community

The snake that killed the ego

/ Yoolia's Pack 2025 / 2 comentarii
Because this is a story about a friendly snake

Am contemplat mult si bine inainte de a scrie articolul asta. Sa tot fie vreun an de cand am avut intentia de a pune „pen to paper” legat de subiect. Eram insa prea atasata emotional de toata intamplarea si as fi aruncat cu pietre, in loc sa fac pace pace intre doua dobitoace, cum s-ar spune.

*Disclaimer: acest text nu are rolul de a defaima sau improsca noroi, motiv pentru care identitatile celor implicati vor fi ascunse!

Nu-mi este nici acum usor sa-l scriu, in sensul in care vreau sa ma asigur ca mesajul meu este inteles asa cum trebuie si nu ca o blamare in mod deosebit si imperativ. Imi doresc ca articolul asta sa fie in primul rand o atestare a unor fapte, realitatea asa cum este ea, vorba cantecului de la B.U.G. Mafia (click sa-l asculti). Prezint realitatea exact asa cum este ea… Divertisment pentru tine, mod de viata pentru mine. Pentru mine va fi o gura de aer proaspat, o eliberare a unor apasari pe care le-am carat mult prea mult timp si in acelasi timp o iertare si un gand bun. Pentru cei implicati, imi doresc sa fie doar un wake up call poate. Si daca nu, asta este, macar o lectura placuta, daca nu altceva.

Articolul nu este despre caini, ci despre oameni si despre o experienta proprie, cu un alt profesionist din domeniul canin.

So let’s begin!

Toata povestea a inceput prin 2022, cand noi (eu si Mihai) eram pe Camino de Santiago. O persoana relativ noua in domeniul canin (cel putin eu nu mai auzisem de el si din 2016 de cand sunt in domeniu, am cam fost la curent cu toti cei care activeaza in el la noi in tara). Ne-a dat follow pe Instagram (by the way, daca vrei o poti face si tu cu un click) si au curs de atunci likes la stories, la postari, share la el pe stories cu una alta din cele pe care le faceam in aventura de pe Camino.

Evident ca personal ma bucur chiar si in ziua de azi, cand un alt profesionist ne da like sau apreciaza sub orice forma contentul nostru sau ceea ce facem overall. Este o forma de validare pe care rareori o primesti in domeniul nostru, partial pentru ca, dupa cum spune o vorba inteleapta: „Doi dresori vor fi de acord cu un singur lucru: ca al treilea dresor greseste!” si atunci cand cineva cu mai multa experienta te apreciaza, inseamna ca faci ceva bine, iar partial pentru ca, daca este novice, ma bucur ca se inspira si astfel va ajuta mai multi caini (unde-s doi puterea creste). Asadar i-am dat si eu follow inapoi. Initialele lui erau (si sunt in continuare) B.G. iar brandul pe care l-a construit ulterior este traducerea la propriu a cuvantului Fetch din engleza.

Pentru ca a intrat in comunicare cu noi in DM’s, am tinut legatura si pe la finalul lui Octombrie 2022, cand am revenit de pe Camino si am apucat sa ne linistim, l-am invitat la noi acasa sa discutam o posibila colaborare, propusa atunci chiar de el. Pentru ca la momentul respectiv Robert inca nu se alaturase echipei iar noi aveam timpul limitat, fiind cautati insistent de clienti de la diverse recomandari si din online, am spus why not? Let’s see where this goes si ne-am deschis inima si poarta pentru aceasta persoana.

Un mic detaliu ce merita mentionat este ca Mihai a fost putin reticent in ce-l priveste, in urma faptului ca de cand il urmaream noi, se luase la harta cu un alt profesionist in domeniu (si ulterior, de-a lungul timpului cu mai multi, inclusiv oameni cu experienta de peste 30 de ani), care activeaza pe la Oradea si are un following destul de mare pe social media. Inclusiv dupa intrevederea noastra, Mihai era ca Spirit atunci cand l-a intalnit pe Colonel, in animatia Spirit – Stallion of the Cimarron. Eu am fost la vremea respetiva suficient de naiva si cu faith in humanity cat sa fiu mega optimista in ce-l priveste pe omul care ne-a calcat pragul impreuna cu iubita sa. Am crezut sincer ca va fi inceputul unei prietenii frumoase, daca nu o colaborare fructuoasa de ambele parti si orientata spre bunastarea cainilor din Romania (ce mi-a placut in toata treaba asta era ca mergea pe o filosofie similara cu a noastra in reabilitare si nu doar dresaj clasic, cel putin nu atunci). Si mie mi-a pus cateva semne de intrebare, cum ar fi faptul ca in cadrul discutiei, s-a ajuns la un moment dat la studiile noastre in domeniu si cum am ajuns sa facem asta, asa ca i-am povestit pe scurt ceea ce am scris la un moment dat si in articolul in care imi povesteam parcursul in domeniu. Cand am ajuns la capitolul carti intrebarea ce a venit din partea lui m-a lasat speecheless for a second: „Sunt si carti despre asta?” (or something of the sort – trebuie sa recunosc ca parafrazarea exacta nu mi-o mai amintesc, dar stiu ca mi-a ramas intiparit in minte momentul). Cumva pentru mine este un red flag daca cineva din domeniu sau care vrea sa intre intr-un domeniu, oricare, si sa performeze, nu este intr-o constanta educare si autoeducare. Si totusi am zis, e ok, e la inceput, are timp, este tanar, daca vom colabora il vom mai ajuta si noi cu recomandari de carti, canale media si articole etc.

Din nou, a venit toata bunavointa din partea noastra, insa avea sa ni se intoarca cu varf si indesat. Voi lasa mai jos primele noastre conversatii, doar pentru ca stiu ca fara dovezi clare ale faptelor gurile rele vor spune ca e just here say.

Inainte de asta abia facusem schimb de telefoane si ne-am salutat. Deci practic asta ne-a fost prima comunicare pe Whatsapp.
Apoi a inceput sa ne intrebe de business, de la cum facem una alta, pana la propunerea diverselor colaborari pe tot felul de chestii (non training related)
Pentru ca discutasem la noi acasa sa ne invitam reciproc la cate un eveniment, de-al fiecaruia, am facut primul pas si l-am invitat la unul din cele mai mari evenimente ale acelui an pt noi – Xmas Pack Walk! De altfel apare si el in vlog (for like a second)

Acum, cateva lamuriri, caci sunt necesare, dat fiind ca nu am inregistrat conversatia de la vizita la noi (that would’ve been weird 🙂 ). In cadrul acelei discutii, am discutat niste linii mari in care s-ar putea desfasura colaborarea noastra (asta, ca si vizita lui dealtfel, decurgand din faptul ca atunci cand noi bateam la pas Camino, am fost nevoiti sa trimitem anumite persoane cu urgente de rezolvat, catre el, caci nu aveau cum sa ne astepte pe noi 1,5 luni pana ne intorceam, si decat sa caute in blind pe net pe cineva potrivit, am zis daca tot pare ca omul are o filosofie similara si era mutat de curand in Bucuresti, sa-l ajutam si pe el si pe omul in nevoie). Aceasta presupunea ca atunci cand noi suntem plecati (cum se intampla destul de des atunci, mai ales prin programul Dresori Calatori) sau suntem booked pe cate 2 saptamani in avans, sa trimitem oameni si catre el ca recomandare din partea noastra. Evident, acelasi lucru urmand sa-l faca si el, cand era plecat sau dintr-un motiv sau altul nu se putea ocupa de un caz. Termenii si conditiile erau sa fie un schimb de 10% din veniturile de la respectivul client, catre cel care facuse recomandarea (ceva dealtfel relativ tipic si pe care noi il practicam cu o parte dintre partenerii nostri de business). De asemenea, in aceeasi idee, si daca un client de-al lui care sa zicem ca nu a rezonat ori dintr-un motiv sau altul ne-ar contacta, atunci noi i-am fi comunicat asta, iar daca respectivul ne-ar deveni client, atunci aceeasi regula s-ar aplica. Evident si vice versa! Zis si facut, batut palma la noi in curte legat de asta si luat ramas bun cu zambetele pe buze. Bineinteles ca acest lucru nu s-a mai intamplat. Nu din partea lui anyway…

Deci cum spuneam a venit la eveniment, i-am comunicat asteptarile noastre inainte, el ne-a asigurat ca nu isi baga coada (mai direct spus). Dealtfel din modul in care vorbea puteam sa ma prind de caracter, dar tot hopeful eram
Dupa cum se vede, toate gandurile bune, caci ne vazusem chiar inainte de Craciun. Ii trimisesem o poza cu cainele pe care il plimbase pana la urma la eveniment (later on urma sa ii fie client, aveam sa aflam din social media, pentru ca il abordase pe Instagram). Acelasi caine de la a carui stapana am primit cel mai hateful review, fara sa ii fi facut vreo nefacuta, doar asa…Din rautate. Am scris despre asta AICI.
Nu doar ca omul s-a dat prieten si voia sa para ca ne stimeaza, dar ne mai si promova, vezi Doamne. Din nou, ego wise, da m-am simtit bine ca cineva din domeniu ne aprecia atat de mult (evident, doar aparent)
Asta nu inseamna insa ca m-am imbatat cu apa rece. Apreciez aprecierea, dar nu vreau sa-si diminueze nimeni lumina pentru ca sa mi-o cresc eu pe a mea. Keep things real, keep things simple, and always believe in yourself! There’s room for everyone under the sun.
Din nou, keeping it friendly, light hearted & supportive
Apoi a inceput sa vina cu tot felul de propuneri de colaborari, daca le pot numi asa, pe tot felul de chestii irelevante pentru noi. I really appreciated the sentiment & intention, dar pe mine ma interesa sa ajut real cazurile de caini cu probleme, nu sa vand hainute sau sa fac poze profi…
I-am comunicat cat am putut de gentil ca nu este una din preocuparile noastre (cred ca el intelesese altceva din discutia noastra din curte)
De pe aici ish a inceput el sa nu mai fie asa mult pe text, ci pe telefon/inregistrat. Usor usor se eschiva (in acest moment, as I write for example, nu mai am conversatiile de pe Instagram, de la inceput, caci le-a sters cand am mentionat intr-un mesaj acolo ca lucrurile sunt scrise negru pe alb – vorba vine). Dupa cum se vede, noi ne-am tinut de vorba data si atunci cand nu am putut noi, am trimis catre el (nu a fost decat un caz singular concretizat, caci de asa natura au fost lucrurile ca nu a mai fost nevoie dupa, but nonetheles, we kept our end of the deal).
Btw, screenshot-ul cu conversatia de pe Whatsapp cu doamna a dat-o cu dissapearing message, din nou un red flag ca omul era precaut cu urmele sale. Nu aveam ochi sa vad atunci. Persoana trimisa catre el a fost initial incantata, apoi a revenit la noi, caci ceva nu i-a placut (aveam sa inteleg ulterior ce anume – atitudinea).
Era de asemenea foarte inquisitive legat de un client, pe care by all accounts nu prea si-l dorea si de care nu prea ii pasa sau il avea la suflet. Un alt red flag, imi povesteste despre incheierea unei colaborari despre care eu nu aveam mare idee, si ii face pe oamenii respectivi neseriosi. Nah, acum va las pe voi sa va trageti concluziile despre cine a fost sau nu serios.
Din nou ne propune bisnita basically, ceea ce pentru noi nu este si nu a fost vreodata scopul. Un alt red flag pe care l-am ratat: omul era numai dupa bani si dupa asociere cu X sau Y pentru a-si crea following-ul. They’ll do anything for clout, cum zicea melodia
Am revenit catre om, as promised, cu feedback. Omul era doar curios. Nu real interesat. Anyway, clienta pana la urma a colaborat cu noi pe un abonament, a venit si la cateva evenimente si dupa 1,5 ani nu a mai ramas pe grupul nostru de clienti, caci isi rezolvase cazul si nu a mai fost activa (una dintre regulile grupului nostru este sa fii implicat activ in comunitate). Am fost si suntem recunoscatori pentru ca datorita ei am ajuns sa vedem adevarata fata a acestui om!

Si asta a fost ultima noastra comunicare pe Whatsapp. De-a lungul timpului insa, cam de pe la inceput, pentru ca ne urmaream atat clientii pe social media cat si pe el, am observat unele lucruri. Cum ar fi faptul ca mai aparea cate un client de-al nostru pe vreun story de-al lui (fie cainele, fie omul, at first sight, parea ca s-au intalnit intamplator prin cunostinte comune, erau in situatii personale, nu de lucru, gen la un gathering sau cafenea etc), apoi dupa conversatia asta de mai sus (daca nu chiar inainte) am observat ca nu mai apareau likes de la el, nici pe stories, nici la postari. Mi s-a parut putin ciudat, dar am zis nah, omul le are pe ale lui, a inceput si el sa-si cresca baza de clienti, nu sta sa ne dea noua like la tot. Dealtfel nici nu sunt genul care sa urmareasca cine mi-a dat follow, daca da sau nu like, daca mi-a dat unfollow etc. Pentru mine social media este doar un tool, cel personal pentru amintiri, iar cel de business evident pentru activitate. Nu e ceva ce imi acapareaza toata viata, nu stiu daca cineva mi-a dat unfollow sau mi-a dat block. Insa era evident ca de la likes zilnice la absolut tot, acum nu mai erau pe nicaieri (nu stiu sigur nici daca viziona stories, ca nici asta nu stau sa vad cine se uita sau nu la ele). Ma gandeam inclusiv ca a dat unfollow probabil, dar nu am investigat in profunzime. Mi s-a parut doar ciudat shift-ul.

Apoi am vazut acelasi caine pe care il avusese la eveniment pe mana, la el in gazda (da, noi inca il urmaream, caci nu aveam nimic cu omul si in general mie personal imi place sa-mi urmaresc concurenta, odata pentru a invata, „fura” meserie sau strategii acolo unde imi plac si rezonez si secondly pentru a fi la curent cu domeniul si ce fac ceilalti). A fost si momentul in care am renuntat la respectivii clienti, avand o conversatie in privat cu ei, unde am ridicat problema, si anume ca pe langa noi se mai perindau pe la cel putin inca doi dresori, lucru pe care nu il consider productiv de nicio parte. Clientul devine confuz caci fiecare profesionist are propriul stil de lucru iar eu ca profesionist (mai ales la modul la care ne facem noi treaba, cu multa investitie de suflet dar si de informatie si know-how gratuite) sunt in pierdere. Asadar ne-am luat ramas bun de la respectivii clienti. Apoi am batut un apropo si omului pe Instagram, caci aparent uitase de colaborarea noastra. Nu venise catre noi pe niciun canal, sa ne comunice ca unul dintre clientii nostri venise catre el si sa discutam vis-a-vis de motivele pentru care s-a intamplat asta. Deci nimic din ceea ce noi facusem cu doamna de mai sus, in contextul in care eu a trebuit sa sap prin niste mesaje sa imi dau seama ca era aceeasi doamna care colaborase cu el si sa fiu fair, sa-i transmit asta. Iar el stia clar ca respectivul caine era din grupul nostru, caci il avusese pe mana la eveniment. 😦

Asta a fost apropo-ul meu. El nimic. Se facea ca ploua si imi povestea ce stiam deja (apropo, clienta respectiva s-a simtit ofensata ca noi am vrut sa incheiem colaborarea si am confruntat-o legat de schimbarea neanuntata a dresorilor si in review zicea ca „a fost un privilegiu pentru noi sa ii avem cainele in gazda”; asta in contextul in care vedeti mai sus cam ce facea cainele fiind necastrat la 3 ani si fara monte la activ; si in contextul in care l-am luat de acasa, l-am dus cu noi in vacanta la Brasov si l-am lasat inapoi acasa, deci super premium services de la noi)

A fost apoi liniste totala din partea lui, pana in 2023, cand in urma comunicarii mai directe pe care noi (in special eu) am avut-o cu grupul nostru de clienti, a avut loc Marea Schisma cum imi place mie sa-i zic. :))) Practic cineva a luat personal o fraza spusa de mine pentru a-i aduce putin cu picioarele pe pamant si cu gandul la lucrul cu cainele nu la caterinca si de acolo s-a dezlantuit Jihadul. Nu o sa intru in detalii acum, maybe we’ll discuss that in another post. Cert este ca aproape jumatate din grupul nostru de clienti (mostly persoane ce nu lucrau sanatos sau nu aveau o filosofie similara cu a noastra, fie in training, fie in dezvoltarea personala, s-au indepartat de noi) si-a luat talpasita (de altfel indemnati de noi sa faca asta, daca nu mai rezoneaza cu noi si ceea ce vrem sa construim). In hindsight it was necessary & a big wake up call for me. Si aici se leaga putin si cu titlul acestui articol. A avut pentru mine loc o moarte atunci. Moartea ego-ului meu. Am fost in doliu dupa el vreun an si jumatate dupa acel eveniment. I’m in my acceptance era now.

Dar ca sa terminam povestea cu persoana asta si sa tragem niste concluzii, sa continuam. La ceva timp dupa intamplarea de mai sus, nu mult, au inceput sa curga reviews negative (full of hate some of them), nefondate in munca prestata de noi, ci dintr-un registru personal al oamenilor (basically ca niste copii mici carora li s-a luat jucaria). Pe multi inca ii urmaream, ca si pe el de altfel. La nici o luna dupa ce au plecat de la noi, i-am vazut pe majoritatea la el! Nimic neasteptat, caci dupa cum am spus, are o filosofie in mare parte similara cu a noastre in ce priveste training-ul. Finetea lipseste cu desavarsire la el, dar grosul este acolo. Toate asa cum trebuiau sa fie, nu ne-a picat bine dar asta este. Nu am mai zis nimic, mai ales ca dupa conversatia de mai sus, era clar ca pentru el nu mai reprezentam nimic de interes, nici pe colaborare nici pe partea personala.

Insa la un moment dat in 2024, una dintre clientele noastre vechi care i s-a alaturat si si-a deschis un business cu lese, s-a gandit sa isi asume (nu doar pentru ea si business-ul ei ci si pentru B.G., caci era si este si provider-ul lui de lese) o idee pe care eu am implementat-o in Romania impreuna cu Paracord for Pets, cu multi ani in urma (cand de altfel era si ea clienta mea si stia clar care era povestea si cum a fost implementata) – anume lesele multifunctionale pe cod de culoare! Este o idee pe care si eu la randul meu am preluat-o de afara la momentul respectiv, am adaptat-o insa la nevoile mele de business si am promovat-o ani de zile, caci stiam de atunci cat de helpful ar fi adoptarea ei la scara larga.

Trebuie sa recunosc ca mi-a cam sarit tandara atunci, pentru ca la mine merge aproape orice si accept aproape orice mai putin ipocrizia si pacaleala/minciuna (fie ca ma afecteaza pe mine sau ii influenteaza pe altii). Asadar dupa ce i-am comentat ei pe profilul de business (nimic exagerat, doar ca ar fi frumos sa dea credit acolo unde se cuvine, cand isi asuma ideile altora), motiv pentru care m-a blocat acolo, i-am scris lui pe Instagram un mesaj cu putin iz de batut obrazul. Las mai jos ce a urmat.

I-am scris lui pentru ca stia clar atat istoricul clientei (care apropo, ne-a fost clienta pret de 6 ani, timp in care nu a avut decat suport din partea noastra; a luat personal o fraza spusa O SINGURA DATA) cat si faptul ca luase ideea de la noi si ii daduse mare promo pe story la el.
Raspunsul lui foarte elegant, avand in vedere modul meu personal de comunicare cu el de-a lungul timpului… Si da, am descoperit abia in aceasta conversatie cu cine stateam de vorba si cu cine am stat la masa. Va vine sau nu sa credeti, eu pana in momentul ala inca mai speram ca omul nu este chiar asa…
Din pacate (sau fericire) depinde cum vrei sa o iei, I let my ego get the best of me here. Si la mine iese sarcasmul la iveala si ironia cand ma calci efectiv pe bataturi. I guess it’s normal, but I’m not necessarily proud of myself for that
Chipurile oamenii au venit plangand si traumatizati la el, dorind alinare. :))) Oare cata putere sa si avem si noi asupra oamenilor de ii traumatizam asa? Inseamna ca am fost foarte importanti in vietile lor, right there at the top, next to mom & dad. That says a lot I guess. Si explica si de ce au fost asa suparati. S-au simtit abandonati. 😦 In orice caz, clar au gasit cel mai empatic si deschis om din Romania. To each his own I guess…
There comes a moment when someone has to put this sort of person in check. At least privately. Din pacate el nu ne-a oferit aceeasi curtoazie, caci ne-au ajuns pe la urechi actiuni si vorbe de-ale lui de la clienti fideli, care ne-au povestit cum i-a abordat in privat pe Instagram fie el, fie clientii ce plecasera la el, ca sa ii atraga sa plece. Deci fraza cu furatul clientilor din mesajul anterior, nu era scoasa din burta sau o acuza nefondata
Si aici s-a incheiat si comunicarea noastra pe Instagram, caci dupa toata conversatia asta am dat restrict, nemaifiind interesata sa aud cuvinte grele fara motiv si sa comunic in orice fel cu genul asta de persoana. Un fel de spalat pe maini…

Evident ca de atunci si pana acum am mai vazut clienti de-ai nostri pe la el, din cei vechi dar si din cei care inca mai pierdeau vremea si prin comunitatea noastra. Inca sunt si oameni din comunitate care sunt in comunicare cu cei ce au plecat. Unii informatori. Unii innocent bystanders care cred ca si-au gasit prieteni reali pe acolo. Poate asa este. Who am I to judge? Point is ca am simtit, in momentul in care i-am dat omului unfollow si restrict, ca am iesit dintr-o relatie toxica efectiv. Inca eram insa in ego partial.

Poate inca sunt si acum (mai mult ca sigur). As vrea eu sa scap de ego asa usor, insa it’s a lifelong process. DAR… Ceva s-a schimbat in mine, de cand am fost la Vipassana. Am tras niste concluzii, am ajuns la niste realizari. Am scris de cel putin doua ori articolul asta in minte, cat timp eram acolo. Nu stiu daca pe „hartie” a iesit exact ce am gandit acum aproape 3 saptamani acolo, insa it’s the best I could come up with.

Ziceam in titlu ca B.G. este sarpele care mi-a mancat ego-ul. Si asa este partial (au fost mai multi factori). Dar am ajuns la concluzia ca sunt cateva lucruri pentru care ii sunt recunoscatoare. For real, nu la misto si nu zic doar ca sa dau bine. Sunt recunoscatoare ca mi-a aratat la ce sa fiu atenta si cum sa „miros” un om care se da frate dar e sarpe. Sunt recunoscatoare ca mi-a aratat ce fel de om vreau in echipa si ca imediat dupa ce a inceput sa scartaie colaborarea noastra, a aparut Robert in echipa noastra, care ca si caracter, este exact opusul lui B.G. Sunt recunoscatoare ca m-a dat jos de pe my high horse, aratandu-mi ca nu sunt nici miezul din kurtosz si nici unica solutie pentru proprietarii de caini cu probleme. M-a trezit la realitate! Ii multumesc pentru acest wake up call si pentru ca m-a ajutat sa imi diversific serviciile, sa-mi fac proceduri mai faine, sa-mi gasesc aliati in alti profesionisti din diverse domenii si sa fiu deschisa la nou. Sunt recunoscatoare ca imi duce mesajul si ideile mai departe (de la cea cu lesele multifunctionale, pana la anumite evenimente de grup), caci la urma urmei este despre a ajuta cainii. Iar daca acestora le este bine, sunt indepliniti si fericiti, then that’s all that matters. Nu conteaza cine este cel care livreaza mesajul sau incaseaza banii. Conteaza CAINELE. Atat!

Pe langa multumirile aferente, ii doresc acestui om si sa-mi imparta meritele. E o fraza pe care am invatat-o in calatoria mea. Meritul de a fi mai buna, meritul de a fi mai calma si mai centrata. Meritul de a lucra constant la mine, atat de bine cat stiu si pot. Meritul de a fi plina de compasiune si iubire. Meritul de a aduce lumina si intelepciune celor din jur. Ii doresc sa le imparta cu mine. Sa fie fericit, sanatos si eliberat de toate negativitatile (fie cele create de el sau cele ce vin catre el)! Ii doresc de asemenea sa fie mai bun in colaborarile actuale si viitoare, sa nu isi vada doar propriul interes ci si pe al persoanei care ii incredinteaza prezumptia de nevinovatie si bune intentii.

Si cu asta inchei acest capitol, deloc placut, dar necesar din viata mea. Am lasat aici ultima picatura de aversiune pe care o mai aveam catre aceasta persoana. Sper doar ca acest articol sa fie o lectie si pentru tine, cititorule, atat de asa NU cat si de asa DA, de etica si integritate.

Read that again!

Belonging & its side effects

/ Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu
Piramida lui Maslow

In activitatea noastra m-am lovit de foarte multe ori de aceasta nevoie de apartenenta, care este dupa cum se vede mai sus, smack in the middle of Maslow’s pyramid of human needs. De ce zic ca m-am lovit? Pentru ca si ajuta, dar si incurca si uneori este atat de dusa la extrem incat se creeaza adevarate grudges pentru ca cineva a fost la un moment dat exclus dintr-o comunitate.

Da da, chiar la asa profunde emotii se ajunge!

Poate va intrebati: „Bine, bine, dar ce treaba are asta cu psihologia canina sau cu a fi dog behaviorist?”

Ei bine, are daca stam sa ne uitam la psihologia umana, caci pana la caine e cale lunga, ce trece prin filtrul lucrului cu oamenii. Ieri chiar discutam cu un coach legat de exact chestia asta, cum e o prapastie intre specialisti si clienti, iar daca mai includem in acel gap si o comunitate din care clientul face parte (fie si pasiv uneori), atunci treaba se complica si mai tare.

Cred ca o buna parte din ceea ce urmeaza sa va povestesc s-a conturat in pandemie, pe fondul faptului ca aceasta nevoie de apartenenta a fost cumva suprimata de izolarea pe care am avut-o unii fata de ceilalti. Unii intr-adevar au fost cu familia, insa altii au fost complet singuri (de asta si-au si luat caini o buna parte din oameni, pe langa faptul ca erau o scuza buna pentru a iesi din casa). Si atunci s-a simtit atat de stringent partea asta de nevoie emotionala de apartenenta, incat au cautat sa o umple cu orice pret.

