To all the pets I’ve loved before…

11 decembrie 2025 / Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu

Imi revine o sarcina tare dificila azi, anume sa scriu despre pierdere, despre grieving si despre cum mergem mai departe dupa ce un suflet drag pleaca spre alte planuri. Nu pot spune ca este un subiect catre care am privit cu entuziasm, mai ales ca de curand am pierdut un astfel de suflet. Insa cineva trebuie sa abordeze si aceasta tema asa ca voi fi eu aceea.

Cum ziceam nu este un subiect usor, nici nu stiu exact de unde sa incep, caci nimeni nu este vreodata complet pregatit si impacat cu ideea despartirii de o fiinta draga, indiferent ca vorbim despre un om sau despre un animal. In fact, most people avoid the subject altogether. Insa fara acceptarea acestei realitati – ca tot ceea ce iubim vom pierde intr-un final – nu cred ca putem sa ne numim cu adevarat maturi si completi ca fiinte umane.

Cred ca prin a va povesti despre pierderile mele veti intelege mai bine la ce ma refer si de ce am simtit nevoia sa dezbat pe marginea subiectului. Asadar voi incepe prin a onora vietile catorva animalute ale caror poze nu le pot posta in acest articol, caci pe acea vreme, nu existau telefoane mobile si/sau Google Drive. Acestea sunt in ordinea in care au venit (si plecat eventually) in viata mea: Coco, Bobita, Rex si Chibi.

Eram copil pe atunci, cu exceptia lui Chibi pe care am adoptat-o mai tarziu, imediat ce am iesit din adolescenta. Asadar nu erau doar animalutele mele ci ale familiei, insa cu toate astea eu le consideram ale mele. De aici, apropo, incep sa apara problemele. Din acest egoism cumva sau nici nu stiu cum sa ii spun, mai degraba necesitate de a detine ceva, de a face ceea ce iubesti AL TAU, sa il detii, sa ai control asupra lui. De aici apare de fapt suferinta. Din aceasta improprietarire asupra unor fiinte vii, care au propria lor viata. Acest atasament pe care il avem cu totii inca de cand suntem copii, ne aduce mare parte a suferintei in viata si relatii. De fapt nimic nu este al nostru. Inclusiv acele suflete pe care le adoptam, cumparam sau pur si simplu le hranim pe langa casele noastre. Da, stiu, fara noi, nu ar supravietui sau ar avea o viata grea. Insa asta nu ne face proprietari de drept absolut asupra vietilor lor. Cel mult camarazi de drum, dar ale caror drumuri ajung sa se si desparta.

Bineinteles ca, asa cum cu siguranta ati resimtit si voi asta din copilarie ca si mine, nu aveam cum sa stiu asta la acea varsta, si dealtfel am invatat-o destul de tarziu in viata. Asadar cand Coco, perusul pe care mama mi-l cumparase in jurul varstei de 8 ani, a zburat din neatentia noastra, pe geam, am simtit pentru prima data pierderea aceasta. La vremea respectiva nu auzisem de plase la geamuri, nu existau nici macar termopane. Iar eu am fost devastata! Nici nu mai stiu exact ce reactie am avut, caci creierul meu efectiv a blocat amintirea, insa cu siguranta am plans cu orele. Imi aduc aminte doar imaginea lui in departare, in timp ce eu ma aplecam dupa el pe geam cu mana intinsa si ii strigam numele.

Our brains have a funny way of coping with the heavy stuff, the hard feelings, the hurt. It just takes it & hides it away somewhere deep inside, where it can’t hurt you anymore. But that darkness & sorrow are still inside you, tucked away safely until it can come out again. When you least expect it…

La ceva timp dupa asta, a venit Bobita. O pisica metis de birmaneza, absolut superba, cu ochii albastri si blana & coloritul tipic. Era un ghemotoc de blana cand am primit-o, avea doar vreo 2 luni. Am primit-o de la niste prieteni de familie, daca nu ma insel de Paste, intr-un an. Sa fi avut vreo 9-10 ani eu. Am discutat pe marginea acestui subiect atat pe canalul nostru de Youtube, cat si aici pe blog: NU E O IDEE BUNA SA FACETI CADOU CUNOSCUTILOR ANIMALUTE! Please don’t do that!

Da, e o amintire placuta pentru mine, cea a Bobitei, insa pana la un punct. Nu imi aduc aminte ca mama sa ma fi responsabilizat in vreun fel legat de Bobita (nu imi amintesc de exemplu sa fi curatat eu vreodata litiera sau sa ii pun de mancare si apa), ce stiu insa este ca la un moment dat a hotarat sa o dea pe aceasta la o colega de munca la curte (in conditiile in care Bobita nu vazuse decat apartamentul). Acum gandindu-ma la capitolul asta, imi dau seama ca cel mai probabil a fost din cauza ca intra in calduri des (cum fac dealtfel pisicile femele) si pentru ca educatia in ce priveste animalele nu a fost a strong point in my family, in loc de varianta sterilizarii, s-a ales aceea a gasirii unei alte case (de parca asta ar rezolva vreodata problema). Va imaginati cat am suferit dupa acea pisica, mai ales in contextul in care eu mereu aduceam pisici de pe strada acasa, am fost dintotdeauna si voi fi mereu a cat person more than a dog person! Si da, admit asta chiar daca domeniul meu de activitate este cel de dog behaviorist!

Ce a facut mama bine (by the way, scopul acestor povesti nu este sa o pun pe ea intr-o lumina mai putin buna, in niciun caz; she did the best she could with the information she then had) a fost ca inainte de a o da acelei familii pe Bobita, a organizat un photoshoot ad-hoc acasa, in urma caruia sa am multe amintiri frumoase cu pisica mea. A incercat pe cat posibil sa imi usureze sentimentul de pierdere, insa dupa cum va imaginati, nu a fost foarte productiv. Am fost din nou daramata cateva zile. M-am simtit foarte singura in perioada aceea, mai ales cand veneam acasa de la scoala si gaseam casa goala. Ma tot asteptam sa apara Bobita de undeva… Inca mai am pozele respective in album. Din pacate, Bobita cel mai probabil s-a stins calcata de vreo masina, caci la nici o zi de cand a ajuns la respectiva familie a iesit din curte si nu s-a mai intors. Sufletelul ei probabil voia sa ajunga inapoi acasa, insa nu a mai reusit niciodata… 😦 Si da, inclusiv acum curg lacrimi cand ma gandesc cat de singura si abandonata s-a simtit. Nu avea nicio vina ea…

Dupa Bobita a fost Rex. Aveam deja vreo 12 ani la vremea aia. Daca imi amintesc bine, tot un cadou a fost cumva. De data asta insa cred ca l-a luat chiar mama. Rex era un metis de corgi, pe care l-am primit cand acesta avea in jur de 2-3 luni. Viata cu el mi-o amintesc in transe, intai cand era pui, totul bine si frumos si fun. Apoi cand era adolescent si incepusem sa ies eu singura cu el afara, iar el incepuse sa isi intre in drepturi ca lider de haita (caci evident ca nimeni nu ii oferea structura si reguli si nimeni nu se ocupa de indeplinirea sau educarea lui): la mine incepuse sa se dea (a sarit inclusiv pana la nivelul tricoului sa ma muste, imi aduc in schimb aminte culoarea tricoului pe care l-a gaurit intr-una din plimbari cand s-a dat la mine), avea anxietate de separare grava (a ros pana la jumatate usa capitonata a apartamentului in care stateam) si facea paza pe resurse si teritoriu maxim!

Ce faceam bine (pentru ca nu existau atunci ham si retractabila) era ca il plimbam pe zgarda fixa si lesa normala. 🙂 Asta era maximum effort din partea noastra. La un moment dat tot mama s-a saturat de comportamentele distructive si a hotarat sa il cedam la adapost. Asa ca am mers cu un prieten de familie la Milioane de Prieteni si i-a rugat sa il ia si pe el. Surprinzator, au acceptat. Eu eram plansa toata si ma simteam extrem de vinovata pentru asta. Mama a simtit si ea aceleasi lucruri si a doua zi am hotarat sa mergem sa il luam inapoi. Zis si facut! Ne-am prezentat la oameni, ce sa vezi? Cainele era castrat! A fost primul lucru pe care l-au facut in ziua in care l-au luat. Noi am fost surprinsi cu totii, insa nu ne-a deranjat cu nimic evident, doar ne-am bucurat ca il avem inapoi.

Funny fact: dupa castrare nu a mai manifestat (sau cel putin nu la un nivel de care sa-mi amintesc) acele comportamente ce au determinat-o pe mama sa il cedeze. Coincidence?! I don’t think so, dar pe marginea acestui subiect am mai discutat AICI, deci nu mai bat apa-n piua.

Chiar si asa, pe Rex l-am mai avut pret de inca 2 ani, apoi au aparut schimbari la noi in familie, mama s-a recasatorit, eu am intrat in clasa a 8-a si s-a decis ca Rex sa fie relocat la o alta familie, ca sa ma pot concentra pe examenul de capacitate. Imi aduc aminte si acum drumul catre noua familie. Broke my heart! Nu am inteles nici pana in ziua de azi cu ce ma incurca Rex la studii… Insa am avut putin relief dat de faptul ca s-a acomodat foarte bine in noua lui familie si era cainele preferat al tatalui lor. Am povestit si despre Rex putin si despre cum s-a stins el intr-un alt articol tot de pe acest blog. Long story short, la ceva timp dupa ce a plecat de la noi (sa fi tot fost vreo 6 luni) a sarit pe geamul masinii lor din mers si s-a accidentat mortal. M-a alinat doar faptul ca stiam cat de mult ii placeau plimbarile cu masina si ca he lived his short life in the fast lane.

Abia tarziu, cand aveam vreo 19-20 de ani si eram deja pe cont propriu, am adoptat-o pe Chibi. Ea a venit in viata mea in prima mea incercare de a locui in Bucuresti. Eram pe langa IOR la vremea respectiva si am gasit niste pui de caine abandonati in parc. Pe Chibi, micuta si neagra, am luat-o acasa. Pe ceilalti i-au luat cred alti trecatori. Gandindu-ma in urma, la parcursul ei cu mine, cred ca am luat-o deja cu parvoviroza. Dupa ce am luat-o, am dus-o la primul vaccin. A fost insa o fire tare fragila inca de la inceput. Imi amintesc ca sarise la un moment dat jos de pe un fotoliu si cred ca si-a luxat piciorul, caci a schiopatat vreo 2 zile dupa. In orice caz, pentru ca nici eu nu stiam multe atunci, am scos-o afara direct, fara sa mai astept imunizarea completa. In continuare nu cred ca asta a dus neaparat la desfasurarea evenimentelor, caci nu a dat niciun semn de boala vreo luna buna. Apoi la un moment dat a inceput sa aiba crize cu forme epileptice. Eu trebuia sa ma intorc la Brasov caci inca eram la facultate acolo. Cand Chibi a ajuns si ea la mine la Brasov deja crizele erau atat de frecvente incat nu iesea bine dintr-una sa isi revina in simturi si sa para ca recunoaste ce este in jur si ce se intampla, incat intra in alta.

Chibi a fost primul caine cu care am experimentat decizia unei eutanasii… Sentimentul de vinovatie a fost coplesitor. Stiu ca am luat cea mai buna decizie pentru ea la vremea aceea (dat fiind ca tratamentele nu dadeau rezultate), insa a fost atat de brutal totul. Brutal de scurt, brutal de dureros, brutal de sfasietor momentul in care a trebuit sa o las acolo asa, inerta, sa se debaraseze cei de la cabinet de ea, Dumnezeu stie cum (nu aveam atunci pe nimeni alaturi sa ma ajute sa o ingrop undeva si nici nu stiam de incinerare). Brutal. Am avut cateva nopti dupa asta cand o visam si niste zile bune am jelit-o. She was such a fragile soul…

Asadar inteleg, chiar daca am avut-o pentru scurt timp pe Chibi, prin ce trece un stapan care este nevoit sa-si adoarma cainele. Nu este o decizie si nici o durere pe care sa o doresc vreunui om vreodata. Am plans tot drumul spre casa in ziua aia. Felt utterly worthless. Being alone made it so much worse.

Deci daca vreunul dintre cei care cititi acest articol acum si ati trecut sau sunteti acum in mourning dupa o astfel de decizie, si aveti nevoie sa vorbiti cu cineva, nu va fie teama/rusine sa imi scrieti. I am here for you & I have at least a clue as to what you are going through. Tineti minte doar atat: it’s not your fault! You did you best & your pet knows it, wherever they are!

Astea sunt povestile mai scurte, cele de inceput, dinainte de a cunoaste ceva despre psihologie canina, inainte de a ma educa in ce priveste animalele in general (a nu se confunda iubirea fata de animale, cu educarea in privinta lor si onorarea lor in integritatea speciei din care fac parte). I felt those losses, but the next ones were so much deeper. Evident si eu am crescut, m-am maturizat si am evoluat atat in gandire cat si in simtire intre timp, drept urmare am privit moartea cu alti ochi. Nu a devenit mai usoara, dar a capatat mai multa insemnatate.

Voi vorbi atat din perspectiva omului care a convietuit cu animalele proprii, cat si din perspectiva specialistului care a tinut la (si chiar a iubit) animalele altora. This is where it gets complex!

Continui insa cu primul animal de dupa ce m-am maturizat, care a trecut the Rainbow Bridge: Negra!

Negra a fost pisica ce mi-a fost aproape de la 19 ani pana la 32. A fost animalutul care a trecut cu mine prin relatii, mutari, orase schimbate si doua business-uri. She was always there! A fost un spirit animal al meu, in seara cand a inceput declinul ei nu eram acasa, insa am simtit spiritul ei cu mine in camera unde mi-am petrecut noaptea. Eram semi-adormita si pe marginea patului in care eram s-a infiintat o pisica neagra. Mi s-a parut ciudat la vremea respectiva, caci camera avea usa inchisa iar singurele pisici din casa erau in camera de dincolo de usa. Dimineata cand mi-am intrebat partenerul de atunci daca a intrat vreo pisica in camera, acesta a zis ca nu, ele fiind inchise in cealalta parte a casei. Din nou, senzatia a fost ciudata caci puteam sa jur ca am simtit inclusiv greutatea unei pisici apasand in saltea si cu ochii mijiti vazusem o pisica neagra ce se uita la mine din coltul patului.

Dupa cateva zile bune, dupa ce Negra s-a stins, mi-am dat seama ca fusese ea, chemandu-ma acasa, caci nu mai avea sa stea mult timp in planul acesta. Crying still, as I write this, cause such a connexion is as rare as they come.

Negrei i-au cedat rinichii in zilele ce au urmat, o afectiune relativ des intalnita, mai ales la pisicile sterilizate. Am facut vreo 3 zile vizite la Sanivet atunci, incercand atat medicii cat si eu sa o salvam, a fost pe perfuzii, insa era prea tarziu. A 4-a zi dimineata, in drum spre cabinet, a facut o criza puternica si s-a stins in bratele mele. Eram cu mana pe ea si cu lacrimi in ochi cand i-am spus soferului de Uber sa intoarca masina si sa mergem spre casa. In seara dinainte sa se stinga, era deja intre 2 lumi. A fost singura data cand lumina de la lampa din camera a facut un curcubeu pe perete, chiar acolo unde dormea Negra. Mi-am dat seama de atunci ca fata isi ia ramas bun. Era atat de in my face…

*The Rainbow Bridge was laying there for my girl*

Negra s-a stins in Ianuarie 2020, si in ziua aia am ascultat 2 melodii pe repeat: Ed Sheeran – Perfect si The Pogues – Summer in Siam. Acestea m-au ajutat sa trec peste acele zile ce au urmat. I’m not crying, you’re crying! (vorbim dupa ce le asculti cu gandul la unul dintre animalutele pe care le-ai pierdut)

Colac peste pupaza, la vreo saptamana sau doua dupa ce s-a stins Negra, a plecat si Chilli catre Timisoara (deci definitiv de la mine), so you can imagine how brutal that January was for me.

Insa ce am invatat de la Negra (yes, she taught me things even after her passing) a fost sa vad sufletele animalelor care vin si pleaca din viata noastra. Am inteles dupa plecarea ei ca a fost alaturi de mine atat cat am avut nevoie. Sufletul ei, in intelepciunea-i nemarginita, a inteles ca in viata mea urmeaza schimbari majore si ca ea si-a dus misiunea de a-mi fi alaturi cand aveam mai mare nevoie, la bun sfarsit! A plecat atunci cu un scop iar timingul, chiar daca atunci pe loc nu l-am inteles si nu avea sens, a fost perfect. Si da, stiu ca suna ireal sa zic ca decesul unui animal de suflet cum a fost Negra, a fost exact cand trebuia. Insa asa a fost. Ea a fost langa mine exact atat cat am avut nevoie sa fie langa mine. Regardless if I knew it or not!

I-am fost de asemenea recunoscatoare Negrei ca s-a stins rapid, fara a se chinui atat pe ea, cat si pe mine (emotional). Financiar, la vremea respectiva, vizitele la medic in cele 3 zile au fost 1000 lei, bani pe care nu ii aveam si a trebuit sa ii imprumut efectiv. Stiu ca astea nu mai conteaza atunci cand vrei sa salvezi viata unei fiinte dragi si nu au contat nici pentru mine la vremea respectiva. Mi-as fi vandut propriul rinichi sa o salvez pe ea. Insa in hindsight, a ales sa ma scuteasca de acest efort si i-am fost extrem de recunoscatoare pentru asta. Negra a fost mereu inteleapta, demna, o adevarata doamna intre pisici. Lisa o respecta iar ea era mama ranitilor, se comporta ca o mama pentru toate animalele din casa, chiar daca fusese sterilizata pe la varsta de 1 an. Era de asemenea foarte protectiva! Daca se intampla sa se harjioneasca 2 caini sau sa se dea la mine vreunul, imediat sarea la ei sa ii puna la punct. Era foarte stricta din punctul asta de vedere: daca erai respectuos, te respecta, daca nu, te capacea. Toti cainii o respectau.

Negra a fost ingropata in parcul Tineretului, in seara zilei in care s-a stins. Location undisclosed. I still visit her, cel putin odata la 2 saptamani. Ma bucur ca o pot vizita si ii pot vorbi ori de cate ori simt sa o fac.

A urmat la un an distanta, in 2021, Jinx. Povestea lui pe larg am povestit-o AICI. Jinx a fost cainele caruia ii datorez ceea ce sunt azi! Datorita lui am invatat psihologie canina, datorita lui am fost determinata sa ii ajut si pe altii sa invete ceea ce eu descoperisem. Si datorita lui am cunoscut atatia oameni faini. Jinx a fost iubit de absolut toti oamenii care l-au cunoscut. Nu exista cineva in a carui viata sa fi tranzitat si sa nu il fi atins in vreun fel sau altul. Jinx a fost un unicorn dog for sure. His soul was as kind as they get.

Vestea mortii lui m-a lovit in crestetul capului si am fost total nepregatita. Am izbucnit in plans chiar daca eram in vizita la partenerii de la Tina’s Pet Paradise atunci. Datorita distantei si circumstantelor, cat si a aflarii vestii la o zi distanta fata de evenimentul in sine, nu a fost ingropat si nu stiu exact ce s-a intamplat cu corpul lui. Pe el l-am jelit mai putin chiar daca m-a afectat plecarea lui dintre noi la fel de mult ca oricare alta, insa distanta a atenuat emotiile. Ce stiu este ca il onorez in micul altar din apartamentul nostru, unde sunt pozele tuturor animalutelor noastre care s-au stins. Si il voi onora atata timp cat voi ajuta cainii pe care i-am cunoscut prin prisma activitatii si pe care ii voi cunoaste in continuare, sa convietuiasca in armonie.

Datorita lui sute daca nu chiar mii (deja) de caini din Romania au fost reabilitati si duc vieti mai bune, sunt mai calmi si mai impliniti de catre stapanii lor. Asadar multumesc prietene, ca ai inteles, ca m-ai invatat, ca m-ai iertat, ca ai trait in prezent si ca ai plecat la fel de rapid ca Negra, fara chinuri si fara batraneti dureroase! You were a good boy!

Apoi au venit in viata mea Mihai si la pachet cu el Muff! Muff a fost perechea pierduta a Negrei. Ei doi ar fi format un power – couple pe cinste!

Muff a venit in viata mea in 2020, cum am spus, atunci cand l-am cunsocut pe Mihai. Din pacate pentru mine, nu am avut prea mult timp cu Mufflea, caci acesta a plecat dupa Negra si Jinx, in 2022, cand noi eram pe Camino de Santiago. Insa in scurtul timp pe care l-am petrecut impreuna, Muff a fost un exemplu de energie calma si asertiva! La fel de protectiv ca Negra, daca cineva incepea sa faca probleme, el le termina cu o singura ridicare de labuta (his signature move). Stiind cati caini se perinda pe la mine prin casa, am avut la inceput putine dubii in ce-l priveste pe Muff la un loc cu acestia. Insa aveau sa mi se infirme in scurt timp, caci Muff i-a acceptat pe toti, sau mai bine zis ne-a acceptat pe toti la el in casa, fiind cea mai buna gazda. 🙂 Curios dar si increzator, nu s-a stresat prea tare de noua companie. Inclusiv cu Lisa a fost un gentleman (most of the time) si nu au avut conflicte deloc.

Muff a suferit in urma unei mici tumore ce a trebuit operata (ma rog, asta a fost decizia pe care am luat-o impreuna cu medicul sau la momentul respectiv, cand inca nu stiam nimic despre terapiile holistice). Operatia din punctul nostru de vedere, acum uitandu-ne in urma, i-a scurtat viata in loc sa ajute. Basca, la cateva luni distanta noi am pornit pe Camino, lasandu-i pe ei (el si Lisa) singuri for the longest time. Evident, nu au stat parasiti in casa, venea cate cineva la ei zilnic, ba chiar unele persoane au petrecut 1-2 nopti la noi impreuna cu ei, insa ambii au suferit mult dupa noi in perioada aceea, Muff fiind cel mai afectat.

Slabise mult, toti cei ce il vizitau ne ziceau ca e foarte slab si practic se stingea pe picioare. Eventually l-au luat parintii lui Mihai la ei acasa, insa a fost tarziu. Muff s-a stins de inima rea (noi asa am concluzionat) si de dorul nostru. S-au facut si niste vizite la vet insa nimic nu aparea ca ar fi in neregula. Vestea am primit-o pe Camino, aproape de finalul calatoriei, iar Mihai a fost cel mai afectat. Era si normal dealtfel, caci din cei 13 ani ai lui Muff, 11 ii petrecuse alaturi de Mihai. Eu am jelit alaturi de el, insa am incercat pe cat posibil sa tin spiritul sus, caci nu voiam ca trecerea lui Muff sa ii afecteze restul calatoriei lui Mihai intr-o masura mai mare decat era necesar. Asadar am ales impreuna sa il onoram pe Muff pe tot restul pelerinajului nostru. Ce stiu sigur este ca, la fel ca si Negra, Muff in intelepciunea-i infinita, a ales sa plece in liniste, relativ rapid, fara sa il impovareze pe Mihai mai mult decat trebuia. A plecat si el atunci cand a stiut ca Mihai este bine unde si cu cine este, atunci cand si-a dus la bun sfarsit misiunea de a-i fi alaturi.

Muff a fost ingropat in curtea parintilor lui Mihai iar noi il vizitam de cate ori mergem pe acolo. Personal, ii sunt recunoscatoare lui Muff pentru exemplul de calm si asertivitate pe care mi l-a oferit, pentru zambetele pe care ni le-a adus pe fete si pentru gratia cu care a acceptat toate animalele ce i-au trecut pragul de-a lungul timpului. Much love & appreciation Muffulet! You were one of a kind & we know you still watch over us from afar!

2023 a venit cu multe lovituri in inima. Una dintre cele mai zguduitoare a fost vestea decesului Keetei.

Keeta nu a fost cainele meu sau al nostru. Keeta a fost cainele unei cliente dragi, devenite prietena. Keeta insa a fost un caine care m-a impactat profund prin felul ei de a fi. And she was the only Alpha born dog I ever met!

Keeta va ramane mereu un punct de reper, din perspectiva energiei, pentru mine. Avea o eleganta si o darzenie aparte cainele asta. A fost cel mai frumos exemplar de Akita pe care eu l-am intalnit (exceptandu-l pe Fuki desigur). Insa pe langa asta, de la Keeta eu am invatat enorm de multe despre atitudine, calm, fermitate, rasa, putere si ierarhie. Din nou, oricine a cunoscut-o pe Keeta simtea instant ca e in prezenta unui suflet special. Impunea respect din priviri si avea acel command presence pe care putini indivizi il au in mod natural.

Un izvor de intelepciune asta era fata aceasta. Vestea plecarii ei dintre noi am primit-o direct in plex, in timp ce ne deplasam spre vestul tarii, intr-una din calatoriile noastre. A trebuit sa tragem pe dreapta si sa bocim vreo 20 min caci ne-a lovit ca si cand ar fi fost cainele nostru. Parea imposibil ca Keeta nu mai este printre noi, cand tocmai ce o vizitasem in sudul Frantei, unde locuia cu stapanii ei, cu un an in urma. Avea in jur de 9 ani cand s-a stins, deci destul de devreme. Am aflat ca s-a intamplat din cauza piometrului (era inca nesterilizata). It was devastating!

Si stiu ca pare ciudat ca am suferit atata dupa un caine al altcuiva, insa pentru noi, Keeta a fost practic parte din haita noastra. Always welcome to stay with us. Era genul ala de caine care iti intra in suflet din prima si nu mai iese. Iar cand a plecat, a plecat cu o parte din el… Inca ne gandim la ea cand si cand. Keeta, you were a queen! Slay up there in Heaven or wherever you are!

*Before Fuki she was my front of the pack 😉*

Nu stiu exact anul trecerii sale insa suspectez ca a urmat Sheldon la scurt timp, data fiind varsta lui inaintata. Cand l-am cunoscut, Sheldon avea in jur de 8 ani si la prima vedere am zis ca e unul dintre cei mai uratei caini pe care ii vazusem. Insa inca din prima zi, am realizat cat de frumos e Sheldon pe interior! La fel, unul din acei caini always welcome. Un senior pe care ma puteam baza cu orice caine, caci stia sa impuna limite cu calm si fara a fi prea mult. La fel era instant crush pentru oricine care il cunostea, caci avea o energie happy go lucky foarte faina. Dupa ce m-am mutat cu Mihai, la prima (si ultima cred) vizita a lui Sheldon, i-am spus „O sa vina un caine urat dar bun” si indata ce a pus ochii pe el, s-a si indragostit (vorba vine).

Sheldon s-a mutat in Germania impreuna cu familia de expati din care facea parte, la frumoasa varsta de 11 ani. Suspectez ca s-a stins intre timp, insa nu pot sti sigur caci nu am mai tinut legatura cu stapanii. We still miss & grief over him from time to time!

Nola crossed the Rainbow Bridge in 2024. Nola a fost alaturi de mine inca de pe vremea cand faceam plimbari mostly. Imi aduc si acum aminte cum imi aducea cate o jucarie de fiecare data cand deschideam usa si mesajele dragute lasate de stapanii ei pe tablia din holul apartamentului lor pentru mine. Nola a fost Labradorul tipic, cu energie multa, friendly cu toata lumea si a venit oriunde s-a putut alaturi de stapanii ei, inclusiv la Bootcamp! A fost si la mine in gazda cand eram singura dar si dupa ce m-am mutat in Popesti. A fost ever present, iar cu stapanii ei am ramas intr-o relatie de amicitie faina, fiind unii dintre acei oameni cu care poti discuta despre orice si printre putinii care inca mai au common sense. A fost o placere si o onoare sa le fim aproape si la nunta lor, impreuna cu Fuki si cu Nola, chiar inainte de plecarea pe Camino. Nola a fost o prezenta ce iti aducea zambetul pe buze mereu, caine bun de pus la suflet.

S-a stins cum am spus in 2024, din cauza unei insuficiente renale. Stapanii ei au fost pusi in fata aceleiasi decizii imposibile pe care a trebuit sa o iau si eu cu Chibi, anume eutanasia. Vestea a fost devastatoare si pentru noi. Am jelit si atunci dar si acum, cand pe rama digitala din living mai apare cate o poza cu fatuca Nolei. Imi aduc aminte mereu cu drag si dor de ea, in toate momentele si circumstantele in care am cunoscut-o. Rest in power happy girl! Thank you for blessing us with your sparkling presence!

*Will always remember that dog park across the street from your home, in which we had so much fun!*

Hodor was the first boxer I worked with, back when boxers were more instinctual. A fost parte integrala din haita de dinainte de 2020, si membru fidel al pack walks pe care le faceam eu. Back in the day I used to go door to door, gather 3-6 dogs and go with them on a pack walk in the park. At the end they got off leash time in the dog park and back home. Fully fulfilled any breed. Hodor was a regular!

Am aflat ca trecerea lui in nefiinta a avut loc anul asta. It hit me. After all these years, caci nu ne-am mai vazut de prin 2021 (nu ne-am nimerit la aceleasi ore prin parc), it still hit me! Imi aduc aminte materiale filmate cu Hodor, in care explicam body language si interactiuni la tarc, pentru grupul de Dog Psychology pe care abia il formasem. Stapanii lui Hodor au fost mereu cumsecade si mi-a placut de ei ca familie. L-au acomodat foarte fain pe Hodor cu copilul si au dus viata frumoasa impreuna pana acum cand s-a stins.

You will be missed energetic boy! You were one of the good ones!

Si ajungem la partea cea mai grea si motivul pentru care am simtit nevoia sa scriu acest articol atat de lung. Cred ca am lungit-o si pentru ca nu voiam neaparat sa ajung la acest final…

Da… Tigra. Cainele care a fost cu noi cel mai mult timp, comparativ cu altii. Tigra a fost literally parte din haita noastra pana luni acum. Oamenii ne intrebau daca e cainele nostru si sincer, chiar asa o simteam, ca pe cainele nostru. Tigra a fost pentru noi parte din familie, impreuna cu stapana ei, Angy (care inca face parte din ea).

Nu pot descrie toate aventurile pe care le-am trait alaturi de Tigra, insa ganditi-va doar ca atunci cand am cunoscut-o pe fata avea aprox 2 ani, iar saptamana asta s-a stins la varsta de 10 ani. A fost unul dintre primii clienti pe parte de reabilitare si unul dintre cainii care m-a muscat de papuc cand m-am dus la prima sedinta. Era reactiva la caini, teritoriala si avea boala pe pisici.

De acolo a ajuns sa fie un caine ce ne-a ajutat de nenumarate ori in cazuri de reabilitare, la Puppy Classes a fost seniorul nostru for the longest time si practic a luat parte la aproape toate evenimentele noastre, mai putin Bootcamp.

Teritorialitatea nu a mai existat, iar cu pisicile…Sa spunem doar ca Angy si-a luat pisica dupa prima sedere a Tigrei la noi. 🙂 Ce sa va mai zic, ca sunt efectiv ani si ani de amintiri, experiente si trairi alaturi de cainele asta. Vestea ca Tigra nu mai este printre noi inca o diger. Inca lacrimez de fiecare data cand ma gandesc la ea, inclusiv acum cand scriu aceste randuri. Tigra practic a crescut-o pe Vanya, alaturi de noi si de Fuki. Ea ne-a aratat punctele unde trebuie atinsa Vanya pentru a se pune pe lateral, ea ne-a aratat cum isi revendica spatiul clar si ferm si tot ea ne-a dat batai de joc la inima cand ne-am trezit la Iasi ca iesise pe acoperisul pensiunii sa ne caute, pana ne-am dus sa ducem bagaje la masina. :))) Ah, the memories… In fiecare zi de dupa aflarea vestii, am jelit cand eu cand Mihai si in fiecare zi mie imi mai vine in minte cate o patanie cu ea sau imi zboara gandul catre ea.

