In activitatea noastra m-am lovit de foarte multe ori de aceasta nevoie de apartenenta, care este dupa cum se vede mai sus, smack in the middle of Maslow’s pyramid of human needs. De ce zic ca m-am lovit? Pentru ca si ajuta, dar si incurca si uneori este atat de dusa la extrem incat se creeaza adevarate grudges pentru ca cineva a fost la un moment dat exclus dintr-o comunitate.

Da da, chiar la asa profunde emotii se ajunge!

Poate va intrebati: „Bine, bine, dar ce treaba are asta cu psihologia canina sau cu a fi dog behaviorist?”

Ei bine, are daca stam sa ne uitam la psihologia umana, caci pana la caine e cale lunga, ce trece prin filtrul lucrului cu oamenii. Ieri chiar discutam cu un coach legat de exact chestia asta, cum e o prapastie intre specialisti si clienti, iar daca mai includem in acel gap si o comunitate din care clientul face parte (fie si pasiv uneori), atunci treaba se complica si mai tare.

Cred ca o buna parte din ceea ce urmeaza sa va povestesc s-a conturat in pandemie, pe fondul faptului ca aceasta nevoie de apartenenta a fost cumva suprimata de izolarea pe care am avut-o unii fata de ceilalti. Unii intr-adevar au fost cu familia, insa altii au fost complet singuri (de asta si-au si luat caini o buna parte din oameni, pe langa faptul ca erau o scuza buna pentru a iesi din casa). Si atunci s-a simtit atat de stringent partea asta de nevoie emotionala de apartenenta, incat au cautat sa o umple cu orice pret.

Pana in pandemie, grupul de Dog Psychology creat de mine pe Whatsapp era vazut ca ceva interesant, dar nu avea neaparat o greutate atat de mare pentru clienti. Cu toate ca avea niste reguli, acestea la momentul respectiv nu implicau prezenta in cadrul evenimentelor de grup (pentru ca, to be honest, nu prea existau evenimente de grup, decat cate un pack walk pe ici pe colo).

Dupa pandemie si venirea lui Mihai in viata mea si implicit in business (si da, ceea ce facem este un business, nu un hobby), am inceput sa dam drumul usor usor la mai multe evenimente de grup ajungand in 2022 sa cream grupuri regionale, care le dadeau acces clientilor nostri la propriile lor iesiri si intruniri, independente de evenimentele noastre oficiale!

That was a game changer! Atat pentru noi, caci ne ajuta foarte mult in procesul de reabilitare al cainilor, mai ales al celor timorati, al celor reactivi la caini cat si al celor surescitati la vederea altor patrupezi. Apoi, pentru clienti veneau la pachet cu mai multe beneficii:

1. Puteau iesi la aproape orice ora din zi sau noapte in structured pack walk, fara a depinde de noi si timpul nostru relativ limitat
2. Puteau propune trasee pe ce zone sau distante/durate preferau ei
3. Se puteau alatura, daca erau mai timizi, la alte pack walks propuse de altii, neimplicand neaparat iesirea din zona de comfort
4. Erau (si sunt in continuare) gratuite
5. Se cunosteau cu alti stapani din aceeasi zona/cartier, care lucrau cu noi deja, si care implementau aceleasi reguli si structura in plimbare si stiau ce sa faca daca vreun incident avea loc si de asemenea stiau cum sa evite aceste incidente
6. Aveau suport moral, atat din partea noastra (unde puteau apela oricand in caz de ceva) cat si din partea celorlalti din grup care trecusera candva prin aceleasi probleme/etape ca ei
7. Nu trebuiau sa strabata distante lungi pentru a se vedea cu alti stapani ce isi educau cainii si pe ei insisi

Astea sunt doar o parte dintre beneficiile acestor grupuri regionale. Ele s-au creat inclusiv in alte zone din tara, unde s-au adunat 2-3 clienti din acelasi oras. Pe fondul lor si al iesirilor regulate ale clientilor in aceste pack walks regionale, s-a creat comunitatea Yoolia’s Pack. O comunitate de altfel frumoasa, activa, infloritoare, ready to help si unde oamenii se simteau ca acasa, intelesi si acceptati.