Pana in pandemie, grupul de Dog Psychology creat de mine pe Whatsapp era vazut ca ceva interesant, dar nu avea neaparat o greutate atat de mare pentru clienti. Cu toate ca avea niste reguli, acestea la momentul respectiv nu implicau prezenta in cadrul evenimentelor de grup (pentru ca, to be honest, nu prea existau evenimente de grup, decat cate un pack walk pe ici pe colo).

Dupa pandemie si venirea lui Mihai in viata mea si implicit in business (si da, ceea ce facem este un business, nu un hobby), am inceput sa dam drumul usor usor la mai multe evenimente de grup ajungand in 2022 sa cream grupuri regionale, care le dadeau acces clientilor nostri la propriile lor iesiri si intruniri, independente de evenimentele noastre oficiale!

That was a game changer! Atat pentru noi, caci ne ajuta foarte mult in procesul de reabilitare al cainilor, mai ales al celor timorati, al celor reactivi la caini cat si al celor surescitati la vederea altor patrupezi. Apoi, pentru clienti veneau la pachet cu mai multe beneficii:

  1. Puteau iesi la aproape orice ora din zi sau noapte in structured pack walk, fara a depinde de noi si timpul nostru relativ limitat
  2. Puteau propune trasee pe ce zone sau distante/durate preferau ei
  3. Se puteau alatura, daca erau mai timizi, la alte pack walks propuse de altii, neimplicand neaparat iesirea din zona de comfort
  4. Erau (si sunt in continuare) gratuite
  5. Se cunosteau cu alti stapani din aceeasi zona/cartier, care lucrau cu noi deja, si care implementau aceleasi reguli si structura in plimbare si stiau ce sa faca daca vreun incident avea loc si de asemenea stiau cum sa evite aceste incidente
  6. Aveau suport moral, atat din partea noastra (unde puteau apela oricand in caz de ceva) cat si din partea celorlalti din grup care trecusera candva prin aceleasi probleme/etape ca ei
  7. Nu trebuiau sa strabata distante lungi pentru a se vedea cu alti stapani ce isi educau cainii si pe ei insisi

Astea sunt doar o parte dintre beneficiile acestor grupuri regionale. Ele s-au creat inclusiv in alte zone din tara, unde s-au adunat 2-3 clienti din acelasi oras. Pe fondul lor si al iesirilor regulate ale clientilor in aceste pack walks regionale, s-a creat comunitatea Yoolia’s Pack. O comunitate de altfel frumoasa, activa, infloritoare, ready to help si unde oamenii se simteau ca acasa, intelesi si acceptati.

It keeps on being that, of course, and I’m very proud to say that we created something that no other behaviorist or trainer has (not only in Romania, but world wide)! Not even my mentor Cesar Millan! And I am incredibly proud of that!

Acum insa vine partea mai putin frumoasa a acestei nevoi de apartenenta. Cum spuneam, pana in 2022 grupul de Dog Psychology nu avea anumite reguli de prezenta in cadrul evenimentelor de grup, caci nu existau basically. Odata insa cu aparitia atat a grupurilor regionale, cat si a unei varietati destul de mari de evenimente oficiale, am observat ca oamenii aveau nevoie nu numai de incentive pozitiv pentru a se alatura acestei miscari de socializare corecta a cainelui. Cei care treceau peste fricile lor si isi faceau curaj sa iasa din zona de comfort, ajungeau cu usurinta sa-si rezolve problemele de comportament ale cainelui, cat si sa devina mai outgoing si deschisi, chiar sa initieze multe dintre iesirile regionale.

Altii insa, care de altfel formau o majoritate, nu intelegeau beneficiile, indiferent cat de mult le punctam noi sau altii, sau pur si simplu nu isi faceau timp sau curaj sa miste ceva in directia asta. Asa ca a devenit evidenta nevoia de a implemeta o obligativitate minima de participare. Nu pentru ca asa ni s-a harazit noua, ci pur si simplu pentru ca beneficiile pentru caine erau atat de mari incat nu puteau fi ignorate. Asadar am stabilit o regula pentru a face parte din grupul nostru – minim o participare in 6 luni (fie intr-un eveniment oficial, fie intr-unul regional). Deci puteai alege daca nu te simteai confortabil sa mergi singur in gasca in plimbare, sa te alaturi unui eveniment in care eram si noi prezenti, puteam supraveghea lucrurile si te puteam indruma si ajuta acolo unde era nevoie. Daca nu, si financiar nu puteai sau pur si simplu ti-era mai comod, te puteai alatura unei astfel de plimbari regionale, care era si gratuita si aproape de tine, poate chiar la o ora mai potrivita programului tau (asta daca nu initai tu efectiv plimbarea).

Ni s-a parut mai mult decat decent sa solicitam O SINGURA IESIRE cu cainele tau in decurs de 6 luni, pentru a-l socializa intr-un mediu cat de cat controlat!

Iar daca 1 ora pentru bunastarea si reabilitarea cainelui tau nu ti-o puteai dedica in 6 luni, nu prea se putea spune ca esti on board cu a face ceva relevant pentru educarea ta sau a lui. Realist vorbind.

Dupa implementarea acestei reguli (cand au si trecut 6 luni si chiar am scos oameni din grup – pentru ca intamplator, spre deosebire de aproape orice alta institutie din Romania, noi mai si facem ceea ce zicem), oamenii au inceput sa se puna pe treaba si sa fie real mai activi in grupurile regionale si in consecinta si in evenimentele oficiale. Atunci a inceput realmente sa se inchege comunitatea Yoolia’s Pack. Oamenii incepusera sa se stie intre ei, sa lege prietenii, sa iasa la cafea impreuna cu cainii lor samd.

All good and dandy, noi ne bucuram ca se creeaza o chestie atat de faina, o comunitate asa frumoasa, fara incidente (practic pana in ziua de astazi, din Ian 2022, nu stiu daca au fost 3-4 incidente minore – scuffles at the most – din sute de iesiri regionale cu oricati intre 2 si 20 de caini), cu intelegere si armonie. A fost o perioada foarte frumoasa si un mic Rai pe pamantul psihologiei canine.

Dar, asa cum orice idee buna, are si implemetari proaste, evident ca si padurea noastra trebuia sa aiba uscaturi, caci deh, lucram cu oameni, nu cu roboti (which at this point I’m not sure if it’s a plus or a minus)… 🙂

Stiti voi cum si comunismul era o idee glorioasa pe hartie, dar in practica si implementare a fost un dezastru? Ei bine…Nu chiar la acelasi nivel, dar si in comunitatea noastra au aparut diverse, toate pornite din aceasta nevoie de apartenenta deviata in tot felul de comportamente aiurea.

Au inceput in primul rand sa se creeze bisericute. Nah, people having favourites. Unii se intelegeau mai bine cu X sau Y, nu prea il inghiteau pe Z si tot asa. Au luat practic scopul initial al pack walk-ului, de socializare corecta a cainelui propriu si de rezolvare a unor probleme ale acestuia, si l-au transformat intr-un scop personal, de socializare proprie si de colectionarea de prieteni de iesit la cafeluta. Which I can get, it’s always nice to have friends and people to talk to, but at the same time, you can do that in your own time & with your own resources. Nu te folosi de ceva creat de altul, in scopul ajutarii cainelui, pentru agenda ta personala.

Si asta nu ar fi o problema daca toata lumea ar fi on board, adica din 7 oameni care se vad la un pack walk, toti sa glumeasca, sa rada, sa bea o cafea, avand in acelasi timp grija si focus la cainele lor si sa fie in control. Dar asta nu se intampla. Ci dimpotriva, din 7 oameni, 3 erau bisericuta, ca se stiau de cateva pack walks, 2 erau noi si habar nu aveau pe ce planeta erau iar cei 3 mentionati in loc sa ii ghideze/ajute, isi vedeau de glumitele lor interne, iar alti 2 veneau si ei pentru a doua oara, dar vazand ca nu au cu cine sa vorbeasca (cei noi fiind prea rupti de grup, iar cei vechi prea legati intre ei), nu mai continuau sa vina. Asadar atmosfera incepea sa nu mai fie de comunitate generala si binevoitoare, ci una de bisericute.

Si aici a fost un prim semnal de alarma. Oamenii incepeau chiar sa se indeparteze de noi si sa creeze clicks unde ne barfeau sau puneau la indoiala bunele noastre intentii in a-i ajuta, si chiar alegeau strict iesirile regionale, fara sa mai vina in evenimente oficiale, caci nu mai vedeau beneficiul in a colabora (evident cazul cainelui fiind rezolvat dupa lucrul cu noi si socializarile corecte), unii nici nu ne mai recomandau, caci se considerau atat de bine pusi la punct cu cainele incat mai degraba dadeau ei sfaturi si se vedeau in charge cand propuneau o iesire, chiar daca asta se limita la hahaiala cu 2-3 persoane, nu la asumarea rolului de lider si ajutarea celor care nu se descurcau atat de bine.

Sunt si in ziua de astazi astfel de persoane in anumite grupuri regionale, pentru ca din nou, oricat de atenti am fost cu cine ne trece pragul, acolo unde sunt multi oameni, sunt si multe caractere. Nu toate de cea mai buna calitate! Din fericire, avem si multi oameni care ne apreciaza, ne respecta si tin la noi suficient de mult incat sa ne aduca la cunostinta cand vibe-ul in pack walks nu mai este ce trebuie si nu mai miroase a comunitate benevolenta, ci a mere stricate. Si nu sunt una doua persoane. Sunt multe care ne vor binele si ne ajuta sa luam pulsul comunitatii noastre. Iar asta este un mesaj, loud and clear, pentru acele persoane care cred ca nu stim, nu vedem, nu auzim dar mai ales, nu zicem nimic.

Va stim, va auzim vorbele spuse pe la spate/colturi si va vedem lipsa de asumare si curaj, cat si de integritate! Doar asteptam momentul potrivit pentru a pune punctul pe i. Si mai stim si ca singura voastra „arma” impotriva noastra este un review prost. Care daca sunt totally honest about it, e asa… Nu ma mai afecteaza nici cat negru sub unghie, because I know my worth & I know your lack there of. So be aware & be mindful. Cause we are!

Acum, tot revenind la nevoia de apartenenta, atunci cand am renuntat la unele dintre aceste persoane toxice, a venit un backlash de hate, chipurile pentru ca suntem noi dictatori, dominanti, nu avem people skills si altele cate si mai cate. De fapt si de drept, singurul motiv pentru care aceste vorbe s-au aruncat este unul foarte simplu: cu bune si rele, atat grupul de Dog Psychology, cat si comunitatea Yoolia’s Pack, le-au devenit familie si prieteni acestor oameni (as indrazni sa zic ca inclusiv noi, pentru unii dintre ei) si in momentul in care am renuntat la ei (fie pentru ca nu s-au conformat regulilor stabilite pe grup, despre care stiau si pe care le acceptasera, fie pentru ca efectiv se indepartasera prea mult de valorile si etica noastra pentru oamenii de langa noi si comunitate), s-au simtit abandonati, exclusi si refuzati.

Si aici vine momentul in care eu ma intreb cat de singur sa fii in viata ta de zi cu zi, incat aceasta nevoie de apartenenta sa fie asa mare, cat sa te faca sa te simti exclus/abandonat iesirea dintr-un grup de clienti, grup creat de altul, care are un scop anume (de a educa, nu de a crea prietenii sau relatii, ca nu suntem nici Facebook, nici Tinder)?

Acum sa ne intelegem, noi nu am refuzat niciodata pe nimeni, chiar daca a fost eliminat din grup si comunitate, sa revina atunci cand doreste si se simte in masura sa fie real implicat pentru cainele lui, in educarea acestuia. Deci daca am scos pe cineva din grup, mesajul de despartire a fost intotdeauna „Va asteptam in privat oricand va doriti reintroducerea, cu mentiunea sa se respecte pe viitor atat regulile grupului cat si cele de bun simt (eventual sa ne dati si un motiv bun pentru care va doriti continuarea colaborarii si apartenenta la grup)!”

Asadar nu a fost niciodata pentru noi GET OUT AND STAY OUT. Ci mai degraba un „Time out, work your shit out, and get back to me so we can start fresh”!

Dar acest mesaj se pare ca nu ajunge niciodata la destinatar iar orgoliile sunt atat de ranite atunci cand ochii pica pe „admin removed you” incat, dupa cum ziceam la inceput, se creeaza adevarate grudge-uri (cam ca in imaginea de mai jos fiind emotionalul acestor persoane).

Mi se pare ca aceasta nevoie de apartenenta in aceste cazuri a fost dusa la extrem si deja nu mai distingem adevaratele relatii (atat profesionale cat si personale) de cele date de conjunctura. Cumva oamenii au ajuns sa vorbeasca de 2-3 ori cu cineva in online sau sa se vada (intr-un caz fericit) de 2-3 ori la fata si deja numesc acele persoane prieteni (am auzit-o deseori – prietenii mei din Yoolia’s Pack).

Acum nu vorbesc de un story pe Instagram cu 2-3 catei si un text de tipul celui de mai sus. Ci vorbesc de oameni mari (de peste 25-30 de ani), cu joburi si uneori chiar familii, care chiar considera ca au prieteni pentru ca apartin unui grup de genul asta!

Oameni buni, prieteni avem putini si rari, nu sunt pe toate drumurile si un prieten adevarat este acela care te si accepta asa cum esti, dar iti si pune anumite adevaruri in vedere atunci cand tu nu vrei sa le vezi. Mai mult, prieten este acela care nu da bir cu fugitii la prima adiere de vant si este cel care e acolo si la bine, dar mai ales la greu. Prietenul nu vine doar la cafeluta, ci si la spital. E cel care te vorbeste de bine pe fata si de si mai bine pe la spate, nu cel care iti zambeste frumos la selfie, dar iti arunca bombastic side eyes imediat ce ai intors spatele. Nu mai etichetati asa usor oamenii ca fiind prieteni, ca nu e chiar asa light aceasta eticheta.

Si nu se rezuma numai la comunitate, aceasta nevoie de apartenenta, ci si la grupul in sine. Oamenii simt nevoia sa faca parte din ceva, orice. Si asta mie nu mi se pare tocmai sanatos, pentru ca aceasta dorinta de a apartine sub orice forma, vine dintr-o rana destul de mare emotionala, care nu are nicio treaba nici cu ce facem noi ca business, nici cu nimic altceva, ci doar cu tine si faptul ca ai de lucrat la tine. Ai nevoie sa petreci timp cu tine, sa te accepti si iubesti tu pe tine, inainte de a cauta acceptare si iubire (si inclusiv apartenenta) de la altii.

Vin aici cu experienta mea personala si va voi zice ceva de altfel stiut, anume ca mereu am fost o fire introvertita. M-am simtit mai bine in compania mea, decat in a altora, pana in ziua de azi inclusiv. Si sunt stangace in a relationa cu oamenii. Insa niciodata nu am cautat sa apartin. Practic nu am simtit o lipsa sau o singuratate in compania mea. Nu am vrut niciodata cu orice pret sa fac parte dintr-un grup (fie el de copii populari, sau de vreo bisericuta din activitatea anterioara, sau orice altceva). Asta nu inseamna ca nu am facut parte din multe grupuri (online sau offline), gasti, comunitati etc. Si da, am fost si exclusa din unele dintre ele (inclusiv din grupul de Whatsapp al crescatoarei de la care l-am luat pe Fuki). Nu mi-a picat bine, desi eu gresisem (pe fondul unei comunicari deficitare intre mine si ea). Dar nici nu am purtat pica mai mult de 24 h cuiva, mai ales pe tema asta. Pentru ca am inteles de ce-ul din spate. Am inteles where I fucked up si ca femeia avea tot dreptul sa ma excluda din comunitatea ei de clienti. La urma urmei, era business-ul ei, grupul ei si nu aveam niciun drept de veto. What’s fair is fair!

Aici insa intervine si common sense (which is not that common) si lipsa sentimentului de indreptatire. Oamenii sunt in ziua de azi foarte privilegiati, lucru ce le da un entitlement aparte. Eu nu am fost niciodata privilegiata (si chiar si acum, cand stiu la nivel rational ca traiesc in comfort si am anumite privilegii majore fata de alti oameni), nu-mi permit sa simt ca mi se cuvin lucuri. Nici macar apartenenta undeva, unde nu am pus eu osul la treaba sau am cladit eu de la 0 ceva.

Oamenii au pierdut aceast bun simt elementar. Mai vedem inclusiv oameni pe grup care vor sa apartina doar pentru a apartine. Mi se pare incredibil. Eu personal daca apartin unui grup cu anumite reguli, ma straduiesc din rasputeri, to the best of my abilities, sa aduc un aport si sa respect regulile ce imi sunt aduse la cunostinta, pentru a-mi merita acel drept de a apartine (se intampla in acest moment cu un grup creat de o persoana draga, pentru comunitatea ei de stapani de Akita). Daca peste 3 luni ea va considera ca nu imi am rostul in acel grup, pentru ca nu contribui, atunci voi accepta cu scuzele de rigoare (din partea mea), excluderea din el. Nu pentru ca nu as vrea sa apartin, ci pentru ca inteleg ca nu sunt un membru valoros al acelei comunitati. Si asta se numeste asumare.

Asadar sa concluzionam. Apartenenta este o nevoie valida si umana, pe care majoritatea o avem. Insa cand te duce pe niste carari in care te raneste o excludere neutra, vrei sa apartii cu orice pret (indiferent ca iti aduce plus valoare acel grup sau nu) sau te duci in extreme de indepartare de la scopul initial al apartinerii de un grup/comunitate, atunci poate ar fi bine sa iti faci un check-up emotional, psihologic si why not, chiar mental, just to see where ‘s your head at, vorba cantecului!

Read that again & always ask yourself: „why do I want this so badly”?

It’s a shame…

/ Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu
Picture copyright goes to Life Magazine

E o vorba la romani: „Cu rusinea mori de foame”. Tot romanii sunt cei cu cele mai mari si multe rusini, vinovatii si overall sentimente negative. Rusinea si vinovatia insa sunt cele mai grele poveri pentru majoritatea.

Scopul acestui articol este sa „bury a friend” – anume rusinea si fricile in speta!

Intalnesc deseori asta in domeniul meu de activitate, din motive care mai de care mai valide sau invalide (aka ciudate, fara sens).

O lista de „rusini” intalnite:

  • Imi pare rau pentru deranj, casa nu e aranjata, nu am apucat sa sterg praful, sunt jucariile copilului insirate etc
  • Mi-e rusine sa ies din casa cu cainele caci e spaima cartierului, latra, trage in lesa, nu il pot stapani
  • Mi-e rusine sa le zic oamenilor sa nu puna mana pe pui/caine sau sa le zic sa nu isi lase cainele sa vina catre noi
  • Mi-e rusine sa cer ajutor (fie la noi, fie altcuiva)
  • Mi-e rusine de ce zic oamenii pe strada cand ne vad
  • Mi-e rusine sa sun la Politie cand ceva nu e in ordine si ar trebui raportat (aici se imbina cu „ma simt vinovat ca parasc pe cineva”)
  • Mi-e rusine sa renunt cand nu mai pot (la fel, merge mana in mana cu „ma simt vinovat/a ca renunt”)
  • Mi-e rusine sa nu deranjez cu intrebari, sa imi clarific anumite lucruri
  • Mi-e rusine sa spun ce simt, atunci cand simt

Si lista ar putea continua lejer insa ma voi opri momentan aici. Lista de frici nici nu o voi deschide, ca sunt infinite acestea…

Haideti insa sa le dezbatem putin pe cele enumerate mai sus.

  1. Rusinea de ce ar putea spune cineva cand intra la tine in casa

Inteleg, evident, ca spatiul intim al oricaruia dintre noi, anume casa noastra, e ceva sacru si acolo ne permitem sa fim noi, fara a ne scuza.

Insa atunci de ce o fac atat de multi atunci cand le trecem pragul?

Un lucru ce e bine sa se inteleaga din start, si este valabil pentru toti profesionistii ce au serviciul de asa natura incat ajung in casele voastre, este ca nu suntem acolo sa va judecam pe voi sau stilul vostru de viata!

Nu venim sa analizam casa, ci modul in care va raportati la caine si el la voi. De asemenea, nu suntem acolo sa judecam aranjarea mobilei, cat praf e pe raft sau ca e TV-ul pe Insula Iubirii sau nu. Suntem acolo sa va sprijinim sa faceti lucrurile mai bine in ce priveste relatia cu cainele si atat!

Desigur, sunt cazuri si cazuri, si le-am vazut pe toate, from slums to riches, nu e nimic nou sub soare pentru noi si nu multe ne mai impresioneaza. Daca faci asta de ceva timp (minim 5 ani) ajungi sa le cam vezi pe toate. Acum, nu zic ca nu observam anumite lucruri, ca vine prin natura activitatii. Eu ca profesionist am nevoie sa fiu atent la tot ce misca in casa respectiva, de la ce carti ai pe raft (daca ai) pana la unde doarme cainele si cate ore. Dar asta nu inseamna ca judec! Atentie!

Haideti sa facem diferenta intre observare si judecare/blamare. Aici se cam rupe filmul la majoritatea oamenilor.

Dau din casa: la noi e foarte probabil ca daca vine cineva in vizita va da de par de caini/pisici cam pe peste tot, fie ca e pe canapea, haine, pe jos, poate si in paharul tau cu apa. It is what it is si e cam imposibil sa nu fie asa cand sunt intre 2-8 suflete pe mp at any given time of the day or night!

Asta inseamna ca nu facem curat? Nu. Cel putin eu sunt a bit of a neat freak si inclin mereu sa fac ordine/curatenie, caci nu pot functiona bine daca nu e casa cat de cat ok. Mihai la randul lui e putin obsessed de praf (care cel putin la noi, in Popesti, cat si la noi in curte, unde avem nisip, e imposibil de evitat). Credeti ca nu stergem praful? Well, poate nu atat de des (nu pentru ca nu am vrea, ci mai degraba pentru ca daca am sta sa stergem si praful zilnic, probabil nu am mai face ce facem, ci am desfasura o activitate noua de servicii de curatenie, caci nu am mai avea timp de altceva). 🙂

Pe jos la noi e mereu fie nisip din blanurile sau de pe labutele cateilor, fie par (care daca nu se aspira sau matura la 2 zile, zici ca nu am facut cu saptamanile curat), fie bale de la bolurile de apa sau apa propriu zisa sau nisip de pe labutele pisicilor (de la litiera). Cu titlu de exemplu, astazi am facut luna curatenie in toata casa. Sunt doar 3 caini si 2 pisici on the premises right now. Cat credeti ca o sa tina? Va zic eu: maxim 24 h (asta e cazul fericit). Ca sa nu mai zic de urme de labute, stropi de noroi (in zilele ploioase) fie pe perdele, fie pe pereti, fie pe jos sau pe noi, most likely. :))

O sa ziceti de ce nu curatam cateii pe labute cand vin de afara. Honestly, din 2 motive: unul este ca preferam sa fie si ei caini pana la capat si al doilea pentru ca ar dura o vesnicie la atatia caini si nici nu ar face mare diferenta (ar reduce cu max 50% urmele).

Deci la noi, cu exceptia cazului in care am angaja o persoana care sa ne faca efectiv curatenie zilnic in casa, nu sunt mari sanse sa gasesti foarte curat, decat daca vii imediat dupa ce am terminat curatenia, which rarely is the case for such a coincidence!

Nu ne este rusine cu asta. Again, it is what it is, asta ne este stilul de viata si facem cat de bine si mult putem cu resursele de timp pe care le avem. Does that make us dirty people? Should we be ashamed of ourselves & our house?

Nu din punctul meu de vedere! Ne asumam acest stil de viata si cine ne trece pragul nu are decat sa accepte acest lucru sau nu si atunci sa nu ne mai viziteze. Dar atata timp cat noi stim ca facem atat de bine cat putem sa fie ok, nu cred ca e cazul sa ne rusinam cu nimic. De asta veti mai si vedea cate un story sau postare pe social media cu nisip pe parchetul nostru sau urme de bale. Cred ca asta doar arata realitatea din teren, sa zic asa.

Daca tu consideri ca ai facut tot ce ai putut mai bine dar casa este nu tocmai bec, atunci ia un pahar de vin sau un ceai si odineste-te 5 min pe canapea. E ok. Nimeni nu te judeca si nici tu nu ar trebui sa o faci!

Stii acele momente cand efectv nu mai poti si zici fuck it, azi nu am rabdare de asta? Just do what you feel like doing at that moment. Si lumea nu va arde pentru ca nu ai dat tu cu mopul azi. 😉

2. Mi-e rusine sa ies din casa cu cainele, e spaima cartierului etc (se leaga si cu „Mi-e rusine ce zice lumea de el/noi cand il/ne vede”)

Aici din nou esti in mintea ta mult si prejudeci atat oamenii cat si cainele. Iesi din mintea ta si stai putin si analizeaza rational, mai ales daca ai inceput deja sa lucrezi cu cainele tau la reabilitare/educare. De ce iti pasa de ce ar spune oamenii respectivi? Te-ai gandit ca poate chiar empatizeaza cu tine ca au si ei acasa un specimen similar? Poate se uita la tine cu apreciere ca iti tii cainele in lesa si faci ce poti sa nu ajunga la cainele lor sau chiar la ei. Poate doar te-au observat sau au fost surprinsi cand ai aparut dupa colt. Poate, poate, poate… Sunt atatea posibilitati neutre sau chiar pozitive, incat nu are sens sa te duci direct strict la cele negative!

Genul asta de rusine o gasesc a fi cea mai nociva, caci tine atat omul cat si cainele intr-un cerc vicios: nu iesi afara ca rade lumea de tine, cainele sta inchis intre pereti (chiar si daca e la curte), se incarca cu energie si frustrare caci nu ii sunt indeplinite nevoile de baza, apoi reactioneaza si mai urat/intens data viitoare cand iesi. Si tot asa…

E dreptul tau sa iesi pe strada, atata timp cat esti in control si ai instrumentele potrivite pe caine, sa lucrezi cu acesta. Fie ca este vorba de a sta la un colt de bloc sa se acomodeze cu lesa, sau ca vorbim despre a astepta sa se calmeze langa un gard unde latra un alt caine. And don’t let anyone tell you otherwise!

