sa vorbim despre cum ar trebui sa arate primii pasi (a se citi primele 6 luni) ale cainelui cu noi. Desigur, voi vorbi din perspectiva specialistului, dar si din perspectiva proprietarului de caine (caci Dumnezeu stie ca am facut greselile mele cu toti cainii mei, deci nu sunt vreo referinta de perfectiune in cresterea cainelui) si din experienta proprie in ambele roluri. A nu se lua drept litera de lege, caci cu siguranta sunt oameni care si-au crescut cainii mai bine si mai echilibrat. Eu am facut ce am putut mai bine cu ai mei (pana la Vanya, pe care am crescut-o impreuna cu Mihai, sa nu-mi aud vorbe ca ii consider doar cainii mei 😉 ) si am acumulat o suma de informatii, experienta si cazuistica, astfel incat sa pot rezuma niste linii generale, pe care le consider destul de echilibrate, pentru a creste sanatos un caine cu bun simt canin.

Acum, pe langa experienta mea proprie, am ajutat de-a lungul anilor cativa oameni sa-si creasca proprii caini, cu aceste recomandari, iar timpul a demonstrat ca este o cale ce merita urmata, ca reteta de succes. Pentru ca pana acum, toti cainii la cresterea carora am ajutat stapanii, au devenit caini adulti echilibrati si care pot fi luati oriunde de catre acestia,care au un comportament sociabil si echilibrat. Sunt bineveniti in pet sitting atat la noi cat si in alte locatii, veterinarii sunt uimiti de cat de frumos se comporta, pe la unitatile de cazare pe unde au mers in vacanta cu proprietarii au fost laudati, cum de altfel si stapanii sunt incantati de cainii lor si nu au nicio grija legata de ei overall. Ne bazam pe ei in cadrul evenimentelor de grup ca si cand ar fi cainii nostri, ne bazam pe ei in cadrul sedintelor caci le stim reactiile in orice context si nu exagereaza niciodata, ne bazam pe ei in examene de lucru, unde au excelat si ne bazam pe ei in cadrul contextelor de tip Scoala Altfel, unde stim ca se vor comporta exemplar cu copiii.

Nimeni nu poate nega ca un caine crescut dupa „regulile Yoolia’s Pack” este un caine calm, echilibrat si exemplar (a nu se confunda cu perfect)!

Dar de ce functioneaza atat de bine? Care e formula magica? Ce le facem? Ii batem?? 🙂

Glumesc, nu va ambalati! Sunt cativa pasi simpli (dar nu usori) care trebuie urmati: crate training, plimbare structurata, socializare si confidence building. Sa le luam pe rand –––>

Crate Training:

Aici deja, de la acest prim pas simplu, se rupe filmul la majoritatea stapanilor de pui.

„Aoleu, pai cum sa il tin acolo, ca la inchisoare?”, „Dar nu se simte pedepsit?”, „Dar nu sta inchis prea mult?”, „Dar nu se supara pe mine?”, „Il chinui asa”, „Dar eu mi-am luat caine sa-l tin inchis?”

You name it, I’ve heard it! All the excuses, all the objections. Realitatea este insa alta. Realitatea in care, atat eu cat si clientii pe care i-am ajutat de-a lungul timpului, traim este ca acest instrument numit CUSCA este un life saver real!

Nu am intalnit, in afara de lesa loop, un alt instrument care sa fie la fel de helpful cum este cusca. De ce? Pentru ca serveste atatea roluri incat o poti numi ajutorul tau de nadejde in tot ce tine de cresterea cainelui.

La ce ajuta cusca:

Programul de nevoi al puiului
Stabilirea unei structuri clare a zilei
Odihna (atat a omului cat si a puiului) peste noapte
Çalm si odihna (downtime) peste zi
Safe space (un loc unde cainele stie ca este in siguranta, oriunde ar fi)
Stres mai putin la veterinar in caz de interventii
Zbor mai linistit cu avionul
Preventia anxietatii de separare
Transport safe in masina
Siguranta cainelui dar si a casei

Mai sunt si altele insa evident ca nu imi rasar in minte toate acum. In orice caz, cred ca m-am facut inteleasa: cusca este o binecuvantare, atat pentru om cat si pentru caine!

Atentie! A nu se confunda tarcul cu cusca. A nu se confunda cusca aceea traditionala de lemn, de la bunicul din curte, cu cusca de apartament despre care vornim acum. Sunt lucruri total diferite!

De asemenea, recomandarea mea este sa folositi custi bine inchegate, nu cele textile sau de plastic. Pentru cei mai fancy dintre voi, exista inclusiv variante de custi incadrate in mobilierul casei, astfel incat sa nu stricam feng-shui-ul acesteia. Exista o multitudine de variante, cel mai bune insa sunt cele metalice sau din materiale rezistente (Ruffland Kennels au niste custi de transport extrem de rezistente in caz de accident, pentru masina, iar pe Emag se gasesc custi metalice de interior sanatoase). Personal visez la ziua in care me vom muta in our forever home si acolo voi dori sa colaborez cu branduri precum Pet Carpenter pentru custi incadrate in mobila si adaptate cerintelor noastre personalizate.

In orice caz, concluzia este ca nu ai niciun motiv sa nu folosesti cusca pentru puiul tau de caine, nici macar spatiul, care poate fi adaptat sa incadreze o cusca spre binele acestuia. Gandeste cusca de interior cum ai gandi patutul bebelusului: chiar daca are gratii, nu este acolo decat pentru a-i asigura acestuia siguranta si comfortul. Nu pentru a-l izola si nu pentru a-l pedepsi.

Acum, cum folosim cusca in mod corect? Asta este un lucru pe care l-am invatat acum multi ani de la Larry Krohn, care la randul lui l-a invatat de la un alt trainer cu state vechi si ai carui caini sunt printre cei mai echilibrati pe care Larry ii vazuse. La randul meu, urmarindu-l pe Larry de mult timp si participand la 2 seminarii sustinute de acesta, am vazut ca ai lui caini sunt unii realmente echilibrati. Asadar am decis sa aplic aceasta strategie si pentru cainii mei proprii. Ghiciti ce? A functionat! Si chiar foarte bine! Pana acum nu am intalnit caine la care sa dea gres si nu vorbesc doar din experienta proprie ci si din experienta clientilor care au aplicat aceasta strategie.

Cusca asadar se foloseste in modul urmator:

Din prima zi a cainelui acasa, acesta va dormi in cusca peste noapte (cu usa inchisa, am observat ca trebuie specificat acest lucru, caci for some reason oamenii au senzatia ca daca e cainele in cusca cu usa deschisa, nu va iesi de acolo…), pret de 1 an de zile (sau dupa caz, daca acesta asociaza rapid cusca cu ceva pozitiv si cu safe space, poate fi pana la varsta acestuia de 1 an). Aici depinde mult de momentul in care am luat puiul acasa, caci daca l-am luat de cand are 2 luni, atunci la varsta sa de 1 an putem considera night crate training done. Daca insa l-am luat la varsta lui de 6-7 luni, atunci ar fi bine ca pret de 1 an acesta sa doarma in cusca noaptea (cu usa inchisa, repet).

Dezavantajul acestei abordari si motivul pentru care multi stapani renunta la idee inainte de vreme, este ca puiul are la randul lui un bioritm si niste nevoi fiziologice, care la varstele mici (2-6 luni) sunt similare cu ale unui bebelus sau copil mic (2-3 ani). Astfel incat, peste noapte, stapanul va trebui sa se trezeasca, pe ceas, la anumite ore, pentru a-l scoate pe cel mic din cusca, sa il duca la pad (daca sta la etaj si la apartament) sau afara (in cazul celor ce au curte sau stau la parter). Puiul de caine are anumite intervale de nevoi (cand trebuie sa isi elibereze vezica, respectiv colonul).

Acestea sunt cam asa (desigur pot varia de la individ la individ, insa din experienta, se evita cu usurinta accidentele in casa daca sunt respectate cu strictete):

2 luni: 2-2,5 h peste zi; 4-4,5 h peste noapte
3 luni: 3-3,5 h peste zi; 5-5,5 h peste noapte
4 luni: 4 – 4,5 h peste zi; 6-6,5 h peste noapte
5 luni: 5-5,5 h peste zi; 7-7,5 h peste noapte
6 luni: 6-6,5 h peste zi; 8-8,5 h peste noapte
7 luni: 7-7,5 h peste zi; 9-9,5 h peste noapte

Si tot asa inaintand in varsta, cainele poate ajunge sa se abtina peste zi pana la 10-10,5 h iar peste noapte pana la 13-14 h (a se lua aceste intervale ca extreme, desigur daca timpul si stilul de viata va permite, se recomanda pe cat posibil 3 iesiri peste zi si max 12 h de abtinere peste noapte). Insa in termenele specificate, in general nu apar probleme nici renale nici de alte natura, iar cainii sunt mai mult decat capabili sa se abtina cu usurinta in aceste intervale, daca sunt sanatosi din punct de vedere fizic si sunt echilibrati din punct de vedere psihologic.

Si acum sa facem un exercitiu de imaginatie: avem un pui de 3,5 luni, care a fost bagat la somn in cusca seara la 22:00, imediat dupa ce a facut ultima oara pipi. Asta inseamna conform intervalelor mentionate mai sus, ca mai mult de 6 h nu se va putea abtine peste noapte. Asadar punem ceasul sa sune la ora 4:00 dimineata si chiar daca acesta doarme, vom deschide usa la cusca (probabil asta il va trezi, in caz contrar folosim o bobita sau o recompensa pentru a-i angrena nasul) si il ghidam la pad sau afara(se recomanda purtarea unei zgardite usoare, textile fie normala sau de dresaj, pana la maturitate cand va putea avea o zgarda de sine statatoare) fie de zgarda sau de nas (luring). Odata ajusi la locul desemnat pentru pipi, dam comanda selectata pentru aceasta actiune (la noi este Busy, voi puteti sa alegeti un cuvant care vi se pare potrivit pentru aceasta) si asteptam ca acesta sa isi faca nevoile. Avem rabdare, poate dura 1-2 minute. Daca observam ca se distrage, il mai ghidam odata, ii mai dam odata comanda (tinem cont ca inca nu stie ce inseamna acel cuvant si acum suntem doar in faza de asociere). Odata ce a facut nevoile, recompensam cu Bravo + comanda selectata si mangaiem, eventual dam o recompensa, pastrand insa lucrurile calme, astfel incat odata terminata actiunea, sa il ghidam la bolul de apa (care se tine in afara custii), sa bea putina apa si apoi sa il ducem inapoi in cusca tot ghidat (nu il luam in brate in tot acest proces). Se lasa catelul acolo pentru inca 6 h sau depinzand de programul tau. Presupunand ca te trezesti la 7:00 si el e ok ca interval pana la 10:00, atunci tu poti sa iti vezi linistit de rutina ta, ceaiul de dimineata si apoi sa incepi rutina puiului.

Sa zicem ca il scoti la 9:00 din cusca, iesi cu el la o plimbare afara si te intorci la 9:30. Nevoile le-a facut din nou chiar inainte sa intrati in casa, deci consideram 9:30. Ii dai masa, bea putina apa si dupa cateva minute va jucati putin. Din nou, ca si un copil mic care s-a agitat si a mancat, va avea nevoie sa se elibereze. Asadar cel mai probabil la un maxim 10:00 va face din nou nevoile (jobul tau este sa fii constient de asta si sa il duci la pad, imediat dupa joaca sau cand sesizezi ca isi cauta un loc pentru asta). Daca ghidat de tine la locul desemnat pentru nevoi, reuseste sa nu aiba un accident, atunci din nou recompensam cu Bravo + comanda desemnata si mangaiere/afectiune.

Dupa ce toate astea se intampla, puiul va avea din nou nevoie de somn, asadar va merge din nou in cusca (explic mai jos de ce si cum se foloseste pe timpul zilei), pret de cateva ore bune. De la 10:00 pana la 14:00 el se va putea abtine cu usurinta. Presupunand ca va dormi in acest interval, la 14:00 va fi scos si dus din nou la locul desemnat. Se recompenseaza faptul ca a facut nevoile acolo si se lucreaza masa de pranz cu comenzi si eventual joaca structurata. Dupa masa si joaca puiul din nou va face nevoile. Mergem deci cu el, pe la 14:30, la locul desemnat. Din nou recompensam. Dupa ce am mai petrecut putin timp impreuna, ii dam ceva de ros (lemn sau corn) si il lasam cu el in cusca (cu usa inchisa). Stim ca de la 14:30 pana la 18:30 se poate abtine, deci il lasam sa-si faca de lucru acolo si apoi sa adoarma din nou, urmand sa il scoatem iarasi la 18:30. Din nou dus la nevoi si apoi petrecut timp cu familia si cu el, joaca etc. Tinem cont ca dupa ce doarme, dupa ce se joaca, dupa ce mananca sau bea, puiul isi va face nevoile (asta cam pana la 5-6 luni). Deci il urmarim si ducem la locul desemnat cand da orice semn de cautare a unui loc pentru nevoi.

Probabil va mai adormi prin casa putin si uite asa ajungem la ora 20:30 cand iesim la plimbarea de seara si la 21:00, inainte de a intra in casa, isi face din nou nevoile. Recompensam cu entuziasm (toate nevoile facute afara se recompenseaza cu mai mult entuziasm). Venim in casa, servim masa, ne jucam/iubim putin si la 21:30-22:00 il ducem din nou la locul desemnat. Avem ultimul pipi la 22:00 si reluam ciclul.

Acesta este doar un exemplu, desigur se poate adapta in functie de stilul de viata al fiecaruia. Dar este o rutina ce functioneaza excelent, Vanya (caci ea este cel mai recent exemplu din familia noastra) nu a avut decat 3 accidente in toata copilaria ei (si unul a fost pentru ca se stricase la burta). Fuki nu stiu sa fi avut mai multe de atat. Chilli dinaintea lor nici atat. Este cea mai eficienta metoda pe care eu o stiu pentru obisnuirea cainelui sa-si faca nevoile afara.

Dupa cum ziceam, cusca se foloseste din prima seara a puiului acasa, fie pana la varsta acestuia de 1 an sau timp de 1 an, dupa caz (cu usa inchisa). Dupa ce puiul ajunge la varsta de 1 an, sau dupa trecerea unui an, usa custii ramane deschisa peste noapte si cainele decide unde doarme noaptea, daca prefera tot in cusca sau alege un alt loc din casa (preferabil un pat al lui, nu canapeaua din living sau, mai rau, in patul tau).

Acum, pe timpul zilei, cusca se foloseste ori de cate ori puiul, respectiv cainele, nu poate fi supravegheat, pana la varsta acestuia de 2 ani sau timp de 2 ani. Asta inseamna ca daca tu esti in call la munca, chiar daca esti acasa cu puiul, cel mai probabil vei fi concentrat pe the task at hand si nu pe pui si supravegherea lui, drept urmare, daca nu mai este nimeni pe langa tine caruia sa-i delegi aceasta responsabilitate, cusca iti este bona perfecta! Daca esti la dus si crezi ca pret de 10 min nu are ce sa se intample, deci lasi puiului la dispozitie toata casa, sa nu te superi cand vei gasi cablul de la incarcator ros sau un poop in namiezul sufrageriei.

Regula de aur pana la 2 ani de la venirea cainelui in casa: cusca e sfanta si bona cea mai buna!

Asadar indiferent ca pleci de acasa pana la cumparaturi, faci un dus, ai un date sau pur si simplu mergi la munca, cusca ti-e aliatul cel mai bun, atat al tau cat si al puiului. Sunt prea multe povesti cu caini ce au murit pentru ca au ingerat diverse substante sau obiecte, cat si mobilier intreg distrus sau mai rau, dat foc la casa, doar pentru ca cineva a zis ca e prea cruda cusca si a dat libertate prea multa si prea devreme puiului. Nu fi si tu una dintre stirile de la ora 17:00… 😦

2. Plimbare Structurata:

***Fuki – structured walk in Brasov (6 m.o.)***

Ce este, dom’le plimbarea asta structurata? Tot aud de ea in sus si-n jos.

