Azi am ales sa scriu despre recunostinta. Sunt intr-o saptamana de soul searching, ceva de care aveam nevoie de foarte mult timp (poate prea mult). Iar in aceasta saptamana am inceput printre altele sa imi numar binecuvantarile (counting my blessings, cum zic americanii).

Si am realizat (cumva stiam partial, dar a devenit mai clar) cat de multe sunt. Fiecare suflet in parte ajutat, sub o forma sau alta, fie de mine sau de Mihai, ne-a ajutat la randul lui pe noi, sa fim mai buni, pe toate planurile, sa devenim mai…noi insine. Versiunea aia 2.0 a noastra.

Am avut timp saptamana asta sa ma gandesc si sa imi reamintesc cat de mult iubesc animalele, cat de mult ma incarca lucrul cu ele, cat de mult imi umplu viata si ma fericesc si cat de mult mi-am dorit dintotdeauna sa le am aproape, sa le ingrijesc si uneori chiar sa le salvez. It’s a dream come true that I get to live with them daily & work alongside them always.

Sunt recunoscatoare pentru cainii din trecutul meu, cei care m-au invatat sa iubesc specia asta si sa o admir. De la cei random de pe strada, pe care mereu mergeam ca si copil sa pun mana si sa-i mangai, indiferent cat de mult mama incerca sa ma opreasca, certandu-ma ca sunt murdari si au purici. Pana la cei pe care i-am avut in casa, pentru mai mult sau mai scurt timp, alaturi de care am invatat sa traiesc si care m-au invatat ca odata cu bucuria de a-i avea, vine si responsabilitatea de a le asigura ceea ce au nevoie. Si chiar si celor de la tara le sunt recunoscatoare, pentru ca mi-au aratat inca de atunci, ce inseamna loialitatea si compasiunea, cand ma insoteau prin padurile de acolo, fara sa ii fi invatat eu sau oricine altcineva sa faca asta. Singurul lucru pe care la vremea aia il facusem ca sa castig aceasta loialitate a fost sa le ofer un colt de paine si o mangaiere. Atunci am invatat sa ii observ, sa interactionez cu ei, sa le dau spatiu si sa petrec timp de calitate cu ei. Atunci s-au pus bazele pentru ceea ce urma sa vina zeci de ani mai tarziu.

Sunt recunoscatoare cainilor mei actuali si care sunt inca in viata si fac parte din prezentul meu, iar aici il voi include si pe Chilli (desi nu e propriu zis al meu si nici cu mine sub acelasi acoperis, dar asta este mai putin relevant). Sunt recunoscatoare pentru toate lectiile invatate alaturi de ei, pentru toate greselile pe care le-am facut cu ei si pentru care m-au iertat (nu e chiar umanizare, ci pur si simplu faptul ca mi-au aratat ca nu am stricat nimic din relatia noastra facand respectivele greseli, iar asta pentru mine este iertarea). Le datorez lor faptul ca m-am dezvoltat ca si dog behaviorist, le datorez faptul ca am invatat cum se creste un caine frumos, armonios si echilibrat. Le sunt recunoscatoare pentru ajutorul in atat de multe cazuri incat le-am pierdut numarul, dar oamenii ce i-au cunoscut, nu i-au uitat, nici pe ei nici cum i-au ajutat.

Ii multumesc lui Chilli pentru ca m-a invatat ce inseamna un caine happy-go-lucky si ce inseamna sa ai o misiune in viata. Ii multumesc ca m-a invatat (cu toate ca nu sunt nici pe departe la nivelul lui de maiestrie) ce inseamna sa te faci placut peste tot pe unde te duci. Ii sunt recunoscatoare pentru ca mi-a fost mana dreapta si mi-a dat curaj si m-a invatat ce am de facut cu atat de multi caini ce aveau nevoie doar sa li se arate ca nu au de ce sa se teama si ca sunt intelesi. Ca nimic din ceea ce fac nu va fi luat personal. Chilli este expert in toate astea si nu numai, este maestru in multitasking! De la el am invatat sa fiu buna la multe, nu doar la un singur lucru. El m-a invatat si rabdarea, ce inseamna sa ai rabdare cu un pui, insa si cu un caine fricos, sau cu unul reactiv sau cum sa fii calm cu unul care are tendinte agresive. M-a invatat printre altele ce inseamna increderea, atat in mine cat si in altii. M-a invatat ce inseamna drive si ce inseamna genetica unei rase, cat si cum arata un caine caruia i se implineste nevoia rasei! It’s a thing of beauty and for that & many many more things I am very grateful!