Se intampla si asta, sa iasa cineva dintr-o curte, sa va alunge de acolo ca sunteti pe spatiul lui. Ei bine, nu e chiar asa. Atata timp cat nu sprijini gardul, esti pe un trotuar sau strada publica si cainele tau nu face bahaos starnind celalalt caine, ai tot dreptul sa stai linistit si sa astepti sa se calmeze. E de responsabilitatea celui care detine cainele de dupa gard sa isi controleze animalul, nu e vina ta ca respectivul se agita doar pentru ca tu ai trecut cu al tau blanos pe acolo.

Din nou, nu va fie rusine sa va vedeti de treaba voastra in liniste si pace.

De asemenea, daca aveti un caine reactiv, nu va fie rusine sa iesiti cu el afara, la plimbare (preferabil structurata si cu instrumentele potrivite, dupa cum am mai spus – inclusiv botnita unde este cazul). Va reactiona probabil si voi veti adresa reactia, deci voi va faceti datoria de cetateni responsabili. Cui nu-i convine sa-si vada de drum.

De obicei oamenii care au ceva de comentat in astfel de situatii sunt fie cei carora le este frica de caini (si ii inteleg si nu ii blamez nici pe ei, desigur, dar nu e problema voastra asta), fie cei carora nu le plac cainii (si aici din nou, why do you even care?) sau cei care au la randul lor caini ce nu sunt in control sau sunt off leash dar „friendly” si atunci nu inteleg de ce al vostru nu este. Oricare din aceste cazuri ar fi, nu are de ce sa va pese de opinia lor.

Vedeti-va de cainele vostru, de munca voastra cu el si de long term goal pe care il aveti cu el: anume sa devina un caine echilibrat, la care sa va uitati in primul rand voi cu apreciere!

3. Mi-e rusine sa zic NU (fie interactiunilor umane, fie celor canine)

Aici cred ca avem de-a face cu persoanele ce sunt people pleasers, caci nu imi imaginez un introvertit neaos ca ar avea o problema cu asta.

Cainele tau e exact asta: AL TAU! Nu este un bun comun, la care are acces oricine isi doreste asta. Trateaza-l, din punctul asta de vedere, exact cum ai trata un bebelus. Daca acolo nu ai lasa pe oricine sa il atinga, atunci nu ai de ce sa lasi cainele tau sa fie folosit ca un tampon emotional for everyone in need.

E una sa iti socializezi cainele sanatos, sa il scoti in lume sa vada tot felul de oameni, sa interactioneze sub o forma sau alta, sa vada ca oamenii nu sunt scary, insa e cu totul alta sa ii lasi spatiul intim invadat de oricine oricum. Tu decizi care intercatiuni sunt propice pentru el, cat de des, cat de intens, cat de ok e el cu a fi atins etc. Ce a functionat foarte bine la mine, cu Fuki de exemplu, a fost regula 80-20! 80% din timp refuzam, 20% din timp acceptam (in functie de cat de ok e omul sau copilul).

Tot tu decizi si cu ce caini interactioneaza blanosul tau si in ce circumstante! Din nou, la fel ca si la copil, daca pe acela nu il lasi sa se joace chiar cu oricine si oricand (constient fiind ca poate sa se aleaga cu deprinderi nu tocmai ok dupa viziunea si valorile tale), atunci nici cainele nu ar trebui sa interactioneze cu orice caine, in orice fel, la orice ora din zi sau noapte.

Facand asta nu te vei asigura ca ai un caine foarte sociabil, ci dimpotriva, s-ar putea chiar sa ai opusul si anume un caine reactiv fata de alti caini, caci nu te-a vazut niciodata cerandu-i spatiu in fata acestora. Deci refuzati cu incredere si folositi fara rusine fraza magica: E IN DRESAJ, NU ARE VOIE SA INTERACTIONEZE (valabila atat la oameni cat si la caini)! Works every single time!

4. Mi-e rusine sa cer ajutor, sa intreb, sa nu deranjez

Asta ma termina de fiecare data si e asa annoying ca imi vine sa ma dau cu capul de pereti efectiv cand o aud. Din simplul fapt ca sta omul cu intrebarea aia si/sau in greseala aia cu saptamanile, daca nu chiar cu lunile si persevereaza in ea, doar pentru ca nu vrea sa deranjeze.

Efectiv nu are logica pentru mine asta! Adica tu m-ai chemat, sa rezolvi o problema, m-ai platit (chiar si daca am facut doar o evaluare) si apoi stai cu rusinea in brate, sa nu cumva sa deranjezi sau sa te gandesti ca trebuie sa platesti ca sa iti raspund.

Acum don’t get me wrong, sunt unele intrebari la care nu se poate da un raspuns simplu pe Whatsapp sau gasi o solutie de la distanta. Insa sunt destul de rare. Most questions people have are basic & we can easily bring light into darkness in one chat. Mor cate putin in interior cand pana si oameni cu care ne stim demult, avem o relatie long standing, care au adus cainele in gazda, ori au venit la evenimente, ori au abonamente in lucru, stau cu intrebarile nepuse sau le pun pe te miri unde, pentru ca nu vor sa deranjeze… 😦

By all means, bother us with your questions! Promit ca nu o sa incheiem prietenia! :)) That’s what you payed us for! Da, avem un program evident si da, sunt momente in care suntem in vacanta si acestea sunt anuntate mereu. Acum depinde desigur si de la caz la caz, dar niciodata nu am fost deranjati de un om real interesat sa invete si sa faca ce e mai bun pentru cainele sau, iar pentru asta vine catre noi cu intrebari. Never happened!

Sigur, daca ai 25 de intrebari si noi cu toata bunavointa raspundem la 2, 3, 5 iar tu nu ai avut parte decat de o evaluare, e clar ca undeva acolo ai nevoie de hands on work. Si intelegem atunci cand bugetul nu permite asta si raspundem cu drag oricat de mult putem, dar uneori chiar nu se poate doar de la distanta. Asta nu inseamna ca suntem deranjati daca nu ai un abonament in lucru si pui o intrebare. Dimpotriva, asta ne arata ca ai toata bunavointa de a lucra spre reabilitarea sau educarea cainelui tau. Ne creste inima in noi cand vedem asta!

Am mai spus-o si o mai spun: programul nostru se incheie la 21:30 in teren si pana la 22:30 poate mai raspundem la mesajele voastre, insa daca tu ai o problema stringenta la ora 4 dimineata, tu imi poti scrie, fara nicio problema, insa iti voi raspunde cand ma voi trezi, caci telefonul meu va fi pe mod silentios. Asadar cum ai da-o, nu prea ai cum sa ma deranjezi... 😉

5. Mi-e rusine sa sun la Politie cand vad ceva in neregula (aka ma simt vinovat sa parasc pe cineva)

Asta cred eu ca este motivul principal pentru care nu se misca anumite lucruri asa cum ar trebui in tara asta. Anume oamenii au fost atat de traumatizati de toata treaba cu comunismul unde toata lumea dadea in gat pe toata lumea, incat acum sunt scarbiti sa raporteze lucruri ce ar trebui raportate, si nu o fac pur si simplu.

Inteleg ca procedurile la noi si hartogaraia te omoara, insa in acelasi timp, daca eu nu zic/fac nimic, tu nu zici/faci nimic, ala nu zice/nu face nimic, lucrurile nu se vor schimba niciodata.

Asadar haideti sa trecem peste sentimente de vina si rusine si sa ne facem datoria civica cu raspundere si responsabilitate. Esti in parc si te ataca bichon-ul cuiva, iar politia locala taie frunza la caini, mergi pana acolo si trage-i putin de maneca. Esti pe strada si vezi un caine maltratat de niste pustani, suna rapid la 112 si asigura-te ca ajunge Politia Animalelor acolo inainte ca ei sa plece. Ai auzit vecinul ca vrea sa-si monteze metisul ca e frumos si vrea pui? Informeaza-l ca pica sub incidenta legii si ca va fi raportat daca o va face. Si daca in 3 luni vezi ca are pui, pune mana pe telefon si fa-ti datoria de a-l raporta.

Si da, nu suntem in comunism sa-ti parasti vecinii. Dar fara legi aplicate si cu mentalitatea „Lasa ca cine stie ca fac eu monta” nu se va schimba nimic, vor continua sa fie abandonuri peste abandonuri si adaposturi arhipline.

Va spun de acum ca atat eu, cat si echipa, daca auzim sau vedem pe undeva ca al vostru caine, care nu are pedigree si drept de monta (sau chiar si cu ele, daca celalalt caine nu le are) a fost imperecheat si a reiesit o monta ilegala, o vom raporta!

Fara doar sau poate, no excuses si cu nimic personal. Just doing our jobs & being responsible! Si fara rusine, fie ca ne stim de ieri sau de 6 ani. It is a matter of fact & non-negotiable!

6. Mi-e rusine sa renunt cand nu mai pot (aka ma simt vinovat, simt ca am esuat)

Rusinea asta o inteleg cel mai bine, pe ici pe colo am trecut si eu prin ea si uneori recunosc ca inca trec, insa e pentru tine ca om, la fel de nociva ca cea de a spune nu.

Se refera la cazul in care ai facut cat de mult si bine ai putut tu pentru cainele tau, in situatia data. Ai lucrat cat si cum ai putut, uneori cu mai multi specialisti, alteori nu. Ai dedicat cat timp si resurse aveai si totusi nu simti ca poti convietui cu o calitate a vietii decenta, impreuna cu cainele ales. Da, puteai face mai bine si sa alegi mai ok sau sa nu fi luat o decizie emotionala candva. Granted! Insa trecutul nu poate fi schimbat si realitatea prezenta arata ca nu este un match real intre tine si cainele tau. Sunt si astfel de situatii. Te-ai scimbat, ai crescut in relatia cu el, dar el e la un nivel (energetic, genetic si al pozitiei naturale in haita) si tu la un cu totul altul. Iar asta rareori se poate schimba, fara o schimbare radicala a stilului tau de viata.

Uneori se poate face acea schimbare. Alteori chiar nu. Si singura cale ramasa este sa check out or live in misery, both you and the dog.

Personal cred cu tarie ca exista un caine pentru fiecare om, asa cum exista si un partener de viata pentru fiecare om. Acela potrivit manusa pentru el. Si nu e o rusine sa admiti ca nu te potrivesti cu cainele tau. Nepotrivire de caracter.

It takes quite a bit of courage to do that. Desigur, sunt si oameni care se lupta cu morile de vant si traiesc asa cum se poate cu astfel de mismatches, dar la fel ca si in relatiile interumane de aceeasi natura, nu este nimeni truly happy. E doar un compromis ce se face de ambele parti si traim intr-un concubinaj comod, intr-o situatie de comfort incomfortabila. E precum proverbialul cui pe care cainele sta si se vaita, dar nu se misca pentru ca nu il doare chiar atat de tare.

Ei bine, pe unii chiar ii doare si chiar nu pot sa gestioneze eficient anumiti caini. Si atunci renunta. Iar eu personal sustin oricand o astfel de alegere (atentie insa, DOAR dupa ce s-au facut toate eforturile sa se lucreze atat la om cat si la caine si nu mai este nimic de facut), atata timp cat se gaseste un camin mai potrivit pentru cainele respectiv, unde sa infloreasca si sa fie fericit!

La fel si omul, in timp, dupa vindecare, poate sa aleaga fie un animal care are nevoie de el, dar care nu este atat de solicitant si complex in psihologie (ex. pisica), sau sa aleaga sa fie mult mai aware si sa faca o alegere asumata, cantarita foarte bine, studiata si poate chiar sustinuta de un specialist, si sa ia un caine mai potrivit pentru ei.

Nu este insa nimic de blamat in astfel de cazuri. Si nu este o rusine sa accepti infrangerea. Poate duce la multe lucruri bune, de ambele parti.

Nu vorbim insa aici de acele cazuri in care oamenii au luat de Craciun un pui pentru copil si peste 6 luni se trezesc ca de fapt nu au timp de el, nu mai e pui si copilul nu mai e interesat si atunci renuntam la caine. Asta e cu totul altceva, nu sunt si nu voi fi niciodata de acord cu genul asta de abordari ipocrite si efectiv tratarea unui suflet ca pe un obiect la care renunti cand te-ai plictisit de el.

Am patit si eu cu Jinx o situatie similara, sub o forma sau alta, si am povestit despre ea pe larg. De asemenea, de-a lungul carierei in acest domeniu, am patit de maxim 3 ori (that I know of) sa nu reusesc sa ajut un duo om -caine si sa fie necesara o relocare, din cauza nepotrivirii de caracter (unul din acele cazuri este cel actual, postat pe pagina noastra de Facebook).

Chiar si asa, nu o sa bravez si sa zic ca nu le resimt ca pe niste esecuri sub o forma sau alta, ca profesionist. Din simplul fapt ca mereu e acel „dar daca…” ce e un defect profesional. Stiu ca s-a facut tot ce se putea cu situatia data. La fel cum stiu ca omul a facut atat cat a putut. There is no easy way out.

Pe de alta parte, trec relativ usor peste asta cand imi amintesc ca atat Cesar, cat si alti profesionisti au dat de aceste cazuri care nu s-au putut rezolva alaturi de stapanii actuali ai cainilor si s-au cautat alte familii pentru ei. Daca la case mai mari se intampla, atunci nici eu nu sunt Mafalda, sa reusesc sa le rezolv pe toate. E imposibil sa ai procentaj maxim intr-un domeniu unde ai de-a face cu atat de multe variabile.

7. Mi-e rusine sa spun ce simt atunci cand simt

This is the mother of all evil! Emotii reprimate si care rabufnesc de nicaieri cand ti-e lumea mai draga.

In asentiment cu ultimul articol de pe acest blog, intram putin in profunzimea lucrurilor si de ce-ul din spatele celor intamplate. Anume rusinea de a spune ce simti atunci cand simti.

Multe dintre persoanele despre care am discutat in acel articol dar si altele pe langa ele, ar fi fost inca alaturi de noi daca la prima chestie care li s-ar fi parut aiurea la noi sau in comunicarea cu noi, ar fi venit catre noi in privat si ne-ar fi spus simplu si deschis: „bai pe mine m-a deranjat asta, asta si cu asta si modul in care ai pus problema acolo”. Sau sa intrebe: „Mai, mie mi se pare ca acolo nu era necesar x, y sau z. Tu ce zici? Cum vezi lucrurile? De ce ai abordat asa problema?”

Adica… De ce sa nu faci asta, dar sa stai si sa acumulezi sentimentul de nedreptate sau de incorectitudine si apoi sa il reversi asupra noastra din nimic? De ce sa nu comunici, ca de la om la om, macar in privat daca nu fata in fata, mai ales cand ai avut atatea ocazii de-a lungul timpului?

Sincer, imi plac mai mult oamenii care din prima se simt ofensati de ceva (whatever that is) si ies din grupul nostru de clienti de exemplu si nu mai continuam colaborarea. Acolo e clar si simplu: nepotrivire de caracter! 🙂 Ne dam buna ziua pe strada daca ne vedem si recunoastem si ne vedem de vietile noastre.

Insa atunci cand alegi sa stai cu lunile sau chiar anii, mai ales cand te simti abuzat sau oprimat, dar nu zici nimic… Pai sa-mi fie cu iertare, dar iti meriti soarta de victima (poate chiar o imbratisezi sub o forma sau alta).

O stiti pe aia cu copilul care nu plange nu primeste? Sub o forma sau alta se aplica si aici, in comunicarea dintre noi. Daca tie ti-e rusine sa-mi zici in fata ce te deranjeaza, eu nu am cum sa stiu ca te deranjeaza, caci mie probabil mi se pare normal si natural ce fac. E atunci de datoria ta sa vii catre mine si sa-mi spui cum simti si de ce, sa te inteleg cumva. Daca chiar vrei sa o duci mai departe, pui si una doua intrebari, sa vezi de unde vin si eu, ca poate are sens si un motiv comportamentul meu, chiar daca tie iti scapa.

Si uite cum din conflict avem pace si intelegere. Dar asta doar daca trecem peste rusine si bariere de comunicare, frici si alte din astea. Hmmm…parca parca ar merge asta si la nivel macro si politic. Ce-o zice Kissinger de asta?

Anyway, this is just my view on things. Take it with a grain of salt, I don’t own the absolute truth nor does anyone. But hopefully you have a little less shame in your sistem now & a little more attitude!

O sa va las tot cu un citat despre politica, daca tot am incheiat asa apoteotic si in ton cu vremurile: 

If one of the parties is shameless, the other one cannot afford to be spineless!

Read that again. 😉

Truth is rarely pure and never simple

/ Yoolia's Pack 2025 / 6 comentarii

Am decis ca astazi sa vin in fata voastra cu adevarul. Come clean so to say, so that I may set myself, and therefore maybe others, free!

Va fi un articol raw, pe ici pe colo poate abraziv sau neplacut. Scopul lui nu este spalarea rufelor in public, ci spalarea si curatarea numelui meu si implicit al Yoolia’s Pack! Asta neexcluzand evident aducerea la suprafata a unor adevaruri care inclusiv mie imi este greu pe undeva sa le spun. Pentru ca in primul rand, asa cum cineva mai intelept decat mine zicea, atunci cand indrepti un deget catre cineva , trei degete sunt indreptate catre tine. Deci imi este greu sa scriu acest articol pentru ca acele degete le indrept in primul rand eu spre mine, inainte de a le indrepta catre oricine altcineva.

But nonetheless, I must put and end to all the drama and lies spread about me, us & our business!

So here I go again on my own, dupa cum zicea melodia…

De aproape 1 an incoace se tot vehiculeaza in mediul online diverse povesti, care mai de care mai inflorite, despre mine/noi si Yoolia’s Pack. Au venit cu o oarescare doza de adevar (as zice in proportie de 30%), insa de la tantar la armasar este cale lunga si deja ceva ce a pornit ca o nemultumire a unor oameni, s-a transformat in bullying si efectiv dorinta de a ne face rau, atat personal cat si business-ului nostru, construit numai noi stim cu cata sudoare si truda!

Asadar pentru ca aceste persoane nu ezita sa povesteasca in lung si-n lat despre parte din experienta lor, asa cum au perceput-o ele, voi povesti si eu din perspectiva mea/noastra, cum au stat si stau lucrurile.

Subliniez ca este experienta noastra personala si NU invalidez prin ea experienta altora. In acelasi timp insa, asa cum a one sided love/relationship/story is not the whole, la fel si aici, sunt doua parti ale ecuatiei, nu una singura. Si am de gand sa le povestesc de-a fir a par, exact asa cum s-au intamplat, cronologic si factual.

Pentru ca unul dintre lucrurile reprosate de acesti oameni in online este ca nu am respectat anumite limite ale GDPR (cu toate ca exact acei oameni care imputa acest aspect au semnat contractul nostru de GDPR ironically), voi face tot posibilul sa nu divulg identitatea lor, desi ei nu au aratat aceeasi curtoazie.

POVESTEA 1:

A inceput in Iunie 2021, cu niste proaspeti stapani de Corgi, care ne-au contactat sa ii ajutam cu blanosul, caci erau putin overwhelmed. S-a nimerit ca eram si vecini de cartier si aveam o comunicare faina intre noi, we clicked pretty fast.

Am creat grup pt catel si acolo am vorbit cate-n luna si-n stele, atat despre cazul lor si educarea celui mic, cat si despre diverse, glumite, funny stuff etc. Chiar ne-am inteles bine cu acest cuplu si pe masura ce timpul trecea, ne apropiam din ce in ce mai tare, we saw eye to eye on many aspects si catelul ne era drag tare, atat mie cat si lui Mihai.

De-a lungul relatiei si discutiilor, printre altele, le-am recomandat si sa-l castreze pe blanos, caci niciunul nu stateau prea bine nici cu timpul nici cu rabdarea si dupa niste luni in care se tot codeau daca sa mearga cu el in show si sa ii ia dreptul de monta (fiind un caine cu pedigree), cainele incepand sa dea semne ca i se urca testosteronul la cap, iar ei deja erau iritati de tot felul de comportamente ale acestuia.

Nu am fi recomandat acest lucru neaparat, DACA erau implicati (cum de altfel mai avem clienti) in tot ce tine de procesul indeplinirii cainelui, pe toate planurile (fizic si fiziologic, mental, emotional, instinctual etc). Astfel incat, dupa cum am explicat deja intr-un alt articol, sa isi ia respectivul drept de monta si macar o data pe an sa se asigure ca blanosul are o monta cu o catea cu cel putin aceleasi acreditari (eventual chiar in cadrul canisei de la care acesta a fost luat), astfel incat sa nu existe nici riscuri pe parte fizica pentru mascul long term (cancer de prostata spre exemplu) dar nici pe parte psihologica (frustrare acumulata din cauza neindeplinirii unei nevoi instinctuale).

Ei deja se confruntau cu anumite comportamente ale cainelui care le dadeau batai de cap, in ciuda a tot ce lucrau cu el otherwise, asadar ramanea acest aspect de luat in considerare. Am ajuns impreuna la concluzia ca este cea mai potrivita solutie pentru ei (ba chiar ne-au felicitat cand am facut un live pe acest subiect) in contextul lor de la momentul respectiv (lipsa timpului necesar pentru participare la expozitii si cautarea unei monte potrivite si conforme cu specificatiile legii). Asadar oamenii au facut pasul si au castrat catelul.

Dupa acest moment, catelul a avut o prima cazare la noi, toate bune si frumoase, mult du-te vino in conversatii, punctat ce am observat noi la el si mentionat ce mai este de lucrat si unde trebuie pus accentul. Ce mi-a placut mie mereu la partea masculina a familiei, era ca a fost de la capul locului pus pe treaba cu cainele. Nu a facut rabat la ce i-am spus sa imbunatateasca atat in relatia cu cainele cat si in training si a fost implicat de-a lungul timpului. Partea feminina, intrucatva, dar nu in aceeasi masura ca el.

Toate bune si frumoase, am tot tinut legatura si comunicat de-a lungul timpului. E drept, uitandu-ma acum peste conversatiile de pe Whatsapp, ca modul nostru de a pune anumite lucruri in vedere, de atunci (2021) era destul de din topor. Acum uitandu-ma inapoi, vad cat de mult am evoluat de atunci, chiar daca si acum gurile rele inca ne acuza de un stil abraziv de comunicare, dar dupa cum ar vedea oricine ar citi aceste conversatii, ar intelege ca se poate si mai rau. Nu o spun ca pe o scuza, in niciun caz, just as a matter of fact. De asemenea, oamenii nu ne-au comunicat niciodata (ei doi ma refer) ca ar fi deranjati in vreun fel de stilul nostru de comunicare. Ci pur si simplu they went along with it, noi dadeam una, ei (sau el in speta) o dadea in gluma si tot asa. Things worked out like that, without anyone complaining.

Acum, sa v-0 spun pe aia dreapta si sa citez pe cineva de pe Facebook, eram si noi atunci finuti ca smirghelul! :)))

Sa ne intelegem insa: nu am vorbit niciodata licentios, nu am injurat pe nimeni, nu am denigrat (cel putin nu in acceptiunea noastra, acum depinde ce inseamna asta pentru fiecare in parte) pe nimeni, nu am avut absolut niciodata cu ei si cu nimeni altcineva vreo intentie de a face rau sau a-i face sa se simta prost. Dimpotriva, am vrut mereu ca ceea ce am comunicat, indiferent daca acea comunicare a fost mai rasarita sau nu, sa aduca plus valoare acelui om si relatiei lui cu cainele sau. Niciodata personal nu am putut si nu voi putea sa fac rau voit si fara motiv cuiva, fie prin vorba sau port. That’s beyond my views and values in life!

Si asa am ajuns la inceput de 2022, cand am gandit conceptul de grupuri regionale de pack walks, despre care am vorbit intr-o postare anterioara. Nevoia acestora a aparut in urma mai multor solicitari din partea clientilor si plangeri, ca nu au caini echilibrati cu care sa socializeze cainii lor. Inclusiv cuplul despre care vorbim a spus-o de mai multe ori.

Asadar am anuntat conceptul pe grupul de clienti, am desemnat cate un om care era mai implicat pe fiecare zona, iar acestora li s-a oferit ocazia sa fie admins pe grupurile lor zonale si sa le creeze. Which they did, pe diverse zone, care erau mai populate la momentul respectiv cu clientii nostri (am pus o intrebare pe grup, iar fiecare a mentionat zona din care face parte).

Mister despre care vorbim a creat grupul de Popesti si a fost foarte implicat, mai ales la inceput, in acesta si in a invita oamenii din zona sa iasa in plimbari structurate in haita. All good and dandy, iar asta ne-a apropiat evident si mai tare de ei ca si clienti. Cel putin odata la 2-3 zile eram in comunicare cu ei sub o forma sau alta, ne atatam si glumeam pe diverse teme, inclusiv recunosc, mai radeam in privat de cate o persoana mai noua in grup ce inca nu stia ca blanosul nu se educa numai cu pupici. 🙂

Tot in acea perioada, a inceput sa iasa si Robert cu gasca din Popesti in plimbari si inclusiv intre ei si el s-a legat o amicitie faina.

Si uite asa ajungem sa ne apropiem ca oameni nu doar ca relatie trainer-client. Si am decis sa-i invitam la nunta noastra! Chiar ne simteam bine cu ei si parea ca si ei se simt cel putin la fel de bine cu noi, altfel nu vad de ce ar fi dat curs acelei invitatii… Am dansat, ne-am petrecut si ne-am bucurat de prezenta lor, cu toata inima.

Apoi, in timp, dat fiind ca ne-am tot lovit de tot felul de situatii, care mai de care mai diverse, ca asa se intampla in lucrul cu oamenii, regulile grupului de clienti au suferit modificari diverse, pe care am fost nevoiti sa le implementam cand si cand, sa atragem atentia asupra nerespectarii acestora si asa mai departe.

Soon enough si pe grupurile regionale a trebuit sa implementam anumite reguli. Apoi am ajuns la concluzia ca se cere un grup de caterinca, asa ca am infiintat un Funny Posts grup, dar si acolo a venit in timp nevoia sa atragem atentia in anumite momente legat de rolul si scopul lui (mai ales cand oamenii postau chestii educative acolo). Si tot asa. La evenimente la fel, se cereau niste reguli mai clare si in pack walks de orice natura, iar in pet sitting nu mai vorbesc!