Plimbarea structurata este cea mai faina modalitate de a te asigura ca al tau pui este obosit fizic si mental, atunci cand reveniti acasa de afara. Il ajuta atat pe el sa se simta in siguranta afara, alaturi de tine, cat si pe tine sa ii castigi increderea si respectul. E win-win!

Plimbarea structurata inseamna sa iti inveti practic catelul sa mearga frumos in lesa, sa te urmeze cu incredere si tu sa ii arati care sunt regulile lumii exterioare, cat si sa vada ca il protejezi.

Ea are niste reguli simple (dar nu usoare): catelul trebui sa fie langa tine sau in spatele tau, sa nu mearga numai cu nasul in pamant, sa nu traga stanga dreapta, sa nu marcheze peste tot. Toate astea se obtin cu usurinta cu instrumentele potrivite si cu putina rabdare. Practic asta este cea mai importanta activitate pe care o vei face cu cainele pentru tot restul vietii lui, take your time & make it a pleasurable one for you both! Desigur de-a lungul plimbarii vei avea pauze pentru mirosit respectiv nevoi, decise insa de tine nu de pui, timp in care acesta va putea explora mediul exterior.

Cel mai plastic exemplu pe care il pot da este ca plimbarea structurata o puteti gandi ca pe o zi la scoala: ai 50 min de efort mental, structura, invatare, reguli, impulse control etc, apoi 1o min de pauza, relaxare, joaca etc. Si tot asa, pret de cateva ore. La o scara mai mica (ca si timp) se intampla si in cadrul plimbarii structurate: 10-15 min mergem focusat (atentia cainelui este la tine si la activitatea pe care o faceti impreuna), apoi 2-3 min avem pauza (cainele se relaxeaza, miroase, isi face nevoi etc), apoi iar structura 15 min si relaxare 4-5 min si tot asa.

Regula de aur aici este: prea multa libertate, prea curand, detaseaza cainele de tine si are de pierdut relatia!

Oferirea libertatii dinainte de vreme, din cauza unui fals sentiment de vinovatie, nu face altceva decat sa afecteze negativ relatia dintre tine si cainele tau. Astea fiind spuse, intr-adevar, puiul are un instinct de supravietuire care ii spune sa urmeze o figura autoritara pentru a supravietui (cel putin pana pe la 6-7 luni). Insa nu toti puii au o doza egala de common sense si pot fi usor distrasi de diversi stimuli mai ales in mediu urban. La padure sau in natura, un caine va fi mult mai conectat cu stapanul lui decat in oras. Insa asta este o alta discutie pentru un alt articol.

Sunt 2 instrumente ce va sunt cei mai buni prieteni in mediul exterior: lesa slip (se pot gasi variante calitative la Paracord for Pets, Mash Dogs sau Us & Pups) si long line-ul (din nou Paracord for Pets are unele faine tare fie din biothan, fie din paracord elastic, si mai au si DogPro unele faine, cauciucate).

Pentru finalul plimbarii se recomanda lucrul cu long line pentru a-i oferi puiului posibilitatea sa alerge, sa vedeti ce decizii ia in diferite circumstante, fara insa a renunta la control si comunicare si pentru a lucra in mod corect Chemarea. Nu voi insista pe subiectul asta, caci urmatorul este cel pe care vreau sa pun putin accentul.

3. Socializare:

Ziceam in titlul articolului ca aceasta etapa de puppyhood este inconjurata de ignoranta. I stand by my point in sensul ca am vazut atatia caini stricati de stapanii lor care efectiv au pierdut o gramada de timp pretios (luni de zile), facand mai nimic cu puiul, ca apoi sa traga pe partea comportamentala ponoasele ani si ani de zile, incat m-am saturat efectiv. Si nu, socializare nu inseamna joaca si/sau interactiuni in lesa cu toti cainii si oamenii pe care ii intalniti!

Ma doare sufletul cand mergem la o evaluare de pui (si ne bucuram ca putem influenta in bine si devreme) iar omul dupa 6 luni nu a facut mai nimic din cele mentionate mai sus dar si din cele ce urmeaza (care ii sunt puse in vedere la fata locului). Efectiv oamenii sunt unaware de cat de importanta, cruciala chiar as indrazni sa zic, este aceasta fereastra mica (comparativ cu restul vietii cainelui) de cateva luni de zile, in care da, trebuie sa te dedici aproape la fel de mult cum te-ai dedica cresterii unui copil (cu costuri mai mici din punct de vedere financiar), dar care odata parcursa, cu bazele setate, you’re basically set for life!

Adica… It’s really not that hard. Nici macar nu e o alegere grea: 6-9 luni de disciplina vs 10 ani de discomfort. Tu ce ai alege?

Si da, stiu ca delayed gratification e un concept greu de asimilat inclusiv pentru adulti. I know, cause it’s hard for me too! Dar e greu cand vine vorba de un cadou de Craciun, o surpriza sau sa ma abtin de la comanda aia la Mickey D’s caci vreau sa dau jos cateva kg. Insa cand vine vorba de viata unui animal, cat si de viata mea alaturi de el, it’s a no brainer.

Now that my rant is over, let me make myself clear: SOCIALIZE YOUR FREAKING DOGS PROPERLY!

Ce inseamna socializare? Ca aici se pierde deja stapanul de rand.

Socializarea inseamna totul! Tot ce experimenteaza puiul tau, de la suprafete la sunete, de la oameni diferiti la animale diferite, de la anotimpuri la obiecte. Las mai jos o lista sa fie si mai usor de inteles pentru toata lumea, in speranta ca poate macar un pui se va transforma intr-un caine echilibrat in urma citirii si studierii acestui articol.

Puppy Socialization Checklist:

Body Handling: verificare urechi intern/extern, examinare gura/dinti, dechis usor pleoapele, atingerea nasului, strangerea usoara a labutelor, atingerea cozii, manevrare labute si taiere unghii, ciupirea usoara a pielii, stergerea corpului cu un prosop, pus ham, prins de zgarda, imbratisare, ridicarea puiului de la sol, tinerea puiului in brate, tinut in brate de la spate;
Surfaces: covor, beton, gresie, lemn, iarba artificiala, suprafete metalice, scari, noroi si pamant, iarba uda, gheata si zapada, teren accidentat/pietris;
Objects: oale si tigai, mopuri/maturi/aspiratoare, bastoane si bete de mers, baloane, umbrele, paturi (scuturate), pungi (suflate de vant), semne si indicatoare, statui
New Environments: masina, veterinar, pet shop, groomer, gradinita de caini, cusca/padoc, alte case, trotuare aglomerate, parcuri aglomerate, plaja/lac, rau/izvor, centre comerciale, parcari, piete, restaurante, cladiri comerciale, magazine, balcoane, lifturi si scari rulante, skate parks, evenimente sportive;
Sounds: sonerii/batut la usa, sirene, claxoane, artificii, vant/ploaie/tunete, masinarii de constructii, detectoare de fum, alarme de securitate, capace de gunoi, aspiratoare, masini de spalat/uscat, tv/jocuri video, plansete de copii, rasete de copii, oameni aclamand
Unfamiliar people: femei, barbati, barbati inalti, barbati cu barba, barbati cu voci groase, bebelusi (mergand de-a busilea), copii mici (mergand si tipand), copii jucandu-se, adolescenti, batrani, oameni ai strazii, oameni de diferite etnii, oameni cu ochelari, oameni cu palarii, oameni in costume, oameni in uniforme, oameni alergand, oameni cu baston
Other animals: catei mici (pui), caini adulti (femele/masculi), caini batrani, pui de pisica, pisici, animale de ferma, animale mici (hamsteri etc)
Things with wheels: scaune cu rotile, cosuri de cumparaturi, carucioare copii, skateboards, biciclete, motociclete, masini, camioane, autobuze, avioane, bagaje (trollers).

Doar astea daca ar fi bifate si puiul ar fi extraordinar de bine socializat, fata de majoritatea cainilor. Va garantez ca daca azi v-ati luat puiul si treceti prin etapele astea in decurs de 6 luni, deja puteti trece orice examen de sociabilitate canina! Puteti da berea la fata dupa ce il treceti 😉

I cannot stress this enough: socialize, socialize, socialize!

Cand se termina socializarea? Niciodata! Ca si trainingul, devine stil de viata. Poti face multe in cele cateva luni de copilarie ale puiului, dar nu le vei putea niciodata face pe toate! Vanya inca nu le-a bifat pe toate de pe lista. Avem 95% din ea bifata. Dar de exemplu nu am avut ocazia sa o expunem la hamsteri, ca nu au fost cirscumstantele de asa natura. Nu am fost inca intr-un avion sau la aeroport cu ea. Dar tot ce am putut bifa am bifat!

Desigur, cat de echilibrat va fi cainele adult tine intr-o oarescare masura si de genetica lui si aici intram in discutia de nature vs nurture, pe care o vom dezbate cu o alta ocazie. Dar filosofia mea va fi mereu ca ma voi asigura pe cat posibil ca al meu caine are un bagaj genetic decent (ca la excelent nu voi spera niciodata, sunt prea multi factori ce intra in calcul) si ca eu voi face tot ce tine de mine (pe partea de nurture) ca sa il cresc armonios si echilibrat. Restul tine de norocul fiecaruia.

4. Confidence building:

***Fuki – confidence building (1,5 y.o)***

Cresterea increderii cred ca merge mana in mana cu socializarea si se aplica indiferent de rasa. Se poate insa doza in functie de individ. De exemplu, Fuki a fost mereu un individ destul de increzator (daca se intampla ceva, el mergea catre vs sa se retraga). In schimb Vanya, intai are tendinta sa fuga (chiar daca nu era cea mai bleaga din cuib, ci pe la miloc) apoi sa verifice daca are de ce sa fuga.

Cu ambii facem confidence building. Fuki e ok si cu cat i-am oferit eu inainte de a ni se alatura Mihai. Vanya clar are nevoie de mai mult si in alt mod. Unde vreau sa ajung cu asta? Toti cainii beneficiaza din jocuri de crestere a increderii.
Ce sunt acestea? Practic orice suprafata inalta pe care iti poti ghida sau incuraja cainele sa sara sau urce, ajuta la cresterea increderii acestuia atat in el insusi cat si in tine. De asemenea trecerea pe suprafete inalte, diferite ca textura (va puteti folosi de exemplu de diferitele terenuri de joaca pentru copii, in zilele ploiase sau noaptea cand nu sunt utilizate de ei) si chiar ajutarea cainelui sa proceseze un factor de stres (de exemplu daca il sperie un obiect pe care nu l-a mai vazut, faptul ca nu plecati de acolo pana cand nu se relaxeaza si inspecteaza cu atentie, pana in punctul in care obiectul devine neutru, ajuta mult in ce tine de cresterea increderii).

Multi pui infloresc efectiv cand sunt ajutati (in sensul de ghidaj) sa faca fata diferitelor obstacole si ii vezi ca fac ochii mari si se bucura ca au putut ei sa faca asa ceva! Give them that! Se incheaga altfel relatia dintre tine si caine cand se aduna astfel de momente sub centura ei.

Inchei articolul asta cu o mentiune importanta: nu va mai handicapati cainii! Inclusiv puii sunt mult mai capabili decat credeti. Sunt incredibil de destepti si descurcareti (chiar daca asta uneori poate semana cu incapatanare cand e prost directionata).

Mor cate putin pe interior cand vad oameni care nu isi lasa puii sa mearga pe jos (fie sa nu se murdareasca, fie din alte motive, insa nu medicale), nu ii lasa sa urce sau sa coboare 3 trepte (trust me, nu o sa aibe displazie daca nu urca si coboara 4 etaje zilnic), nu ii lasa sa se descurce sa urce sau sa coboare din masina, nu ii lasa sa treaca prin putin stres (de la termic, la social, la orice fel) si sa invete sa faca fata, nu ii lasa sa exploreze de frica sa nu pateasca cine stie ce (deja aici am auzit tot felul de bazaconii), nu ii lasa practic sa fie caini si asta ma nelinisteste teribil. Sa nu mai zic cand au niste rase puternice, capabile si le opresc de la a practica lucrurile la care sunt efectiv maestri, doar pentru ca nu vor sa se ude/murdareasca/raneasca etc. Sunt mai rezistenti decat credeti!Nu multi oameni (cu exceptia specialistilor) au idee cat de rezistenti si puternici sunt cainii (de la cel mai mic si pana la cel mai mare).

Regula de aur aici: let dogs be dogs!

Read that again 😉

Time and experience

18 octombrie 2024 / Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu

Timpul…Aceasta vesnica necunoscuta. Cineva a zis candva ca timpul este relativ si chiar daca la momentul respectiv nu se pupa deloc cu experienta mea, am ajuns, sub o alta forma la aceeasi concluzie.

Scopul acestei postari este sa va povestesc putin cam cum sta treaba cu trecerea timpului si reabilitarea sau educarea unui caine, caci merg mana in mana. Intalnesc deseori in campul muncii mele, oameni care fie nu vor sau nu stiu exact cum functioneaza timpul in avantajul sau detrimentul lor si care constant amana sa faca lucrurile in a timely manner.

Acum, nu traiesc nici eu in fairyland, sa cred ca oamenii nu mai au altele pe cap decat cainele propriu si acolo e prioritatea numarul 1 din viata lor. In acelasi timp (no pun intended) ei ne cheama in general sa rezolve probleme mai mici sau mai mari de comportament, ori in cel mai bun caz, sa educe puiul astfel incat acestea sa nu apara. Acum, oricare ar fi cazul, time is of the essence, cum ar zice americanul!

Nu poti sa ai un pui de 2-3 luni, sa ne chemi la o evaluare si sa aplici cele discutate abia peste 4-5 luni, caci pierzi o fereastra esentiala in dezvoltarea puiului!

Haideti sa le luam pe rand si daca tot am atins subiectul voi incepe cu puii, caci acolo chiar este limitat timpul pe care il avem pentru educare.

Puii au anumite etape de dezvoltare (atat fizica, cat si cognitiva) astfel incat daca le folosim eficient, blanosul invata rapid sa navigheze lumea noastra, iar noi ne folosim de perioada lor de „absorbtie” a informatiei ca de o parghie ca sa insuflam o multime de informatii pe care acesta le poate inmagazina rapid. Versus sa asteptam pana acesta intra in perioada de adolescenta, ca abia atunci sa ne apucam sa-l educam. Este ca si cand ar pierde cei 7 ani de acasa!

Si da, stiu ca inca sunt dresori care recomanda inceperea dresajului la 7-8 luni. Granted, acolo vorbim despre dresaj formal (in special obedienta, dar si altele, precum dresajul de paza etc), in timp ce noi aici vorbim despre psihologie canina si crearea unei relatii bazate pe incredere si respect. Doua lucruri ce pot parea similare, dar nu au nicio treaba una cu cealalta de fapt.

Revenind, in primul rand puiul nu ar trebui luat din cuib mai devreme de varsta de 2 luni (ideal chiar mai tarziu), caci acolo are perioada neonatala, deprinde limite si reguli de la mama, cat si social skills de la joaca si interactiunile cu fratii. Aceea este prima lui haita.

Apoi ajunge in casa noastra unde, presupunand ca a fost luat la 2 luni, avem la dispozitie aproximativ 6-10 luni sa ii aratam exact cine suntem, cum ne pozitionam in haita nou formata, in cine poate avea incredere si pe cine trebuie sa respecte, cat si sa ii insuflam acei 7 ani de acasa, practic sa il invatam cum sa se comporte in societate.