It keeps on being that, of course, and I’m very proud to say that we created something that no other behaviorist or trainer has (not only in Romania, but world wide)! Not even my mentor Cesar Millan! And I am incredibly proud of that!

Acum insa vine partea mai putin frumoasa a acestei nevoi de apartenenta. Cum spuneam, pana in 2022 grupul de Dog Psychology nu avea anumite reguli de prezenta in cadrul evenimentelor de grup, caci nu existau basically. Odata insa cu aparitia atat a grupurilor regionale, cat si a unei varietati destul de mari de evenimente oficiale, am observat ca oamenii aveau nevoie nu numai de incentive pozitiv pentru a se alatura acestei miscari de socializare corecta a cainelui. Cei care treceau peste fricile lor si isi faceau curaj sa iasa din zona de comfort, ajungeau cu usurinta sa-si rezolve problemele de comportament ale cainelui, cat si sa devina mai outgoing si deschisi, chiar sa initieze multe dintre iesirile regionale.

Altii insa, care de altfel formau o majoritate, nu intelegeau beneficiile, indiferent cat de mult le punctam noi sau altii, sau pur si simplu nu isi faceau timp sau curaj sa miste ceva in directia asta. Asa ca a devenit evidenta nevoia de a implemeta o obligativitate minima de participare. Nu pentru ca asa ni s-a harazit noua, ci pur si simplu pentru ca beneficiile pentru caine erau atat de mari incat nu puteau fi ignorate. Asadar am stabilit o regula pentru a face parte din grupul nostru – minim o participare in 6 luni (fie intr-un eveniment oficial, fie intr-unul regional). Deci puteai alege daca nu te simteai confortabil sa mergi singur in gasca in plimbare, sa te alaturi unui eveniment in care eram si noi prezenti, puteam supraveghea lucrurile si te puteam indruma si ajuta acolo unde era nevoie. Daca nu, si financiar nu puteai sau pur si simplu ti-era mai comod, te puteai alatura unei astfel de plimbari regionale, care era si gratuita si aproape de tine, poate chiar la o ora mai potrivita programului tau (asta daca nu initai tu efectiv plimbarea).

Ni s-a parut mai mult decat decent sa solicitam O SINGURA IESIRE cu cainele tau in decurs de 6 luni, pentru a-l socializa intr-un mediu cat de cat controlat!

Iar daca 1 ora pentru bunastarea si reabilitarea cainelui tau nu ti-o puteai dedica in 6 luni, nu prea se putea spune ca esti on board cu a face ceva relevant pentru educarea ta sau a lui. Realist vorbind.

Dupa implementarea acestei reguli (cand au si trecut 6 luni si chiar am scos oameni din grup – pentru ca intamplator, spre deosebire de aproape orice alta institutie din Romania, noi mai si facem ceea ce zicem), oamenii au inceput sa se puna pe treaba si sa fie real mai activi in grupurile regionale si in consecinta si in evenimentele oficiale. Atunci a inceput realmente sa se inchege comunitatea Yoolia’s Pack. Oamenii incepusera sa se stie intre ei, sa lege prietenii, sa iasa la cafea impreuna cu cainii lor samd.

All good and dandy, noi ne bucuram ca se creeaza o chestie atat de faina, o comunitate asa frumoasa, fara incidente (practic pana in ziua de astazi, din Ian 2022, nu stiu daca au fost 3-4 incidente minore – scuffles at the most – din sute de iesiri regionale cu oricati intre 2 si 20 de caini), cu intelegere si armonie. A fost o perioada foarte frumoasa si un mic Rai pe pamantul psihologiei canine.