Si uite asa din cei fun si funny, chiar si din topor cum eram atunci, am ajuns aia rai care nu lasa oamenii sa faca nimic… 😦

Ce nu se intelege/percepe decat atunci cand esti in papucii nostri, este ca lucrurile astea nu vin din nevoia de a controla, cat mai degraba din necesitatea de ordine atunci cand vorbim de grupuri mari de oameni, despre care oricine care a avut vreodata de-a face fie cu organizarea de evenimente ori cu forumuri/grupuri de Facebook/Whatsapp etc, poate spune cum fie degenereaza atunci cand nu sunt reguli sau regulamente clare si linii clar trasate de discutie/interactiune, fie se sting caci raman doar cativa oameni, care se „cearta” intre ei, toti ceilalti care erau real si punctual interesati de o informatie sau un eveniment, paraseau respectivele grupuri din dorinta de liniste si pace.

Blanosul lor a mai venit la noi intre timp, iar ei au fost tare multumiti de recomandarea de a-l castra, caci l-a calmat foarte mult si au putut duce si ei o viata linistita langa el in urma procedurii. Ne-au multumit legat de asta in cateva randuri bune!

La un moment dat, la ultima lui cazare la noi, in Noiembrie 2022, cu toate ca mai fusese inainte, am avut un miscomunication pe niste ore de predare a catelului. A fost mostly neatentia mea, avand atunci si o perioada aglomerata si cu cazari si cu sedinte, ramasese in mintea mea o ora de predare si ei ce este drept, comunicasera alta. Aici a fost my bad in proportie de 80%. Zic doar atat si nu 100% pentru ca stapanul tipic (si ei by then ne cunosteau suficient cat sa stie ca facem confirmari si reconfirmari pentru orice) dadea un semn in prima parte a zilei (dimineata in speta) sa reconfirmam ora de predare etc. Ei nu au zis nimic pana cu 20 min inainte de a aduce cainele. Iar noi eram deja la sedinte si nimeni acasa. Din nou, greseala la noi, la ambii, ca niciunul nu am dat nici noi niciun semn. Asa este cand te obisnuiesti cu binele (oameni care confirma si reconfirma). Din povestea asta am invatat sa scriem noi si sa ne asiguram la asigurare mereu, caci e responsabilitatea noastra la urma urmei, chiar daca e o nevoie a clientului.

Am abordat prost situatia atunci, in mod special pentru ca personal nu stiam sa fac fata atat de bine la neprevazut si la presiune ori situatii critice. Nici acum nu consider ca sunt formidabila la ce tine de aceste aspecte, but it is much improved considering how I was back then.

Avand asta in vedere, imi voi cere scuze oficial si public pentru ca nu am abordat prea sanatos toata situatia la acel moment! So if any one of you two see this, sorry for my behavior then!

Pana la urma s-a rezolvat, catelul a ajuns la noi si oamenii si-au vazut de deplasare. Au ramas insa cu un gust amar, aveam sa aflam mai tarziu. Lucru pe care din pacate au ales sa nu il comunice clar si raspicat la acel moment, desi ar fi ajutat in pastrarea unei relatii bune, chiar daca nu ar fi fost o conversatie foarte placuta, din perspectiva ambelor parti.

Am comunicat insa in continuare, Merry Christmas and what not, LMA de aniversari si chiar daca nu vorbeam atat de des ca inainte, din perspectiva noastra eram in continuare amici.

Am omis sa mentionez ca dupa nunta noastra, cu unii dintre invitati am reusit sa ne vedem la o bere, sa mai inchegam putin relatiile. O astfel de intrevedere a avut loc cu Robert si iubita lui de atunci de exemplu. Am tot vrut sa avem una si cu ei, insa nu ne-am sincronizat nicicum. Toate ca toate, a venit si momentul la care am reusit sa ne facem putin timp pentru o iesire la munte cu niste oameni dragi si am profitat de aceasta ocazie sa ii invitam si pe ei alaturi de noi.

Asta se intampla in Mai 2023, urmand ca in August sa facem iesirea propriu zisa. Oamenii au dat ghes, au zis ca vin, everyone was happy happy joy joy si ne bucuram ca in sfarsit avem ocazia sa petrecem ceva timp impreuna si cu alta ocazie decat cele ce tin de business (evenimente sau pack walks regionale).

Zis si facut, vine si August si noi eram deja la locatia unde trebuia sa ne vedem. Pe 18 August era intalnirea mai exact. Vine seara (check in se facea incepand cu ora 15:00) si la 20:00 primim mesaj de la om ca ei nu mai vin (in contextul in care inchiriasem toata locatia special sa fim doar noi acolo, cu cainii etc) ca a intervenit ceva si nu mai pot ajunge. Nicio explicatie extra, nimic. De ne uitam unul la altul si eu si Mihai, perplexi. E drept, omul ne-a intrebat cat costa cazarea in sine, si-a achitat cele 2 seri rezervate si nu ne-a lasat cu ochii in soare din punctul asta de vedere, insa din punct de vedere personal, a fost aiurea, to say the least.

Tot in acel moment, ea a parasit grupul cainelui ei (deci al nostru de comunicare cu ei doi), ceea ce din nou ni s-a parut peculiar, pentru ca nu avusesem niciun schimb de replici aiurea sau ceva, nu am avut efectiv nicio cearta sau comunicare acida in perioada respectiva. Nu am intrebat insa nimic (poate si aici a fost o greseala din partea noastra), crezand ca poate s-au despartit si i-am dat spatiu si timp lui sa vina catre noi cand simtea el nevoia.

El a ramas si ultima comunicare pe grupul cainelui lor a fost cand am luat-o noi pe Vanya, moment in care parea ca se bucura pentru noi.

La acel moment insa, tot in Octombrie 2023, am avut o situatie de cotitura in grupul de clienti si s-a cerut o curatenie generala si o purificare a vibe-ului grupului. Am scos din grup o masa de oameni, care fie nu respectau regulile grupului, erau mereu in opozitie, nu parea sa le placa sa faca parte din grup sau sa ne fie alaturi in diversele evenimente, sau pe la fata erau haha hihi, iar pe la spate ne muscau de posterior, in cadrul plimbarilor regionale. Drept urmare, am eliminat din grup pe toata lumea care fie nu respectase regulamentul (una dintre reguli fiind ca macar odata la 6 luni sa vii intr-un eveniment de grup, fie ca este unul oficial organizat de noi, sau unul regional si drept urmare GRATUIT), fie erau in opozitie cu valorile noastre organizationale si ceea ce voiam sa cladim.

Omul nostru nu era neaparat impotriva noastra as a whole, dar deja parea deranjat de prin vara de anumite lucruri pe care le doream respectate (cum ar fi sa nu se posteze chestii educative pe grupul de caterinca). Atunci cand i-am atras atentia asupra acestui aspect, s-a retras din respectivul grup, prin vara lui 2023. Iar la „curatenia generala” din toamna, l-am scos si din grupul de clienti, caci nu fusese la niciun eveniment, de orice natura, platit sau nu, din Ianuarie 2023.

Nimic nou sub soare din punct de vedere al faptului ca mereu am fost fair si integri si am tratat pe TOATA lumea la fel, indiferent ca au fost membri ai familiei, prieteni sau clienti, cand a venit vorba de ce tine de business (inclusiv grupul mentionat). Nu am facut si nu vom face niciodata nepotisme sau derogari doar pentru ca ne stim, sau am iesit odata la bere (sau de mai multe ori).

PERSONAL IS PERSONAL, BUSINESS IS BUSINESS!

We don’t mix the two. Putem fi prieteni si sa nu avem nicio treaba pe partea de business, putem fi doar business si sa nu ne apropiem neaparat ca prieteni si putem fi si si, insa fara tratatii speciale cand vine vorba de business (mai ales cand ceea ce facem influenteaza si un alt suflet viu, ca nu lucram cu masini).

Asadar in ce priveste grupul nostru de clienti, nu avem mama si nu avem tata, suntem la fel de cut throat si cu cel mai bun prieten si cu cel mai nou client! There is no in between.

Omul nostru, desi ne stia principiile si valorile, inclusiv in ceea ce priveste acest grup, a fost foarte ofensat in momentul in care l-am scos din grup. Si nu pe buna dreptate, din nefericire pentru el. Pentru ca mereu inainte sa eliminam oamenii din grup, odata la 6 luni, mentionam ca cine doreste sa fie reintrodus, nu are altceva de facut decat sa ne dea un semn in privat si sa isi ia angajamentul sa fie putin mai prezent pentru cainele lui (nu pentru noi)!

Deci nu ar fi avut decat sa vina catre noi, sa ne spuna ca isi doreste reintroducerea in grup, si l-am fi introdus fara nicio problema. Mai ales ca tot scopul curatarii grupului este sa fie un mic wake-up call pentru cine doarme in papuci in ce priveste fie educarea proprie legat de psihologie canina cat si in ce priveste socializarea corecta a propriului caine. Deci nu e o excludere totala din viata si sufletele noastre a celor eliminati. Nici pe departe. Nu e nici ceva facut cu rea intentie, ca sa dam un exemplu sau sa linsam pe cineva, asa cum se mai portretizeaza online. E pur si simplu un reminder that you might want to be more & do more for your dog!

That’s it! No hard feelings involved! Si o pot confirma asta persoane care au fost de-a lungul anilor eliminate si au solicitat reintroducerea, mai devreme sau mai tarziu, lucru pe care de altfel l-am si facut si ne-am bucurat de revenirea lor intotdeauna.

Deci nimic mai simplu. Comunicare. Si dorinta de a ne fi si tu alaturi. Atat.

Ei bine, nu. Din Octombrie si pana in Decembrie 2023, omul nostru nu am zis nici pas, iar nu mai devreme nici mai tarziu de 24 Decembrie la ora 1:00 noaptea, deci in toiul Ajunului Craciunului, s-a gandit sa ne faca drept cadou un minunat review pe Google de 1 stea, in care pe langa alte lucruri urate spuse despre noi si cum ca nu stie de ce a fost dat afara din grup (bullcrap of course, stia prea bine), a mai spus si ca regreta castrarea cainelui (in contextul in care am mentionat deja ca in multiple randuri ne-a multumit pentru asta) si ca toata lumea care e in grup ne sunt acoliti si spalati pe creier (iar deja aici ni s-a parut total necinstit fata de oameni ce i-au fost prieteni sau pur si simplu il admirau).

Am ramas socati, ca dupa atatia ani impreuna, in care credeam ca ne stie si ne cunoastem si chiar ne placem ca oameni, sa vina asa ceva din partea lui. In contextul in care, cu exceptia celor mentionate mai sus ca si greseli asumate din partea noastra, nu am avut niciodata niciun alt gand spre si despre ei decat de bine si de apropiere, lucru ce il pot confirma oamenii din comunitate, care stiu cata incredere aveam in el, mai ales in pack walks, unde ii dadeam diversi caini pe mana, cum il laudam mereu pentru relatia cu cainele sau si cum ne raportam la ei in general.

Intelegem ca omul s-a simtit tradat cand a avut loc eliminarea din grup, insa sa iti stea capul la a dauna unui business din care tu nu ai avut decat de castigat de-a lungul timpului, de la informatie, la servicii, la relatii si inclusiv prietenii (care din pacate l-au influentat negativ intr-un mare fel, caci unele au fost legate cu oameni de o anumita factura – ah, the irony 😉 ) tocmai in Ajunul Craciunului (nu ca in alt moment ar fi fost mai misto, dar parca prea stai cu ranchiuna, ca sa petreci timpul scriind un review kilometric in loc sa te bucuri de timpul cu familia si prietenii). Asta daca prietenii nu sunt aia nepotriviti si toxici. As we shall discuss further…

Ne pare rau ca tot timpul asta nu s-a incheiat cu o poveste de prietenie mentinuta de-a lungul anilor, ci cu ranchiuna revarsata fara rost. 😦

POVESTEA 2:

Aceasta este legata cumva de povestea 1, ca de altfel si de povestea 3, prin prisma faptului ca toti 3 cainii sunt Corgi si oamenii intre ei se stiau de pe grupul de Corgi Romania de pe Facebook, dar s-au cunoscut si apropiat prin faptul ca au participat impreuna la evenimentele noastre oficiale sau regionale (deci practic datorita noua si contextului oferit de noi au legat prieteniile astea).

Din pacate aceasta persoana despre care voi povesti in continuare, cu toate ca nu i-am facut niciun rau niciodata, este cea mai toxica pe care am cunoscut-o pana acum si cea mai vengeful.

Ne-am cunoscut in Octombrie 2022, cand ne-a contactat partenerul ei pentru pet sitting. Am mentionat, cum facem de obicei, ca inainte de orice cazare este necesar sa facem o evaluare a blanosului, ca sa vedem cu cine avem de-a face, atat din perspectiva eventualelor probleme de comportament cat si a relatiei stapan – caine. Zis si facut, Mihai a fost la evaluare, i-a placut cainele, toate bune si frumoase.

In Noiembrie 2022 am facut un test stay pentru caine. Cu toate ca avea peste 8 luni si era necastrat, am acceptat in ideea ca stapana isi dorea neaparat sa mearga cu el in expozitii si sa ii ia dreptul de monta, cat si sa faca monte legale cu acesta. Conform regulilor noastre de pet sitting, daca blanosul este din punct de vedere legal in regula (are pedigree si drept de monta, cat si merge la monte regulate), atunci il acceptam si necastrat/sterilizat. Asadar am zis sa give it a try, dat fiind ca omul isi propusese sa faca aceste lucruri.

Inca din prima zi de test cainele marcase in casa, lucru comunicat si lor, in urma mai multor discutii avute pe tema mentionata si in povestea 1 (anume ca degeaba cainele are pedigree si drept de monta, daca nu isi si indeplineste instinctul de imperechere periodic – ideal de 2 ori pe an, minim macar odata, si desigur cu o femela de aceeasi teapa, ca sa fie in legalitate).

E drept si aici din nou, voi fi fair si voi spune ca modul de comunicare poate nu a fost cel mai oportun (a nu se intelege prin asta ca i-am luat pe oameni la 13-14, ci pur si simplu a fost destul de direct/vehement ca nu da bine la CV-ul cainelui de sedere la noi, faptul ca din prima zi a marcat prin casa). In acelasi timp nu am facut altceva decat sa comunicam realmente ceea ce se intampla in timp real.

Bun… Au trecut si zilele de test, oamenii au parut sa ia ca atare ce le-am spus si inclusiv modul de comunicare, baiatul a trecut testul si au rezervat urmatoarea sedere care dura pret de 1 luna. Oamenii au intrebat din prima de discount si mai ca nu ne-au facut sa ne simtim prost ca nu il oferim.

Nu zic, era dreptul lor sa intrebe, granted, mai ales fiind o sedere mai lunga, insa in acelasi timp, noi avem o regula nescrisa ca discounts in ce priveste cazarile sa nu oferim decat dupa 3 sederi minim. Vrem in felul acesta sa ne asiguram (nu doar prin test de 3 zile) ca blanosul este ok in toate circumstantele (de multe ori in 3 zile nu apucam sa testam de exemplu cum este in masina, sau in parc, ori cand vin musafiri la noi etc), ca oamenii ne sunt fideli si nu suntem doar o varianta de moment, ca exista o periodicitate a cazarilor (nu vin doar odata pe an sau mai rar catre noi) si ca blanosul sta o bucata mai mare de timp (daca sederile sunt in general de 3-4 zile, nici nu apuca bine sa intre in ritmul haitei ca pleaca).

Mentionez ca in urma testului, stapana a revenit cu mesaj catre noi la cateva zile cum ca era „extrem de incantata de noul eye contact al lui F. (…) I am extatic!” (am citat direct cuvintele ei).

Revenind la prima cazare reala. Cu toate ca regula noastra este sa nu facem discount de la prima cazare, am facut totusi cadou o zi si jumatate de cazare pentru ca era o perioada lunga. Pe toata perioada sederii sale cu noi, F. nu ne-a facut probleme si comunicarea cu stapana a fost faina si light hearted, updates multe, funny stuff & jokes si overall o colaborare misto. Din partea noastra nimic de reprosat pana aici.

Nu l-am predat bine pe catel ca femeia ne spune ca pleaca din nou peste 2 saptamani. In acea perioada eram si noi in vacanta, la Brasov. Dar am facut un compromis si i-am spus ca daca e ok sa il luam cu noi, facem si asta, caci ne-a demonstrat in acea luna ca ne putem baza pe el in diverse circumstante.

Zis si facut, in ziua plecarii am mers si am luat cainele de la el de acasa, l-am dus cu noi la Brasov si am facut concediul impreuna, aducandu-l inapoi acasa la intoarcere. Deci zero stres pentru stapana, all inclusiv cu socializare, explorare etc. Nici nu ne-a intrebat daca am achitat extra la cazare pentru el sau ceva. Nici noi nu am zis, pentru ca ne-am asumat ca il luam daca asta ne-a fost vorba, indiferent de ce presupune asta pentru noi ca stres, financiar or otherwise. In schimb, femeia ne-a cadorisit o sticla de ceva traditional polonez, so I’ll give her props for class!

Ca o mentiune si un citat din mesajul ei de la predarea lui F. inainte de plecarea la Brasov „Porcu v-a vazut nici nu m-a mai bagat in seama. Era gen <Yayayay tabara cu Fuki, furk you mahm>!”

Ca sa intelegeti ce fel de relatie creasem cu cainele, una de care era foarte constienta si stapana.

Un alt mesaj, pe parcursul cazarii respective a fost „Uaaaa, ce tareeee!!!!! F. nu a fost pana acum pe poteci de munte!” in contextul in care cainele avea aproape anul. Deci ea singura a admis ca alaturi de noi cainele a explorat locuri pe care nu le mai vazuse.

In acea cazare, rosese la un moment dat din covorul de la cazare, caci fusese lasat (impreuna cu Fuki) singur in camera pret de 2-3 h, cu toate ca ii lasasem bete de ros. I-am comunicat acest aspect femeii, impreuna cu faptul ca atat in cusca (in prima sedere) cat si in afara ei, in ciuda faptului ca a fost obosit la fel de mult ca si Fuki si fara vreo legatura cu anxietatea de separare, de care nu suferea, are tendinta sa isi faca de lucru cu textilele (deci nu cu chestiile tari, de ros). Am concluzionat impreuna cu Mihai ca din nou, motivul ar putea fi modificarile hormonale, date fiind multiplele cazuri cu care am lucrat si unde s-a observat o diminuare considerabila a comportamentelor de genul asta (avand in vedere si aplicarea anumitor reguli generale si structura in viata cainelui) in urma castrarii.

Stapanul cainelui (el) la momentul respectiv fusese de acord cu noi ca ar fi de luat in considerare si ca vor face si pasul asta, nestiind insa cu exactitate cand.

Adus cainele acasa din cazare, urmand ca la finele lunii Ianuarie 2023 sa ne vedem in cadrul unui eveniment organizat de noi. Toate bune pana la acest punct, cand trebuia data o confirmare pentru eveniment.

Ca mentiune: in evenimentele noastre de grup, in special diferitele tipuri de Pack Walks, avem niste reguli de conduita bine trasate, astfel incat atat noua ca organizatori cat si participantilor sa ne fie viata mai usoara si sa nu avem situatii neplacute. Astfel incat, am decis ca in momentul anuntarii acestor evenimente, sa se faca o lista de participare, pe care se trece oricine doreste sa faca parte din eveniment (prin mesaj in privat la noi) asta insemnand ca persoana si-a declarat intentia de participare. Apoi, cu o saptamana inainte de eveniment, la o data anuntata in avans atunci cand se deschide lista de participare, se revine cu o confirmare clara (adica mai trebuie trimis un mesaj, tot in privat, de confirmare).

Am ajuns la aceasta procedura in urma multor evenimente unde fie cineva uita ca e evenimentul atunci, iar noi faceam goodie bags aiurea, sau cineva se trezea cu o seara inainte de eveniment ca vrea sa vina, cand deja toate erau pregatite si nu mai aveam cum sa facem rost de ceva si pentru intarziati etc. E practic o masura de siguranta si un much needed reminder intr-o lume in care lucrurile se misca rapid si toti suntem pe fuga. Mereu aceste lucruri sunt anuntate in avans si date ca reminder pe grupul de clienti, astfel incat sa nu trebuiasca sa isi aminteasca omul, caci amintim noi (pentru cine acorda desigur atentie grupului).

Ei bine, in ciuda tuturor reminderelor, femeia nu a confirmat si atat ei cat si celorlalti care nu au facut-o le-am dat tag in grup, ca asteptam inca o confirmare de la ei. Aici s-a cam rupt pentru prima data filmul, ea trimitand a doua zi mesaj ca nu considera ca e neserioasa ca nu a confirmat ca ea credea ca odata ce a zis ca vine, e confirmat.

Acum sa ne intelegem, noi nu acuzam pe nimeni ca e neserios, insa avem aceste reguli, comunicate si rascomunicate, punctate de fiecare data, inainte de fiecare eveniment (deci cel putin de 1-2 ori pe luna) si date reminders peste reminders pe grup pentru ca oamenii sa nu uite. And yet, people still can’t follow these simple guidelines. And still get offended when you adress them about it.

Aici a fost un prim semnal de alarma pentru noi ca omul este sensibil la orice e remotly unpleasent. Dar am zis nah, a avut si femeia o zi, happens to the best of us.

Asta se intampla in Ianuarie 2023. De atunci si pana in Iunie, almost no contact. Nu a mers in plimbari in haita in grupurile regionale, nu a fost la vreun alt eveniment oficial, nu a adus cainele in pet sitting, nu a pus nicio intrebare pe grupul lui F.

Nu ne-am alarmat prea tare, sunt multi clienti ce au perioade mai tacute si isi vad de treaba, comunicam punctual daca au vreo problema sau nevoie de vreun serviciu, ori daca au vreo intrebare. So all nice so far. Mai putin faptul ca urmarind contul lui F. am observat ca stapana lucreaza cu un alt dresor, pe care de altfel il cunoastem. Again, nu ne-am alarmat prea tare, stiind ca omul face handling de ring si ca ei voiau sa ii ia dreptul de monta cainelui. Ba chiar avusesem o discutie la un moment dat pe tema asta si le-am spus ca nu e neaparat specializarea noastra, indrumandu-i catre cineva care stiam ca are peste 20 de ani de experienta pe aceasta directie. Au ales sa nu lucreze cu acea persoana ci cu respectivul dresor. Am zis ca e normal, oamenii si-au ales pe cine au considerat ei.

Din nou un semnal de alarma, caci Mihai cand fusese la ei, la evaluare, a spus ca mai lucrasera cu un alt dresor inainte. Deci femeia umbla din floare in floare la profesionisti in domeniu, mai ceva ca o albina. Basically ne schimba ca pe ciorapi, probabil atunci cand nu ii convenea ceva ce i se comunica.

Si ajungem in August 2023, cand il vedem pe F. la un alt dresor, in pet sitting, persoana pe care o urmaream si care l-a cunoscut pe F. cand l-am invitat sa participe la evenimentul nostru de Craciun, caci pe vremea respectiva omul ne stima (or at least that’s what he portrayed) si ne-a solicitat daca se poate sa vina alaturi de noi. Se discutase la momentul respectiv si de o colaborare insa something was fishy about him and we found out later what – omul nu voia altceva decat sa se „inspire” (ca sa nu zic direct fure) de la noi, totul de la know-how, la clienti. Lucru pe care il face pana in ziua de astazi, cu toate ca discutasem niste lucruri, de care noi la randul nostru ne-am tinut, iar el nu. But that’s another story for another time!

Asadar am hotarat sa ii scriu stapanei legat de asta, avand in vedere ca ea isi lua informatii gratuite de la noi (prin intermediul grupului de clienti), dar in pet sitting il ducea pe caine altundeva (basically la concurenta) desi nu i-am spus niciodata ca nu il mai primim pe F. si la dresaj la fel cauta alte variante.

In linii mari, mesajul meu zicea ca e o tara libera si evident ca fiecare lucreaza cu cine vrea si cum vrea, le-am zis ca ne place de F. si noi nu am zis niciodata ca nu il primim, si ca am fi curiosi de perspectiva lor si de ce au facut alegerea asta. De asemenea, am mentionat in mesaj ca avand in vedere ca aleg sa lucreze cu alti profesionisti, vom lua decizia sa o eliminam din grup, caci oricum se vedea in privat cu gasca de Corgi si doar cu ei iesea, astfel ca se si imprietenisera, faceau gratare impreuna etc. Iar pentru asta nu era necesar sa aiba acces in grupul de clienti sau cele regionale (pe care de altfel nu le folosea).

Raspunsul a venit destul de evaziv, spunand ca ne-a intrebat daca noi ne ocupam de dresaj de concursuri (which she did in fact) si noi am zis nu (which again we did) si ca au lucrat o vreme cu dresorul mentinat de noi si apoi s-au dus la un club de dresaj sa lucreze mai intens pe o anumita directie. Iar cu omul mentionat mai sus au colaborat pentru cazare doar. Si fara nicio remuscare (la modul, mi-a prins bine grupul, mersi de info, mi-ar placea sa raman etc) a zis sec „sigur, pot iesi de pe grup fara probleme”. Deci din perspectiva ei, nu lua nicio valoare de acolo (si este de inteles, caci femeia nu era niciodata activa in invatare acolo).

Consider acum, looking back, ca a fost genul acela de client care odata ce nu a primit exact genul de informatie pe care il voia si cu care era de acord, nu mai gaseste nimic relevant indiferent ce ii oferi. De asemenea, orice nu este pe plac, in informatie sau comunicare, se exclude (intamplator fiind si lucrul de care ea ne acuza pe noi, which is as further from the truth as it can get).

Cand i-am spus ca am inteles decizia de a colabora cu prima persoana in ce priveste dresajul de ring sau de concurs, dar nu si pe a doua, legata de cealalta persoana, cand daca noi nu eram disponibili putea la fel de bine sa apeleze de exemplu la o pensiune canina sau un alt pet sitter, a explodat legat de faptul ca e o piata libera si ca poate merge unde vrea fara sa ne ceara noua voie (lucru factual de altfel si mentionat si de noi, insa noi nu intrebasem de ce nu ne-a cerut voie, ci doar voiam sa intelegem ce a dus-o in acea directie de a colabora cu concurenta noastra directa) si ca viziunea noastra legat de castrare e la poluri opuse, ca noi nu acceptam caini necastrati (desi cum necum il acceptasem pe F. si necastrat) si ca el nu va fi castrat prea curand. Apoi a inceput sa spuna ca pe grupul de clienti nu a cerut ea sa fie ci am adaugat-o noi obligat fortat (in contextul in care mereu in urma evaluarii intrebam oamenii daca vor sa faca parte din grup si daca nu, aia este, iar daca da, atunci le comunicam regulile acestuia si le solicitam o confirmare ca sunt ok cu ele si le-au inteles, altfel nu ii introducem, lucru de care femeia a avut parte si in buna constiinta a cerut sa fie acolo si a dat confirmarile necesare) si ca spera ca nu am pierdut multi bani cu diseminarea informatiilor gratuite catre ei.