Acum, observam ca majoritatea oamenilor folosesc perioada asta pentru a se bucura ei de pui (aka sa ofere doar afectiune, joaca, mancare si diverse privilegii) fara a investi deloc sau prea putin timp in educarea puiului. Stiu ca poate fi contraintuitiv si sa avem tendinta sa zicem „lasa-l sa se bucure si el de copilarie” ceea ce pana la un punct asa este si pot intelege, insa asta este doar perspectiva umana. Din punctul de vedere al puiului, el nu are pauza de la reguli, limitari si restrictii cat este in cuib. Mama nu se uita la ei cu duiosie si ii lasa sa faca circ in cuib doar pentru ca sunt mici. Mama este foarte constienta ca in cateva luni scurte ei devin adolescenti si caini in toata firea si daca acum nu stabileste niste linii foarte clare de comunicare si pozitie in haita, i se vor urca in cap si vor face haos.

De asemenea, dupa cum zicea si un calugar shaolin intr-un podcast urmarit acum ceva timp, a avea o copilarie implinita nu inseamna lipsa regulilor si a disciplinei, dimpotriva. Acestea ajuta individul (fie el uman sau canin) sa fie un adult echilibrat!

Asadar, ce trebuie sa invatam puiul in perioada 2 luni – 8 luni (aici incepe adolescenta; putem merge desigur si pana la 1 an cu partea asta, dar ideal ar fi sa bifam toate aceste lucruri inainte):

Manevrare (practic atingeri de toate felurile, de la verificarea urechilor, pana la ridicatul de la sol)
Suprafete diverse (tactilul este primul lor simt, alaturi de miros, asadar e important sa simta diferite texturi si sa se obisnuiasca cu ele, ca de exemplu teren accidentat/pietruit sau iarba artificiala)
Obiecte (obisnuirea cu vizualul si cum arata diferite obiecte, de la tigai pana la statui)
Medii noi (de la tipica plimbare cu masina pana la evenimente sportive)
Sunete (de la sonerie pana la aplauze)
Oameni straini/nefamiliari (de la toate sexele si varstele pana la oameni in uniforme)
Alte animale (de la caini de diverse varste si sexe, pana la animalute mici cum sunt hamsterii)
Lucruri cu roti (de la scaune cu rotile pana la trollere)

Toate astea (care se pot rasfira in diverse substraturi) au un time limit pentru expunere si socializare. Asta nu inseamna ca daca avem un caine mai mare de 8 luni – 1 an, gata, nu mai facem nimic cu el caci am pierdut fereastra de puppy. In niciun caz, doar ca vom avea mai mult de lucru la partea de socializare si ii va lua un timp dublu sau triplu de asociere cu calm a acestor lucruri, fata de pui, care le absoarbe din mers (deh, asa-i cu mintea odihnita si flamand sa invete lucruri noi) 🙂

Acum, eu mor putin pe interior cand vad ca oamenii stau si se cacaie (pe romaneste) sa mearga si sa expuna puiul in orice fel pot si sa il socializeze. Aici au o mica vina si veterinarii, caci se baga frica in oameni atat de mult cu schema vietii de vaccinare, incat unii pui ajung sa iasa afara din casa la 5 luni, cand deja sunt pierdute 2-3 luni din aceasta fereastra scurta a copilariei lor.

Nu zic ca nu este ok sa fim precauti si sa avem grija unde si cum scoatem puiul cat inca nu este complet imunizat, DAR (and it’s a big but) uneori trebuie sa avem si putina gandire critica si sa punem in balanta cat protejam fizic si cat daunam mental si comportamental. Pentru ca ceva ce nu fac aproape niciodata niciunul dintre specialistii din domeniul veterinar, este sa puna omul in tema si pe partea asta. Da, daca il tii in casa pana la 4,5 luni este (aproape) total protejat de tot ce inseamna pericole externe de boala/virusi. In acelasi timp insa, este complet nepregatit pentru tot ce inseamna viata in afara mediului familiar. Si uite asa se creeaza probleme comportamentale, provenite dintr-o lipsa totala de socializare corecta, de se lupta oamenii cu ele toata viata cainelui si tot nu il aduc complet la suprafata.

Asadar cum o dai bine 100% nu este. Deci suntem nevoiti sa alegem raul mai mic dintre doua rele (as per usual in Romania).

Personal, am ales cu toti puii mei sa merg pe calea mai putin batatorita si nu am asteptat pana la terminarea schemei de vaccinare ca sa ii expun in diverse medii (evident la inceput, cu risc minim de infectare cu „bolile copilariei”). Nu zic sa faceti ca mine si nici nu zic sa nu faceti asa. Zic doar sa puneti in balanta toate aspectele – body, mind & heart, nu doar cel fizic.

Acum, sa trecem la lucrurile cu adevarat serioase, anume probleme reale de comportament si progrese mici in timp relativ lung.

Din nou ma racaie pe creier cand aud de la persoane cu care lucram de mai mult sau mai putin timp, ca au „mici progrese”.

Don’t get me wrong, progresul oricat de mic sau mare, tot progres este si in reabilitarea canina perfectiunea este rareori intalnita, drept pentru care intotdeauna vom puncta ca orice progres conteaza, caci asa este, asta este realitatea!

DAR… Este una cand ai un mic progres dupa o saptamana doua de lucru cu cainele, unde nici tu inca nu ai deprins mecanicile corecte si nici cainele nu stie exact ce se intampla pentru ca in general schimbarea regulilor si a ritualurilor ii dau si lui lumea peste cap, si alta este cand dupa 9 – 12 luni ai mici progrese.

Acolo este unde ne pica noua cerul in cap. In sensul ca nu ai cum, daca esti consecvent, daca realmente aplici ceea ce esti invatat, daca te tii de o structura, rutine si ritualuri sanatoase, ii oferi cainelui suficient efort fizic si mental, dar si adaptat rasei sale unde este cazul, daca esti atent la grupul de suport, daca vii catre noi cu intrebari unde nu stii si daca aplici cele pe care ti le dam ca si raspunsuri sa ai DOAR mici progrese. Este aproape imposibil, cu toate celelalte griji ale vietii de zi cu zi.

De trait oricum traiesti cu cainele tau, o ora sau doua pe zi tot i le aloci. Conteaza doar cum folosesti acel timp! Quality over quantity is always the norm!

Acum, spun din experienta aceste lucruri, caci avem cateva exemple in grupul de clienti de acest gen. Not to shame anyone, caci numai ei si Dumnezeu stiu ce se intampla in vietile lor, insa cumva ma si oftic pentru cainii lor, care nu sunt deloc caini rai si chiar ar merita sa se dedice putin , doar putin mai mult sau mai eficient timp, pentru a se realiza progrese mai mari.

Avem caine care dupa 5 ani alaturi de mine, respectiv noi, inca nu merge ok in lesa, inca este neindeplinit ca rasa si inca nu este in control la tarc. S-au lucrat mai multe sedinte acolo decat la majoritatea clientilor nostri. All for almost nothing. Si desi la inceput am lucrat doar eu, a fost si Mihai, a lucrat si el. Robert inca nu a fost, dar cu siguranta daca se vor mai cere sedinte, va merge si el, doar ca sa reitereze exact aceleasi lucruri ca si noi, dar stiti cum este, cand vine din alta gura parca auzi diferit.

Cainele nu are probleme majore, e doar o rasa de tractiune, care este neindeplinita atat fizic (ar avea nevoie de minim 2-3 h pe zi de plimbare, dintre care 1 h cu structura, 1 h alergare/tras si 1 h libertate la tarc si joaca/explorare) cat si mental (structura in casa si reguli nenegociabile, cat si jocuri si nose work care sa il stimuleze). Omul lui este tanar, capabil dar ceva nu se leaga. Fie este efortul prea mare (aka nu este match energia omului cu a cainelui – which in my humble opinion is the case), fie nu exista suficient timp pentru acel individ canin si punct.

Oricare varianta ar fi, ceva nu se leaga acolo. Acum, eu apreciez loialitatea acestei persoane, care atat cand eram doar eu, cat si dupa ce a venit Mihai in echipa si apoi Robert, ne-a fost alaturi. Apreciez ca la „marea schisma din 2023” ea a ramas fidela noua si a inteles intotdeauna registrul din care am venit, niciodata nu a luat lucrurile personal aiurea etc. Cu toate astea, pe caine nu il incalzesc cu nimic lucrurile astea. El tot in casa cu acel om convietuieste si tot neindeplinit si (partial cel putin) tot needucat este, cu toata educatia pompata in stapan de-a lungul anilor astora.

Vine la evenimente, ii vede pe altii cum evolueaza cu cainii lor, intr-un timp mult mai scurt si cu toate astea, persoana in cauza nu poate. Sau nu vrea. Poate e o iesire mult prea mare din zona de comfort. Insa timpul nu mai are rabdare, vorba lui Moromete. Cainele are 6 ani ish, personal, fara o schimbare radicala a filosofiei stapanului, nu cred sa se reabiliteze vreodata. Dar…As long as the human is happy & contempt, I guess it is what it is. Noi suntem aici oricand se doreste o reala schimbare.

Un alt caz, tot de 5 ish ani alaturi de noi, de data asta, caini de curte. Aici e asa pacatoasa treaba si o intalnim atat de des, incat ne-am saturat noi de cazuri de genul, pentru ca in 80% din timp stim care va fi outcome-ul. Povestea este una tipica pentru cainii de curte: doua catele, surori, luate de pe santierul de langa, de mila si din dorinta de a ajuta. Nimic mai nobil (si emotional). Intamplator, oamenii stau in afara Bucurestiului, iar in afara de camp, in jurul lor nu este nimic, nu tu trotuare (nu ca ar fi multe si mari prin Bucuresti, dar te descurci cum necum), nu tu rute pe care le poti schimba in plimbare etc. Acum, majoritatea oamenilor care au curte se agata de ea ca de mana cereasca, crezand ca e suficient pentru ca un caine sa fie fericit. Din pacate nimic nu este mai departe de adevar, mai ales ca in Romania mai rar am intalnit oameni cu curti mai mari de 5000 mp, unde sa zicem ca ar merge un caine dintr-o rasa de paza dar mai putin activa (gen Bullmastiff) caruia i-ar fi suficient acest spatiu pentru desfasurare. Si chiar si intr-un astfel de caz, tot e recomandat macar de 2-3 ori pe saptamana sa scoti acel caine din spatiu, sa se plimbe si sa exploreze alte medii.

Cand vorbim de aproape orice alt caine, din orice alta rasa sau marime (metisi included), curtea (mai ales una mica, de pana in 100-200 mp) este doar o cusca mai mare. Nici mai mult nici mai putin. Nu il incalzeste cu absolut nimic. Va spun eu care am o curte de ~70 mp si care nu ajunge nici asa uneori, de o iesire la pipi in toiul noptii, cand nu mai ai chef sa pui toate hainele pe tine sa scoti cainele.

Revenind la caz, la fel, s-au facut suficiente sedinte, mai multe decat in majoritatea cazurilor, si inca nu s-au inteles sau ma rog, asimilat si implementat concepte de baza, cum ar fi plimbarea in structura, zilnica sau odata la 2 zile, pe trasee diferite. Inca nu se poate renunta la treats date pe ochi frumosi si nu se implementeaza un management sanatos, care sa ajute cainii sa nu mai aiba conflicte din cauza littermate syndrome. Nu pentru ca nu au fost punctate, recomandate, lucrate, aratate etc. Ci pur si simplu, din nou, the human in my opinion bit more than they could chew.

Si atunci cand se intampla asta, orice ai face tu ca om si profesionist (short of moving in with them and organising their whole lives) nu se va rezolva cazul. Cu toata bunavointa, cu toate informatiile la indemana, cu tot suportul. Odata ce ne-am despartit, lucrurile o iau de la capat, inevitabil.

Din nou, am tot respectul si bunul gand pentru aceste persoane pentru dorinta lor de a fi alaturi de noi, sub o forma sau alta, in ciuda faptului ca au doar mici progrese, insa pe caini nu-i ajuta doar asta. Si nu-i ajuta doar sa fii doxa de informatie dar sa aplici doar partial sau minimal. Inteleg ca exista o constientizare din partea lor ca problema este la capatul lor de lesa sub o forma sau alta, dar aceasta constientizare si apartenenta la un grup de suport nu va rezolva situatia niciodata. I guess it’s better than nothing & they feel safer in having access to us, the community & information rather than not. And that’s ok. Or is it…?

Si al treilea caz, nu are atat de mult timp, dar avand in vedere ca ne-am cunoscut cand catelul inca nu avea schema de vaccinuri completa, e o vesnicie in care se puteau face multe. Cainele pana in ziua de azi (sa tot aiba 2 ani) este all over the place (mental in mod special). Ceea ce e total atipic pentru un pui crescut cu sprijinul nostru (majoritatea fiind caini super faini, foarte adaptati in societate, prietenosi cu oameni si caini). Ei bine, nu si acesta. O rasa de altfel recunoscuta pentru cat de easy going este in general. Acesta este un caine frenetic, anxios si mega temator de mediul exterior. Pun asta si pe seama lipsei socializarii timpurii (vezi ce am discutat mai sus despre vaccinuri) dar si a familiei (caci sunt 2 parinti tineri cu 2 copii), care efectiv, dupa niste sedinte, niste workshops (dintre care un puppy class) si multiple evenimente de grup (Breed Pack Walk, General Pack Walks) tot cu mici (dar foarte mici) progrese sunt.

Cel putin pe mecanica lesei s-a lucrat in 3 sedinte diferite, in 3 moduri diferite, cu 3 oameni diferiti (toti membri echipei noastre). Nimeni nimic. Nu s-a lipit atunci (desi trag nadejde ca s-a mai prins ceva totusi, caci ultima oara cand ne-am vazut, parea ca era mai in control stapanul si cu o mecanica mai buna). There’s still hope it seems. Cainele insa nu este match deloc cu familia (chiar daca ei nu ar zice niciodata asta). Eu vorbesc din perspectiva profesionistului. S-a vrut un caine de familie, fun, joyful si outgoing, pentru o familie tipica. Au primit un caine cu tiparele mentionate mai sus, back of the pack, cu muuuulte tare de lucrat si reabilitat (da da, reabilitare se numeste chiar si la pui, daca este atat de far gone ca genetica si caracter). Este exemplul perfect de „nu primesti cainele pe care il vrei ci pe cel de care ai nevoie”, insa aici cu toate ca i-a crescut stapanului calmul, tot nu e un match made in Heaven. E multa munca si putin timp (de inteles de altfel cu job, sotie si 2 copii). Un alt caine ce are nevoie de 2-3 h pe zi ca popa, 1 h de conectare la stapan si 2 h de plimbare structurata cu luat timp de procesat factorii externi si diversele distrageri. Sa mai zic ca Mihai le-a spus de la evaluare ca este prea mult cainele asta pentru ei? Cu toate astea (si am toata empatia, caci e greu sa renunti la ceva atat de asteptat si dorit), au ales sa-l pastreze. Va fi un caine chill si fain de luat in vacante cu familia? Most likely not really. Se vor descurca cum pot? Hopefully…

Ne stim de ceva timp si desi am avut si conversatii mai greoaie, ii apreciem pentru aceeasi fidelitate ca a celorlalti. Cred ca pe undeva simt si vad ca toate intentiile si actiunile noastre sunt spre binele cainelui. Cred ca le place comunitatea si isi doresc sa faca parte din ea in continuare. Si mai cred in ceva. Cred in ei! Ca la un moment dat, data fiind si varsta cainelui, ca vor gasi un echilibru potrivit pentru ei. Cred si sper, sper si cred…

Acum, toate astea fiind spuse, cu toate ca rational stiu ca there’s only so much one can do in this line of work, eu consider cazurile astea niste esecuri profesionale. Pentru ca daca mergi pe strada si ii vezi pe oricare dintre ei, cu cainele in plimbare, nu vei zice „Wow, uite ce caine calm si educat”, ci cel mai probabil le vei da o recomandare sa lucreze cu un specialist care sa ii ajute sa stapaneasca blanosul. Except they already did. To no result.