Apoi a venit Fuki, care ma invata inca una alta pana in ziua de azi. El este cainele ce mi-a pus in lumina fraza „you don’t get the dog you want, you get the dog you need”. Este pentru mine cainele de care am avut nevoie, nu cel pe care mi l-am dorit. De ce? Pentru ca imi doream un al doilea Chilli. Ce am primit a fost un caine total diferit, care insa a inflorit in timp si mi-a aratat o alta latura a comportamentului canin, una pe care nu o vazusem in experientele trecute si care este nepretuita. El m-a invatat ce inseamna respectul in lumea canina si in general. He commands respect like a boss! M-a invatat ce inseamna genetica unei rase primitive si de paza. M-a invatat cum sa-mi aleg o energie potrivita dintr-un cuib si m-a invatat cum este viata alaturi de 2 caini. Ii sunt recunoscatoare pentru cine este, asa cum este si pentru forta interioara pe care o are. In acelasi timp, I owe him an apology, for I underestimated him at times & I projected my expectations onto him, disregarding who he actually was & is.

Am incetat sa fac asta abia la aproximativ 1 an dupa ce am ramas doar eu cu el, fara Chilli. Abia atunci am realizat cine era Fuki si cat de important era sa il onorez pentru individul care era si este. Il respect acum si apreciez enorm exact asa cum este. Cu bune si mai putin bune (caci nu este perfect). Si asta e o alta lectie pe care am invatat-o de la el: sa renunt la a cauta perfectiunea. Sa caut doar sa fiu mai buna ca ieri si sa il ajut si pe el sa fie mai bun ca ieri. Atat. Simplu si concis. Sunt recunoscatoare pentru ca am fost binecuvantata cu un caine atat de loial si atat de bun in a fi his unapologetic self.

Mai sunt recunoscatoare pentru fiecare caine cu care lucrez, cu care interactionez, care ajunge sa-mi atinga sub o forma sau alta sufletul si sa il schimbe. Niciodata nu raman la fel dupa ce cunosc un nou caine. Mereu o bucatica din el ramane cu mine, ma impacteaza, ma schimba, ma ridica sau coboara, dupa caz, si nu e nimic rau nici in una nici in cealalta. Sunt indatorata fiecaruia dintre sutele de caini care mi s-au perindat prin viata, suflet si cariera. Primul caz a venit in Ianuarie 2017 (cu toate ca iau in considerare inceperea propriu-zisa a activitatii asteia cand am luat decizia sa fac asta, anume in Decembrie 2016, odata cu venirea lui Chilli in viata mea) si de atunci au urmat sute (estimarea mea este ca au fost undeva la peste 500 de caini ajutati in toata cariera mea). Din pacate memoria nu ma ajuta sa ii enumar pe toti dupa nume si pentru ca unii poate au fost pentru foarte scurt timp in viata mea, am si uitat numele lor, dar niciodata nu am uitat cazul si invatamintele.

Sunt multe de spus si chiar si mai multe de depanat si simtit, insa in lipsa unor cuvinte mai potrivite, o sa spun un simplu si profund MULTUMESC!

Vine apoi momentul sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si sa ofer recunostinta oamenilor care mi-au iesit in cale in aceasta aventura frumoasa. Si da, am inceput cu cainii, pentru ca de ei ma leaga partea asta instinctuala, naturala de a fi pur si simplu. Insa niciunii din acesti caini nu ar fi venit in viata mea, fara sa fi avut in spate oamenii lor. Cu bune si rele, such is life.

