Am o misiune tare grea de dus la bun sfarsit in aceasta postare si asta este sa il onorez pe Fuki intru totul, asa cum merita.

Ma tot tin de ceva timp sa scriu si povestea lui, insa for some reason, mi-a fost cel mai greu sa fac asta. Mai greu decat la Jinx si mai greu decat la Chilli. Cumva cred ca este mai greu la el pentru ca este mai multa istorie decat la ceilalti dinaintea lui. Si nu stiu nici in aceasta clipa cum o sa o cuprind pe toata, but I’ll give it my best shot! So here goes nothin’…

Ca sa intelegeti mai bine de ce-urile din spatele alegerii unui Akita Inu, trebuie sa va vorbesc putin despre Keeta, cainele de la care a pornit totul.

Pe Keeta am cunoscut-o absolut intamplator, cand prietena si partenera mea de business Tina, nu mai avea loc sa preia un caine in cazare la un moment dat in 2017. Asa ca le-a dat stapanilor ei contactul meu si asa am ajuns sa ne cunoastem pentru o evaluare. Vibe-ul atat al lor cat si al casei si al cainelui au fost right up my alley cum s-ar spune. Asa ca am stabilit perioada cazarii si asa m-am trezit cu primul Akita cu care am lucrat vreodata, la mine acasa.

La acel moment il aveam pe Chilli si se perindau diversi caini in gazda pe la mine, incepusem sa si lucrez ceva mai activ in speta reabilitarii canine, dar nu intalnisem si nici nu lucrasem inca cu Akita. Keeta came and rocked my world!

Nu ca zic, dar vreau sa spun ca pana la ea nu mai cunoscusem un Alpha born dog (si nici de a ea incoace). Lucrasem cu diverse cazuri, diverse rase si personalitati, dar ea era ceva deosebit. Cumva impunea respect prin simpla prezenta si avea un calm innascut dar si o asertivitate reala, nu dominare a prost, astfel incat toti cainii o simteau si i se supuneau in semn de respect. Cu oamenii pastra distanta, nu era genul de caine care sa fie prieten cu oricine dar in acelasi timp, era respectuoasa si instinctuala. Daca ii castigai respectul te urma si aveai un caine pe care te puteai baza la orice ora. Stapanii ei, oameni de altfel foarte educati si culti (el actor si ea regizor de film), o iubeau ca pe ochii din cap si aveau cea mai mare grija de ea, fara insa a o dresa vreodata.

Nu a fost necesar. Keeta era un caine adevarat, foarte similar cu ce ai vazut in Hachiko, ca si caracter. Si nu, nu filmul m-a inspirat sa-mi doresc un Akita, ci ea. Cu toata naturaletea si frumusetea ei, atat interioara cat si exterioara. Desigur, stiind ca Chilli nu va fi cu mine forever, eram si intr-un moment propice sa apara un al doilea caine in viata mea. Stapanii Keetei au observat cat de mult imi place cateaua si au avut incredere sa imi imprumute o carte compendiu, despre rasa Akita Inu, pe care am citit-o din scoarta-n scoarta si inapoiat-o pana sa se intample cele ce urmeaza a fi povestite.

Pe calea asta le multumesc pentru influenta majora pe care au avut-o in decizia de a avea un Akita si pentru tot sprijinul in acest sens, de la oferirea celui mai pretios cadou (pentru mine), anume cartea aceea comprehensiva asupra rasei, pana la gazduirea noastra in aventura catre Camino de Santiago, despre care vom vorbi mai incolo. Recunostinta pe care le-o port in suflet este vesnica!

Ca un facut, fara a cauta in mod activ un caine, cineva mi-a solicitat ajutorul in a alege un pui de Akita Inu, de la o canisa din Calarasi. Asa ca in iarna lui 2017, ma trezeam in vizita la canisa Go Hokori Inu. Mi-a placut tare mult de Mihaela, crescatoarea, care se vedea ca tine enorm la fiecare caine din canisa ei. De asemenea, temperamentele cainilor ei erau minunate. Avea la acel moment un cuib gata de plecare la casele lor si unul abia fatat, cuibul lui Fuki.