Sau pardon, cu mici progrese… 😦

Read that again!

Never Walk Alone

1 iulie 2024 / Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu

Printre toate temele de discutie avute pe lista mea interminabila, am decis sa o abordez pe ultima, anume Dog Psychology Bootcamp.

E prea la cald dupa terminarea evenimentului, ca sa nu astern cateva cuvinte pe „hartie”!

Impactul pentru mine anul asta, a fost mai mare, a cazut like a rock si a facut un click mare cat casa ca sunt in locul, momentul si cu oamenii potriviti. Mai mult decat atat, anumite visuri chiar devin realitate daca crezi suficient de mult in ele, dar si daca faci pasii necesari in directia lor.

But first things first, haideti sa povestim despre istoria Bootcamp si cum a ajuns acest eveniment sa se transforme efectiv sub ochii mei in ceva viu, constantly changing and evolving!

Editia de anul acesta a fost practic a 6-a, asta insemnand o experienta acumulata de 6 ani in care am organizat consecvent acest tip de eveniment. Cred ca este singurul care nu a disparut din programa fiecarui an (restul fie au fost inlocuite de altele, dupa cerere, sau modificate/eliminate complet).

Lucrurile nu au fost insa roz de la inceputuri…

Primul Bootcamp a venit asa…Ca o nebunie a mea, gandindu-ma cum as putea face o iesire in natura mai ampla, cu caini si oamenii lor, intr-un loc fain si sa imbin asta cu un Workshop. Zis si facut! Am anuntat evenimentul, s-au strans o mana de oameni, dintre care o parte inca sunt cu mine/noi, care au avut incredere intr-o pustoaica (cel putin in ce priveste experienta in domeniul asta, ca varsta era de 30 ani atunci, so not quite a kid), sa ii aduca de la Bucuresti la Bran.

Imi amintesc si acum cum am ajuns la pensiune dimineata devreme, alaturi de partenera mea Tina, de la Tina’s Pet Paradise, caci nu aveam masina proprie. Alaturi de noi erau si bunica mea, mama si sora. Le-am chemat pentru ca era ziua mamei care tocmai trecuse prin al doilea divort si mie imi anulase cineva in ultimul moment o rezervare, drept urmare aveam o camera libera si am zis sa-i fac o surpriza si ziua de nastere mai frrumoasa, neavand multe experiente de genul la viata ei de pana atunci.

A fost cumva a family & customers meeting, iar eu aveam toate emotiile caci trebuia pentru prima data sa ma ocup singura si pe cont propriu de tot ce inseamna organizare, de la activitati, la pensiune, mese cat si de caini. Looking back I was a little bit crazy to figure it out on my own like that! But it worked out somehow.

Nu mai am acum timpul sau rabdarea sa caut poze de la acel moment, insa a doua parte a acestui articol cred ca va compensa aceasta lipsa si va va da un taste legat de ce inseamna acum Bootcamp.

In orice caz, spuneam ca am ajuns dimineata devreme la pensiune, caci eu trebuia sa imi notez tot Workshopul de Dog Psychology pe flipchart, de mana! A iesit chiar frumos, inca mai am acele foi rulate spre amintire.

Am avut incredere insa in mine si in capacitatile mele si am avut un eveniment atat de fain, indiferent cat de rudimentar ar fi fost, incat oamenii si-au dorit sa participe la un urmatorul!

In ciuda faptului ca atunci abilitatile mele de comunicare erau below sea level, in ciuda faptului ca nu aveam experienta in a organiza astfel de evenimente, in ciuda faptului ca era sa ne pierdem pe traseu in prima zi, sau a faptului ca nu stiam cum sa dozez efortul si sa iau in calcul capacitatile fiecarui participant, in ciuda faptului ca a trebuit fiecare sa-si aduca propria mancare, caci pensiunea noastra, oricat de faina si cu un vibe rustic de munte era (multumesc pe calea asta Casa Tolstoi si lui George proprietarul ei, pentru ca ne-a primit), nu avea decat micul dejun inclus, restul meselor trebuiau gatite/pregatite de noi… In ciuda tuturor oprelistilor, Bootcamp a fost apreciat si dorit in continuare.

Cred ca ce a contribuit atunci au fost pura pasiune pentru caini, entuziasmul pentru o noua aventura si increderea in viziunea a ceea ce am vrut sa fie Bootcamp, anume un eveniment care sa aduca mai mult decat ar putea un Workshop sau sedintele individuale, sa aduca oamenii mai aproape de instinctual, sa le dea ocazia cainilor sa fie in natura si parte din aceasta. De asemenea, mi-am dorit inca de la inceperea acestui proiect, sa fie exact cum ii spune numele, anume o iesire din zona de comfort, o spargere a tiparelor de comoditate de acasa, putina disciplina si militarie, dar suficient cat sa pastreze si factorul fun! Mi-am dorit de asemenea sa arat oamenilor care ne primesc, de la pensiuni, ca si clientii cu caini pot fi civilizati, pot avea o conduita in interactiuni si pot pastra camerele si locatia curate si neafectate de trecerea noastra pe acolo.

Am vrut sa devenim, haita noastra, un exemplu de ASA DA! Am vrut sa arat ca se poate. Se poate sa ramana camera fara par pe paturi si fara stricaciuni in urma trecerii multor caini pe acolo. Se poate ca o curte sa ramana curata in urma noastra si sa fie stranse deseurile, atat biologice cat si altele. Se poate sa se uite oamenii din jur, vecini sau alte pensiuni, cu admiratie catre noi, ca nu deranjam sub nicio forma (nici macar cu poluare fonica).

Si am reusit sa pastram acest standard de atunci si pana acum, in fiecare an, fara exceptie! Ajungand ca unele pensiuni (cum este si Casa Tolstoi), sa ne primeasca aproape exclusiv pe noi ca si grup de oameni cu caini, afland de la ei ca in alte tabere canine ce au mai avut loc de-a lungul timpului pe la ei, s-a lasat un gust amar si s-a trecut la decizia de a nu mai primi decat ocazional si individual stapani de blanosi.

Cu exceptia noastra! Ceea ce pe mine ma incarca de mandrie (in sensul bun, not ego related) pentru ca am tinut mereu la standardele acestea de igiena si structura. Oamenii nostri, majoritatea, au cusca dupa ei, sau au cainii educati astfel incat sa nu urce in paturile curate, sa nu devasteze camerele sau sa faca stricaciuni prin curte, chiar daca se bucura la fel de mult de spatiul oferit ca oricare altii.

Si da, se poate si cu structura si cu fun! Una nu o exclude pe cealalta. Dimpotriva, stapanul are mai multa liniste si libertate, iar cainele invata ca poate fi relaxat si calm si in alte locuri, nu doar acasa. Win – win!

Si asa, fuse si se duse primul Bootcamp in 2019!

In 2020, a venit a doua editie, cu o idee mai multi oameni si o alta locatie, tot in Bran. Tot atunci a venit pentru prima data in eveniment si Mihai, insa din postura de participant. Tot eu centram, tot eu dadeam cu capul.

S-a facut un prim powerpoint cu o prima prezentare pt Workshop pe proiector. Oamenii nu au fost la fel de inchegati ca in primul, o parte dintre ei fiind acolo pentru prima data, o parte nu (fusesera in 2019). Fiind si anul cu pandemia, ne-am vazut de cateva ori (putine) in pack walks, care la vremea respectiva erau doar de catre mine organizate, si cam atat. People were weird about social distance si in ce priveste purtarea mastii, nu se cunoasteau intre ei si grupul a inceput sa iasa din carapace abia prin a 2-a zi seara, in conditiile in care in a 3-a zi ne luam ramas bun.

Din nou, nu am avut masina proprie asa ca research pentru traseu sau zona nu am putut face, am mers cumva pe unde stiam deja din anul anterior ca se poate. La fel, a trebuit sa facem gratar, which might sound fun but it actually wasn’t so much so, caci dupa o zi obositoare de traseu, respectiv workshop, numai de gatit/gratarit nu iti mai ardea. Dar am avut noroc ca exista partea masculina acolo pentru a se ocupa de hrana bestiilor (si aici ma refer la noi, femeile :)))) ).

Oana Boutique a fost pensiunea ce ne-a acceptat atunci, locatia frumoasa, cu o curte mare si faina pentru ce aveam nevoie, insa cu proprietara am avut o comunicare destul de deficitara, asa ca am decis sa nu revin.

A fost un amalgam si atunci, dat fiind ca mereu am fost cumva singura & I only knew how to look out for number 1, am fost destul de selfish in acel Bootcamp si pe traseu mergeam eu cu capul inainte si lasam oamenii in urma, nu stiam sa look after my pack, I was kind of a lonely wolf (or she-wolf, as the song goes). Nu stiam sa dau timp de respiro oamenilor, ingramadind intr-o zi si antrenament dimineata (da da, functional gen sau cross fit, imagine that!) si traseu la pranz.

Noroc ca Workshopul era mereu in prima zi (in loc de Welcome gen), doar ca nici asta nu era tocmai bine gandita, dat fiind ca oamenii veneau gata obositi de pe drum si eu ii bagam in lectie 🙂 I was young and inexperienced. Tot asa cu familie, catel, purcel pe langa, imbinand utilul cu placutul. Acela a fost ultimul Bootcamp unde am avut loc si am putut invita un partener (Tina).

And yet, people liked it & they came another year after that!

Asta sau activitatea dinaintea acesteia m-a invatat sa vand al naibii de bine. :))

De data asta, in 2021, deja Mihai intrase putin in paine alaturi de mine, devenisem deja Yoolia’s Pack (nu mai eram Yoolia – Dog Behaviourist). Si vazand dorinta si placerea lui inspre dezvoltarea personala, am introdus un element nou in Bootcamp, acum organizat cu 2 creiere, nu doar unul: Workshop de dezvoltare personala!

Ai zice, ce Dumnezeu are dezvoltarea personala cu psihologia canina?! Dar ai sa razi, draga cititorule, chiar are! Pentru ca focusul lui in acel workshop nu a fost ca la clasicul seminar de dezvoltare personala, pe cum sa devii bogat si fericit, ci pe cum sa fii calm si asertiv in relatia cu cainele!

Si de atunci s-au schimbat putin lucrurile. In bine. Pe langa activitatile ceva mai bine organizate, ne-am orientat putin mai mult spre om, cu compasiune si iubire. Atunci eu venisem si cu experienta primului TSAC prin care am trecut cu Fuki si am zis ca ar fi interesant sa invatam oamenii in cadrul Bootcamp si ce inseamna un good citizen test, asa ca am introdus, asa cum am stiut noi, si acest element.

Atunci, tot la Casa Tolstoi, s-a inchegat ceva mai bine grupul, oamenii au fost mai apropiati, s-au legat prietenii si noi i-am adus pe unii oameni dintre cei de acolo, mai aproape de sufletul nostru. Sunt multe povesti din acel Bootcamp, dar as scrie pana maine daca le-as povesti pe toate.

Am ras si am plans impreuna, am trait emotii intense si bune si mai putin bune, si am crescut impreuna. Acela a fost si ultimul Bootcamp in care familia (in speta doar sora mea si iubitul ei de atunci) au fost alaturi de mine/noi. Odata pentru ca Bootcamp a devenit ceva mult mai serios (intr-un sens bun) cat si pentru ca ajunsesem deja sa nu mai avem locuri suficiente pentru toata lumea care voia sa participe.

Au fost multe lectii invatate si o experienta din care aveam sa construim scheletul pentru ceea ce este Bootcamp acum!

A venit apoi 2022 cu editia a 4-a de Bootcamp, de data asta insa intr-o conjunctura total diferita, pentru ca deja de la inceputul anului, conceptul de pack walks regionale intrase in joc! Doamne, ce diferenta a putut face acest aspect….

Practic ne-a usurat munca cel putin cu jumatate, prin simplul fapt ca o buna parte din oameni se stiau din plimbari si grupul era semi-inchegat deja, noua ne ramanea doar partea practica nu si componenta sociala de bifat!

Multe schimbari au venit in 2022, atat prin prisma locatiei, de data asta optand pentru Pensiunea Kokel din Dumbraveni, unde pe langa serviciile si cazarea premium, aveam acces la restaurant de 5 stele (Bistroteca Baum), cu toate preparatele posibile pentru toate gusturile posibile (daca vreodata ajungeti pe acolo, indiferent de alegerea culinara facuta, trebuie sa incercati si sosul de trabuc, e mandatory), cat si prin prisma faptului ca noi eram deja mult mai organizati atat in evenimente (pe langa pack walks regionale, deja dadusem drumul la Workshops si faceam ceva mai des si Pack Walks Generale) cat si in general.

Aici am introdus pentru prima data o zi de acomodare cu apa si inot, a cainilor, si o zi de obedienta, ceva mai structurata, pe partea de TSAC, alaturi si cu ajutorul lui Liviu Obrejan (Lupus Fortis Mediensis)!

Insa, pentru ca din nou, nu aveam toate piesele pe tabla, organizarea a lasat pe ici pe colo de dorit. Am adaptat insa si luat in calcul, am invatat din greseli & we did better next year!

Si asa am ajuns in 2023, la editia 5, aceeasi locatie, grupul aproape acelasi (cu mici exceptii) si cu un participant care a venit din alta localitate (fata de Bucuresti) pentru prima data.

Lucrurile au iesit excelent si oamenii (ca de altfel in fiecare an, in ciuda diverselor minunsuri) au continuat sa vina. Unii ne spuneau ca isi fac concediul si isi iau zilele libere in functie de Bootcamp. Altii ca abia asteptau sa prinda loc (da, asta e deja alt subiect, ca locurile in Bootcamp se dau ca painea calda, daca nu din prima zi cand anuntam datele exacte, maxim in a doua, si vorbim aici cu 6 luni inainte de data cu pricina, caci programul noi il anuntam in Ianuarie pentru tot anul). Din nou s-au legat sau reiterat prietenii, s-au facut amintiri iar pentru noi a fost primul Bootcamp cu un om in echipa – Robert!

Si ajungem la momentul prezent, cu ale lui implicatii si la de ce titlul articolului este NEVER WALK ALONE.

Practic editia 6 a Bootcamp, editia de anul acesta, a incununat tot efortul meu/nostru de anii trecuti cat si toate experientele de la inceput si pana acum. A fost de departe cel mai reusit Bootcamp, atat pentru ca o buna parte dintre oameni se stiau din pack walks (inclusiv cei care au venit de la distanta – Iasi, Timisoara, Constanta), cat si pentru ca am stiut sa organizam totul cu gandul la ei si la echilibru.

Am ales ca si locatie, una speciala pentru sufletul nostru, anume Pensiunea Popasul Ursilor din Chiscau, judetul Bihor. E speciala pentru ca eu in zona aceea mi-am petrecut verile alaturi de verii mei in copilarie, unchii mei sunt acolo si au pictat biserici in tot judetul, iar una care mi-a impactat sufletul a fost si cea in care eu si Mihai ne-am spus DA in fata Divinitatii, cea din Poienii de Sus.

La pensiunea mentionata, am petrecut cu familia dupa cununia religioasa in 2021 si tot acolo ne-am petrecut o vacanta frumoasa in perioada respectiva. Ne-am legat de acel loc iar Mihai a fost impactat de platoul carstic Padis si energia locului.

Asadar am hotarat sa le aratam si celor din haita acest loc de suflet si de pus la inima. Which we did, in ciuda distantei relativ mare (coltul celalalt al tarii).