Evident ca am ramas uimita de reactie, in contextul in care toate mesajele mele au fost literalment impaciuitoare si cu intrebari, nu afirmatii (deci nu presupuneri de foul play sau aratat cu degetul), astfel incat sa ne lamurim daca am gresit cu ceva in relatia cu ei sau nah, pur si simplu daca puteam face ceva mai bine sau e ceva ce nu le-a convenit, caci catre noi nu ajunsese nicio nemultumire de la ei.

Asta i-am si spus in ultimul mesaj de pe grupul lui F. dar pana sa se livreze, ea parasise propriul grup, cat si pe cel de clienti. Si daca dintre cei ce urmaresc contul lui F. vrea cineva sa se lamureasca daca spusele mele sunt adevarate sau am vorbit in vreun fel beligerant cu ea, poate oricand sa solicite screenshots cu aceasta comunicare, caci inca le pastrez in telefon. Pentru ca stiu ca s-au portretizat niste atrocitati despre cum sunt eu Dragon Lady si ii umilesc pe oameni cu cuvintele mele (apparently I have a lot of power I didn’t quite know about, over other people), poate se doreste pe aceasta cale si adevarul alb pe negru.

Ultimul mesaj de pe grupul lui F. i l-am trimis stapanei lui si in privat, strict pentru a ma asigura ca nu am fost inteleasa gresit, dar deja imi daduse block. Pentru literally nimic. Pentru faptul ca adresasem o intrebare, din punctul meu de vedere cat se poate de valida in relatia trainer-client. Nu i-am vorbit urat acestei persoane, nu i-am spus nimic de rau despre cainele ei si nu i-am reprosat nimic. Doar am intrebat ceva ce era absolut normal sa intreb.

Here comes the juicy part of the story!

Aceasta conversatie avea loc in August, dupa cum am spus. In Octombrie, right about when the group got clensed, vine review de 1 stea de la nimeni alta decat stapana lui F.!

O intreaga polologhie despre cat de naspa suntem noi ca oameni si ca nu acceptam feedback (pe care de altfel ea nu l-a dat niciodata), ca dominam discutiile (asta insemnand in traducere libera ca dam argumente rationale si faptice, astfel incat nu ai cum sa le combati, ca ar insemna sa minti) si ca tratam oamenii precum cainii.

Printre multe alte rautati de genul, absolut gratuite din partea ei, fara un fundament real (cel putin nu in ce priveste strict relatia noastra cu ea)!

De atunci incepand, femeia asta nu a facut altceva decat sa se foloseasca de platformele ei (cu following destul de mare) sa ne faca efectiv rau, gratuit, afacerii noastre si sa indeparteze oamenii de noi, foarte direct si deschis, postand atat pe stories cat si pe timeline, orice numai adevarul nu.

Timp de 1 an, aceasta persoana ne denigreaza cu orice ocazie pe care o are, ne face stalking atat noua cat si oricui cu care colaboram, trimitand inclusiv la partenerii nostri lucruri neadevarate si fara alt scop decat sa ne distruga bunul nume, creat cu truda si blood, sweat & tears, cum ar zice americanii.

Daca la prima poveste am avut pentru ce sa imi cer iertare real, pentru ca am gresit in acea relatie, la aceasta persoana efectiv nu consider ca am gresit cu ceva si cu toate astea, pare ca si-a facut un scop in viata din a ne face rau. Pentru ca nu sunt genul de persoana care sa vrea sa intoarca raul inapoi, nu voi da link nici catre contul ei privat, nici catre cel al catelului, desi as putea face usor asta si sa cer sprijinul vostru in a raporta aceste conturi, dat fiind hate speach-ul propagat si rautatea pura si bullying-ul venit din partea ei. Nu o voi face insa pentru ca ma consider mai sus de atat si nu o spun la modul arogant.

Pentru S. in cazul in care vei citi asta, sper sa te vindeci si sa gasesti un scop mai mare in viata decat a face rau altuia, care nu ti-a dorit decat binele. Sper sa ajungi sa fii impacata cu actiunile tale si sa nu uiti ca karma is usually a bitch, and whatever you send out there comes back a thousand fold!

POVESTEA 3:

Ajungem si la al treilea Corgi si stapanii lui.

Intamplator sau nu am intrat in contact cu ei la o zi distanta de momentul in care am intrat in contact cu stapanii lui F., tot in Octombrie 2022. Toate bune si frumoase, ne-am vazut la evaluare, au intrat in grup, au venit la evenimentul nostru de Craciun de atunci. Si s-a vazut de la inceput ca se purtau cu cainele precum cu bibeloul (daca avea cateva scari de coborat/urcat il luau in brate, nu cumva sa isi rupa coloana, la 5-6 luni), cu grija si atentie.

Nu pot spune ca m-am alarmat foarte tare, caci nu ar fi nici primii nici ultimii asa. Dar e de retinut, veti intelege mai incolo de ce. Am lucrat mai apoi pe niste sedinte pentru S. (cainele lor). Ca sa ne intelegem, intotdeauna intrebam oamenii, fie ca este vorba de evaluari sau abonamente daca doresc factura, atunci cand incepem colaborarea. Inainte intrebam doar verbal (ceea ce s-a intamplat si la ei), de aproximativ 1 an, ne-am tras invatamintele si intrebam in scris, sa ramana negru pe alb. Factura se emite oricum, indiferent, dar majoritatea oamenilor nu o doresc, caci este doar maculatura, axtrem de putini oameni deduc efectiv constul reabilitarii si educarii cainelui lor. Asta va fi relevant mai incolo.

Apoi au vrut sa-l aduca pe S. in gazda la noi. Asadar am programat o sedere de test. Pana la acea sedere au mai ajuns la un eveniment in Ianuarie 2023 si in general au fost destul de activi in evenimentele oficiale, organizate de noi, lucru ce ne-a incantat, in primul rand pentru ei, apoi pentru caine si nu in ultimul rand pentru relatia noastra cu ei, considerand din nou ca sunt oameni faini ce vor sa faca ce e mai bun pentru cainele lor. Nu am avut niciodata probleme de procedura cu ei, legate de confirmari si reconfirmari etc. Deci nimic de reprosat.

In Februarie 2023 a venit si S. in test. Evident ca am dat feedback cu tot ce am observat, ca la fiecare test, ca de aia facem test, nu sa le inflorim. La vremea respectiva S. avea 7,5 luni, deci era adolescent ce sa mai. „Omul” nostru marca intr-o fericire si cand zic marcat era la modul 7-8 pipi in 20 min (for the average person reading this, that’s not normal).

Le-am pus si lor in vedere varianta castrare, ei au dat-o frumos pe gluma si s-au fofilat de la aceasta decizie, caci si-au asumat ca vor face anumite lucruri cu cainele (which they eventually did). Tot in acea prima zi, cainele a avut reactii agresive catre noi la orice fel de corectie primita (orice depasea simplul NU). Am avut cu el 5 ritualuri de supunere in acea zi, cu unul dintre ele le-am trimis si video oamenilor, eu avand o voce tremuranda pentru ca deja imi pierdusem din calm (si da, asta a fost o greseala a mea la momentul respectiv) data fiind frecventa reactiilor si intensitatea lor, iar ei pareau sa o dea pe gluma si optimism cand le ziceam de una alta, si erau foarte flower power.

Nu aveam nicio placere in glas (cum s-a portretizat mai tarziu de catre ea) ci mai degraba un rasul plansul, ca nu ma faceam inteleasa in text de catre ei. A doua zi dupa ce le-am trimis video si text legat de situatie, ea a inceput sa intre in defensiva ca la ei nu a avut reactii (granted, probabil adevarat avand in vedere ca situatia nu a fost de aceeasi natura: distrageri diverse + consecinte reale pentru comportamente nu doar NU spus pe un ton mai ridicat si atat) si ca avand in vedere ca nu e good fit o sa vina tatal ei sa ia cainele.

Reiterez ca era abia a doua zi de test si dimineata (practic erau abia 24h), deci nu era relevant neaparat, dat fiind ca blanosul era in adaptare si nu mai avusese parte de structura la modul real pana atunci (aici ei ar contrazice si ar zice ca a avut, dar putini oameni stiu ce inseamna efectiv o structura reala pentru caine). Am incercat sa o linistesc atunci, sa ii explic ce anume am vrut sa zic si cum ar trebui facute anumite procese, inclusiv corectiile, astfel incat sa inteleaga si ei.

Pot admite, nu cu usurinta, ca da, am gresit in aceasta abordare ca profesionist, in relatia cu clientul. Nu fata de caine, asa cum s-a portretizat, mai ales ca avea efectiv nevoie de o anumita abordare. Dar fata de ei, puteam fi ceva mai diplomata in comunicare. Imi pare rau pentru asta, dar mai ales imi pare rau pentru ca mi-am pierdut, fie si pentru cateva minute, calmul cu cainele, caci asta nu ar trebui sa se intample niciodata in relatia om – caine (mai ales cand vorbim de behavior). Nu pot spune altceva in apararea mea decat ca sunt si eu om, si orice specialist, oricat ar fi el de bun, are si el momente in care greseste. Ideal este sa fie cat mai rare. Perfectiune nu exista insa. Din pacate.

Asadar imi voi cere scuze din nou public si oficial, atat lui S. pentru ca poate nu aveam cea mai buna energie in prezenta lui in acel moment specific (desi nu faceam eu acel ritual ci Mihai) cat si stapanilor caci puteam aborda mai echilibrat situatia.

Ce as vrea insa sa mentionez este ceea ce le-am comunicat si lor in mesajele ce au urmat, anume ca reactiile lui S. nu au fost unele de teama atunci cand era corectat, ci unele de dominare/entitlement, deci nici urma de „pui incoltit si abuzat” cum a portretizat ea ulterior intr-un review ce a fost dat jos de Google for hate speach (cause it actually was and a total and blatant lie about us & our methods).

Eventually S. got into the pack rhythm and he passed the test! We were happy for him as he was a good boy overall.

Asadar oamenii au rezervat o urmatoare sedere in Aprilie 2023 (asta in contextul in care ei ulterior ne-au acuzat de abuz in video pe care l-am trimis cu ritualul de supunere din prima zi de test, deci practic au inteles de ce-ul din spate si au vazut ca S. s-a simtit bine la noi, dar cand nu le-a convenit ceva, brusc a devenit abuz ce facusem).

Zis si facut, venit baiatul din nou in gazda, din nou in prima zi marcat in casa, caci aveam si femele (chiar daca sterilizate) in pet sitting. Le-am dat variantele pe care noi le vedem pentru ei, dat fiind ca S. avea deja 9-10 luni, fie castrarea sau urgentarea procesului cu drept de monta si montele in sine (cu toate ca suntem perfect aware ca montele in general se fac dupa varsta de 2 ani a cainelui; asta in contextul in care hormonal el e ready to mate incepand cu 8 luni, deci acumuleaza atat testosteron cat si frustrare pana la 2 ani, asta daca are noroc sa aiba monta atunci si nu la 3-4 ani). Am mentionat de asemenea si ca il putem lua in lipsa acestor lucruri doar daca nu avem femele in gazda, deci nu am inchis usa total, cel putin nu din perspectiva noastra, dar probabil la ei a ajuns altceva.

Dupa ce am lucrat 2 sedinte cu ei inainte de aceasta sedere, au mai solicitat un follow up session, deci din perspectiva noastra, din toata interactiunea asta cu ei so far, oamenii aveau incredere in noi si nu le-a displacut colaborarea noastra. Or so we thought.

Ce stiu este ca la ultima sedinta lucrata cu ei, anume aceasta mai sus mentionata, din Mai 2023, oamenii au fost foarte incantati ca am desensibilizat catelul la uscatorul de par si bormasina si am lucrat niste handling afara. Robert mi-a fost shadow si martor caci a fost si el la sedinta si poate confirma. Eu cu aceasta impresie am ramas, mai ales in contextul in care oamenii se prezentau in continuare in cadrul evenimentelor de grup, deci le placea sa fie alaturi de noi.

Intre timp ne-am intersectat cu oamenii la o expozitie canina, unde am stat putin de vorba, i-am laudat ca fac pasii necesari pentru luarea dreptului de monta si am fost mandri de ei ca s-au descurcat singuri, fara sa mearga la dresaj de ring iar oamenii au luat titlu de campion pentru cainele lor, deci efectiv am avut toata stima, lucru comunicat si lor atat pe viu, cat si in evenimente si in privat, in alte discutii cu alti stapani.

Mereu am avut numai de bine de spus despre ei si despre S. Au venit oamenii in continuare la toate Pack Walks Generale, inclusiv dupa „marea migratie” din Octombrie 2023. Am simtit pe undeva ca au fost afectati de faptul ca omul nostru din primul story a fost eliminat din grup, dat fiind ca se imprietenisera si cu el si cu stapana lui F., dar nu au zis nimic, au ramas in continuare in grup si au fost activi in evenimente.

In Decembrie 2023 am trimis pe grup un Google Form pentru feedback, cum facem de altfel anual, sa vedem ce am putea imbunatati in relatia cu clientii nostri, in evenimente si overall in business-ul nostru. A raspuns si ea. La una dintre intrebari, voiam sa clarific raspunsul ei, caci era vorba despre implemetarea activitatilor specifice rasei, intr-un anumit tip de eveniment, iar in cazul lui Corgi, din nefericire, este ceva mai greu sa faci asta, in lipsa de bovine (pentru cine nu intelege la ce ma refer, dati un search pe Google cu istoricul rasei). De asemenea, la altele, femeia a scris ca este necesar un mod de comunicare cu respect si profesionalism si feedback-ul sa nu implice in mod automat si repercusiuni. Asa ca am vrut sa lamuresc si acest aspect. Anume ca sunt total de acord cu prima parte (comunicarea cu respect si profesionalism) si faptul ca nu feedback-ul in sine a fost motivul incheierii colaborarii noastre cu anumite persoane (aici ea referindu-se la omul din prima poveste si nu numai si la exodul din Octombrie) ci faptul ca nu am mai vazut rostul unor colaborari, in contextul in care persoanele respective fie erau total inactive (fie ca au dat sau nu feedback) sau ne vorbeau de rau pe la spate si nu erau in concordanta cu valorile noastre ca oameni dar si ca business (acestea fiindu-ne comunicate de mai multe ori si de catre mai multe persoane, deci nu inventate de noi sau ca ni s-a parut noua, ci faptic).

Ca raspuns din partea ei la ce tine de activitati specifice rasei, ne-a indrumat catre o persoana din Covasna care face niste chestii faine cu Corgi si pentru asta ii multumesc, caci chiar e o informatie de ajutor!

Tot in chestionarul respectiv, am mai avut o rubrica de Let it Flow, de bine sau mai putin bine, unde ea din nou a mentionat ca faptul ca chestionarul era obligatoriu (facut asa apropo pentru a incuraja oamenii sa il completeze, altfel il completau tot aceiasi 20 -30 care sunt activi in tot ce priveste grupul si nu aveam un feedback real statistic) aduce aminte de instanta din Octombrie, unde s-a cerut feedback asumat si optional si ca atunci noi am eliminat din comunitate persoanele ce nu aveau parerile si opiniile noastre. Furthermore, unele dintre persoanele respective (una singura de fapt, despre care nu vom vorbi astazi caci isi da oricum prea multa importanta, nu i-o voi oferi si eu extra) erau active in comunitate si membri vechi si lucrul asta a cauzat o scadere a numarului si calitatii plimbarilor regionale.

I-am explicat si ei cum va povestesc voua acum ca era de fapt o singura persoana, care a admis singura cu propriile cuvinte ca ea nu ne recomanda si ca nu vede nimic bun in colaborarea cu noi, astfel incat nu am vazut scopul pastrarii unei astfel de persoane toxice in comunitatea noastra, doar de dragul faptului ca era activa. A fi activ a prost, fara a fi in controlul emotiilor tale si al cainelui si fara a ne onora ca specialisti, atat pe noi cat si brandul nostru, nu ne ajuta cu absolut nimic! Ba dimpotriva. Si ceea ce nu s-a observat la momentul eliminarii oamenilor acestora din grup in Octombrie 2023, a fost ca actually au ramas in grup si persoane cu opinie divergenta fata de a noastra. Dar nu e ca si cand toata lumea are inregistrate in telefoane numerele tuturor din grup si nici nu a stat nimeni, in afara de noi, sa faca o analiza clara a activitatii acelor oameni, comunicarii lor cu noi si cu ceilalti membri ai grupului, prezenta in grup si la evenimente cat si feedback-ul dat si modul in care acesta a fost comunicat (apropo de a fi respectuos).

Deci nu, in cazul in care va intrebati, nu toata lumea care nu a fost de acord cu noi a fost data afara din grup, that’s not who we are & that’s not how we do things! That’s just how these people perceived it and portrayed us to be like.

In urma acestor explicatii, oferite si ei, just because I wanted to clear the air, si sa nu existe nelamuriri in nicio privinta, mai ales ca ii apreciam ca si clienti si oameni, in ciuda faptului ca stiam ca sunt in legatura si cu ceilalti doi stapani si mai mult ca sigur le livrau insight in ce priveste ce facem noi pe grup si in evenimente, ea nu a comentat nimic. Nici tu „da, inteleg”, nici „eu nu sunt de acord”… Nimic. Malc.

Mi s-a parut putin ciudat, but that’s me, always having faith in humanity.

Dupa aceasta interactiune, la inceput de an, au mai venit catre noi ici colo cu cate o intrebare, la care am raspuns mereu cu drag si ne-am oferit sa ii ajutam si fizic, daca au nevoie sa facem un follow up session.

Ultima noastra interactiune pe grupul lor a fost de la ultimul eveniment de grup, in Iunie 2024, cand au confirmat prezenta, iar la fata locului, cand m-am apropiat de ei, pareau ok, dar cumva distanti si reci. Am zis insa ca nu e nimic de care sa ma ingrijorez, caci or avea si oamenii o zi. Aparent nu a fost chiar asa, caci in urma cu nici o saptamana, cand am hotarat in urma unei cantariri atente a situatiei si a multor sfaturi ale clientilor, legate de implementarea unei taxe de membership, pentru grupul de clienti, avand in vedere volumul si valoarea informatiilor cat si accesul in comunitate, femeia s-a activat totally out of the blue (asta in contextul in care in chestionarul din Decembrie mentionasem aceasta taxa si majoritatea oamenilor au votat ca nu au nicio problema cu asta).

Ca sa ne intelegem, membership-ul costa 1 E (respectiv 5 lei) pe luna, deci nu o suma! E mai mult o forma de responsabilizare si sa vedem daca chiar e apreciata informatia livrata si comunitatea sau nu se dau 2 bani metaforici pe ea.

Ei bine, femeia mea a inceput sa intrebe de bon pentru cei 5 lei si sa il avertizeze pe Robert sa aiba grija sa nu isi asume riscuri pentru noi, in contextul in care noi l-am delegat sa adune el banii ca sa nu facem 100 de facturi pentru 5 lei, ci sa facem una singura pentru un singur transfer.

I-am explicat si femeii asta, cat si celorlati din grup, in mod public, desi era clar ca problema si deranjul ei nu erau cei 5 lei, ci ceva mai profund.

Ce anume, nici pana in ziua de azi nu am inteles. Ce e si mai ciudat, este ca a scris un review mult mai hate filled decat cel al persoanei din a doua poveste, chiar a doua zi dupa ce a postat pe grup si dupa ce a si iesit din el, cat si din grupul lui S. Review in care ne acuza de cate-n luna si stele, de la abuzul suferit de S. la noi (referindu-se si dand inclusiv link la video pus pe Youtube cu ritualul de supunere trimis de noi in prima zi de test a lui) si ca facem evaziune fiscala si ca suntem asa si pe dincolo etc.

Asta in contextul in care S. dupa sederile la noi si dupa sedintele cu noi, de fiecare data cand ne vedea in evenimente, efectiv ei nu il puteau stapanii, atat de entuziasmat era la noi, de la un moment dat l-am luat eu de pe mana lor si l-am plimbat cu mine o vreme, pentru ca ma cauta printre oameni si pe ei nu ii mai auzea. Asa de abuzat a fost la noi!

Si asa abuzat a fost ca l-au mai adus inca odata, sa fie treaba treaba iar la evenimente veneau pentru ca probabil le placea abuzul nostru verbal si dominarea, ca altfel nu imi explic. Cat despre sedintele cu noi, acolo e misterul cel mai mare! De ce Dumnezeu ne-or fi chemat, nu stiu… Cum de altfel nu stiu nici de ce nu au solicitat factura (chiar si cand i-am intrebat de ea) daca tot era atat de importanta pentru ei?!

Acum astea fiind spuse si va zic cu mana pe inima, ca mai mult de atat nu este de spus, in sensul ca nu am ascuns niciun detaliu si nicio conversatie, spuneti voi daca raul mai mare suntem noi sau oameni de genul, care desi considera prin experienta lor (care granted, din perspectiva lor poate fi una neplacuta) si actiunile pe care le intreprind in continuare impotriva noastra, ca ajuta alti oameni sa se fereasca de noi (us being some sort of Boogey Man of the canine world apparently), de fapt le fac acestora un deserviciu si aici voi da un singur exemplu.

Avem acum un caz cu care lucram, oameni care ne urmaresc de ceva timp, dar au fost reticenti sa ne contacteze caci au vazut pe diverse platforme comunicari negative despre noi. In lipsa de alternative insa si pentru ca situatia era din ce in ce mai grava in ce priveste comportamentul cainelui, au ales totusi sa ne contacteze. Lucrasera inainte cu 2 alti dresori. Nu au vazut vreo imbunatatire majora. Oamenii fiind dispusi sa lucreze si sa aplice.

I-au spus atat lui Mihai la evaluare cat si mie la prima sedinta ca sunt tare bucurosi ca nu au ascultat de gurile rele. Ca sunt uimiti de cat de gentil am lucrat cu cainele si de ce imbunatatiri vad deja. Cazul este unul reactiv la oameni si caini, destul de delicat si singurul abonament de 10 sedinte in lucru la momentul actual, caci de asa natura este situatia (ca sa intelegeti gravitatea). We have a long road ahead, but we’ll surely rehabilitate this beautiful dog!

Insa ganditi-va ca daca acesti oameni se lasau influentati de cele ce se spun despre noi de catre persoane ca cele de mai sus, carora da, pe alocuri le-om fi gresit, dar nu intr-atat incat sa imi denigrezi bunul nume si business-ul, nu ar fi ajuns la noi si probabil acel caine ar fi ajuns in cel mai bun caz la adapost inapoi si in cel mai rau caz la eutanasiere.

Doar pentru ca cineva care s-a simtit intr-un fel, cu sau fara motiv, si-a facut o misiune sa dezinformeze (nu sa informeze, atentie)!

Drumul spre Iad e pavat cu bune intentii…

Remember that and if you believe us to be authentic, by all means give us a good review and help people get their dogs rehabilitated!

Never Walk Alone

/ Yoolia's Pack 2025 / Un comentariu
Bootcamp 2024 pack

Printre toate temele de discutie avute pe lista mea interminabila, am decis sa o abordez pe ultima, anume Dog Psychology Bootcamp.

E prea la cald dupa terminarea evenimentului, ca sa nu astern cateva cuvinte pe „hartie”!

Impactul pentru mine anul asta, a fost mai mare, a cazut like a rock si a facut un click mare cat casa ca sunt in locul, momentul si cu oamenii potriviti. Mai mult decat atat, anumite visuri chiar devin realitate daca crezi suficient de mult in ele, dar si daca faci pasii necesari in directia lor.

But first things first, haideti sa povestim despre istoria Bootcamp si cum a ajuns acest eveniment sa se transforme efectiv sub ochii mei in ceva viu, constantly changing and evolving!

Editia de anul acesta a fost practic a 6-a, asta insemnand o experienta acumulata de 6 ani in care am organizat consecvent acest tip de eveniment. Cred ca este singurul care nu a disparut din programa fiecarui an (restul fie au fost inlocuite de altele, dupa cerere, sau modificate/eliminate complet).

Lucrurile nu au fost insa roz de la inceputuri…

Primul Bootcamp a venit asa…Ca o nebunie a mea, gandindu-ma cum as putea face o iesire in natura mai ampla, cu caini si oamenii lor, intr-un loc fain si sa imbin asta cu un Workshop. Zis si facut! Am anuntat evenimentul, s-au strans o mana de oameni, dintre care o parte inca sunt cu mine/noi, care au avut incredere intr-o pustoaica (cel putin in ce priveste experienta in domeniul asta, ca varsta era de 30 ani atunci, so not quite a kid), sa ii aduca de la Bucuresti la Bran.

Imi amintesc si acum cum am ajuns la pensiune dimineata devreme, alaturi de partenera mea Tina, de la Tina’s Pet Paradise, caci nu aveam masina proprie. Alaturi de noi erau si bunica mea, mama si sora. Le-am chemat pentru ca era ziua mamei care tocmai trecuse prin al doilea divort si mie imi anulase cineva in ultimul moment o rezervare, drept urmare aveam o camera libera si am zis sa-i fac o surpriza si ziua de nastere mai frrumoasa, neavand multe experiente de genul la viata ei de pana atunci.

A fost cumva a family & customers meeting, iar eu aveam toate emotiile caci trebuia pentru prima data sa ma ocup singura si pe cont propriu de tot ce inseamna organizare, de la activitati, la pensiune, mese cat si de caini. Looking back I was a little bit crazy to figure it out on my own like that! But it worked out somehow.

Nu mai am acum timpul sau rabdarea sa caut poze de la acel moment, insa a doua parte a acestui articol cred ca va compensa aceasta lipsa si va va da un taste legat de ce inseamna acum Bootcamp.

In orice caz, spuneam ca am ajuns dimineata devreme la pensiune, caci eu trebuia sa imi notez tot Workshopul de Dog Psychology pe flipchart, de mana! A iesit chiar frumos, inca mai am acele foi rulate spre amintire.

Am avut incredere insa in mine si in capacitatile mele si am avut un eveniment atat de fain, indiferent cat de rudimentar ar fi fost, incat oamenii si-au dorit sa participe la un urmatorul!