Nu mersesem setata sa ma uit de un pui pentru mine, asadar mi-am facut treaba pentru care ma solicitasera oamenii, dar in acelasi timp mi-am facut un nou contact, anume crescatoarea, cu care am avut chimie din prima si am tinut legatura si apoi.

Toate bune si frumoase, pana la momentul in care cuibul care atunci avea doar vreo 1-2 saptamani, ajunsese la aproape 3 luni si erau gata sa plece la casele lor. Atunci Mihaela m-a intrebat daca nu cumva stiu un fotograf bun, care sa fie dispus sa vina contra cost sa le faca niste fotografii puilor, sa ii poata promova. Bineinteles ca stiam! Tina facea la acel moment si pet photography asa ca s-a nimerit cum nu se putea mai bine. Ne-am facut drum prin Februarie 2018 la Calarasi, caci am insotit-o si eu, doar de dragul de a mai vizita odata canisa si pe Mihaela.

Petrecand timp cu Mihaela si cu ei, cand Tina le facea poze, am apucat sa le observ putin personalitatea si am povestit si cu crescatoarea ce si cum. Le cauta familii si era destul de ingrijorata caci se apropiau deja de 3 luni si nu prea erau doritori. La un ceai inauntru m-a intrebat si pe mine daca nu vreau unul dintre ei, dupa ce eu punctasem ca pe Fuki l-as lua atunci pe loc acasa.

Era un middle to front of the pack, mai aloof decat ceilalti (cat timp am stat cu ei pe afara, el nu era neaparat in vria entuziasmului celorlalti, mai degraba era in observare si calm), mai calm, mai mare (era efectiv, datorita blanii lungi, aproape dublu fata de restul) si overall avea ceva aparte. Ma gandeam ca avand-o pe Keeta drept role model, voi avea un Akita cu coloritul clasic, dar nu, el a fost cel care mi-a acaparat mintea si sufletul.

Va vine insa sa credeti sau nu, pana Mihaela nu m-a intrebat daca nu il vreau, nu mi-ar fi trecut prin cap ca puteam pleca acasa cu el. Mi-a fost tare greu dupa acel moment sa imi tin in frau emotia si sa nu fac un impulse purchase. Recunosc ca a avut o mica contributie si Tina la acest lucru, caci a sugerat sa sleep on it si deep down, stiam ca asta trebuia sa fac, caci nu imi sta in fire sa iau decizii emotionale. Cu toate astea, repet, a fost greu tare. Am plecat cu inima indoita, nestiind daca aveam sa il mai vad pe Fuki sau nu vreodata, caci oricand putea veni un cumparator si era pe principiul primul venit, primul servit.

Am dezbatut mult cu Tina pe drumul spre casa, pro’s & con’s, what ifs etc. Am dezbatut si acasa cu partenerul de la momentul respectiv, punand problema foarte serios daca ma pot baza pe el in anumite momente cand eu poate voi fi plecata si nu voi putea sa iau cainele cu mine. Intre timp, Mihaela ma tinea la curent cu ce se mai intampla cu Fuki. Pana cand a venit ziua microciparii si a scoaterii pedigree-ului, moment in care trebuia sa iau o decizie.

Asa ca, dupa cum v-ati dat seama pana la acest moment, decizia a fost ca Fuki sa vina cu mine acasa, la varsta lui de 3,5 luni. I-am ales numele Fuki pentru ca e o dorinta de-a mea, inca de cand am decis sa am caini cu pedigree, sa onorez canisa, cuibul si rasa din care acestia fac parte. Astfel ca mereu le voi gasi cainilor mei nume ce incep cu litera cuibului din care fac parte (in cazul lui Fuki litera F) si din tara lor de origine (in cazul nostru Japonia).

Fuki e un cuvant japonez ce in traducere libera inseamna „Violation of Customs”. Mi-a sarit in ochi acest cuvant dintre toate, caci il descrie pe Fuk la perfectie: este un Akita Inu cu pedigree (customary) dar brindle si cu par lung (a violation of the breed standard). Asadar asa a ramas, Fuki zis si Fuku, Fuk, Flocea, Urs, Lup, Bleamba, Fukulete, Fukulina, Mascota samd.