Spiritul ei este imbibat in toate fibrele casei noastre, de la peretii care i-au auzit sforaitul epic pana la covorul pe care statea in fata canapelei sau patul pe care isi sprijinea capul sa se uite in ochii nostri. Nu am cum sa nu zambesc cand ma gandesc ce fata de liliac avea cand dadea capul pe spate sau cum ne-a ajutat inclusiv la Scoala Altfel! A trait o viata extraordinara atat alaturi de Angy cat si alaturi de noi, si noi impreuna cu ea. Viata fara Tigra e trist. Si acum mai in gluma mai in serios, ne tinem ambii cat putem de tare, caci suntem nevoiti in circumstantele date, insa suntem nonetheless in plin proces de jelire a fetei. Eu inca o astept sa vina in Ianuarie, cum imi daduse Angy de inteles, in gazda. Si ii invidiez pe cainii nostri, caci ei nu stiu ca atunci cand s-au jucat cu Tigra inainte sa plece acasa la ea, a fost ultima data…

Durerea e inca mare, e inca proaspata si e resimtita in toate fibrele corpului. A fost si subit totul… Cu o seara inaintea plecarii ei dintre noi, Angy il ruga pe Mihai sa ii faca o terapie Reiki de la distanta Tigrei ca nu se simtea bine (daduse afara de cateva ori). All good, Mihai simtise niste lucruri, insa nu a stiut cum sa le interpreteze exact, iar nici pe Angy nu a vrut sa o alarmeze, pana a doua zi cand urma sa ajunga la medic cu fata. Insa a doua zi nu a mai fost sa fie pentru Tigra. Dimineata pe la 2:30 fata s-a stins, in caldura propriului camin.

Dupa vreo 2 zile, dupa ce am putut si eu sa procesez informatia si emotiile, am realizat ca si Tigra, ca si Negra si Muff, a plecat pe repede inainte, nedorind sa fie o povara si indeplinind mai multe misiuni pe acest Pamant, nu doar pentru Angy, cat si pentru noi. Tigra, fata, ai fost extraordinara! Iti multumesc pentru toate lectiile, tot ajutorul tau, pentru toate vietile ce vor fi schimbate in bine datorita tie, chiar si dupa plecarea ta. Ai fost o raza de lumina in vietile noastre si le-ai schimbat pe toate in bine! Toti cei care te-au cunoscut te-au apreciat la adevarata ta valoare si pe noi ne-ai onorat cu prezenta ta. A fost o placere sa calatorim cu tine peste tot prin Romania, ne-am bazat pe tine in toate circumstantele posibile si ai fost un exemplu pentru toti!

Abia am reusit sa scriu toate randurile astea printre lacrimi. Cred ca plang de fapt pentru toate momentele pe care nu le voi mai trai cu sufletele voastre, ale tuturor. Dar din nou asta e cumva si putin egoist, dat fiind ca stiu for a fact ca voi toti sunteti acolo unde sufletele voastre sunt in pace, armonie, iubire si lumina. And who’s to say we won’t meet each other again in another form & another time?

Nu pot decat sa fiu recunoscatoare pentru toate sufletele astea, cu care am avut norocul sa-mi intersectez viata si drumurile. Sunt onorata. Va multumesc din suflet tuturor!

Si acum, asa cum am promis in ultimul articol, las mai jos ce ar face cainele. 🙂

WHAT WOULD DOG DO:

Live in the moment – grieve for a while, then honor what was, don’t dwell in the past
Don’t replace – a soul is irreplaceable, don’t rush to get another one to soothe the pain
Don’t overbare – don’t shower all other pets with affection over the loss of one of them; feel your feels but don’t burden them with it
Take time to process – give yourself at least 6 months (ideally a year) to process everything that was & what you need moving forward; don’t rush into another relationship before properly ending & honoring what was
Live your life in joy & love – don’t live in the past, look forward with curiosity for the future!

I rehabilitate dogs IF their humans are trainable!

9 octombrie 2025 / Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu

***Army – Fearful case rehabbed 5 years ago (2020)***

Am să vă povestesc azi despre reabilitare de-a fir a păr. Este un subiect complex ce implică foarte multe părți ale unei ecuații deloc ușoare, dar în același timp simple (știu, sună paradoxal). Titlul ne dă o parte a acestei ecuații: OMUL!

Ei bine, aceasta este partea cea mai grea! De ce? Ai zice că e mai ușor cu omul decât cu câinele, dat fiind că vorbim aceeași limbă (most of the time) și ar trebui să ne înțelegem ca între oameni, nu? Ei bine… Nu chiar! Știți faza aceea din filmul The Notebook, în care el o întreabă pe ea ce vrea și ea îi răspunde „It’s not that easy!”

Da, it’s not that easy cu omul pentru că de cele mai multe ori, deși știe într-o oarecare măsură că are o problemă, nu e total conștient de implicațiile acesteia și de câta muncă implică, din partea lui, rezolvarea acesteia. Există o vorbă: „Dacă nu vrei să auzi adevărul, nimeni nu ți-l poate spune!”.

De aici pornim în procesul ăsta al reabilitării – de la adevăr! În acești 9 ani de lucru cu oamenii și câinii lor, am ajuns să descopăr, din nefericire, din ce în ce mai des ca oamenii nu mai sunt dispuși să audă adevărul. Vor zice că își doresc să știe cum să rezolve X sau Y problemă, însă atunci când le dai soluții variate, nu sunt dispuși să le accepte. Și vor face orice să audă acele răspunsuri pe care le vor ei, nu cele de care au nevoie real! Și când spun că vor face orice, chiar ma refer la ORICE, de la a schimba 3-5 traineri, pana la a improviza diverse tehnici pe genunchi, numai pentru a evita privirea adevarului in fata si iesirea din zona de comfort.

Practic, ce vreau sa spun este ca sunt extrem de rare cazurile imposibil de reabilitat, insa sunt foarte dese in schimb, cazurile in care omul nu este invatabil. Nu pentru ca nu ar avea capacitatea, ci pentru ca nu vrea sa depuna efortul, iar reabilitarea e un team effort real. Echipa fiind formata din 3 variabile. Le luam pe rand:

OMUL (stiu, ma repet, insa asta este partea esentiala a ecuatiei):

Omul este variabila cea mai importanta pentru ca el traieste 24/7 cu cainele in casa, respectiv curte, el convietuieste cu patrupedul sau. Niciodata eu ca si behaviorist nu voi putea compensa pentru timpul petrecut de stapan cu cainele sau. Daca eu petrec 2 h cu blanosul in cadrul sedintei, stapanul petrece inca 22 h in acea zi cu el, pe langa acelea. Daca eu petrec 4 h intr-un eveniment, alaturi de tine ca stapan si cainele tau, tu vei petrece inca 20 h in aceeasi zi cu el (si tinem cont ca in acele 4 h nu voi fi numai alaturi de voi ci si cu ceilalti participanti la eveniment). Daca mergem intr-un eveniment de tip Bootcamp, vom petrece cateva zile impreuna, apoi insa, din cele 30 de zile (in medie) ale lunii respective, restul cainele le va petrece strict cu tine. Daca vine la mine in pet boarding si petrece o saptamana cu noi si haita, celelalte 3 saptamani ramase din luna le va petrece acasa. Iar daca vine in In Home Rehab, minim 2 saptamani, iar apoi revine acasa si tu revii la a face exact aceleasi lucruri cu el ca si inainte, it won’t be long before he will get back to his old habits, pentru ca influenta ta nu va putea fi niciodata combatuta de mine, in putinul timp petrecut cu el.

So it all comes down to you! Tu ai cea mai mare putere de influenta asupra cainelui tau!

Majoritatea celor ce au experienta mai mare decat mine si o expertiza clar mai vasta, zic acelasi lucru, sub diverse forme, iar eu nu pot decat sa fiu de acord: „Trainingul, respectiv reabilitarea sau educarea, cainelui nu are loc doar in sedinta cu specialistul, sau o data pe saptamana la o clasa de grup. Aceasta are loc in viata de zi cu zi alaturi de caine, din micile (sau marile) actiuni pe care le faci repetitiv si care devin automatisme. Acolo sta reabilitarea cainelui tau!”

Asadar ce ar trebui sa stii tu ca stapan, atunci cand te hotarasti sa te imbarci intr-un proces de reabilitare cu cainele tau:

Devino constient si prezent la emotiile si energia ta!

De aici porneste totul! Cainii nostri sunt oglinzile noastre in fiecare clipa. Am observat asta atat de pregnant de-a lungul timpului, la proprii caini. In mod special la Fuki, cu care am o conexiune mai profunda. Intotdeauna mi-a reflectat starea! Daca eu am avut o perioada mai incarcata, drenanta emotional si fizic, el a fost mai ursuz, poate chiar usor reactiv. Daca eu am fost centrata si echilibrata, el a fost mai calm si ingaduitor. Oamenii si cainii catre care arat eu o afinitate, are ok in his book also. Oamenii si cainii pe care nu ii am chiar la suflet, el ii repereaza instant, nu pentru ca eu arat ceva anume catre ei, ci pentru ca imi percepe energia interioara instant si actioneaza ca atare.

Pe langa observatiile cu proprii caini, am observat in anii acestia de experienta, cat de mult oglindesc cainii energia stapanilor lor. Daca un om are social anxiety, cainele este in general reactiv la oameni, caini sau situatii noi. Daca omul este nesigur, cainele isi va lua rol de paznic atat pentru el insusi cat si pentru stapan, nu pentru ca este foarte sigur pe el, ci tocmai pentru ca omul sau nu isi intra in rolul de lider si de protector al haitei. Si asa mai departe, as putea vorbi toata ziua despre aceste oglindiri, insa un lucru e cert: Focus Goes Where Energy Flows. Iar daca energia ta e off, a cainelui tau va fi exact la fel!

***Science agrees with what I was saying above***

Implementeaza cat de bine si consecvent poti toate protocoalele date de catre specialist!

Asta inseamna sa nu te eschivezi, sa cauti scurtaturi, sa eviti sa privesti realitatea in ochi sau sa te iei dupa alti 7 trainers pe care i-ai gasit tu in online sau pe TikTok. Daca ai luat decizia sa colaborezi cu un specialist, atunci mergi pe mana acestuia si pe ce te invata macar pret de 3 luni (sa nu zic 6 luni). Dar mergi all in, nu doar asa… 30% cu chiu cu vai. Nu, ALL IN! Pentru ca nimic nu va functiona daca nu depui un real efort in sensul asta. Nimic nu se va intampla, mai ales daca al tau blanos are una sau mai multe probleme comportamentale , mai mult sau mai putin intense, cu care te confrunti de ceva timp, daca nu pui osul la treaba.

E ca la dieta sau ca atunci cand inveti o limba noua, presupune timp, efort si consecventa. Nu se intampla peste noapte. Nu se va intampla daca nu schimbi nimic (apropo, definitia nebuniei, data chiar de catre Einstein, este sa faci acelasi lucru repetitiv si sa te astepti la rezultate diferite). Nothing changes if you don’t change (your ways at least, if nothing else)!

Ca termeni de timp, nu iti pot da unii exacti, caci vorbim despre un proces. Iti pot spune insa ca daca al tau caine a practicat in mod consecvent anumite comportamente pret de 1 an, ar fi bine sa iti dai atat tie, cat si lui, un minim de 6 luni pentru a reabilita acele comportamente. Desigur, ele se pot opri si din prima clipa in care se schimba foaia, insa rareori omul se schimba peste noapte din a se face pres in fata cainelui sau, la a deveni un real lider benevol. Astfel nici procesul de reabilitare nu va avea loc peste noapte.

Ofera-i cainelui tau efortul fizic si mental adecvat rasei sale sau mixului de rase din care face parte!

Nu exista reabilitare fara a-i da Cezarului ce-i al Cezarului. Cainele este un patruped. Este facut pentru a parcurge distante mai mici sau mai mari pe jos, mergand sau alergand (and everything in between). Daca tu vrei sa il scoti doar pana in fata blocului si inapoi caci e uda ploaia, atunci cu parere de rau iti spun ca nu va inceta sa latre pana ii duce pe vecini la disperare si nici nu se va opri din distrugerea casei tale atunci cand esti plecat, pentru ca nu ii oferi alternative de a-si consuma acea energie pe care o are in mod instinctual.

Cainele este facut sa exploreze teritorii de kilometri intregi (sa nu zic zeci de kilometri, iar unele rase chiar sute) iar tu vrei sa doarma 23 h/zi si eventual sa dai skip si la acea unica ora cand are ocazia sa iasa la aer si sa atinga un petic de iarba. Nu va functiona, si niciun joculet de enrichment nu ii va indeplini acea nevoie de a explora teritoriul cu haita lui! Asadar asuma-ti animalul pe care ti l-ai ales spre convietuire si ofera-i ce are nevoie in FIECARE zi (nu doar in weekend).

Ca un mic indrumar (desi nu e intotdeauna valabil, e un minim minimorum necesar):

Rase mici – minim o plimbare pe zi de 45 min (cel putin) si inca una de 15 min
Rase medii – minim o plimbare pe zi de 1 h si inca una de 20 min
Rase mari – minim o plimbare pe zi de 1,5 h si inca una de 25 min
Rase foarte mari – minim o plimbare pe zi de 1 h si inca una de 30 min

Din nou, acestea sunt niste linii generale, caci exista rase de caini mici ce au nevoie de foarte mult efort fizic si mental si rase mari sau foarte mari ce nu au neaparata nevoie de atata efort. Conteaza si personalitatea si energia fiecarui individ in parte, cat si varsta si diferite considerente medicale.

Dar daca ti-ai luat caine crezand ca tu nu vei avea nimic de facut, you have another thing coming. Cainele are nevoie de timpul, consecventa si atentia ta, nu doar de mangaieri si mancare. Are nevoie sa faci lucruri cu el!

Pune toata familia in acord cu ce urmeaza sa implementezi cu cainele!

Una dintre cele mai mari piedici in reabilitare si in lucrul nostru cu oamenii in general si cu cainii lor, sunt familiile dezbinate. Nu in acte, ci in mentalitate. Cu cat sunt mai multi membrii ai familiei ce convietuiesc cu cainele, cu atat munca noastra este mai dificila. Teaching people and having them work together is like herding cats!

In general este relativ simplu sa lucram cu o persoana single si cainele ei versus o familie cu doi parinti, doi copii si eventual si un bunic sau doi ce convietuiesc impreuna. In al doilea caz cel putin 5 suflete trebuie sa se puna in acord si nu doar atat ci sa ii ofere cainelui in aproape egala masura exercitiu, disciplina si afectiune. Ceea ce va dati seama cat de simplu este… NOT! Dar sa nu credeti ca daca avem un cuplu e mai usor. Nuuuu, in general se intampla ca unul dintre cei doi sa fie in totala opozitie cu cele recomandate de specialist, iar celalalt sa aiba de ales intre a avea un caine ok dar a merge impotriva dorintelor partenerului, sau sa renunte la a educa cainele pentru a acomoda preferintele iubitului/iubitei. Cum o dai bine nu e!

***Tigra – Rehabilitated 6 years ago (owner lives alone) – Human & dog reactive case***

Disciplina NU este Bau Bau!

Este un dintre piedicile cele mai mari in reabilitare e faptul ca omul percepe disciplina ca fiind ceva rau, vreo tortura aplicata cainelui, cine stie ce actiuni brutale sau instrumente menite sa aduca durere si chin in viata cainelui.

Oameni buni, haideti sa ne lamurim odata pentru totdeauna: nu a inceput nimeni sa lucreze cu cainii din ura pentru acestia si din dorinta sadica de a-i vedea suferind. Adica, sper ca va dati cu totii (macar cei ce cititi aceste randuri) seama ca e o absurditate sa crezi asta despre un om care si-a dedicat viata sa ajute cainii si pe stapanii acestora! Haideti sa mai revenim putin cu picioarele pe pamant si sa aducem ceva common sense into our minds, ca deja o luam razna cu totii cu atata pozitivism si orientare DOAR spre bine, frumos, pozitiv si fara nicio dificultate what so ever.

Deci… Disciplina este un set de reguli, limitari si restrictii, de implementat cu cainele tau. Este o structura clara a lucrurilor. Si este absolut necesara in procesul de reabilitare! Adica fara ea nu se poate. Si chiar daca pare scary, nu este nici pe departe la fel de scary ca trimiterea cainelui la adapost sau mai rau, eutanasierea lui. Cred ca in alegerea dintre a-ti cere spatiu in fata cainelui (aka a-l trimite la o oarescare dinstanta de tine cand iti invadeaza spatiul) si a ajunge la adapost sau eutanasiat ca a muscat pe cineva (facand paza pe tine PENTRU ca nu ti-ai cerut spatiul in fata lui), prima alegere este la mintea cocosului si nu e deloc grea. Sau poate este asa doar pentru mine… You pick! Let me know in the comments what your choice was!

Afectiunea data cu cap, nu oricand, oricum, la orice ora din zi sau noapte!

Ei, aici deja devine chin pentru unii oameni (majoritatea). Nu pentru ca este ceva greu, ci pentru ca sunt prea angrenati in instant gratification-ul lor ca sa mai conteze ce este bine pentru caine. Emotionalul in general bate rationalul! Si da, in 80% din cazuri, afectiunea oferita in momentele nepotrivite sau in exces este cauza problemelor de comportament.

Nu am intalnit inca un caine care sa aiba probleme comportamentale pentru ca i se oferea prea multa plimbare sau prea multa disciplina si structura. Nope, in general raportul este invers, anume 80% din timp cainele primeste afectiune si daca are noroc poate in restul de 20% din timp celelalte elemente de care are nevoie.

Insa, ceea ce o buna parte din stapani nu stiu, este ca afectiunea oferita pe starile mentale sau emotionale nepotrivite ale cainelui (de la surescitare pana la panica) sau pe actiunile nepotrivite ale acestuia (de la sarit pe om pana la muscat) duc la crearea majoritatii problemelor de comportament! Asadar nu ne ramane decat sa sustragem atentia si afectiunea oferite in respectivele momente, pentru a rupe ciclul acesta. Problema este ca omul in general vrea sa dea afectiune si sa primeasca atentie de la caine de cate ori vrea ori unul ori celelalt, iar stoparea acesteia cand cainele manifesta anumite comportamente nedorite, in unele cazuri inseamna sa nu oferi acea atentie decat de vreo 2-3 ori pe zi cate 5 min maxim.

Soc si groaza! Au venit astia rai de la Yoolia’s Pack si ne-au luat toata bucuria din viata!

Ei bine… Sacrificii trebuie facute daca vrei sa vezi rezultate. Si acum intelegeti cati oameni sunt dispusi sa faca acele sacrificii pentru cainele lor si imbunatatirea relatiei cu acesta (si da, retragerea temporara a afectiunii functioneaza al naibii de bine in consolidarea relatiei cu cainele), dupa numarul real de cazuri reabilitate (in general, nu doar de catre noi). Va zic eu, nu este atat de mare pe cat ar putea fi, si asta nu pentru ca nu poate cainele!

***Blegovici – 90% rehabilitated (most of her rehab was done 4 years ago); what you see here wouldn’t have been possible 4 years ago – she was one of our red zone cases (human & dog aggressive)!***

2. CAINELE

Bineinteles ca si cainele e parte din ecuatie (despre el era vorba nu?). Intr-o mai mica sau mai mare masura orice caine se poate reabilita. Exista desigur si mici exceptii, cum ar fi cainii ce au probleme neurologice. Insa aceia sunt extrem de rari. Sunt si caini ce deja au ajuns in Red Zone (adica pe o scara de la 1-10 de intensitate, fie ca este de frica/panica sau de agresivitate, ei trec de 10), cu care este un proces greu, atat emotional cat si timewise pentru toti cei implicati. La fel, nu am intalnit prea multi in cei 9 ani de cariera. Ii pot numara pe degetele de la o mana.

Restul sunt tipicul cainelui neindeplinit, fie fizic, fie mental, fie ca rasa si care au dezvoltat diverse probleme mai mici sau mai mari. All doable, all a step away from rehab. Cainele este din punctul meu de vedere cea mai usoara parte a ecuatiei, caci acesta traieste in PREZENT! Nu sta nici in trecut, sa-si planga de mila sau sa se victimizeze si nu sta nici in viitor (desi exista aici mici exceptii in cazul celor cu anxietate anticipatorie) sa fie anxiosi constant.

Unul dintre mentorii mei, Larry Krohn, zicea ca 90% din problemele de comportament ale majoritatii cainilor s-ar rezolva daca oamenii doar ar iesi cu ei si le-ar da o plimbare structurata sanatoasa pe zi! Atat de simplu si totusi atat de underrated.

De-a lungul anilor pot spune ca am observat acelasi lucru. Majoritatea cainilor cu care am lucrat aveau nevoie de o plimbare buna, in structura, pe zi si cateva reguli implementate de stapani in viata de zi cu zi. Atat! Easy breezy. Desigur au fost si cazuri unde a fost nevoie de mai mult, de niste protocoale mai clare, de niste rutine si o structura a zilei mai elevate. Insa per total, socializare corecta si plimbare structurata, astea au fost cheile succesului de-a lungul timpului.

Reabilitarea este simpla, noi o facem complicata. Cainii in complexitatea lor sunt totusi niste fiinte simple in esenta, nu au niste nevoi exagerate, ci doar punctuale. Noi complicam lucrurile, aducem tot felul de tehnici, stiinta si termeni stiintifici, instrumente peste instrumente… Iti spun un secret: cea mai buna forma de reabilitare si legare a relatiei intre tine si cainele tau este sa il observi in liniste. Nimic mai mult sau mai putin.

Doar stai in liniste, undeva in natura, si observa-ti propriul caine. Ce face cand ii dai libertate (desigur se poate, pentru a te simti tu in control cat si pentru a fi el in siguranta, sa te folosesti de un long line)? Cum se manifesta cand aude sau vede ceva? Care este primul sau impuls, sa mearga catre stimul sau sa se indeparteze? Cum analizeaza lucrurile, folosindu-si nasul, gura, ochii, labele sau urechile? Cat de des vine la tine? Daca nu vine deloc cum te face asta sa te simti? Ii place sa interactioneze cu tine sau prefera sa exploreze singur? Daca apare un om in peisaj cum se comporta? Dar daca apare un caine? Ce face la alti stimuli precum pasari sau pisici? Cum alege sa-si consume energia, alergand, sapanad, rozand sau latrand? Si cate si mai cate observatii se pot face… Cu conditia sa nu intervii. Sa il lasi sa fie caine si sa faca exact lucrurile care il fac caine!

***Luna – Rehabbed 4 years ago (had major separation anxiety issues); now her owner Robert is our trusted pack mate & helping other people rehab their own dogs!***

Un alt lucru ce face cainele sa fie cea mai usoara parte a ecuatiei este faptul ca el isi doreste sa fie echilibrat! Niciun caine ever nu vrea sa fie agresiv, reactiv sau anxios. Pentru ei astea sunt stari mentale dezechilibrate, anormale, care se corecteaza in lumea lor. Un caine echilibrat intotdeauna va adresa un caine ce este intr-un registru nesanatos. In natura in general dezechilibrele se corecteaza. Singurele animale care sunt in negare in ce priveste starea lor emotionala si mentala, cat si echilibrul lor, suntem noi, oamenii!

Noi putem functiona si fiind anxiosi constant sau intr-o perpetua stare de discomfort. Cainii nu. Cainii cauta mereu echilibrul si tot ceea ce fac, fac pentru a ajunge inapoi la acea stare normala a lucrurilor, chiar daca solutiile pe care le gasesc nu se potrivesc in stilul nostru de viata.

De exemplu: cainele latra pentru a-si consuma energia in exces acumulata in zile la rand de stat in casa. Nu este o solutie potrivita pentru un caine ce sta la bloc, insa pentru cineva cu o curte mare, de la tara, acesta poate fi un comportament dezirabil si pentru cainele respectiv o solutie viabila.

Observam in general un shift atunci cand mergem la sedinte, caci cainele de cele mai multe ori abia ne asteapta! Asta pentru ca de multe ori suntem singurii care ii intelegem, le intelegem nevoile si chiar le si indeplinim, in acel scurt timp pe care il petrecem cu ei. Drept urmare se ataseaza de noi. Uneori atat de mult incat daca ne vedem pe strada uita de stapani! Nu pentru ca nu-si iubesc (sau mai bine spus nu le sunt loiali) stapanii, ci mai degraba pentru ca in lumea si psihologia lor, iubirea se traduce prin indeplinirea nevoilor haitei si membrilor acesteia. Iar daca ei vad ca noi facem asta, atunci ei percep din partea noastra o iubire diferita fata de cea oferita de stapani. Which is sad, for they live with them!

Personal, imi doresc sa vad din ce in ce mai multi caini loiali si bucurosi alaturi de stapanii lor, mai degraba decat sa arate asta catre mine. Pentru mine nu este atat de important sa ma iubeasca al tau caine, este in schimb important ca el sa se simta vazut, iubit si inteles de tine! If he loves me too, then that’s a very welcome bonus! 🙂

***Charlie – Rehabbed 3 years ago (pulled on leash, was overexcited around dogs)***

3. SPECIALISTUL

Aici avem undeva la 20-30% din ecuatie. Da, conteaza sa ai alaturi de tine pe cineva specializat, care stie real sa faca fata oricarui tip de situatie, a lucrat cu diferite si variate rase si metisi, are o cazuistica bogata si face lucrurile din pasiune, nu doar pentru bani. E de asemenea important sa gasesti pe cineva care este intr-un continuu proces de invatare, nu care le stie pe toate si nu mai este nimic nou sub soare pentru el. Compasiunea si empatia sunt plusuri, ca si respectul aratat fata de clientii lui, cu mentiunea ca acestea vin cu si prin reciprocitate, nu sunt one sided. Nu uita ca el este acolo pentru a te ajuta sa-ti intelegi si educi cainele, nu pentru terapie (a ta sau de cuplu ori familiala).

Acum, the trainer/behaviorist can only do so much, as stated before. Nu te poate inlocui pe tine si nu iti poate inlocui cainele, ori circumstantele. Cel mult iti poate oferi solutii personalizate pentru tine si cainele ori situatia data, nu are cum sa schimbe nimic propriu zis.

De asemenea, nu apela la acesta in ultimul ceas, caci auzim mai des decat ne-am dori „am incercat totul (mai putin sa apelam la cineva), daca nici asta nu functioneaza va trebui sa-l dam” … Este deja a point of no return acela. Cumva arunci presiunea pe umerii omului care vine cu buna credinta sa te ajute, in contextul in care poate ani de zile ai lasat lucrurile sa degenereze pana la un punct extrem. Apoi te astepti sa vina cineva cu bagheta magica si sa rezolve peste noapte ce ai stricat tu in atata timp. Nu este fair si nici ok asta.

Specialistul, in acceptiunea mea, va face tot ce este omeneste posibil sa va ajute, astfel incat sa nu fiti nevoiti sa luati decizii radicale, insa din experienta, exact acei oameni ce spun ca noi suntem ultima lor solutie, sunt cei ce nu sunt dispusi sa aplice exact acele protocoale ce le-ar salva relatia cu cainele si ar crea armonie in convietuire!

Nu suntem nici noi perfecti, sa ne intelegem. Nici pe departe! Gresim si noi constant, invatam din greseli, crestem, adaugam la bagajul de cunostinte, ne redresam, o luam de la capat, ne atasam (desi nu ar trebui) de cazuri, atat de caini cat si de oameni, ne punem cenusa-n cap de multe ori insa facem tot ce ne sta in puteri sa facem ceea ce trebuie atat pentru om cat si pentru cainele lui.

Acum de cele mai multe ori asta nu e primit intotdeauna cu bratele deschise. Putem, din dorinta de a ajuta, uneori sa fim prea mult, sa punem poate prea multa presiune pe om cand el nu este dispus sa faca acele lucruri, sa fim poate prea exigenti sau sa avem asteptari mai mari decat ar trebui numai pentru a fi dezamagiti apoi. Cred ca aici este mereu loc de imbunatatire si comunicare deschisa, atat din partea noastra cat si din partea omului cu care lucram. Din pacate insa nu avem mereu ocazia sa discutam deschis, caci oamenilor le este fie rusine sau teama sa vorbeasca deschis despre ceea ce simt sau au nevoie. Si atunci e un fel de guessing game. O fi prea mult sau prea putin ce i-am dat ca teme? I-am spus ce are de facut intr-un mod pe intelesul lui sau a perceput-o mai mult ca pe o cearta? I-am atras atentia prea ferm sau exact cat trebuie de asertiv? Samd, intrebarile pot continua mult si bine.

Din nou, din experientele trecute, oamenii vor sa fie tinuti in brate metaforic si sa li se laude si cel mai mic efort, insa deopotriva functioneaza mai bine si pun osul mai mult la treaba cand sunt trasi putin la raspundere pentru faptele lor (or lack there of). In general, desi nu o vor admite, oamenii cu care noi am lucrat au crescut si invatat mai mult in conditiile in care ne-am asumat mai mult rolul de zbiri, fata de versiunea noastra de good cops. Rezultatele sunt concludente si vorbesc de la sine. Daca i-am luat cu frumuselul si usurelul, au facut la fel de usurel si putintel. Daca i-am luat cu „biciul” au bagat carbuni si au tras tare iar rezultatele au fost pe masura!

Acum va las pe voi sa va trageti propriile concluzii despre cum este mai bine, in primul rand pentru caine, apoi pentru relatia om-caine.

***Zooky – Rehabbed 3 years ago (growled at the todler; dog reactive)***

Astea sunt lucrurile de luat in considerare cand vreti sa incepeti un proces de reabilitare cu cainele vostru. Si pentru ca blogul meu se numeste What Would Dog Do, voi incheia de acum fiecare postare cu cate o concluzie in consecinta.

WHAT WOULD DOG DO:

Daily reminder to check your energy
Would go out for a walk, or two, or 10
Would listen to their leader (in your case teacher)
Structure gives me clarity so please see discipline as a plus
I was made for loving you baby, you were made for loving me (but I CAN get enough of you, baby, can you please stay away from me?)
Yesterday is history, tomorrow is a mistery, but today is a gift! That’s why it is called the PRESENT (master Oogway would have been a great dog owner)
Balance is important for me
Choose my teacher wisely & don’t get mad at him when he just wants what’s best for me (even if that’s no fun for you)

Read that again (and again, and again)! 😉

Read, you might learn something

3 septembrie 2025 / Yoolia's Pack 2025 / 2 comentarii

***Some of the books I’ve read on dogs***

A venit și vremea discuției despre cărți. Abia așteptam! Cartile au fost si sunt una dintre pasiunile mele. Daca vrei vreodata sa-mi faci un cadou, your best bet este o carte! Nu vor fi niciodata prea multe si nu le voi fi citit niciodata pe toate.

Astazi insa vorbim nisat pe carti cu si despre caini, psihologie canina, dresaj, rase si basically tot ce tine de domeniul asta frumos! Nu sunt putine so buckle up. 🙂 Voi face in asa fel incat sa va dau cate un mic rezumat asupra lecturii, un fel de review si sa va las si cu un citat reprezentativ, care a ramas cu mine, din cartea respectiva.

Mentionez ca din imaginea de mai jos, nu am apucat sa iau notite din toate acele carti, si de asemenea, ca am omis inca vreo 2-3 care au fost citite dar nu fotografiate. So lets dig in!

***Alte cateva citite de-a lungul timpului***

Inainte de a continua insa, un mic disclaimer, din observatiile mele de-a lungul anilor de studiu (atat al acestui subiect cat si pe altele) sau mai bine zis, un mic ghid despre cum sa citesti o carte.

Ghidul Yooliei pentru parcurgerea unei carti:

Primul pas este sa iti placa sa inveti, sa citesti si sa te pasioneze subiectul sau macar sa fii curios
Apoi este important sa fii prezent acolo, cu cartea si paginile ei, nu cu mintea in 7 parti
Creeaza-ti un spatiu al tau, un coltisor sau o camera (dupa posibilitati), unde sa poti sta linistit, tu cu tine si cu cartea, pret de cateva zeci din minute (poate chiar o ora, why not?)
Citeste cu creionul (sau pixul sau markerul) in mana; subliniaza paragrafele cu care rezonezi mai mult; reciteste acele paragrafe de cateva ori, stai cu ele si digera-le
Nu renunta pe parcurs! E unul dintre pasii cheie ce va garanta intelegerea cartii; Nu toate cartile sunt la fel de interesante/captivante, insa daca renunti dupa cateva pagini, nu vei ajunge niciodata la o concluzie sanatoasa (unii ar spune chiar asumata) asupra acelei carti
Dupa ce ai citit cartea, lasa sa treaca 1-2 saptamani si apoi incepe sa iei notite din ea (noteaza pe un caiet/agenda paragrafele subliniate – vezi in acest fel daca mai rezonezi cu ele in aceeasi masura); pastreaza astfel de jurnale de lectura a la long pentru toate cartile, in timp, dupa ce acumulezi anumite experiente, vei putea trece prin ele din nou si din nou, sa iti refrisezi memoria sau pur si simplu sa vezi cum gandeai si ce considerai important in anumite etape ale vietii; notitele te ajuta de asemenea sa sedimentezi informatia primita, noi memorand mult mai usor ceea ce scriem cu propria mana, fata de ceea ce citim doar
Ultimul pas, dar nu cel din urma, este sa IMPLEMENTEZI cele citite, notate si invatate, astfel incat sa te creasca, sa te faca mai bun si sa te ajute real in viata (knowledge is power)

Pe langa toate cele de mai sus, evident ca e important sa nu ne oprim din invatat, respectiv citit. In Romania avem o reala problema din punctul asta de vedere, caci majoritatea oamenilor se opresc din invatat (sa nu mai zicem citit) odata ce au iesit din bancile scolii (fie ea liceu sau facultate). Ceea ce e cu adevarat tragic, avand in vedere ca lumea este intr-o continua schimbare, mereu apar informatii noi si cine nu creste (aka invata) putrezeste (cum era vorba).