In ciuda faptului ca atunci abilitatile mele de comunicare erau below sea level, in ciuda faptului ca nu aveam experienta in a organiza astfel de evenimente, in ciuda faptului ca era sa ne pierdem pe traseu in prima zi, sau a faptului ca nu stiam cum sa dozez efortul si sa iau in calcul capacitatile fiecarui participant, in ciuda faptului ca a trebuit fiecare sa-si aduca propria mancare, caci pensiunea noastra, oricat de faina si cu un vibe rustic de munte era (multumesc pe calea asta Casa Tolstoi si lui George proprietarul ei, pentru ca ne-a primit), nu avea decat micul dejun inclus, restul meselor trebuiau gatite/pregatite de noi… In ciuda tuturor oprelistilor, Bootcamp a fost apreciat si dorit in continuare.

Cred ca ce a contribuit atunci au fost pura pasiune pentru caini, entuziasmul pentru o noua aventura si increderea in viziunea a ceea ce am vrut sa fie Bootcamp, anume un eveniment care sa aduca mai mult decat ar putea un Workshop sau sedintele individuale, sa aduca oamenii mai aproape de instinctual, sa le dea ocazia cainilor sa fie in natura si parte din aceasta. De asemenea, mi-am dorit inca de la inceperea acestui proiect, sa fie exact cum ii spune numele, anume o iesire din zona de comfort, o spargere a tiparelor de comoditate de acasa, putina disciplina si militarie, dar suficient cat sa pastreze si factorul fun! Mi-am dorit de asemenea sa arat oamenilor care ne primesc, de la pensiuni, ca si clientii cu caini pot fi civilizati, pot avea o conduita in interactiuni si pot pastra camerele si locatia curate si neafectate de trecerea noastra pe acolo.

Am vrut sa devenim, haita noastra, un exemplu de ASA DA! Am vrut sa arat ca se poate. Se poate sa ramana camera fara par pe paturi si fara stricaciuni in urma trecerii multor caini pe acolo. Se poate ca o curte sa ramana curata in urma noastra si sa fie stranse deseurile, atat biologice cat si altele. Se poate sa se uite oamenii din jur, vecini sau alte pensiuni, cu admiratie catre noi, ca nu deranjam sub nicio forma (nici macar cu poluare fonica).

Si am reusit sa pastram acest standard de atunci si pana acum, in fiecare an, fara exceptie! Ajungand ca unele pensiuni (cum este si Casa Tolstoi), sa ne primeasca aproape exclusiv pe noi ca si grup de oameni cu caini, afland de la ei ca in alte tabere canine ce au mai avut loc de-a lungul timpului pe la ei, s-a lasat un gust amar si s-a trecut la decizia de a nu mai primi decat ocazional si individual stapani de blanosi.

Cu exceptia noastra! Ceea ce pe mine ma incarca de mandrie (in sensul bun, not ego related) pentru ca am tinut mereu la standardele acestea de igiena si structura. Oamenii nostri, majoritatea, au cusca dupa ei, sau au cainii educati astfel incat sa nu urce in paturile curate, sa nu devasteze camerele sau sa faca stricaciuni prin curte, chiar daca se bucura la fel de mult de spatiul oferit ca oricare altii.

Si da, se poate si cu structura si cu fun! Una nu o exclude pe cealalta. Dimpotriva, stapanul are mai multa liniste si libertate, iar cainele invata ca poate fi relaxat si calm si in alte locuri, nu doar acasa. Win – win!

Si asa, fuse si se duse primul Bootcamp in 2019!

In 2020, a venit a doua editie, cu o idee mai multi oameni si o alta locatie, tot in Bran. Tot atunci a venit pentru prima data in eveniment si Mihai, insa din postura de participant. Tot eu centram, tot eu dadeam cu capul.

S-a facut un prim powerpoint cu o prima prezentare pt Workshop pe proiector. Oamenii nu au fost la fel de inchegati ca in primul, o parte dintre ei fiind acolo pentru prima data, o parte nu (fusesera in 2019). Fiind si anul cu pandemia, ne-am vazut de cateva ori (putine) in pack walks, care la vremea respectiva erau doar de catre mine organizate, si cam atat. People were weird about social distance si in ce priveste purtarea mastii, nu se cunoasteau intre ei si grupul a inceput sa iasa din carapace abia prin a 2-a zi seara, in conditiile in care in a 3-a zi ne luam ramas bun.

Din nou, nu am avut masina proprie asa ca research pentru traseu sau zona nu am putut face, am mers cumva pe unde stiam deja din anul anterior ca se poate. La fel, a trebuit sa facem gratar, which might sound fun but it actually wasn’t so much so, caci dupa o zi obositoare de traseu, respectiv workshop, numai de gatit/gratarit nu iti mai ardea. Dar am avut noroc ca exista partea masculina acolo pentru a se ocupa de hrana bestiilor (si aici ma refer la noi, femeile :)))) ).

Oana Boutique a fost pensiunea ce ne-a acceptat atunci, locatia frumoasa, cu o curte mare si faina pentru ce aveam nevoie, insa cu proprietara am avut o comunicare destul de deficitara, asa ca am decis sa nu revin.

A fost un amalgam si atunci, dat fiind ca mereu am fost cumva singura & I only knew how to look out for number 1, am fost destul de selfish in acel Bootcamp si pe traseu mergeam eu cu capul inainte si lasam oamenii in urma, nu stiam sa look after my pack, I was kind of a lonely wolf (or she-wolf, as the song goes). Nu stiam sa dau timp de respiro oamenilor, ingramadind intr-o zi si antrenament dimineata (da da, functional gen sau cross fit, imagine that!) si traseu la pranz.

Noroc ca Workshopul era mereu in prima zi (in loc de Welcome gen), doar ca nici asta nu era tocmai bine gandita, dat fiind ca oamenii veneau gata obositi de pe drum si eu ii bagam in lectie 🙂 I was young and inexperienced. Tot asa cu familie, catel, purcel pe langa, imbinand utilul cu placutul. Acela a fost ultimul Bootcamp unde am avut loc si am putut invita un partener (Tina).

And yet, people liked it & they came another year after that!

Asta sau activitatea dinaintea acesteia m-a invatat sa vand al naibii de bine. :))

De data asta, in 2021, deja Mihai intrase putin in paine alaturi de mine, devenisem deja Yoolia’s Pack (nu mai eram Yoolia – Dog Behaviourist). Si vazand dorinta si placerea lui inspre dezvoltarea personala, am introdus un element nou in Bootcamp, acum organizat cu 2 creiere, nu doar unul: Workshop de dezvoltare personala!

Ai zice, ce Dumnezeu are dezvoltarea personala cu psihologia canina?! Dar ai sa razi, draga cititorule, chiar are! Pentru ca focusul lui in acel workshop nu a fost ca la clasicul seminar de dezvoltare personala, pe cum sa devii bogat si fericit, ci pe cum sa fii calm si asertiv in relatia cu cainele!

Si de atunci s-au schimbat putin lucrurile. In bine. Pe langa activitatile ceva mai bine organizate, ne-am orientat putin mai mult spre om, cu compasiune si iubire. Atunci eu venisem si cu experienta primului TSAC prin care am trecut cu Fuki si am zis ca ar fi interesant sa invatam oamenii in cadrul Bootcamp si ce inseamna un good citizen test, asa ca am introdus, asa cum am stiut noi, si acest element.

Atunci, tot la Casa Tolstoi, s-a inchegat ceva mai bine grupul, oamenii au fost mai apropiati, s-au legat prietenii si noi i-am adus pe unii oameni dintre cei de acolo, mai aproape de sufletul nostru. Sunt multe povesti din acel Bootcamp, dar as scrie pana maine daca le-as povesti pe toate.

Am ras si am plans impreuna, am trait emotii intense si bune si mai putin bune, si am crescut impreuna. Acela a fost si ultimul Bootcamp in care familia (in speta doar sora mea si iubitul ei de atunci) au fost alaturi de mine/noi. Odata pentru ca Bootcamp a devenit ceva mult mai serios (intr-un sens bun) cat si pentru ca ajunsesem deja sa nu mai avem locuri suficiente pentru toata lumea care voia sa participe.

Au fost multe lectii invatate si o experienta din care aveam sa construim scheletul pentru ceea ce este Bootcamp acum!

A venit apoi 2022 cu editia a 4-a de Bootcamp, de data asta insa intr-o conjunctura total diferita, pentru ca deja de la inceputul anului, conceptul de pack walks regionale intrase in joc! Doamne, ce diferenta a putut face acest aspect….

Practic ne-a usurat munca cel putin cu jumatate, prin simplul fapt ca o buna parte din oameni se stiau din plimbari si grupul era semi-inchegat deja, noua ne ramanea doar partea practica nu si componenta sociala de bifat!

Multe schimbari au venit in 2022, atat prin prisma locatiei, de data asta optand pentru Pensiunea Kokel din Dumbraveni, unde pe langa serviciile si cazarea premium, aveam acces la restaurant de 5 stele (Bistroteca Baum), cu toate preparatele posibile pentru toate gusturile posibile (daca vreodata ajungeti pe acolo, indiferent de alegerea culinara facuta, trebuie sa incercati si sosul de trabuc, e mandatory), cat si prin prisma faptului ca noi eram deja mult mai organizati atat in evenimente (pe langa pack walks regionale, deja dadusem drumul la Workshops si faceam ceva mai des si Pack Walks Generale) cat si in general.

Aici am introdus pentru prima data o zi de acomodare cu apa si inot, a cainilor, si o zi de obedienta, ceva mai structurata, pe partea de TSAC, alaturi si cu ajutorul lui Liviu Obrejan (Lupus Fortis Mediensis)!

Insa, pentru ca din nou, nu aveam toate piesele pe tabla, organizarea a lasat pe ici pe colo de dorit. Am adaptat insa si luat in calcul, am invatat din greseli & we did better next year!

Si asa am ajuns in 2023, la editia 5, aceeasi locatie, grupul aproape acelasi (cu mici exceptii) si cu un participant care a venit din alta localitate (fata de Bucuresti) pentru prima data.

Lucrurile au iesit excelent si oamenii (ca de altfel in fiecare an, in ciuda diverselor minunsuri) au continuat sa vina. Unii ne spuneau ca isi fac concediul si isi iau zilele libere in functie de Bootcamp. Altii ca abia asteptau sa prinda loc (da, asta e deja alt subiect, ca locurile in Bootcamp se dau ca painea calda, daca nu din prima zi cand anuntam datele exacte, maxim in a doua, si vorbim aici cu 6 luni inainte de data cu pricina, caci programul noi il anuntam in Ianuarie pentru tot anul). Din nou s-au legat sau reiterat prietenii, s-au facut amintiri iar pentru noi a fost primul Bootcamp cu un om in echipa – Robert!

Si ajungem la momentul prezent, cu ale lui implicatii si la de ce titlul articolului este NEVER WALK ALONE.

Practic editia 6 a Bootcamp, editia de anul acesta, a incununat tot efortul meu/nostru de anii trecuti cat si toate experientele de la inceput si pana acum. A fost de departe cel mai reusit Bootcamp, atat pentru ca o buna parte dintre oameni se stiau din pack walks (inclusiv cei care au venit de la distanta – Iasi, Timisoara, Constanta), cat si pentru ca am stiut sa organizam totul cu gandul la ei si la echilibru.

Am ales ca si locatie, una speciala pentru sufletul nostru, anume Pensiunea Popasul Ursilor din Chiscau, judetul Bihor. E speciala pentru ca eu in zona aceea mi-am petrecut verile alaturi de verii mei in copilarie, unchii mei sunt acolo si au pictat biserici in tot judetul, iar una care mi-a impactat sufletul a fost si cea in care eu si Mihai ne-am spus DA in fata Divinitatii, cea din Poienii de Sus.

La pensiunea mentionata, am petrecut cu familia dupa cununia religioasa in 2021 si tot acolo ne-am petrecut o vacanta frumoasa in perioada respectiva. Ne-am legat de acel loc iar Mihai a fost impactat de platoul carstic Padis si energia locului.

Asadar am hotarat sa le aratam si celor din haita acest loc de suflet si de pus la inima. Which we did, in ciuda distantei relativ mare (coltul celalalt al tarii).

Prima zi a fost zi de Welcome, no pressure, just setting things up for success si fiecare dintre parti si-a comunicat asteptarile si doleantele. Nu am mai ingramadit nimic altceva decat o cina buna in stomac. 😉

Welcome Day
Always be impeccable with your words (never assume, always take notes)

Oamenii au intrat in vibe-ul Bootcamp aproape instant, toti au fost punctuali si au ajuns la timp (cu o mica exceptie, de inteles datorita distantei), pentru ca au invatat de-a lungul timpului in evenimente, cat de important este acest aspect. Ne creste inima cand vedem cum sunt de organizati de ceva timp incoace!

A doua zi a fost Nature Day, o zi dedicata mamei naturi si partii de efort fizic si mental, atat pentru oameni cat si pentru caini. Spre deosebire insa de alti ani, cand bagam un antrenament serios inainte, sa ma asigur ca toata lumea e deja obosita pe munte :))) , acum am ales sa lucram la partea de energie inainte de orice si sa ne setam corect ziua, cu calm, bucurie, deschidere si iubire.

Am mai facut meditatii (mostly testat apa cu degetul) si in alti ani. Acum insa, cu ajutorul unor oameni tare dragi sufletului nostru – Ema si Adi, care ne-au acompaniat cu baie de sunete, Mihai a putut sustine o meditatie ghidata Reiki, absolut superba si de atat de mare ajutor pentru mindsetul oamenilor. Gotta give him props for being such a master on the spiritual side! You gotta be there to feel & experience it.

Energia locului a facilitat curatarea energiilor noastre
Right energy for the dogs & for their humans

Dupa aceasta setare absolut deosebita si un mic dejun ardelenesc, am pornit pe traseu. Unul de data asta nici prea prea, nici foarte foarte, potrivit pentru toata lumea. Dat fiind ca a fost primul an cand am putut fi ceva mai multi (datorita pensiunii cu mai multe camere), a trebuit sa luam in calcul ceva sa se potrivesca tuturor! A fost si pentru noi o premiera si a trebuit sa facem o recunoastere foarte buna a traseelor in prealabil, pana am ales unul ok din toate punctele de vedere.

Toata gasca s-a bucurat de natura in splendoarea ei
Dupa Silent Walk o balaceala faina
Si din nou la deal! 🙂

A fost magica ziua asta. Cu suisuri si coborasuri 😉 A ajutat enorm insa ca toata lumea stia deja ce aveau de facut, cum arata structura in plimbare, cum arata off leash in structura, cum adresam sau recompensam ceva si ca au putut sa faca o baie de sunete si in natura, alaturi de pasarile, oile si vacutele ei.

Apoi a venit Obedience Day, ziua dedicata disciplinei si structurii in relatia cu cainele. Aici din nou am apelat la ajutorul lui Liviu de la Lupus Fortis, pentru ca are un fler aparte pentru tot ce tine de obedienta.

You either hate him or love him. Usually it’s the latter & we vibe with him so as long as he’s willing to help, we’ll be grateful to have him over in our Bootcamps!

Impulse control exercise for Noodle who has some reactivity still
Our resident vet – Georgiana from Lu Medical Vet
Tataie Pufu whom we honour greatly, has proven that old dogs (13 years old to be more precise) CAN learn new tricks!
Obedience doesn’t mean robotic
The team has to work also!
Sometimes we laugh, sometimes we cry, but we go through it together as a team
Feedback is raw but helpful
Small dogs passed with flying colors (straight A’s)
Paying attention is part of discipline
Pack Power

Si am incheiat si ziua asta cu succes si cu multe lectii invatate. Chiar si eu am dat „examenul” alaturi de Vanya, pentru a-i testa obedienta invatata in decursul lunilor de cand suntem impreuna cat si sociabilitatea!

Inainte sa intrebati, stam bine, insa mai este de lucru pana la 10 pe linie. In contextul in care a si trecut prin primul ciclu de calduri in namiezul evenimentului. Personal sunt foarte mandra de cum a performat, dat fiind ca au fost multe premiere in viata ei, in acest eveniment specific. M-a surprins placut si sunt recunoscatoare pentru ce relatie frumoasa am construit so far!

Workshop Day a venit cu partea de iubire (chiar si tough love) si loialitate. De ambele parti, atat cea umana cat si cea canina. Si invatarea a ce inseamna de fapt afectiune si iubire pentru caine si cand cat si cum sa o oferim!

Inainte de a invata insa, am mai facut o mica incursiune in natura si le-am dat o forma de afectiune inedita si cateilor, anume am facut confidence building, schimb de owners si balaceala, sa fie treaba treaba si sa ii avem calmi la partea de invatare teoretica.

Baietii de la Constanta!!
Viszlele maestrii la agility
Iasiul a fost top!
Nici beagle Ema nu se lasa mai prejos!
Schimb de mame
Balacealaaaa!
The dream team
A great many thanks to our partners: DogPro, Bully Pet Supplies, Barf Diet & Farmina for the many goodies!

In acea seara ne-am mai aratat intr-un fel inedit si inopinat iubirea ce o purtam cainilor nostri si am organizat o ceremonie a focului ca forma de onorare a tot ce s-a intamplat in acele zile! Vibe-ul a fost cum nu se poate mai fain si mai intim.

Calmness around the fire
Your vibe attracts your tribe
I see each and everyone of you who had the guts to step up and be vulnerable!
Intelepciune, putere, fun, don’t take things personally

Acum, ce legatura au toate astea cu Never Walk Alone?

Well, mi-am dat seama in acest Bootcamp cat de mare si puternica este haita mea. Mi-am dat seama ca nu sunt singura si suntem inconjurati de oameni care ne vin in ajutor imediat cum avem nevoie. Mi-am dat seama ca asa cum eu ii vad pe ei (da, pe voi!) si ei ma vad pe mine. Mi-am dat seama cat de mult am crescut alaturi de ei si de echipa, mi-am dat seama cat de mult au crescut ei, fiecare in parte si cat de mult impact are aceasta haita mixta de oameni si caini.

Bootcamp a devenit nu un abonament de 10 sedinte adunate intr-un weekend, cum ziceam la primele editii. Ci un eveniment ce cuprinde in cateva zile echivalentul a 3-5 workshops (leash handling, obedience, confidence building, calm around dogs, expunere etc), imbina holistic partea spirituala si energetica ce influenteaza cainii, cu partea pragmatica de la exercitiu fizic si mental, disciplina si pana la afectiune toate in diferite circumstante si practic oamenii ajung sa vada atat o alta parte a lor, cat si o alta parte a cainelui lor. A ajuns sa fie un retreat, o vacanta activa, o experienta si un eveniment instinctual.

Yoolia’s Pack a capatat o cu totul alta insemnatate si toate feedbacks ce au venit in urma acestui Bootcamp imi arata ca nu mai este cazul sa fiu a lone wolf. I will never walk alone again!

Si cu asta si cateva lacrimi ce inevitabil curg din preaplinul inimii mele, inchei aceasta postare si va las cu mesajele (unele) primite de la cei care au trait experienta asta alaturi de noi.

Remember: you don’t have to walk alone, unless you want to!

Read that again.

Animal Police, well-being for all & romanian culture in regard to animals

/ Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu
Words from & for the wise

Am ales imaginea de mai sus si subiectul asta in sine, pentru ca este mult de discutat si un subiect on going pentru mult timp de acum inainte. Momentan ne aflam cu totii, cei din Romania, in conjunctura din prima fraza regasita in imagine: we are weak, therefore every situation is a problem!

La ce ma refer cu si prin asta? Ei bine, la faptul ca momentan nu avem o comunitate a iubitorilor si detinatorilor de animale atat de inchegata, incat sa putem misca ceva la nivelurile de mai sus, administrative si executive. Pentru ca majoritatea romanilor nu numai ca nu stiu legile (inclusiv organele care ar trebui sa le puna in aplicare), dar nu isi stiu nici macar drepturile. Hence, indata ce se intampla ceva, direct consideram acel lucru o problema.

Aici contribuie desigur si lipsa unei infrastructuri care sa ajute, cum avem in Europa, respectiv America. Sisteme de altfel foarte functionale, dar care, dintr-un motiv sau altul, administratiei de la noi ii scapa. Anume, sa ai la cine sa apelezi (24/7) in cazul unei situatii de criza, sa ai unde sa duci un animal al strazii odata gasit, sa ai – indiferent din ce punct al tarii apelezi – unde sa faci o plangere care sa si fie rezolvata, nu doar sa existe pe hartie si atat. Sa existe organe COMPETENTE care sa solutioneze eventualele situatii punctual.

De ce lipsesc aceste lucruri? Partial pentru ca sunt, realist vorbind, probleme mai mari in tara asta decat acestea, granted! Partial insa, pentru ca nu sunt solicitate (suficient de puternic si insistent) de catre oamenii in putere sa o faca – cetatenii! Adica noi!

Imi vine un exemplu in minte de anul trecut:

Eram in drum spre Iasi, cu Mihai, Fuki si Tigra in masina. Eram cumva presati de timp caci trebuia sa ajungem la Max Dog Animal Shelter, sa ii vizitam si sa facem o donatie din partea intregii comunitati Yoolia’s Pack. Eram la limita cu timpul caci era singura zi pe care o aveam la dispozitie pentru a face asta si ei erau doar pana la o anumita ora acolo.

La un moment dat, pe undeva in apropiere de Barlad, vedem un caine lovit pe o trecere de pietoni, nu se putea ridica. O masina oprise deja si o doamna incerca sa il faca sa se miste. Am oprit si noi evident si cu chiu cu vai am reusit sa mutam cainele pe marginea drumului, in afara pericolului iminent de a mai fi lovit de o alta. Am stat vreo jumatate de ora acolo, incercand sa ii dam putin comfort (apa, mancare), fiind si canicula in acea zi de vara, si sa solutionam cumva sa fie luat si ingrijit. Din pacate, ca si noi dealtfel, doamna respectiva trebuia sa ajunga undeva si nu mai putea ramane. Noi am vorbit atat la adapostul unde urma sa mergem, incercand sa gasim o solutie spre a-l transporta cineva pana acolo (masina noastra era full de bagaje si caini) si sa contactam Politia Animalelor pentru a-l lua ei daca nu si sa il duca undeva pentru ajutor veterinar, respectiv foster/adapost.

Evident ca nu am gasit nicio varianta. 😦 Politia Animalelor nu a putut fi contactata decat prin mesaj, pe Facebook si asta la niste ore distanta (atunci am primit raspuns). Cei de la adapost erau peste capacitate cu mult, lucru confirmat si la fata locului, unde, in ciuda sufletului pus de catre Silvia, administratorul de acolo, cat si de catre mana de lucru (practic sotul ei si fiii), aveau peste 400 de caini in grija, cai si magari, chiar si pisici, si posibilitatile cat si conditiile erau minimale. Chiar nu avea ce sa caute acolo un caine lovit de masina si care avea nevoie de ingrijire permanenta. Am sunat chiar si la cabinete veterinare din zona, incercand sa le explicam situatia si sa vedem daca se poate deplasa cumva cineva la fata locului. Unele au raspuns dar nu s-a putut, altele nu au raspuns. Am sunat inclusiv la un alt adapost din zona extinsa, nu am rezolvat nimic.

Raspunsul Politiei Animalelor din ziua respectiva (a se observa orele)
Parte din conversatia cu Silvia(Max Dog Animal Shelter) In urma discutiei cu ea am sunat si la cabinete veterinare

Asadar am fost nevoiti, cu inima indoita si cu multa vinovatie in suflete, sa mergem pur si simplu mai departe si sa speram in vreo minune si ca vreun om bun la suflet si cu loc in masina, sa il fi luat si ajutat. Din pacate, cu toata pozitivitatea noastra, avand in vedere zona si posibilitatile oamenilor de acolo, nu trebuie sa fii un geniu sa-ti imaginezi care este probabilitatea ca acel caine sa nu fi supravietuit.

O problema a carei rezolvare are foarte multe implicatii. Una dintre ele este sa existe un serviciu functional, in oricare parte a tarii, al Politiei Animalelor. Ca sa nu mai mentionez ca educarea populatiei generale este din punctul meu de vedere cel mai mare minus pe care il avem in acest moment.

Si iata cum suntem slabi/mici in fata oricarei situatii de acest gen, care se transforma astfel intr-o PROBLEMA…

Ajungem insa usor usor sa devenim mai echilibrati, incetul cu incetul, cu o caramida a educatiei aici si alta dincolo, pana incepem sa avem in loc de probleme, provocari!

O astfel de provocare am intampinat tot anul trecut, in cadrul unui Workshop, cand un caine cu stapan (dar neinsotit) a traversat bulevardul Victoriei (pentru cei ce nu sunteti din Bucuresti, este unul foarte circulat si central), aproape cauzand doua accidente, pentru a ajunge la noi (care eram evident insotiti de cainii nostri)! Noi ne-am facut treaba, l-am tinut la distanta de cainii cu care lucram, insa blanosul ne tot dadea tarcoale. Nu se lasa dus de acolo. Vazand ca stapanul tot nu isi face aparitia, am zis sa sunam la numarul de pe zgarda (at least there was that, avea o zgarda cu un banut pe care era trecut numele cainelui si numarul de telefon al stapanului).

Zis si facut, cineva din grup a apelat stapanul, care a si raspuns! Oh happy day! NOT! Pentru ca stapanii erau total dezinteresati de caine. Pe langa raspunsul clasic (anume „Lasati-l ca vine el singur acasa, asa se plimba el ca mai iese din curte„), cand i-am spus doamnei (caci era o ea care a raspuns) ca era sa cauzeze doua accidente rutiere, a zis ca ea nu are cum sa vina dupa el caci este cu copilul acasa. Ce pot sa va mai spun, vorba lui Hagi?!

Pentru ca Norocel se tinea dupa noi, am zis sa punem o lesa pe el (noroc ca aveam una extra la noi) si sa vedem cumva cum facem sa solutionam aceasta provocare, dupa ce terminam cu Workshop-ul. Zis si facut! Norocel a avut parte de un Workshop de Expunere la Stimuli gratuit si chiar a venit cu noi la terasa! 🙂

Unul dintre motivele pentru care l-am luat cu noi a fost si pentru ca stapana, pana sa inchida telefonul, mentionase ca pe la 15:00 ar putea sa-l ia, ca atunci vine sotul. Drept urmare, am petrecut cateva ore bune cu Norocel, care in opinia mea proprie si personala, este un caine extraordinar de fain ca si temperament (face parte din categoria: intalnesc oameni si mi-e mila de cainii lor). Si vine si ora dupa amiezii si ne indreptam cu totii catre punctul de intalnire cu stapanii, de la Piata Victoriei. Ce sa vezi, stapanii ca doua floricele, au venit cu catel cu purcel (aka copil) sa isi ia bine mersi cainele. Fara nicio atitudine recunoascatoare si nici macar una umila, sa vezi cumva ca le pasa sub o forma sau alta de acel suflet.