Fuki a devenit din primul moment acasa, un asset in haita mea. Cu Chilli a legat o relatie deosebita, iar norocul a facut ca Keeta sa ii fi fost printre primii mentori, pe langa primul, caci venise in gazda imediat dupa ce a ajuns Fuki acasa. Asadar a avut repere minunate, din primele saptamani – Chilli o energie happy-go-lucky si Keeta – o energie calma si asertiva.

Eu eram acolo doar sa supraveghez interactiunile si sa trasez niste limite cand era cazul. In rest, I tried my best to make less mistakes than with Chilli. A fost o dorinta de-a mea sa cresc cainele perfect. Cu Chilli a iesit foarte bine in ciuda greselilor. La Fuki mi-am dorit sa nu gresesc deloc (evident o utopie, caci sunt om totusi), lucru ce nu mi-a iesit nici pe departe si pentru asta ii cer iertare aici, in scris, chiar daca nu va stii vreodata asta. E un regret de-al meu, cum este cu toate animalele pe care le-am crescut, ca nu imi pot retrage unele greseli. Singurul lucru pe care il pot face este sa ma asigur ca nu se repeta.

Cu toate astea, Fuki a iesit un Akita Inu perfect. In ochii mei cel putin. You know…Beauty & perfection lies in the eyes of the beholder. Se aplica si aici. Este un caine perfect? Nici pe departe. Are tarele lui, cu toate ca le arata rar. Nu este cel mai friendly caine. Nu este cel mai sociabil caine. Nu este cel mai ascultator caine. Este insa cainele care m-a crescut mult mai mult decat au facut-o Chilli sau Jinx. Este cainele care mi-a aratat si imi arata mereu, ca intr-o oglinda, cine sunt in acel moment. Este cainele care a creat sub o forma sau alta Yoolia’s Pack. Inainte eram doar eu… Yoolia Dog Behaviorist. He made us a pack. Me, Chilli & him. Me, him & Mihai. Us & our team. The community. Everything has a connection to him.

Pe Fuki am ales sa-l castrez la 8 luni si la vremea respectiva am reusit sa prind o campanie de sterilizari si castrari gratuite unde a fost primit, asadar cat timp eu lucram la pagina de Facebook, el era in procedura de castrare. Am luat decizia asta in primul rand pentru ca desi este un caine cu pedigree, nu avea voie sa se imperecheze din cauza genei recesive de par lung (lucru stipulat si de crescatoare, castrarea fiind la recomandate, daca nu chiar impuse) si in al doilea rand pentru binele lui pe termen lung, dat fiind ca genele nu le putea da mai departe iar imperecherea iesea din discutie, nu aveam de gand sa il chinui incercand sa ma lupt impotriva instinctelor sale. S-a dovedit pe termen lung sa fi fost cea mai buna decizie pentru noi! 10/10 would highly recommend.

Cainele asta nu stiu daca va dati seama dar a avut o viata mai ceva decat unii oameni. Pe langa faptul ca a avut parte de expuneri dintre cele mai diverse si variate, practic orice la care te poti gandi, at one point or another he was exposed to. Ne gandeam chiar sa facem un vlog cu expunerile de care a avut parte dar cred ca ar fi un lung metraj la cate sunt. A strabatut Romania in lung si-n lat, a strabatut si Europa cel putin in lung, in lat inca nu dar urmeaza. 🙂 Este un caine ce a trait alaturi de oamenii lui. A mers peste tot, a vazut de toate si a trait mai multe vieti intr-una.

Ca sa enumar numai cateva dintre experientele lui in astia aproape 7 ani impreuna:

• Aparitii TV (mai exact 7)
• Emisiuni radio (participat in studio – o singura data momentan)
• Excursii montane (countless)
• Expuneri diverse (impulse control, confidence building)
• The seaside (several times over)
• Nunti (doua la numar, sau mai multe daca iei in calcul cele 3 petreceri ale noastre)
• Concerte (cel putin 3)
• One pandemic (hopefully the last one)
• Grooming la salon (cel putin de 6 ori)
• Photoshoots (4-5 but who’s counting)
• Rehab cases (countless literally)
• Car trips (contless km)
• Boat trips (a few)
• Muse for an art class (yes, checked that also)
• Obedience exams (one too many)
• Group events (lost count)
• Countries visited (8 so far)
• Camino de Santiago (all of it)
• Scoala Altfel (latest)

So lets dig into that more. Sa le luam putin pe rand. O sa incep cu ce ii place lui cel mai mult: muntele si natura. Fuki a fost creat pentru si sufletul lui pe acest pamant isi doreste un singur lucru: sa petreaca timp in natura. The more, the better. Nu as putea sa va impartasesc in cate locuri am fost si cati munti am cutreierat cu cainele asta, caci sunt mult prea multe (si de fapt, not enough).