Dar, asa cum orice idee buna, are si implemetari proaste, evident ca si padurea noastra trebuia sa aiba uscaturi, caci deh, lucram cu oameni, nu cu roboti (which at this point I’m not sure if it’s a plus or a minus)… 🙂

Stiti voi cum si comunismul era o idee glorioasa pe hartie, dar in practica si implementare a fost un dezastru? Ei bine…Nu chiar la acelasi nivel, dar si in comunitatea noastra au aparut diverse, toate pornite din aceasta nevoie de apartenenta deviata in tot felul de comportamente aiurea.

Au inceput in primul rand sa se creeze bisericute. Nah, people having favourites. Unii se intelegeau mai bine cu X sau Y, nu prea il inghiteau pe Z si tot asa. Au luat practic scopul initial al pack walk-ului, de socializare corecta a cainelui propriu si de rezolvare a unor probleme ale acestuia, si l-au transformat intr-un scop personal, de socializare proprie si de colectionarea de prieteni de iesit la cafeluta. Which I can get, it’s always nice to have friends and people to talk to, but at the same time, you can do that in your own time & with your own resources. Nu te folosi de ceva creat de altul, in scopul ajutarii cainelui, pentru agenda ta personala.

Si asta nu ar fi o problema daca toata lumea ar fi on board, adica din 7 oameni care se vad la un pack walk, toti sa glumeasca, sa rada, sa bea o cafea, avand in acelasi timp grija si focus la cainele lor si sa fie in control. Dar asta nu se intampla. Ci dimpotriva, din 7 oameni, 3 erau bisericuta, ca se stiau de cateva pack walks, 2 erau noi si habar nu aveau pe ce planeta erau iar cei 3 mentionati in loc sa ii ghideze/ajute, isi vedeau de glumitele lor interne, iar alti 2 veneau si ei pentru a doua oara, dar vazand ca nu au cu cine sa vorbeasca (cei noi fiind prea rupti de grup, iar cei vechi prea legati intre ei), nu mai continuau sa vina. Asadar atmosfera incepea sa nu mai fie de comunitate generala si binevoitoare, ci una de bisericute.

Si aici a fost un prim semnal de alarma. Oamenii incepeau chiar sa se indeparteze de noi si sa creeze clicks unde ne barfeau sau puneau la indoiala bunele noastre intentii in a-i ajuta, si chiar alegeau strict iesirile regionale, fara sa mai vina in evenimente oficiale, caci nu mai vedeau beneficiul in a colabora (evident cazul cainelui fiind rezolvat dupa lucrul cu noi si socializarile corecte), unii nici nu ne mai recomandau, caci se considerau atat de bine pusi la punct cu cainele incat mai degraba dadeau ei sfaturi si se vedeau in charge cand propuneau o iesire, chiar daca asta se limita la hahaiala cu 2-3 persoane, nu la asumarea rolului de lider si ajutarea celor care nu se descurcau atat de bine.

Sunt si in ziua de astazi astfel de persoane in anumite grupuri regionale, pentru ca din nou, oricat de atenti am fost cu cine ne trece pragul, acolo unde sunt multi oameni, sunt si multe caractere. Nu toate de cea mai buna calitate! Din fericire, avem si multi oameni care ne apreciaza, ne respecta si tin la noi suficient de mult incat sa ne aduca la cunostinta cand vibe-ul in pack walks nu mai este ce trebuie si nu mai miroase a comunitate benevolenta, ci a mere stricate. Si nu sunt una doua persoane. Sunt multe care ne vor binele si ne ajuta sa luam pulsul comunitatii noastre. Iar asta este un mesaj, loud and clear, pentru acele persoane care cred ca nu stim, nu vedem, nu auzim dar mai ales, nu zicem nimic.

Va stim, va auzim vorbele spuse pe la spate/colturi si va vedem lipsa de asumare si curaj, cat si de integritate! Doar asteptam momentul potrivit pentru a pune punctul pe i. Si mai stim si ca singura voastra „arma” impotriva noastra este un review prost. Care daca sunt totally honest about it, e asa… Nu ma mai afecteaza nici cat negru sub unghie, because I know my worth & I know your lack there of. So be aware & be mindful. Cause we are!