M-ar bucura foarte mult ca macar cititorii (see what I did there?! 😉 ) acestui blog sa fie ceva mai elevati, mai curiosi, mai doritori (poate chiar avizi) de informatie si sa o spun mai pe sleau, mai inteligenti. Lord knows we need more people like that!

Haideti asadar sa intram in paine…

Steven R. Lindsay – Adaptation And Learning

Este sincer o carte pe care nu o recomand decat daca ai planuri serioase sa urmezi o cariera in domeniul dresajului sau al reabilitarii canine. E un fel de Biblie a domeniului canin, insa din perspectiva mea, prea stufoasa (exact ca si cartea mentionata) pentru a putea fi usor parcursa si inteleasa de catre stapanul tipic. Ca sa va faceti o idee, sunt 4 volume ale acestei carti, asta este doar primul, fiecare dintre ele fiind la fel de stufoase, stiintifice, cu multe studii, luate lucrurile de la Ana la Caiafa si puricate si mega-puricate. Nu spun ca nu este o carte extraordinara, insa pentru a va face o imagine de ansamblu, mi-a luat aproape 2 ani sa o parcurg si nu pentru ca nu citesc destul de rapid sau pentru ca citeam o pagina la o saptamana, ci pentru ca atat de greoaie este lectura (si asta va zice o persoana avida sa invete si care citea ori de cate ori gasea un moment liber).

Citat reprezentativ: „Dogs are prepared to enjoy close social contact with conspecifics & human companions but are unprepared to cope with loneliness and extended periods of separation. They are prepared to adjust socially within a highly structured and regimented social order but may become socially confused and overly competitive within an environment lacking the presence of a dominant figure modulating such competitive tendencies.”

2. Barbara Bouyet – Akita, Treasure of Japan

Asta a fost cartea pe care am citit-o inainte sa-mi iau Akita. Consider ca a fost un compendiu care m-a ajutat sa am o imagine clara asupra rasei pe care urma sa o detin si cu care urma sa convietuiesc! O recomand cu toata caldura oricarui detinator de Akita, fie ca este japonez sau american acesta din urma, iar daca intentionezi vreodata sa ai un astfel de caine, de asemenea as lua-o ca o lectura obligatorie. In ea am descoperit de la fatare si pana la batranete, de la comportament la probleme de sanatate, este totul acolo. Cartea asta este in sine o comoara din biblioteca mea si o pretuiesc ca atare.

Citat reprezentativ: „By nature, Akitas are a silent breed; their quiet behavior belies the stresses they are feeling. They are not indifferent to fear and apprehension; they simply suffer silently.„

3. Patricia McConnell – The Other End Of The Leash

Cartea Patriciei este o lectura ce ajuta atat stapanul de rand cat si un eventual profesionist sa-si inteleaga mai bine cainele sau cainele cu care lucreaza. Este destul de usor de parcurs, nu atinge neaparat subiecte precum reabilitarea comportamentala, dar exemplifica destul de bine psihologia canina cat si cea umana. E similara cu un roman despre oameni si caini. Pentru ca in general sunt un om caruia ii place sa ia din orice citeste macar un lucru interesant si pe care il pot aplica usor, evident ca si din aceasta carte am gasit multiple idei, abordari si situatii ce m-au ajutat sa am o alta perspectiva asupra capatului meu de lesa, dar si asupra capatului cu un blanos atasat.

Citat reprezentativ: „We can’t live with animals with the equivalent of carpet knives in their mouths without running into occasional problems”

4. Pocket Eyewitness – Dogs

This one is mostly a book about different breeds of dogs and a little bit about the history of the species. Foarte lejera lectura, multe imagini pentru cei mai vizuali dintre voi, ceva…frumos, de vara 🙂 Dar acum serios, mie personal imi plac genul asta de carti, caci simt ca imi dau putina relaxare creierului, dupa multele carti mai intense ca informatie. Acest gen de carte ma relaxeaza, imi bucura copilul interior care vede poze dragute cu caini 😀 si desigur nu e de dat la o parte nici informatia legata de rase, dar de asemenea tineti cont sa o luati cu un dram de sare. Genul asta de carte nu este in general cea mai researched ever. Ce am observat de-a lungul timpului despre cartile ce abordeaza diferitele tipuri de rase, este ca o lectura combinata a mai multora ne da o imagine de ansamblu corecta. Daca citim o singura carte pe subiect si credem ca stim cu ce se mananca fiecare rasa in parte, we’ve got another thing coming! De asemenea, nimic nu se compara cu cartile specifice pentru cate o rasa anume, cum este cea de Akita de mai sus, caci acolo cercetarea a avut loc cu siguranta si sunt in general scrise fie de crescatori sau de arbitri specializati, deci oameni ce chiar cunosc respectivele rase.

Citat reprezentativ: „Kublai Khan, the great 13th century Mongol leader of China is said to have owned 5000 Mastiffs, the most ever kept by one person!”

5. Karen Sullivan – Get Fit With Your Dog

Pentru aceia dintre voi care sunteti activi sau va doriti sa fiti mai activi, aceasta este cartea pe care o cautati!E o carte usurica, despre cum sa implementezi activitati care sa aiba efect si asupra fitness-ului general al vostru ca echipa om-caine. Karen knows her stuff! Vorbeste in carte si despre nutritie, cat si despre activitati cardio sau de alte naturi, care sa aduca plus valoare in vietile voastre. Cu cititul este evident usor, cu implementatul…Depinde de fiecare dintre noi in parte!

Citat reprezentativ: „Reaching goals doesn’t mean stopping dead once you feel fit; it means continuing for life!”

6. Mike Darton – A Dog Lovers Miscellany

Desi e micuta, cartea asta iti ajunge la suflet pentru modul inteligent in care este scrisa, cu foarte mult simt al umorului dar si multe fun facts. Cartea are de asemenea multe citate de la oameni celebri ce au avut caini si au vorbit/scris despre acestia. E sincer o lectura ce te unge pe suflet, numai buna de luat in vacanta, pentru aceia dintre voi care urmeaza sa mergeti intr-una. O recomand cu toata caldura!

Citat reprezentativ: „If you keep more than one dog at home, it is important to remember not to treat them as equal in status at all times. The owner or handler has to take the place of the pack leader and each dog by instincts and social learning knows its place in the rank order of subordination to the leader. To treat dogs equally could therefore cause dissension and even make the dogs slightly less certain of your role as the pack leader.”

7. Tudor Tim Ionescu – Liderul Haitei

Una dintre putinele carti in limba romana citite de mine (asta pentru ca in ce-i priveste pe autorii din alte tari, prefer sa citesc versiunea in limba engleza, care de obicei este si limba autorului). Tudor scrie foarte fain, o carte ce se potriveste oricui si e pe intelesul tuturor, ce imbina atat putin din psihologia canina cat si destul de multe elemente de dezvoltare personala. Trebuie sa fiu sincera si sa spun ca in 2018, cand cochetam cu ideea scrierii unei carti, aveam o viziune foarte similara pentru aceasta, cu ceea ce a publicat Tudor in 2019. Chiar imi luasem ceva notite intr-un caiet in care comparam elemente din filosofia de reabilitare a lui Cesar Millan cu elemente din psihologia si dezvoltarea personala umana, caci mergeau mana in mana. Ei bine, Tudor mi-a luat-o inainte asadar nu am putut face altceva decat sa ma bucur de lectura si de faptul ca great minds think alike (evident ca a trebuit sa am pe prima pagina si autograful autorului, ca sa fie treaba treaba)!

Citat reprezentativ: „Iubesc teama, pentru ca in spatele fiecarei frici se afla persoana care vrei sa fii!”

8. The Monks of New Skete & Mark Goldberg – Let Dogs Be Dogs

Hands down one of the best dog books I ever read! 10/10 would recommend! Si da, sunt entuziasmata de asta. Cum sunt dealtfel de orice carte in ale carei pagini imi regasesc propria mentalitate, filosofie, gandire si abordare (it’s confirmation that my head is in the right space). Mai ales atunci cand in lectura respectiva gasesc echilibru, calm, bun simt sau common sense si un mod de a scrie ce poate fi lecturat cu usurinta atat de un stapan la primul caine, cat si de un profesionist in domeniu, fara ca niciunul dintre cei doi sa se plictiseasca. Daca vrei sa iti intelegi cainele, asta este una dintre lecturile pe care ar trebui sa le ai in „to read list”! Un element ce nu se regaseste in cartile enumerate mai sus dar il veti gasi de asemenea aici este si modul in care cainele este, pe langa o fiinta emotionala si instinctuala, si una spirituala. Va las pe voi sa descoperiti restul si sa va delectati cum am facut-o si eu. 🙂

Citat reprezentativ: „When you live with dogs in a way that makes sense to them and ecourages them to collaborate within the pack, nature and the divine force that guides it do the rest.”

9. Carlo de Vito – The Everything New Puppy Book

Aceasta este una dintre multele carti pe tema cresterii puilor pe care le-am citit. E una dintre cele mai comprehensive, abordand totul de la ziua 1 pana la 1 an si mai mult. Pe langa partea de training, autorii vorbesc si despre etapele de dezvoltare ale puilor, instrumente necesare in primul an de viata, dresaj si cum sa abordezi comenzile si cate si mai cate. Din punctul meu de vedere, daca o parcurgi inainte de a-ti lua un pui este arhisuficient pemntru a fi pus la punct cu etapele de inceput din relatia om-caine! Tips and tricks, program pe ore, partea medicala cat si partea de puppy proofing the home, le gasiti intre paginile acesteia. I highly recommend and praise it.

Citat reprezentativ: „You’ve decided that you want a puppy. That’s a fine decision, but just remember that what you’re really bringing home is a DOG!„

10. About Pets – Bullmastiff

Asta este prima carte despre Bullmastiff pe care am citit-o. Nu tocmai un compendiu (este destul de scurta, o citesti relativ repede), dar a adus niste informatii faine pe intelesul oricui si-ar dori un astfel de caine. La vremea respectiva nu am gasit mai multe carti pe tema asta, asa ca m-am ajutat de aceasta, videos, informatii din online cat si evident discutiile cu crescatorii parintilor Vanyei, pentru a ma lamuri asupra aspectelor de luat in calcul cand voi fi avut cainele. Din nou o carte cu multe imagini, usoara pentru ochi si de avut in biblioteca daca vreodata te gandesti sa-ti iei Bullmastiff sau daca ai deja unul.

Citat reprezentativ: „The Bullmastiff needs to be reared with discipline, very consistent and above all friendly. Its nature is to be obedient. As he is a working dog, he likes to be kept busy.„

11. Claire Arrowsmith & Alison Smith – Puppy Bible

I gotta admit the title really does it justice, it really is a puppy owners Bible! Cum ziceam am citit mai multe carti despre cresterea puilor, iar cea de mai sus si aceasta sunt unele dintre cele mai faine. Ai mura-n gura de la A la Z literalmente TOT ce trebuie sa stii despre cresterea puilor in cartea asta. Nu trebuie decat sa vrei sa-ti intelegi puiul si sa fii dispus sa-ti iei timp sa o citesti, caci este destul de stufoasa. Cam asa cum ar trebui sa fie orice almanah de informatie! Si daca nu ai in acest moment un caine, dar te gandesti sa iti iei unul (eventual si pui), ar fi o idee buna sa-ti comanzi cartea asta inainte. Vei fi mai pregatit cu siguranta 😉

Citat reprezentativ: „The best breeders health check their puppies, breed responsibly, raise healthy, well-socialized dogs with good temperaments in their own home and have relatively few litters.„

12. Rodney Habib & Dr. Karen Shaw Becker – The Forever Dog

Ei bine, daca vreti sa invatati despre nutritie canina, asta este cartea pentru voi. Este una dintre cartile studiate de mine pe subiect si va spun cu mana pe inima ca daca o cititi cap coada, veti sti mai multe despre cum sa va hraniti corect cainele (species appropriate diet) si despre cum nutritia influenteaza sanatatea acestuia decat veterinarul vostru (the average vet I mean, nu cei holistici)! Nu pot sa zic ca este cartea mea preferata pe marginea nutritiei canine, insa pentru publicul general este mai usor de digerat decat altele ce merg mai in-depth. Dupa cum se vede si din imagine a fost pentru multe saptamani best seller in SUA si cred ca asta spune ceva despre calitatea informatiilor cuprinse in paginile ei.

Citat reprezentativ: „We would be irresponsible to dodge difficult and sensitive conversations! When you know how and why, the doing takes care of itself.”

13. Gabriele Lehari – 400 Rase de Caini

O carte pentru oricine vrea sa invete despre rase. Tradusa in limba romana (din germana cred, caci pe parcursul ei tot se mentioneaza despre incidenta rasei respective in Germania), cu toate ca este o carte comprehensiva prin prisma numeroaselor rase pe care le descrie, este destul de usoara si nu abordeaza in profunzime fiecare rasa in parte ci doar caracteristici generale. Pentru un incepator in domeniul acesta sau pur si simplu un mare iubitor de caini, aceasta poate fi cartea potrivita pentru a-si face o idee despre ce rase i-ar fi potrivite. E o carte faina si pentru pet sitteri, care au nevoie sa cunoasca in mare cateva caracteristici ale fiecarei rase, astfel incat sa-si adapteze abordarea in consecinta.

Citat reprezentativ: „(Caine Lup Cehoslovac) Instinctul pronuntat de vanatoare trebuie infranat inca de la inceput. Acest caine nu este deloc pentru incepatori!„

14. Jim & Jamie Dutcher – The Hidden Life of Wolves

Cartea asta este pentru cei care vor sa inteleaga mai bine cainele prin studierea stramosului sau lupul! Este o carte care desi pare usoara, presarata cu fotografii sau ilustratii frumoase, spune o poveste sfasietoare despre lupta lupilor cu omul si cum cei dintai pierd batalia. Cartea a venit in urma documentarului cu acelasi nume (nu recomand nici una, nici alta, daca nu sunteti pregatiti sa varsati cateva lacrimi). Cand intelegi cat de complexe sunt legaturile dintr-o haita de lupi, cu usurinta, daca ai putin common sense si spirit de observatie, poti vedea atat similitudinile intre cele doua specii, cat si diferentele. Este o carte fascinanta pe care v-o doresc tuturor (nu voi spune v-o recomand)!

Citat reprezentativ: „A wolf that loses its fear of humans does not have long to live.„

Cam atat pentru azi, va voi lasa cu aceste lecturi, caci am cuprins prin ele o buna parte din lumea chinologica. Eu le-am parcurs in aproximativ 3 ani pe acestea (mostly because lack of more time dar si pentru ca pe langa cartile despre caini mai citesc, evident, si alte carti, de diverse feluri si din diverse domenii) si desigur pe langa acestea au mai fost multe de-a lungul anilor (vedeti primele 2 imagini) si inca altele in derulare (reading them at the moment).

M-ar bucura sa imi spuneti in comentarii la aceasta postare, cate dintre cele mentionate v-au trecut pe sub ochi si degete si daca abia acum va apucati de ele, sa imi spuneti cand le veti termina, cum vi s-au parut, daca au aprins vreun beculet, daca v-au adus mai multa claritate, motivatie sau pur si simplu au fost o lectura placuta.

Voi incheia acest articol cu un citat care ma reprezinta din punct de vedere al filosofiei in ce priveste cititul:

THINK BEFORE YOU SPEAK. READ BEFORE YOU THINK. (Fran Lebowitz)

Vanya’s story

3 iulie 2025 / Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu

***One of her first events – Halloween Pack Walk 2023***

Maine este ziua Vanyei. Implineste 2 ani in data de 4 Iulie 2025. Acum 2 ani venea pe lume practic. Am considerat de cand am aflat ca mama ei a fatat in aceasta data ca a fost un semn de la Univers (data de 4 Iunie fiind cea in care eu cu Mihai ne-am unit destinele). Despre tot procesul alegerii ei cat si despre primele saptamani alaturi de noi am scris AICI.

Azi am decis insa sa va povestesc despre viata alaturi de ea, despre cum a fost si ce am invatat in acesti aproape 2 ani. It’s gonna be a rollercoaster so buckle up! Ah, si voi face putin spam cu poze, caci s-au adunat mii in anii astia, mi-a fost greu sa selectez doar cateva.

Asadar despre viata alaturi de Bullmastiff…Ei bine, nu e ceva despre care pot spune ca aveam vreo idee reala pana sa ma inham la aventura asta, impreuna cu Mihai! Mi-am dorit un molossoid tocmai pentru a ma creste si dezvolta ca si specialist in comportament si psihologie canina. Nu am avut placerea, de-a lungul timpului, sa lucrez cu multi caini de talie foarte mare sau gigant, cum nu am avut ocazia sa lucrez cu bully breeds prea multe. Cred ca ii pot numara pe toti pe degetele de la cele doua maini din dotare, drept urmare I can’t really call that an actual experience. Asadar am vrut sa vad cu ce se mananca, ce este diferit si ce este similar cu alti caini, mai ales ca focusul meu principal a fost mereu cainele si psihologia lui ca si specie, nu atat de mult rasele. Deci am vrut sa vad cum scot un caine dintr-un bully, sub o forma sau alta.

***Vanya’s first senior role model – Tigra; Also Vanya’s first trip to Brasov***

Si uite asa am pornit in nebunia asta de calatorie cu Vanya. Cu un research pe care il consideram la vremea respectiva destul de bine facut. Si chiar a fost, pentru cat am putut atunci. Am vorbit cu crescatori, am urmarit paginile de social media dedicate, cat si grupurile de rasa. Am studiat carti despre rasa si nu numai, am facut atat cat am putut cu ce am avut. Cu toate astea… Nothing beats time and experience!

Experienta hands on cu Vanya a fost total diferita de cum m-am asteptat cand am luat decizia sa o luam. Cum ziceam mai sus a fost un rollercoaster! Pentru inceput, sa ne intelegem, TOTI cainii pe care eu personal i-am crescut, cu sau fara partener, au fost crescuti dupa aceleasi principii. Fara exceptie! Regulile si structura date de psihologia canina cat si de informatiile si experientele acumulate de-a lungul timpului le-am „turnat” in cainii mei inca din 2009. Asta inseamna practic 1 caine reabilitat in felul acesta si 3 (so far) crescuti de la bun inceput pe aceste principii. Nu pot sa va spun decat ca indiferent cat de consecventa am fost eu pe a ma asigura ca fac totul ca la carte (ma rog, macar in proportie de 95-97%, las loc de eroare in proportie de 3-5% ca nu e nimeni perfect, myself included), rasa fiecaruia dintre caini si-a spus cuvantul, cat si personalitatea fiecaruia indiferent de rasa. Chiar daca toti au crescut sa fie caini echilibrati si membrii buni ai societatii din care fac parte, cu totii sunt/au fost diferiti intre ei.

Asadar Vanya, caci despre ea este vorba, m-a invatat si inca ma invata rabdarea. Multa. Enorm de multa rabdare! Daca ma intrebai acum 7 ani daca Fuki a necesitat rabdare, iti raspundeam ca mi-a scos peri albi si ca a trebuit sa-mi folosesc multe rezerve de rabdare pentru a-l creste. Acum ma uit la vitica noastra si realizez ca nu stiam despre ce vorbeam. Sau ma rog, I thought I knew but I had no idea! 🙂 Cu Fuki a fost usor!

***Una dintre primele iesiri la terasa, Fuki i-a servit drept model de caine matur, pe tot parcursul***

Da, rabdare! Muuuuulta, multa rabdare! De ce? Ei bine pentru ca desi a avut parte de multa expunere de-a lungul timpului si cum spuneam multa socializare si multa informatie pompata, fata prinde greu. Si lent! Sa nu uitam lent. Si are nevoie de enorm de multa repetitie sa prinda lucrurile. Nu cele simple, precum comenzi. Acelea le-a fluierat din primele 2 luni. Probabil de asta si considera unii oameni ca Bullmastiff-ul este o rasa inteligenta. Pentru ca da, in ce priveste obedienta este soldatelul perfect! Executa comenzile fara sa stea prea mult pe ganduri, e rapida si in a le performa si in a le memora. In schimb in ce priveste chestiile cainesti….acelea ce tin de a fi efectiv caine, de a avea instinctele bine puse la punct, de a analiza anumite situatii, de a se conecta cu omul si a lucra alaturi de el on her own, nu prin comenzi ca robotelul… Nope! If that’s what you’re looking for, then Bullmastiff is not the dog for you!

Asteptarea mea a fost sa „fure” de la Fuki anumite trasaturi de genul, sa invete cum sa fie caine, cum sa se conecteze cu omul si sa-l respecte. She does respect humans, but doesn’t know how to take her queues from us. Am omis practic un lucru esential: genetica si scopul rasei.

Sunt si downsides la a merge doar pe psihologia speciei. Cu timpul si experienta am invatat sa ajung la un echilibru intre a trata cainele ca pe un caine (aka a-l onora in integritatea speciei lui) si a tine cont de rasa si genetica, cat si scopul, acesteia. Asta este un al doilea punct pe care l-am invatat odata cu venirea Vanyei in viata mea!

***Vanya & the boarding doggos – a love story***

Am invatat sa studiez cu atentie combinatia de rase care a dus la crearea unei alte rase. La ce ma refer? Ei bine Bullmastiff a rezultat ca rasa in urma combinarii Bulldog-ului vechi cu Mastiff-ul Englezesc. La vremea respectiva se dorea imbinarea curajului si fortei Mastiff-ului cu tenacitatea si rezistenta Bulldog-ului. Acum, proportia a fost de aproximativ 60% Mastiff si 40% Bulldog, insa in realitate va zic din experienta ca Vanya arata foarte multe trasaturi ale Bulldog-ului si da, are marimea apropiata de a Mastiff-ului. In mintea mea de atunci, Bulldog-ul cantarea mai putin in genetica ei (mai ales ca vorbim despre tipul vechi de Bulldog) si Mastiff-ul mult mai mult. Ei bine, practic la temperament am un Bulldog mai mare. :))) Exact ceea ce NU mi-am dorit vreodata! Si de aici reiese din nou vorba aceea: Nu ai cainele pe care ti-l doresti ci cainele de care ai nevoie!

Una dintre trasaturile mai fun ale Bulldog-ului (si ale raselor ce au in componenta lor gene de la acesta) este ca nu are nervi senzoriali in zona fetei, respectiv a capului. A fost creat asa pentru a se putea bate parte in parte cu taurul iar daca acesta vine cu capul inainte sa il impunga, Bulldog-ul sa nu simta nimic, hence sa poata lupta pana la moarte. Deci va dati seama ce trasaturi de caracter reies de aici…

Mastiff-ul on the other hand, era masiv si avea rolul de a intimida pe cei ce intrau ilegal pe o proprietate doar prin simpla prezenta! Cred si eu, cand vezi un caine de 75-80 kg (unii pot atinge chiar si 90 kg) ca sta si se uita la tine cu poker face, nu prea iti mai arde de furat…

Bulldog-ul are botul scurt (chiar si cel vechi, cu toate ca era mult mai ok din punct de vedere fizic decat ce vedem azi pe strada), lucru ce nu il face ideal pentru efort fizic sustinut sau inot. Mastiff-ul chiar daca are un corp mladios, picioare lungi si bot lung, din cauza masivitatii nu are o rezistenta extraordinara. Acum eu, in naivitatea mea de atunci (sa nu ii zic straight up ignoranta), am crezut ca Bullmastiff va fi best of both worlds, adica are cele mai faine trasaturi de la ambele rase! Boy, was I wrong… Adica, are si trasaturi faine, insa in acelasi timp, a luat si botul scurt (chiar daca este la jumatate intre Bulldog si Mastiff ca lungime a acestuia) de la Bulldog, si lipsa unei rezistente bune la efort fizic sustinut respectiv inot (acolo Vanya inca nu stie sa dea din picioarele din spate pentru a se sustine la suprafata apei) luate de la ambele rase. Deci aici atentie mare catre ce rasa inclinati! Studiati cu atentie si rasele ce fac parte din mixul genetic al respectivei rase, nu doar rasa in sine. E foarte important aspectul asta si e un lucru pe care pana la Vanya nu il constientizam atat de mult. Inca un lucru de care mi-am dat seama este ca pe masura ce in mixul genetic al unei rase sunt combinate mai multe rase, cu atat este mai indepartata rasa respectiva de a fi caine.

***Ritualuri pe care le-a invatat o parte de la noi si apoi prin exemplul haitei***

Asta e mai greu de explicat, I’m nevertheless gonna try my best. Ce vreau sa spun: exista rase neschimbate de sute si mii de ani, care nu au fost niciodata altceva decat acea rasa. Exemplu: Basenji, Saluki, Akita Inu, Husky etc sunt rase primitive. Acestea nu s-au transformat prin reproducere selectiva si nu s-au mixat cu alte rase. Ele sunt practic o forma pura a cainelui, care au ramas foarte aproape de instinctualul acestuia (respectiv, extrapoland putin, chiar aproape de lup). Pentru ca din punct de vedere instinctual sunt atat de bine definite, se comporta ca niste caini si atat. As in, tot ce tine de psihologie canina functioneaza extrem de bine la ei. It makes sense to them, prind rapid si te inteleg cumva din priviri. Pentru ei dresajul de obedienta este cumva redundant. E la „si altele”. Pentru ca relatia cu acestia se va construi prin elemente de structura, de comunicare non verbala, de energie, de calm si asertivitate reale.

Ei bine, pe masura ce ne jucam cu genetica acestora si ii mixam cu alte rase si facem combinatii de N luate cate K, atunci ne indepartam de instinctual si cream ceva diferit. Ii spune tot caine, insa pentru a ajunge la instinctualul real al cainelui, acesta are nevoie de multe eforturi.

Revenind la exemplul Vanyei, ea este un mix practic de 2 rase, Bulldog si Mastiff. Instinctualul, dupa cum am povestit mai sus, lasa de dorit. Adica nu este aware de inaltime, nu prea are instinct de conservare, nu analizeaza body language si in general nu analizeaza foarte multe, daca misca ceva ea se duce dupa acel ceva, nu pentru ca are un prey drive mare ci pentru ca atata poate. :))) Si nu, nu fac misto de ea, chiar asta este realitatea. Stiu ca toate astea vin pe liniile celor 2 rase mentionate, caci pentru asta au fost facute: sa nu le pese de propria viata si sa faca orice pentru protectia proprietatii, respectiv a stapanului (ori, in cazul Bulldog-ului, sa nu ii fie frica sa se lupte pana la moarte). Extrapoland insa in convietuirea intr-un camin normal (sau ma rog, poate suntem noi mai anormali asa), este mult mai stressful sa mergi cu ea la munte/mare pentru ca de inaltime nu ii este frica (cum ziceam – 0 instinct de conservare) si nu odata era sa-si rupa picioarele sarind de la inaltimi mari, with no regard for her own safety; iar la mare nu poate sta ca un caine normal care oboseste, la umbra, chill, caci ea daca vede copii, caini sau mingi alergand o ia la goana dupa acestea. Evident asta daca nu are comanda! Ca pe comenzi e top. Nu misca in front! Insa de exemplu Fuki (regardless de varsta, caci asa era si in adolescenta), care este un caine caine, poate lua aceste decizii singur. Poate evalua daca exista o prapastie si trebuie sa aiba grija (nu mi-a stat niciodata inima cu el pe munte, I trust him to make the right decisions), Vanya nu (cu ea nu odata era sa fac preinfarct). La mare e capabil sa analizeze daca e cazul sa se agite dupa un copil care alearga sau nu (in ciuda faptului ca are prey drive mai mare decat ea), Vanya nu.

Astea sunt cateva exemple pentru a va face o idee, nu e neaparat o comparatie sau competitie despre cine este mai fain sau nu. Vanya are atuurile ei pe care Fuki nu le va avea niciodata, ajungem si acolo.

Acum ganditi-va ca sunt rase care au in mixul genetic 4-5-6 alte rase! Nu va imaginati ce e acolo. Cat efort fizic si mental este necesar pentru a-i aduce spre instinctualul de caine si cat management pentru a-i face caini echilibrati! Si vedem astfel de rase la stapanul de rand care nu stie de ce nu se intelege cu Staffie-ul acasa sau pe strada.

***Bonus adus de Vanya in vietile noastre – l-a intinerit pe Fuki***

Revenind insa la vitica noastra… Da, am invatat multe despre genetica si rase. Practic daca lui Fuki ii ajung 1-1,5 h de plimbare pentru a fi chill & echilibrat ca si caine, Vanyei in splendoarea ei, ii trebuie undeva la 2-2,5 h pentru a obtine acelasi rezultat. Aici vorbim strict de plimbare structurata, fara alte adaugiri. Evident ca timpul acesta se poate scurta utilizand diverse strategii, de la alergat liber la tarc, pana la joaca structurata. Insa pe un baseline de plimbare, asta este diferenta intre ei doi.

Apoi ajungem si la traiul de zi cu zi cu Vanya… Apai aici avem de vorbit nu gluma! In primul rand e improtant sa tinem cont cand ne orientam spre rase foarte mari/gigant, ca mancarea va costa. Personal luam in calcul o crestere cu vreo 25-30% a costului pentru mancare fata de Fuki, dar nu… A fost dublat aproape. Which says a lot! Si asta in conditiile in care we don’t overfeed si Vanya este un caine foarte fit pentru varsta si rasa ei (practic e numai fibra toata). Peste asta, punem la socoteala toppings respectiv raw feeding, pe care noi le asiguram cainilor nostri ca o forma de preventie pe termen lung, asupra sanatatii. Pe langa suplimente naturale si seminte, toate de la Barf Diet (inclusiv treats/biscuits & o parte din chews), Vanya primeste odata pe saptamana fie hrana umeda calitativa, fie oase crude de vita, fie gaturi de curcan. Iar zilnic peste mancarea uscata (boabe de la Orijen) primeste lapte de capra (inmuierea boabelor in el sau apa calduta poate ajuta digestia si poate preveni torsiunea gastrica), leguminoase sau fructe maruntite (ex. morcov/banana) si/sau ou crud (de gaina sau prepelita) ori peste crud (ex. sprot) + ulei de somon peste.

Evident ca toate astea costa. In primul an de viata a avut si supliment pentru articulatii si cresterea armonioasa si de 2 ori pe an face o „cura” cu Aniflexi pret de o luna. Nu mai vorbim despre cornuri si lemne de ros, mostly de la Bully Pet Supplies, cu care printesa se delecteaza si pe care le da gata destul de rapid cu maxilarul si determinarea ei (media este de 2-3 luni per corn, lemnele si radacina de briar au rezistat cu stoicism).

Daca la mancare sare nota de 1000 lei pentru ambii caini (dar balanta inclinand mai mult spre ea), la veterinar e jale si prapad! 😦 Daca nu aveti un cont de economii special bugetat pentru situatii de urgenta, nu recomand sa va luati Bullmastiff, or any other giant breed for that matter. Poate nu stiati nici voi, asa cum si pentru mine a fost o surpriza, ca la veterinar, cel putin in Romania (insa am o suspiciune ca este la fel si in alte tari), pretul pentru diverse lucruri (de la deparazitare pana la diverse interventii) este per kilogram!