Dar las mai jos poze din unele dintre acestea, cate am putut gasi in timpul pe care l-am avut la dispozitie (ca sa va faceti o idee, cred ca in astia 7 ani am acumulat cel putin 50.000 de poze cu Fuki, din care incerc sa postez aici unele relevante cat de cat).

Mergem mai departe la expuneri. Cate si mai cate, atat de variate ca le-am pierdut numarul, asta ca sa va fie foarte clar ca „training-ul” nu se termina niciodata, nici macar acum. Fuki este un caine creat, nu nascut asa neaparat. Nature vs nurture. His nature is indeed rather calm & confident, but it’s also pushy, dominant & possesive (and somewhat anxious here and there). His nurture was everything I could think of & later when Mihai joined the pack, what we both could think of!

Am vrut sa ii scot la suprafata mai mult latura canina decat cea de rasa. Am reusit in proportie de 70% sa scot din el cainele, nu rasa. Restul este al geneticii sale si a personalitatii lui. Tot ce a tinut de mine, respectiv noi, s-a facut to the best of our abilities. Nu voi minti sa zic ca his nature doesn’t from time to time rear its ugly head, let’s say. In sensul in care nu va fi niciodata un caine tolerant cu alti caini, la fel si cu strainii. A avut la viata lui parte de incaierarile lui, not gonna lie. De fel nu le starneste el, dar cu siguranta le incheie, sau ma rog, el iese la suprafata nevatamat. De asemenea, nu va fi niciodata un caine caruia sa ii placa copiii sau strainii entuziasmati de el. Ii plac oamenii calmi si cu ton normal al vocii. Ii plac oamenii si cainii ce nu ii invadeaza spatiul. Ii plac mult cainii supusi cu omul si cu el, indiferent de varsta sau sex.

E un caine echilibrat si un Akita Inu atipic pe alocuri. E un Akita mult mai sociabil decat tipicul, insa e la urma urmei, at the end of the day, a freaking Akita Inu. Mi-a luat mult timp sa inteleg asta. Mai mult decat mi-ar fi placut. A trebuit pe alocuri sa vina Mihai in viata mea ca sa inteleg ca il comparam mult prea mult cu Chilli. Nu aveam atunci dezvoltarea necesara sa ii inteleg natura de Akita. Nu il vedeam asa cum era, in toata gloria si minunatia lui. Acum e alta poveste. Poate influentata si de venirea Vanyei in viata noastra si prin observarea diferentelor dintre ei doi. Acum il pot vedea in toata splendoarea lui. Mi-a dat cainele asta tot ce a avut el mai bun. And then some. I can only be grateful.

Am spus toate astea pentru ca majoritatea oamenilor cand il intalnesc pe Fuki se minuneaza de cat este de calm, de stoic, de iubitor cu cine merita (according to him), cat de bun cu cainii etc. Toate astea nu vin de la sine. Am lucrat mult impreuna, in multe feluri. Mai jos aveti doar cateva dintre ele:

Mergem mai departe in expunerile noastre si ce a mai facut Fuki la viata lui si ajungem la aparitiile TV & media diverse (inclusiv reviste si ziare). De-a lungul timpului am fost invitati sa vorbim la diverse emisiuni radio sau TV de pe diverse posturi, fie ca interviuri sau ca aparitii efective in cadrul emisiunilor respective.

Le aveti pe toate pe canalul nostru de Youtube, dar mai simplu chiar, puteti intra pe site si le aveti concentrate in sectiunea TV & media (dati click pentru a le urmari). Las insa si mai jos cateva imagini ca idee.