Asadar am facut din asta o provocare: aceea de a ne asigura sau a face tot ce ne statea in putere ca legea sa se aplice. Am dat intamplator de niste jandarmi chiar in piata, pe care i-am intrebat, de fata cu stapanii cainelui (pe care inca nu il returnasem, caci era pe lesa cu Mihai), ce e de facut in circumstanta respectiva. Aceia vazand ca nu au sanse sa let things slide cu noi, ne-au indrumat spre cea mai apropiata sectie de politie. Restul povestii va las pe voi sa o vizionati pe contul nostru de Instagram (click AICI).

Bottom line, dupa o ora de stat la sectie, timp in care s-a facut educatie cu politistii de pe tura, legat de legile din Romania, s-a solutionat ulterior cu o amenda pentru stapani (nu s-a dat pe loc, dar am fost anuntati in urma numarului de dosar de la momentul respectiv ca asta a fost cursul lucrurilor). Un mic pas pentru roman, un mare pas pentru schimbare!

Si uite asa am intrat putin (tapped into) intr-o minte echilibrata si am putut vedea ceva ce parea o problema, ca pe o PROVOCARE de fapt!

Moving forward in time, hopefully we’ll get into a stronger mind, where the situation can actually become an opportunity!

Cum? Fara a ne lasa intimidati, impresionati sau chiar frustrati (hard, I know) de oamenii needucati si fara common sense (este ceva diferit dar inrudit cu bunul simt, care din pacate nu are o traducere punctuala in romana), fara a ceda/a ne supune/lasa capul in fata autoritatilor cand acestea habar nu au ce sa faca si sunt clueless si ele.

Prin educare! Din nou si din nou. Multe situatii, aceeasi solutie! Noi putem informa atat cat putem si cat ne permite reach-ul, atat in social media, cat si pe aceasta cale a scrisului de exemplu. Informam oamenii in cadrul evenimentelor sau sedintelor private si pe grupul nostru de clienti, insa asta este o picatura intr-un ocean.

Las mai jos o lista cu cele ce ar trebui stiute/facute/imbunatatite in Romania (hopefully it helps & it reaches the people who can actually make a change):

  • Educarea populatiei generale (toata, nu doar detinatorii de animale) in ce priveste legile cat si aplicare lor; atat ce reguli trebuie respectate si de catre cine, cat si ce drepturi au si in ce circumstante

Asta o vad pusa cel mai bine in aplicare prin media, atat scrisa cat si pe TV. E modul in care majoritatea oamenilor isi iau informatia, nu din social media (pentru ca depinde de ceea ce urmaresti si te preocupa si sunt anumite procente din populatie care au un smartphone si au social media, nu toate). Acolo ar trebui rulate bucati de infomercials cu aceste subiecte – obligativitatea sterilizarii/castrarii; ordonanta guvernamentala 55 din 2004 privind cainii considerati periculosi; consecintele nerespectarii legii; drepturile tale dar si obligatiile ca si proprietar de caine/pisica/animale etc. Toate aceste aspecte sunt mult mai importante decat cea mai recenta pastila pentru durerile de stomac, dar evident, nu la fel de productive pentru buzunarele celor din media.

  • Organele competente, in special recent infiintata Politia Animalelor, sa isi faca datoria conform legii si fara discriminari.

Ce inseamna asta? Ei bine, daca ai citit ordonanta mai sus mentionata, vei intelege ca aici ma refer la a se aplica legea indiferent ca vorbim despre caini mici sau mari, de stapani tineri sau de varsta a doua, de oameni cu posibilitati sau fara etc. Nu doar pentru ca ai caine mic, dar care ataca fara a fi provocat, inseamna ca tu poti sa il plimbi off leash ca nu te ia nimeni la ochi. Nu doar pentru ca ai crezut ca al tau caine este prietenos, il poti lasa fara lesa, fara a te gandi la bunastarea si drepturile celorlalti oameni din parc. Nu doar pentru ca ai copil, ai mai multe drepturi decat altii si poti sa nu acorzi atentie cainelui (eventual nici copilului, caci „E copil, dom’le, nu stie„). Nu doar pentru ca existi, ti se cuvin beneficii si libertati, fara a exista consecinte. Asadar in momentul in care eu apelez la Politia Locala sau a Animalelor, cu o plangere concreta si valida (inteleg ca oamenii pot si sa piarda timpul autoritatilor, insa aici este din nou responsabilitatea acestora din urma sa aiba acel common sense in a distinge ce e sau nu legitim), vad de responsabilitatea lor sa se asigure ca legea este aplicata intocmai, fara drept de apel.

  • Cetatenii la randul lor (nu neaparat cei implicati, in caz de incident, ci oricare observator direct) este necesar sa se implice in a se asigura ca ceilalti oameni respecta legile, prin apelarea la simtul civic si la normele bunului simt

La ce ma refer aici este ca in Germania am observat un lucru, anume ca si daca o luai pe aratura, ti se atragea atentia (nu de catre autoritati, ci de catre oamenii din jur). Maybe there’s a reason why the country is doing so well! Asadar daca vezi vecinul ca urmeaza sa plece de langa deseul cainelui sau fara a-l aduna, nu trece doar aruncandu-i o privire sictirita, ci atrage-i atentia! Daca vezi ca un caine off leash in parc agaseaza oamenii si cainii, sub egida „e prietenos”, poate ii atragi si tu atentia stapanului, chiar daca nu ai fost deranjat direct. Daca dintr-o curte ies cainii pe strada constant, si sunt un risc pentru accidente sau sunt teritoriali, poate faci o plangere oficiala la Politia Locala. Si asa mai departe, simtul civic nu lasa lucrurile sa treaca neobservate. Si nu, nu mai suntem in comunism, asta nu te face SRI-ul cartierului si nu te face un om rau. Te face doar un om cu common sense, care face tot ce ii sta in puteri pentru ca lucrurile sa intre intr-o oarescare normalitate si la noi.

  • Legile care se emit sau care deja exista, sa fie mai bine gandite, de catre oameni care chiar stiu cu ce se mananca un caine de exemplu si sa puncteze mai clar anumite aspecte.

Ce vreau sa spun prin asta? Simplu! Legile la noi sunt facute de dragul de a fi facute, nu sunt gandite nici pe departe holistic si nici sanatos. Sau poate sunt doar eu mai ciudata. Haideti insa sa luam un exemplu simplu: pandemia! Legea provizorie de la momentul respectiv a fost scrisa pe genunchi, de dragul de a fi scrisa. Atat. Fara a fi nimeni prin Guvern care sa aiba vreo minima tangenta cu ce inseamna un caine in integritatea lui, ci doar au luat in calcul ca cine are caine, ori are un bichonel la bloc, care oricum nu e plimbat, ca sta omul lui in fata blocului la barfa cat timp cainele e in gradina blocului; sau are curte si atunci la ce mai are nevoie sa iasa de acolo? Din nou, am ramas cu mentalitatea din anii 90 in Guvern, unde cainele e doar in curte pe lant.

Asadar ne-am trezit cu o lege deficitara, in conditiile in care majoritatea oamenilor pe care noi ii stim si cu care lucram, cu caini, au indivizi high energy (unii chiar foarte high), cu care nu puteau, conform legii, sa iasa mai mult de 50 m in jurul blocului. Vorbim de caini ce aveau nevoie de 5-7 km minim de plimbare, ca sa nu mai vorbim de alergare. Ce alternative aveau stapanii? Fie sa isi indeplineasca animalul si sa riste amenda (been there, done that) sau sa nu il indeplineasca si sa stea cu Cujo in casa, ca undeva trebuie sa se duca acea energie (asa ca se duce fie pe muscat, latrat sau distrus lucruri). Fun, right?! Doar pentru ca cineva a gandit cu capul cel mic, mai degraba decat cu cel mare (si sunt convinsa ca au fost mai multe capete implicate, nu doar unul, evident).

La fel este si legea legata de spatiile verzi, sau cea legata de cainii in lesa si multe alte astfel de legi, gandite prost, aplicate cand si cand si cel putin la fel de prost etc. E o discutie foarte ampla si mi-ar placea sa o am fie intr-un interviu TV sau la un podcast, ca live pe Instagram deja am avut-o de atunci (chiar postat si pe YouTube) si tot degeaba. But here’s to hoping!

Astea sunt doar 3 dintre lucrurile ce imi vin in minte la prima strigare, legate de tot ce inseamna acest subiect. Cu siguranta cand toate astrele si planetele se vor alinia, iar aceste aspecte vor face parte din normalul Romaniei si in consecinta a romanului, vom avea acea minte puternica, ce va vedea OPORTUNITATI acolo unde inainte erau probleme.

Pana atunci haideti macar noi, cei din prima linie, sa ne concentram fortele inspre binele tuturor, inclusiv al nostru, sa ne gandim si la cum actiunile noastre ii afecteaza pe ceilalti cu care vietile ni se intersecteaza intr-un punct sau altul, si sa aducem o raza de lumina si speranta ca putem fi si noi ca vecinii din Vest!

Peace, love & oportunities to you all!

The Sound of Silence

/ Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu
Basically…

Clasa de azi va fi despre oameni, nu despre caini. Va fi despre psihologia umana si cum o abordam. Titlul initial al articolului era „Asteptari, dezamagiri, letting go & reviews”. Dar am decis sa se numeasca The Sound of Silence care, coincidentally or not, este si ceea ce ascult pe repeat acum (click AICI daca vrei coloana sonora pentru citit).

Zilele trecute ascultam si podcastul Despre Oameni si Caini, cu invitat special Marius Manole. Sincer nu stiam multe despre omul asta, dar mi-a ajuns la suflet datorita discutiei avute cu Olivia. Si ce a ramas cu mine au fost niste cuvinte, venite din modestia lui absoluta: „Vreti sa va descarcati aruncand cu cuvinte urate in mine? Faceti-o! Daca asta va face sa fiti mai ok si sa va racoriti, faceti-o!” M-au atins aceste cuvinte. Partial pentru ca stiu cum este sa fii at the receiving end. Partial pentru ca mereu mi-am dorit sa cunosc si sa ma inconjur de oameni care au succes in domeniile lor, dar care sunt modesti.

Modestia a fost ceva ce nu mi-a fost insuflat de mica (nu asa cum aveam nevoie – e o diferenta intre aceasta si rusine/umilinta), cu toate ca este o calitate pe care mereu am apreciat-o si cu toate ca nu am niste radacini privilegiate. Am cautat mereu sa o dezvolt si a fost mereu un struggle. E ciudat cumva, ca nu ma vad vreo regina sau deasupra tuturor, insa pentru ca ma lovesc de ignoranta aproape zilnic, e greu sa nu ma vad macar putin mai isteata decat majoritatea (si da, stiu ca acum vor tabari pe mine toti ca ma cred desteapta). Din pacate sunt painfully aware ca este una inteligenta si alta intelepciunea… The latter eludes me most of the time unfortunatelly.

Revenind insa la titluri si de ce articolul asta. Am decis sa il scriu ca o descarcare (venting if you will) pentru ca nu stiu o metoda mai buna de a lasa lucrurile sa iasa la suprafata alta decat scrisul (pentru mine cel putin). Si s-au adunat cateva…

Sa le luam pe rand:

ASTEPTARI:

Daca am invatat ceva in viata pana la varsta asta, este sa nu imi creez asteptari. Easier said than done, always! Dar lucrez constant la asta. Am mai invatat si ca daca am anumite asteptari (ca deh, sunt om totusi), sa le comunic celor de la care le am. Din nou, easier said than done, dar cred ca totusi cu partea asta am progres ceva mai mare si a cam devenit automatism. Acum, modul in care sunt comunicate respectivele asteptari conteaza de asemenea. Din pacate, modul meu de comunicare nu a fost niciodata unul dintre punctele mele forte. Asadar uneori comunicarea respectivelor asteptari pare mai degraba o comanda/repros/invinuire/pasive aggresivness. Rareori vine real din aceste registre, e doar an unfortunate style of communication I happen to have. Working on that too but it’s a lifelong process (sa ma fi vazut acum 10 ani, topor e putin spus 🙂 ).

Insa, asteptarile in domeniul de activitate ales, nu tin doar de dorintele mele proprii si personale, ci tin si de bunastarea vietii unui caine de obicei. Asadar este cam greu spre imposibil sa te detasezi de asteptari realiste sub o forma sau alta (ca de cele nerealiste deja m-am lepadat sper eu, ca de Necuratul). In sensul in care atunci cand cineva te contacteaza sa il ajuti cu cainele sau, te astepti sa considere ca are o problema si sa vrea sa o rezolve. Daca dupa ce te vezi in cadrul unei evaluari, iti zice ca se bucura enorm ca te-a cunoscut si ca deja se vad imbunatatiri de a doua zi dupa intalnire si ca abia asteapta sa puna in practica cele invatate, te cam astepti sa continue procesul, sa puna in aplicare consecvent cele invatate si sa vina cu intrebari/updates (desigur tu spunandu-i ca ii stai oricand la dispozitie pentru asta). Apoi, sa zicem ca nu s-au intamplat lucrurile chiar asa, dar omul dupa cateva saptamani/luni (timp in care a avut la dispozitie grup de suport tehnic pe Whatsapp, gratuit, care il poate ajuta enorm, cu conditia sa fie atent si sa puna in aplicare, lucru la care te-ai astepta de la cineva care spune ca vrea sa invete cum sa abordeze cainele corect), vine catre tine si iti solicita ajutorul hands on, ca nu se descurca singur. Cu tot dragul il oferi, mergi si lucrezi cu el 1-3-5 sedinte, apoi te astepti sa aplice cele invatate (asa cum poate el) si sa se tina cat de cat de treaba. Din pacate descoperi cu stupoare ca nu e asa, iar descoperirea vine abia dupa ce ceva se intampla aiurea (fie ca a avut vreo situatie cu cainele, fie ca s-a plans pe social media, fie ca il vezi efectiv pe strada ca nu face nimic din ceea ce l-ai invatat). Omul nu vine catre tine sa te intrebe, sa caute solutii, sa isi puna intrebari, sa iti dea updates, sa vina la clasele de grup de diverse feluri sau sa iasa in cadrul plimbarilor in haita regionale, with their peers, ca sa vada daca s-a mai confruntat cineva cu asta si cum a reusit sa rezolve, cum te-ai astepta. Ci prefera sa se dea la fund, sa caute solutii rapide si ineficiente la probleme de fond sau sa intrebe online. Apoi, dupa toate acestea, cand ajungi cu toata bunavointa la capatul puterilor si il scuturi putin sa il trezesti la realitate, ASTEPTAREA lui sa il tii in brate si sa ii plangi de mila dupa ce ca tot el nu a facut mai nimic sau doar 25% din ceea ce te-ai tot tinut de capul lui sub diverse forme sa faca, ii este spulberata! Si aici se sparge bula…

Intelegeti acum cat de greu poate fi sa nu ai niciun fel de asteptare? In contextul in care deseori viata unui blanos, care nu stie sa comunice pe limbajul nostru ceea ce are nevoie, depinde de cat de bine inteleg oamenii ce au de facut si cat de bine o si fac.

Nu e fun, dar cineva trebuie sa o faca. Si asteptarile curg si de o parte si de alta. Fara insa a avea loc o comunicare deschisa intre parti, care sa le puna pe masa la modul real si fara masti si a face frumos, doar sa dam bine.

Ar fi mult mai simplu daca eu ca behaviorist as veni si as zice: „Eu din momentul in care am inceput colaborarea, am asteptarea de la tine sa te ocupi de educarea ta si a cainelui tau (in consecinta) exact asa de mult cat spui ca il iubesti si iti doresti sa-i fie bine! Daca zici ca nu prea e o prioritate pentru tine, atunci all good, inteleg ca nu ma implic nici eu prea mult si nu iti dau decat cateva chestii de baza, pe care le faci tu in ritmul tau cand vrei. Daca zici ca al tau caine e lumina ochilor tai si faci orice pentru el, atunci eu ma astept ca tu sa prioritizezi acel caine exact la fel de mult cum prioritizezi relatia cu tine/sot/sotie/copii etc. Drept urmare, sunt atenta la tot ce misti in ce priveste cainele, iti pun in vedere fiecare mica greseala si de asemenea fiecare mic progres. Dar astept consecventa militareasca!”

Iar tu ca si client ai veni si ai zice: „Eu ma astept de la tine sa ……….” (fill in the blanks, orice e liber pentru pus pe masa cand vine vorba de asteptarile tale de la specialistul cu care lucrezi, eu sau altul, nici nu conteaza). Important este sa comunici! Ce e important pentru tine din relatia cu mine ca specialist? Ce nevoi ai? Ce te doare? Ce vrei si ce nu vrei? Ce stil de comunicare preferi? Cum imi pot face eu jobul in asa fel incat sa-ti intalnesc aceste asteptari?

Orice ar fi, fara a fi comunicat este greu de conciliat. Keep that in mind!

Daca tot suntem pe drumul asteptarilor, o sa recunosc aici public ca nu de putine ori m-am asteptat (my bad, I know) ca dupa o relatie de ani de zile cu X sau Y client, acestia sa ma vada, asa cum ii vedeam si eu, ceva mai mult decat o simpla relatie profesionala, ci mai degraba o amica (daca nu e prea mult sa zic prietena). Sa vina catre mine cu mintea si inima mai deschisa si sa ma cunoasca ceva mai bine decat cineva care s-a alaturat in joc de ieri. I was wrong in more than one instance in acest aspect. Oamenii sunt foarte diferiti in ceea ce considera apropiere si nu prea stiu sa diferentieze intre ce inseamna relatie pur profesionala si ce inseamna relatie ce are interconectate atat valente profesionale cat si personale.

Learned that lesson the hard way & lost a couple of people along the way, doar pentru ca ma asteptam sa ma cunoasca si inteleaga dupa mai mult de 5 ani. My bad there. Poate nici eu nu am comunicat pe intelesul lor aceste asteptari…

Si ajungem asa la DEZAMAGIRI:

Au fost multe si diverse. Cele mai mari au venit de la oamenii in care am pus si am dat cel mai mult suflet. Oameni pe care, cum ziceam mai sus, ii consideram prieteni. Oameni care unii au venit la nunta noastra. Oameni cu care am ras si plans, pe care i-am chemat la munte sau la mare cu noi, oameni cu care am stat la masa si cu care am vorbit cate-n luna si-n stele, nu doar despre caini ci despre viata.

Am invatat ca atunci cand ai asteptari, ai inevitabil si dezamagiri. They come in twos.

Sunt convinsa ca am si dezamagit. Mult si profund. Nu pentru ca mi-am dorit asta, nu gratuit, cum mi s-a mai spus. Ci in majoritatea cazurilor pentru ca nu mi s-au comunicat respectivele asteptari din partea lor. Ce sunt convinsa si absolut sigura, pentru ca altfel Universul asta in care suntem nu ar mai avea niciun sens, este ca asa cum eu nu am facut niciodata un rau voit si gratuit, nici persoanele in cauza nu au vrut sa faca rau si nu au avut intentii rele, ci ca si in cazul meu, a avut loc o comunicare defectuoasa. Asa imi place sa cred.

Ce mai stiu este ca oricat de dezamagita as fi de o persoana, niciodata nu as trece pe langa ea pe strada si sa nu o salut. Una din valorile mele in viata este sa las mereu loc (acolo unde si cat se poate) de buna ziua. Nu imi place si nu vad nimic bun in a intoarce spatele si a te preface ca nu vezi pe cineva cand acesta trece pe langa tine, avand in vedere ca nu ti-a facut niciun rau propriu zis (if that’s the case of course).

Personal, sunt dezamagita de fiecare data cand vad ca un caine este neinteles, nu este un match intre el si stapan sau nu ii sunt indeplinite nevoile instinctuale de baza. Sunt dezamagita cand omul zice ca face sau ca vrea sa faca si apoi descopar ca nu face. Sunt dezamagita cand oamenii zic ca au incercat orice si nu le iese (in contextul in care stiu ca au incercat DOAR ceea ce le era confortabil). Sunt dezamagita cand oamenii aleg sa se planga in loc sa faca. Sunt putin dezamagita (dar paradoxal ma si bucur in acelasi timp) cand omul multumeste lui X sau Y trainer din online, in contextul in care i-am spus/aratat/ghidat pasii exact in aceeasi directie, dar de la mine nu a auzit. Sunt dezamagita cand pun la dispozitia clientilor nostri instrumente gratuite de lucru sanatos (Dog Psychology group, Regional Pack Walk groups etc) si ei le iau for granted si nu le folosesc la potentialul maxim. Sunt dezamagita cand oamenii sunt nemultumiti in spite of my best efforts. Sunt dezamagita si de mine de cele mai multe ori si in cele mai profunde feluri, cand se intampla asa.

Din pacate cand oamenii sunt dezamagiti, real sau fara motive sanatoase, fac si lucruri mai putin ok. Printre ele din punctul meu de vedere se numara si reviews. Dar pana acolo avem de vorbit despre letting go.

LETTING GO:

Nu e ceva ce imi vine usor. Cred ca nimanui care este un impulsive overthinker nu ii este usor sa renunte. Mie una imi este una dintre provocarile cele mai mari in viata. Nu o fac des, nu pentru ca nu vreau, ci pentru ca al meu creier functioneaza pe ratiune (partea stanga e on full blast) si are nevoie sa inteleaga logic orice, dar atunci cand o fac este un sentiment incredibil de fain.

Am observat de asemenea ca nu sunt singura careia ii este greu sa renunte. Majoritatea oamenilor sunt in registrul asta. Le e greu sa renunte la ego, la a lua lucrurile personal, la a judeca, la a blama etc. Ne e greu mai bine zis. In ultimii ani analizandu-ma mult, punand multe in balanta, observand, o fac mai des si imi iese putin mai bine, dar nici pe departe la nivelul la care mi-as dori.

Renuntarea insa vine cu PACE la pachet. Cred ca de asta si scriu acest articol. Pentru a renunta la a intelege sau rationaliza anumite lucruri si sa accept doar ca asa stau ele si nu le pot influenta prea mult. Imi place sa cred ca am renuntat la a blama sub o forma sau alta anumiti oameni pentru anumite actiuni. Am renuntat la a fi atat de reactiva cum eram alta data. Am renuntat si la a pune atata suflet cum puneam inainte din pacate (nu intodeauna renunti numai la lucrurile negative, se mai strecoara si unele pozitive uneori), mai mult pentru a ma proteja de dezamagiri ca cele mentionate mai sus.

Un alt motiv pentru care imi e greu sa renunt in general, este pentru ca am un simt al loialitatii foarte bine inradacinat. Ai zice ca e un lucru bun, insa nu neaparat. Din cauza lui imi este greu sa renunt la oameni, situatii, atasament, ego (da, poti fi loial si felului tau de a fi), obiecte, stari emotionale, mentalitate etc.

Am reusit sa ma detasez de anumite momente traite, care au venit cu dezamagirile mai sus mentionate, insa se pare ca oamenilor le este mai greu sa treaca peste si sa move on with their lives. Si aici apar reviews.

REVIEWS:

Daca dupa ce cititi articolul asta vreti sa lasati unul, puteti da click mai sus, pe cuvantul subliniat. M-ar bucura sa fie unul real, nu unul din ciuda/nemultumire personala/ego. Ci unul real legat de cum considerati voi serviciile noastre, pe bune.

Revenind insa la oile noastre, eu personal am dat mereu reviews DOAR daca au fost solicitate sau daca mi-a placut enorm locul/serviciul respectiv. Niciodata nu am dat un review prost, indiferent daca aveam de ce sau nu. Indiferent ca am luat personal ceva sau nu. Indiferent ca am fost dezamagita de respectivul loc/serviciu sau nu. Un exemplu am in acest sens: am fost la un moment dat la un date cu Stany intr-un loc caruia i se facuse mare reclama si era foarte high end. Am tinut neaparat sa mergem acolo in ciuda preturilor piperate (si nu suntem genul care sa facem nazuri la a plati pentru ceva daca chiar isi merita banii) si a oamenilor ce frecventau locul (numai vedete, influenkeri etc). Felt very out of place, nu pentru ca nu eram ambii imbracati la 4 ace sau pentru ca nu ne simteam din peisaj, ci pentru ca am fost cumva tratati ca plebea de catre personalul de acolo si pentru ca am fost dezamagiti de mancarea care la suta de euro pentru 2 persoane (un fel de mancare fiecare si cate un pahar de vin) putea fi mult mult mai buna. Am mancat in multe locuri, gurmanda fiind, si mult mai gustos la jumatate de pret si am dat si mai multi bani insa pe mancare care m-a facut sa plang o lacrima de buna ce era.

Cu toate astea si cu toate ca am ramas cu un gust amar in urma experientei (felt like lost time & money), nu am dat review negativ. De ce? S-ar putea argumenta ca ar fi bine sa stie si altii sa evite locul. But who am I to say?! Poate tu daca mergi maine, gasesti locul si experienta ca fiind una extraordinara! Si poate daca citesti ceea ce tocmai am scris mai sus, care da, este o experienta reala dar PERSONALA a mea, nu te duci si nu ai parte de experienta vietii tale (diferita total de perceptia mea asupra ei). De ce ti-as fura acest drept?!

De asemenea, atunci cand esti antreprenor, intelegi mai bine cat de greu este sa cladesti un brand, sa pui suflet si timp/bani/efort etc in ceva, sa cresti poate de la 0 si sa iti creezi o reputatie frumoasa. Cineva care nu are un brand personal sau de business de sustinut si de aparat, habar nu are ce influenta poate avea un singur review prost. Oamenilor le este usor sa arunce cu noroi, fara sa stie cati ani si cat de greu s-a lucrat la ceva. Un job se schimba usor. Un business de la 0 nu se creeaza asa usor.