Asadar e una sa ai un caine de 25 kg si cu totul alta poveste sa ai un caine de 50 kg. Exemplu: o sterilizare tipica pentru un caine de talie medie spre mare merge spre 700-1000 lei. Pentru Vanya sterilizarea si tratamentul postoperator s-a ridicat la aproximatuv 3000 lei. Deci o diferenta sesizabila. Cand a tras pe nas o arista am avut din nou de scos din buzunar 2000 lei s.a.m.d. Sa nu mai vorbim ca la fiecare tura de deparazitari intrene + externe + solutii repelente ajungem aproape de 300 lei doar pentru ea. Acum inmultiti asta cu ce putin 8-9 luni pe an si aveti o estimare aproximativa a vietii cu Bullmastiff. 🙂

Acum sa mai pun la socoteala si faptul ca incepem de ceva timp (in speta de cand a crescut la marimea la care va si ramane) sa ne gandim ca trebuie sa schimbam masina. Nu pentru ca nu merge bine mersi, ci pentru ca nu mai are Doru’ Vaporu’ loc… Basically am surghiunit-o in portbagaj momentan, ca sa nu ii termine soldurile si spatele lui Fuki, peste care ajunsese sa stea intinsa. Saracul o accepta si o lasa, dar numai el stie ce-i in sufletul lui de 34 kg cand tabara purcelul de 50 kg peste el…

Deci da, multe costuri, unele asumate altele surpriza, in convietuirea cu animalul acesta minunat!

Au fost insa si surprize placute in viata alaturi de vitel! Una a fost faptul ca nu este atat de dificil de gasit cazari care sa accepte 2 caini mari. So far in astia aproape 2 ani, nu ne-a refuzat nimeni la cazare din acest motiv, aici sau in afara tarii. Oamenii in general observa ca sunt caini calmi si educati si nu au absolut nicio problema sa ne primeasca oriunde de la restaurante pana la unitati de cazare.

Apoi am crezut ca va fi teroarea cartierului din cauza aspectului si marimii. Nimic mai gresit! Majoritatea oamenilor o vad exact asa cum este – a big baby! 😀 M-a bucurat mult ca nu se sperie oamenii de ea pe strada (cu mici exceptii desigur si in general aceia sunt oameni carora le este frica de caini in general, indiferent de aspectul lor) si ca in cadrul sedintelor sau evenimentelor noastre de grup sunt incantati cu totii de cat de lipicioasa este si educata.

Personal sunt recunoscatoare, in ciuda tuturor dezavantajelor date de viata cu un gigant, ca Vanya m-a invatat atatea lectii! Unele le-am enumerat mai sus, altele vin si din alte registre, mai personale, mai aproape de suflet. Spre exemplu Vanya mi-a amintit ce inseamna veselia, pofta de viata, goofyness-ul si relaxarea adevarata. M-a reconectat cu mine insami. Cu copilul interior. Am o iubire aparte pentru ea fata de Fuki. El este cainele sufletului meu si cainele mintii mele. Ea este cainele inimii mele. Cumva Vanya pastreaza o inocenta copilareasca (ce granted, poate fi annoying uneori, caci e tuta efectiv) care imi permite si mie sa-mi aduc la suprafata acea parte a mea. Vanya e precum joaca. Nu mereu ai timp sau chef de ea, insa este necesara sufletului tau si odata ce ai intrat in joc efectiv te infloreste si te deschide!

Ce sa va mai spun? Vanya a fost cea mai buna alegere pentru haita noastra, a adus si aduce zilnic acea energie happy-go-lucky ce ne lipsea dupa plecarea lui Chilli. Ne ajuta zilnic in cadrul sedintelor, mai ales acolo unde este nevoie de un caine care sa nu ia lucrurile personal (vorba vine). Ne ajuta cu cainii din gazda, pentru a le arata ca e fun aici! Ne ajuta in cadrul evenimentelor cand o putem da pe mana oricui, fara griji ca nu se lasa condusa si ne ajuta in cadrul examenelor unde soldatelul perfect, G.I. Vanya, primeste note maxime.

Inca niste aspecte ce merita mentionate, ce tin de rasa, un fel de fun facts:

Bullmastiff nu stie ce este ala spatiu personal! Nu exista acest concept in lumea sa si daca poate sta claie peste gramada cu inca 3-5 caini sau sa stai peste ea in varful patului este extraordinar! Nota: majoritatea cainilor (atentie, caini nu tauri) nu sunt fani ai acestor doua activitati, dimpotriva. Bullmastiff nu stie sa mearga sa miroasa un caine la fund, as dogs do, ci va merge buluc plin de curiozitate si prietenie, direct in fata unui alt caine, fara a se gandi de doua ori la consectinte!
Bullmastiff nu stie cat de mare este. Are senzatia ca e o floricica si daca a facut ceva cand era pui, este bine sa te astepti sa faca acel ceva si la full size! Exemplu: daca Vanya se baga pe sub Fuki in curte as a pup, se baga la fel pe sub el si acum, doar ca il ridica de tot de la sol. :))
Bullmastiff (si rasele gigant in general) este un fel de cal, adica te poti orienta dupa aspectele comportamentale cat si la cele fizice ale calului si cu el!
Oricat l-ai educa si socializa, este doar un caine foarte mare si putin talamb (sa-mi fie cu iertare, nu e peiorativ, e doar o realitate). Pe principiul de desteapta e frumoasa! Iar asta spune totul.
In ciuda blanii destul de scurte, are o rezistenta destul de mare la temperaturi scazute, iar daca l-ai acomodat cu ploaia, este absolut unbothered toamna, iarna si primavara. Ca idee, am facut un test in primavara, la inceputul lunii Martie, cand am lasat-o impreuna cu Fuki, sa doarma afara o noapte, in zona Covasna. Temperatura a scazut la aproximativ -4 grade Celsius. She was just fine! Desigur a avut salteaua ei pe care a dormit si o paturica. Insa nu a parut sa fi avut vreo problema cu experienta in sine!
La temperaturi ridicate in schimb nu este deloc ok. Din cauza nasului destul de scurt (chiar daca nu pare asa fata de alte rase brahicefalice) nu pare sa se oxigeneze asa cum trebuie si tot ce depaseste 20-25 grade Celsius devine deranjant pentru ea, deci vara (asa cum se preconizeaza a fi de acum inainte) nu este deloc anotimpul ei preferat.
Sensibilitate fizica = 0 (adica nu simte aproape nimic, deci daca te bazezi ca iti controlezi fizic cainele de acest gen, you’ve got another thing coming!) Zona ei cea mai sensibila este posteriorul, unde mici senzatii de tip bici au un raspuns instant. Practic functioneaza precum vacile, pe care le mani de la spate cu nuielusa. Singurul control real pe care il poti avea asupra unui caine de genul (daca nu esti culturist ce practica HIIT) este cel mental. Adica ai nevoie sa creezi o relatie de incredere si respect din prima!
Sunt caini care nu au neaparat un fearlessness incorporat. Din observatiile noastre, atat la Vanya cat si la altii pe care i-am urmarit in comportament si body language in rastimpul asta, sunt in general caini ce merg in fata pe curiozitate, mai mult decat pe atac, insa datorita marimii impunatoare, a fetei care nu transmite multe indicatii si a instictului de a urmari ceea ce misca, puneau cel mai probabil oamenii pe fuga in trecut, din simpla dorinta de a se juca. :)) Stiu, nu veti vedea asta in prea multe carti sau pe la prea multi crescatori, but I’m telling you…
Din punct de vedere al efortului fizic si mental, Bullmastiff a fost creat sa protejeze mosia (care la vremea respectiva in UK era destul de ampla) de catre braconieri ce vanau animalele salbatice din apropierea acesteia. Asta inseamna ca efortul lor fizic era minimal, cu exceptia cazurilor in care aparea un astfel de persona in peisaj, moment in care Bullmastiff-ul tasnea catre individ cu o viteza uluitoare, il dobora si il tintuia la pamant pana cand venea proprietarul sau cel care administra mosia si il gonea, respectiv retinea. Acum, nu prea are nimeni cum sa se puna cu un tanc ce vine in viteza catre tine! E o forta a naturii din punctul asta de vedere. Totusi, trasatura asta pe noi ne-a invatat sa o intelegem pe Vanya, care de exemplu are nevoie odata la ceva timp sa alerge in galop la viteza maxima pentru a elibera acea energie acumulata (in ciuda plimbarilor zilnice si a efortului mental). Daca nu o face, atunci se vede, reiese in comportamentul ei sub o forma sau alta. De asemenea, nu are rezistenta prea mare pe partea de anduranta, caci nu a fost construita pentru asta, ci pentru sprint (think cheetah). Si da, tot trasatura asta iese la suprafata in joaca. Stilul ei este sa alerge si sa tackle the oponent, deci poate darama atat caini cat si oameni, fara a avea vreo intentie rea ci doar pentru ca genetica asta ii dicteaza.
Desi Bullmastiff nu a fost facut pentru a musca sau ataca prin muscatura, neavand decat scopul de a imobiliza tresspassers, totusi…cu muscatura sa nu este de glumit! Noi ii mai spunem Vanyei Bonecrusher, caci credem sincer ca are capacitatea ca intr-o singura muscatura intentionala sa rupa osul. Da, atat de puternic ii este maxilarul!

***Una din primele iesiri la munte (abia invata sa bea din apele curgatoare)***

Vanya este si cainele de care nu stiam ca am nevoie pe alte teme, fata de cea de crestere ca si specialist in psihologie si comportament. Este cainele care m-a facut sa vreau sa stau cu ea in pat! 😉 I know that might sound weird, insa nu am fost niciodata genul de om care sa aiba nevoie sa stea nas in nas cu cainele non stop. I actually value my personal space! In acelasi timp insa, cu toate ca am avut inca dinainte de a stii despre dog psychology caini, niciunul nu a fost mare fan al patului sau canapelei. Iar eu imi satisfaceam dorinta de a le da, respectiv de a primi la randul meu, afectiune in putinele momente in care ii invitam in pat. Ei bine, Vanya a distrus toate tiparele atat ale cainilor dinaintea ei, cat si pe ale mele.

A reusit prin nonsalanta ei in ce priveste spatiul personal, sa ma faca sa-mi placa sa o am alaturi de mine pe canapea! Cum? Simplu. Ma lasa sa o invart pe toate partile, sa-mi sprijin picioarele pe ea, sa ma rezem cu totul de ea si efectiv se vede pe ea cat de mult ii place sa fie acolo cocolosita intre noi si cat de relaxata este si bucuroasa, incat ti-e mai mare dragul sa o chemi alaturi. Practic ma incarc cu placerea ei de a sta pe pat, mai mult decat cu propria-mi placere de a o avea acolo. Si daca este ceva ce ii place mai mult decat sa manance in viata asta, atunci acel lucru este sa stea in pat!

***Cu vitelul in pat – her favourite place in the world!***

Asta sa nu credeti ca inseamna ca o chemam toata ziua buna ziua in pat. Prima invitatie acolo, conform traditiei, a avut loc cand a implinit 1 an! De cate ori credeti ca a fost chemata de atunci sa vina alaturi de noi? In orice caz mai des decat Fuki care nu este deloc un fan al acestei activitati, si oricat mi-as dori eu sa-l am aproape, ii voi onora particularitatile si preferintele. Daca stau sa le numar cred sa fi fost vreo 10 invitatii in decursul acestor 12 luni. Not great, not terrible! Do I have any regrets? Cum zicea meme cu tatuajul: NO RAGRETS!

Ne-am incarcat ambele cu atata iubire si energie pozitiva de la activitatea asta, in egala masura incat nu are rost sa o rarim. In acelasi timp, nu voi exagera niciodata cu asta, pentru ca pot observa cu usurinta ca daca intr-o luna am chemat-o de 2 ori de exemplu, incepe sa cerseasca invitatia. Semnele au fost intotdeauna acolo! 😉

Un lucru insa pe care il apreciez foarte mult la ea, este ca respecta cu strictete regulile casei, in ciuda preferintelor proprii. De exemplu, chiar daca este fomista rau, o putem lasa singura acasa cu acces in tot spatiul (by the way, incepand de maine cusca va fi alegerea ei, nu un requirement), nu intra in bucatarie, unde exista o limitare la prag chiar daca nu exista usa, si unde mancarea pisicilor ii este la indemana si la dispozitie non stop. Un alt exemplu este exact canapeaua. O putem lasa singura in living, fara a fi in cusca si noi sa plecam cateva ore bune de acasa, caci nu se va urca pe canapea fara invitatie!

Acestea sunt exemple de asocieri foarte bine facute, astfel incat sa putem avea incredere in cainele asta cu sau fara supravegherea noastra. Sunt un mare fan al acestor tipuri de asocieri. Care tin de psihologie canina si de structurarea activitatilor din casa si nu atat de mult de dresaj/obedienta. Obedienta te ajuta pana la un punct, dar nu il va ajuta pe caine sa gandeasca pe cont propriu si sa ia decizii sanatoase singur! Si vorbim aici de un caine – vitel care nu prea este caine si care dupa cum explicam la inceput este departe de instinctual.

***Primul ei Pet Expo -a reprezentat haita la standul DogPRO***

Ajungem si la expunere si socializare si aici voi lasa mai mult imaginile sa vorbeasca, pentru ca sunt extraordinar de multe situatii, exercitii si joculete prin care am trecut-o pe Vanya ca sa ajunga cainele care este astazi!

***Caini in gazda de toate felurile, cu care a socializat de mica si pe langa care a invatat sa fie calma si relaxata***

***Confidence building inca de la primele ei plimbari cu noi si pana in ziua de astazi***

***Fuki was her original mentor & showed her the rules, boundaries & limitations***

***Pack walks are a regular thing for her & no dog scares, intimidates or excites her excessively***

***We traveled as much as possible with her, in Romania mostly – for example this picture was taken at Rasnov fortress***

***Group sessions are a regular thing, she hepled rehab quite a few dogs so far in these 2 years***

***Urban agility wherever & whenever we can, no opportunity was missed***

***Toate anotimpurile au fost utilizate la potentialul maxim pentru aprofundarea socializarii***

***Toate suprafetele si toate inaltimile au contat***

***S-a plimbat vitel in pesteri diverse, amenajate sau nu***

***S-a lasat sa fie caine si sa se bucure in felul ei de natura***

***S-a lasat sa fie si vitica/purcica atunci cand si-a dorit si s-a putut***

A avut chiar luna trecuta si prima ei iesire din tara, la Bratislava si Viena! It was a blast si ea a fost minunata, chiar si cand am lasat-o la hotel singura (ma rog, fara compania noastra, a oamenilor)

***Last picture of her, with our latest Start It Right puppy! The legacy goes on!***

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa! Nah, just kidding. But seriously now… Iubesc cainele asta cu toate celulele mele si nu regret nicio secunda decizia de a o lua. In acelasi timp, nu stiu daca mi-as mai lua vreodata un molossoid si in speta un gigant. Unul dintre principalele motive este cresterea extraordinar de grea si lenta. Dureaza o vesnicie sa poti face activitati mai intense cu ei si la fel sa poti de exemplu sa ii sterilizezi/castrezi (daca la Fuki am facut pasul asta odata cu implinirea varstei de 8 luni, la ea a trebuit sa asteptam pana la 1,5 ani si evident ca intre timp a trecut si printr-o tura de calduri – the horror, THE HORROR!!!).

Este un caine potrivit pentru un incepator? In principiu da, prin prisma faptului ca ii place sa lucreze pentru om, sa execute comenzi si nu trebuie consumat foarte mult (she can lay all day somewhere, especially if that place is cosy/soft). In acelasi timp, daca nu esti un om ferm si hotarat, atunci nu as recomanda. Ai o casa cu curte ampla, fara prea multi copaci/obstacole? Poti merge pe un Bullmastiff cu conditia sa iesi cu el macar de 4 ori pe saptamana in plimbari si sa ii oferi o socializare corecta. Ai apartament de 2 camere sau garsoniera? Desi cuvintele astea vin de la o persoana ce a convietuit inclusiv cu haite de caini in garsoniera si nu a avut probleme, iar acum stau la 3 camere, trebuie sa recunosc ca Bullmastiff nu este potrivit (si in general rasele gigante) pentru apartament. Cu exceptia cazului in care ai un open space cu o suprafata relativ mare (de la 35 mp/camera in sus). Am descoperit asta the hard way, caci mereu cand auzeam ca ai nevoie de curte pentru a convietui cu caini de talie mare, mi se ridica parul de pe cap.

Timpul si experienta insa au demonstrat ca nu e numai despre a avea un caine calm in casa, pentru ca l-ai consumat fizic si mental, ci si despre Doru’ Vaporu’ care nu are loc sa se intoarca de 2 ori, ca darama tot in calea ei sau da din coada si sparge TV-ul! :))) Deci da, e nevoie de spatiu. Amplu!

Asadar acestea sunt o buna parte din observatiile mele de-a lungul acestor 2 ani cu Vanya. La multi ani, curvistina noastra! May they be blessed with all the peace, joy, freedom & experiences that we can conjur up for you. May you be with us for the longest time possible (rooting for 13 years) & with no vet visits (except for the regular checkups)!

Love you to bits, Goddess Belonging to the Forest 🙂

The snake that killed the ego

1 mai 20251 mai 2025 / Yoolia's Pack 2025 / 2 comentarii

***Because this is a story about a friendly snake***

Am contemplat mult si bine inainte de a scrie articolul asta. Sa tot fie vreun an de cand am avut intentia de a pune „pen to paper” legat de subiect. Eram insa prea atasata emotional de toata intamplarea si as fi aruncat cu pietre, in loc sa fac pace pace intre doua dobitoace, cum s-ar spune.

*Disclaimer: acest text nu are rolul de a defaima sau improsca noroi, motiv pentru care identitatile celor implicati vor fi ascunse!

Nu-mi este nici acum usor sa-l scriu, in sensul in care vreau sa ma asigur ca mesajul meu este inteles asa cum trebuie si nu ca o blamare in mod deosebit si imperativ. Imi doresc ca articolul asta sa fie in primul rand o atestare a unor fapte, realitatea asa cum este ea, vorba cantecului de la B.U.G. Mafia (click sa-l asculti). Prezint realitatea exact asa cum este ea… Divertisment pentru tine, mod de viata pentru mine. Pentru mine va fi o gura de aer proaspat, o eliberare a unor apasari pe care le-am carat mult prea mult timp si in acelasi timp o iertare si un gand bun. Pentru cei implicati, imi doresc sa fie doar un wake up call poate. Si daca nu, asta este, macar o lectura placuta, daca nu altceva.

Articolul nu este despre caini, ci despre oameni si despre o experienta proprie, cu un alt profesionist din domeniul canin.

So let’s begin!

Toata povestea a inceput prin 2022, cand noi (eu si Mihai) eram pe Camino de Santiago. O persoana relativ noua in domeniul canin (cel putin eu nu mai auzisem de el si din 2016 de cand sunt in domeniu, am cam fost la curent cu toti cei care activeaza in el la noi in tara). Ne-a dat follow pe Instagram (by the way, daca vrei o poti face si tu cu un click) si au curs de atunci likes la stories, la postari, share la el pe stories cu una alta din cele pe care le faceam in aventura de pe Camino.

Evident ca personal ma bucur chiar si in ziua de azi, cand un alt profesionist ne da like sau apreciaza sub orice forma contentul nostru sau ceea ce facem overall. Este o forma de validare pe care rareori o primesti in domeniul nostru, partial pentru ca, dupa cum spune o vorba inteleapta: „Doi dresori vor fi de acord cu un singur lucru: ca al treilea dresor greseste!” si atunci cand cineva cu mai multa experienta te apreciaza, inseamna ca faci ceva bine, iar partial pentru ca, daca este novice, ma bucur ca se inspira si astfel va ajuta mai multi caini (unde-s doi puterea creste). Asadar i-am dat si eu follow inapoi. Initialele lui erau (si sunt in continuare) B.G. iar brandul pe care l-a construit ulterior este traducerea la propriu a cuvantului Fetch din engleza.

Pentru ca a intrat in comunicare cu noi in DM’s, am tinut legatura si pe la finalul lui Octombrie 2022, cand am revenit de pe Camino si am apucat sa ne linistim, l-am invitat la noi acasa sa discutam o posibila colaborare, propusa atunci chiar de el. Pentru ca la momentul respectiv Robert inca nu se alaturase echipei iar noi aveam timpul limitat, fiind cautati insistent de clienti de la diverse recomandari si din online, am spus why not? Let’s see where this goes si ne-am deschis inima si poarta pentru aceasta persoana.

Un mic detaliu ce merita mentionat este ca Mihai a fost putin reticent in ce-l priveste, in urma faptului ca de cand il urmaream noi, se luase la harta cu un alt profesionist in domeniu (si ulterior, de-a lungul timpului cu mai multi, inclusiv oameni cu experienta de peste 30 de ani), care activeaza pe la Oradea si are un following destul de mare pe social media. Inclusiv dupa intrevederea noastra, Mihai era ca Spirit atunci cand l-a intalnit pe Colonel, in animatia Spirit – Stallion of the Cimarron. Eu am fost la vremea respetiva suficient de naiva si cu faith in humanity cat sa fiu mega optimista in ce-l priveste pe omul care ne-a calcat pragul impreuna cu iubita sa. Am crezut sincer ca va fi inceputul unei prietenii frumoase, daca nu o colaborare fructuoasa de ambele parti si orientata spre bunastarea cainilor din Romania (ce mi-a placut in toata treaba asta era ca mergea pe o filosofie similara cu a noastra in reabilitare si nu doar dresaj clasic, cel putin nu atunci). Si mie mi-a pus cateva semne de intrebare, cum ar fi faptul ca in cadrul discutiei, s-a ajuns la un moment dat la studiile noastre in domeniu si cum am ajuns sa facem asta, asa ca i-am povestit pe scurt ceea ce am scris la un moment dat si in articolul in care imi povesteam parcursul in domeniu. Cand am ajuns la capitolul carti intrebarea ce a venit din partea lui m-a lasat speecheless for a second: „Sunt si carti despre asta?” (or something of the sort – trebuie sa recunosc ca parafrazarea exacta nu mi-o mai amintesc, dar stiu ca mi-a ramas intiparit in minte momentul). Cumva pentru mine este un red flag daca cineva din domeniu sau care vrea sa intre intr-un domeniu, oricare, si sa performeze, nu este intr-o constanta educare si autoeducare. Si totusi am zis, e ok, e la inceput, are timp, este tanar, daca vom colabora il vom mai ajuta si noi cu recomandari de carti, canale media si articole etc.

Din nou, a venit toata bunavointa din partea noastra, insa avea sa ni se intoarca cu varf si indesat. Voi lasa mai jos primele noastre conversatii, doar pentru ca stiu ca fara dovezi clare ale faptelor gurile rele vor spune ca e just here say.

**Inainte de asta abia facusem schimb de telefoane si ne-am salutat. Deci practic asta ne-a fost prima comunicare pe Whatsapp.**

***Apoi a inceput sa ne intrebe de business, de la cum facem una alta, pana la propunerea diverselor colaborari pe tot felul de chestii (non training related)***

Pentru ca discutasem la noi acasa sa ne invitam reciproc la cate un eveniment, de-al fiecaruia, am facut primul pas si l-am invitat la unul din cele mai mari evenimente ale acelui an pt noi – Xmas Pack Walk! De altfel apare si el in vlog (for like a second)

Acum, cateva lamuriri, caci sunt necesare, dat fiind ca nu am inregistrat conversatia de la vizita la noi (that would’ve been weird 🙂 ). In cadrul acelei discutii, am discutat niste linii mari in care s-ar putea desfasura colaborarea noastra (asta, ca si vizita lui dealtfel, decurgand din faptul ca atunci cand noi bateam la pas Camino, am fost nevoiti sa trimitem anumite persoane cu urgente de rezolvat, catre el, caci nu aveau cum sa ne astepte pe noi 1,5 luni pana ne intorceam, si decat sa caute in blind pe net pe cineva potrivit, am zis daca tot pare ca omul are o filosofie similara si era mutat de curand in Bucuresti, sa-l ajutam si pe el si pe omul in nevoie). Aceasta presupunea ca atunci cand noi suntem plecati (cum se intampla destul de des atunci, mai ales prin programul Dresori Calatori) sau suntem booked pe cate 2 saptamani in avans, sa trimitem oameni si catre el ca recomandare din partea noastra. Evident, acelasi lucru urmand sa-l faca si el, cand era plecat sau dintr-un motiv sau altul nu se putea ocupa de un caz. Termenii si conditiile erau sa fie un schimb de 10% din veniturile de la respectivul client, catre cel care facuse recomandarea (ceva dealtfel relativ tipic si pe care noi il practicam cu o parte dintre partenerii nostri de business). De asemenea, in aceeasi idee, si daca un client de-al lui care sa zicem ca nu a rezonat ori dintr-un motiv sau altul ne-ar contacta, atunci noi i-am fi comunicat asta, iar daca respectivul ne-ar deveni client, atunci aceeasi regula s-ar aplica. Evident si vice versa! Zis si facut, batut palma la noi in curte legat de asta si luat ramas bun cu zambetele pe buze. Bineinteles ca acest lucru nu s-a mai intamplat. Nu din partea lui anyway…

Deci cum spuneam a venit la eveniment, i-am comunicat asteptarile noastre inainte, el ne-a asigurat ca nu isi baga coada (mai direct spus). Dealtfel din modul in care vorbea puteam sa ma prind de caracter, dar tot hopeful eram

Dupa cum se vede, toate gandurile bune, caci ne vazusem chiar inainte de Craciun. Ii trimisesem o poza cu cainele pe care il plimbase pana la urma la eveniment (later on urma sa ii fie client, aveam sa aflam din social media, pentru ca il abordase pe Instagram). Acelasi caine de la a carui stapana am primit cel mai hateful review, fara sa ii fi facut vreo nefacuta, doar asa…Din rautate. Am scris despre asta AICI.

Nu doar ca omul s-a dat prieten si voia sa para ca ne stimeaza, dar ne mai si promova, vezi Doamne. Din nou, ego wise, da m-am simtit bine ca cineva din domeniu ne aprecia atat de mult (evident, doar aparent)

Asta nu inseamna insa ca m-am imbatat cu apa rece. Apreciez aprecierea, dar nu vreau sa-si diminueze nimeni lumina pentru ca sa mi-o cresc eu pe a mea. Keep things real, keep things simple, and always believe in yourself! There’s room for everyone under the sun.

***Din nou, keeping it friendly, light hearted & supportive***

Apoi a inceput sa vina cu tot felul de propuneri de colaborari, daca le pot numi asa, pe tot felul de chestii irelevante pentru noi. I really appreciated the sentiment & intention, dar pe mine ma interesa sa ajut real cazurile de caini cu probleme, nu sa vand hainute sau sa fac poze profi…

***I-am comunicat cat am putut de gentil ca nu este una din preocuparile noastre (cred ca el intelesese altceva din discutia noastra din curte)***

De pe aici ish a inceput el sa nu mai fie asa mult pe text, ci pe telefon/inregistrat. Usor usor se eschiva (in acest moment, as I write for example, nu mai am conversatiile de pe Instagram, de la inceput, caci le-a sters cand am mentionat intr-un mesaj acolo ca lucrurile sunt scrise negru pe alb – vorba vine). Dupa cum se vede, noi ne-am tinut de vorba data si atunci cand nu am putut noi, am trimis catre el (nu a fost decat un caz singular concretizat, caci de asa natura au fost lucrurile ca nu a mai fost nevoie dupa, but nonetheles, we kept our end of the deal).

Btw, screenshot-ul cu conversatia de pe Whatsapp cu doamna a dat-o cu dissapearing message, din nou un red flag ca omul era precaut cu urmele sale. Nu aveam ochi sa vad atunci. Persoana trimisa catre el a fost initial incantata, apoi a revenit la noi, caci ceva nu i-a placut (aveam sa inteleg ulterior ce anume – atitudinea).

Era de asemenea foarte inquisitive legat de un client, pe care by all accounts nu prea si-l dorea si de care nu prea ii pasa sau il avea la suflet. Un alt red flag, imi povesteste despre incheierea unei colaborari despre care eu nu aveam mare idee, si ii face pe oamenii respectivi neseriosi. Nah, acum va las pe voi sa va trageti concluziile despre cine a fost sau nu serios.

Din nou ne propune bisnita basically, ceea ce pentru noi nu este si nu a fost vreodata scopul. Un alt red flag pe care l-am ratat: omul era numai dupa bani si dupa asociere cu X sau Y pentru a-si crea following-ul. They’ll do anything for clout, cum zicea melodia

Am revenit catre om, as promised, cu feedback. Omul era doar curios. Nu real interesat. Anyway, clienta pana la urma a colaborat cu noi pe un abonament, a venit si la cateva evenimente si dupa 1,5 ani nu a mai ramas pe grupul nostru de clienti, caci isi rezolvase cazul si nu a mai fost activa (una dintre regulile grupului nostru este sa fii implicat activ in comunitate). Am fost si suntem recunoscatori pentru ***ca datorita ei am ajuns sa vedem adevarata fata a acestui om!***

Si asta a fost ultima noastra comunicare pe Whatsapp. De-a lungul timpului insa, cam de pe la inceput, pentru ca ne urmaream atat clientii pe social media cat si pe el, am observat unele lucruri. Cum ar fi faptul ca mai aparea cate un client de-al nostru pe vreun story de-al lui (fie cainele, fie omul, at first sight, parea ca s-au intalnit intamplator prin cunostinte comune, erau in situatii personale, nu de lucru, gen la un gathering sau cafenea etc), apoi dupa conversatia asta de mai sus (daca nu chiar inainte) am observat ca nu mai apareau likes de la el, nici pe stories, nici la postari. Mi s-a parut putin ciudat, dar am zis nah, omul le are pe ale lui, a inceput si el sa-si cresca baza de clienti, nu sta sa ne dea noua like la tot. Dealtfel nici nu sunt genul care sa urmareasca cine mi-a dat follow, daca da sau nu like, daca mi-a dat unfollow etc. Pentru mine social media este doar un tool, cel personal pentru amintiri, iar cel de business evident pentru activitate. Nu e ceva ce imi acapareaza toata viata, nu stiu daca cineva mi-a dat unfollow sau mi-a dat block. Insa era evident ca de la likes zilnice la absolut tot, acum nu mai erau pe nicaieri (nu stiu sigur nici daca viziona stories, ca nici asta nu stau sa vad cine se uita sau nu la ele). Ma gandeam inclusiv ca a dat unfollow probabil, dar nu am investigat in profunzime. Mi s-a parut doar ciudat shift-ul.

Apoi am vazut acelasi caine pe care il avusese la eveniment pe mana, la el in gazda (da, noi inca il urmaream, caci nu aveam nimic cu omul si in general mie personal imi place sa-mi urmaresc concurenta, odata pentru a invata, „fura” meserie sau strategii acolo unde imi plac si rezonez si secondly pentru a fi la curent cu domeniul si ce fac ceilalti). A fost si momentul in care am renuntat la respectivii clienti, avand o conversatie in privat cu ei, unde am ridicat problema, si anume ca pe langa noi se mai perindau pe la cel putin inca doi dresori, lucru pe care nu il consider productiv de nicio parte. Clientul devine confuz caci fiecare profesionist are propriul stil de lucru iar eu ca profesionist (mai ales la modul la care ne facem noi treaba, cu multa investitie de suflet dar si de informatie si know-how gratuite) sunt in pierdere. Asadar ne-am luat ramas bun de la respectivii clienti. Apoi am batut un apropo si omului pe Instagram, caci aparent uitase de colaborarea noastra. Nu venise catre noi pe niciun canal, sa ne comunice ca unul dintre clientii nostri venise catre el si sa discutam vis-a-vis de motivele pentru care s-a intamplat asta. Deci nimic din ceea ce noi facusem cu doamna de mai sus, in contextul in care eu a trebuit sa sap prin niste mesaje sa imi dau seama ca era aceeasi doamna care colaborase cu el si sa fiu fair, sa-i transmit asta. Iar el stia clar ca respectivul caine era din grupul nostru, caci il avusese pe mana la eveniment. 😦

Asta a fost apropo-ul meu. El nimic. Se facea ca ploua si imi povestea ce stiam deja (apropo, clienta respectiva s-a simtit ofensata ca noi am vrut sa incheiem colaborarea si am confruntat-o legat de schimbarea neanuntata a dresorilor si in review zicea ca „a fost un privilegiu pentru noi sa ii avem cainele in gazda”; asta in contextul in care vedeti mai sus cam ce facea cainele fiind necastrat la 3 ani si fara monte la activ; si in contextul in care l-am luat de acasa, l-am dus cu noi in vacanta la Brasov si l-am lasat inapoi acasa, deci super premium services de la noi)

A fost apoi liniste totala din partea lui, pana in 2023, cand in urma comunicarii mai directe pe care noi (in special eu) am avut-o cu grupul nostru de clienti, a avut loc Marea Schisma cum imi place mie sa-i zic. :))) Practic cineva a luat personal o fraza spusa de mine pentru a-i aduce putin cu picioarele pe pamant si cu gandul la lucrul cu cainele nu la caterinca si de acolo s-a dezlantuit Jihadul. Nu o sa intru in detalii acum, maybe we’ll discuss that in another post. Cert este ca aproape jumatate din grupul nostru de clienti (mostly persoane ce nu lucrau sanatos sau nu aveau o filosofie similara cu a noastra, fie in training, fie in dezvoltarea personala, s-au indepartat de noi) si-a luat talpasita (de altfel indemnati de noi sa faca asta, daca nu mai rezoneaza cu noi si ceea ce vrem sa construim). In hindsight it was necessary & a big wake up call for me. Si aici se leaga putin si cu titlul acestui articol. A avut pentru mine loc o moarte atunci. Moartea ego-ului meu. Am fost in doliu dupa el vreun an si jumatate dupa acel eveniment. I’m in my acceptance era now.