Apoi s-a perindat bajetul la mare, la soare atat iarna cat si vara. Si a vazut chiar si oceanul, dar ajungem acolo mai tarziu putin. Intai marea. Acolo a invatat pentru prima data ca poate sa inoate. Timp de 2 ani am depus eforturi active sa ajung cu el macar odata pe an la mare, pentru a-l expune corect la apa. Abia in al 3-lea an a intrat lejer si de buna voie in partea mai adanca. Dar odata ce a facut-o, nu a mai avut probleme apoi. Este acum fan mare. Pare ca se incarca acolo cel putin la fel de mult ca si noi.

Am trecut si printr-o pandemie impreuna, doar noi doi si Lisa. A fost cum nu se putea mai bine, cu toate ca nu as fi spus asta atunci. Pandemia ne-a gasit intr-un moment de rascruce, cand Chilli numai ce plecase for good pentru a deveni cainele ghid al Simonei, iar Negra a ales sa paraseasca spatiul asta si sa evolueze in calatoria ei. And then there were three. I won’t bullshit you, it was a struggle to keep him properly exercised. Ca nu s-a gandit nimeni ca un caine ar avea nevoie de plimbare serioasa macar odata pe zi. Asadar ne ascundeam si mergeam tiptil pe unde si cum puteam, ii puneam in fiecare zi aproape backpack si incercam sa contorizez macar o ora de plimbare pe stradute, pe unde puteam. Cand gaseam un spatiu verde retras, unde sa nu dam de politie era vis.

Dar am razbatut si am tras multe invataminte de acolo, cresterea mea si dezvoltarea mea personala, chiar daca a inceput prin 2013, s-a sedimentat si cumva inflorit in 2020, in pandemie. Asa ca am imbratisat momentul ala cu timp pentru mine, cat si pentru el. Nu i-am acordat afectiune in exces, cu foarte mici exceptii cand l-am invitat putin in pat (doar cat a dorit el si asta de obicei nu este mult). In rest, Fuki NU a dezvoltat anxietate de separare in pandemie si nu a avut nicio modificare relavanta in comportament.

That just goes to show you the pandemic wasn’t an excuse for your dog’s behavior problems. How you went about it & how you viewed your dog during that time is what caused problems!

Tot in pandemie spre finalul ei, l-am cunoscut si pe Mihai si asa, am ajuns sa fim haita pe care o stiti azi. A fost si datorita lui Fuki un motiv pentru care noi doi suntem impreuna, Mihai glumind mereu (dar mai mult fiind serios) ca daca el (Fuk) nu il accepta, noi poate nu eram impreuna. Asadar au urmat o mutare impreuna, 3 nunti (cea civila, cea religioasa si petrecerea) si o luna de miere cum numai noi puteam crea si avea!

A fost acolo mereu si nu ar fi fost la fel fara el. Nu imi imaginez nici o clipa viata fara el, in toate aspectele ei si poate suna a atasament si nu voi nega asta. Partial este cumva normal. Nu ai cum sa nu te atasezi de un astfel de caine cu care ai impartasit atatea experiente. E parte din mine. O bucata din mine va fi mereu legata de Fuki. Dar nu este doar asta. E mai mult de atat. Cred, uitandu-ma in urma, inclusiv recapituland lucrurile asa cum o fac acum cu voi, ca este o legatura karmica intre noi. Stiti vorba aia ca unii caini arata ca stapanii lor, sau invers, stapanii ajung sa arate precum blanosii din dotare?

Ei bine, nu este doar o vorba in vant si da, unii seamana si fizic. Mie una mi-ar placea sa am o podoaba capilara la fel de bogata precum blana lui Fuki, dar nu m-a ajutat natura in acest sens. :)) Insa ceva este acolo. Noi doi semanam spiritual si emotional foarte mult. Suntem ca doua picaturi de apa. Ai putea spune chiar spitting image dar pe interior, nu la exterior. And if that’s the case I am honored to be his peer!

Ca sa ne continuam insa incursiunea in viata lui Fuki va trebui sa trecem si prin evenimentele de grup de care a avut parte din plin. Nu cred ca as putea numara nici daca as vrea, dar voi lasa imaginile sa numere pentru mine (si pentru voi desigur).