Mi se pare ceva ce faci, in ciuda cumva, nu doar legat de o dezamagire. Asta inn cazul in care aia a fost singura ta dezamagire in viata si nu stii cum sa faci fata altfel decat facand rau. Ceea ce pot intelege pana la un punct. Insa nu este jobul meu sa invat oamenii ca mai sunt si dezamagiri in viata si ca totul nu e roz mereu. Am patit sa vina review la 2 ani (!) dupa ce am fost o sigura data acasa la un om pentru o evaluare. La 2 ani!! Nu la o zi dupa, nu la o saptamana dupa. Am patit sa primim review negativ legat de ce facem noi in viata personala si in Ajunul Craciunului, ca si cand persoana respectiva nu avea altceva mai bun de facut de Craciun decat sa scrie un review prost la noi si nici macar legat de business (nu in totalitate). Am patit sa primim reviews doar cu stele (1-2) fara vreo explicatie, doar asa… Sa se simta bine cea de la capatul tastaturii, ca ne-a aratat ea noua! Intrebata persoana in privat ce anume nu a fost ok, m-a lasat pe seen.

Cumva cu tot faith-ul meu in humanity, lucrurile astea mi se par venite din rea vointa. Si aici deja este beyond dezamagire. Mi se pare ca ti-ai gasit un cal de bataie si reversi toate frustrarile tale pe el, fara sa aiba vreo vina reala. E ciudat cum oamenii functioneaza asa… Ducand poverile astea pe umeri, incarcandu-se negativ (nu ca nu am avea destule care sa ne incarce negativ prin simplul fapt ca traim unde traim), dand energie si efort inspre ceva atat de neproductiv pentru nimeni, atat pentru ei cat si pentru noi si pentru altii. In conditiile in care nu cunosc om sa nu se planga ca nu are timp, ei dedica timp si spatiu mental si emotional pentru a arunca noroi. Alea 5-10-15 minute pe care le folosesti asa, redirectionate in lucrul cu cainele tau, ar intoarce indoit efortul in imbunatatirea relatiei voastre cat si te-ar incarca pe tine pozitiv si te-ar face mai productiv atat pentru tine cat si pentru societate.

Nu stiu cum acest mic detaliu scapa oamenilor. Din atatea lucruri bune pentru tine pe care le-ai putea face cu timpul tau, de ce ti l-ai irosi pe un review negativ?

Si aici revin la ceea ce citam la inceputul articolului: if that’s the thing that toots your horn… Sure, arunca in mine cu vorbe urate sau reviews proaste. Dar nu vad cum asta iti va imbunatati viata, relatia cu sinele sau cu cainele.

Asadar… Listen to the sound of silence & sometimes maybe just STFU.

Read that again!

An Attitude of Gratitude

/ Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu
Put this here because this post is about helping yourself by opening up & being vulnerable

Azi am ales sa scriu despre recunostinta. Sunt intr-o saptamana de soul searching, ceva de care aveam nevoie de foarte mult timp (poate prea mult). Iar in aceasta saptamana am inceput printre altele sa imi numar binecuvantarile (counting my blessings, cum zic americanii).

Si am realizat (cumva stiam partial, dar a devenit mai clar) cat de multe sunt. Fiecare suflet in parte ajutat, sub o forma sau alta, fie de mine sau de Mihai, ne-a ajutat la randul lui pe noi, sa fim mai buni, pe toate planurile, sa devenim mai…noi insine. Versiunea aia 2.0 a noastra.

Am avut timp saptamana asta sa ma gandesc si sa imi reamintesc cat de mult iubesc animalele, cat de mult ma incarca lucrul cu ele, cat de mult imi umplu viata si ma fericesc si cat de mult mi-am dorit dintotdeauna sa le am aproape, sa le ingrijesc si uneori chiar sa le salvez. It’s a dream come true that I get to live with them daily & work alongside them always.

Sunt recunoscatoare pentru cainii din trecutul meu, cei care m-au invatat sa iubesc specia asta si sa o admir. De la cei random de pe strada, pe care mereu mergeam ca si copil sa pun mana si sa-i mangai, indiferent cat de mult mama incerca sa ma opreasca, certandu-ma ca sunt murdari si au purici. Pana la cei pe care i-am avut in casa, pentru mai mult sau mai scurt timp, alaturi de care am invatat sa traiesc si care m-au invatat ca odata cu bucuria de a-i avea, vine si responsabilitatea de a le asigura ceea ce au nevoie. Si chiar si celor de la tara le sunt recunoscatoare, pentru ca mi-au aratat inca de atunci, ce inseamna loialitatea si compasiunea, cand ma insoteau prin padurile de acolo, fara sa ii fi invatat eu sau oricine altcineva sa faca asta. Singurul lucru pe care la vremea aia il facusem ca sa castig aceasta loialitate a fost sa le ofer un colt de paine si o mangaiere. Atunci am invatat sa ii observ, sa interactionez cu ei, sa le dau spatiu si sa petrec timp de calitate cu ei. Atunci s-au pus bazele pentru ceea ce urma sa vina zeci de ani mai tarziu.

Sunt recunoscatoare cainilor mei actuali si care sunt inca in viata si fac parte din prezentul meu, iar aici il voi include si pe Chilli (desi nu e propriu zis al meu si nici cu mine sub acelasi acoperis, dar asta este mai putin relevant). Sunt recunoscatoare pentru toate lectiile invatate alaturi de ei, pentru toate greselile pe care le-am facut cu ei si pentru care m-au iertat (nu e chiar umanizare, ci pur si simplu faptul ca mi-au aratat ca nu am stricat nimic din relatia noastra facand respectivele greseli, iar asta pentru mine este iertarea). Le datorez lor faptul ca m-am dezvoltat ca si dog behaviorist, le datorez faptul ca am invatat cum se creste un caine frumos, armonios si echilibrat. Le sunt recunoscatoare pentru ajutorul in atat de multe cazuri incat le-am pierdut numarul, dar oamenii ce i-au cunoscut, nu i-au uitat, nici pe ei nici cum i-au ajutat.

Ii multumesc lui Chilli pentru ca m-a invatat ce inseamna un caine happy-go-lucky si ce inseamna sa ai o misiune in viata. Ii multumesc ca m-a invatat (cu toate ca nu sunt nici pe departe la nivelul lui de maiestrie) ce inseamna sa te faci placut peste tot pe unde te duci. Ii sunt recunoscatoare pentru ca mi-a fost mana dreapta si mi-a dat curaj si m-a invatat ce am de facut cu atat de multi caini ce aveau nevoie doar sa li se arate ca nu au de ce sa se teama si ca sunt intelesi. Ca nimic din ceea ce fac nu va fi luat personal. Chilli este expert in toate astea si nu numai, este maestru in multitasking! De la el am invatat sa fiu buna la multe, nu doar la un singur lucru. El m-a invatat si rabdarea, ce inseamna sa ai rabdare cu un pui, insa si cu un caine fricos, sau cu unul reactiv sau cum sa fii calm cu unul care are tendinte agresive. M-a invatat printre altele ce inseamna increderea, atat in mine cat si in altii. M-a invatat ce inseamna drive si ce inseamna genetica unei rase, cat si cum arata un caine caruia i se implineste nevoia rasei! It’s a thing of beauty and for that & many many more things I am very grateful!

Apoi a venit Fuki, care ma invata inca una alta pana in ziua de azi. El este cainele ce mi-a pus in lumina fraza „you don’t get the dog you want, you get the dog you need”. Este pentru mine cainele de care am avut nevoie, nu cel pe care mi l-am dorit. De ce? Pentru ca imi doream un al doilea Chilli. Ce am primit a fost un caine total diferit, care insa a inflorit in timp si mi-a aratat o alta latura a comportamentului canin, una pe care nu o vazusem in experientele trecute si care este nepretuita. El m-a invatat ce inseamna respectul in lumea canina si in general. He commands respect like a boss! M-a invatat ce inseamna genetica unei rase primitive si de paza. M-a invatat cum sa-mi aleg o energie potrivita dintr-un cuib si m-a invatat cum este viata alaturi de 2 caini. Ii sunt recunoscatoare pentru cine este, asa cum este si pentru forta interioara pe care o are. In acelasi timp, I owe him an apology, for I underestimated him at times & I projected my expectations onto him, disregarding who he actually was & is.

Am incetat sa fac asta abia la aproximativ 1 an dupa ce am ramas doar eu cu el, fara Chilli. Abia atunci am realizat cine era Fuki si cat de important era sa il onorez pentru individul care era si este. Il respect acum si apreciez enorm exact asa cum este. Cu bune si mai putin bune (caci nu este perfect). Si asta e o alta lectie pe care am invatat-o de la el: sa renunt la a cauta perfectiunea. Sa caut doar sa fiu mai buna ca ieri si sa il ajut si pe el sa fie mai bun ca ieri. Atat. Simplu si concis. Sunt recunoscatoare pentru ca am fost binecuvantata cu un caine atat de loial si atat de bun in a fi his unapologetic self.

Mai sunt recunoscatoare pentru fiecare caine cu care lucrez, cu care interactionez, care ajunge sa-mi atinga sub o forma sau alta sufletul si sa il schimbe. Niciodata nu raman la fel dupa ce cunosc un nou caine. Mereu o bucatica din el ramane cu mine, ma impacteaza, ma schimba, ma ridica sau coboara, dupa caz, si nu e nimic rau nici in una nici in cealalta. Sunt indatorata fiecaruia dintre sutele de caini care mi s-au perindat prin viata, suflet si cariera. Primul caz a venit in Ianuarie 2017 (cu toate ca iau in considerare inceperea propriu-zisa a activitatii asteia cand am luat decizia sa fac asta, anume in Decembrie 2016, odata cu venirea lui Chilli in viata mea) si de atunci au urmat sute (estimarea mea este ca au fost undeva la peste 500 de caini ajutati in toata cariera mea). Din pacate memoria nu ma ajuta sa ii enumar pe toti dupa nume si pentru ca unii poate au fost pentru foarte scurt timp in viata mea, am si uitat numele lor, dar niciodata nu am uitat cazul si invatamintele.

Sunt multe de spus si chiar si mai multe de depanat si simtit, insa in lipsa unor cuvinte mai potrivite, o sa spun un simplu si profund MULTUMESC!

Vine apoi momentul sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si sa ofer recunostinta oamenilor care mi-au iesit in cale in aceasta aventura frumoasa. Si da, am inceput cu cainii, pentru ca de ei ma leaga partea asta instinctuala, naturala de a fi pur si simplu. Insa niciunii din acesti caini nu ar fi venit in viata mea, fara sa fi avut in spate oamenii lor. Cu bune si rele, such is life.

Si da, stiu ca asta a fost tot timpul un spatiu de rant si venting, dupa cum v-am obisnuit, insa underneath it all este o dorinta atat de puternica de a ajuta si de a salva, poate, o viata, incat nu am cum sa nu ma si frustrez si inciudez uneori (deseori stiu). Asta insa nu exclude si nu diminueaza cu nimic faptul ca in acelasi timp sunt constienta si foarte prezenta la tot ce vine din partea oamenilor (da, a voastra) catre mine.

Sunt atat de multumioare pentru ca exista in viata mea oameni care m-au crescut (la propriu), precum familia, intr-un spirit de iubire catre animale si natura, si mi-au oferit libertatea sa aleg, in anumite momente, sa am un animal alaturi. Apoi sunt recunoscatoarea familiei extinse pentru ca m-au acceptat in vacante si nu numai, pe langa casele lor si sub acoperisul lor, unde am trait alaturi de animale si am vazut ce inseamna un stil de viata simplu, instinctual si cum zice reclama: „prea bun, prea ca la tara”.

Sunt apoi profund indatorata oamenilor care la un moment dat in viata mea au fost ghizi pentru tot ce inseamna dezvoltare personala, business si gandirea de antreprenor. Acesti „parinti” (unii chiar la propriu) spirituali, mi-au pregatit calea si m-au crescut ca om suficient de mult cat sa imi dea aripi mai ceva ca Redbull si sa am increderea necesara sa pot sa-mi iau singura zborul in lume.

Apoi au fost ingeri pazitori care fie mi-au insuflat vreo idee, m-au gazduit, m-au sprijinit, m-au reasigurat ca sunt pe drumul cel bun, m-au invatat sau mi-au fost tovarasi de drum in anumite momente. De la unii mi-am luat ramas bun, altii inca sunt alaturi de mine. Pentru toti am o vorba calda si un gand bun. Am recunostinta pentru fiecare client, de la primul care a raspuns unui anunt dat in neant in vastul internet si care a avut incredere in vorbele mele suficienta cat sa ma recomande mai departe, si pana la ultimul (dar nu cel din urma). Unii mi-ati devenit prieteni (chiar buni as zice), altii sunteti deja parteneri de business, colaboratori sau chiar colegi, altii imi apasati butoanele periodic, dar asta nu face altceva decat sa ma invete ca repetitia e mama invataturii, ca exista acele „butoane” si ca eu am de lucrat la mine pentru ca ele sa nu ma mai afecteze si ma invata sa accept natura umana (inclusiv pe a mea) mai usor. Cu unul dintre oamenii ce mi-au rasait in cale si viata chiar m-am parteneriat for life! 🙂 Stany (majoritatea il stiti ca Mihai), pentru tine am cea mai mare recunostinta si iubire, pentru ca fara tine nu exista Yoolia’s Pack, but a single & not so show off dog behaviorist. Tu ai insuflat o noua viata acestui business si ma ajuti in fiecare zi sa fiu mai buna (si mai calma). I know it’s cringe (love declarations usually are) dar te iubesc al naibii de mult si iti multumesc more than words could ever begin to fathom!

Va scriu randurile astea cu lacrimi in ochi, nu pentru ca sunt trista (si nici slaba de inger, asa cum as fi crezut odinioara si, uneori, inca mi se mai strecoara astfel de ganduri in minte din pacate – old habits die hard) ci pentru ca am atat de multa recunostinta in suflet pentru fiecare dintre oamenii ce mi-au atins viata si sufletul, incat nu are cum sa iasa afara pe altundeva decat prin glandele lacrimale. 😉

I am truly and utterly grateful for each & every single one of you, for who you are! For the light in you that really shines bright sometimes & also for the darkness in you, that helps me face my own demons and conquer them.

It’s not an easy process, but it definitely is necesarry!

So thank you!

For the power of the wolf is the pack and the power of the pack is the wolf!

/ Yoolia's Pack 2025 / 4 comentarii
Pack Walk Lacul Morii 2023

Azi nu voi vorbi despre mine sau despre noi (eu si Mihai) ca echipa, ci despre comunitate, haita, familie.

Cand am inceput sa activez in acest domeniu frumos, aveam o temere (data si de faptul ca nu aveam un mentor aproape, langa care sa fac o ucenicie, sa fur meserie). Anume ca nu voi fi niciodata originala, nu voi crea ceva al meu, care sa dainuie si care sa fie unic.

Mi-era teama ca nu voi face altceva decat sa copiez ce se intampla pe afara si ce faceau deja altii (impostor syndrome was through the roof). Ce-i drept asa au inceput lucrurile. Imitand ceea ce era atat de fain si avea atat de mult sens, din cele ce apareau in online de pe dincolo.

Insa in timp, ceva a inflorit si s-a dezvoltat la un asa nivel, incat pe undeva simt ca a capatat o viata proprie. E ceva intr-adevar unic. Si oricat am cercetat si studiez in continuare ce este prin alte tari, la alti profesionisti in domeniu, nu am regasit nicaieri.

Este intr-adevar ceva creat de mine/noi si care e independent de orice am vazut in domeniu pana acum, mai mult, este inconfundabil un trademark Yoolia’s Pack!

Iar acesta este comunitatea creata de noi intr-un timp relativ scurt!

Hai sa incepem cu inceputul: asa cum mentionasem intr-un articol trecut, acum ceva timp a aparut acest grup de Whatsapp numit Dog Psychology, grup dedicat clientilor mei la vremea respectiva, pentru a-si continua instruirea in ce priveste psihologia canina si in afara sedintelor one on one pe care le lucram fizic impreuna. Scopul lui pe langa partea de educare, era si sa usureze transmiterea informatiilor catre mai multe persoane deodata, astfel incat sa nu trimit de 30-40 de ori acelasi mesaj si sa simplifice organizarea micilor (la vremea respectiva) evenimente.

Initial, oamenii nu i-au inteles importanta si valoarea, dat fiind ca tot ce se stia despre educarea cainelui era mersul odata pe saptamana la sedinta de dresaj, pret de 30 minute si aia era. Cand oamenii din domeniu auzeau ca sedinta la mine dureaza 2 h intrebau ce naiba fac atata timp cu omul (radem si azi uneori ca se intampla nici sa nu ne ajunga acest timp). Daramite sa mai vorbim in privat in afara sedintelor, sa trimita video si feedback, sa isi faca teme acasa, sa lucreze zilnic cu cainele si, low and behold, sa se mai si educe in rastimpul dintre sedinte.

Asa ca in grup erau putine persoane si alea ieseau de cele mai multe ori de ramaneau 10-15 firfirei, care doreau sa afle mai multe si sa invete sau erau pur si simplu curiosi. Din persoanele ce au fost adaugate la crearea grupului, cred ca au ramas azi o mana de oameni. Garda veche ii numesc eu si cei mai loiali (unii dintre ei sunt alaturi de mine de peste 5 ani).

In timp, au aparut si reguli, pe masura ce grupul crestea, caci omul din greseli invata, si am sesizat diferite lucruri ce nu functionau, iar pentru ca acesta sa fie relevant si sa aduca plus valoare, disciplina se cerea. Azi acest grup are 220 de participanti activi sau semiactivi si numarul lor este in crestere!

In timp si prin experienta acumulata, am observat ca la sedinte cat si in grup, oamenii se plangeau ca in urma celor invatate cat si in urma reabilitarii cainilor lor (majoritatea reactivi), observa cat de gresit se abordeaza lucrurile in general de catre ceilalti stapani de caini si nu au cu cine sa isi socializeze blanosii. Cainii cu care inainte socializau erau all over the place (lucru ce contribuia de altfel si la reactivitatea propriului lor caine) iar stapanii erau incapabili sa le ofere ghidaj sau pur si simplu sa fie in control si sa nu ii lase sa faca efectiv tot ce vor. Drept urmare clientii nostri ajunsesera sa evite interactiunile nesanatoase cu alti caini si stapani, lucru ce i-a ajutat evident, insa in acelasi timp, in afara celor cateva evenimente organizate de noi, unde aveau o socializare corecta, cu calm, controlata si bazata pe coexistare, nu aveau aproape deloc contacte sociale in viata de zi cu zi a blanosului.

Asadar am hotarat, observand si in teren ca multi locuiesc in apropiere unii de ceilalti, sa cream grupuri regionale de pack walks! O idee ce a aparut dintr-o necesitate, dar care acum, in hindsight a fost a stroke of genius, avand in vedere ce nebunie s-a creat.

Pack Walk Regional in Parcul Bordei

Ce inseamna aceste grupuri regionale? Practic am grupat oamenii nostri din diverse zone ale Bucurestiului, in grupuri adiacente grupului mare, din acele arealuri (ex. Yoolia’s Pack Popesti Leordeni, Yoolia’s Pack Dristor/Mihai Bravu, Yoolia’s Pack Universitate etc). Si iata cum, in no time, oamenii nostri aveau cu cine sa socializeze corect, cu cine sa se plimbe, cu cine sa stea la cafea si ce este cel mai fain este ca s-a inchegat astfel o comunitate care are aceleasi valori, aceleasi informatii, aceeasi abordare in ce priveste socializarea blanosilor etc.

Au inceput chiar sa apara si grupuri in afara Bucurestiului (ex. Yoolia’s Pack Brasov, Yoolia’s Pack Timisoara sau Yoolia’s Pack Diaspora)!

Ce e atat de unic in toata povestea asta? Well, faptul ca oamenii nostri, independent de noi, sunt capabili sa se organizeze in grup restrans sau mare (un pack walk regional poate avea oricati participanti, de la 2 caini pana la 22 cred ca a fost cel mai mare organizat de catre clientii nostri), sa isi plimbe cainii in structura, sa fie in control at all times, sa exploreze one noi, sa cunoasca oameni si caini noi, sa ii asimileze si ghideze si pe ei sa faca o plimbare onesta si sa socializeze cainii inclusiv la tarc, intr-un mod ok si safe.

Pe langa evidentele avantaje legate de socializarea cainilor si oamenii in sine au multiple beneficii, inchegand in decursul unui an si un pic, prietenii stranse (ce merg de la vizite impreuna cu blanosii, pana la breed reveal parties, iesiri de weekend impreuna sau chiar petrec sărbătorile împreună), o comunitate ce ofera suport in mai multe arii (de la medicina veterinara, pana la specialisti in diverse domenii si chiar suport emotional in momente grele, de boala sau pierdere a celor dragi blanosi) si care este atat de bine educata incat se poate descurca in cele mai variate situatii.

Regional Pack Walk Tineretului

Ce este fascinant pentru mine este ca oamenii (nu neaparat cei din comunitatea noastra, care, oricat de noi ar fi, isi dau seama dupa primul eveniment, fie organizat de noi, fie regional, cat de multa plus valoare aduce) inca nu realieaza cat de multe beneficii are o plimbare structurata in haita!

Numai daca inveti sa faci o plimbare structurata corecta, tu singur impreuna cu cainele tau, deja ti-ai resetat 50% sau chiar mai mult din relatie, intr-un mod pozitiv! Apoi daca alaturi de voi se mai plimba si altii, in aceeasi maniera, deja cainele invata sa coexiste pe langa alti caini, sa ii accepte si chiar sa formeze o mentalitate de haita, avand un scop comun si inaintand in aceeasi directie. Mai departe…Scrie-n blog. 🙂

Lasand aceste castiguri evidente la o parte, avem in comunitate oameni care in urma unei singure evaluari si apoi a participarii la regional pack walks, in decursul a doar cateva luni au reusit sa isi reabiliteze complet cazul, fara a mai fi nevoie de interventia noastra directa in cadrul sedintelor, ci poate doar pe ici pe colo sa raspundem catorva intrebari punctuale in privat. Cu informatiile din grupul de Dog Psychology si practicarea lor de zi cu zi, in urma exercitiilor recomandate in cadrul evaluarii cat si prin organizarea sau participarea la o serie de regional pack walks avem cazuri de reactivitate reabilitate complet, avem cazuri de caini nesiguri ce au capatat incredere in ei, cazuri de caini reactivi la oameni plimbati de catre altcineva decat propriul stapan si cazuri de pui sau adolescenti care au devenit caini exemplu pentru altii. Toate astea doar printr-o consecventa a stapanilor in a se plimba alaturi de like-minded people & dogs.

Ce pe mine ma incarca enorm si ma face sa fiu incredibil de mandra de aceasta comunitate este cat de mult se ajuta unii pe altii, se corecteaza unii pe altii daca gresesc, se glumeste, se lauda si chiar se promoveaza unii pe altii si rezultatele lor in educarea cainilor proprii in social media!

Cand imi amintesc ca in trecut ma chinuiam sa arat oamenilor de ce este important un pack walk, le organizam in mod gratuit pentru comunitatea mea, numai ca sa prinda oamenii gustul si sa give back pentru increderea pe care mi-o acordau la inceputurile mele, si chiar si asa, abia abia se adunau cativa in primii 2-3 ani (am avut Pack Walk Oficial – cine stie cunoaste – organizat de mine, la care s-a prezentat un singur cuplu cu un singur caine & we walked anyway!), in majoritatea cazurilor 2-3 caini, intr-un caz fericit 5-7 si cele mai mari (doua la numar) au avut intre 10-15 caini.

Acum, oamenii din grup ne intreaba daca se considera pack walk daca sunt doar 2 caini :))) Ma si bufneste rasul, caci ei (mai ales cei mai noi, care ne urmaresc pe social media si vad ce se intampla intr-un eveniment oficial sau la un pack walk regional mai mare) au senzatia ca daca nu sunt cel putin 7-9 caini nu se poate numi pack walk! :))

Ce e cel mai fain in toata povestea asta? Cu toate ca noi efectiv avem reale dificultati in a gasi trasee in care sa ne putem desfasura cu un numar mare de oameni si caini in pack walks oficiale, clientii nostri au acest instrument gratuit, la dispozitia lor oricand (fara a fi necesara prezenta noastra) si cu o putere transformationala atat de mare incat e beyond our control!

Spun putere transformationala caci pe langa un caine reabilitat, ce am observat in multe cazuri, in randurile oamenilor ce au participat la sau au organizat mai multe astfel de evenimente, este ca ei in sine cresc si se dezvolta incredibil de mult!Devin mai siguri pe ei, mai puternici, mai hotarati, capata abilitati organizatorice, capata incredere atat in ei cat si in caine, asimileaza mai organic toate cele invatate de la noi si devin independenti!

Pe alocuri, pentru dresorul clasic, asta poate fi destul de scary, clientul nu mai depinde de tine, este propriul om si are cap sa gandeasca si decida ce este mai bine pentru cainele lui.

Mie mi-a placut, inca de la inceput, de cand am creat grupul, sa las oamenii sa decida ce informatii aplica din cele puse la dispozitia lor (asumat, desigur), sa ii invat sa gandeasca critic si sa ia decizii punctuale in situatii punctuale, practic sa nu mai aiba nevoie de mine a la long, ci daca aleg sa-mi ramana aproape, sa o faca din propria dorinta/placere si daca intr-adevar considera ca mai au de invatat sau de castigat din relatia cu mine ca profesionist.

E greu? Este putin, I won’t lie. Cand pui suflet si vezi cum un om a inflorit si relatia alaturi de cainele lui a crescut exponential iar apoi decide din motive subiective sa se retraga sau sa raceasca legatura, te afecteaza, vrei nu vrei.

Dar ii prefer asa. Vreau o haita asumata. Vreau o comunitate independenta, care atunci cand sunt intrebati pe strada ce este cu atatia caini educati care parca defileaza prin oras, raspund „e un eveniment Yoolia’s Pack” sau „facem parte din Yoolia’s Pack” chiar si cand noi nu suntem acolo cu ei. Nu vreau oameni care sa nu stie ce sa faca in clipa in care eu sau Mihai am iesit pe usa sau am incheiat sedinta. Vreau oameni care stiu ca oricand au la indemana atat informatia (si pe noi), cat si o intreaga haita ai carei membri sunt peste tot in jurul lor, la un mesaj distanta!

This is the true power of my pack!

Regional Pack Walk – different breeds, sizes, people, ages, sexes, nationalities but all part of the same pack!