Dar ca sa terminam povestea cu persoana asta si sa tragem niste concluzii, sa continuam. La ceva timp dupa intamplarea de mai sus, nu mult, au inceput sa curga reviews negative (full of hate some of them), nefondate in munca prestata de noi, ci dintr-un registru personal al oamenilor (basically ca niste copii mici carora li s-a luat jucaria). Pe multi inca ii urmaream, ca si pe el de altfel. La nici o luna dupa ce au plecat de la noi, i-am vazut pe majoritatea la el! Nimic neasteptat, caci dupa cum am spus, are o filosofie in mare parte similara cu a noastre in ce priveste training-ul. Finetea lipseste cu desavarsire la el, dar grosul este acolo. Toate asa cum trebuiau sa fie, nu ne-a picat bine dar asta este. Nu am mai zis nimic, mai ales ca dupa conversatia de mai sus, era clar ca pentru el nu mai reprezentam nimic de interes, nici pe colaborare nici pe partea personala.

Insa la un moment dat in 2024, una dintre clientele noastre vechi care i s-a alaturat si si-a deschis un business cu lese, s-a gandit sa isi asume (nu doar pentru ea si business-ul ei ci si pentru B.G., caci era si este si provider-ul lui de lese) o idee pe care eu am implementat-o in Romania impreuna cu Paracord for Pets, cu multi ani in urma (cand de altfel era si ea clienta mea si stia clar care era povestea si cum a fost implementata) – anume lesele multifunctionale pe cod de culoare! Este o idee pe care si eu la randul meu am preluat-o de afara la momentul respectiv, am adaptat-o insa la nevoile mele de business si am promovat-o ani de zile, caci stiam de atunci cat de helpful ar fi adoptarea ei la scara larga.

Trebuie sa recunosc ca mi-a cam sarit tandara atunci, pentru ca la mine merge aproape orice si accept aproape orice mai putin ipocrizia si pacaleala/minciuna (fie ca ma afecteaza pe mine sau ii influenteaza pe altii). Asadar dupa ce i-am comentat ei pe profilul de business (nimic exagerat, doar ca ar fi frumos sa dea credit acolo unde se cuvine, cand isi asuma ideile altora), motiv pentru care m-a blocat acolo, i-am scris lui pe Instagram un mesaj cu putin iz de batut obrazul. Las mai jos ce a urmat.

I-am scris lui pentru ca stia clar atat istoricul clientei (care apropo, ne-a fost clienta pret de 6 ani, timp in care nu a avut decat suport din partea noastra; a luat personal o fraza spusa O SINGURA DATA) cat si faptul ca luase ideea de la noi si ii daduse mare promo pe story la el.

Raspunsul lui foarte elegant, avand in vedere modul meu personal de comunicare cu el de-a lungul timpului… Si da, am descoperit abia in aceasta conversatie cu cine stateam de vorba si cu cine am stat la masa. Va vine sau nu sa credeti, eu pana in momentul ala inca mai speram ca omul nu este chiar asa…

Din pacate (sau fericire) depinde cum vrei sa o iei, I let my ego get the best of me here. Si la mine iese sarcasmul la iveala si ironia cand ma calci efectiv pe bataturi. I guess it’s normal, but I’m not necessarily proud of myself for that

Chipurile oamenii au venit plangand si traumatizati la el, dorind alinare. :))) Oare cata putere sa si avem si noi asupra oamenilor de ii traumatizam asa? Inseamna ca am fost foarte importanti in vietile lor, right there at the top, next to mom & dad. That says a lot I guess. Si explica si de ce au fost asa suparati. S-au simtit abandonati. 😦 In orice caz, clar au gasit cel mai empatic si deschis om din Romania. To each his own I guess…

There comes a moment when someone has to put this sort of person in check. At least privately. Din pacate el nu ne-a oferit aceeasi curtoazie, caci ne-au ajuns pe la urechi actiuni si vorbe de-ale lui de la clienti fideli, care ne-au povestit cum i-a abordat in privat pe Instagram fie el, fie clientii ce plecasera la el, ca sa ii atraga sa plece. Deci fraza cu furatul clientilor din mesajul anterior, nu era scoasa din burta sau o acuza nefondata

Si aici s-a incheiat si comunicarea noastra pe Instagram, caci dupa toata conversatia asta am dat restrict, nemaifiind interesata sa aud cuvinte grele fara motiv si sa comunic in orice fel cu genul asta de persoana. Un fel de spalat pe maini…

Evident ca de atunci si pana acum am mai vazut clienti de-ai nostri pe la el, din cei vechi dar si din cei care inca mai pierdeau vremea si prin comunitatea noastra. Inca sunt si oameni din comunitate care sunt in comunicare cu cei ce au plecat. Unii informatori. Unii innocent bystanders care cred ca si-au gasit prieteni reali pe acolo. Poate asa este. Who am I to judge? Point is ca am simtit, in momentul in care i-am dat omului unfollow si restrict, ca am iesit dintr-o relatie toxica efectiv. Inca eram insa in ego partial.

Poate inca sunt si acum (mai mult ca sigur). As vrea eu sa scap de ego asa usor, insa it’s a lifelong process. DAR… Ceva s-a schimbat in mine, de cand am fost la Vipassana. Am tras niste concluzii, am ajuns la niste realizari. Am scris de cel putin doua ori articolul asta in minte, cat timp eram acolo. Nu stiu daca pe „hartie” a iesit exact ce am gandit acum aproape 3 saptamani acolo, insa it’s the best I could come up with.

Ziceam in titlu ca B.G. este sarpele care mi-a mancat ego-ul. Si asa este partial (au fost mai multi factori). Dar am ajuns la concluzia ca sunt cateva lucruri pentru care ii sunt recunoscatoare. For real, nu la misto si nu zic doar ca sa dau bine. Sunt recunoscatoare ca mi-a aratat la ce sa fiu atenta si cum sa „miros” un om care se da frate dar e sarpe. Sunt recunoscatoare ca mi-a aratat ce fel de om vreau in echipa si ca imediat dupa ce a inceput sa scartaie colaborarea noastra, a aparut Robert in echipa noastra, care ca si caracter, este exact opusul lui B.G. Sunt recunoscatoare ca m-a dat jos de pe my high horse, aratandu-mi ca nu sunt nici miezul din kurtosz si nici unica solutie pentru proprietarii de caini cu probleme. M-a trezit la realitate! Ii multumesc pentru acest wake up call si pentru ca m-a ajutat sa imi diversific serviciile, sa-mi fac proceduri mai faine, sa-mi gasesc aliati in alti profesionisti din diverse domenii si sa fiu deschisa la nou. Sunt recunoscatoare ca imi duce mesajul si ideile mai departe (de la cea cu lesele multifunctionale, pana la anumite evenimente de grup), caci la urma urmei este despre a ajuta cainii. Iar daca acestora le este bine, sunt indepliniti si fericiti, then that’s all that matters. Nu conteaza cine este cel care livreaza mesajul sau incaseaza banii. Conteaza CAINELE. Atat!

Pe langa multumirile aferente, ii doresc acestui om si sa-mi imparta meritele. E o fraza pe care am invatat-o in calatoria mea. Meritul de a fi mai buna, meritul de a fi mai calma si mai centrata. Meritul de a lucra constant la mine, atat de bine cat stiu si pot. Meritul de a fi plina de compasiune si iubire. Meritul de a aduce lumina si intelepciune celor din jur. Ii doresc sa le imparta cu mine. Sa fie fericit, sanatos si eliberat de toate negativitatile (fie cele create de el sau cele ce vin catre el)! Ii doresc de asemenea sa fie mai bun in colaborarile actuale si viitoare, sa nu isi vada doar propriul interes ci si pe al persoanei care ii incredinteaza prezumptia de nevinovatie si bune intentii.

Si cu asta inchei acest capitol, deloc placut, dar necesar din viata mea. Am lasat aici ultima picatura de aversiune pe care o mai aveam catre aceasta persoana. Sper doar ca acest articol sa fie o lectie si pentru tine, cititorule, atat de asa NU cat si de asa DA, de etica si integritate.

Read that again!

Movies & dogs (1)

27 martie 2025 / Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu

Welcome to my Ted Talk about dog movies and movies with dogs (and all in between)!

Pentru cine nu ma cunoaste inca destul de bine, I’m somewhat of a movie addict (or freak, depends on how you see it) sau cinefil cum s-ar zice pe romaneste. Adica stiu o multitudine de filme din toate categoriile posibile si imposibile. It’s kinda hard to find a movie I haven’t seen (si aici includ filme frantuzesti, japoneze, chinezesti, sarbesti, germane, italiene, indiene s.a.m.d)!

So I know my movies… Mihai spune deseori ca as putea face terapie prin filme, caci de multe ori am ajuns impreuna sau l-am condus pe el catre anumite insights personale, punandu-i filme care mi s-au parut relevante sau care mi-au deschis ochii in anumite spete. Asadar azi va las pe voi sa descoperiti si latura asta a mea si poate va voi deschide ochii si voua spre anumite lectii pe care fie le-am asimilat din respectivele filme, sau pur si simplu la anumite comportamente, atat umane cat si canine, demne de dezbatut si analizat. Voi lasa mai jos atat o lista personala de filme preferate cu caini, cat si filme in care apar caini in anumite roluri, ce merita dezbatute si din perspectiva unui dog behaviorist si de asemenea, filme care desi par usurele, vin cu deeper meanings!

Va recomand sa va luati cutia de popcorn, ceaiul sau sucul natural langa si nu lasati deoparte deschiderea de a invata, nu doar de a urmari aceste filme purely for entertainment. Stiu ca e o capcana greu de evitat, mai stiu insa si ca daca exista catusi de putina curiozitate in voi, veti gasi si lectii de luat si aplicat sau macar de digerat mai mult chiar si intr-o animatie sau intr-o comedie. As zice: „Watch a movie carefully, you might learn something!”

So let’s dog in! 😉 Nu le-am asezat intr-o ordine anume, ci cum imi revin in memorie, ordinea lor nu are vreo relevanta pentru cat de mult mi-au placut sau ce lectii mi-am sustras din ele.

Wendy and Lucy (2008):

Wendy and Lucy is a hard movie to watch. Not your average dog movie for the untrained eye. De obicei filmele premiate la diverse festivaluri de film nu sunt cele mai usoare. Acesta nu face exceptie, caci pune sub lupa atat o perspectiva diferita asupra vietii, nu tocmai privilegiata, cat si cat de mult relief poate aduce un caine in viata cuiva. Next time you see a hobo followed by an off leash dog, be midful of what that relationship might be based on!

Ce imi place mie la filmul asta, pe langa perspectiva mentionata este ca arata un om care nu renunta la caine in her most difficult times. Si arata o poveste realista, legata de relatia lor. Not all rainbows & butterflies. Watch it if you’re not a snowflake & pe propria raspundere (nu raspund pentru eventualele lacrimi de crocodil)!

2. Show Dogs(2018):

Show Dogs is more lighthearted, e un film usurel, de duminica! Portretizeaza destul de fain pe ici pe colo ce se intampla in lumea expozitiilor canine. Ca multe alte animatii/CGI (computer generate imagery, un fel de AI mai rudimentar) based movies, umanizeaza foarte mult cainii. Nu pot spune insa ca am vazut multe filme care sa ii portretizeze exact asa cum sunt – CAINI, nu versiuni canine ale oamenilor. Daca putem trece peste acest mic detaliu nesemnificativ (vorba vine), atunci you should get a kick out of this one. Se poate vedea si cu copiii de o anumita varsta (de la 7-8 ani in sus).

3. DogMan (2023):

Luc Besson a reusit sa surprinda aici esenta a ce inseamna energia in relatia cu cainii si cum cainii urmeaza asta mai mult decat orice altceva (cum arati, cine esti, cat de popular, ce job ai sau cu ce te imbraci)!

Din nou o capodopera din punctul meu de vedere, ce pune sub lupa psihologia umana dar si cea canina. De data asta se portretizeaza cainii in naturaletea si frumusetea lor raw. Filmul este unul dur, nu pentru toata lumea, but for sure worth a watch (or two)!

4. Wolves Unmasked (2021):

Acesta este documentar, nu film propriu zis, insa ne introduce in lumea fascinanta a lupilor, stramosii cainelui. Daca vom intelege radacinile de unde isi trage si cainele anumite comportamente, vom intelege si cainele in sine! E cumva ca la oameni, you don’t know where you’re going if you don’t know where you’re coming from. Same story, different species!

Recomand cu caldura urmarirea atat a acestuia cat si a altor documentare sau chiar citirea unor carti despre lupi, daca va plac macar cainii. Veti primi mai multe insights decat credeti legate de acestia. Iar pentru cei care inca sunteti in dubii daca al vostru caine se trage din lup sau sunteti confuzi in ce priveste mentalitatea de haita, imi permit sa va recomand si un podcast, pentru a lamuri once and for all toate intrebarile posibile: The Dog Psychology Podcast (click pe el pentru a urmari un episod anume ce dezbate aceasta intrebare).

5. Hachi: A dog’s tale (2009) & Hachiko Monogatari (1987):

Nu aveam cum sa omit de pe lista Hachi sau Hachiko! Este totusi un film despre Akita si mai mult decat atat un film inspirat de o poveste reala (my favourites).

Sunt insa doua versiuni: cea japoneza si de altfel originalul cat si cea americana sau the spin off (varianta mai comerciala). Evident este mai deep si, mai ales pentru fanii culturii japoneze (myself included), mai relevanta varianta originala, caci desi are putine dialoguri te transpune, intr-un mod in care doar acel popor poate, in viata reala a lui Hachiko! Bonus pentru mine este anul aparitiei filmului, care este acelasi ca si anul in care m-am nascut eu, drept urmare este ca o profetie cumva ca a trebuit in viata asta sub o forma sau alta sa mi se impleteasca drumurile cu un Akita (sau mai multi). Tot un mic detaliu pe care multi nu il stiu, este ca Hachiko (the O.G.) avea una dintre urechi lasate (lucru dealtfel portretizat in statuia sa din Shibuya, Tokyo), intamplator sau nu, aceeasi ureche pe care si Fuki o are lasata (acest lucru se considera defect al rasei). Daca mai luam in calcul si faptul ca Hachiko (originalul, din nou) s-a nascut in Noiembrie, ca si Fuki, deja incepem sa credem in coincidente. 😉

In varianta americana, ochii neantrenati in ale rasei Akita nu au observat ca puiul portretizat era de fapt Shiba Inu (probabil unul de 6-8 luni), lucru ce a furat putin din farmecul povestii in sine. Dar compenseaza pentru asta sarmul lui Richard Gere (razzle dazzle them cum ar fi spus in alt film)

Dar nu, spre deosebire de multi alti stapani de Akita, eu nu l-am luat pe Fuki in urma emotiei si povestii transmise de filmele acestea. Povestea lui Fuki o gasiti in articolul dedicat lui (click to read that one too)!

Revenind insa la aceste doua filme, pregatiti-va cutia de servetele, indiferent ce versiune alegeti sa vizionati, caci va da cu emotional damage. Radem, glumim si poate nu observam in viata de zi cu zi nivelul asta de loialitate in Fuki de exemplu, dar stiu ca undeva acolo zace o latura a lui similara cu a lui Hachiko. Si asta ma face pe mine personal recunoscatoare si incredibil de respectful towards him.

6. Togo (2019):

Asta este unul dintre filmele mele preferate, din categoria dog movies! Pe langa faptul ca este unul dintre putinele filme din 2015 incoace ce nu au inlocuit cainii reali cu CGI (decat in anumite secvente din film, foarte putine oricum fata de alte filme), portretizeaza excelent o relatie bazata pe incredere si respect intre stapan si caine, dar care a trecut prin trials & tribulations. Este efectiv fraza „nu primesti cainele pe care ti-l doresti ci pe cel de care ai nevoie” transpusa intr-un film, in a nutshell!

La fel ca si la Hachiko, este un film inspirat dintr-o poveste reala. In acelasi timp, las aici un gand legat de cursele de caini din Alaska si nu numai, caci in ultima vreme s-a ajuns ca inclusiv astea sa fie portretizate ca abuz. Well, my little snowflakes out there, try to get your asses off of your couches and take a hike (quite literally but figuratively too)! Cainii astia, facuti din vremuri preistorice aproape, sa traga la sanie, nu au alt outlet mai fain pentru a fi impliniti decat acesta. Este scopul lor in viata, ceea ce le spune genetica sa faca (de sute si mii de generatii) si le curge prin vene, so much so that they would rather die doing it, then sit on a couch all day, like some of you would prefer to have them do. Asadar let dogs be dogs, not couch potatoes, even if it’s sometimes dangerous or hard. They won’t back down from hardships, only you would, s0 stop comparing!

Urmariti Togo pentru a intelege la ce ma refer mai sus si, la fel, pregatiti servetelele si o patura cosy, caci la cata iarna si inghet veti vedea in film, probabil va va lua frigul 😉

7. The art of racing in the rain (2019):

Yet another tearjerker people! Filmele din 2019 au avut ceva special, mai ales cele cu animale. Acesta nu face nicio exceptie. As putea fi ochiul critic cu acest film si sa mentionez ca inca de la inceput porneste de la premiza luarii unui pui in teorie de rasa, insa in practica de la niste oameni care si-au inmultit iresponsabil cainii. Not a very smart way to portray to the public how to go about getting a dog…

Apoi portretizeaza evident idealul vietii alaturi de un caine, omitand ca acele comportamente evidentiate in film, aduc majoritatea cainilor departe de a creste ca individul respectiv! Basically ne arata cum loveste norocul pe unii oameni care fac toate greselile din lume (cu exceptia socializarii si expunerii, la capitolul asta secventele din film arata exact cum ar trebui facute lucrurile pentru a avea un caine echilibrat) si tot nimeresc un individ care este acel unicorn dog pe care cu totii ni-l dorim. Daca e ceva, pe langa socializare, ce filmul a nimerit, este personalitatea de Golden Retriever (in usoara opozitie cu cea a cainelui din filmul de mai jos).

Viewers be advised that this isn’t by far a portrayal of the reality most dog owners get! It’s just a movie!

Aici se recomanda vizionarea light, cu scopul aducerii acelor warm fuzzy feelings in viata voastra. Si atat! Nu este neaparat ceva educativ, cel putin nu in ce priveste psihologia canina. Poate in ceea ce priveste relatiile interumane. But nonetheless, it’s a great rom-com to watch with your significant other, so enjoy (sau Enzo-y 😀 )!

8. Marley & Me (2008):

Ei aici mai venim de acasa in ce priveste portretizarea corecta din punct de vedere comportamental, atat a rasei, cat si a „monstrului” caruia ii poti da nastere facand toate greselile posibile atunci cand vine vorba de cresterea cainelui! 🙂

Ce mi se pare interesant este cum in 2008 se aratau niste realitati ale comportamentului canin, care in 2019 (vezi mai sus) nu mai erau afisate. Asta consider ca ne arata putin si trendul in care oamenii s-au dus, anume pe ignorarea lucrurilor negative (in orice sfera) si scoaterea in fata doar a plusurilor sau a lucrurilor pozitive. Aici vin cu o mica mentiune (besides the point of this article, but on point with this observation): observ si in viata de zi cu zi si in lucrul cu clientii nostri (umani), cum oamenii nu mai vor sa auda o critica (fie ea si constructiva, in vederea cresterii si imbunatatirii relatiei cu cainele lor), nu mai vor nimic din sfera de „negativ”si vor doar incurajari, recunoastere si lauri (din pacate pentru mai nimic, nu neaparat pe meritate). Din punctul asta de vedere nu vad deloc bine viitorul nici al cainilor, nici al nostru ca omenire, caci nu ai cum sa cresti fara a da de nimic negativ (un obstacol, o cadere, o greseala, un sut in fund etc). E literalmente imposibil! Asadar data viitoare cand cineva va atrage atentia la ceva ce faceti gresit, in loc sa bateti in defensiva, respirati profund si multumiti-i omului care va face acea observatie. E foarte probabil sa fie un blessing in disguise acea „critica”! Oh, and work hard for your praises, no one owes you one just because you exist or because you do the bare minimum!

Getting back to the movie tho’, e funny rau iar la final da, arata cum majoritatea cainilor seniori se linistesc si devin caini buni. Tot un tearjerker, de vazut cu familia, inclusiv copiii mici, insa nu de luat lectii despre cum sa cresti cu caine, ci mai degraba the lesson here would be: ASA NU! Indiferent cat de frumos o dau producatorii ca au avut viata faina, chiar daca era haos cainele. In realitate, nu e chiar asa fun cand ai un caine atat de anxios, distructiv si out of control. It’s just funny when it’s not you (and yours)!

9. Wolfwalkers (2020):

Una dintre animatiile mele preferate, ce ma duce direct in vremurile celtice! Mi se face pielea de gaina de fiecare data cand urmaresc filmul asta si ma transpune acolo instantaneu. Muzica si vizualurile sunt superbe iar povestea ne invata cum prejudecata cauzeaza mereu drame si suferinte.

It’s not just for the kids, it’s a lesson for all of us! Este unul dintr-o serie de 3 filme din folclorul irlandez, celelalte doua fiind Song of the Sea si Secret of Kells. Toate trei sunt deosebite atat ca povesti, cat si ca animatie si vizualuri (unlike anything you’ve ever seen) si ca muzica.

Acesta insa imi vorbeste sufletului cel mai mult si il pot revedea oricand fara a ma plictisi (that, in my book, is the trademark of a great movie)!

10. Because of Winn-Dixie (2005):

Filmul portretizeaza foarte fain cum reusesc cainii sa conecteze oameni ale caror drumuri nu s-ar fi intalnit altfel. Ar trebui o noua campanie pentru adoptii cu celebrul motto al celor de la Nokia: „Dogs – Connecting People”. 😉

Din nou, ca in majoritatea filmelor cu caini, se evidentiaza multe comportamente nesanatoase ale cainilor, ca fiind normale, insa trecand peste componenta asta, avem un film care ne pune in legatura cu copilul nostru interior si ne reaminteste sa fim deschisi si curiosi ca acesta. Ne ajuta sa pastram usile oportunitatilor deschise, caci s-ar putea sa intre pe ele prieteni de care nu stiam ca avem nevoie!

Lighthearted, de vara, 10/10 would recommend!

11. Strays (2023):

Lasand la o parte ca e putin nerealist faptul ca expun caini de rasa ca fiind vagabonzi, lucru nu imposibil dar destul de improbabil, este o comedie tare faina pentru adulti (nu va uitati cu copiii caci e deocheata rau)!

Am ras mult, au portretizat destul de fain perspectiva canina (evident lasand la o parte micile umanizari ce deja nu mai am asteptarea sa nu apara in orice film cu animale) si e smart, sarcastic, ironic here and there, basically everything you’d want from such a movie. E pe Netflix acum so watch it! You’ll thank me after 🙂

12. Isle of Dogs (2018):

Un film de Wes Anderson ne atrage atentia in general. Nu stiu insa de ce am senzatia ca pe acesta nu l-a vazut prea multa lume. Este destul de messed up si ne arata un posibil viitor, sau chiar prezent (daca luam in considerare ce se intampla in Coreea de Nord).

Personal nu sunt mare fan al acestui gen de animatie (intre CGI, desen si 3D), dar acesta specific m-a prins si din nou, ne pune in fata o perspectiva diferita. O realitate la care nu ne-am fi gandit sau care este departe de bula noastra sau coltul nostru de lume.

13. I am Legend (2007):

I am Legend nu este un film despre caini, insa ne duce back to roots cand vine vorba de colaborarea dintre om si caine in situatii de supravietuire. Will Smith isi joaca excelent rolul de lider si coechipier al lui Sam, GSD-ul care ii este alaturi cand lumea se sfarseste!

Acum, ca in toate filmele cu orice rasa de lucru, dar nu numai, ar fi bine sa nu ne indragostim de rasa respectiva doar prin prisma filmului in sine. Ci sa ne facem research, sa gandim putin critic si sa ne asiguram ca acea rasa se potriveste real stilului nostru de viata. Desigur sa tinem cont si de individul ales, indiferent de rasa din care face parte, caci daca va asteptati ca simplul fapt ca aveti un GSD, va va feri de toate relele si veti supravietui unui zombie apocalypse, atunci am vesti proase pentru voi… :)))

Din nefericire, statistic vorbind, de fiecare data cand o rasa a fost portretizata intr-un film de succes (vorbim blockbuster level) s-au intamplat 2 lucruri cu ea:

S-au umplut adaposturile de acea rasa (caci oamenii si-au luat-o strict emotional, pentru a trai aceleasi emotii vazute in film, iar odata ce realitatea i-a lovit au renuntat la caine)
S-a stricat rasa din punct de vedere genetic (pentru ca cererea a crescut brusc pe piata, o parte din crescatori au facut monte mai multe decat ar fi fost ideal, netinand cont de teste etc, si desigur au aparut concomitent multi samsari, care la fel au asigurat cainii respectivi conform cererii de pe piata; pentru ca apoi dupa boost-ul initial, rasa a primit „reviews” negative, stapanii nefiind pregatiti sa-i faca fata, a scazut cererea drastic, lasand crescatorii legit fara cumparatori reali si asumati)

Cam asta s-a intamplat in timp cu toate rasele de genul: dalmatieni, boxeri, rough collie, saint bernard, GSD si malinois. Acestea 2 din urma sunt cele mai recente. Insa cand a fost ultima data cand ati vazut un dalmatian, sau un saint bernard? S-au rarit pentru ca demand-ul a scazut pentru ei odata ce s-a dus hype-ul filmelor cu ei. It’s a sad reality, I know.

Revenind la film, ne arata foarte clar si ce efect terapeutic are cainele pentru om (he basically keeps you from going crazy in such isolation). E tot unul din acele filme pe care le-as revedea oricand, chiar daca finalul nu este cel mai fun. E real, e raw si e ce trebuie!

14. Babe (1995):

Babe nu este numai despre caini si chiar daca umanizeaza toate animalele, este totusi o capodopera ce ne arata simplitatea vietii la tara. Idealizata, desigur, but still. Ce imi place foarte mult la acest film este ca arata foarte clar atat ierarhia in haita de caini, cat si la alte animale, iar pe langa asta respectul oferit natural stapanului, si chiar contextul in care o anumita rasa este indeplinita.

Ne trece cumva prin conceptul de Animal (in care toate animalele comunica intre ele, in realitate prin energie si body language, iar in film prin limbaj verbal ca si noi) – Caine (unde exista haita, ierarhie dar si o relatie bazata pe incredere si respect cu stapanul) – Rasa (si indeplinirea acesteia oferindu-i contextul de a-si practica talentele native si genetice) si Individ (unde fiecare caine are plusurile si minusurile sale si o personalitate aparte).

Un film special atat pentru copii cat si pentru adulti!

15. Alpha (2018):

Alpha is right there at the top of my list (figurately speaking)! Atat de mult te intoarce la instinctual filmul asta si te transpune la inceputurile relatiei noastre cu cainii incat il simti in viscere. Este intru totul deosebit, de la grafica si imagini/vizualuri, pana la poveste si la muzica. Mi se pare incredibil cat de bine au putut reda trairi, emotii, comunicare si relationare, fara a face prea mult uz de cuvinte!

Cam la fel cum ar trebui sa comunicam si noi cu cainii nostri, nu prin cascade intregi de cuvinte, ci prin limbaj corporal, energie, atitudine, calm si rabdare. Si da, in film portretizeaza si cum s-a creat incredere intre om si lup (prin asocieri pozitive) dar si cum s-a creat respect (prin punerea piciorului in prag atunci cand a fost cazul).

Watch & more importantly: learn!

16. Red Dog (2011):

Red Dog e un film de pus la rana! Chiar daca nu pare la prima vedere, de-a lungul vizionarii ne transpune in Australia unde acest cattle dog atinge inimile tuturor celor pe care ii intalneste. Din nou ce imi place foarte mult este ca arata naturaletea anumitor stiluri de convietuire cu cainele. Ne arata cat de echilibrati sunt cainii carora li se permite sa fie caini, care nu sunt ultra cocolositi si care pur si simplu stau pe langa casa omului, alegand sa fie companioni, nefiind obligati fortati sa o faca.

Din nou, simt nevoia sa punctez ca un Australian Cattle Dog is no walk in te park (nor is one sufficient exercise for it) si ca desi pot fi exact asa ca in film de faini, trebuie tinut cont de stilul de viata portretizat acolo. Care nu este acelasi cu apartamentul tau de 2 camere din Titan! Cattle dogs sunt caini de lucru, activi si extrem de rezistenti la tot ce inseamna stres/efort fizic (de la alergat kilometri pana la a fi loviti de o copita fara a simti mare lucru, deci mica ta smucitura din lesa nu va face mare lucru in a-i comunica orice acestuia).

Si aici m-as asigura ca am niste servetele la indemana pentru finalul filmului! 😉

17. White Fang (1991):

Este cred unul dintre primele filme cu caini (sau ma rog lupi) pe care le-am vazut. Un clasic si un film pe care nu ai cum sa-l ratezi daca esti dog lover!

Colt Alb, dupa romanul cu acelasi nume al lui Jack London, este o poveste despre conexiune, loialitate, instinctual, natura si prietenie. Este si acesta de pus la rana si vazut cu intreaga familie (desi, pentru cei mai slabi de inger sau care sunt overprotective cu copiii, tineti cont ca are si scene de lupte intre caini etc). Este un film pe gustul meu pentru ca spre deosebire de cele din ultimii (multi) ani, ne arata realitati ce acum oamenii sunt prea moi sa le accepte. Asta este frumusetea filmelor vechi (anii ’80, ’90 si pe ici pe colo chiar si 2000, pana la un punct), nu se ascundeau dupa deget lucrurile. Se aratau in complexitatea, duritatea, onestia lor, fie ea frumoasa sau cruda, urata chiar.

Truth is truth, no matter what, or as Winston Churchill so wisely said: „The truth is incontrovertible. Malice may attack it, ignorance may deride it, but in the end, there it is.”

And with that I will end my movie list for the time being. Let me know in the comments when you’ve finished watching them all and I’ll make another one, cause Lord knows there are tens of good ones!

Meanwhile, make sure you take notes and remain with something from these viewings, not just entertainment. Am descoperit de curand ca pentru noi (eu si Mihai) au ajuns atat filmele cat si cartile sa fie adevarate lectii, nu conteaza genul lecturii sau al filmului, cu ceva ramanem de acolo. O fraza, un gand, o idee, o emotie… Te schimba. Te cresc. Te transforma ca om!

Lasa-te atins de un film, de o carte. Fii deschis si proactiv!

Belonging & its side effects

30 ianuarie 2025 / Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu

In activitatea noastra m-am lovit de foarte multe ori de aceasta nevoie de apartenenta, care este dupa cum se vede mai sus, smack in the middle of Maslow’s pyramid of human needs. De ce zic ca m-am lovit? Pentru ca si ajuta, dar si incurca si uneori este atat de dusa la extrem incat se creeaza adevarate grudges pentru ca cineva a fost la un moment dat exclus dintr-o comunitate.

Da da, chiar la asa profunde emotii se ajunge!

Poate va intrebati: „Bine, bine, dar ce treaba are asta cu psihologia canina sau cu a fi dog behaviorist?”