And on that note… Ajungem si la diversele locuri vizitate impreuna cu Fuki. Mi se pare uitandu-ma in urma ca efectiv am trait mai mult de 7 ani cu cainele asta. Se simte ca si cand am trait o intreaga viata cu si prin el. Haideti sa vizitam cateva dintre locurile in care am fost cu Flocea:

Pe langa Polonia, Fuki a pus labuta pe urmatoarele taramuri (din pacate nu am acum resursele de energie necesare sa caut poze din toate aceste destinatii): Ungaria, Bulgaria, Serbia, Austria, Germania, Franta si Spania. And this is where the plot thickens!

Una dintre experientele pe care nu le voi uita niciodata, indiferent unde ma vor duce pasii in viata asta, va fi experienta de pe Camino de Santiago. Luna noastra de miere (care a durat chiar o luna) a fost in acest pelerinaj! For me it was once in a lifetime experience si unul dintre motivele pentru care a fost si s-a simtit asa a fost Fuki.

Nu as mai putea repeta experienta fara el, caci nu ar mai avea acelasi farmec. Iar pe el evident ca nu l-as mai lua inca odata pe acelasi traseu. Desi a fost o decizie asumata si calculata mult in toate felurile (inclusiv luand in calcul posibilitatea de a renunta pana in jumatatea traseului), e clar ca i-a furat cativa ani din viata lui Fuk. Exista o vorba, despre care am aflat ulterior: „The long journey kills the dog” (or something along those lines). Fuki a parcurs intreg traseul original Camino de Santiago (denumit si Frances), lucru pe care putini pelerini (mai ales canini) il fac! Adica a mers pe jos aproape 700 km intr-o luna!

Cred ca aceasta calatorie ne-a legat pe toti trei intr-un fel in care cu putini caini il vom putea experimenta. A fost calatoria vietii noastre, atat a oamenilor cat si a lui Fuki. Si baiatul a rezistat cu stoicism, cu nopti dormite afara (desi e caine de apartament), cu o medie de 20-25 km pe zi si cu putine zile de pauza (pentru ca in prima jumatate a traseului nu stiam ca poate ar fi bine sa facem si asta), cu locuri noi in fiecare zi si oameni la fel de noi, din diverse culturi, cu diverse porturi si vorbe.

Imi vine sa plang de fiecare data cand ma uit peste vlogurile de pe Camino (sunt 2 la numar, le puteti viziona si voi AICI si AICI). Nu de tristete ci pentru ca efectiv pare un vis ca am facut acele lucruri. Am vazut acele locuri, am cunoscut acei oameni si am vorbit cu ei si toate pataniile de pe parcurs. Fuki was right there, by our side, through all of it. Chiar si cand nu mai putea, mai aduna de undeva o rezerva de energie sa ne urmeze. Eu una nu am cunoscut loialitate mai mare decat asta. Totul off leash (80% din traseu l-a parcurs asa). E din alta lume ce s-a intamplat in luna noastra de miere si nu am din pacate capacitatea lingvistica sa descriu in cuvinte toata aventura ce a avut loc. Dar las imaginile sa vorbeasca:

Deci da, Fuki a ajuns pana la capatul lumii. 🙂 Pe langa asta si-a luat cu brio examenul de TSAC, a fost muza pentru o clasa de arta la liceu, a fost exemplu pentru copiii de la Scoala Altfel si cate si mai cate! Fuki le-a facut pe toate. I wanna be like him when I grow up 😉

Am povestit toate astea si sunt doar o mica parte, nu sunt nici pe departe toate povestile pe care le am cu el, pentru ca duminica acum, pe 17 Nov 2023, va fi ziua lui de nastere. Va implini 7 ani frumosi si plini cu de toate. Din fericire aceasta varsta il gaseste intr-o stare foarte buna de sanatate si nu imi doresc altceva pentru el si, cu o nota putin egoista si pentru mine, decat sa il gaseasca cel putin la fel de sanatos si varsta de 8-9-11-13 si cati ani se va putea. Sunt incredibil de mandra de cainele asta, de sufletul asta care a ales sa mearga in viata alaturi de mine, for some weird reason, cause I for sure don’t feel remotly worthy enough for it.

I did, do and will do my best regardless. To match his friendship, his companionship, his loyalty, his wisdom, his determination, his resilience & his might! I can only be his humble companion in the years to come and prove myself worthy of such a blessing.

Thank you my friend. Forever grateful to have you by my side, my Violation of Customs.