Acum, tot revenind la nevoia de apartenenta, atunci cand am renuntat la unele dintre aceste persoane toxice, a venit un backlash de hate, chipurile pentru ca suntem noi dictatori, dominanti, nu avem people skills si altele cate si mai cate. De fapt si de drept, singurul motiv pentru care aceste vorbe s-au aruncat este unul foarte simplu: cu bune si rele, atat grupul de Dog Psychology, cat si comunitatea Yoolia’s Pack, le-au devenit familie si prieteni acestor oameni (as indrazni sa zic ca inclusiv noi, pentru unii dintre ei) si in momentul in care am renuntat la ei (fie pentru ca nu s-au conformat regulilor stabilite pe grup, despre care stiau si pe care le acceptasera, fie pentru ca efectiv se indepartasera prea mult de valorile si etica noastra pentru oamenii de langa noi si comunitate), s-au simtit abandonati, exclusi si refuzati.

Si aici vine momentul in care eu ma intreb cat de singur sa fii in viata ta de zi cu zi, incat aceasta nevoie de apartenenta sa fie asa mare, cat sa te faca sa te simti exclus/abandonat iesirea dintr-un grup de clienti, grup creat de altul, care are un scop anume (de a educa, nu de a crea prietenii sau relatii, ca nu suntem nici Facebook, nici Tinder)?

Acum sa ne intelegem, noi nu am refuzat niciodata pe nimeni, chiar daca a fost eliminat din grup si comunitate, sa revina atunci cand doreste si se simte in masura sa fie real implicat pentru cainele lui, in educarea acestuia. Deci daca am scos pe cineva din grup, mesajul de despartire a fost intotdeauna „Va asteptam in privat oricand va doriti reintroducerea, cu mentiunea sa se respecte pe viitor atat regulile grupului cat si cele de bun simt (eventual sa ne dati si un motiv bun pentru care va doriti continuarea colaborarii si apartenenta la grup)!”

Asadar nu a fost niciodata pentru noi GET OUT AND STAY OUT. Ci mai degraba un „Time out, work your shit out, and get back to me so we can start fresh”!

Dar acest mesaj se pare ca nu ajunge niciodata la destinatar iar orgoliile sunt atat de ranite atunci cand ochii pica pe „admin removed you” incat, dupa cum ziceam la inceput, se creeaza adevarate grudge-uri (cam ca in imaginea de mai jos fiind emotionalul acestor persoane).

Mi se pare ca aceasta nevoie de apartenenta in aceste cazuri a fost dusa la extrem si deja nu mai distingem adevaratele relatii (atat profesionale cat si personale) de cele date de conjunctura. Cumva oamenii au ajuns sa vorbeasca de 2-3 ori cu cineva in online sau sa se vada (intr-un caz fericit) de 2-3 ori la fata si deja numesc acele persoane prieteni (am auzit-o deseori – prietenii mei din Yoolia’s Pack).

Acum nu vorbesc de un story pe Instagram cu 2-3 catei si un text de tipul celui de mai sus. Ci vorbesc de oameni mari (de peste 25-30 de ani), cu joburi si uneori chiar familii, care chiar considera ca au prieteni pentru ca apartin unui grup de genul asta!

Oameni buni, prieteni avem putini si rari, nu sunt pe toate drumurile si un prieten adevarat este acela care te si accepta asa cum esti, dar iti si pune anumite adevaruri in vedere atunci cand tu nu vrei sa le vezi. Mai mult, prieten este acela care nu da bir cu fugitii la prima adiere de vant si este cel care e acolo si la bine, dar mai ales la greu. Prietenul nu vine doar la cafeluta, ci si la spital. E cel care te vorbeste de bine pe fata si de si mai bine pe la spate, nu cel care iti zambeste frumos la selfie, dar iti arunca bombastic side eyes imediat ce ai intors spatele. Nu mai etichetati asa usor oamenii ca fiind prieteni, ca nu e chiar asa light aceasta eticheta.