Ei bine, are daca stam sa ne uitam la psihologia umana, caci pana la caine e cale lunga, ce trece prin filtrul lucrului cu oamenii. Ieri chiar discutam cu un coach legat de exact chestia asta, cum e o prapastie intre specialisti si clienti, iar daca mai includem in acel gap si o comunitate din care clientul face parte (fie si pasiv uneori), atunci treaba se complica si mai tare.

Cred ca o buna parte din ceea ce urmeaza sa va povestesc s-a conturat in pandemie, pe fondul faptului ca aceasta nevoie de apartenenta a fost cumva suprimata de izolarea pe care am avut-o unii fata de ceilalti. Unii intr-adevar au fost cu familia, insa altii au fost complet singuri (de asta si-au si luat caini o buna parte din oameni, pe langa faptul ca erau o scuza buna pentru a iesi din casa). Si atunci s-a simtit atat de stringent partea asta de nevoie emotionala de apartenenta, incat au cautat sa o umple cu orice pret.

Pana in pandemie, grupul de Dog Psychology creat de mine pe Whatsapp era vazut ca ceva interesant, dar nu avea neaparat o greutate atat de mare pentru clienti. Cu toate ca avea niste reguli, acestea la momentul respectiv nu implicau prezenta in cadrul evenimentelor de grup (pentru ca, to be honest, nu prea existau evenimente de grup, decat cate un pack walk pe ici pe colo).

Dupa pandemie si venirea lui Mihai in viata mea si implicit in business (si da, ceea ce facem este un business, nu un hobby), am inceput sa dam drumul usor usor la mai multe evenimente de grup ajungand in 2022 sa cream grupuri regionale, care le dadeau acces clientilor nostri la propriile lor iesiri si intruniri, independente de evenimentele noastre oficiale!

That was a game changer! Atat pentru noi, caci ne ajuta foarte mult in procesul de reabilitare al cainilor, mai ales al celor timorati, al celor reactivi la caini cat si al celor surescitati la vederea altor patrupezi. Apoi, pentru clienti veneau la pachet cu mai multe beneficii:

Puteau iesi la aproape orice ora din zi sau noapte in structured pack walk, fara a depinde de noi si timpul nostru relativ limitat
Puteau propune trasee pe ce zone sau distante/durate preferau ei
Se puteau alatura, daca erau mai timizi, la alte pack walks propuse de altii, neimplicand neaparat iesirea din zona de comfort
Erau (si sunt in continuare) gratuite
Se cunosteau cu alti stapani din aceeasi zona/cartier, care lucrau cu noi deja, si care implementau aceleasi reguli si structura in plimbare si stiau ce sa faca daca vreun incident avea loc si de asemenea stiau cum sa evite aceste incidente
Aveau suport moral, atat din partea noastra (unde puteau apela oricand in caz de ceva) cat si din partea celorlalti din grup care trecusera candva prin aceleasi probleme/etape ca ei
Nu trebuiau sa strabata distante lungi pentru a se vedea cu alti stapani ce isi educau cainii si pe ei insisi

Astea sunt doar o parte dintre beneficiile acestor grupuri regionale. Ele s-au creat inclusiv in alte zone din tara, unde s-au adunat 2-3 clienti din acelasi oras. Pe fondul lor si al iesirilor regulate ale clientilor in aceste pack walks regionale, s-a creat comunitatea Yoolia’s Pack. O comunitate de altfel frumoasa, activa, infloritoare, ready to help si unde oamenii se simteau ca acasa, intelesi si acceptati.

It keeps on being that, of course, and I’m very proud to say that we created something that no other behaviorist or trainer has (not only in Romania, but world wide)! Not even my mentor Cesar Millan! And I am incredibly proud of that!

Acum insa vine partea mai putin frumoasa a acestei nevoi de apartenenta. Cum spuneam, pana in 2022 grupul de Dog Psychology nu avea anumite reguli de prezenta in cadrul evenimentelor de grup, caci nu existau basically. Odata insa cu aparitia atat a grupurilor regionale, cat si a unei varietati destul de mari de evenimente oficiale, am observat ca oamenii aveau nevoie nu numai de incentive pozitiv pentru a se alatura acestei miscari de socializare corecta a cainelui. Cei care treceau peste fricile lor si isi faceau curaj sa iasa din zona de comfort, ajungeau cu usurinta sa-si rezolve problemele de comportament ale cainelui, cat si sa devina mai outgoing si deschisi, chiar sa initieze multe dintre iesirile regionale.

Altii insa, care de altfel formau o majoritate, nu intelegeau beneficiile, indiferent cat de mult le punctam noi sau altii, sau pur si simplu nu isi faceau timp sau curaj sa miste ceva in directia asta. Asa ca a devenit evidenta nevoia de a implemeta o obligativitate minima de participare. Nu pentru ca asa ni s-a harazit noua, ci pur si simplu pentru ca beneficiile pentru caine erau atat de mari incat nu puteau fi ignorate. Asadar am stabilit o regula pentru a face parte din grupul nostru – minim o participare in 6 luni (fie intr-un eveniment oficial, fie intr-unul regional). Deci puteai alege daca nu te simteai confortabil sa mergi singur in gasca in plimbare, sa te alaturi unui eveniment in care eram si noi prezenti, puteam supraveghea lucrurile si te puteam indruma si ajuta acolo unde era nevoie. Daca nu, si financiar nu puteai sau pur si simplu ti-era mai comod, te puteai alatura unei astfel de plimbari regionale, care era si gratuita si aproape de tine, poate chiar la o ora mai potrivita programului tau (asta daca nu initai tu efectiv plimbarea).

Ni s-a parut mai mult decat decent sa solicitam O SINGURA IESIRE cu cainele tau in decurs de 6 luni, pentru a-l socializa intr-un mediu cat de cat controlat!

Iar daca 1 ora pentru bunastarea si reabilitarea cainelui tau nu ti-o puteai dedica in 6 luni, nu prea se putea spune ca esti on board cu a face ceva relevant pentru educarea ta sau a lui. Realist vorbind.

Dupa implementarea acestei reguli (cand au si trecut 6 luni si chiar am scos oameni din grup – pentru ca intamplator, spre deosebire de aproape orice alta institutie din Romania, noi mai si facem ceea ce zicem), oamenii au inceput sa se puna pe treaba si sa fie real mai activi in grupurile regionale si in consecinta si in evenimentele oficiale. Atunci a inceput realmente sa se inchege comunitatea Yoolia’s Pack. Oamenii incepusera sa se stie intre ei, sa lege prietenii, sa iasa la cafea impreuna cu cainii lor samd.

All good and dandy, noi ne bucuram ca se creeaza o chestie atat de faina, o comunitate asa frumoasa, fara incidente (practic pana in ziua de astazi, din Ian 2022, nu stiu daca au fost 3-4 incidente minore – scuffles at the most – din sute de iesiri regionale cu oricati intre 2 si 20 de caini), cu intelegere si armonie. A fost o perioada foarte frumoasa si un mic Rai pe pamantul psihologiei canine.

Dar, asa cum orice idee buna, are si implemetari proaste, evident ca si padurea noastra trebuia sa aiba uscaturi, caci deh, lucram cu oameni, nu cu roboti (which at this point I’m not sure if it’s a plus or a minus)… 🙂

Stiti voi cum si comunismul era o idee glorioasa pe hartie, dar in practica si implementare a fost un dezastru? Ei bine…Nu chiar la acelasi nivel, dar si in comunitatea noastra au aparut diverse, toate pornite din aceasta nevoie de apartenenta deviata in tot felul de comportamente aiurea.

Au inceput in primul rand sa se creeze bisericute. Nah, people having favourites. Unii se intelegeau mai bine cu X sau Y, nu prea il inghiteau pe Z si tot asa. Au luat practic scopul initial al pack walk-ului, de socializare corecta a cainelui propriu si de rezolvare a unor probleme ale acestuia, si l-au transformat intr-un scop personal, de socializare proprie si de colectionarea de prieteni de iesit la cafeluta. Which I can get, it’s always nice to have friends and people to talk to, but at the same time, you can do that in your own time & with your own resources. Nu te folosi de ceva creat de altul, in scopul ajutarii cainelui, pentru agenda ta personala.

Si asta nu ar fi o problema daca toata lumea ar fi on board, adica din 7 oameni care se vad la un pack walk, toti sa glumeasca, sa rada, sa bea o cafea, avand in acelasi timp grija si focus la cainele lor si sa fie in control. Dar asta nu se intampla. Ci dimpotriva, din 7 oameni, 3 erau bisericuta, ca se stiau de cateva pack walks, 2 erau noi si habar nu aveau pe ce planeta erau iar cei 3 mentionati in loc sa ii ghideze/ajute, isi vedeau de glumitele lor interne, iar alti 2 veneau si ei pentru a doua oara, dar vazand ca nu au cu cine sa vorbeasca (cei noi fiind prea rupti de grup, iar cei vechi prea legati intre ei), nu mai continuau sa vina. Asadar atmosfera incepea sa nu mai fie de comunitate generala si binevoitoare, ci una de bisericute.

Si aici a fost un prim semnal de alarma. Oamenii incepeau chiar sa se indeparteze de noi si sa creeze clicks unde ne barfeau sau puneau la indoiala bunele noastre intentii in a-i ajuta, si chiar alegeau strict iesirile regionale, fara sa mai vina in evenimente oficiale, caci nu mai vedeau beneficiul in a colabora (evident cazul cainelui fiind rezolvat dupa lucrul cu noi si socializarile corecte), unii nici nu ne mai recomandau, caci se considerau atat de bine pusi la punct cu cainele incat mai degraba dadeau ei sfaturi si se vedeau in charge cand propuneau o iesire, chiar daca asta se limita la hahaiala cu 2-3 persoane, nu la asumarea rolului de lider si ajutarea celor care nu se descurcau atat de bine.

Sunt si in ziua de astazi astfel de persoane in anumite grupuri regionale, pentru ca din nou, oricat de atenti am fost cu cine ne trece pragul, acolo unde sunt multi oameni, sunt si multe caractere. Nu toate de cea mai buna calitate! Din fericire, avem si multi oameni care ne apreciaza, ne respecta si tin la noi suficient de mult incat sa ne aduca la cunostinta cand vibe-ul in pack walks nu mai este ce trebuie si nu mai miroase a comunitate benevolenta, ci a mere stricate. Si nu sunt una doua persoane. Sunt multe care ne vor binele si ne ajuta sa luam pulsul comunitatii noastre. Iar asta este un mesaj, loud and clear, pentru acele persoane care cred ca nu stim, nu vedem, nu auzim dar mai ales, nu zicem nimic.

Va stim, va auzim vorbele spuse pe la spate/colturi si va vedem lipsa de asumare si curaj, cat si de integritate! Doar asteptam momentul potrivit pentru a pune punctul pe i. Si mai stim si ca singura voastra „arma” impotriva noastra este un review prost. Care daca sunt totally honest about it, e asa… Nu ma mai afecteaza nici cat negru sub unghie, because I know my worth & I know your lack there of. So be aware & be mindful. Cause we are!

Acum, tot revenind la nevoia de apartenenta, atunci cand am renuntat la unele dintre aceste persoane toxice, a venit un backlash de hate, chipurile pentru ca suntem noi dictatori, dominanti, nu avem people skills si altele cate si mai cate. De fapt si de drept, singurul motiv pentru care aceste vorbe s-au aruncat este unul foarte simplu: cu bune si rele, atat grupul de Dog Psychology, cat si comunitatea Yoolia’s Pack, le-au devenit familie si prieteni acestor oameni (as indrazni sa zic ca inclusiv noi, pentru unii dintre ei) si in momentul in care am renuntat la ei (fie pentru ca nu s-au conformat regulilor stabilite pe grup, despre care stiau si pe care le acceptasera, fie pentru ca efectiv se indepartasera prea mult de valorile si etica noastra pentru oamenii de langa noi si comunitate), s-au simtit abandonati, exclusi si refuzati.

Si aici vine momentul in care eu ma intreb cat de singur sa fii in viata ta de zi cu zi, incat aceasta nevoie de apartenenta sa fie asa mare, cat sa te faca sa te simti exclus/abandonat iesirea dintr-un grup de clienti, grup creat de altul, care are un scop anume (de a educa, nu de a crea prietenii sau relatii, ca nu suntem nici Facebook, nici Tinder)?

Acum sa ne intelegem, noi nu am refuzat niciodata pe nimeni, chiar daca a fost eliminat din grup si comunitate, sa revina atunci cand doreste si se simte in masura sa fie real implicat pentru cainele lui, in educarea acestuia. Deci daca am scos pe cineva din grup, mesajul de despartire a fost intotdeauna „Va asteptam in privat oricand va doriti reintroducerea, cu mentiunea sa se respecte pe viitor atat regulile grupului cat si cele de bun simt (eventual sa ne dati si un motiv bun pentru care va doriti continuarea colaborarii si apartenenta la grup)!”

Asadar nu a fost niciodata pentru noi GET OUT AND STAY OUT. Ci mai degraba un „Time out, work your shit out, and get back to me so we can start fresh”!

Dar acest mesaj se pare ca nu ajunge niciodata la destinatar iar orgoliile sunt atat de ranite atunci cand ochii pica pe „admin removed you” incat, dupa cum ziceam la inceput, se creeaza adevarate grudge-uri (cam ca in imaginea de mai jos fiind emotionalul acestor persoane).

Mi se pare ca aceasta nevoie de apartenenta in aceste cazuri a fost dusa la extrem si deja nu mai distingem adevaratele relatii (atat profesionale cat si personale) de cele date de conjunctura. Cumva oamenii au ajuns sa vorbeasca de 2-3 ori cu cineva in online sau sa se vada (intr-un caz fericit) de 2-3 ori la fata si deja numesc acele persoane prieteni (am auzit-o deseori – prietenii mei din Yoolia’s Pack).

Acum nu vorbesc de un story pe Instagram cu 2-3 catei si un text de tipul celui de mai sus. Ci vorbesc de oameni mari (de peste 25-30 de ani), cu joburi si uneori chiar familii, care chiar considera ca au prieteni pentru ca apartin unui grup de genul asta!

Oameni buni, prieteni avem putini si rari, nu sunt pe toate drumurile si un prieten adevarat este acela care te si accepta asa cum esti, dar iti si pune anumite adevaruri in vedere atunci cand tu nu vrei sa le vezi. Mai mult, prieten este acela care nu da bir cu fugitii la prima adiere de vant si este cel care e acolo si la bine, dar mai ales la greu. Prietenul nu vine doar la cafeluta, ci si la spital. E cel care te vorbeste de bine pe fata si de si mai bine pe la spate, nu cel care iti zambeste frumos la selfie, dar iti arunca bombastic side eyes imediat ce ai intors spatele. Nu mai etichetati asa usor oamenii ca fiind prieteni, ca nu e chiar asa light aceasta eticheta.

Si nu se rezuma numai la comunitate, aceasta nevoie de apartenenta, ci si la grupul in sine. Oamenii simt nevoia sa faca parte din ceva, orice. Si asta mie nu mi se pare tocmai sanatos, pentru ca aceasta dorinta de a apartine sub orice forma, vine dintr-o rana destul de mare emotionala, care nu are nicio treaba nici cu ce facem noi ca business, nici cu nimic altceva, ci doar cu tine si faptul ca ai de lucrat la tine. Ai nevoie sa petreci timp cu tine, sa te accepti si iubesti tu pe tine, inainte de a cauta acceptare si iubire (si inclusiv apartenenta) de la altii.

Vin aici cu experienta mea personala si va voi zice ceva de altfel stiut, anume ca mereu am fost o fire introvertita. M-am simtit mai bine in compania mea, decat in a altora, pana in ziua de azi inclusiv. Si sunt stangace in a relationa cu oamenii. Insa niciodata nu am cautat sa apartin. Practic nu am simtit o lipsa sau o singuratate in compania mea. Nu am vrut niciodata cu orice pret sa fac parte dintr-un grup (fie el de copii populari, sau de vreo bisericuta din activitatea anterioara, sau orice altceva). Asta nu inseamna ca nu am facut parte din multe grupuri (online sau offline), gasti, comunitati etc. Si da, am fost si exclusa din unele dintre ele (inclusiv din grupul de Whatsapp al crescatoarei de la care l-am luat pe Fuki). Nu mi-a picat bine, desi eu gresisem (pe fondul unei comunicari deficitare intre mine si ea). Dar nici nu am purtat pica mai mult de 24 h cuiva, mai ales pe tema asta. Pentru ca am inteles de ce-ul din spate. Am inteles where I fucked up si ca femeia avea tot dreptul sa ma excluda din comunitatea ei de clienti. La urma urmei, era business-ul ei, grupul ei si nu aveam niciun drept de veto. What’s fair is fair!

Aici insa intervine si common sense (which is not that common) si lipsa sentimentului de indreptatire. Oamenii sunt in ziua de azi foarte privilegiati, lucru ce le da un entitlement aparte. Eu nu am fost niciodata privilegiata (si chiar si acum, cand stiu la nivel rational ca traiesc in comfort si am anumite privilegii majore fata de alti oameni), nu-mi permit sa simt ca mi se cuvin lucuri. Nici macar apartenenta undeva, unde nu am pus eu osul la treaba sau am cladit eu de la 0 ceva.

Oamenii au pierdut aceast bun simt elementar. Mai vedem inclusiv oameni pe grup care vor sa apartina doar pentru a apartine. Mi se pare incredibil. Eu personal daca apartin unui grup cu anumite reguli, ma straduiesc din rasputeri, to the best of my abilities, sa aduc un aport si sa respect regulile ce imi sunt aduse la cunostinta, pentru a-mi merita acel drept de a apartine (se intampla in acest moment cu un grup creat de o persoana draga, pentru comunitatea ei de stapani de Akita). Daca peste 3 luni ea va considera ca nu imi am rostul in acel grup, pentru ca nu contribui, atunci voi accepta cu scuzele de rigoare (din partea mea), excluderea din el. Nu pentru ca nu as vrea sa apartin, ci pentru ca inteleg ca nu sunt un membru valoros al acelei comunitati. Si asta se numeste asumare.

Asadar sa concluzionam. Apartenenta este o nevoie valida si umana, pe care majoritatea o avem. Insa cand te duce pe niste carari in care te raneste o excludere neutra, vrei sa apartii cu orice pret (indiferent ca iti aduce plus valoare acel grup sau nu) sau te duci in extreme de indepartare de la scopul initial al apartinerii de un grup/comunitate, atunci poate ar fi bine sa iti faci un check-up emotional, psihologic si why not, chiar mental, just to see where ‘s your head at, vorba cantecului!

Read that again & always ask yourself: „why do I want this so badly”?

Puppyhood and the ignorance surrounding it

10 decembrie 2024 / Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu

Sunt atatea de spus pe subiectul asta ca nu stiu cum voi putea sa includ totul in aceasta postare, voi face insa tot posibilul sa fiu cat mai explicita, mai cuprinzatoare si mai clara in ceea ce am de transmis.

E si un moment oportun, dat fiind ca toata lumea are inclinatia sa ofere un cadou in perioada asta si ce cadou poate fi mai fain decat un animalut super cute?

Exact asa! It’s wrong! For so many reasons specified HERE. Nu mai stau sa despic firul in 4 din nou. Insa chiar mai devreme cineva dintre clientii nostri ne pusese in vedere ultima tendinta in materie de pui: GIVEAWAY! Era sa cad de pe scaun cand am vazut!!

Si nu orice pui era oferit cadou in acel Giveaway, ci un Cane Corso! Adica…Ceva lejer, de vara. :)) In acelasi timp, indiferent ce caine ar fi fost (ori pisica, ori hamster sau soparla for that matter) nu are ce sa caute asa ceva intr-un giveaway. Nu are niciun sens si cine a avut ideea asta nu a stat nici macar 2 minute sa o gandeasca mai profund (probabil la fel de mult timp de gandire a intrat si in decizia celor ce au comentat la acea postare pentru a castiga), caci daca se statea stramb si se gandea drept in acele 2 minute, acel cineva si-ar fi dat seama negresit cate se pot intampla si merge prost in toata povestea asta.

De la a ajunge cainele pe maini nepotrivite sau chiar rau voitoare si pana la castigarea concursului de catre un minor al carui parinti vor duce cainele la adapost a doua zi dupa ce a fost adus acasa. All the red flags in the world are right there in that post!

Insa revenind la oile noastre, caci sincer as prefera sa ma incarc cu energie pozitiva decat cu all that’s wrong out there (cause there’s a lot of bullshit). Asadar dupa ce am discutat despre Start It Right si evaluare in postarile anterioare, azi o sa vorbim despre cum ar trebui sa arate primii pasi (a se citi primele 6 luni) ale cainelui cu noi. Desigur, voi vorbi din perspectiva specialistului, dar si din perspectiva proprietarului de caine (caci Dumnezeu stie ca am facut greselile mele cu toti cainii mei, deci nu sunt vreo referinta de perfectiune in cresterea cainelui) si din experienta proprie in ambele roluri. A nu se lua drept litera de lege, caci cu siguranta sunt oameni care si-au crescut cainii mai bine si mai echilibrat. Eu am facut ce am putut mai bine cu ai mei (pana la Vanya, pe care am crescut-o impreuna cu Mihai, sa nu-mi aud vorbe ca ii consider doar cainii mei 😉 ) si am acumulat o suma de informatii, experienta si cazuistica, astfel incat sa pot rezuma niste linii generale, pe care le consider destul de echilibrate, pentru a creste sanatos un caine cu bun simt canin.

Acum, pe langa experienta mea proprie, am ajutat de-a lungul anilor cativa oameni sa-si creasca proprii caini, cu aceste recomandari, iar timpul a demonstrat ca este o cale ce merita urmata, ca reteta de succes. Pentru ca pana acum, toti cainii la cresterea carora am ajutat stapanii, au devenit caini adulti echilibrati si care pot fi luati oriunde de catre acestia,care au un comportament sociabil si echilibrat. Sunt bineveniti in pet sitting atat la noi cat si in alte locatii, veterinarii sunt uimiti de cat de frumos se comporta, pe la unitatile de cazare pe unde au mers in vacanta cu proprietarii au fost laudati, cum de altfel si stapanii sunt incantati de cainii lor si nu au nicio grija legata de ei overall. Ne bazam pe ei in cadrul evenimentelor de grup ca si cand ar fi cainii nostri, ne bazam pe ei in cadrul sedintelor caci le stim reactiile in orice context si nu exagereaza niciodata, ne bazam pe ei in examene de lucru, unde au excelat si ne bazam pe ei in cadrul contextelor de tip Scoala Altfel, unde stim ca se vor comporta exemplar cu copiii.

Nimeni nu poate nega ca un caine crescut dupa „regulile Yoolia’s Pack” este un caine calm, echilibrat si exemplar (a nu se confunda cu perfect)!

Dar de ce functioneaza atat de bine? Care e formula magica? Ce le facem? Ii batem?? 🙂

Glumesc, nu va ambalati! Sunt cativa pasi simpli (dar nu usori) care trebuie urmati: crate training, plimbare structurata, socializare si confidence building. Sa le luam pe rand –––>

Crate Training:

Aici deja, de la acest prim pas simplu, se rupe filmul la majoritatea stapanilor de pui.

„Aoleu, pai cum sa il tin acolo, ca la inchisoare?”, „Dar nu se simte pedepsit?”, „Dar nu sta inchis prea mult?”, „Dar nu se supara pe mine?”, „Il chinui asa”, „Dar eu mi-am luat caine sa-l tin inchis?”

You name it, I’ve heard it! All the excuses, all the objections. Realitatea este insa alta. Realitatea in care, atat eu cat si clientii pe care i-am ajutat de-a lungul timpului, traim este ca acest instrument numit CUSCA este un life saver real!

Nu am intalnit, in afara de lesa loop, un alt instrument care sa fie la fel de helpful cum este cusca. De ce? Pentru ca serveste atatea roluri incat o poti numi ajutorul tau de nadejde in tot ce tine de cresterea cainelui.

La ce ajuta cusca:

Programul de nevoi al puiului
Stabilirea unei structuri clare a zilei
Odihna (atat a omului cat si a puiului) peste noapte
Çalm si odihna (downtime) peste zi
Safe space (un loc unde cainele stie ca este in siguranta, oriunde ar fi)
Stres mai putin la veterinar in caz de interventii
Zbor mai linistit cu avionul
Preventia anxietatii de separare
Transport safe in masina
Siguranta cainelui dar si a casei

Mai sunt si altele insa evident ca nu imi rasar in minte toate acum. In orice caz, cred ca m-am facut inteleasa: cusca este o binecuvantare, atat pentru om cat si pentru caine!

Atentie! A nu se confunda tarcul cu cusca. A nu se confunda cusca aceea traditionala de lemn, de la bunicul din curte, cu cusca de apartament despre care vornim acum. Sunt lucruri total diferite!

De asemenea, recomandarea mea este sa folositi custi bine inchegate, nu cele textile sau de plastic. Pentru cei mai fancy dintre voi, exista inclusiv variante de custi incadrate in mobilierul casei, astfel incat sa nu stricam feng-shui-ul acesteia. Exista o multitudine de variante, cel mai bune insa sunt cele metalice sau din materiale rezistente (Ruffland Kennels au niste custi de transport extrem de rezistente in caz de accident, pentru masina, iar pe Emag se gasesc custi metalice de interior sanatoase). Personal visez la ziua in care me vom muta in our forever home si acolo voi dori sa colaborez cu branduri precum Pet Carpenter pentru custi incadrate in mobila si adaptate cerintelor noastre personalizate.

In orice caz, concluzia este ca nu ai niciun motiv sa nu folosesti cusca pentru puiul tau de caine, nici macar spatiul, care poate fi adaptat sa incadreze o cusca spre binele acestuia. Gandeste cusca de interior cum ai gandi patutul bebelusului: chiar daca are gratii, nu este acolo decat pentru a-i asigura acestuia siguranta si comfortul. Nu pentru a-l izola si nu pentru a-l pedepsi.

Acum, cum folosim cusca in mod corect? Asta este un lucru pe care l-am invatat acum multi ani de la Larry Krohn, care la randul lui l-a invatat de la un alt trainer cu state vechi si ai carui caini sunt printre cei mai echilibrati pe care Larry ii vazuse. La randul meu, urmarindu-l pe Larry de mult timp si participand la 2 seminarii sustinute de acesta, am vazut ca ai lui caini sunt unii realmente echilibrati. Asadar am decis sa aplic aceasta strategie si pentru cainii mei proprii. Ghiciti ce? A functionat! Si chiar foarte bine! Pana acum nu am intalnit caine la care sa dea gres si nu vorbesc doar din experienta proprie ci si din experienta clientilor care au aplicat aceasta strategie.

Cusca asadar se foloseste in modul urmator:

Din prima zi a cainelui acasa, acesta va dormi in cusca peste noapte (cu usa inchisa, am observat ca trebuie specificat acest lucru, caci for some reason oamenii au senzatia ca daca e cainele in cusca cu usa deschisa, nu va iesi de acolo…), pret de 1 an de zile (sau dupa caz, daca acesta asociaza rapid cusca cu ceva pozitiv si cu safe space, poate fi pana la varsta acestuia de 1 an). Aici depinde mult de momentul in care am luat puiul acasa, caci daca l-am luat de cand are 2 luni, atunci la varsta sa de 1 an putem considera night crate training done. Daca insa l-am luat la varsta lui de 6-7 luni, atunci ar fi bine ca pret de 1 an acesta sa doarma in cusca noaptea (cu usa inchisa, repet).

Dezavantajul acestei abordari si motivul pentru care multi stapani renunta la idee inainte de vreme, este ca puiul are la randul lui un bioritm si niste nevoi fiziologice, care la varstele mici (2-6 luni) sunt similare cu ale unui bebelus sau copil mic (2-3 ani). Astfel incat, peste noapte, stapanul va trebui sa se trezeasca, pe ceas, la anumite ore, pentru a-l scoate pe cel mic din cusca, sa il duca la pad (daca sta la etaj si la apartament) sau afara (in cazul celor ce au curte sau stau la parter). Puiul de caine are anumite intervale de nevoi (cand trebuie sa isi elibereze vezica, respectiv colonul).

Acestea sunt cam asa (desigur pot varia de la individ la individ, insa din experienta, se evita cu usurinta accidentele in casa daca sunt respectate cu strictete):

2 luni: 2-2,5 h peste zi; 4-4,5 h peste noapte
3 luni: 3-3,5 h peste zi; 5-5,5 h peste noapte
4 luni: 4 – 4,5 h peste zi; 6-6,5 h peste noapte
5 luni: 5-5,5 h peste zi; 7-7,5 h peste noapte
6 luni: 6-6,5 h peste zi; 8-8,5 h peste noapte
7 luni: 7-7,5 h peste zi; 9-9,5 h peste noapte

Si tot asa inaintand in varsta, cainele poate ajunge sa se abtina peste zi pana la 10-10,5 h iar peste noapte pana la 13-14 h (a se lua aceste intervale ca extreme, desigur daca timpul si stilul de viata va permite, se recomanda pe cat posibil 3 iesiri peste zi si max 12 h de abtinere peste noapte). Insa in termenele specificate, in general nu apar probleme nici renale nici de alte natura, iar cainii sunt mai mult decat capabili sa se abtina cu usurinta in aceste intervale, daca sunt sanatosi din punct de vedere fizic si sunt echilibrati din punct de vedere psihologic.

Si acum sa facem un exercitiu de imaginatie: avem un pui de 3,5 luni, care a fost bagat la somn in cusca seara la 22:00, imediat dupa ce a facut ultima oara pipi. Asta inseamna conform intervalelor mentionate mai sus, ca mai mult de 6 h nu se va putea abtine peste noapte. Asadar punem ceasul sa sune la ora 4:00 dimineata si chiar daca acesta doarme, vom deschide usa la cusca (probabil asta il va trezi, in caz contrar folosim o bobita sau o recompensa pentru a-i angrena nasul) si il ghidam la pad sau afara(se recomanda purtarea unei zgardite usoare, textile fie normala sau de dresaj, pana la maturitate cand va putea avea o zgarda de sine statatoare) fie de zgarda sau de nas (luring). Odata ajusi la locul desemnat pentru pipi, dam comanda selectata pentru aceasta actiune (la noi este Busy, voi puteti sa alegeti un cuvant care vi se pare potrivit pentru aceasta) si asteptam ca acesta sa isi faca nevoile. Avem rabdare, poate dura 1-2 minute. Daca observam ca se distrage, il mai ghidam odata, ii mai dam odata comanda (tinem cont ca inca nu stie ce inseamna acel cuvant si acum suntem doar in faza de asociere). Odata ce a facut nevoile, recompensam cu Bravo + comanda selectata si mangaiem, eventual dam o recompensa, pastrand insa lucrurile calme, astfel incat odata terminata actiunea, sa il ghidam la bolul de apa (care se tine in afara custii), sa bea putina apa si apoi sa il ducem inapoi in cusca tot ghidat (nu il luam in brate in tot acest proces). Se lasa catelul acolo pentru inca 6 h sau depinzand de programul tau. Presupunand ca te trezesti la 7:00 si el e ok ca interval pana la 10:00, atunci tu poti sa iti vezi linistit de rutina ta, ceaiul de dimineata si apoi sa incepi rutina puiului.

Sa zicem ca il scoti la 9:00 din cusca, iesi cu el la o plimbare afara si te intorci la 9:30. Nevoile le-a facut din nou chiar inainte sa intrati in casa, deci consideram 9:30. Ii dai masa, bea putina apa si dupa cateva minute va jucati putin. Din nou, ca si un copil mic care s-a agitat si a mancat, va avea nevoie sa se elibereze. Asadar cel mai probabil la un maxim 10:00 va face din nou nevoile (jobul tau este sa fii constient de asta si sa il duci la pad, imediat dupa joaca sau cand sesizezi ca isi cauta un loc pentru asta). Daca ghidat de tine la locul desemnat pentru nevoi, reuseste sa nu aiba un accident, atunci din nou recompensam cu Bravo + comanda desemnata si mangaiere/afectiune.