Prima zi a fost zi de Welcome, no pressure, just setting things up for success si fiecare dintre parti si-a comunicat asteptarile si doleantele. Nu am mai ingramadit nimic altceva decat o cina buna in stomac. 😉

***Always be impeccable with your words (never assume, always take notes)***

Oamenii au intrat in vibe-ul Bootcamp aproape instant, toti au fost punctuali si au ajuns la timp (cu o mica exceptie, de inteles datorita distantei), pentru ca au invatat de-a lungul timpului in evenimente, cat de important este acest aspect. Ne creste inima cand vedem cum sunt de organizati de ceva timp incoace!

A doua zi a fost Nature Day, o zi dedicata mamei naturi si partii de efort fizic si mental, atat pentru oameni cat si pentru caini. Spre deosebire insa de alti ani, cand bagam un antrenament serios inainte, sa ma asigur ca toata lumea e deja obosita pe munte :))) , acum am ales sa lucram la partea de energie inainte de orice si sa ne setam corect ziua, cu calm, bucurie, deschidere si iubire.

Am mai facut meditatii (mostly testat apa cu degetul) si in alti ani. Acum insa, cu ajutorul unor oameni tare dragi sufletului nostru – Ema si Adi, care ne-au acompaniat cu baie de sunete, Mihai a putut sustine o meditatie ghidata Reiki, absolut superba si de atat de mare ajutor pentru mindsetul oamenilor. Gotta give him props for being such a master on the spiritual side! You gotta be there to feel & experience it.

***Energia locului a facilitat curatarea energiilor noastre***

***Right energy for the dogs & for their humans***

Dupa aceasta setare absolut deosebita si un mic dejun ardelenesc, am pornit pe traseu. Unul de data asta nici prea prea, nici foarte foarte, potrivit pentru toata lumea. Dat fiind ca a fost primul an cand am putut fi ceva mai multi (datorita pensiunii cu mai multe camere), a trebuit sa luam in calcul ceva sa se potrivesca tuturor! A fost si pentru noi o premiera si a trebuit sa facem o recunoastere foarte buna a traseelor in prealabil, pana am ales unul ok din toate punctele de vedere.

***Toata gasca s-a bucurat de natura in splendoarea ei***

***Dupa Silent Walk o balaceala faina***

A fost magica ziua asta. Cu suisuri si coborasuri 😉 A ajutat enorm insa ca toata lumea stia deja ce aveau de facut, cum arata structura in plimbare, cum arata off leash in structura, cum adresam sau recompensam ceva si ca au putut sa faca o baie de sunete si in natura, alaturi de pasarile, oile si vacutele ei.

Apoi a venit Obedience Day, ziua dedicata disciplinei si structurii in relatia cu cainele. Aici din nou am apelat la ajutorul lui Liviu de la Lupus Fortis, pentru ca are un fler aparte pentru tot ce tine de obedienta.

You either hate him or love him. Usually it’s the latter & we vibe with him so as long as he’s willing to help, we’ll be grateful to have him over in our Bootcamps!

***Impulse control exercise for Noodle who has some reactivity still***

***Our resident vet – Georgiana from Lu Medical Vet***

***Tataie Pufu whom we honour greatly, has proven that old dogs (13 years old to be more precise) CAN learn new tricks!***

***Sometimes we laugh, sometimes we cry, but we go through it together as a team***

***Small dogs passed with flying colors (straight A’s)***

***Paying attention is part of discipline***

Si am incheiat si ziua asta cu succes si cu multe lectii invatate. Chiar si eu am dat „examenul” alaturi de Vanya, pentru a-i testa obedienta invatata in decursul lunilor de cand suntem impreuna cat si sociabilitatea!

Inainte sa intrebati, stam bine, insa mai este de lucru pana la 10 pe linie. In contextul in care a si trecut prin primul ciclu de calduri in namiezul evenimentului. Personal sunt foarte mandra de cum a performat, dat fiind ca au fost multe premiere in viata ei, in acest eveniment specific. M-a surprins placut si sunt recunoscatoare pentru ce relatie frumoasa am construit so far!

Workshop Day a venit cu partea de iubire (chiar si tough love) si loialitate. De ambele parti, atat cea umana cat si cea canina. Si invatarea a ce inseamna de fapt afectiune si iubire pentru caine si cand cat si cum sa o oferim!

Inainte de a invata insa, am mai facut o mica incursiune in natura si le-am dat o forma de afectiune inedita si cateilor, anume am facut confidence building, schimb de owners si balaceala, sa fie treaba treaba si sa ii avem calmi la partea de invatare teoretica.

***Nici beagle Ema nu se lasa mai prejos!***

***A great many thanks to our partners: DogPro, Bully Pet Supplies, Barf Diet & Farmina for the many goodies!***

In acea seara ne-am mai aratat intr-un fel inedit si inopinat iubirea ce o purtam cainilor nostri si am organizat o ceremonie a focului ca forma de onorare a tot ce s-a intamplat in acele zile! Vibe-ul a fost cum nu se poate mai fain si mai intim.

***I see each and everyone of you who had the guts to step up and be vulnerable!***

***Intelepciune, putere, fun, don’t take things personally***

Acum, ce legatura au toate astea cu Never Walk Alone?

Well, mi-am dat seama in acest Bootcamp cat de mare si puternica este haita mea. Mi-am dat seama ca nu sunt singura si suntem inconjurati de oameni care ne vin in ajutor imediat cum avem nevoie. Mi-am dat seama ca asa cum eu ii vad pe ei (da, pe voi!) si ei ma vad pe mine. Mi-am dat seama cat de mult am crescut alaturi de ei si de echipa, mi-am dat seama cat de mult au crescut ei, fiecare in parte si cat de mult impact are aceasta haita mixta de oameni si caini.

Bootcamp a devenit nu un abonament de 10 sedinte adunate intr-un weekend, cum ziceam la primele editii. Ci un eveniment ce cuprinde in cateva zile echivalentul a 3-5 workshops (leash handling, obedience, confidence building, calm around dogs, expunere etc), imbina holistic partea spirituala si energetica ce influenteaza cainii, cu partea pragmatica de la exercitiu fizic si mental, disciplina si pana la afectiune toate in diferite circumstante si practic oamenii ajung sa vada atat o alta parte a lor, cat si o alta parte a cainelui lor. A ajuns sa fie un retreat, o vacanta activa, o experienta si un eveniment instinctual.

Yoolia’s Pack a capatat o cu totul alta insemnatate si toate feedbacks ce au venit in urma acestui Bootcamp imi arata ca nu mai este cazul sa fiu a lone wolf. I will never walk alone again!

Si cu asta si cateva lacrimi ce inevitabil curg din preaplinul inimii mele, inchei aceasta postare si va las cu mesajele (unele) primite de la cei care au trait experienta asta alaturi de noi.

Remember: you don’t have to walk alone, unless you want to!

Read that again.

Chilli’s Story

22 aprilie 2024 / Yoolia's Pack 2025 / Un comentariu

A venit momentul sa va povestesc si despre Chilli – my first unicorn dog.

Chilli a venit in viata mea pe neasteptate, inopinat si a schimbat-o radical, as it usually goes with these things. Din povestea lui Jinx, stiti putin din parcursul lucrurilor, insa azi va voi detalia istoria.

Practic, in aceeasi perioada in care l-am cunoscut pe Chilli, conchetam cu ideea de a ma aventura in activitatea asta, de dog behaviorist. Studiasem ani de zile, aplicasem cu Jinx si cainii apropiatilor cat si cainii altora sau ai strazii, dar oficial eram wellness coach atunci, nu dog behaviorist.

In activitatea mea de wellness coach, aveam desigur clientii mei, dintre care si un olandez, expat, impreuna cu sotia lui. La fel ca si in actuala activitate, in aceea de atunci, tineam legatura destul de strans cu clientii mei si eram inclusiv conectati pe retelele sociale. Acest client a postat intr-o buna zi, pe wall-ul lui, ca se cauta voluntari pentru a creste pui de Labrador, pentru asociatia Light Into Europe.

Postarea mi-a starnit interesul, mai ales ca toate costurile cresterii puilor, cat si cele medicale erau asigurate de fundatie. Dupa cum am mai povestit, la momentul respectiv situatia mea financiara nu era una dintre cele mai stralucite, insa imi doream un caine, mai ales prin prisma faptului ca voiam sa incep sa activez ca dog behaviorist, iar asta era putin ciudat in lipsa unui patruped ce putea servi drept exemplu de asa da, pentru potentialii clienti.

Asadar am luat legatura cu oamenii de la fundatie si am fost surprinsa de cat de rapid s-au miscat lucrurile. Practic ei aveau nevoie de voluntari pe o perioada determinata, pe perioada sarbatorilor de iarna. Am zis ca antrenamentul nu mi-ar strica, dat fiind ca nu il mai aveam pe Jinx de niste ani. Aveam si timpul necesar in perioada respectiva sa fiu acasa si sa am grija de pui.

Acestia aveau numai 2 luni, erau freshly weaned. Initial voiau sa-mi dea o femela, insa apoi, pentru ca le-am spus ca nu e o problema orice pui mi-ar da, au zis sa-l iau pe Chilli, denumit asa pentru ca era unul dintre cei mai activi pui din cuib. Practic high energy, front of the pack (urma sa aflu mai tarziu ca un front of the pack intr-un cuib de labradori, din parinti crescuti pentru acest job, este de fapt un caine happy-go-lucky daca e crescut corect).

Zis si facut, am rugat atunci un prieten sa vina cu mine sa il iau din zona Dristor. Era o seara friguroasa de Decembrie, in 2016, cand l-am primit in brate pe Chilli, la pachet cu mancare, boluri si o cusca. A se nota ca pana la momentul respectiv nu folosisem cusca vreodata (Jinx era deja adult si fara anxietate de separare, cand am aflat eu de cusca). A mai venit si cu un set clar de instructiuni, legate de comenzile pe care trebuia sa le folosesc cu el, cat si cata mancare sa ii dau, impartita in cate mese etc.

Comenzile ce trebuiau lucrate cu el erau in engleza (fundatia tinea ca blanosii ce urmau sa fie caini ghizi, sa fie instruiti ca in tara mama – UK) si de aici inainte asa au ramas pentru toti cainii nostri. Chilli a fost catalizatorul in acest aspect.

Sarbatorile respective au trecut rapid si eu ma intelegeam cu Chilli perfect! Ne potriveam de minune si creasem deja o legatura faina bazata pe incredere si respect. A fost destul de greu sa ma despart de el dupa cele 2 saptamani in care aveau ei nevoie de ajutor.

***After the holidays, before he went back to the charity***

Trecusera vreo alte 2 saptamani si am primit un mesaj de la ei cum ca ar mai avea nevoie de ajutor pentru Chilli. My heart jumped with joy! Cu toate astea, trebuia sa iau serios in considerare adaptarea stilului meu de viata la convietuirea cu el. Cele 2 saptamani de sarbatori au fost una, iar o perioada mai lunga (cum solicitau ei) era alta. Trebuia sa iau in calcul timpul real pe care il aveam la dispozitie pentru a ma ocupa de el (inca nu avea schema de vaccinuri gata si nu putea fi scos afara), sa vad cum fac cand plec din Bucuresti caci nu aveam masina, dar cea mai importanta si grea decizie, cat si constientizare, era faptul ca acest caine ce imi era incredintat si de educarea caruia eram responsabila sa ma ocup, NU ERA AL MEU DE DREPT SI TREBUIA SA MA DESPART DE EL CAND AJUNGEA LA VARSTA DE 1 AN!

Asta era de fapt ce trebuia sa decid: pot sa imi asum o astfel de responsabilitate sau nu? Pot sa fiu prezenta mereu si constienta la faptul ca nu va fi al meu, oricat de mult m-as fi atasat de el si oricat de mult as fi investit in el?

Raspunsul probabil v-ati dat si voi seama ca a fost DA!

Si m-am dedicat intru totul, cu cea mai mare rabdare si cel mai mare calm, fara retineri sau exceptii de la reguli, cu multa structura si no holding back. L-am tratat ca pe cainele meu, fara a omite sau pierde din vedere misiunea lui in viata aceea de a fi caine ghid pentru nevazatori!

Acum, pentru perspectiva, va voi vorbi putin despre ce inseamna acest lucru, inainte de a ne intoarce la povestea lui Chilli.

Cainii ghizi sunt caini de serviciu, care sunt pentru beneficiarii lor (fie nevazatori fie persoane cu deficiente de auz), ochii respectiv urechile pe care nu ii/le au! Acesti caini nu sunt niste caini oarecare, ci ei sunt crescuti special pentru a servi acestui scop si antrenati de mici, in diverse moduri, pentru ca la varsta adulta sa poata fi de un real ajutor oamenilor lor. Acrestia au acces peste tot, in toate spatiile publice, de la avion pana la restaurante (indiferent daca sunt sau nu pet friendly), prin LEGE!

Nu orice labrador/retriever poate fi caine de serviciu. Nu orice caine (indiferent de rasa) poate fi caine de serviciu. Ca exemplu clar, parintii lui Chilli aveau la randul lor training de caini ghizi, au fost special selectati prin virtutea temperamentului lor sa fie montati, iar cuiburile lor sa aibe acele trasaturi genetice care sa ii faca apti pentru acest job. Sunt toate lucrurile perfecte asa? Nu neaparat. Chiar si cu atata selectie, tot se intampla ca nu toti puii din cuib sa fie potriviti pentru acest rol, cum a fost cazul cu unul dintre fratii lui Chilli, care desi imi scapa acum motivul exact, nu s-a calificat pentru a fi caine ghid. Nu avea temperamentul potrivit.

Pe langa selectia pe parte temperamentala, evident ca parintii acestor caini au pedigree la randul lor, astfel incat sa se asigure sanatatea progeniturilor. Dupa ce se fac teste peste teste si examene sa se asigure ca bolile genetice specifice rasei nu au risc sa se regaseasca la pui (sau ma rog, riscul este cel mai diminuat posibil), acestia merg la voluntari, odata ce intarcarea a avut loc.

Voluntarii la randul lor au responsabilitatea sa ii invete pe pui comenzile de baza si anumite lucruri specifice, in functie de ce se cere de la fundatie. Desigur au responsabilitatea pastrarii in siguranta a puiului si sa-i asigure o „copilarie” faina, cu multe experiente si expuneri (de exemplu se incurajeaza sa iei puiandrul peste tot, de la magazine, la terase, la concerte, la mare sau la munte etc) pentru ca acesta sa fie cat mai bine socializat si desensibilizat. Tot voluntarii merg la toate controalele veterinare si se ocupa de bunastarea generala a cainelui.

Tipic, puiul sta in grija voluntarului pana la varsta de 1 an, apoi acesta revine la fundatie pentru a incepe trainingul specific pentru noul job. Overall, la finalul acestui proces (incluzand pairing-ul cu un beneficiar potrivit, care este si acela o intreaga poveste ), cainele in jurul varstei de 2 ani este in campul muncii, iar un astfel de caine valoreaza in jur de 15.000 $.

That’s all in a nutshell. Sunt multe detalii de luat in calcul si discutat, dar ca idee, nu, doar pentru ca ai un labrador/retriever friendly, nu inseamna ca poate fi caine de terapie sau de serviciu (care este si mai intens ca si job).

Revenind insa la povestea lui Chilli…

***Chilli’s first case – my mom’s dog Lissa***

Ziceam ca, faptul ca Chilli a venit in viata mea, a avut un impact major. Practic am format impreuna o echipa de necontestat! Chilli a devenit, odata cu terminarea schemei de vaccinuri, mana mea dreapta si acel exemplu pe care mi-l dorisem pentru alti caini.

Cu Chilli am putut pune in practica pentru prima data cresterea corecta de la 0 a unui pui. Cu Chilli am invatat despre cusca si cat de benefica este in cresterea puiului. Cu Chilli si prin rolul lui de caine ghid am invatat despre importanta unei comenzi pentru nevoi. Chilli m-a crescut cu adevarat ca si dog behaviorist.