Si da, stiu ca asta a fost tot timpul un spatiu de rant si venting, dupa cum v-am obisnuit, insa underneath it all este o dorinta atat de puternica de a ajuta si de a salva, poate, o viata, incat nu am cum sa nu ma si frustrez si inciudez uneori (deseori stiu). Asta insa nu exclude si nu diminueaza cu nimic faptul ca in acelasi timp sunt constienta si foarte prezenta la tot ce vine din partea oamenilor (da, a voastra) catre mine.

Sunt atat de multumioare pentru ca exista in viata mea oameni care m-au crescut (la propriu), precum familia, intr-un spirit de iubire catre animale si natura, si mi-au oferit libertatea sa aleg, in anumite momente, sa am un animal alaturi. Apoi sunt recunoscatoarea familiei extinse pentru ca m-au acceptat in vacante si nu numai, pe langa casele lor si sub acoperisul lor, unde am trait alaturi de animale si am vazut ce inseamna un stil de viata simplu, instinctual si cum zice reclama: „prea bun, prea ca la tara”.

Sunt apoi profund indatorata oamenilor care la un moment dat in viata mea au fost ghizi pentru tot ce inseamna dezvoltare personala, business si gandirea de antreprenor. Acesti „parinti” (unii chiar la propriu) spirituali, mi-au pregatit calea si m-au crescut ca om suficient de mult cat sa imi dea aripi mai ceva ca Redbull si sa am increderea necesara sa pot sa-mi iau singura zborul in lume.

Apoi au fost ingeri pazitori care fie mi-au insuflat vreo idee, m-au gazduit, m-au sprijinit, m-au reasigurat ca sunt pe drumul cel bun, m-au invatat sau mi-au fost tovarasi de drum in anumite momente. De la unii mi-am luat ramas bun, altii inca sunt alaturi de mine. Pentru toti am o vorba calda si un gand bun. Am recunostinta pentru fiecare client, de la primul care a raspuns unui anunt dat in neant in vastul internet si care a avut incredere in vorbele mele suficienta cat sa ma recomande mai departe, si pana la ultimul (dar nu cel din urma). Unii mi-ati devenit prieteni (chiar buni as zice), altii sunteti deja parteneri de business, colaboratori sau chiar colegi, altii imi apasati butoanele periodic, dar asta nu face altceva decat sa ma invete ca repetitia e mama invataturii, ca exista acele „butoane” si ca eu am de lucrat la mine pentru ca ele sa nu ma mai afecteze si ma invata sa accept natura umana (inclusiv pe a mea) mai usor. Cu unul dintre oamenii ce mi-au rasait in cale si viata chiar m-am parteneriat for life! 🙂 Stany (majoritatea il stiti ca Mihai), pentru tine am cea mai mare recunostinta si iubire, pentru ca fara tine nu exista Yoolia’s Pack, but a single & not so show off dog behaviorist. Tu ai insuflat o noua viata acestui business si ma ajuti in fiecare zi sa fiu mai buna (si mai calma). I know it’s cringe (love declarations usually are) dar te iubesc al naibii de mult si iti multumesc more than words could ever begin to fathom!

Va scriu randurile astea cu lacrimi in ochi, nu pentru ca sunt trista (si nici slaba de inger, asa cum as fi crezut odinioara si, uneori, inca mi se mai strecoara astfel de ganduri in minte din pacate – old habits die hard) ci pentru ca am atat de multa recunostinta in suflet pentru fiecare dintre oamenii ce mi-au atins viata si sufletul, incat nu are cum sa iasa afara pe altundeva decat prin glandele lacrimale. 😉

I am truly and utterly grateful for each & every single one of you, for who you are! For the light in you that really shines bright sometimes & also for the darkness in you, that helps me face my own demons and conquer them.

It’s not an easy process, but it definitely is necesarry!

So thank you!