Dupa ce toate astea se intampla, puiul va avea din nou nevoie de somn, asadar va merge din nou in cusca (explic mai jos de ce si cum se foloseste pe timpul zilei), pret de cateva ore bune. De la 10:00 pana la 14:00 el se va putea abtine cu usurinta. Presupunand ca va dormi in acest interval, la 14:00 va fi scos si dus din nou la locul desemnat. Se recompenseaza faptul ca a facut nevoile acolo si se lucreaza masa de pranz cu comenzi si eventual joaca structurata. Dupa masa si joaca puiul din nou va face nevoile. Mergem deci cu el, pe la 14:30, la locul desemnat. Din nou recompensam. Dupa ce am mai petrecut putin timp impreuna, ii dam ceva de ros (lemn sau corn) si il lasam cu el in cusca (cu usa inchisa). Stim ca de la 14:30 pana la 18:30 se poate abtine, deci il lasam sa-si faca de lucru acolo si apoi sa adoarma din nou, urmand sa il scoatem iarasi la 18:30. Din nou dus la nevoi si apoi petrecut timp cu familia si cu el, joaca etc. Tinem cont ca dupa ce doarme, dupa ce se joaca, dupa ce mananca sau bea, puiul isi va face nevoile (asta cam pana la 5-6 luni). Deci il urmarim si ducem la locul desemnat cand da orice semn de cautare a unui loc pentru nevoi.

Probabil va mai adormi prin casa putin si uite asa ajungem la ora 20:30 cand iesim la plimbarea de seara si la 21:00, inainte de a intra in casa, isi face din nou nevoile. Recompensam cu entuziasm (toate nevoile facute afara se recompenseaza cu mai mult entuziasm). Venim in casa, servim masa, ne jucam/iubim putin si la 21:30-22:00 il ducem din nou la locul desemnat. Avem ultimul pipi la 22:00 si reluam ciclul.

Acesta este doar un exemplu, desigur se poate adapta in functie de stilul de viata al fiecaruia. Dar este o rutina ce functioneaza excelent, Vanya (caci ea este cel mai recent exemplu din familia noastra) nu a avut decat 3 accidente in toata copilaria ei (si unul a fost pentru ca se stricase la burta). Fuki nu stiu sa fi avut mai multe de atat. Chilli dinaintea lor nici atat. Este cea mai eficienta metoda pe care eu o stiu pentru obisnuirea cainelui sa-si faca nevoile afara.

Dupa cum ziceam, cusca se foloseste din prima seara a puiului acasa, fie pana la varsta acestuia de 1 an sau timp de 1 an, dupa caz (cu usa inchisa). Dupa ce puiul ajunge la varsta de 1 an, sau dupa trecerea unui an, usa custii ramane deschisa peste noapte si cainele decide unde doarme noaptea, daca prefera tot in cusca sau alege un alt loc din casa (preferabil un pat al lui, nu canapeaua din living sau, mai rau, in patul tau).

Acum, pe timpul zilei, cusca se foloseste ori de cate ori puiul, respectiv cainele, nu poate fi supravegheat, pana la varsta acestuia de 2 ani sau timp de 2 ani. Asta inseamna ca daca tu esti in call la munca, chiar daca esti acasa cu puiul, cel mai probabil vei fi concentrat pe the task at hand si nu pe pui si supravegherea lui, drept urmare, daca nu mai este nimeni pe langa tine caruia sa-i delegi aceasta responsabilitate, cusca iti este bona perfecta! Daca esti la dus si crezi ca pret de 10 min nu are ce sa se intample, deci lasi puiului la dispozitie toata casa, sa nu te superi cand vei gasi cablul de la incarcator ros sau un poop in namiezul sufrageriei.

Regula de aur pana la 2 ani de la venirea cainelui in casa: cusca e sfanta si bona cea mai buna!

Asadar indiferent ca pleci de acasa pana la cumparaturi, faci un dus, ai un date sau pur si simplu mergi la munca, cusca ti-e aliatul cel mai bun, atat al tau cat si al puiului. Sunt prea multe povesti cu caini ce au murit pentru ca au ingerat diverse substante sau obiecte, cat si mobilier intreg distrus sau mai rau, dat foc la casa, doar pentru ca cineva a zis ca e prea cruda cusca si a dat libertate prea multa si prea devreme puiului. Nu fi si tu una dintre stirile de la ora 17:00… 😦

2. Plimbare Structurata:

***Fuki – structured walk in Brasov (6 m.o.)***

Ce este, dom’le plimbarea asta structurata? Tot aud de ea in sus si-n jos.

Plimbarea structurata este cea mai faina modalitate de a te asigura ca al tau pui este obosit fizic si mental, atunci cand reveniti acasa de afara. Il ajuta atat pe el sa se simta in siguranta afara, alaturi de tine, cat si pe tine sa ii castigi increderea si respectul. E win-win!

Plimbarea structurata inseamna sa iti inveti practic catelul sa mearga frumos in lesa, sa te urmeze cu incredere si tu sa ii arati care sunt regulile lumii exterioare, cat si sa vada ca il protejezi.

Ea are niste reguli simple (dar nu usoare): catelul trebui sa fie langa tine sau in spatele tau, sa nu mearga numai cu nasul in pamant, sa nu traga stanga dreapta, sa nu marcheze peste tot. Toate astea se obtin cu usurinta cu instrumentele potrivite si cu putina rabdare. Practic asta este cea mai importanta activitate pe care o vei face cu cainele pentru tot restul vietii lui, take your time & make it a pleasurable one for you both! Desigur de-a lungul plimbarii vei avea pauze pentru mirosit respectiv nevoi, decise insa de tine nu de pui, timp in care acesta va putea explora mediul exterior.

Cel mai plastic exemplu pe care il pot da este ca plimbarea structurata o puteti gandi ca pe o zi la scoala: ai 50 min de efort mental, structura, invatare, reguli, impulse control etc, apoi 1o min de pauza, relaxare, joaca etc. Si tot asa, pret de cateva ore. La o scara mai mica (ca si timp) se intampla si in cadrul plimbarii structurate: 10-15 min mergem focusat (atentia cainelui este la tine si la activitatea pe care o faceti impreuna), apoi 2-3 min avem pauza (cainele se relaxeaza, miroase, isi face nevoi etc), apoi iar structura 15 min si relaxare 4-5 min si tot asa.

Regula de aur aici este: prea multa libertate, prea curand, detaseaza cainele de tine si are de pierdut relatia!

Oferirea libertatii dinainte de vreme, din cauza unui fals sentiment de vinovatie, nu face altceva decat sa afecteze negativ relatia dintre tine si cainele tau. Astea fiind spuse, intr-adevar, puiul are un instinct de supravietuire care ii spune sa urmeze o figura autoritara pentru a supravietui (cel putin pana pe la 6-7 luni). Insa nu toti puii au o doza egala de common sense si pot fi usor distrasi de diversi stimuli mai ales in mediu urban. La padure sau in natura, un caine va fi mult mai conectat cu stapanul lui decat in oras. Insa asta este o alta discutie pentru un alt articol.

Sunt 2 instrumente ce va sunt cei mai buni prieteni in mediul exterior: lesa slip (se pot gasi variante calitative la Paracord for Pets, Mash Dogs sau Us & Pups) si long line-ul (din nou Paracord for Pets are unele faine tare fie din biothan, fie din paracord elastic, si mai au si DogPro unele faine, cauciucate).

Pentru finalul plimbarii se recomanda lucrul cu long line pentru a-i oferi puiului posibilitatea sa alerge, sa vedeti ce decizii ia in diferite circumstante, fara insa a renunta la control si comunicare si pentru a lucra in mod corect Chemarea. Nu voi insista pe subiectul asta, caci urmatorul este cel pe care vreau sa pun putin accentul.

3. Socializare:

Ziceam in titlul articolului ca aceasta etapa de puppyhood este inconjurata de ignoranta. I stand by my point in sensul ca am vazut atatia caini stricati de stapanii lor care efectiv au pierdut o gramada de timp pretios (luni de zile), facand mai nimic cu puiul, ca apoi sa traga pe partea comportamentala ponoasele ani si ani de zile, incat m-am saturat efectiv. Si nu, socializare nu inseamna joaca si/sau interactiuni in lesa cu toti cainii si oamenii pe care ii intalniti!

Ma doare sufletul cand mergem la o evaluare de pui (si ne bucuram ca putem influenta in bine si devreme) iar omul dupa 6 luni nu a facut mai nimic din cele mentionate mai sus dar si din cele ce urmeaza (care ii sunt puse in vedere la fata locului). Efectiv oamenii sunt unaware de cat de importanta, cruciala chiar as indrazni sa zic, este aceasta fereastra mica (comparativ cu restul vietii cainelui) de cateva luni de zile, in care da, trebuie sa te dedici aproape la fel de mult cum te-ai dedica cresterii unui copil (cu costuri mai mici din punct de vedere financiar), dar care odata parcursa, cu bazele setate, you’re basically set for life!

Adica… It’s really not that hard. Nici macar nu e o alegere grea: 6-9 luni de disciplina vs 10 ani de discomfort. Tu ce ai alege?

Si da, stiu ca delayed gratification e un concept greu de asimilat inclusiv pentru adulti. I know, cause it’s hard for me too! Dar e greu cand vine vorba de un cadou de Craciun, o surpriza sau sa ma abtin de la comanda aia la Mickey D’s caci vreau sa dau jos cateva kg. Insa cand vine vorba de viata unui animal, cat si de viata mea alaturi de el, it’s a no brainer.

Now that my rant is over, let me make myself clear: SOCIALIZE YOUR FREAKING DOGS PROPERLY!

Ce inseamna socializare? Ca aici se pierde deja stapanul de rand.

Socializarea inseamna totul! Tot ce experimenteaza puiul tau, de la suprafete la sunete, de la oameni diferiti la animale diferite, de la anotimpuri la obiecte. Las mai jos o lista sa fie si mai usor de inteles pentru toata lumea, in speranta ca poate macar un pui se va transforma intr-un caine echilibrat in urma citirii si studierii acestui articol.

Puppy Socialization Checklist:

Body Handling: verificare urechi intern/extern, examinare gura/dinti, dechis usor pleoapele, atingerea nasului, strangerea usoara a labutelor, atingerea cozii, manevrare labute si taiere unghii, ciupirea usoara a pielii, stergerea corpului cu un prosop, pus ham, prins de zgarda, imbratisare, ridicarea puiului de la sol, tinerea puiului in brate, tinut in brate de la spate;
Surfaces: covor, beton, gresie, lemn, iarba artificiala, suprafete metalice, scari, noroi si pamant, iarba uda, gheata si zapada, teren accidentat/pietris;
Objects: oale si tigai, mopuri/maturi/aspiratoare, bastoane si bete de mers, baloane, umbrele, paturi (scuturate), pungi (suflate de vant), semne si indicatoare, statui
New Environments: masina, veterinar, pet shop, groomer, gradinita de caini, cusca/padoc, alte case, trotuare aglomerate, parcuri aglomerate, plaja/lac, rau/izvor, centre comerciale, parcari, piete, restaurante, cladiri comerciale, magazine, balcoane, lifturi si scari rulante, skate parks, evenimente sportive;
Sounds: sonerii/batut la usa, sirene, claxoane, artificii, vant/ploaie/tunete, masinarii de constructii, detectoare de fum, alarme de securitate, capace de gunoi, aspiratoare, masini de spalat/uscat, tv/jocuri video, plansete de copii, rasete de copii, oameni aclamand
Unfamiliar people: femei, barbati, barbati inalti, barbati cu barba, barbati cu voci groase, bebelusi (mergand de-a busilea), copii mici (mergand si tipand), copii jucandu-se, adolescenti, batrani, oameni ai strazii, oameni de diferite etnii, oameni cu ochelari, oameni cu palarii, oameni in costume, oameni in uniforme, oameni alergand, oameni cu baston
Other animals: catei mici (pui), caini adulti (femele/masculi), caini batrani, pui de pisica, pisici, animale de ferma, animale mici (hamsteri etc)
Things with wheels: scaune cu rotile, cosuri de cumparaturi, carucioare copii, skateboards, biciclete, motociclete, masini, camioane, autobuze, avioane, bagaje (trollers).

Doar astea daca ar fi bifate si puiul ar fi extraordinar de bine socializat, fata de majoritatea cainilor. Va garantez ca daca azi v-ati luat puiul si treceti prin etapele astea in decurs de 6 luni, deja puteti trece orice examen de sociabilitate canina! Puteti da berea la fata dupa ce il treceti 😉

I cannot stress this enough: socialize, socialize, socialize!

Cand se termina socializarea? Niciodata! Ca si trainingul, devine stil de viata. Poti face multe in cele cateva luni de copilarie ale puiului, dar nu le vei putea niciodata face pe toate! Vanya inca nu le-a bifat pe toate de pe lista. Avem 95% din ea bifata. Dar de exemplu nu am avut ocazia sa o expunem la hamsteri, ca nu au fost cirscumstantele de asa natura. Nu am fost inca intr-un avion sau la aeroport cu ea. Dar tot ce am putut bifa am bifat!

Desigur, cat de echilibrat va fi cainele adult tine intr-o oarescare masura si de genetica lui si aici intram in discutia de nature vs nurture, pe care o vom dezbate cu o alta ocazie. Dar filosofia mea va fi mereu ca ma voi asigura pe cat posibil ca al meu caine are un bagaj genetic decent (ca la excelent nu voi spera niciodata, sunt prea multi factori ce intra in calcul) si ca eu voi face tot ce tine de mine (pe partea de nurture) ca sa il cresc armonios si echilibrat. Restul tine de norocul fiecaruia.

4. Confidence building:

***Fuki – confidence building (1,5 y.o)***

Cresterea increderii cred ca merge mana in mana cu socializarea si se aplica indiferent de rasa. Se poate insa doza in functie de individ. De exemplu, Fuki a fost mereu un individ destul de increzator (daca se intampla ceva, el mergea catre vs sa se retraga). In schimb Vanya, intai are tendinta sa fuga (chiar daca nu era cea mai bleaga din cuib, ci pe la miloc) apoi sa verifice daca are de ce sa fuga.

Cu ambii facem confidence building. Fuki e ok si cu cat i-am oferit eu inainte de a ni se alatura Mihai. Vanya clar are nevoie de mai mult si in alt mod. Unde vreau sa ajung cu asta? Toti cainii beneficiaza din jocuri de crestere a increderii.
Ce sunt acestea? Practic orice suprafata inalta pe care iti poti ghida sau incuraja cainele sa sara sau urce, ajuta la cresterea increderii acestuia atat in el insusi cat si in tine. De asemenea trecerea pe suprafete inalte, diferite ca textura (va puteti folosi de exemplu de diferitele terenuri de joaca pentru copii, in zilele ploiase sau noaptea cand nu sunt utilizate de ei) si chiar ajutarea cainelui sa proceseze un factor de stres (de exemplu daca il sperie un obiect pe care nu l-a mai vazut, faptul ca nu plecati de acolo pana cand nu se relaxeaza si inspecteaza cu atentie, pana in punctul in care obiectul devine neutru, ajuta mult in ce tine de cresterea increderii).

Multi pui infloresc efectiv cand sunt ajutati (in sensul de ghidaj) sa faca fata diferitelor obstacole si ii vezi ca fac ochii mari si se bucura ca au putut ei sa faca asa ceva! Give them that! Se incheaga altfel relatia dintre tine si caine cand se aduna astfel de momente sub centura ei.

Inchei articolul asta cu o mentiune importanta: nu va mai handicapati cainii! Inclusiv puii sunt mult mai capabili decat credeti. Sunt incredibil de destepti si descurcareti (chiar daca asta uneori poate semana cu incapatanare cand e prost directionata).

Mor cate putin pe interior cand vad oameni care nu isi lasa puii sa mearga pe jos (fie sa nu se murdareasca, fie din alte motive, insa nu medicale), nu ii lasa sa urce sau sa coboare 3 trepte (trust me, nu o sa aibe displazie daca nu urca si coboara 4 etaje zilnic), nu ii lasa sa se descurce sa urce sau sa coboare din masina, nu ii lasa sa treaca prin putin stres (de la termic, la social, la orice fel) si sa invete sa faca fata, nu ii lasa sa exploreze de frica sa nu pateasca cine stie ce (deja aici am auzit tot felul de bazaconii), nu ii lasa practic sa fie caini si asta ma nelinisteste teribil. Sa nu mai zic cand au niste rase puternice, capabile si le opresc de la a practica lucrurile la care sunt efectiv maestri, doar pentru ca nu vor sa se ude/murdareasca/raneasca etc. Sunt mai rezistenti decat credeti!Nu multi oameni (cu exceptia specialistilor) au idee cat de rezistenti si puternici sunt cainii (de la cel mai mic si pana la cel mai mare).

Regula de aur aici: let dogs be dogs!

Read that again 😉

Fuki’s story

14 noiembrie 2024 / Yoolia's Pack 2025 / Un comentariu

Am o misiune tare grea de dus la bun sfarsit in aceasta postare si asta este sa il onorez pe Fuki intru totul, asa cum merita.

Ma tot tin de ceva timp sa scriu si povestea lui, insa for some reason, mi-a fost cel mai greu sa fac asta. Mai greu decat la Jinx si mai greu decat la Chilli. Cumva cred ca este mai greu la el pentru ca este mai multa istorie decat la ceilalti dinaintea lui. Si nu stiu nici in aceasta clipa cum o sa o cuprind pe toata, but I’ll give it my best shot! So here goes nothin’…

*Keeta – Akita Inu de la care a pornit totul*

Ca sa intelegeti mai bine de ce-urile din spatele alegerii unui Akita Inu, trebuie sa va vorbesc putin despre Keeta, cainele de la care a pornit totul.

Pe Keeta am cunoscut-o absolut intamplator, cand prietena si partenera mea de business Tina, nu mai avea loc sa preia un caine in cazare la un moment dat in 2017. Asa ca le-a dat stapanilor ei contactul meu si asa am ajuns sa ne cunoastem pentru o evaluare. Vibe-ul atat al lor cat si al casei si al cainelui au fost right up my alley cum s-ar spune. Asa ca am stabilit perioada cazarii si asa m-am trezit cu primul Akita cu care am lucrat vreodata, la mine acasa.

La acel moment il aveam pe Chilli si se perindau diversi caini in gazda pe la mine, incepusem sa si lucrez ceva mai activ in speta reabilitarii canine, dar nu intalnisem si nici nu lucrasem inca cu Akita. Keeta came and rocked my world!

Nu ca zic, dar vreau sa spun ca pana la ea nu mai cunoscusem un Alpha born dog (si nici de a ea incoace). Lucrasem cu diverse cazuri, diverse rase si personalitati, dar ea era ceva deosebit. Cumva impunea respect prin simpla prezenta si avea un calm innascut dar si o asertivitate reala, nu dominare a prost, astfel incat toti cainii o simteau si i se supuneau in semn de respect. Cu oamenii pastra distanta, nu era genul de caine care sa fie prieten cu oricine dar in acelasi timp, era respectuoasa si instinctuala. Daca ii castigai respectul te urma si aveai un caine pe care te puteai baza la orice ora. Stapanii ei, oameni de altfel foarte educati si culti (el actor si ea regizor de film), o iubeau ca pe ochii din cap si aveau cea mai mare grija de ea, fara insa a o dresa vreodata.

Nu a fost necesar. Keeta era un caine adevarat, foarte similar cu ce ai vazut in Hachiko, ca si caracter. Si nu, nu filmul m-a inspirat sa-mi doresc un Akita, ci ea. Cu toata naturaletea si frumusetea ei, atat interioara cat si exterioara. Desigur, stiind ca Chilli nu va fi cu mine forever, eram si intr-un moment propice sa apara un al doilea caine in viata mea. Stapanii Keetei au observat cat de mult imi place cateaua si au avut incredere sa imi imprumute o carte compendiu, despre rasa Akita Inu, pe care am citit-o din scoarta-n scoarta si inapoiat-o pana sa se intample cele ce urmeaza a fi povestite.

Pe calea asta le multumesc pentru influenta majora pe care au avut-o in decizia de a avea un Akita si pentru tot sprijinul in acest sens, de la oferirea celui mai pretios cadou (pentru mine), anume cartea aceea comprehensiva asupra rasei, pana la gazduirea noastra in aventura catre Camino de Santiago, despre care vom vorbi mai incolo. Recunostinta pe care le-o port in suflet este vesnica!

Ca un facut, fara a cauta in mod activ un caine, cineva mi-a solicitat ajutorul in a alege un pui de Akita Inu, de la o canisa din Calarasi. Asa ca in iarna lui 2017, ma trezeam in vizita la canisa Go Hokori Inu. Mi-a placut tare mult de Mihaela, crescatoarea, care se vedea ca tine enorm la fiecare caine din canisa ei. De asemenea, temperamentele cainilor ei erau minunate. Avea la acel moment un cuib gata de plecare la casele lor si unul abia fatat, cuibul lui Fuki.

Nu mersesem setata sa ma uit de un pui pentru mine, asadar mi-am facut treaba pentru care ma solicitasera oamenii, dar in acelasi timp mi-am facut un nou contact, anume crescatoarea, cu care am avut chimie din prima si am tinut legatura si apoi.

Toate bune si frumoase, pana la momentul in care cuibul care atunci avea doar vreo 1-2 saptamani, ajunsese la aproape 3 luni si erau gata sa plece la casele lor. Atunci Mihaela m-a intrebat daca nu cumva stiu un fotograf bun, care sa fie dispus sa vina contra cost sa le faca niste fotografii puilor, sa ii poata promova. Bineinteles ca stiam! Tina facea la acel moment si pet photography asa ca s-a nimerit cum nu se putea mai bine. Ne-am facut drum prin Februarie 2018 la Calarasi, caci am insotit-o si eu, doar de dragul de a mai vizita odata canisa si pe Mihaela.

***February 2018 visit to Go Hokori Inu***

***Fuki’s dad excited to see me again***

Petrecand timp cu Mihaela si cu ei, cand Tina le facea poze, am apucat sa le observ putin personalitatea si am povestit si cu crescatoarea ce si cum. Le cauta familii si era destul de ingrijorata caci se apropiau deja de 3 luni si nu prea erau doritori. La un ceai inauntru m-a intrebat si pe mine daca nu vreau unul dintre ei, dupa ce eu punctasem ca pe Fuki l-as lua atunci pe loc acasa.

Era un middle to front of the pack, mai aloof decat ceilalti (cat timp am stat cu ei pe afara, el nu era neaparat in vria entuziasmului celorlalti, mai degraba era in observare si calm), mai calm, mai mare (era efectiv, datorita blanii lungi, aproape dublu fata de restul) si overall avea ceva aparte. Ma gandeam ca avand-o pe Keeta drept role model, voi avea un Akita cu coloritul clasic, dar nu, el a fost cel care mi-a acaparat mintea si sufletul.

Va vine insa sa credeti sau nu, pana Mihaela nu m-a intrebat daca nu il vreau, nu mi-ar fi trecut prin cap ca puteam pleca acasa cu el. Mi-a fost tare greu dupa acel moment sa imi tin in frau emotia si sa nu fac un impulse purchase. Recunosc ca a avut o mica contributie si Tina la acest lucru, caci a sugerat sa sleep on it si deep down, stiam ca asta trebuia sa fac, caci nu imi sta in fire sa iau decizii emotionale. Cu toate astea, repet, a fost greu tare. Am plecat cu inima indoita, nestiind daca aveam sa il mai vad pe Fuki sau nu vreodata, caci oricand putea veni un cumparator si era pe principiul primul venit, primul servit.

Am dezbatut mult cu Tina pe drumul spre casa, pro’s & con’s, what ifs etc. Am dezbatut si acasa cu partenerul de la momentul respectiv, punand problema foarte serios daca ma pot baza pe el in anumite momente cand eu poate voi fi plecata si nu voi putea sa iau cainele cu mine. Intre timp, Mihaela ma tinea la curent cu ce se mai intampla cu Fuki. Pana cand a venit ziua microciparii si a scoaterii pedigree-ului, moment in care trebuia sa iau o decizie.

Asa ca, dupa cum v-ati dat seama pana la acest moment, decizia a fost ca Fuki sa vina cu mine acasa, la varsta lui de 3,5 luni. I-am ales numele Fuki pentru ca e o dorinta de-a mea, inca de cand am decis sa am caini cu pedigree, sa onorez canisa, cuibul si rasa din care acestia fac parte. Astfel ca mereu le voi gasi cainilor mei nume ce incep cu litera cuibului din care fac parte (in cazul lui Fuki litera F) si din tara lor de origine (in cazul nostru Japonia).

Fuki e un cuvant japonez ce in traducere libera inseamna „Violation of Customs”. Mi-a sarit in ochi acest cuvant dintre toate, caci il descrie pe Fuk la perfectie: este un Akita Inu cu pedigree (customary) dar brindle si cu par lung (a violation of the breed standard). Asadar asa a ramas, Fuki zis si Fuku, Fuk, Flocea, Urs, Lup, Bleamba, Fukulete, Fukulina, Mascota samd.

Fuki a devenit din primul moment acasa, un asset in haita mea. Cu Chilli a legat o relatie deosebita, iar norocul a facut ca Keeta sa ii fi fost printre primii mentori, pe langa primul, caci venise in gazda imediat dupa ce a ajuns Fuki acasa. Asadar a avut repere minunate, din primele saptamani – Chilli o energie happy-go-lucky si Keeta – o energie calma si asertiva.

***Chilli being a role model for Fuki***

Eu eram acolo doar sa supraveghez interactiunile si sa trasez niste limite cand era cazul. In rest, I tried my best to make less mistakes than with Chilli. A fost o dorinta de-a mea sa cresc cainele perfect. Cu Chilli a iesit foarte bine in ciuda greselilor. La Fuki mi-am dorit sa nu gresesc deloc (evident o utopie, caci sunt om totusi), lucru ce nu mi-a iesit nici pe departe si pentru asta ii cer iertare aici, in scris, chiar daca nu va stii vreodata asta. E un regret de-al meu, cum este cu toate animalele pe care le-am crescut, ca nu imi pot retrage unele greseli. Singurul lucru pe care il pot face este sa ma asigur ca nu se repeta.

Cu toate astea, Fuki a iesit un Akita Inu perfect. In ochii mei cel putin. You know…Beauty & perfection lies in the eyes of the beholder. Se aplica si aici. Este un caine perfect? Nici pe departe. Are tarele lui, cu toate ca le arata rar. Nu este cel mai friendly caine. Nu este cel mai sociabil caine. Nu este cel mai ascultator caine. Este insa cainele care m-a crescut mult mai mult decat au facut-o Chilli sau Jinx. Este cainele care mi-a aratat si imi arata mereu, ca intr-o oglinda, cine sunt in acel moment. Este cainele care a creat sub o forma sau alta Yoolia’s Pack. Inainte eram doar eu… Yoolia Dog Behaviorist. He made us a pack. Me, Chilli & him. Me, him & Mihai. Us & our team. The community. Everything has a connection to him.

***First long trek (7 m.o. – 26 km at Lacul Vulturilor)***

***Lacul Vulturilor 2018 – Fuki & Jinx***

***First time seeing chicken & first time sleeping outside***

Pe Fuki am ales sa-l castrez la 8 luni si la vremea respectiva am reusit sa prind o campanie de sterilizari si castrari gratuite unde a fost primit, asadar cat timp eu lucram la pagina de Facebook, el era in procedura de castrare. Am luat decizia asta in primul rand pentru ca desi este un caine cu pedigree, nu avea voie sa se imperecheze din cauza genei recesive de par lung (lucru stipulat si de crescatoare, castrarea fiind la recomandate, daca nu chiar impuse) si in al doilea rand pentru binele lui pe termen lung, dat fiind ca genele nu le putea da mai departe iar imperecherea iesea din discutie, nu aveam de gand sa il chinui incercand sa ma lupt impotriva instinctelor sale. S-a dovedit pe termen lung sa fi fost cea mai buna decizie pentru noi! 10/10 would highly recommend.

***Photoshoot for Facebook page (Fuki – 7 m.o.)***

***Credit to Tina for the great pics with the boys***

***Calm confident human – calm surrender dogs***

Cainele asta nu stiu daca va dati seama dar a avut o viata mai ceva decat unii oameni. Pe langa faptul ca a avut parte de expuneri dintre cele mai diverse si variate, practic orice la care te poti gandi, at one point or another he was exposed to. Ne gandeam chiar sa facem un vlog cu expunerile de care a avut parte dar cred ca ar fi un lung metraj la cate sunt. A strabatut Romania in lung si-n lat, a strabatut si Europa cel putin in lung, in lat inca nu dar urmeaza. 🙂 Este un caine ce a trait alaturi de oamenii lui. A mers peste tot, a vazut de toate si a trait mai multe vieti intr-una.

Ca sa enumar numai cateva dintre experientele lui in astia aproape 7 ani impreuna:

Aparitii TV (mai exact 7)
Emisiuni radio (participat in studio – o singura data momentan)
Excursii montane (countless)
Expuneri diverse (impulse control, confidence building)
The seaside (several times over)
Nunti (doua la numar, sau mai multe daca iei in calcul cele 3 petreceri ale noastre)
Concerte (cel putin 3)
One pandemic (hopefully the last one)
Grooming la salon (cel putin de 6 ori)
Photoshoots (4-5 but who’s counting)
Rehab cases (countless literally)
Car trips (contless km)
Boat trips (a few)
Muse for an art class (yes, checked that also)
Obedience exams (one too many)
Group events (lost count)
Countries visited (8 so far)
Camino de Santiago (all of it)
Scoala Altfel (latest)

So lets dig into that more. Sa le luam putin pe rand. O sa incep cu ce ii place lui cel mai mult: muntele si natura. Fuki a fost creat pentru si sufletul lui pe acest pamant isi doreste un singur lucru: sa petreaca timp in natura. The more, the better. Nu as putea sa va impartasesc in cate locuri am fost si cati munti am cutreierat cu cainele asta, caci sunt mult prea multe (si de fapt, not enough).

Dar las mai jos poze din unele dintre acestea, cate am putut gasi in timpul pe care l-am avut la dispozitie (ca sa va faceti o idee, cred ca in astia 7 ani am acumulat cel putin 50.000 de poze cu Fuki, din care incerc sa postez aici unele relevante cat de cat).

***Trip to Ciucas Masiff w/ Fuki, Chilli & Keeta (Fuki was about 9 m.o.)***

***My & their happy place (also, off leash but in control)***

Mergem mai departe la expuneri. Cate si mai cate, atat de variate ca le-am pierdut numarul, asta ca sa va fie foarte clar ca „training-ul” nu se termina niciodata, nici macar acum. Fuki este un caine creat, nu nascut asa neaparat. Nature vs nurture. His nature is indeed rather calm & confident, but it’s also pushy, dominant & possesive (and somewhat anxious here and there). His nurture was everything I could think of & later when Mihai joined the pack, what we both could think of!

Am vrut sa ii scot la suprafata mai mult latura canina decat cea de rasa. Am reusit in proportie de 70% sa scot din el cainele, nu rasa. Restul este al geneticii sale si a personalitatii lui. Tot ce a tinut de mine, respectiv noi, s-a facut to the best of our abilities. Nu voi minti sa zic ca his nature doesn’t from time to time rear its ugly head, let’s say. In sensul in care nu va fi niciodata un caine tolerant cu alti caini, la fel si cu strainii. A avut la viata lui parte de incaierarile lui, not gonna lie. De fel nu le starneste el, dar cu siguranta le incheie, sau ma rog, el iese la suprafata nevatamat. De asemenea, nu va fi niciodata un caine caruia sa ii placa copiii sau strainii entuziasmati de el. Ii plac oamenii calmi si cu ton normal al vocii. Ii plac oamenii si cainii ce nu ii invadeaza spatiul. Ii plac mult cainii supusi cu omul si cu el, indiferent de varsta sau sex.

E un caine echilibrat si un Akita Inu atipic pe alocuri. E un Akita mult mai sociabil decat tipicul, insa e la urma urmei, at the end of the day, a freaking Akita Inu. Mi-a luat mult timp sa inteleg asta. Mai mult decat mi-ar fi placut. A trebuit pe alocuri sa vina Mihai in viata mea ca sa inteleg ca il comparam mult prea mult cu Chilli. Nu aveam atunci dezvoltarea necesara sa ii inteleg natura de Akita. Nu il vedeam asa cum era, in toata gloria si minunatia lui. Acum e alta poveste. Poate influentata si de venirea Vanyei in viata noastra si prin observarea diferentelor dintre ei doi. Acum il pot vedea in toata splendoarea lui. Mi-a dat cainele asta tot ce a avut el mai bun. And then some. I can only be grateful.