Cu el am pus in aplicare tot ce am ratat cu Jinx, ce nu am putut recupera pentru ca am aflat tarziu de psihologia canina, cand acela avea deja 1,5 ani. Cu Chilli a trebuit sa fiu inventiva cand aveam 2 luni de stat in casa, pana termina schema de vaccinare, si trebuia sa ii consum energia in contextul in care avea una crescuta.

Chilli a crescut sa fie un puiandru, un adolescent iar mai apoi un adult foarte echilibrat, in care puteam sa am incredere cu orice caine si orice om. De asta mentionasem la inceput ca a fost primul (si nu este exclus sa fie chiar ultimul) meu unicorn dog.

La ce se refera acest termen? Ei bine, unicorn dog este acel caine rarisim, cu care nu te intalnesti pe toate drumurile. Este un caine care natural este happy-go-lucky (nici prea dominant, dar nici timid), care are un je ne sais qoui, care parca iti vorbeste cu ochii, care e intelept inainte de vreme, care e bun la toate, de la cresterea sanatoasa a puilor, pana la a se intelege bine cu caini cu care nici un caine nu se intelege si pana la a se strecura pe sub orice piele a oricarui om, chiar daca acesta nu e mare fan caini.

Nu am intalnit astfel de caini decat foarte rar. Asa cum nu am intalnit caini Alpha decat extrem de rar (stiu sigur de unul singur, care nu mai este printre noi acum). Chilli a fost si este (doar ca nu in Bucuresti) unul dintre cei mai buni!

Desigur, in ce priveste fundatia, aveam intalniri periodice cu acestia, vizitele la vet cat si castrarea erau setate si trebuiau respectate, iar ei s-au asigurat intr-adevar de tot ce avea Chilli nevoie.

Eu la randul meu, m-am asigurat ca Chilli ajunge sa fie cel mai bun caine ghid ever! Norocul a fost si al lui ca a ajuns pe mainile mele, pentru ca la intalnirile cu alti voluntari se putea observa cu usurinta diferenta intre cainele care era Chilli si cum erau ceilalti caini in instruire, care inca nu stiau/respectau comenzile, erau surescitati sau se timorau inca atunci cand auzeau anumite sunete (precum artificiile de exemplu).

***Chilli a fost implinit in toate calitatile lui – de animal, de specie, de rasa si de individ***

Pe masura ce trecea timpul insa si relatia noastra devenea din ce in ce mai inchegata, se apropia si momentul despartirii. Nu am trait niciodata alaturi de Chilli cu frica acestui moment si asta m-a ajutat sa ma bucur de fiecare clipa alaturi de el, sa traiesc in prezent si sa fiu dedicata intru totul.

Nu voi ascunde insa faptul ca low key speram sa nu plece de langa mine la varsta lui de 1 an si eventual niciodata. Obviously an unrealistic hope.

Pana la varsta lui Chilli de 1 an s-au intamplat multe in viata mea. Am intrat in paine serios in activitatea de dog behaviorist, am pornit intai ca dog walker, cand clientii erau mai putini pe partea de reabilitare, apoi am inceput sa primesc si caini in gazda, pe masura ce imi fidelizam clientii de la dog walking.

Lucrurile se asezau pentru mine. Insa pentru ca deja Chilli trecuse de varsta de 1 an si fundatia nu zicea nimic legat de training, am inceput sa ma gandesc ce fac daca dintr-odata imi zic „Hai cu el maine la noi” si eu raman fara niciun ajutor canin. No right hand to help me & support me. Asadar m-am gandit serios ca Chilli ar trebui sa aiba un succesor.

Si asa, Universul le-a asezat ca in perioada respectiva sa cunosc o crescatoare de Akita Inu care tocmai ce avea un cuib nou. Am tinut legatura cu ea prin prisma activitatii, iar cand Chilli avea in jur de 1,5 ani l-am adus in haita noastra si pe Fuki!

***Last time when it was only the two of us***

Fuki a venit natural, exact la momentul potrivit, atunci cand Chilli nu era nici pui, dar nici pe ultima suta de metri alaturi de mine, astfel incat sa nu apuce sa il invete tot ce stia pe acesta. M-am bazat foarte mult pe el sa serveasca drept exemplu pozitiv pentru Fuki in multe contexte, de la cel mai mic (comenzi de exemplu) pana la cele mai majore (inot, calm pe langa caini, sunete puternice etc).

Si a fost un exemplu extraordinar! Din pacate la vremea respectiva nu eram atat de constienta de faptul ca am un caine-unicorn si ma asteptam de la Fuki sa performeze exact la fel de bine ca Chilli, pentru ca aveam senzatia ca tot ce este acesta, vine din modul in care a fost crescut. Am pus multa presiune pe Fuki, pana sa inteleg impactul si importanta rasei si geneticii, pana sa inteleg diferentele intre indivizi etc.

Spun de multe ori ca nu primesti de obicei cainele pe care il vrei, ci pe cel de care ai nevoie. Chilli a fost cainele pe care mi l-am dorit dintotdeauna, insa nu stiam pe atunci ca a fost si cainele de care am avut nevoie. Atat pentru a-mi demonstra ca pot sa activez sanatos in acest domeniu, cat si pentru a-mi oferi o doza de incredere in mine, dar si pentru a-mi arata ca pot fi selfless. Pentru ca a fost nevoie sa fiu.

Cand Chilli a implinit 2 ani si putin a fost trimis in Austria sa lucreze alaturi de un trainer de acolo pe dresajul specific jobului sau. A fost o despartire dureroasa, nu voi minti. Trecand atat de mult timp si vazand ca tot nu incepe dresajul respectiv, tot speram ca au uitat de el si ca pana isi vor aminti, va fi prea tarziu sa mai inceapa. Ma imbatam evident cu apa rece, iar cand a venit ziua cu pricina, acea apa rece mi-a servit pentru dusul binemeritat.

Ultima lui zi cu mine a fost una presarata cu mult aer liber, plimbare off leash, inot pe saturate (iubea aportul din apa) si mancarea umeda preferata cat si un os de vita pe cinste. Multa joaca, acces in pat si stat cu el in brate incercand sa-mi opresc lacrimile sa curga. Cu toate ca mi s-a rupt inima, am facut tot posibilul sa nu transmit decat energie pozitiva catre el si calm, incredere, iubire si bucurie.

***Last picture together before he left for training***

Fundatia m-a tinut la curent cu deplasarea lui cat si cu feedback-ul de la trainerul sau de acolo. Acesta mi-a scris personal, sa ma felicite pentru munca depusa cu Chilli si sa imi spuna ca se vede ca s-a lucrat echilibrat cu el si ca a avut parte de structura sanatoasa (evident nu in cuvintele astea).

A fost o incununare a muncii mele ce a continuat foarte frumos, in aceeasi maniera, cu Fuki. Oamenii m-au mai intrebat de-a lungul timpului (cu cei de la fundatie in frunte, care ma asteapta oricand cu bratele deschise ca si voluntar) daca as mai dori sa fac asta candva. Sincer, cu toata bunavointa, consider ca experienta cu Chilli a fost one of a kind si nu cred ca as mai putea sa o repet. Atat din considerente emotionale, cat si din considerente pragmatice. Cel mult mi-ar placea si cred ca as putea cu usurinta sa fac foster, in viitor, daca spatiul mi-o va permite. Consider ca e pe undeva mai usor pentru mine sa ma detasez emotional in contextul respectiv, insa este o discutie ampla si pentru o alta data.

Dar nu s-au oprit aici lucrurile! Chilli a mai revenit apoi pentru o perioada la mine, dupa training-ul de afara, total neasteptat dar foarte apreciat. Trecusera cateva luni bune si nu mai speram la asa o surpriza, insa pana la pairing-ul final, a mai stat cu mine cateva luni bune, plecand de tot abia la inceputul lui 2020. Practic, in loc de 1 an cu el am avut parte in total de aproximativ 3 ani si nu puteam cere nimic mai mult. I was very blessed & lucky to have him for so long!

***Last Light Into Europe event together***

Si uite asa a plecat pentru a doua oara. Nu voi zice decat ca nu a fost nici mai greu nici mai usor decat prima data. Despartirea nu e niciodata usoara, insa imi tot reiteram ca „this is what you signed up for” si usor usor am trecut peste. Mi-a fost infinit mai usor pentru ca l-am avut pe Fuki. Fara a revarsa asupra lui afectiune cat pentru doi, insa simplul fapt ca a fost acolo si a crescut alaturi de Chilli mi-a adus alinare la momentul respectiv.

Am aflat ulterior ca beneficiara lui va fi Simona si locuieste la Timisoara. A fost a treia incercare pentru el, primele doua nefiind un match. Una dintre ele era la Brasov si ma incanta ideea sa fie acolo, caci drumurile ma duceau mai des in zona si erau sanse mai mari sa il revad. Insa Universul le-a asezat cum stie el mai bine si ca un facut, cativa ani mai tarziu, drumurile mele (impreuna cu Mihai si Fuki) m-au dus la Timisoara.

Pentru ca intre timp ma imprietenisem cu Simona pe Facebook din simpla dorinta de a-l mai intrezari cand si cand pe Chilli, am mai interactionat putin cu ea prin comentarii la postarile ei si mi-a placut de ea ca om. Ajungand in Timisoara, natural i-am scris si uite asa, am ajuns sa ne cunoastem pe viu, sa ni-l incredinteze pe Chilli pentru o plimbare si Mihai a avut astfel ocazia sa il cunoasca si el!

Dupa aceasta intrevedere faina si wholesome as zice pentru mine, am ramas prieteni cu Simona si am descoperit cat de profunda este relatia ce s-a cladit intre Chilli si ea. Practic erau de nedespartit. Si acolo am inteles exact outcome-ul si importanta pe care un caine ghid o are in viata omului caruia ii serveste drept ochi. It’s a thing of beauty si pot spune ca sunt norocoasa si privilegiata ca am avut ocazia sa vad cu proprii ochi cum arata rezultatul muncii mele si sa il mai vad inca odata pe Chilli pe viu.

M-am incarcat enorm in acea interactiune, atat cu Chilli pe care si eu si Fuki l-am mai avut alaturi pentru inca o zi, cat si cu Simona. Mi-am dat seama cat de potriviti sunt unul pentru celalalt si ca locul lui Chilli nu a fost niciodata langa mine de fapt, a fost mereu menit pentru ea. Sunt o echipa si sunt acolo unde trebuie sa fie amandoi.

Dar Universul nu ne-a lasat cu o singura intrevedere. Ci a fost incredibil de darnic cu noi si a adus-o pe Simona si implicit pe Chilli alaturi de noi inca odata, chiar anul trecut. Simonei trebuie sa ii multumim pentru increderea acordata si pentru ca a decis sa apeleze asa cum i-am solicitat, la noi atunci cand a avut nevoie si uite asa ne-am trezit cu oaspeti de vaza la noi acasa! Ea insotita de Chilli, pentru ca avea de primit un premiu pentru implicarea ei sociala, la gala Cere, a petrecut astfel 2 nopti la noi acasa.

A fost o onoare si un privilegiu sa ii avem pe ambii alaturi pentru cateva zile si a fost interesant pentru mine sa il am atat pe Chilli cat si pe Fuki din nou acasa, dar in cu totul alte circumstante.

A fost din nou o incununare a muncii mele dar si a muncii Simonei sa o vad pe scena, atat pe ea cat si pe Chilli, reprezentand si sustinand o cauza frumoasa!

Povestea asta nici nu se putea incheia mai bine si mai frumos, iar partea cea mai faina este ca de fapt si de drept, este doar INCEPUTUL… 🙂

Jinx’s Story

19 februarie 202420 februarie 2024 / Yoolia's Pack 2025 / 4 comentarii

Astazi va voi vorbi despre primul meu caine (acela crescut de mine for the first time) – Jinx. This is his story and inherently mine.

Pe Jinx l-am adoptat in 2008 vara, de la Asociatia Milioane de Prieteni, din Brasov. A fost primul caine luat de mic si crescut de mine personal, fara ajutorul parintilor. La momentul respectiv eu aveam 20 ani si evident ca nu luasem in calcul motivele pentru care voiam un caine, ce implica acesta din punct de vedere financiar si multe altele care acum tin (in my book) de common sense. Atunci eram doar o fata ce voia un caine drept cadou aniversar pentru 2 ani de relatie cu iubitul de atunci. Da, stiu… Parca nu suna a Iulia (sau mai bine zis a Yoolia). 🙂

Zis si facut, am urcat in RatBv, am ajuns la adapost, am batut la usa, am fost bine primiti de oamenii de acolo. Voiam un pui, cat mai mic posibil (cred ca le spusesem ceva de 2 luni or something). Nu aveau la acel moment decat un cuib de catei salvati, care imi amintesc si acum ca erau majoritatea negri si erau atat de mici incat trebuia sa ii hraneasca cineva cu biberonul. Nu au vrut nici ei sa imi ofere unul si nici eu nu imi doream o responsabilitate chiar atat de mare din prima. De mentionat ca deja o aveam acasa pe Negra, pisica din poza de mai sus.

Au zis insa ca in cabinetul veterinar aveau un puiandru, abia adus de pe strazi, care era de vreo 4-4,5 luni. Am zis lessee si am urmat omul cu pricina. Nu statuse mai mult de cateva ore in cusca de acolo, caci voiau sa ii faca vaccinul si un control.

We came, we saw, we adopted! Era un puiandru mascul, metis de labrador, bland si care parea a fi exact ce aveam nevoie. Medicul care era prezent i-a facut un control de rutina, i-a facut vaccinul si ne-a spus sa venim cu el tot la ei cand vom vrea sa il castram, caci fac operatia gratuit pentru cainii adoptati de acolo.

Imi amintesc si acum cum, fara sa stiu ceva la momentul respectiv legat de psihologia canina si cu ce se mananca ea, l-am luat, i-am pus zgarda si lesa la gat, si am plecat cu el pe jos tot drumul de la adapost, pana la statia de autobuz. Era o bucata sanatoasa de drum, undeva la 2 km aproximativ. Apoi l-am urcat in autobuz (nu mai stiu exact daca in brate sau ghidat de lesa) si imi amintesc ca era suficient de mic cat sa il urc pe bucata de langa geam unde puteai sa iti pui geanta sau sa iti odihnesti cotul. Acolo a si stat tot drumul pana acasa, pret de aproape o ora. Asta a fost prima lui asociere cu autobuzul, iar din acel moment am putut oricand sa merg cu el cu mijlocul de transport in comun, fara nicio problema! Ce inseamna cainele obosit si asocierea corecta. 😉

Odata ajunsi acasa a inceput bineinteles aventura, cu bune, cu rele, cu greseli colosale din partea mea (sau ma rog, a noastra a oamenilor, caci eram 2 care convietuiam), cu regrete pe ici pe colo dar si cu amintiri incredibile.

***Iesirile pe munte erau preferatele lui (notice the backpack, aici deja incepusem sa invat despre psihologie canina)***

S-au intamplat multe in viata mea, din momentul in care l-am luat si pana in momentul in care ne-am despartit. De la socializari aiurea (in hindsight), soldate chiar si cu o entorsa on my behalf, din cauza ca Jinx se alerga cu un alt caine in timp ce eu si stapanul ne plimbam pe campul din apropiere (hence structura 0) si la un moment dat a intrat prin spatele meu in asa fel si cu asa o viteza (si cele 20-25 kg ale lui) incat mi-a sucit laba piciorului, de am crezut ca ceva s-a rupt. Am chemat ambulanta, a fost cu distractie.