Si nu se rezuma numai la comunitate, aceasta nevoie de apartenenta, ci si la grupul in sine. Oamenii simt nevoia sa faca parte din ceva, orice. Si asta mie nu mi se pare tocmai sanatos, pentru ca aceasta dorinta de a apartine sub orice forma, vine dintr-o rana destul de mare emotionala, care nu are nicio treaba nici cu ce facem noi ca business, nici cu nimic altceva, ci doar cu tine si faptul ca ai de lucrat la tine. Ai nevoie sa petreci timp cu tine, sa te accepti si iubesti tu pe tine, inainte de a cauta acceptare si iubire (si inclusiv apartenenta) de la altii.

Vin aici cu experienta mea personala si va voi zice ceva de altfel stiut, anume ca mereu am fost o fire introvertita. M-am simtit mai bine in compania mea, decat in a altora, pana in ziua de azi inclusiv. Si sunt stangace in a relationa cu oamenii. Insa niciodata nu am cautat sa apartin. Practic nu am simtit o lipsa sau o singuratate in compania mea. Nu am vrut niciodata cu orice pret sa fac parte dintr-un grup (fie el de copii populari, sau de vreo bisericuta din activitatea anterioara, sau orice altceva). Asta nu inseamna ca nu am facut parte din multe grupuri (online sau offline), gasti, comunitati etc. Si da, am fost si exclusa din unele dintre ele (inclusiv din grupul de Whatsapp al crescatoarei de la care l-am luat pe Fuki). Nu mi-a picat bine, desi eu gresisem (pe fondul unei comunicari deficitare intre mine si ea). Dar nici nu am purtat pica mai mult de 24 h cuiva, mai ales pe tema asta. Pentru ca am inteles de ce-ul din spate. Am inteles where I fucked up si ca femeia avea tot dreptul sa ma excluda din comunitatea ei de clienti. La urma urmei, era business-ul ei, grupul ei si nu aveam niciun drept de veto. What’s fair is fair!

Aici insa intervine si common sense (which is not that common) si lipsa sentimentului de indreptatire. Oamenii sunt in ziua de azi foarte privilegiati, lucru ce le da un entitlement aparte. Eu nu am fost niciodata privilegiata (si chiar si acum, cand stiu la nivel rational ca traiesc in comfort si am anumite privilegii majore fata de alti oameni), nu-mi permit sa simt ca mi se cuvin lucuri. Nici macar apartenenta undeva, unde nu am pus eu osul la treaba sau am cladit eu de la 0 ceva.

Oamenii au pierdut aceast bun simt elementar. Mai vedem inclusiv oameni pe grup care vor sa apartina doar pentru a apartine. Mi se pare incredibil. Eu personal daca apartin unui grup cu anumite reguli, ma straduiesc din rasputeri, to the best of my abilities, sa aduc un aport si sa respect regulile ce imi sunt aduse la cunostinta, pentru a-mi merita acel drept de a apartine (se intampla in acest moment cu un grup creat de o persoana draga, pentru comunitatea ei de stapani de Akita). Daca peste 3 luni ea va considera ca nu imi am rostul in acel grup, pentru ca nu contribui, atunci voi accepta cu scuzele de rigoare (din partea mea), excluderea din el. Nu pentru ca nu as vrea sa apartin, ci pentru ca inteleg ca nu sunt un membru valoros al acelei comunitati. Si asta se numeste asumare.

Asadar sa concluzionam. Apartenenta este o nevoie valida si umana, pe care majoritatea o avem. Insa cand te duce pe niste carari in care te raneste o excludere neutra, vrei sa apartii cu orice pret (indiferent ca iti aduce plus valoare acel grup sau nu) sau te duci in extreme de indepartare de la scopul initial al apartinerii de un grup/comunitate, atunci poate ar fi bine sa iti faci un check-up emotional, psihologic si why not, chiar mental, just to see where ‘s your head at, vorba cantecului!

Read that again & always ask yourself: „why do I want this so badly”?