Am spus toate astea pentru ca majoritatea oamenilor cand il intalnesc pe Fuki se minuneaza de cat este de calm, de stoic, de iubitor cu cine merita (according to him), cat de bun cu cainii etc. Toate astea nu vin de la sine. Am lucrat mult impreuna, in multe feluri. Mai jos aveti doar cateva dintre ele:

***Pack walks were a big part of Fuki’s socialization*** ***(Tineretului cca 2018)***

***Big dogs or small (Tineretului cca 2018)***

***Male or female, puppies – toy sharing & playing together***

***He had his share of backpack days cca 2019***

***And some more confidence building cca 2019***

***Sharing intimate space with Jasper (cca 2019)***

***Sharing intimate space beyond the crate cca 2019***

***Confidence building before sessions cca 2019***

***Different surfaces (part of socialization)***

***3D obedience & distancing cca 2018***

***Socialization in all means of transportation (bus, train, tram, metro, car)***

***3D obedience + confidence building cca 2018***

***3D obedience in different places with distance between them too***

***Confidence building with altitude cca 2019***

***Rooftop with a view (waited alone there for about an hour)***

***Natural, simple, profound (Fuki ate raw since he was about 6 m.o.)***

***Eating high value food items near other dogs (prevention of resource guarding)***

***Another type of confidence building (and affection)***

***Restaurants, terraces & groups of people (all part of socialization) cca 2022***

***Impulse control + 3D obedience + distancing (waiting for about 1,5h)***

***Different weather, different terrain cca 2018***

***Teaching him to be resourceful cca 2020***

***Talking to animals since 1987 (socialization for Fuki cca 2020)***

***Different parks in different seasons with different dogs (Bazilescu w/ Zo cca 2020)***

***Yoga session with Alexandra cca 2022***

Mergem mai departe in expunerile noastre si ce a mai facut Fuki la viata lui si ajungem la aparitiile TV & media diverse (inclusiv reviste si ziare). De-a lungul timpului am fost invitati sa vorbim la diverse emisiuni radio sau TV de pe diverse posturi, fie ca interviuri sau ca aparitii efective in cadrul emisiunilor respective.

Le aveti pe toate pe canalul nostru de Youtube, dar mai simplu chiar, puteti intra pe site si le aveti concentrate in sectiunea TV & media (dati click pentru a le urmari). Las insa si mai jos cateva imagini ca idee.

***Digi Animal Club cu Bogdan Uritescu cca 2020***

***West Side Story cu Andreea Oance la Timisoara cca 2022***

Apoi s-a perindat bajetul la mare, la soare atat iarna cat si vara. Si a vazut chiar si oceanul, dar ajungem acolo mai tarziu putin. Intai marea. Acolo a invatat pentru prima data ca poate sa inoate. Timp de 2 ani am depus eforturi active sa ajung cu el macar odata pe an la mare, pentru a-l expune corect la apa. Abia in al 3-lea an a intrat lejer si de buna voie in partea mai adanca. Dar odata ce a facut-o, nu a mai avut probleme apoi. Este acum fan mare. Pare ca se incarca acolo cel putin la fel de mult ca si noi.

***The sunrise complements him (cca 2021)***

***Always partners heading for new adventures***

Am trecut si printr-o pandemie impreuna, doar noi doi si Lisa. A fost cum nu se putea mai bine, cu toate ca nu as fi spus asta atunci. Pandemia ne-a gasit intr-un moment de rascruce, cand Chilli numai ce plecase for good pentru a deveni cainele ghid al Simonei, iar Negra a ales sa paraseasca spatiul asta si sa evolueze in calatoria ei. And then there were three. I won’t bullshit you, it was a struggle to keep him properly exercised. Ca nu s-a gandit nimeni ca un caine ar avea nevoie de plimbare serioasa macar odata pe zi. Asadar ne ascundeam si mergeam tiptil pe unde si cum puteam, ii puneam in fiecare zi aproape backpack si incercam sa contorizez macar o ora de plimbare pe stradute, pe unde puteam. Cand gaseam un spatiu verde retras, unde sa nu dam de politie era vis.

Dar am razbatut si am tras multe invataminte de acolo, cresterea mea si dezvoltarea mea personala, chiar daca a inceput prin 2013, s-a sedimentat si cumva inflorit in 2020, in pandemie. Asa ca am imbratisat momentul ala cu timp pentru mine, cat si pentru el. Nu i-am acordat afectiune in exces, cu foarte mici exceptii cand l-am invitat putin in pat (doar cat a dorit el si asta de obicei nu este mult). In rest, Fuki NU a dezvoltat anxietate de separare in pandemie si nu a avut nicio modificare relavanta in comportament.

That just goes to show you the pandemic wasn’t an excuse for your dog’s behavior problems. How you went about it & how you viewed your dog during that time is what caused problems!

***Looking for remote places to walk him (close to Tineretului Park in 2020)***

***Bathtime after exploring wild places***

***Zen moments while he was standing guard (2020)***

Tot in pandemie spre finalul ei, l-am cunoscut si pe Mihai si asa, am ajuns sa fim haita pe care o stiti azi. A fost si datorita lui Fuki un motiv pentru care noi doi suntem impreuna, Mihai glumind mereu (dar mai mult fiind serios) ca daca el (Fuk) nu il accepta, noi poate nu eram impreuna. Asadar au urmat o mutare impreuna, 3 nunti (cea civila, cea religioasa si petrecerea) si o luna de miere cum numai noi puteam crea si avea!

***First meeting (my ulterior motive was that Fuki never walked near a bike) with Mihai, no less than a 14 km walk through Bucharest***

***Remember when the streets were almost empty after the pandemic?***

***Then our first mountain trip was at Prapastiile Zarnestilor in 2020***

***Fast forward we got hitched in 2021 in Brasov with Fuki by our side***

***Everyone had a blast, especially me :))***

***Hello Bihor & our religios ceremony with the best man by our side in 2021***

***As you can see, we couldn’t have been happier***

***Couldn’t imagine doing all of this without him by our side***

***Then there was the epic party in 2022***

***For 12 straight hours this boy was by our side***

***Right there behind us, our loyal companion through thick & thin***

A fost acolo mereu si nu ar fi fost la fel fara el. Nu imi imaginez nici o clipa viata fara el, in toate aspectele ei si poate suna a atasament si nu voi nega asta. Partial este cumva normal. Nu ai cum sa nu te atasezi de un astfel de caine cu care ai impartasit atatea experiente. E parte din mine. O bucata din mine va fi mereu legata de Fuki. Dar nu este doar asta. E mai mult de atat. Cred, uitandu-ma in urma, inclusiv recapituland lucrurile asa cum o fac acum cu voi, ca este o legatura karmica intre noi. Stiti vorba aia ca unii caini arata ca stapanii lor, sau invers, stapanii ajung sa arate precum blanosii din dotare?

Ei bine, nu este doar o vorba in vant si da, unii seamana si fizic. Mie una mi-ar placea sa am o podoaba capilara la fel de bogata precum blana lui Fuki, dar nu m-a ajutat natura in acest sens. :)) Insa ceva este acolo. Noi doi semanam spiritual si emotional foarte mult. Suntem ca doua picaturi de apa. Ai putea spune chiar spitting image dar pe interior, nu la exterior. And if that’s the case I am honored to be his peer!

Ca sa ne continuam insa incursiunea in viata lui Fuki va trebui sa trecem si prin evenimentele de grup de care a avut parte din plin. Nu cred ca as putea numara nici daca as vrea, dar voi lasa imaginile sa numere pentru mine (si pentru voi desigur).

***The first oficial pack walks often looked like this – 2-3 dogs and their humans, and it was enough for a proper socialization (cca 2018)***

***And when the time was right the first Bootcamp arrived in 2019***

***Then other events in different places over the years***

***Bootcamp second edition Moeciu 2020***

***Even in different countries (Germany cca 2023)***

And on that note… Ajungem si la diversele locuri vizitate impreuna cu Fuki. Mi se pare uitandu-ma in urma ca efectiv am trait mai mult de 7 ani cu cainele asta. Se simte ca si cand am trait o intreaga viata cu si prin el. Haideti sa vizitam cateva dintre locurile in care am fost cu Flocea:

***Cluj with Lighthouse Aussies in 2019***

***Avrig cca 2022 (Bruckenthal Palace)***

Pe langa Polonia, Fuki a pus labuta pe urmatoarele taramuri (din pacate nu am acum resursele de energie necesare sa caut poze din toate aceste destinatii): Ungaria, Bulgaria, Serbia, Austria, Germania, Franta si Spania. And this is where the plot thickens!

Una dintre experientele pe care nu le voi uita niciodata, indiferent unde ma vor duce pasii in viata asta, va fi experienta de pe Camino de Santiago. Luna noastra de miere (care a durat chiar o luna) a fost in acest pelerinaj! For me it was once in a lifetime experience si unul dintre motivele pentru care a fost si s-a simtit asa a fost Fuki.

Nu as mai putea repeta experienta fara el, caci nu ar mai avea acelasi farmec. Iar pe el evident ca nu l-as mai lua inca odata pe acelasi traseu. Desi a fost o decizie asumata si calculata mult in toate felurile (inclusiv luand in calcul posibilitatea de a renunta pana in jumatatea traseului), e clar ca i-a furat cativa ani din viata lui Fuk. Exista o vorba, despre care am aflat ulterior: „The long journey kills the dog” (or something along those lines). Fuki a parcurs intreg traseul original Camino de Santiago (denumit si Frances), lucru pe care putini pelerini (mai ales canini) il fac! Adica a mers pe jos aproape 700 km intr-o luna!

Cred ca aceasta calatorie ne-a legat pe toti trei intr-un fel in care cu putini caini il vom putea experimenta. A fost calatoria vietii noastre, atat a oamenilor cat si a lui Fuki. Si baiatul a rezistat cu stoicism, cu nopti dormite afara (desi e caine de apartament), cu o medie de 20-25 km pe zi si cu putine zile de pauza (pentru ca in prima jumatate a traseului nu stiam ca poate ar fi bine sa facem si asta), cu locuri noi in fiecare zi si oameni la fel de noi, din diverse culturi, cu diverse porturi si vorbe.

Imi vine sa plang de fiecare data cand ma uit peste vlogurile de pe Camino (sunt 2 la numar, le puteti viziona si voi AICI si AICI). Nu de tristete ci pentru ca efectiv pare un vis ca am facut acele lucruri. Am vazut acele locuri, am cunoscut acei oameni si am vorbit cu ei si toate pataniile de pe parcurs. Fuki was right there, by our side, through all of it. Chiar si cand nu mai putea, mai aduna de undeva o rezerva de energie sa ne urmeze. Eu una nu am cunoscut loialitate mai mare decat asta. Totul off leash (80% din traseu l-a parcurs asa). E din alta lume ce s-a intamplat in luna noastra de miere si nu am din pacate capacitatea lingvistica sa descriu in cuvinte toata aventura ce a avut loc. Dar las imaginile sa vorbeasca:

***In the first days*** (***Sept 2022***)

***Meseta – the hardest part of the journey***

***Water was the most important commodity (notice Fuki’s paw, he grinded his nails to the quick from walking on gravel)***

***They took a bath immediately after crossing the bridge 🙂***

***Guardian angels helped us make it through some places***

***Sunrises were part of our every day***

***Not even gonna bother searching for another pic, for WordPress didn’t hear of portrait pics***

***Our pilgrim has made it to Santiago de Compostella and finished his pilgrimage. We took a moment to marvel in that square***

***And then we went on to the end of the Earth together! Fisterra it is called and it’s where Spain shores meet the Atlantic Ocean.***

Deci da, Fuki a ajuns pana la capatul lumii. 🙂 Pe langa asta si-a luat cu brio examenul de TSAC, a fost muza pentru o clasa de arta la liceu, a fost exemplu pentru copiii de la Scoala Altfel si cate si mai cate! Fuki le-a facut pe toate. I wanna be like him when I grow up 😉

Am povestit toate astea si sunt doar o mica parte, nu sunt nici pe departe toate povestile pe care le am cu el, pentru ca duminica acum, pe 17 Nov 2023, va fi ziua lui de nastere. Va implini 7 ani frumosi si plini cu de toate. Din fericire aceasta varsta il gaseste intr-o stare foarte buna de sanatate si nu imi doresc altceva pentru el si, cu o nota putin egoista si pentru mine, decat sa il gaseasca cel putin la fel de sanatos si varsta de 8-9-11-13 si cati ani se va putea. Sunt incredibil de mandra de cainele asta, de sufletul asta care a ales sa mearga in viata alaturi de mine, for some weird reason, cause I for sure don’t feel remotly worthy enough for it.

I did, do and will do my best regardless. To match his friendship, his companionship, his loyalty, his wisdom, his determination, his resilience & his might! I can only be his humble companion in the years to come and prove myself worthy of such a blessing.

Thank you my friend. Forever grateful to have you by my side, my Violation of Customs.

***One of my hardest cases, a red zone who eventually got into a fight with Fuki (not in that session tho’)***

***All dog reactive cases, except Fuki & Chilli***

***High 5 is one of the few tricks he knows***

***Muff & him were on the same page, same energies***

***Always a fan of biting some piece of clothing***

***First pack walk in Popesti with 4 dogs & lil’ ol’ me***

***He does get his privileges from time to time***

***You gotta get down on their level from time to time***

***It’s always gonna be the mountains for us***

***Groomed Fuki is te best looking Fuki***

***Fuki’s last picture with Keeta (she passed away the next year)***

***Last photoshoot with Vanya in the picture (literally)***

Time and experience

18 octombrie 2024 / Yoolia's Pack 2025 / Scrie un comentariu

Timpul…Aceasta vesnica necunoscuta. Cineva a zis candva ca timpul este relativ si chiar daca la momentul respectiv nu se pupa deloc cu experienta mea, am ajuns, sub o alta forma la aceeasi concluzie.

Scopul acestei postari este sa va povestesc putin cam cum sta treaba cu trecerea timpului si reabilitarea sau educarea unui caine, caci merg mana in mana. Intalnesc deseori in campul muncii mele, oameni care fie nu vor sau nu stiu exact cum functioneaza timpul in avantajul sau detrimentul lor si care constant amana sa faca lucrurile in a timely manner.

Acum, nu traiesc nici eu in fairyland, sa cred ca oamenii nu mai au altele pe cap decat cainele propriu si acolo e prioritatea numarul 1 din viata lor. In acelasi timp (no pun intended) ei ne cheama in general sa rezolve probleme mai mici sau mai mari de comportament, ori in cel mai bun caz, sa educe puiul astfel incat acestea sa nu apara. Acum, oricare ar fi cazul, time is of the essence, cum ar zice americanul!

Nu poti sa ai un pui de 2-3 luni, sa ne chemi la o evaluare si sa aplici cele discutate abia peste 4-5 luni, caci pierzi o fereastra esentiala in dezvoltarea puiului!

Haideti sa le luam pe rand si daca tot am atins subiectul voi incepe cu puii, caci acolo chiar este limitat timpul pe care il avem pentru educare.

Puii au anumite etape de dezvoltare (atat fizica, cat si cognitiva) astfel incat daca le folosim eficient, blanosul invata rapid sa navigheze lumea noastra, iar noi ne folosim de perioada lor de „absorbtie” a informatiei ca de o parghie ca sa insuflam o multime de informatii pe care acesta le poate inmagazina rapid. Versus sa asteptam pana acesta intra in perioada de adolescenta, ca abia atunci sa ne apucam sa-l educam. Este ca si cand ar pierde cei 7 ani de acasa!

Si da, stiu ca inca sunt dresori care recomanda inceperea dresajului la 7-8 luni. Granted, acolo vorbim despre dresaj formal (in special obedienta, dar si altele, precum dresajul de paza etc), in timp ce noi aici vorbim despre psihologie canina si crearea unei relatii bazate pe incredere si respect. Doua lucruri ce pot parea similare, dar nu au nicio treaba una cu cealalta de fapt.

Revenind, in primul rand puiul nu ar trebui luat din cuib mai devreme de varsta de 2 luni (ideal chiar mai tarziu), caci acolo are perioada neonatala, deprinde limite si reguli de la mama, cat si social skills de la joaca si interactiunile cu fratii. Aceea este prima lui haita.

Apoi ajunge in casa noastra unde, presupunand ca a fost luat la 2 luni, avem la dispozitie aproximativ 6-10 luni sa ii aratam exact cine suntem, cum ne pozitionam in haita nou formata, in cine poate avea incredere si pe cine trebuie sa respecte, cat si sa ii insuflam acei 7 ani de acasa, practic sa il invatam cum sa se comporte in societate.

Acum, observam ca majoritatea oamenilor folosesc perioada asta pentru a se bucura ei de pui (aka sa ofere doar afectiune, joaca, mancare si diverse privilegii) fara a investi deloc sau prea putin timp in educarea puiului. Stiu ca poate fi contraintuitiv si sa avem tendinta sa zicem „lasa-l sa se bucure si el de copilarie” ceea ce pana la un punct asa este si pot intelege, insa asta este doar perspectiva umana. Din punctul de vedere al puiului, el nu are pauza de la reguli, limitari si restrictii cat este in cuib. Mama nu se uita la ei cu duiosie si ii lasa sa faca circ in cuib doar pentru ca sunt mici. Mama este foarte constienta ca in cateva luni scurte ei devin adolescenti si caini in toata firea si daca acum nu stabileste niste linii foarte clare de comunicare si pozitie in haita, i se vor urca in cap si vor face haos.

De asemenea, dupa cum zicea si un calugar shaolin intr-un podcast urmarit acum ceva timp, a avea o copilarie implinita nu inseamna lipsa regulilor si a disciplinei, dimpotriva. Acestea ajuta individul (fie el uman sau canin) sa fie un adult echilibrat!

Asadar, ce trebuie sa invatam puiul in perioada 2 luni – 8 luni (aici incepe adolescenta; putem merge desigur si pana la 1 an cu partea asta, dar ideal ar fi sa bifam toate aceste lucruri inainte):

Manevrare (practic atingeri de toate felurile, de la verificarea urechilor, pana la ridicatul de la sol)
Suprafete diverse (tactilul este primul lor simt, alaturi de miros, asadar e important sa simta diferite texturi si sa se obisnuiasca cu ele, ca de exemplu teren accidentat/pietruit sau iarba artificiala)
Obiecte (obisnuirea cu vizualul si cum arata diferite obiecte, de la tigai pana la statui)
Medii noi (de la tipica plimbare cu masina pana la evenimente sportive)
Sunete (de la sonerie pana la aplauze)
Oameni straini/nefamiliari (de la toate sexele si varstele pana la oameni in uniforme)
Alte animale (de la caini de diverse varste si sexe, pana la animalute mici cum sunt hamsterii)
Lucruri cu roti (de la scaune cu rotile pana la trollere)

Toate astea (care se pot rasfira in diverse substraturi) au un time limit pentru expunere si socializare. Asta nu inseamna ca daca avem un caine mai mare de 8 luni – 1 an, gata, nu mai facem nimic cu el caci am pierdut fereastra de puppy. In niciun caz, doar ca vom avea mai mult de lucru la partea de socializare si ii va lua un timp dublu sau triplu de asociere cu calm a acestor lucruri, fata de pui, care le absoarbe din mers (deh, asa-i cu mintea odihnita si flamand sa invete lucruri noi) 🙂

Acum, eu mor putin pe interior cand vad ca oamenii stau si se cacaie (pe romaneste) sa mearga si sa expuna puiul in orice fel pot si sa il socializeze. Aici au o mica vina si veterinarii, caci se baga frica in oameni atat de mult cu schema vietii de vaccinare, incat unii pui ajung sa iasa afara din casa la 5 luni, cand deja sunt pierdute 2-3 luni din aceasta fereastra scurta a copilariei lor.

Nu zic ca nu este ok sa fim precauti si sa avem grija unde si cum scoatem puiul cat inca nu este complet imunizat, DAR (and it’s a big but) uneori trebuie sa avem si putina gandire critica si sa punem in balanta cat protejam fizic si cat daunam mental si comportamental. Pentru ca ceva ce nu fac aproape niciodata niciunul dintre specialistii din domeniul veterinar, este sa puna omul in tema si pe partea asta. Da, daca il tii in casa pana la 4,5 luni este (aproape) total protejat de tot ce inseamna pericole externe de boala/virusi. In acelasi timp insa, este complet nepregatit pentru tot ce inseamna viata in afara mediului familiar. Si uite asa se creeaza probleme comportamentale, provenite dintr-o lipsa totala de socializare corecta, de se lupta oamenii cu ele toata viata cainelui si tot nu il aduc complet la suprafata.

Asadar cum o dai bine 100% nu este. Deci suntem nevoiti sa alegem raul mai mic dintre doua rele (as per usual in Romania).

Personal, am ales cu toti puii mei sa merg pe calea mai putin batatorita si nu am asteptat pana la terminarea schemei de vaccinare ca sa ii expun in diverse medii (evident la inceput, cu risc minim de infectare cu „bolile copilariei”). Nu zic sa faceti ca mine si nici nu zic sa nu faceti asa. Zic doar sa puneti in balanta toate aspectele – body, mind & heart, nu doar cel fizic.

Acum, sa trecem la lucrurile cu adevarat serioase, anume probleme reale de comportament si progrese mici in timp relativ lung.

Din nou ma racaie pe creier cand aud de la persoane cu care lucram de mai mult sau mai putin timp, ca au „mici progrese”.

Don’t get me wrong, progresul oricat de mic sau mare, tot progres este si in reabilitarea canina perfectiunea este rareori intalnita, drept pentru care intotdeauna vom puncta ca orice progres conteaza, caci asa este, asta este realitatea!

DAR… Este una cand ai un mic progres dupa o saptamana doua de lucru cu cainele, unde nici tu inca nu ai deprins mecanicile corecte si nici cainele nu stie exact ce se intampla pentru ca in general schimbarea regulilor si a ritualurilor ii dau si lui lumea peste cap, si alta este cand dupa 9 – 12 luni ai mici progrese.

Acolo este unde ne pica noua cerul in cap. In sensul ca nu ai cum, daca esti consecvent, daca realmente aplici ceea ce esti invatat, daca te tii de o structura, rutine si ritualuri sanatoase, ii oferi cainelui suficient efort fizic si mental, dar si adaptat rasei sale unde este cazul, daca esti atent la grupul de suport, daca vii catre noi cu intrebari unde nu stii si daca aplici cele pe care ti le dam ca si raspunsuri sa ai DOAR mici progrese. Este aproape imposibil, cu toate celelalte griji ale vietii de zi cu zi.

De trait oricum traiesti cu cainele tau, o ora sau doua pe zi tot i le aloci. Conteaza doar cum folosesti acel timp! Quality over quantity is always the norm!

Acum, spun din experienta aceste lucruri, caci avem cateva exemple in grupul de clienti de acest gen. Not to shame anyone, caci numai ei si Dumnezeu stiu ce se intampla in vietile lor, insa cumva ma si oftic pentru cainii lor, care nu sunt deloc caini rai si chiar ar merita sa se dedice putin , doar putin mai mult sau mai eficient timp, pentru a se realiza progrese mai mari.

Avem caine care dupa 5 ani alaturi de mine, respectiv noi, inca nu merge ok in lesa, inca este neindeplinit ca rasa si inca nu este in control la tarc. S-au lucrat mai multe sedinte acolo decat la majoritatea clientilor nostri. All for almost nothing. Si desi la inceput am lucrat doar eu, a fost si Mihai, a lucrat si el. Robert inca nu a fost, dar cu siguranta daca se vor mai cere sedinte, va merge si el, doar ca sa reitereze exact aceleasi lucruri ca si noi, dar stiti cum este, cand vine din alta gura parca auzi diferit.

Cainele nu are probleme majore, e doar o rasa de tractiune, care este neindeplinita atat fizic (ar avea nevoie de minim 2-3 h pe zi de plimbare, dintre care 1 h cu structura, 1 h alergare/tras si 1 h libertate la tarc si joaca/explorare) cat si mental (structura in casa si reguli nenegociabile, cat si jocuri si nose work care sa il stimuleze). Omul lui este tanar, capabil dar ceva nu se leaga. Fie este efortul prea mare (aka nu este match energia omului cu a cainelui – which in my humble opinion is the case), fie nu exista suficient timp pentru acel individ canin si punct.

Oricare varianta ar fi, ceva nu se leaga acolo. Acum, eu apreciez loialitatea acestei persoane, care atat cand eram doar eu, cat si dupa ce a venit Mihai in echipa si apoi Robert, ne-a fost alaturi. Apreciez ca la „marea schisma din 2023” ea a ramas fidela noua si a inteles intotdeauna registrul din care am venit, niciodata nu a luat lucrurile personal aiurea etc. Cu toate astea, pe caine nu il incalzesc cu nimic lucrurile astea. El tot in casa cu acel om convietuieste si tot neindeplinit si (partial cel putin) tot needucat este, cu toata educatia pompata in stapan de-a lungul anilor astora.

Vine la evenimente, ii vede pe altii cum evolueaza cu cainii lor, intr-un timp mult mai scurt si cu toate astea, persoana in cauza nu poate. Sau nu vrea. Poate e o iesire mult prea mare din zona de comfort. Insa timpul nu mai are rabdare, vorba lui Moromete. Cainele are 6 ani ish, personal, fara o schimbare radicala a filosofiei stapanului, nu cred sa se reabiliteze vreodata. Dar…As long as the human is happy & contempt, I guess it is what it is. Noi suntem aici oricand se doreste o reala schimbare.

Un alt caz, tot de 5 ish ani alaturi de noi, de data asta, caini de curte. Aici e asa pacatoasa treaba si o intalnim atat de des, incat ne-am saturat noi de cazuri de genul, pentru ca in 80% din timp stim care va fi outcome-ul. Povestea este una tipica pentru cainii de curte: doua catele, surori, luate de pe santierul de langa, de mila si din dorinta de a ajuta. Nimic mai nobil (si emotional). Intamplator, oamenii stau in afara Bucurestiului, iar in afara de camp, in jurul lor nu este nimic, nu tu trotuare (nu ca ar fi multe si mari prin Bucuresti, dar te descurci cum necum), nu tu rute pe care le poti schimba in plimbare etc. Acum, majoritatea oamenilor care au curte se agata de ea ca de mana cereasca, crezand ca e suficient pentru ca un caine sa fie fericit. Din pacate nimic nu este mai departe de adevar, mai ales ca in Romania mai rar am intalnit oameni cu curti mai mari de 5000 mp, unde sa zicem ca ar merge un caine dintr-o rasa de paza dar mai putin activa (gen Bullmastiff) caruia i-ar fi suficient acest spatiu pentru desfasurare. Si chiar si intr-un astfel de caz, tot e recomandat macar de 2-3 ori pe saptamana sa scoti acel caine din spatiu, sa se plimbe si sa exploreze alte medii.

Cand vorbim de aproape orice alt caine, din orice alta rasa sau marime (metisi included), curtea (mai ales una mica, de pana in 100-200 mp) este doar o cusca mai mare. Nici mai mult nici mai putin. Nu il incalzeste cu absolut nimic. Va spun eu care am o curte de ~70 mp si care nu ajunge nici asa uneori, de o iesire la pipi in toiul noptii, cand nu mai ai chef sa pui toate hainele pe tine sa scoti cainele.

Revenind la caz, la fel, s-au facut suficiente sedinte, mai multe decat in majoritatea cazurilor, si inca nu s-au inteles sau ma rog, asimilat si implementat concepte de baza, cum ar fi plimbarea in structura, zilnica sau odata la 2 zile, pe trasee diferite. Inca nu se poate renunta la treats date pe ochi frumosi si nu se implementeaza un management sanatos, care sa ajute cainii sa nu mai aiba conflicte din cauza littermate syndrome. Nu pentru ca nu au fost punctate, recomandate, lucrate, aratate etc. Ci pur si simplu, din nou, the human in my opinion bit more than they could chew.

Si atunci cand se intampla asta, orice ai face tu ca om si profesionist (short of moving in with them and organising their whole lives) nu se va rezolva cazul. Cu toata bunavointa, cu toate informatiile la indemana, cu tot suportul. Odata ce ne-am despartit, lucrurile o iau de la capat, inevitabil.

Din nou, am tot respectul si bunul gand pentru aceste persoane pentru dorinta lor de a fi alaturi de noi, sub o forma sau alta, in ciuda faptului ca au doar mici progrese, insa pe caini nu-i ajuta doar asta. Si nu-i ajuta doar sa fii doxa de informatie dar sa aplici doar partial sau minimal. Inteleg ca exista o constientizare din partea lor ca problema este la capatul lor de lesa sub o forma sau alta, dar aceasta constientizare si apartenenta la un grup de suport nu va rezolva situatia niciodata. I guess it’s better than nothing & they feel safer in having access to us, the community & information rather than not. And that’s ok. Or is it…?

Si al treilea caz, nu are atat de mult timp, dar avand in vedere ca ne-am cunoscut cand catelul inca nu avea schema de vaccinuri completa, e o vesnicie in care se puteau face multe. Cainele pana in ziua de azi (sa tot aiba 2 ani) este all over the place (mental in mod special). Ceea ce e total atipic pentru un pui crescut cu sprijinul nostru (majoritatea fiind caini super faini, foarte adaptati in societate, prietenosi cu oameni si caini). Ei bine, nu si acesta. O rasa de altfel recunoscuta pentru cat de easy going este in general. Acesta este un caine frenetic, anxios si mega temator de mediul exterior. Pun asta si pe seama lipsei socializarii timpurii (vezi ce am discutat mai sus despre vaccinuri) dar si a familiei (caci sunt 2 parinti tineri cu 2 copii), care efectiv, dupa niste sedinte, niste workshops (dintre care un puppy class) si multiple evenimente de grup (Breed Pack Walk, General Pack Walks) tot cu mici (dar foarte mici) progrese sunt.

Cel putin pe mecanica lesei s-a lucrat in 3 sedinte diferite, in 3 moduri diferite, cu 3 oameni diferiti (toti membri echipei noastre). Nimeni nimic. Nu s-a lipit atunci (desi trag nadejde ca s-a mai prins ceva totusi, caci ultima oara cand ne-am vazut, parea ca era mai in control stapanul si cu o mecanica mai buna). There’s still hope it seems. Cainele insa nu este match deloc cu familia (chiar daca ei nu ar zice niciodata asta). Eu vorbesc din perspectiva profesionistului. S-a vrut un caine de familie, fun, joyful si outgoing, pentru o familie tipica. Au primit un caine cu tiparele mentionate mai sus, back of the pack, cu muuuulte tare de lucrat si reabilitat (da da, reabilitare se numeste chiar si la pui, daca este atat de far gone ca genetica si caracter). Este exemplul perfect de „nu primesti cainele pe care il vrei ci pe cel de care ai nevoie”, insa aici cu toate ca i-a crescut stapanului calmul, tot nu e un match made in Heaven. E multa munca si putin timp (de inteles de altfel cu job, sotie si 2 copii). Un alt caine ce are nevoie de 2-3 h pe zi ca popa, 1 h de conectare la stapan si 2 h de plimbare structurata cu luat timp de procesat factorii externi si diversele distrageri. Sa mai zic ca Mihai le-a spus de la evaluare ca este prea mult cainele asta pentru ei? Cu toate astea (si am toata empatia, caci e greu sa renunti la ceva atat de asteptat si dorit), au ales sa-l pastreze. Va fi un caine chill si fain de luat in vacante cu familia? Most likely not really. Se vor descurca cum pot? Hopefully…

Ne stim de ceva timp si desi am avut si conversatii mai greoaie, ii apreciem pentru aceeasi fidelitate ca a celorlalti. Cred ca pe undeva simt si vad ca toate intentiile si actiunile noastre sunt spre binele cainelui. Cred ca le place comunitatea si isi doresc sa faca parte din ea in continuare. Si mai cred in ceva. Cred in ei! Ca la un moment dat, data fiind si varsta cainelui, ca vor gasi un echilibru potrivit pentru ei. Cred si sper, sper si cred…

Acum, toate astea fiind spuse, cu toate ca rational stiu ca there’s only so much one can do in this line of work, eu consider cazurile astea niste esecuri profesionale. Pentru ca daca mergi pe strada si ii vezi pe oricare dintre ei, cu cainele in plimbare, nu vei zice „Wow, uite ce caine calm si educat”, ci cel mai probabil le vei da o recomandare sa lucreze cu un specialist care sa ii ajute sa stapaneasca blanosul. Except they already did. To no result.

Sau pardon, cu mici progrese… 😦