Anywho, Jinx devenise in timp foarte surescitat cand era vorba de caini, nu aveam o relatie decat prin prisma faptului ca si eu eram catusi de cat instinctuala si si el era un caine la baza loial si orientat spre om. Altfel, cutitul mi-a ajuns la os atunci cand in iarna anului 2009 (prin Ian-Feb), a reusit sa ma tarasca pe jos in timp ce tragea catre un caine (aveam ce-i drept vreo 47 kg atunci, but still). That filled the cup!

Asa ca am inceput sa caut solutii pentru a-l educa, caci nu aveam cum sa mai mergem inainte la modul respectiv. Mentionez ca pe la 1,5 ani il si castrasem, amintindu-mi cele spuse de veterinarul de la adapost. Am zis ca merita incercat, dat fiind ca nu aveam de gand sa il montez si am crezut ca asta ar putea rezolva problemele noastre. Zis si facut, prezentat cu patrupedul la usa adapostului si explicat de ce suntem acolo. Oamenii, for a second there, au facut ochii mari crezand ca veniseram sa il lasam acolo, apoi cand au auzit de ce venisem li s-au luminat fetele de bucurie, spunandu-ne ca rareori vin oamenii sa isi castreze/sterilizeze cainii, chiar daca le spun ca este gratuit la ei si ca nu stiau daca il mai aveam sau nu. S-au bucurat tare sa vada ca era un caine bine ingrijit (pe cat imi permiteam la vremea respectiva) si ca am luat decizia respectiva.

Tot cautand variante pe care sa mi le pot permite (adica gratuite, for I was basically broke then) pentru educarea lui, am ajuns la un forum numit Animalutze.com . Am fost in observare for the longest time, punand pe ici pe colo intrebari si citind si ce intrebari aveau altii si ce raspunsuri primeau. Am legat chiar si prietenii cu unii dintre membri forumului and I gaind some faith in humanity through them. Tot acolo am observat un anume Paul, care locuia in Statele Unite si avea un Rottie si un Pitbull, care erau cei mai echilibrati, calmi si educati caini pe care eu i-am vazut vreodata pana la acel moment al vietii mele.

Paul mai intervenea cand si cand cu cate un sfat catre un membru sau altul al forumului. Nu era nici prea prea, nici foarte foarte. He was like Goldilocks: just the right amount! Sfaturile sale erau insa mereu on point! Nu devia de la subiect, nu intra in polemici, nu se considera nici miezul din nuca, nici nu era usor influentabil. Era mereu rational, scurt si la obiect. Il admiram foarte mult prin prisma abordarii.

La un moment dat, dupa cum ziceam, cand mi s-a umplut paharul, am pus si eu un topic nou si o intrebare pe forum, in speranta ca Paul imi va raspunde, legat de cum sa il calmez pe Jinx si sa am o plimbare ok cu el. Daca eram mai ok financiar, as fi mers pe varianta dresaj si cu siguranta astazi nu mai stateam de vorba aici, pe blog. Insa Universul a asezat lucrurile in asa maniera incat sa fie necesar sa dedic timp pentru autoeducare si sa fiu azi aici unde sunt, scriind pentru mine si pentru voi.

Asadar, punct ochit, punct lovit, Paul a raspuns. Si raspunsul… Dumnezeule mare, a fost cred unul dintre cele mai lungi mesaje pe care le-am citit vreodata. Cred ca am dat cateva scrolluri bune ca sa ajung la capatul lui, iar asta in contextul in care eram la calculator, cu ecran mare! Omul mi-a detaliat de-a fir a par tot ce am de facut pentru a avea o plimbare structurata sanatoasa si calma. De la calmul cand pun lesa, pana la limitarea la prag, pana la calm pe scari (stateam atunci la etajul 3, fara lift), pana la contactul vizual inainte de a iesi din scara si la toate celelalte pe care trebuia sa le mai fac in cadrul plimbarii. I was in awe!

Stiam cum erau cainii lui caci pusese cateva videos legat de ei si observasem cum raspundeau la comenzi, cum puteau fi off leash in orice context si se uitau la el dupa aprobare, erau sociabili si calmi, atat cu caini cat si cu oameni. Evident ca daca era cineva de la care sa fi luat ceva de bun, era el.

Zis si facut, a doua zi, dupa ce citisem de cel putin 5 ori cele scrise de Paul, am pus in aplicare intocmai, pe cat de bine am putut. A durat 45 min pt ca Jinx sa fie CALM cand: am pus lesa, am deschis usa, am coborat cele 3 etaje si am iesit din scara. 45 min in care daca se agita la oricare dintre etape, reluam de la capat tot procesul! Cel mai greu (in sensul de a nu ma frustra) a fost sa ma intorc cu el de jos, din fata usii de la iesirea din scara, pentru ca se agitase, si sa reiau tot procesul, yet again. Dar mi-a iesit! Si de atunci, Jinx niciodata nu a mai fost agitat la iesirea din casa!

Paul a devenit un fel de guru pentru mine si de fiecare data cand aveam cate o intrebare/situatie, mergeam catre el pentru sfatuire. I-am trimis inclusiv videos cu backpack si cum faceam plimbarea structurata. Mi-am primit si eu de la el destule „relaxeaza bratul” si „nu mai tine tensiune in lesa”. :)) I wasn’t born a dog behaviorist. 😉 A se nota ca Paul nu era profesionist. El doar invatase la randul lui si aplica ce tinea de psihologia canina. Iar pentru ca eu eram efectiv fascinata de tot ce invatam si il tot bazaiam cu intrebari, la un moment dat omul mi-a zis sa il caut pe Cesar Millan si sa aplic tot ce pot din ce gasesc.

Pana la acel moment nu mai auzisem de Cesar. Din acel moment, cand am cautat tot ce am putut gasi cu Cesar si am luat TOATA seria Dog Whisperer la puricat si vizionat si ras-vizionat, nu am mai putut vedea lumea cu aceeasi ochi ignoranti de dinainte.

Tot din acel moment am inceput sa aplic TOT ce vedeam la Cesar cu Jinx. Cainele s-a transformat efectiv! Si dintr-un caine supraentuziasmat care matura cu mine pe jos, am ajuns sa am un caine cu care oriunde mergeam eram apreciata si oamenii ma intrebau cum de este atat de educat. Aveam o relatie frumoasa, bazata pe incredere, respect si loialitate. Puteam merge oriunde cu el, inclusiv off leash, era in continuare foarte friendly cu absolut toti cainii, dar nu mai era surescitat si eu obtinusem un caine echilibrat prin propriile forte si propria documentare si trial & error.

Jinx era my partner in crime. Si in timp ajunsesem sa ajut si eu la randul meu oameni cu care ma mai intalneam prin prisma lui, ce aveau caini, si le explicam ce si cum au de facut, le aratam, iar ei erau uimiti cum cainii lor ascultau de mine. Astfel, in timp, am realizat ca psihologia canina e un „limbaj universal” care functioneaza la toti cainii, indeferent de talie, sex, rasa.

***Road to Bucharest & back (big fan of car rides)***

Dupa cum spuneam mai sus, in timp, in viata mea s-au schimbat lucruri: am schimbat intai casa in care stateam si zona, apoi partenerul, apoi a venit o mutare in alt oras. Jinx a plecat cu mine din Brasov, unde stateam cand l-am luat, si a ajuns la Bucuresti. Pentru ca era un caine echilibrat si adaptarea i-a fost usoara. Si din nou aici a fost apreciat de toti cu care am intrat in contact, caci era un caine aproape perfect.

Unul dintre avantajele venirii in Bucuresti a fost ca am avut ocazia sa ma vad cu oameni de pe forum, care urmau aceeasi filosofie si cu care m-am intalnit de cateva ori sa facem plimbare structurata impreuna si sa intram la tarc pentru o socializare sanatoasa. Eu nu aveam pe nimeni in Brasov cu care sa il socializez asa cum voiam pe Jinx, faptul ca acum exista aceasta posibilitate, cel putin pentru membri comunitatii noastre, este un privilegiu si un avantaj incredibil! Visam atunci sa am asa ceva pentru Jinx. Acum, cu toate ca exista, unii oameni nu apreciaza acest lucru la adevarata lui valoare, nici pe departe.

Fast forward through yet another failed relationship si o mutare necesara, de data asta in chirie (ceea ce eu nu mai avusesem pana la momentul respectiv), am ajuns intr-un punct critic in relatia cu Jinx. Punctul la care a trebuit sa ne despartim. 😦

Stiu ca probabil o parte din cei ce vor citi aceste randuri ma vor judeca si imi asum asta. Imi doresc de asemenea sa fiu reala in acest blog, tell things how they are or were and show you my true self & the whole truth & nothing but the truth. Consider ca am facut ce am putut mai bine in circustantele respective si de asemenea, in hindsight, din nou, daca lucrurile nu se intamplau exact asa, cel mai probabil astazi nu eram aici, facand asta si scriind aceste randuri.

So here comes the hard part!

Era prin 2013, cand m-am despartit de omul pentru care ma mutasem in Bucuresti. Pana la acel moment, am locuit cu el niste ani, impreuna cu Jinx si Negra & Lisa (da, aparuse si o a doua pisica intre timp, neprogramata, ramasa in urma catorva incercari de rescue si foster de-ale mele; nu am reusit sa ii gasesc familie pret de 1 an asa ca a ramas cu mine), el avand propriul apartament (so no rent).

Eu castigam ceva din activitatea pe care o faceam la vremea respectiva, dar nu suficient cat sa sustin o chirire in Bucuresti, sa intretin o masina (aveam un Golf 3 atunci) cu cheltuielile aferente, 3 animalute si pe mine insami. Asadar la momentul despartirii, a trebuit sa iau o decizie daca raman in Bucuresti, in ciuda celor de mai sus & I make it work somehow, sau merg inapoi la Brasov si stau cu parintii, sora si bunica, in acelasi apartament (la 26 de ani, not my best option).

Dupa ceva dezbateri cu parintii, care mi-au oferit un mic suport de inceput, am decis sa raman in Bucuresti & strive to make things work. Which they did in some way, shape & form, for a while, gasind o varianta sa locuiesc cu o colega de apartament si sa impartim o chirie. Nu a fost fun sa gasesc modalitati de a ascunde animalutele de ochii proprietarilor, care nu voiau neaparat blanosi in apartament. But again, made it work somehow. For a while at least.

Apoi, am inceput o noua relatie. Care in timp a venit cu o propunere sa ne mutam impreuna intr-o chirie diferita (tot cu colegi de apartament, de data asta 4 camere, dar si 4 oameni, dintre care 2 nu formau un cuplu), alta zona, alta poveste. Cumva, trebuia sa aleg intre a fi cu persoana respectiva (de care eram foarte indragostita), a face sa functioneze lucrurile si cu animalele si sa am si o activitate suficient de dedicata incat sa imi castig existenta si sa imi mai ramana ceva la finalul zilei. Dupa multe dezbateri rationale, mai mult decat emotionale, am ajuns la o concluzie sfasietoare pentru mine, dar cumva necesara la acel moment pentru a putea sa move on: masina trebuia vanduta caci manca bani efectiv iar Jinx trebuia sa ajunga la o alta familie, caci implica mult timp, pe care eu nu il aveam daca voiam sa fac ceva in antrepriza respectiva.

Am rumegat-o pe toate partile, si oricum as fi dat-o, cel putin pentru momentul respectiv, asta era situatia si astea erau solutiile cele mai potrivite. Asa ca am mers cu Jinx si cu masina la Ciumernic (satul unde mi-am petrecut primii 3 ani de viata si tara la care ma intorc de fiecare data cu drag). Am hotarat ca Jinx sa stea, cel putin temporar, cu unchiul si matusa mea de acolo, la curte, unde puteam sa il vizitez ori de cate ori mi-as fi dorit, si de unde il puteam lua oricand circumstantele mele ar fi permis-o.

Ei l-au primit initial indoiti si eu evident ca eram cu inima franta ca trebuie sa las un caine invatat cu plimbari zilnice, cu structura, cu mancare cat de cat ok (atunci oricum doar visam sa ii dau Orijen sau lucrurile sanatoase si suplimentele pe care acum Universul ne ajuta sa le oferim animalelor noastre), cu caldura in interior etc, la tara, la curte, unde cine stie ce va primi de mancare (ii lasasem catva, dar ii va fi tinut doar vreo saptamana). Le-am spus sa imi dea telefon indiferent cu ce s-ar confrunta in ce-l priveste ca voi face tot posibilul sa ajut fie de la distanta, fie sa vin fizic.

Apoi, am trecut pe la Brasov, am lasat masina spre vanzare si m-am intors cu maxi taxi la Bucuresti, iar in decurs de o saptamana eram mutata cu noul iubit. Mi-am facut insa nenumarate mustrari de constiinta, am avut ceva nopti efectiv nedormite, sunam periodic sa vad cum este Jinx si chiar pana aproape de stingerea lui din viata, am avut remuscari (cu toate ca imi impuneam mereu ca atunci cand il vad, sa fie o intrevedere happy, nu cu mila si nici cu vinovatie, ori supraentuziasm, ca sa nu ramana cu starile astea sau sa dezvolte anxietate de separare dupa aceea) legat de renuntarea la el, in contextul in care era efectiv cel mai bun caine ever.

Am fost in survival mode, pisicile puteau ramane, el nu, la momentul respectiv & for the longest time. Ce am facut mereu insa a fost sa il vizitez, si sa il scot in plimbare structurata si de explorare, de cate ori aveam ocazia.

***One of Jinx’s first structured walks, in nature, after moving to Ciumernic***

Ma asiguram ca daca ajungeam prin Brasov, dadeam o fuga si pana la el, sa il perii, sa il scot in plimbare, sa il deparazitez, sa petrec timp cu el, sa ii aduc mancare mai calitativa etc.

Nu se intampla atat de des cat mi-as fi dorit, insa nu ratam nicio ocazie de genul. El s-a adaptat foarte bine la viata la curte, in orice anotimp, iar unchiul si matusa s-au atasat mult de el, si el de ei. Nu a fost niciodata pus pe lant sau tratat prost, dimpotriva, unchiul, cand mai putea il mai scotea prin sat pe lesa, asa cum stia el, iar matusa ii mai strecura cate o cana de lapte extra cand avea. Insa au trecut asa niste ani, eu am fost on & off cu relatia respectiva, m-am mai mutat inca odata in alta zona, cu aceeasi persoana, apoi o mutare separata, tot in chirie, unde eram eu singura si pisicile. Practic mereu era ceva ce ma impiedica sa il iau inapoi pe Jinx. Ar fi fost cumva crud, sub o forma sau alta, sa ii dau iarasi viata peste cap, odata ce se adaptase acolo si chiar si matusa imi spusese ca nu stie daca ar mai putea sa il dea inapoi.

***One of our exploration trips together, in another village***

***Having him smell, see, hear & touch different surfaces & places***

Asadar Jinx a ramas cu ei, era cainele meu, dar locuia cu ei. In timp eu m-am mutat din nou, de data asta la Tineretului, trecusera niste ani de dupa ce Jinx nu mai era cu mine, si am inceput activitatea asta, concomitent cu voluntariatul la Light Into Europe si venirea lui Chilli in 2016 in viata mea si ca urmare a faptului ca in tot acest timp, din 2009 si pana la momentul respectiv, eu continuasem educarea si aplicarea conceptelor de psihologie canine invatate. Nici atunci inca nu eram stabila din punct de vedere financiar, motivul pentru care il luasem pe Chilli fiind ca, datorita timpului dedicat cresterii si educarii lui, asociatia se ocupa de toate costurile cu el (mancare, vet etc).

Dupa ce mi-am pus pe picioare brandul si activitatea in directia asta si l-am crescut pe Chilli sa fie unul dintre cei mai buni caini ghizi din generatia lui, am putut in 2018 sa imi asum real un caine al meu – Fuki, cu toate costurile aferente, si chiar daca trebuia sa intretin atat pisicile, cat si pe mine si pe el si o chirie si tot.

Pentru catva timp m-am gandit, inainte de a-l lua pe acesta din urma, sa il iau pe Jinx inapoi. Dar deja era senior (avea 10 ani, din care 5 petrecuti la tara), cu tabieturile lui de caine de curte (erau foarte mandri unchiul si matusa ca ii avertizeaza seara cand aude lucruri si ca alerteaza cand este cineva la poarta). Isi daduse singur anumite joburi, destul de productive pentru situatia data.

Asadar alegerea rationala si sanatoasa pentru toate partile implicate, a fost Fuki. Desigur ca first chance I got, am mers cu Fuki la el!

***First visit with Fuki, first trip with both at Lacul Vulturilor***

***Still the calm confident dog I knew***

***Those gentle eyes will remain with me forever, engraved in my soul***

Au urmat mai multe vizite impreuna cu Fuki, periodic, in care ieseam cu ambii in explorare, in diverse locuri, prin sat, pe dealuri sau chiar in day trips. Pana si Mihai a avut placerea sa il cunoasca si sa il vada in cateva randuri, in vizitele la Ciumernic. S-a indragostit pe loc, de la prima vedere! Nu aveai cum sa nu iubesti un caine ca Jinx.

***Jinx & Fuki la Ciumernic in curte, circa 2020***

***Rasfat in iarba dupa plimbare happy go lucky attitude***

La un moment dat, prin 2021, primavara, am primit un telefon de la mama. Era plansa si nu stia cum sa imi spuna ca Jinx s-a stins din viata. Eram in vizita impreuna cu Mihai, la prietena noastra Tina, cand am inchis telefonul si am izbucnit in plans. Si acum ma taie plansul cand ma gandesc la momentul ala si inevitabil curg cateva lacrimi. Jinx fusese lovit de o masina, pe langa casa matusii, caci mai iesea pe drumul pietruit si in jurul casei sa exploreze. Din pacate nu mai auzea si nici nu mai vedea bine, iar de miscat, pot spune ca la ultima vizita inainte de momentul asta, nu am putut sa mergem prea departe in plimbare. Se vedea ca oboseste rapid. S-a stins pe loc. Pe de-o parte ma bucura ca nu a suferit. A fost mai bine decat o batranete suferinda. Pe de alta parte regret ca nu am fost langa el, ca nu am putut face nimic si nici nu mi-am putut lua ramas bun fizic de la el. Unchiul si matusa au sunat-o pe mama caci le era rusine si nu au indraznit sa ma sune pe mine, de teama ca ma voi supara pe ei si nu voi mai veni in vizita.

Nu as avea cum sa fac asta, odata pentru ca imi sunt foarte dragi, iar in al doilea rand pentru ca spiritul lui Jinx este acolo. Il simt si il „vad” in curtea lor de fiecare data cand ii vizitez. E un vibe pe care l-a lasat in urma lui si pe care il regasesc mereu.

***Last walk & picture together, in November 2020***

***My last omage to him, inked on my skin forever (circa 2023)***

Jinx a fost cainele fara de care nu as fi descoperit psihologia canina. Ii datorez tot ceea ce sunt azi, in ce priveste cariera. A fost langa mine, la bine si la rau, aproape sau la distanta, in perioade foarte incerte din viata mea. A fost primul meu caine happy-go-lucky (for those of you who don’t know this, they are a rare find) si primul caine crescut de mine la care a trebuit sa renunt.

Postarea asta este ultimul meu omagiu (pe langa tatuajul pe care il vedeti mai sus) pentru el. Another way for him to be remembered and for his soul to know he was loved & cherished!

Run free, run wild, be your happy-go-lucky self & rest in power old faithful friend…

Initial asessment – what is it & why it is necessary

29 decembrie 20234 ianuarie 2024 / Yoolia's Pack 2025 / Un comentariu

***Quote from Pawsitively Calm (owned by Heather Arthur)***

Azi am ales sa vorbesc despre evaluare, de ce se recomanda una, cum se desfasoara si ce presupune.

Am vrut sa dezbat putin subiectul pentru ca am observat ca majoritatea oamenilor nu prea stiu cu ce se mananca o evaluare, de ce este necesara, unde si cum are loc etc. So let’s dig in!

In primul rand o evaluare a patrupedului de catre un profesionist este mereu binevenita, mai ales daca acesta nu a avut parte niciodata de una. De ce? Pentru a afla cu cine stai in casa, so to speak. Pentru o analiza generala a cainelui tau, dar mai ales pentru a invata tu cum sa interactionezi cu acesta.

Oamenii ce ne contacteaza de multe ori vor direct sa lucram la problema pe care ei cred ca o au, in cadrul sedintelor de abonament. Insa asta este ca si cand ai merge la medic, ai tranti usa de perete si ai intreba omul din fata ta ce tratament iti trebuie si cat costa! 🙂 Intelegeti cum asta este destul de absurd, inaintea unui consult in prealabil? 😉

O evaluare este necesara si inainte de a lasa cainele in pet sitting/boarding undeva, majoritatea profesionistilor care au astfel de servicii solicita acest lucru, inclusiv noi!

Acum, nu stiu altii cum sunt, vorba lui Creanga, insa evaluarea asa cum o vedem si facem noi, dureaza aproximativ 2 h si are loc in mediul cainelui pe care il evaluam, fie ca acesta este un caine de curte sau unul de apartament. Multi oameni ce ne contacteaza isi doresc cu tot dinadinsul sa ne povesteasca totul la telefon sau pe Whatsapp, legat de cainele lor. De cele mai multe ori refuzam sa discutam in detaliu din mai multe motive:

Oamenii vor sa povesteasca pentru a se asigura ca am mai avut astfel de cazuri si au rezolvare situatiile cu care se confrunta (din experienta noastra de pana acum, nu prea exista caz care sa nu aiba rezolvare si nici nu prea sunt situatii cu care sa nu ne fi confruntat niciodata, asadar discutia este inutila, dat fiind ca in evaluare urmeaza sa discutam pe larg fiecare detaliu legat de cazul si cainele in speta)
Pentru mine ca om dar si ca profesionist, este mai ok (stiu, paradoxal) sa nu stiu foarte multe detalii dinainte sa vad pe viu cainele, omul si relatia dintre ei (asta deoarece din perspectiva umana, pot cu usurinta sa prejudec cainele si sa imi creez o imagine falsa despre caz, nu rare fiind cazurile cand omul interpreteaza gresit comportamentul cainelui, astfel incat eu vin biased deja cu o imagine si credinta ca am de-a face cu un caine reactiv/agresiv de exemplu, iar el este pur si simplu nesigur si oamenii interactioneaza gresit cu el, lucru care ma poate afecta si imi poate afecta interactiunea cu cainele cat si starea emotionala prealabila intalnirii; iar din perspectiva profesionala, merg din nou cu o prejudecata, crezand ca stiu despre ce este vorba, si deja pot merge cu solutii standard, fara sa iau in calcul individualitatea cainelui, lucru care din nou ar fi gresit dar o capcana in care este usor sa cazi, daca crezi ca stii in loc sa te asiguri; the mind works in mysterious ways, never underestimate its power & the power of the subconscious)
And last but not least, de asta ne vedem la evaluare, ca sa discutam toate aspectele ce tin de respectivul caine si caz, de ce sa vorbim pret de 30 min (timp pretios pt ambele parti implicate) despre aceleasi lucruri pe care le vom discuta oricum la fata locului? Am observat o dorinta destul de mare a oamenilor sa povesteasca moartea caprioarei inaintea intalnirii initiale. Don’t get me wrong, inteleg nevoia de a fi ascultat si auzit, insa din nou, de asta ne intalnim fizic (sau online, dupa caz) pentru a te asculta si a aloca respectivul timp si rezolvarii problemei (hence sa fim eficienti), nu doar pentru a ne plange despre aceasta (you have therapy & friends for that).

O alta obiectie sau intrebare pe care o mai primim este de ce are evaluarea loc in casa respectiv curte daca de exemplu problema acestuia este ca trage in lesa sau este reactiv la caini.

Ei bine, evaluarea porneste si va porni mereu din mediul cainelui, pentru ca problemele de baza, in special cele din relatia om-caine, acolo isi au radacinile! Nu pe strada, nu in apropierea cainelui celuilalt, nu in imbracamintea omului de la salubrizare etc. Nope, problema voastra porneste in 99,99% din cazuri, din CASA! Practic daca tu nu ai un minim de control pe propriul caine, sub propriul acoperis, iar perspectiva cainelui este ca he’s king of his castle, atunci sansele ca acesta sa te asculte afara sunt minime spre nule. De asemenea, tot in mediul cainelui putem observa cine este acesta cu adevarat: cat de dominant se considera prin prisma privilegiilor si libertatilor care i s-au oferit on a silver platter; cat de agitat, suprastimulat, reactiv este atunci cand vine un strain pe teritoriul lui; cat de speriat este daca cineva incearca sa interactioneze cu el; cat de maleabil este cand i se cere sa faca ceva (de exemplu o comanda sau sa opreasca un comportament); cum se comporta cu celelalte animale ale casei (pisici, papagali, rozatoare etc); cum interactioneaza cu toti membri familiei (fie ei copii, adolescenti, adulti sau batrani) samd.

Cainele poate fi cu totul altul in mediul lui fata de afara, de unde si considera oamenii ca au o problema in respectivul mediu, nu acasa. Cainele poate fi super in casa si sa se transforme in Cujo afara sau invers, poate fi exceptional in alt mediu fata de al lui si in casa sa faca paza pe teritoriu mai ceva decat cainii special antrenati pentru asta. Oh, you name it, I’ve seen it! 😀

Desigur, faptul ca evaluarea incepe in casa (de unde apropo, ne putem da seama atat despre caine cat si despre omul care sta in fata noastra), nu exclude faptul ca aceasta va continua acolo unde problemele isi fac cunoscuta prezenta. Deci da, daca al tau caine este reactiv la caini sau trage in lesa excesiv, vom merge si afara, in cadrul evaluarii, acolo unde te confrunti cu acele probleme. Si vom veni cu solutii in urma analizarii acestora. Nu vom sta doar in casa/curte (sunt foarte mici exceptii de la aceasta regula)!

Ce se discuta/puncteaza in cadrul evaluarii:

Observam primele interactiuni, prima impresie asupra cainelui, asupra omului si asupra relatiei dintre ei si ne cunoastem cu totii
Discutam despre problemele pentru care am fost chemati dar si despre istoricul cainelui, programul lui zilnic (rutinele), stilul de viata al omului cu cainele si in general, programul omului de zi cu zi, daca a mai avut caini in trecut si daca acestia s-au confruntat cu probleme de comportament
Educam omul in ce priveste psihologia canina, despre perspectiva cainelui sau asupra lucrurilor si despre nevoile atat fiziologice cat si cele psihologice ale acestuia si elucidam care sunt motivele/cauzele aparitiei problemelor cu care se confrunta (asta este partea care de obicei nu place oamenilor, dat fiind ca in cele mai multe cazuri problema este la ei si este greu sa renunte la satisfactia lor emotionala pentru binele blanosului din dotare; nu voi intra mai mult in detaliu caci am mai discutat pe marginea subiectului aici)
Observam cainele in situatiile in care apar problemele de comportament si observam abordarea stapanului in ce priveste respectiva situatie; Observam de asemenea ce instrumente/tehnici foloseste omul si de ce
Preluam cainele de la stapan pentru a-i observa reactiile cu alt handler, eventual schimbam instrumentele folosite cu unele potrivite situatiei, adresam problemele acolo unde este posibil si timpul/situatia permite; Calmam cainele in contextul respectiv pe cat posibil (toate sub observatia stapanului in majoritatea cazurilor)
Predam cainele inapoi stapanului, pe noul instrument si ajutam stapanul sa inteleaga mecanica si ce are de facut in contextul respectiv, cat si restauram relatia (din nou, pe cat se poate in timpul mentionat) astfel incat stapanul sa reprezinte liderul benevolent, de la care cainele primeste informatie de valoare, ghidaj si protectie
Facem un rezumat si tragem concluziile, oferim un set de informatii (inclusiv o minuta a celor discutate in cadrul intalnirii) pe Whatsapp, pentru a le avea oricand la indemana stapanul, ii lasam cateva teme de lucru, dupa caz, si un timp mediu de o saptamana pentru a le pune in aplicare (timp in care poate reveni cu intrebari catre noi, updates sub forma scrisa, inregistrata sau video si feedback general legat de cum merg lucrurile in urma evaluarii); De asemenea, fiecare persoana care ne-a contactat pentru o evaluare, primeste invitatia de a se alatura grupului nostru de Dog Psychology, care are rolul de a o ajuta sa fie conectata la procesul de reabilitare a cazului sau si sa continue sa invete despre psihologia canina (bonus, are acces la comunitatea noastra de stapani educati si caini echilibrati, cu care se poate intalni in cadrul plimbarilor structurate organizate ad-hoc, in zona sa si nu numai).

Da, toate astea in 2 h (uneori poate fi putin peste acest timp)!

Dar sunt si oameni ai caror caini nu au probleme de comportament (cel putin nu in perceptia lor), caci abia au luat catelul si inca nu au terminat schema de vaccinuri. Nu este nicio problema nici in acest caz! Evaluarea se poate face fara probleme strict in mediul cainelui, practic nu se parcurg pasii 5-7 mentionati mai sus, acestia fiind inlocuiti cu comenzi de baza pe care stapanul le poate lucra in casa, ritualuri de masa facute corect, abordarea efortului fizic si mental in casa cat si potty training si crate training (creionarea unui program care sa ajute stapanul sa treaca prin acest proces cat mai usor si fara accidente, cat si cainelui sa ii vina in sprijin astfel incat sa il degreveze de decizii care de cele mai multe ori sunt prea complexe pentru varsta respectiva).

You get your money’s worth and more, either way, and that’s a promise!

Si nu, nu trebuie sa astepti pana la o anumita varsta a cainelui pentru a incepe sa te educi legat de abordarea lui si nici pentru a incepe educarea acestuia. Educarea cainelui incepe de la prima voastra interactiune si continua pentru tot restul vietii acestuia alaturi de tine!

Deplasarile le facem in Bucuresti si zonele limitrofe de obicei, avand insa si posibilitatea evaluarii online pentru cei care sunt la foarte mare distanta.

Evaluarea online difera ca structura strict prin lipsa partii practice a acesteia, analizarea cazului si informatiile primite fiind absolut similare si la fel de valoroase in rezultatele obtinute ca si cea fizica (am avut o multitudine de astfel de cazuri, unde rezultatele nu au intarziat sa apara, odata ce omul a pus in aplicare cele invatate, asa cum le-a inteles si a putut el).

Si desigur, ne putem deplasa daca se doreste acest lucru, in cadrul programului Dresori Calatori (Traveling Dog Behaviorists), in diverse zone ale tarii (in cateva cazuri chiar si in afara tarii), pentru a lucra hands on. Vom discuta pe indelete cu alta ocazie legat de acest serviciu!

Despre asta este vorba in cadrul evaluarii, pentru asta este importanta (practic este o oglinda a relatiei dintre tine si cainele tau) si chiar necesara, inaintea oricarui alt lucru (sedinte de lucru, pet boarding etc).

Recomand de asemenea, daca ai beneficiat de o evaluare acum mai bine de 2-3 ani (si nu ai continuat cu sedinte sau sa fii in contact cu cineva din domeniu sau cu noi), sa programezi o reevaluare a cainelui tau si a relatiei voastre de catre un specialist! Multe lucruri se pot schimba in 2 ani, voi (atat tu cat si cainele) nu mai sunteti aceiasi si un refresh (atat al informatiei cat si unul al perspectivei) nu strica niciodata.

That’s all folks!

If you like what you’ve read, share this post with your friends & on social media. If you didn’t benefit from an initial asessment yet, what are you waiting for?!

DM un on Instagram or Facebook & let’s meet up! 🙂